Contestaţie la executare. Decizia nr. 1050/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1050/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1050/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1050/. publică din data de 01 octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. F.- judecător

JUDECĂTOR: L. S. P.

Grefier C. N.-D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către apelantul contestator M. C. V., în contradictoriu cu intimații B. I. H. și C. I., împotriva sentinței civile nr._/25.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea apelantului contestator să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 01.10.2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Constată ca prin sentința civilă nr._/25.09.2014 a Tribunalului B. s-a admis excepția de tardivitate a formulării contestației la executare de către contestatorul M. C. V., în contradictoriu cu intimații B. I. H. și C. I..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că”

Conform art. 714 NCPC Termene

(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

Executarea silită pornită împotriva contestatorului în baza celor două titluri executorii a cărei nulitate se solicită a fi constatată se face prin poprire fiind emisă adresa de înființare a popririi transmisă terțului poprit la data de 18.12.2013 (f. 74-75), iar contestatorului la data de 23.10.2014 fiindu-i comunicată înștiințare privind înființarea măsurii popririi (f.73, 82, 83), act care a mai fost transmis contestatorului și la data de 17.12.2013 (f. 71).

Potrivit înscrisurilor de la filele 51,52, instanța a reținut că primele sume reținute din veniturile obținute de contestator în contul realizării creanței izvorâte din cele două titluri executorii au avut loc în data de 27.01.2014, informația reținută de instanță potrivit acestor înscrisuri coroborându-se implicit cu informația furnizată de terțul poprit care a transmis eșalonarea popririlor efectuate (prima fiind la data de 10.01.2014).

A reținut ca fiind incidente în stabilirea termenului de formulare a contestației la executare prevederile art. 714 alin.1 pct. 2, iar punctul de plecare al calculului celor 15 zile îl reprezintă data de 27.01.2014.

Contestația la executare a fost formulată și înregistrată pe rolul instanței la data de 13.03.2014.

Calculând termenul de 15 zile în condițiile art. 181 alin.1 pct.2 NCPC, rezultă că acesta s-a împlinit la data de 12.02.2015.

În concluzie, rezultă că prezenta contestație la executare s-a făcut după împlinirea fiind tardivă, sancțiunea ce intervine fiind aceea a decăderii contestatorului din dreptul de a mai formula contestație la executare împotriva actelor vizate prin prezenta, efectul actul făcut cu încălcarea termenului procedural imperativ prevăzut fiind acela al nulității actului respectiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, solicitând admiterea acestuia, anularea titlurilor executorii, suspendarea executării silite până la data soluționării în apel a cauzei, cu consecința întoarcerii executării silite și a restituirii sumelor poprite nelegal.

În motivarea cererii de apel pe care a promovat-o, contestatorul apelant a arătat că nu are calitatea de debitor deoarece nu a fost parte în contractul de credit încheiat între soția sa și creditorul C. I., iar aceste contracte sunt semnate numai de către soția sa, iar contestatorul nu a avut cunoștință că aceasta și-a asumat astfel de obligații financiare.

În continuarea motivării cererii de apel au fost enumerate principiile exercitării drepturilor subiective civile, precum și condițiile exercitării abuzive a drepturilor procesuale.

În ceea ce îl privește pe apelant, acesta a arătat că este șofer pe TIR în extern, realizând transporturi exclusiv în Anglia, și primește pentru aceste deplasări inclusiv diurnă.

În condițiile în care s-a înființat poprirea asupra veniturilor salariale, este nelegal a se înființa poprirea și asupra diurnei.

În ceea ce privește excepția tardivității invocate în cauză de către Biroul Executorului Judecătoresc și de către creditor, apelantul arată că a luat cunoștință de executarea începută împotriva sa la data primei popriri de salariu, acesta înțelegând că nefiind parte în contractele de credit, executarea efectivă a salariului nu îl privește.

În consecință, se solicită admiterea apelului, anularea executării silite începute, precum și restituirea sumelor executate nelegal.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele, art. 711 și următoarele C.p.civ., art. 1164, 1165 și art. 1341 C.Civil.

În cauză părțile intimate nu au depus întâmpinare.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, se constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

P. sentința apelată s-a admis excepția de tardivitate a formulării contestației la executare formulate de către contestatorul apelant M. C. V., în contradictoriu cu intimații B. I. H. și C. I., având ca obiect anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 706/E/2013 al executorului judecătoresc menționat.

S-a reținut astfel că adresa de înființare a popririi a fost comunicată contestatorului la data de 23.10.2014, conform dovezilor de la f. 73,82, 83, dar și la data de 17.12.2013, iar primele sume au fost reținute contestatorului la data de 27.01.2014.

În consecință, prima instanță a reținut că termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. pct. 3 C.p.civ. în care se putea promova contestația la executare a început să curgă la data de 27.01.2014, or, contestația la executare a fost formulată și înregistrată pe rolul instanței după expirarea acestui termen.

Motivele de apel invocate de către partea apelantă în ceea ce privește modul de soluționare de către prima instanță a excepției peremptorii, de ordine publică, privind tardivitatea exercitării contestației la executare sunt extrem de sumare și nu aduc vreo critică concretă soluției date de către prima instanță.

Apelantul însuși arată în cererea de apel că în mod corect s-a stabilit de către prima instanță faptul că termenul de 15 zile în care se poate formula contestația la executare a început să curgă de la data primei rețineri din salariu, care a avut loc la data de 27.01.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. 1 C.p.civ, calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Potrivit dispozițiilor art. 479 alin. 1 C.p.civ. instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Verificând modul de soluționare a excepției de tardivitate a formulării contestației, se reține de către instanța de apel că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 714 alin. 1 pct. 3 C.p.civ, reținând că termenul de 15 zile prevăzut de aceste dispoziții legale a început să curgă cel mai târziu de la data de 27.01.2014, data la care s-a făcut prima reținere din salariu, conform recipisei de la f. 52, fiind astfel deja împlinit la data de 14.03.2015, data înregistrării contestației la executare.

În consecința celor expuse anterior, instanța va dispune, conform art. 480 alin. 1 C.p.civ., respingerea cererii de apel formulate în cauză, cu consecința păstrării sentinței apelate.

În ceea ce privește solicitarea părții intimate C. V. privind obligarea părții apelante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.500 lei constând în onorariu avocațial, instanța va dispune reducerea onorariului avocațial la suma de 1.000 lei, conform dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.p.civ, având în vedere complexitatea redusă a cauzei care a fost soluționată în baza unei excepții procesuale, precum și activitatea îndeplinită de avocatul părții intimate în faza procesuală a apelului care a implicat prezența la un singur termen de judecată la care s-au formulat concluzii orale, acestea fiind limitate la modalitatea de soluționare a excepției de tardivitate.

Pentru toate aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de apel formulată de apelantul M. C. V., cu domiciliul procesual în B., .. 37, ., apt.2, jud. B., la cab. avocat R. C. R., în contradictoriu cu intimații B. I. H., cu sediul în B., .. 41, apt. 2, jud. B., și C. V., dom. în C., ., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/25.09.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.

Obligă partea apelantă la plata sumei de 1.000 lei către intimatul C. V., reprezentând cheltuieli de judecată parțiale efectuate în apel, constând în onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. F. L. S. P.

GREFIER,

C. N.-D.

Red.LP /05.10.2015

Tehnored. CND/05.10.2015

Ex. 5

Jud fond – C. D. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1050/2015. Tribunalul BRAŞOV