Contestaţie la executare. Decizia nr. 292/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 292/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 292/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 292/.> Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. B.
Judecător C. F.
Grefier N. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor P. B. prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimatul contestator L. D., împotriva sentinței civile nr. 2184/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria F., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că apelanta pârâtă prin cererea de apel nu a solicitat administrarea de probe în apel, precum și că, a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Având în vedere că, intimatul contestator nu a formulat întâmpinare, instanța în temeiul art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă, decade partea din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 2184/20.11.2014 a Judecătoriei F. a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul L. D. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. B. - Administrația Județeană a Finanțelor P. B., și în consecință s-a dispus anularea somației nr. 8/_ /_ din 30.06.2014 și a titlului executoriu nr._ din 30.06.2014, emise împotriva contestatorului în dosarul de executare nr._/8/_ /_, fiind respinsă cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect și fiind obligată intimata să plătească contestatorului suma de 243 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în dosarul de executare nr._/8/_ /_, intimata a emis titlul executoriu nr._ din 30.06.2014 și somația nr. 8/_ /_ din 30.06.2014, prin care contestatorul a fost înștiințat că datorează suma totală de 2695 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, impozit pe venituri din activități independente și diferențe de impozit anual de regularizat, cu precizarea că dacă în termen de 15 zile de la primirea respectivei somații nu va achita sumele menționate sau nu va face dovada stingerii acestora, se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită, la baza emiterii titlului executoriu stând Decizia de impunere nr._ din 07.11.2013 și Dec. Acc. nr._ din 31.12.2013.
A mai reținut că, prin prezenta acțiune, contestatorul solicită anularea actelor de executare, indicând faptul că titlul executoriu trebuia să fie emis în temeiul unor decizii de impunere, care de fapt nu i-au fost comunicate, și pe care le-ar fi putut contesta, sau ar fi putut achita sumele în termen, fără a mai fi obligat la plata penalităților.
În drept, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ,,persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”, iar conform alin. 3, ,,contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Decizia de impunere reprezintă însă un act administrativ fiscal, respectiv un titlu de creanță fiscală care nu poate fi contestat decât în condițiile art.205 și următoarele din OG nr.92/2003, conform cărora ,,împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”, depunându-se ,,în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal”, la organul competent.
În drept, instanța a reținut de asemenea că dispozițiile art. 44 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data emiterii deciziilor de impunere, prevăd obligativitatea comunicării către contribuabil a actului administrativ fiscal.
Conform alin. 2, actul administrativ fiscal se comunică prin ,,remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire”.
Potrivit alin. (2^1) ,,actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru”, iar conform alin. (2^2), ,,în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate”.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 1 Cod procedură fiscală, „actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”, iar conform alin. 2, ,,actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic”.
Instanța a reținut de asemenea că intimata recunoaște prin întâmpinare, faptul că au fost comunicate deciziile de impunere prin publicitate, depunând dovezi în acest sens, fără să facă dovada că s-a încercat în prealabil, o corectă comunicare și printr-o altă modalitate prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.
De altfel, în înscrisurile din dosarul execuțional, inclusiv în deciziile de impunere și anunțurile colective, este indicată o altă adresă a contestatorului, respectiv Mun. F., ., . de Mun. F., ., ..
De asemenea, și în somația și titlul executoriu emise în data de 30.06.2014, pentru suma totală de 2695 lei contestată în prezenta cauză, ce au fost depuse odată cu dosarul de executare la solicitarea instanței, este consemnată adresa contestatorului din Mun. F., ., ., însă în cuprinsul aceleiași somații și titlu executoriu ce au fost comunicate contestatorului, este consemnată adresa corectă, respectiv Mun. F., ., . contestatorul a avut posibilitatea să ia cunoștință de acestea, formulând prezenta contestație la executare.
Astfel, instanța a reținut că susținerile contestatorului relativ la faptul că nu a avut posibilitatea contestării deciziilor de impunere sunt întemeiate, intimata nefăcând dovada comunicării respectivelor înscrisuri către contestator la adresa corectă a acestuia.
În consecință, întrucât intimata nu a făcut dovada comunicării deciziilor de impunere către contestator în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, anterior emiterii în baza lor a unor acte de executare împotriva contestatorului, și raportat la dispozițiile art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală, conform cărora actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat legal nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic, ceea ce atrage sancțiunea anulării formelor de executare emise în baza lui, instanța a admis cererea contestatorului, și în consecință a dispus anularea somației nr. 8/_ /_ din 30.06.2014 și a titlului executoriu nr._ din 30.06.2014, emise împotriva contestatorului în dosarul de executare nr._/8/_ /_.
P. urmare, a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., față de soluția de admitere a cererii, instanța a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 243 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata.
În dezvoltarea motivelor de apel, aceasta a arătat în esență că are doar rolul de organ de executare, întrucât a preluat de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate debitele transmise de aceasta, în vederea valorificării lor, iar organul de executare nu este competent a analiza legalitatea titlurilor de creanță emise de această instituție, fiind incidente prevederile art. V alin. 4 și 10 din O.U.G. nr. 125/2011, pe care apelanta le-a citat.
A mai arătat că, prin Procesul-verbal de predare-primire a documentelor și informațiilor din data de 25.07.2012, a preluat dosarele de instanță având ca obiect contestațiile la executare, inclusiv datele din baza informatică a C.A.S.J. B., neavând competență în ceea ce privește emiterea deciziilor de impunere, a deciziilor de accesorii și a titlurilor de creanță ce stau la baza emiterii titlurilor executorii.
Apelanta a arătat de asemenea că, potrivit prevederilor art. 136 alin. 1 și art. 141 din O.G. nr. 92/2003, î cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.
În continuare, a arătat că executarea silită se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent sau al altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, precum și că doar modificarea titlului de creanță atrage modificarea în mod corespunzător a titlului executoriu, iar în speță titlurile de creanță nu au fost anulate prin hotărâre judecătorească, așa încât apelanta are obligația de a urmări silit sumele respective.
A mai arătat că cele două decizii de impunere emise pe numele contestatorului au fost comunicare prin publicitate, la data de 7.04.2014, iar debitele scadente în sumă totală de 696 lei au fost stabilite de C.A.S.J. B. prin Decizia nr._/18.07.2013, comunicată prin publicitate, precum și că accesoriile în sumă de 1999 lei au fost calculate prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013 emisă de Serviciul Fiscal Municipal F., care a fost comunicată prin publicitate.
Apelanta a arătat de asemenea că a emis ca prim act de executare Titlul executoriu nr._ și somația nr. 8/_ /_, în baza art. 145 din O.G. nr. 92/2003, somație care a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, aceste acte fiind comunicate cu scrisoare recomandată.
În continuare, a arătat că, în materie fiscală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării titlului de creanță pe calea prevăzută de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, contestatorul având posibilitatea de a solicita, conform art. 215, suspendarea executării actului administrativ-fiscal, precum și că din motivarea contestației la executare rezultă că contestatorul aduce critici sub aspectul nedatorării sumelor urmărite, ceea ce nu putea face obiectul criticii decât pe calea contestației administrativ-fiscale prevăzute de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
În acest sens, a arătat că a invocat excepția inadmisibilității invocării pe calea contestației la executare a apărărilor vizând fondul creanței urmărite, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia, fiind evident că contestatorul aduce critici doar sub aspectul nedatorării sumelor stabilite prin titluri de creanță devenite titluri executorii, în condițiile în care pe această cale se poate solicita numai anularea actelor de executare întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale.
Apelanta a invocat dispozițiile Deciziei nr. 454/2003 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că, în esență, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu ocazia urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu, instanța neputând examina împrejurări care vizează fondul cauzei.
A mai arătat apelanta că actele de executare întocmite au fost editate în sistem informatic, fiind valabile fără ștampilă și semnătură, conform art. 43 alin. 3 și 4 din O.G. nr. 92/1950, fiind de asemenea în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1364/2007, fiind respectate întocmai condițiile prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Apelanta a criticat de asemenea hotărârea primei instanțe sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, arătând în esență că nu se află în culpă procesuală, întrucât nu are competența de a analiza legalitatea titlurilor de creanță emise de C.A.S.J. B., ci doar obligația de a urmări sumele conținute în deciziile emise de aceasta, formele de executare fiind în mod legal întocmite.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința Judecătoriei F. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul constată că acesta este în parte fondat, însă numai în sensul celor ce se vor expune în continuare.
Instanța de fond a procedat în mod greșit obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ.
Instanța constată că aceste cheltuieli constau exclusiv în taxa judiciară de timbru achitată de contestator, în cuantum de 243 lei.
Codul de procedură civilă are caracter de lege generală în raport cu prevederile speciale în materie, iar în ceea ce privește taxa de timbru datorată pentru contestație la executare, art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații:… f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că sunt supuse restituirii, la cerere, sumele achitate cu titlul de taxă judiciară de timbru în ipoteza legală menționată mai sus.
În condițiile în care aceste sume fac obiectul unei proceduri speciale de restituire către partea care le-a avansat, iar O.U.G. nr. 80/2013 are caracter de lege specială în raport cu dispozițiile cuprinse în Codul de procedură civilă, rezultă că cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru aferentă unei contestații la executare care a fost admisă se recuperează de către partea interesată pe calea prevăzută de legea specială, partea potrivnică neputând fi, așadar, obligată la restituirea acestor sume.
Restul motivelor de apel nu sunt fondate.
Din analizarea considerentelor care au stat la baza pronunțării soluției apelate rezultă în mod evident că prima instanță nu a admis contestația la executare în temeiul unor motive de fond privitoare la raporturile de drept fiscal, ori pentru nedatorarea sumelor urmărite, admiterea contestației fiind întemeiată exclusiv pe împrejurarea că titlurile de creanță nu au fost comunicate în mod legal, și astfel nu au devenit titluri executorii.
În drept, sub aspect procedural, instanța a reținut incidența prevederilor art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, text de lege care reglementează contestația la executare propriu-zisă, iar nu contestația administrativ-fiscală, precum și dispozițiile legale cuprinse în art. 44-45 din O.G. nr. 92/2003, legate de modalitățile de comunicare a actului administrativ-fiscal, concluzionând în sensul că titlurile de creanță, nefiind legal comunicate, nu au devenit titluri executorii.
În consecință, în condițiile în care instanța de fond nu a reținut vreun considerent referitor la fondul raporturilor de drept fiscal, respectiv la existența sau inexistența dreptului de creanță și a obligației corelative, nu se poate susține că aceasta s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte a căror invocare ar fi inadmisibilă în procedura contestației la executare.
În ceea ce privește motivele de apel referitoare la atribuțiile apelantei de organ de executare și la competențele acesteia, precum și la împrejurarea că titlurile de creanță supuse executării silite au fost emise de o altă instituție, respectiv C.A.S.J. B., apelanta neputând aprecia asupra legalității titlurilor de creanță, instanța constată că aceste motive sunt străine de natura cauzei, neavând legătură cu motivele pentru care contestația la executare a fost admisă și nici cu legalitatea sau temeinicia hotărârii apelate, neconstituind practic critici referitoare la stabilirea stării de fapt, analizarea sau interpretarea probelor, aplicarea legii și altele asemenea.
În egală măsură, sunt lipsite de relevanță chestiunile referitoare la modalitatea de preluare a debitelor transmise de alte autorități, la obiectul predării-primirii ori la preluarea poziției procesuale a C.A.S.J. B., acestea neavând legătură cu starea de fapt sau cu dispozițiile legale reținute de prima instanță.
În ceea ce privește solicitarea privind anularea formelor de executare, Tribunalul constată că, prin cererea introductivă, contestatorul nu a invocat aspecte legate de fondul raportului de drept fiscal, ci doar a arătat, pornind de la definiția titlului de creanță, că nu a formulat contestație administrativ-fiscală împotriva deciziilor de impunere, întrucât acestea nu i-au fost comunicate, și în consecință executarea silită nu are la bază un titlu de creanță, motiv care este specific contestației la executare propriu-zisă, întrucât vizează faptul că titlul de creanță nu a devenit titlu executoriu.
În același sens, Tribunalul reține că contestatorul nu a adus critici sub aspectul nedatorării sumelor urmărite, contrar susținerilor apelantei, invocarea în partea introductivă a contestației la executare a prevederilor art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 și a art. 85 din Codul de procedură fiscală constituindu-se exclusiv în premise ale raționamentului juridic din care contestatorul a tras concluzia că titlul executoriu și somația nu au la bază o decizie de impunere emisă de organul fiscal, care, dacă ar fi existat, ar fi trebuit să fie comunicată în conformitate cu prevederile art. 44 din Codul de procedură fiscală, arătând totodată că nu a formulat contestație administrativ-fiscală întrucât deciziile de impunere nu i-au fost comunicate.
Astfel fiind, nu pot fi primite criticile referitoare la faptul că titlurile de creanță nu au fost anulate prin hotărâre judecătorească și nici suspendate în modalitatea prevăzută de lege, atâta timp cât instanța de fond nu și-a întemeiat soluția pe vicii de fond ale acestora, ci pe faptul necomunicării lor în modalitatea legală prevăzută de art. 44 din Codul de procedură fiscală, aspect care poate fi invocat pe calea contestației la executare și nu contravine celor reținute prin decizia nr. 454/2003 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la întocmirea formelor de executare în concordanță cu prevederile art. 43 alin. 3 și 4 din O.G. nr. 92/2003 și cu cele ale Ordinului nr. 1364/2007, Tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât contestatorul nu a invocat și instanța de fond nu a reținut vicii de formă ale actelor de executare, iar soluția de admitere a contestației nu este întemeiată pe astfel de argumente.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a admite apelul declarat de apelanta DIRECȚIA Generală Regională a Finanțelor P. B., prin A.J.F.P. B., împotriva sentinței civile nr. 2184/20.11.2014 a Judecătoriei F., care va fi schimbată în parte, în sensul înlăturării din dispozitivul sentinței apelate a dispoziției privind obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 243 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, această sumă putând fi recuperată de contestator la cerere, pe calea prevăzută de O.U.G. nr. 80/2013.
Restul dispozițiilor sentinței apelate urmează a fi menținute, pentru considerentele reținute mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. B., prin A.J.F.P. B., împotriva sentinței civile nr. 2184/20.11.2014 a Judecătoriei F., pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Înlătură din dispozitivul sentinței apelate dispoziția privind obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 243 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2015.
Președinte, M. I. B. | Judecător, C. F. | |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. CF/10.04.2015
Tehnored. NC/15.04.2015
Jud. fond PMG
4 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 56/2015. Tribunalul BRAŞOV | Servitute. Decizia nr. 173/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
