Contestaţie la executare. Decizia nr. 312/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 312/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 312/. publică de la 03 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M.
Judecător A. G.
Grefier Voleta D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta intimată C. N. DE A. SI D. N. D. ROMANIA SA - DIRECTIA DE D. SI PODURI IASI, împotriva sentinței civile nr._/31.07.2014, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimata contestatoare ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 30.03.2015, iar apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru prezentul termen de judecată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:
P. Sentința civilă nr._ din data de 31.07.2013, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă în parte contestația la executare formulată de reclamanta S.C. A. T. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R SA – DIRECȚIA REGIONALĂ D. ȘI PODURI IAȘI, cu sediul în mun. Iași, s-a dispus anularea tuturor actelor de executare care fac obiectul dosarului execuțional nr. 159/2013 al B.E.J. „ DUTCEAC I.”și obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2207,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în fapt, titlu executoriu este reprezentat de procesul-verbal de contravenție nr._/13.04.2010 încheiat de pârâtă, astfel cum a fost menținut prin sentința civilă nr. 3590/22.10.2010 a Judecătoriei V., prin care reclamanta a fost obligată la plata către pârâta . IMPEX SRL a sumei de 1210 euro, cu titlu de tarif de despăgubire.
În cauză s-au învederat motive de nelegalitate ale contestației la executare, față de faptul că tariful este abuziv executat întrucât reclamanta a deținut rovinietă valabilă la data constatării în trafic, dispoziției legale care reglementau sancțiunea tarifului fiind ulterior chiar abrogate de legiuitor.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 399 alin. 1 Cod procedura civilă ,, Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”
Alineatul al 2-lea din cuprinsul aceluiași articol prevede că “ nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.”
Relevante cauzei fiind si dispozițiile art. 399 alin.3 CPC1865, în conformitate cu care “ în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.”
Concret, în cauză, reclamanta a avut la dispoziție o cale specială de atac împotriva actului devenit titlu executoriu, pe cale de consecință, analizarea aspectelor de fond, precum dovada deținerii unei roviniete valabile la momentul depistării în trafic, apar inadmisibile pe calea contestației la executare.
Pe cale de consecință, instanța va analiza strict chestiunile de executare atrase de titlul executoriu obiect al cauzei, executare care debutează cu momentul încuviințării executării silite, singurele motive pentru care a astfel de cerere s-ar respinge fiind expres și limitativ prevăzute în art. 373 ind.1 lin.4 CPC1865.
Raportat la istoricul legislativ al materiei în care s-a constituit prezentul titlu executoriu, instanța apreciază că în cauze este incident un astfel de caz legal de respingere a cererii de încuviințare a executării silite, cel prevăzut de art. 373 ind.1 alin.4 pct.5 C. 1865, respectiv “există alte impedimente prevăzute de lege”, anume cel reprezentat de art.12 alin.1 din O.G. nr.2/2001, astfel cum a fost analizat prin Decizia Curții Constituționale nr.228/2007, prin care s-a constatat că aceste dispoziții ( “ Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.”) sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Or, instanța a apreciat că abrogarea la data de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, a dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire ( art. 8 alin.3 și alin.3 ind.1 din Legea nr. 15/2002), pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale mai sus amintite echivalează cu un astfel de impediment legal la executare, toate actele de executare efectuate în cauză fiind nule de drept, potrivit dispoziției precitate ( art.399 alin.2 C. 1865), abrogarea tarifului lipsind de suport juridic partea de sancțiune neexecutata la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare ( în cazul de față, nefiind executată deloc, întrucât abrogarea a intervenit anterior datei încuviințării silite, 17.04.2013, fila 49).
În esență, raționamentul Curții a fost în sensul că „Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.” ( or, tariful de despăgubire a fost, în esență, o sancțiune complementară amenzii contravenționale aplicate pentru faptul nedeținerii rovinietei).
Iar mijlocul juridic prin care contravenientul poate să obțină neexecutarea sancțiunii aplicate este plângerea contra procesului-verbal, dacă se mai află în termenul legal, sau contestația la executare, dacă termenul legal a fost depășit ori plângerea sa anterioară intrării în vigoare a legii noi a fost respinsă, față de faptul că legea contravențională mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
Pentru identitate de rațiune, instanța a reținut în același sens dispozițiile art. II din Legea nr. 144/23 iulie 2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit cărora “ Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”, neexistând un motiv obiectiv de diferențiere între persoanele care contestă aplicarea tarifului pe calea plângerii contravenționale sau pe calea contestației la executare, celor două categorii de persoane urmând a li se aplica același tratament juridic, nediscriminatoriu.
Într-un atare context, instanța a admis contestația la executare formulată în cauză, astfel cum a fost precizată, cu consecința anulării tuturor actelor de executare efectuate în dosar execuțional nr. 159/2013 al B.E.J. „ DUTCEAC I.”.
În final, reținând și culpa procesuală în care se află pârâta pentru promovarea prezentului demers judiciară, în temeiul art. 274 C. 1865, instanța a obligat pe aceasta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate, respectiv la: 3,3 lei timbru judiciar ( fila 3 și 20 ), 204 lei taxă judiciară de timbru ( fila 20 ) și 2000 lei onorariu avocațial. ( fila 98 raportat la fila 83, la care este atașată delegația avocațială).
Sub acest ultim aspect, instanța a reținut că nu se poate pronunța, la acest moment procesual, și asupra includerii cauțiunii în cadrul cheltuielilor de judecată, în condițiile în care aceasta comportă un regim juridic distinct, acela al restituirii, potrivit dispozițiilor art. 723 ind.1 C. 1865, instanța neputându-se pronunța la acest moment procesual asupra unei atare cereri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Regională D. și Poduri Iași, solicitând admiterea recursului și schimbarea hotărârii apelantă în sensul respingerii contestației la executare, susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală.
P. cererea de executare silită, a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție nr._/13.04.2010, astfel cum a fost menținut prin Sentința civilă nr. 3590/22.10.2010, prin care pârâta S.C. A. T. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 1.210 euro, cu titlu de tarif de despăgubire in conformitate cu art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002.
Critică soluția instanței de fond sub aspectul legalității acesteia în raport de reținerea principiului aplicării legii contravenționale mai favorabile, urmare modificării ordonanței prin Legea nr. 144/2012 în ce privește dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire, susținând că obligația contravenientului la plata acestuia este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului urmare săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător.
Invocă statuările Curții Constituționale din Decizia nr. 57/2012 în sensul posibilității cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire justificată prin diferența esențială dintre fiecare tip de răspundere.
Interpretarea corectă a tarifului de despăgubire este cea de echivalență a unui prejudiciu și nu de sancțiune ce poate fi înlăturată prin aplicarea legii mai favorabile.
În drept, apelul a fost motivat pe dispozițiile art. 480 al. 2 din Codul de procedură civilă, art. OG 2/2001, OG 15/2002 modificată prin Legea 144/2012.
P. întâmpinarea depusă, intimata contestatoare S.C. A. T. S.R.L. B. a solicitat respingerea apelului formulat de către C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. Iași, susținând că prima instanță a făcut o aplicarea corectă a dispozițiilor legale, pentru același motive reținute de aceasta în considerentele sentinței atacate.
Instanța de fond a apreciat în mod corect situația de drept și de fapt, stabilind că în cauza e incident cazul prevăzut de art. 373 ind. 1 alin. 4 pct. 5: „există alte impedimente prevăzute de lege"; un astfel de impediment e cel reprezentat de art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost analizat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, dispozițiile art. 373 ind. 1 al. 4 pct. 5 având corespondență art. 665 al. 5 pct. 7 din Noul cod de procedură civilă.
Legiuitorul, ținând seama de unele schimbări intervenite în relațiile sociale, precum și de datele referitoare la fenomenul contravențional, poate decide la un moment dat ca anumite fapte antisociale, care erau calificate și sancționate drept contravenții, dar care prezintă un pericol social redus, să fie scoase din domeniul contravențional.
Așadar, daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
In concluzie, Curtea retine ca prin textul de lege care formează obiectul excepției se creează discriminări intre persoanele care se găsesc in aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.
Intimata apreciază că prima instanța a stabilit in mod corect prin hotărârea sa, având in vedere caracterul obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale, faptul că există în cauza un impediment legal la executare, toate actele de executare efectuate în cauză fiind nule de drept (potrivit dispozițiile art. 399 alin. 2 C.), abrogarea tarifului lipsind de suport juridic partea de sancțiune neexecutată la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare.
În mod corect, prima instanța face aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua ie drumuri naționale din România, potrivit cărora, „Tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează”, stabilind că nu există niciun motiv obiectiv de diferențiere între persoanele care contestă aplicarea tarifului pe calea plângerii contravenționale sau pe calea contestației la executare, celor două categorii de persoane urmând a li se aplica același tratament juridic nediscriminatoriu.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate prin cererea de apel, probele existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale în materie, tribunalul constată ca nefundat apelul pentru considerentele ce urmează.
Prima instanță a fost investită cu contestație la executare a debitului de 1210 euro stabilit prin procesul-verbal de contravenție ca și tarif de despăgubire, reținându-se corect că acesta reprezintă o sancțiune complementară amenzii contravenționale aplicate și recunoscute de către contestatoare, din perspectiva prevederilor art. 5 al. 2-4 din O.G. 2/2001.
În mod corect s-a reținut incidența prevederilor imperative consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României, privind aplicabilitatea în speță a principiului legii penale sau contravenționale mai favorabile în raport de caracterul de sancțiune complementară a tarifului de despăgubire.
Și reținerea statuările Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007 este corectă, vizând raționamentului acesteia în ce privește aplicarea efectelor legii noi în situația dezincriminării anumitor fapte de natură contravențională și neexecutării sancțiunilor aplicate în raport de data începerii procedurii de executare silită și împrejurării abrogării dispozițiilor care reglementau plata tarifului de despăgubire (art. 8 alin. 3 și alin.3 ind.1 din Legea nr. 15/2002), prin Legea nr. 144/2012.
P. această decizie, Curtea a reținut că „ în ce privește afirmația autorului excepției că dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi primită, întrucât textul constituțional în redactarea actuală - dată în urma revizuirii Constituției - permite, alături de legea penală, retroactivitatea și în cazul legilor contravenționale mai favorabile”.
Or, în speță nu se poate reține întemeiat că OG 15/2202 nu este o lege contravențională în sensul celor statuate de Curtea Constituțională.
Chiar dacă prima instanță a motivat soluția sa pe dispoziții ale vechiului cord de procedură civilă, acestea au corespondent în Noul cod de procedură civilă și nu sunt de natură a determina caracter nelegal a soluției adoptate.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a fost investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pronunțând Decizia nr. 385/2013, prin care s-a statuat în sensul că „Referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală”.
În aceste condiții, raționamentul primei instanțe, complinit cu cele mai sus expuse, este corect și a determinat pronunțarea unei sentințe temeinice și legale, confirmată de cele două decizii ale instanței de contencios constituțional.
A accepta susținerile apelantei, în sensul respingerii contestației la executarea silită, ar echivala cu validarea unui înscris care nu mai are caracter de titlu executoriu din perspectiva prevederilor art. 666 alin. 5 pct. 2 din codul de procedură civilă raportat la prevederile art.12 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile existenței impedimentului la executare potrivit prevederilor art. 666 al. 5 pct. 7 din Noul cod de procedură civilă ( de art. 373 ind.1 alin. 4 pct.5 din Codul de procedură civilă 1865, raportat și la statuările din cele două decizii ale Curții Constituționale, cu implicita neglijarea a cestora.
Apărarea apelantei prin invocarea statuărilor Curții Constituționale din Decizia nr. 57/2012, care vizează posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire justificată prin diferența esențială dintre fiecare tip de răspundere, nu poate fi primită.
Aceasta este străine cauzei în condițiile abrogării normelor ce reglementau tariful de despăgubire și din perspectiva celorlalte două decizii ale acestei instanțe, respectiv Decizia 228/2007 și 385/2013.
Pentru aceste considerente, criticile apelantei în sensul inaplicabilității principiului legii penale mai favorabile, care este de esența soluției primei instanțe și cele vizând caracterele juridice al tarifului de despăgubire anterior și după aplicarea dispozițiile Legii 144/2012, nu sunt întemeiate și determină caracterul nefondat al apelului cu consecința respingerea acestuia, în temeiul art. 480 al. 1 din Noul cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către de intimata-apelantă C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România împotriva Sentinței civile nr._ din data de 31.07.2013, pronunțată de Judecătoria B..
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică din 03.04.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
V. MoșAna G.
GREFIER,
Voleta D.
Red. V.M./26.06.2015
Tehnored. E.M./26.06.2015
- 4 ex. -
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 302/2015. Tribunalul BRAŞOV | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 191/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
