Contestaţie la executare. Decizia nr. 302/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 302/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 302/.> Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S. P.
Judecător L. S.
Grefier D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta chemată în garanție POLIȚIA L. B. - P. R. L. în contradictoriu cu intimata contestatoare Z. E., împotriva sentinței civile nr._/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2015, când intimata contestatoare, prin reprezentantul său convențional, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberate, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen de judecată, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că prin s.c._/14.10.2014 a Judecătoriei B. s-a respins contestația formulată de contestatoarea Z. E., în contradictoriu cu intimata C. L. B. - Direcția Fiscală.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de intimata C. L. B. - Direcția Fiscală în contradictoriu cu Poliția L. B..
S-a dispus obligarea Poliției Locale B. la plata către contestatoare a sumei de 610 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut că prin somația nr._/ 2014, împotriva contestatoarei s-a pornit executarea silită pentru suma de 1500 lei, în baza procesului verbal de contravenție . nr._ emis de Poliția L. B..
Ulterior, urmare a formulării de către contestatoare a unei plângeri împotriva procesului verbal de contravenție, prin decizia nr._/ 2014, executarea silită a încetat ( f.25), motiv pentru care în temeiul art. 711 C.pr.civ., cererea va fi respinsă.
Deoarece la data formulării cererii punerii în executare silită a procesului verbal, Poliția L. B. avea cunoștință de existența plângerii, dar nu a înștiințat-o pe intimata C. L. B.-Direcția Fiscală, în baza art. 453 C.pr.civilă instanța a reținut culpa procesuală a acesteia, și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 610 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal apel chemata în garanție Poliția L. B., solicitând admiterea apelului, rejudecarea cauzei și exonerarea apelantei de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că în cauză, încă înaintea primului termen de judecată procesul verbal pentru care s-au efectuat actele de executare silită de către Direcția Fiscală B. nu mai figura ca debit restant, neachitat, în sarcina reclamantei.
Dispozițiile art. 454 C.p.civ, statuează faptul că pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
În speța, arată apelanta, încă înaintea primului termen de judecată pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului, astfel încât se impune aplicarea acestor dispoziții legale.
Contestatoarea nu s-a adresat anterior formulării contestației cu o solicitare de anulare a formelor de executare silită în care să fie menționat faptul că s-a formulat plângere împotriva procesului verbal, și dacă ar fi procedat în acest mod s-ar fi dispus încetarea executării silite iar contestația nu ar mai fi fost necesară.
Neprocedând în acest mod, cheltuielile de judecată efectuate ar fi trebui să rămână în sarcina sa.
Instanța de fond a reținut culpa procesuală a Poliției Locale B., și în temeiul art. 453 C.p.civ a obligat Poliția L. B. la plata către contestator a cheltuielilor de judecată de 610 lei.
Onorariul avocațial ar fi trebuit redus, suma acordată de instanță fiind vădit disproporționată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.
In drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și urm. C.p.civ.
Intimata Z. E. a depus întâmpinare (f. 16), și a solicitat respingerea apelului, arătând în motivarea întâmpinării faptul că prevederile art. 454 NCPC nu sunt aplicabile, întrucât la judecata în fond apelanta a avut calitatea de chemat în garanție, iar culpa în declanșarea unei executări silite premature în aparține în exclusivitate.
De asemenea, instanța de fond a redus onorariul avocațial, fapt nemenționat în cererea de apel, astfel încât se impune respingerea apelului ca fiind nefondat.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând cererea de apel, în limitele motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că apelul este nefondat.
Astfel, apelanta critică prin cererea de apel faptul că prima instanță a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 610 lei, către contestatoarea intimată, deși intimata Direcția Fiscală B. recunoscuse la prima instanță pretențiile contestatoarei, încă înainte de primul termen de judecată dispunând încetarea executării silite începute în cauză în baza procesului verbal de contravenție seria_/15.01.2014 emis de către apelanta Poliția L. B..
În primul rând, instanța de apel reține că nicio dispoziție legală nu o obliga pe intimata Z. E. să se adreseze cu o cerere în vederea anulării actelor de executare către organul emitent al acestora, așa cum arată apelanta.
Dimpotrivă, potrivit dispozițiilor art.168 Cod procedura fiscală, “persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuza să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.
În aceste condiții, demersul procesual al contestatoarei a fost pe deplin justificat, actele de executare fiind emise în mod nelegal de către Direcția Fiscală B. în baza procesului verbal de contravenție menționat, deoarece acesta nu constituia încă titlu executoriu, fiind contestat în termenul legal, aspect neverificat de către apelantă, așa cum aceasta și recunoaște inclusiv în cererea de apel formulată.
Sub aspectul modului de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, prima instanță în mod corect a dispus obligarea apelantei la plata acestora, întrucât culpa procesuală în declanșarea litigiului îi aparține, aceasta comunicând eronat către Direcția Fiscală B. procesul verbal de contravenție seria_/15.01.2014 în vederea punerii acestuia în executare.
Faptul că s-a dispus încetarea executării silite prin decizia nr._/2.06.201 a Direcției Fiscale B. nu are relevanță sub aspectul obligării părții în culpă la plata cheltuielilor de judecată, deoarece așa cum s-a arătat anterior, nicio dispoziție legală nu obliga contestatoarea să se adreseze în mod prealabil organului de executare și “să-l pună în întârziere” așa cum prevăd dispozițiile prevăzute de art. 454 NCPC.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora apelanta a fost obligată, se reține faptul că instanța de fond a redus onorariul avocațial, al cărui cuantum conform chitanței depuse la prima instanță a fost de 800 lei ( f 41), la care s-a adăugat taxa de timbru de 110 lei achitată conform chitanței depuse la f. 5.
Pentru aceste considerente, instanța de apel apreciază ca fiind nefondată cererea de apel, urmând a dispune în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 1 C.p.civ. respingerea apelului și păstrarea hotărârii atacate.
În baza dispozițiilor art. 453 coroborat cu art. 451 alin. 2 C.p.civ va dispune obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, cheltuieli de judecată parțiale în calea de atac, urmând a fi redus onorariul avocațial al părții intimate de la suma de 800 lei, astfel cum a fost solicitat de către partea intimată conform chitanței de la f. 24, la suma de 400 lei, instanța de apel apreciind că aceasta este proporțională cu complexitatea cauzei în faza procesuală a apelului, raportat la criticile invocate prin cererea de apel.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelanta POLIȚIA L. B., cu sediul în B., .. 62-64, jud. B., în contradictoriu cu intimata Z. E., dom. în B., ., apt. 1, jud. B., împotriva s.c. 11.183/14.10.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Obligă apelanta la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel constând în onorariu avocațial
Definitivă.
Pronunțată azi, 3.04.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței.
Președinte, L. S. P. | Judecător, L. S. | |
Grefier, D. P. |
Red.L.P. 11.05.2015
Tehnored.D.P. 12.05.2015 – 4 ex
Jud fond L. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 327/2015. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 312/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








