Contestaţie la executare. Decizia nr. 327/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 327/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 327/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 327/A/2015

Ședința publică din data de 08 aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte: A. B.

Judecător: N. F.

Grefier: M. I.

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulate de apelantul – pârât S. L. M. L., prin S.C. A. Portfolio Servicing Romania S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata - reclamantă R. C., împotriva Sentinței civile nr._/13.10.2014 pronunțate de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat O. A. Rina, pentru intimată, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că apelanta S. L. M. L. a luat termenul în cunoștință, întrucât funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței a semnat personal dovada de înmânare a citației emise pentru acest termen de judecată, fiind incidente dispozițiile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Nemaifiind chestiuni prealabile de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune avocatului părții intimate.

În probațiune, reprezentantul convențional al intimatei declară că nu are probe noi de propus în calea de atac a apelului.

Instanța constată că, prin cererea de apel, apelanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, însă la dosar nu au fost depuse aceste înscrisuri și nici nu a fost indicată teza probatorie pentru administrarea unei astfel de probe.

Instanța constată că proba solicitată de apelantă a fi administrată în cauză nu îndeplinește cerințele instituite de dispozițiile art. 470 din Codul de procedură civilă, întrucât aceasta nu a indicat înscrisurile de care înțelege să se folosească în probațiune, nu le-a depus și nu a indicat teza probatorie.

În temeiul prevederilor art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul reprezentantului convențional al intimatei asupra dezbaterilor pe fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă.

Avocat O. A. Rina, pentru intimată, solicită instanței respingerea apelului, cu obligarea apelantei la suportarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului avocațial de către partea pe care o reprezintă.

Apreciază că în mod corect apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, argumentele prezentate în cererea de apel referitoare la dispozițiile art. 45 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 nu pot fi avute în vedere.

Apelanta a căzut în pretenții, astfel că în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr._/2014, pronunțată de Judecătoria B. s-a admis acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea R. C. în contradictoriu cu intimata S. L. M. L. prin S.C. A. Portofolio Servicing Romania S.RL. S-a anulat încheierea nr. 2 din data de 27.01.2014 a executorului judecătoresc, prin care s-a dispus asupra cheltuielilor de executare silită, adresa de înființare a popririi asupra conturilor contestatoarei debitoare R. C. emisă la data de 27.01.2014 de către B. Limișcă S. B. în dosar execuțional nr. 441/2013, precum și actele de executare subsecvente acestora. A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 328,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a reținut următoarele:

La data de 10.07.2001, a fost încheiat între S.C. B. P. S.A., în calitate de împrumutător și contestatoarea R. C., în calitate de împrumutat, contractul de descoperire de cont nr. 1125/2001( fl. 36), obiectul contractului constituindu-l acordarea unei descoperiri de cont( overdraft) prin contul de card, valoarea inițială a descoperirii de cont fiind de 7.200.000 rol, valoare ce se recalculează automat din 6 în 6 luni în funcție de evoluția depunerilor lunare pe card, a veniturilor care au stat la baza acordării descoperirii de cont, în perioada ultimelor 6 luni. Această creanță a fost cesionată creditoarei intimate S. L. M. L..

Potrivit contractului, contestatoarea s-a obligat să restituie Băncii creditul primit împreună cu dobânda aferentă din încasările ce se efectuează în contul de card și să ramburseze creditul în orice moment, la solicitarea băncii.

Întrucât contestatoarea debitoare nu a rambursat creditul primit, pentru recuperarea acestei sume, intimata creditoare s-a adresat B. Limișcă S. B., în vederea executării silite, fiind format dosarul exec. nr. 441/2003, în cadrul căruia a fost încuviințată executarea silită a contestatoarei, prin încheierea de ședință din data de 16.01.2013( fl. 32) pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2013.

Subsecvent au fost efectuate formele de executare silită, fiind emisă somația la data de 27.01.2014( fl. 99), prin care contestatoarei i s-a pus în vedere ca, în termen de o zi de la primirea acesteia, să achite suma de 2998,33 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin contractul de credit, sumă la care se adaugă dobânzi, penalități, speze contractuale și cheltuieli de executare, încheierea executorului judecătoresc privind cuantumul cheltuielilor de executare silită( fl. 100), precum și adresa de înființare a popririi la aceeași dată către terțul poprit S.C. Groupama Asigurări S.A.( fl. 96), în vederea indisponibilizării sumelor cuvenite contestatoarei debitoare.

Împotriva executării silite, contestatoarea debitoare R. C., a formulat prezenta contestație la executare, solicitând anularea încheierii nr. 2 din data de 27.01.2014 a executorului judecătoresc prin care s-a dispus asupra cheltuielilor de executare silită, adresa de înființare a popririi, întrucât dreptul creditorului de a solicita executarea silită, în temeiul contractului de descoperire de cont nr. 1125/2001, s-a prescris.

Având în vedere succesiunea de legi, instanța, la soluționarea prezentei cauze, a avut în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți (art. 6 alin. 2 din NCC care statuează că” actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”), cât și la momentul înregistrării acțiunii( art. 223 din Legea nr. 71/2011 conform cărora” dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite).

Observând motivele invocate în susținere de către contestatoarea-debitoare, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 705 alin. 1 C.pr.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, dispozițiile alin. 2 statuând că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Conform art. 708/2 lit. b N.C.pr.civ., cursul prescripției se întrerupe:

1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei;

2. pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresat unui organ de executare necompetent;

3. pe data depunerii cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori;

4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;

5. pe data depunerii cererii de reluare a executării silit;

6. în alte cazuri prevăzute de lege;

În cauza dedusă judecății, instanța a constatat că în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de descoperire de cont nr. 1125/2001( fl. 36), urmare neexecutării obligațiilor contractuale de către contestatoare, intimata creditoare a procedat la efectuarea demersurilor necesare declanșării executării silite prin înregistrarea cererii de executare silită la data de 02.12.2013( fl. 110), formându-se dosarul exec. nr.441/2013 în cadrul căruia a fost încuviințată executarea silită a contestatoarei prin încheierea din data de 27.01.2014 pronunțată de Judecătoria B., subsecvent fiind efectuate formele de executare silită: emisă somația și adresa de înființare a popririi la data de 27.01.2014.

Totodată, potrivit adresei remise la dosar de către B. P. S.A., instanța a reținut că debitoarea contestatoare a efectuat ultima plată în contul contractului de descoperire de cont nr. 1125/2001, la data de 31.10.2002, iar potrivit clauzelor inserate în convenția părților, în cazul în care unitatea unde este angajat împrumutatul încetează să vireze salariile pe carduri, împrumutatul se obligă să restituie creditul rămas în termen de 90 de zile. Sub acest aspect, din dispoziția nr. 50 de desfacere a contractului de muncă, se observă că partea contestatoarea încetat raportul de muncă cu angajatorul Garanta S.A., la data de 28.05.2002( fl. 41).

P. urmare, dreptul intimatei creditoare de a solicitata executarea sumei de 2 998,33 lei la care se adaugă dobânzi, penalități, speze contractuale și cheltuieli de executare, sumă solicitată prin cererea de executare silită, s-a născut la data efectuării ultimei plăți de către contestatoare în contul contractului de descoperire de cont( 31.10.2002), respectiv după trecerea unui termen de 90 de zile de la data desfacerii contractului de muncă( 28.05.2002)

Totodată, termenul de prescripție este cel general de 3 ani, conform art. 705 alin.1 NC.pr.civ, câtă vreme dreptul care se urmărește a fi valorificat pe calea executării silite este un drept de creanță, având ca obiect suma acordată cu titlu de daune interese.

Așa fiind, în lumina disp. art. 705 alin.1 C.p.civ, termenul de prescripție de 3 ani, care și-a început cursul la momentul nașterii dreptului de a cere executarea silită, deci în anul 2002, s-a împlinit cel mai târziu la data de 28.08.2005.

Cererea de încuviințare a executării silite adresată B. Limișcă S. B. pentru recuperarea sumei de 2 998,33 lei și actele de executare efectuate de executor, au fost făcute după împlinirea termenului de prescripției și nu au niciun efect asupra împlinirii termenului de prescripție.

De asemenea, din înscrisurile remise la dosarul cauzei, în speță nu poate fi reținută nicio altă cauză de suspendare ori de întrerupere a termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, în lumina art. 708 /2 lit. b N.C.pr.civ.

Reținând caracterul imperativ al normelor ce guvernează prescripția extinctivă, de la care nici părțile nici instanța nu pot deroga, rezultă că procedura execuțională desfășurată în cauză este lovită de nulitate, considerente pentru care, în baza art. 703 N.C.pr.civ., instanța a admis contestația la executare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termen legal, intimata . L., invocând următoarele motive:

A solicitat schimbarea hotărârii în privința cheltuielilor de judecată.

Menționează că prin Sentința Civilă nr. 11_.10.2014 pronunțata in Dosarul nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei B. instanța a admis contestația la executare formulata de R. C. si a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 328.74 lei cu titlu de cheltuielii de judecata, respectiv taxa judiciara de timbru.

Invocă faptul ca obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea cauzei in fond este nelegala in raport de dipozițiile art. potrivit arl.45 din OUG 80/2013 potrivit cărora:,, Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz integra/, pârtia/ sau proporțional, la cererea petiționarului, in următoarele situații:

f) cand contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitiva; "

Menționează ca aceleași prevederi legale au fost prevăzute si de Legea 146/1997.

Astfel, in raport de dispozițiile legale anterior invocate, apelanta precizează ca obligarea acesteia la plata sumei de 328,74 lei nu este întemeiată in contextul in care, in ipoteza in care contestația la executare va fi soluționata definitiv in sensul solicitat de intimata, aceasta va putea recupera respectiva suma de bani de la bugetul de stat stat, urmând ca in situația in care va face si aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 lit. f si va avea si o hotărâre definitiva de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecata, sa se îmbogățească fără just temei.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.( f.9-10)

Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține că acesta este fondat.

În mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată de contestatoare.

Astfel, tribunalul reține că obiectul cauzei îl reprezintă contestație la executare, instanța de fond pronunțându-se în sensul admiterii cererii.

Cheltuielile de judecată solicitate de către apelantă constau în taxa de timbru și timbru judiciar aferente contestației la executare care a fost admisă.

În aceste condiții în speță sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013 conform cărora ,,sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cererea petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.

P. urmare, tribunalul reține că intimata contestatoare nu poate solicita cu titlu de cheltuieli de judecată sumele achitate cu titlu de taxe judiciare, legea stabilind altă procedură cu privire la aceste cheltuieli.

Față de aceste împrejurări, în temeiul art.480 Tribunalul va admite apelul declarat apelul declarat de apelanta . L. prin mandatara A. Portfolio Servicing România SRL împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pe care o va schimba în parte în sensul că va înlătura obligația intimatei de a plăti contestatoarei suma de 328 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta . L. prin mandatara A. Portfolio Servicing Romania SRL împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pe care o schimbă în parte în sensul că:

Înlătură obligația intimatei de a plăti contestatoarei suma de 328 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru.

Păstrează restul dispozițiilor din sentința apelată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2015.

Președinte, Judecător,

A. B. N. F.

Grefier,

M. I.

Plecată din instanță

Semnează grefierul șef de secție

I. M.

Red. N.F./19.05.2015

Tehnored. I.C./20.05.2015; 4 ex.

Jud fond. I. R. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 327/2015. Tribunalul BRAŞOV