Contestaţie la executare. Decizia nr. 939/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 939/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 939/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 939/. publică din data de 03 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - I. L.
JUDECĂTOR - D. O. P.
Grefier - C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri B., în contradictoriu cu intimata contestatoare ., împotriva sentinței civile nr. 1351/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat A. L., pentru intimata contestatoare, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul convențional al intimatei contestatoare depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială și chitanța privind plata onorariului avocațial.
D. analiza cererii de apel rezultă că apelanta nu s-au solicitat în mod expres probe noi în calea de atac, însă s-au depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție, somația, confirmările de primire, cererea de executare silită.
Instanța acordă cuvântul părții intimate, prin reprezentantul său convențional, cu privire la înscrisurile depuse de apelantă.
Reprezentantul convențional al intimatei contestatoare arată că se opune încuviințării acestor înscrisuri, cu toate că acestea există în dosarul execuțional. Arată că prin întâmpinarea depusă la fond, partea adversă nu a solicitat admiterea probei cu înscrisuri. Arată că pentru partea pe care o reprezintă nu are probe noi de solicitat.
Instanța constată că înscrisurile anexate cererea de apel reprezintă înscrisuri din dosarul execuțional de care este obligată să țină seama cu prilejul soluționării contestației la executare, respectiv a căii de atac declarate împotriva hotărârii primei instanțe și nu reprezintă înscrisuri noi, apelanta nesolicitând nici readministrarea probatoriului sau completarea acestuia.
Ia act de poziția procesuală a intimatei contestatoare, în sensul că nu solicită probe noi în apel.
Instanța, conform art. 482 coroborat cu art. 244 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului și, potrivit dispozițiilor art. 482, coroborate cu cele ale art. 392 și art. 396 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul intimatei contestatoare, prin reprezentantul său convențional, asupra cererii de apel ce formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul convențional al intimatei contestatoare solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanța de fond a reținut în mod corect incidența Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/_, precum și a deciziei Curții Constituționale, în sensul că actul administrativ contestat nu a fost comunicat intimatei cu respectarea dispozițiilor legale.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față constată că, prin Sentința civilă nr. 1351/11.02.2015, Judecătoria B. a admis cererea de chemare in judecată având ca obiect „contestație la executare” formulată de către contestatorul S.C. A. T. S.R.L., prin reprezentant legal, cu domiciliul în B., .. 50, ., jud. Brasov, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. B., prin reprezentant legal, cu sediul în B., .. 13, ., jud. B..
A anulat actele de executare întocmite in dosar execuțional nr. 500/2014 aflat pe rolul B.E.J. V. A. G..
A respins cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu B.E.J. V. A. G., cu sediul in Brasov, .. 43, cam. 814, jud. Brasov, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În considerentele acestei sentințe s-au reținut, în esență, următoarele:
P. procesul verbal de contravenție emis de intimat, contestatorul a fost amendat contravențional, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002. Deopotrivă, s-a stabilit în sarcina sa obligația de achita suma de 28 de euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002. Procesul verbal i-a fost comunicat contestatorului prin afisare, conform proceselor verbale de afișare aflate la dosar.
La data de 07.08.2014, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Brasov in dosar nr._/197/2014 (f. 45), s-a admis cererea de încuviințare a executării silite formulata de creditor, ulterior fiind emise actele de executare contestate in cauza.
P. promovarea prezentei contestații la executare, debitorul urmărește desființarea formelor de executare efectuate în cadrul dosarului, invocând nelegalitatea executării.
Instanța constată că pretențiile contestatorului sunt justificate. Astfel, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că procedura execuțională este afectată de nulitate, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 14 raportat la art. 25-27 din O.G. nr. 2/2001 si dispozițiile imperative consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 1 din C.proc.civ.,, Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”
Instanța va analiza legalitatea formelor de executare emise in cauza, executare care debutează cu momentul încuviințării executării silite, singurele motive pentru care a astfel de cerere s-ar putea respinge fiind expres și limitativ prevăzute în art. 665 alin. 5 din C.proc.civ.
Constata incidenta art. 665 alin.5 pct. 7 din C.proc.civ. (“instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai daca există alte impedimente prevăzute de lege”) raportat la art.12 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 (“dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”), astfel cum a fost analizat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, potrivit căreia aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În esență, raționamentul Curții a fost în sensul că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.” Or, în speța de față, tariful de despăgubire este, în esență, o sancțiune complementara amenzii contravenționale aplicate.
În acest context, instanța apreciază că abrogarea la data de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, a dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire (art. 8 alin. 3 și alin.3 ind.1 din Legea nr. 15/2002), pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale mai sus indicate echivalează cu un astfel de impediment legal la executare, toate actele de executare efectuate în cauză fiind nule de drept, potrivit art. 703 din C.proc.civ.
Astfel, raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, abrogarea tarifului lipsește de suport juridic partea de sancțiune neexecutata la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare.
Deopotrivă, procesul verbal de contravenție ce reprezintă suportul declanșării executării silite, nu a fost comunicat contestatorului în acord cu prevederile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 (aspect confirmat de procesul verbal aflat la f. 48).
În acest sens, instanța reține ca potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
Modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
Este adevărat că, din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă. Interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.
În Cauza A. împotriva României, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
D. acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.
Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire (potrivit Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de I.C.C.J. privind judecarea recursului in interesul legii).
D. probele administrate in cauza (procesul verbal de afișare aflat la f. 50), raportat la Decizia nr. 10/2013 pronunțată de I.C.C.J., rezultă că actul administrativ ce stă la baza executării silite nu a fost comunicat petentului cu respectarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 (aspect necontestat de către intimat). Astfel, intimatul a procedat la afișarea procesului-verbal de contravenție la domiciliul contravenientului, fără a face dovada ca nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Necomunicarea legala a actului administrativ emis in cauza atrage incidenta art. 14 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Astfel, instanța retine ca procesul verbal nu a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii, operand prescripția executării sancțiunilor contravenționale.
Termenul în discuție este unul care, în caz de depășire, atrage caducitatea titlului executoriu, procesul verbal de constatare a contravenției fiind un act administrativ emis sub condiție necomunicării lui contestatorului in termenul de o luna.
Într-un atare context, instanța urmează a admite contestația la executare formulată în cauză, cu consecința anulării tuturor actelor de executare întocmite in dosar execuțional nr. 500/2014 aflat pe rolul B.E.J. V. A. G..
Având in vedere că a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. V. A. G., instanța va respinge cererea de chemare in judecată având ca obiect „contestație la executare” formulată de către contestator în contradictoriu cu B.E.J. V. A. G., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI B., care a solicitat modificarea sa în sensul respingerii contestației la executare, pentru următoarele motive:
A comunicat procesul verbal de contravenție prin afișare la domiciliul debitorului, în prezența unui martor, aplicând dispozițiile art.27 din O.G. nr.2/2001, astfel încât nu operează instituția prescripției, nefiind aplicabil art.14 din actul normativ menționat. Legea nu face referire la aplicarea primordială a vreuneia dintre cele două modalități de comunicare reglementate. A depus toate diligențele necesare aducerii la cunoștința debitorului a actului sancționator, notificându-l în vederea stingerii creanței pe cale amiabilă.
O opinie contrară ar aduce atingere justului echilibru necesar a fi asigurat între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale.
P. urmare instanța a apreciat injust că aplicarea sancțiunii procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind prescrisă.
Aplicarea sancțiunii prin procesul verbal de contravenție R11 –_/10.10.2011 a avut loc la mai puțin de 6 luni de la data constatării contravenției și mai puțin de 30 de zile de la comunicare.
Art.II din Legea nr.144/2012 face referire la anularea proceselor verbale aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii respective. Faptul că intimata nu a contestat în instanță procesele verbale de constatare a contravenției în termen legal de 15 zile atrage dispozițiile O.G. nr.15/2002, contravenienta fiind decăzută din drept la momentul actual.
Aduce în discuție principiul neretroactivității, art.15 alin.2 din Constituția României care prevede că ,,legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”, asigurând totodată stabilirea drepturilor legal câștigate. În speță, contravenția săvârșită de către intimată nu intră în sfera penalului, astfel încât nu poate fi adus în discuție acest principiu, cu atât mai mult cu cât reglementările legii noi sunt exprese.
În drept recurenta a invocat prevederile art.466 și art.665 alin.6 C.proc.civ.
Intimata-contestatoare S.C. A. T. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-a solicitat administrarea unor probe noi.
Verificând, în conformitate cu prevederile art.479 alin.1 C.proc.civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, văzând că nu există motive de apel de ordine publică tribunalul reține că apelul nu este întemeiat.
Potrivit Deciziei nr.10/2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal”.
Această decizie este obligatorie pentru toate instanțele, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Raportat la aceste statuări ale instanței supreme, în mod evident comunicarea procesului verbal de contravenție a cărui executare silită este contestată în speță nu a fost îndeplinită în mod legal, deoarece apelanta nu a încercat, cu prioritate față de afișarea sa la sediul contravenientei, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire. Ca urmare, nu se pune problema refuzului intimatei de primire a corespondenței prin poștă, procesul verbal de contravenție fiind comunicat în mod direct prin afișare la sediu de către agenți proprii ai apelantei. Astfel, nu s-a respectat raportul de subsidiaritate care există între cele două modalități de comunicare reglementate de O.G. nr.2/2001 potrivit interpretării ICCJ.
Procedând în atare mod apelanta a aplicat greșit prevederile art.27 din O.G. nr.2/2001, procesul verbal de contravenție . nr._/2011 nefiind legal comunicat. Ca o consecință a acestei situații, executarea sancțiunilor dispuse s-a prescris în conformitate cu dispozițiile art.14 din O.G. nr.2/2001.
În ceea ce privește principiul neretroactivității legii civile se remarcă faptul că apelanta a citat și interpretat trunchiat prevederile art.15 alin.2 din Constituția României, omițând norma potrivit căreia fac excepție de la regula aplicării numai pentru viitor a legii civile și reglementările din materie contravențională, ce interesează în speță, nu doar cele din materie penală. În acest sens se reține că textul constituțional complet are următorul conținut:
,,Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
În lumina acestor prevederi constituționale și a interpretării date dispozițiilor art.12 alin.1 din O.G. nr.2/2001 prin Decizia Curții Constituționale nr.228/2007 tribunalul constată că intimatul beneficiază de prevederile Legii nr.144/2012, nemaiexistând temei legal pentru executarea tarifului de despăgubire stabilit în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție anterior menționat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.1 C.proc.civ. tribunalul va respinge apelul declarat de către apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI B. împotriva Sent. civ. nr.1351/11.02.2015 a Judecătoriei B., pe care o va păstra.
În baza prevederilor art.453 coroborat cu art.482 C.proc.civ. va obliga apelanta la plata către intimata S.C. A. T. S.R.L. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, ce constau în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI B. împotriva Sent. civ. nr.1351/11.02.2015 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Obligă apelanta la plata către intimata S.C. A. T. S.R.L. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată azi, 03.09.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. L. D. O. P.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. DP/07.09.2015
Tehnored. CND/09.09.2015
4ex
Jud fond – A. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul BRAŞOV | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
