Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 1/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 06 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. G. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - R. C.
JUDECĂTOR - S. N.
GREFIER - C. L.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții – pârâți C. D. și C. H. A. în contradictoriu cu intimata – reclamantă Asociația de proprietari C. – prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.1979 pronunțată la data de 05.02.2013 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ având ca obiect „contestație la executare.”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av.Ț. B. pentru recurenții pârâți C. D. și C. H. A. și av.D. A. pentr intimata – reclamantă Asociația de Proprietari C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței întâmpinare formulată de intimata – reclamantă Asociația de Proprietari C..
Reprezentantul recurenților – pârâți C. D. și C. H. A. depune la dosarul cauzei taxă de timbru judiciar în cuantum de 57 ron și timbru judiciar de în valoare de 1,5 ron.
Reprezentantul convențional al intimatei reclamante Asociația de Proprietari C. depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța pune în discuția părților excepția lipsei tardivității recursului.
Reprezentantul convențional al recurenților – pârâți C. D. și C. H. A. apreciază că recursul nu a fost comunicat legal întrucât a făcut în acest sens o cerere la instanța de fond, este prin afișare deoarece recurenții locuiesc în SUA.
Reprezentantul convențional al intimatei reclamante Asociația de Proprietari C. arată că recursul formulat de către recurenții pârâți este tardiv.
Instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. sentința civilă nr.1979 din 05.02.2013 a Judecătoriei B., a fost admisă acțiunea civilă formulată, precizată și completată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „C.” cu pârâții C. D. și C. HORTENZIA A., au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1.152,94 lei, reprezentând contravaloarea cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2011 – ianuarie 2012 și 40 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrvit extrasului de carte funciară depus la dosar pârâții dețin în proprietate apartamentul situat în B., ., ., întabulat în CF nr._ B. sub nr. top. 5744/4 totul /VIIB.
Din extrasul de cont depus la dosarul cauzei rezultă că pârâții datorează reclamantei suma de 1.152, 94 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2011 - ianuarie 2012.
Conform listelor de plată aferente perioadei noiembrie 2011- ianuarie 2012 cheltuielile de întreținere se compun din încălzire, cheltuieli pe cotă parte și fond centrală termică scară.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Conform art. 50 alin 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Prima instanță a mai reținut că din adresa emisă de S.C. “ Distrigaz Sud Rețele “ S.R.L. B. și comunicată pârâților rezultă că, în urma sesizării nr. 3439/29.09.2011 prin care au fost atenționați că adeverința emisă de asociația de proprietari, pe care aceștia au prezentat-o pentru obținerea acordului de acces în vederea separării consumului de gaze naturale a fost falsificată, au sistat executarea lucrării respective.
La data de 14.10.2011, prin intermediul executorului judecătoresc, pârâții au comunicat reclamantei o notificare prin care i-au adus la cunoștință faptul că, urmare a separării consumului de gaze naturale de la instalația comună și instalarea unei centrale termice de apartament măsurarea consumului de face prin contorul propriu pentru apartament. Au solicitat reclamantei să dispună retragerea numărului de persoane de la cheltuielile administrative, în caz contrar, vor refuza achitarea acestora.
Reclamanta a comunicat pârâților o adresă prin care le-a adus la cunoștință că Adunarea Generală a asociației a hotărât ca aceștia să plătească cheltuielile de întreținere ca și până acum, fără a ține cont de debranșarea de la centrala termică.
Conform art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230 / 2007 “ hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari “.
În art. 26 din Legea nr. 230 / 2007 se prevede că “ dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acționarea în justiție nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispune suspendarea acesteia “ ( Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 670/2011, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 și a constatat că sintagma "de la adoptarea acesteia" este neconstituțională ).
În art. 29 lit. c din Statutul asociației de proprietari “ C. “ se prevede că “ dacă decizia asociației de proprietari este contrară statului, acordului de asociere, legilor sau este de natură să producă daune considerabile unei minorități a proprietarilor, orice proprietar poate acționa în justiție valabilitatea respectivei decizii, în termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia “.
În raport de dispozițiile legale precitate, contrar susținerii pârâților, hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din data de 03.12.2011 prin care s-a hotărât ca pârâții să plătească cheltuielile de întreținere fără a ține cont de debranșarea de la centrala termică produce efecte juridice până la anularea acesteia de către instanța de judecată. Legalitatea constituirii Adunării Generale a asociației de proprietari precum și legalitatea măsurilor dispune de aceasta pot fi analizate numai de către o instanța învestită cu un astfel de petit în cadrul unei acțiuni civile.
În consecință, nu pot fi primite apărările pârâților atât timp cât hotărârea adunării generale produce efecte juridice.
Pentru considerentele de fapt reținute și având în vedere că în speță sunt îndeplinite dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, instanța de fond a dispus admiterea acțiunii formulată, precizată și completată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „ C. „ și, în consecință a obligat pârâții C. D. și C. HORTENZIA A. să plătească reclamantei suma de 1.152, 94 lei, reprezentând contravaloarea cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2011 – ianuarie 2012.
Pârâții căzând în pretenții, în temeiul art. 274 alin.1 din C.pr.civilă, au fost obligați să plătească reclamantei suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxelor aferente obținerii extrasului de carte funciară aferent apartamentului proprietatea pârâților.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții C. D. și C. HORTENZIA A. solicitând anularea sentinței atacate și respingerea acțiunii formulate de către intimată ca nefondată.
La termenul de față, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii cererii de recurs în raport de dovada de comunicare a acesteia către recurenții pârâți.
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de recurs, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Sentința civilă împotriva căreia s-a formulat calea de atac a recursului a fost comunicată recurenților pârâți în data de 01.07.2013, conform dovezii de comunicare aflată la f.78-79 din dosarul de fond.
Termenul de exercitare a căii de atac a recursul este de 15 zile de la comunicare, conform art. 301 Cod procedură civilă iar recursul a fost comunicat prin poștă la data de 10.08.2013, conform art. 101 din Codul de procedură civilă, peste termenul legal mai sus arătat.
Este adevărat că în data de 25.07.2013, recurenții pârâți au făcut o cerere de comunicare a hotărârii întrucât exemplarul comunicat de către instanță nu le-ar fi parvenit însă dispozițiile art.102 alin.2 Cod pr. civ. se aplică numai în situația în care una din părți solicită comunicare hotărârii către partea adversă.
Termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii către recurenți iar propria cerere de comunicare a hotărârii nu poate fi avută în vedere la stabilirea momentului de început al termenului de recurs întrucât ar însemna ca recurenții să stabilească prin propria voință data de început a termenului.
De asemenea, nu s-a formulat nici o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac în condițiile art.103 Cod pr. civ. și prin urmare, instanța va admite, în baza art. 137 alin.1 coroborat cu 316 Cod procedură civilă, excepția tardivității formulării cererii de recurs, respingând ca atare această cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității invocate din oficiu și respinge recursul introdus de către recurenții C. D. și C. Hortenzia în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari „C.” B., împotriva Sentinței civile nr.1979/05.02.2013, ca fiind tardiv introdus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.01.2014.
. PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. G. R. C. S. N.
GREFIER
L. C.
Red.RC/31.01.2014
Tehnored.LC/31.01.2014
Jud.fond: A.M.
2 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 177/2013. Tribunalul BRAŞOV | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1580/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








