Legea 10/2001. Decizia nr. 4/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 4/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4/.> Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. O. P.
Judecător D. N.
Grefier N. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanții pârâți S. R. prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B. prin reprezentant legal L. V. și M. Finanțelor P. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. P., prin mandatar L. M., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat F. I. P., împotriva sentinței civile nr._/24.07.2013 pronunțată de judecătoria B., având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat F. I. P. pentru intimata reclamantă, apelantul pârât și intimata pârâtă fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul convențional al intimatei reclamante depune la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul avocațial.
Instanța constată că apelanții pârâți nu solicită probe noi în apel.
La interpelarea instanței reprezentantul convențional al intimatei reclamante arată că nu solicită probe noi în apel.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul convențional al intimatei reclamante solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin M. Finanțelor P. invocate ca motiv de apel, precum și respingerea apelului și menținerea în tot a sentinței atacate, având în vedere că prima instanță a analizat cauza sub toate aspectele cauza și a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile ce angajează răspunderea pentru evicțiune.
Reprezentantul convențional al intimatei reclamante arată că solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat în cauză, constată că prin sentința civilă nr._/24.07.2013 a Judecătoriei B., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S. P. P. M. L. M., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN, reprezentat prin M. Finanțelor P. și în teritoriu prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. B. și M. FINANȚELOR P., si în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 134.600 lei reprezentând restituirea prețului de piață la data de 19-04-2013 al imobilului situat în municipiul B., .. 22, jud. B. dobândit de reclamanți în baza contractului de vânzare – cumpărare nr._/11-03-1997 încheiat cu S. Român, prin S.C. „ RIAL „ S.R.L. B.. De asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 3.400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că Potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr._/11-03-1997 reclamanta a cumpărat apartamentul situat în Mun .B., .. 22, jud. B..
Prețul de vânzare al apartamentului a fost stabilit la suma de_ ROL sumă care au fost achitată în trei tranșe..
P. sentința civilă nr. 533/2004 a Tribunalului B. s-a constatat că S. ROMÂN a preluat imobilul fără titlu valabil imobilul situat în Mun .B., .. 22, jud. B. de la I. ROLL și GERDA ROLL .
Potrivit înscrierii din CF din data de 03-05-2010 a fost restabilită situația anterioară de CF prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea STATULUI ROMÂN și a fost reînscris dreptul de proprietate al foștilor proprietari.
Contractul de vânzare – cumpărare nr._/11-03-1997 încheiat de reclamanta S. P. cu S. ROMÂN, reprezentat prin M. Finanțelor P. prin mandatar S.C. „ RIAL „ S.R.L. B. nu a fost anulat, dar reclamanta a pierdut posesia imobilului situat în Mun .B., .. 22, jud. B..
Întrebată fiind la interogatoriul luat de instanță din oficiu fila 75 reclamanta susține că nu a știut că foștii proprietari au revendicat imobilul și că a existat o dispoziție în oraș să cumpere acest apartament, în caz contrar orice persoană putea să cumpere acest apartament.
În ceea ce privește incidența în speța a dispozitiilor art. 1337 și urm. din vechiul C.civil – dispoziții aplicabile în speță, instanta reține următoarele:
Dispozițiile art.1336 din vechiul C. civ. stipulau că “vânzâtorul răspunde de liniștita posesiune a lucrului și pentru viciile acestuia”, iar în legatură cu obligația vânzătorului de a asigura liniștita posesiune a lucrului, art. 1337 din vechiul C.civ. preciza că acesta “răspunde către cumparator de evicțiune totală sau partială a lucrului vandut”.
Într-un sens restrâns, evictiunea constă in pierderea totala a lucrului vândut prin efectul unei hotărâri judecatorești, cum este cazul imobilului în cauză, care, în virtutea unei cauze anterioare, recunoaște unui terț asupra aceluiași lucru un drept de proprietate.
Este de principiu că garanția pentru evicțiune este datorată de orice vânzător (sau de succesorii săi universali sau cu titlu universal), indiferent dacă este vorba despre o vânzare obișnuită sau despre o vânzare silită. Garanția pentru evicțiune este datorată indiferent de natura bunului înstrăinat ori de faptul că vânzătorul este un profesionist sau un particular.
Obligația vânzătorului de a asigura cumpărătorului “liniștita posesiune a lucrului” implică nu numai garanția pentru fapta proprie, ci și garanția pentru fapta terților. Astfel, vânzătorul este prezumat a cunoaște situația juridică a lucrului vândut, motiv pentru care este firesc ca el să fie ținut să îl apere pe cumpărător contra terțului.
Efectul declanșării garanției pentru evicțiune este reglementat de art. 1341 din vechiul C.civ. Astfel, cumpărătorul are dreptul la restituirea pretului, echivalentul fructelor, dacă a fost obligat să le restituie evingătorului, cheltuieli de judecată ocazionate de evicțiune și daune-interese.
Pentru a se angaja, însă, răspunderea pârâtului din cauza producerii evicțiunii, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv: 1) să existe o tulburare de drept provenind de la un terț ; 2) această sa aibă o cauză anterioară vânzării și 3) tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului. Daca el a avut cunostinta de pericolul evicțiunii, înseamnă ca a acceptat riscul și problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului nu se poate pune, contractul dobandind caracter aleatoriu.
Din analiza înscrisurilor menționate anterior, instanța reține că prima condiție impusă de textul legal menționat pentru angajarea răspunderii pentru evicțiune a pârâtului S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., este îndeplinită, întrucât reclamanta a pierdut proprietatea apartamentului în urma revendicării imobilului de către foștii proprietari .
Această tulburare a avut o cauza anterioară vânzării, fapt confirmat prin sentinta civilă 533/2004 a Tribunalului B. în care se reține că imobilul in litigiu a fost preluat de S. Român fără titlu valabil, ceea ce duce la concluzia că acesta nu putea fi înstrainat cumpărătorilor în procedura Legii nr. 112/1995.
În ceea ce privește, cea de-a treia condiție referitoare la necunoașterea de către cumpărători a cauzei de evicțiune, instanța reține că în cadrul dosarului având ca petite nevalabilitate titlu stat și revendicare instanțele nu au reținut nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau reaua-credință a cumpărătorilor.
Întrebată fiind la interogatoriul luat de instanță din oficiu fila 75 reclamanta susține că nu a știut că foștii proprietari au revendicat imobilul și că a existat o dispoziție în oraș să cumpere acest apartament, în caz contrar orice persoană putea să cumpere acest apartament.
În speță instanța trebuie să analizeze buna sau reaua credință a cumpărătorilor la încheierea contractului de vânzare – cumpărare.
Potrivit art. 1898 C. civ., buna-credință se prezumă, această prezumție fiind relativă, așa încât poate fi combătută prin orice mijloace de probă, inclusiv printr-o altă prezumție, chiar judecătorească.
Având în vedere că pârâtul nu a administrat nicio probă pentru a răsturna prezumția de bună - credință a cumpărătorilor la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 1898 din vechiul Cod civil, astfel că și cea de a treia condiție este îndeplinită în cauză.
Legiuitorul roman a prevăzut în Art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009 în alin. 1 că “ proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare “, valoarea despăgubirilor stabilindu-se prin expertiza conform alin. 2 al aceluiași articol.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 20 alineatele (21) - (23) cu art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 1/2009, rezultă că în ipoteza unor contracte încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (și desființate ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare, adică lipsite de efecte juridice) se poate dispune restituirea valorii de circulație, existând deci o ipoteza de aplicare a prevederii legale.
Pe considerentul că titlul reclamanților asupra apartamentului obiect al contractului de vânzare – cumpărare nr._/11-03-1997 a rămas fără efecte juridice ca urmare a constatării nevalabilității titlului statului cu consecința lăsării în deplină proprietate și posesie a imobilului moștenitoarei foștilor proprietari, în speță sunt incidente dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009 .
Din raportul de expertiză tehnica nr._/2013 întocmit de expert MIZGAN P. rezultă că prețul de piață al apartamentului situat în imobilul amplasat în Mun .B., .. 22, jud. B. stabilit conform standardelor internaționale de evaluare era la data de 19-04-2013 de 134.600 lei.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009, prima instanța a dispus obligarea pârâtului S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P. să plătească reclamanților suma de 134.600 lei reprezentând restituirea prețului de piață la data de 10.12.2007 al imobilului situat în Mun .B., .. 22, jud. B..
În cauza de față, obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului,
respectiv pârâtului S. ROMÂN reprezentant de M. F. P..
Instanța a păstrat în cauză și M. Finanțelor P. pentru ca reclamanta să poată deține un titlu împotriva persoanei stabilită în Legea 10/2001 ca persoană ce face plata sumelor obținute în condițiile art. 50 ind. 1 din Legea 10/2000 .
Întrucât s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. „ RIAL „ S.R.L. B. care a fost scos din cauză prima instanța nu s-a mai pronunțat asupra acțiunii civile formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâta, acțiune formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, pentru opozabilitate, reclamanta neformulând pretenții față de S.C. „ RIAL „ S.R.L. B. .
În ceea ce privește cererea reclamantei de a dispune rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare nr._/11-03-1997, prima instanță a apreciat că această măsură poate fi dispusă doar în cazul în care una din părțile contractului sinalagmatic refută executarea contractului și astfel cealaltă parte poate cere executarea contractului sau despăgubiri.
În prezenta cauză nu a fost dovedită existența vreunui caz de rezoluțiune a contractului de vânzare – cumpărare nr._/11-03-1997 și în consecință prima instanța a respins aceste pretenții.
Pârâtul căzând în pretenții, în temeiul art. 274 alin. 1 din C.pr.civilă, prima instanța a dispus obligarea pârâtului S. ROMÂN, reprezentat prin M. Finanțelor P. și în teritoriu prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. B. să plătească reclamanților suma de 3400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert.
În ceea ce privește sumele solicitate cu titlul de cheltuieli de judecată în dosarele purtate de reclamantă cu foștii proprietari acesta a renunțat la aceste pretenții în ședința publică din data de 19-07-2013.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții pârâți S. Român, prin M. Finanțelor P. și M. Finanțelor P., ambii prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. Român, prin M. Finanțelor P., iar pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea apelului s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 50 (3) din Legea nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007, în cauză are calitate procesuală activă M. Finanțelor în nume propriu, iar nu S. Român prin M. Finanțelor.
Pe fond, s-a criticat faptul că instanța în mod eronat a constatat buna credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare și raportat la acesta a reținut incidența prevederilor art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
Se arată că prin sentința civilă nr. 533/S/27.09.2004, pronunțată de Tribunalul B. s-a constatat că imobilul din B., .. 22 a fost preluat de Stat fără titlu, iar contractul a fost încheiat cu fraudarea Legii nr. 112/1995.
Se susține la data la care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare era în vigoare HG nr. 11/1997, în care se defineau noțiunile de "imobile cu destinație de locuințe trecute în proprietatea statului cu titlu ", care fac obiectul Legii nr. 112/1995 și "imobile trecute fără titlu în posesia acestuia ", iar reclamanta nu poate invoca necunoașterea cauzei evicțiunii, fiind incidente prevederile art. 1340 din Codul civil.
Se precizează că reclamanta nu a dat dovadă de prudență și diligență la încheierea actului juridic și nu s-a informat asupra situației juridice a imobilului si asupra posibilităților obiective pe care fostul proprietar le putea avea pentru retrocedarea imobilului, asumându-și în acest fel riscul nevalabilității contractului.
S-a mai susținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 din C.p.c..
Intimata reclamanta S. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate.
În apel, nu au fost administrat probe noi.
Verificând, în conformitate cu prevederile art.295 alin.1 C.proc.civ., stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele motivelor de apel formulate de parte, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin M. Finanțelor, instanța de apel apreciază că prima instanța a soluționat corect acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.
Acțiunea a fost întemeiată atât pe prevederile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, cât și pe prevederile art. 1337-1351 din Codul civil din 1864. Contractul de vânzare cumpărare nr._/11.03.1997 a fost încheiat de intimată cu S. Român, reprezentat la încheierea contractului de ..
S. este cel care a preluat imobilele aparținând unor persoane fizice pe care, ulterior, le-a înstrăinat, potrivit Legii nr.112/1995 către chiriași care au plătit un preț pentru bunul astfel dobândit.
Cumpărătorii care au pierdut bunul, în disputa cu fostul proprietar sau cu moștenitorii lui, urmează să recupereze prețul plătit la încheierea contractului, reactualizat, sau să obțină valoarea de piață a bunului, în mod firesc, de la cel care le-a vândut, și anume S., prin reprezentantul său legal.
Potrivit art.50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, reprezentarea Statului se face de către M. Finanțelor P. care justifică legitimarea de a sta în proces, în numele statului, deoarece, potrivit legii, gestionează fondul extrabugetar alimentat de sumele de bani constând în prețul plătit de cumpărătorii chiriași și din care, corelativ, se restituie prețul plătit în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.
M. acționează ca simplu instrument plătitor al sumelor de bani sus-menționate, în numele statului, iar nu în nume propriu, neavând nicio obligație în legătură cu plata acestor sume, rezultată dintr-o activitate proprie.
De altfel, și potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, „S. este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.
El participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”.
Ca atare, deși i se recunoaște statului personalitate juridică în raporturile în care participă în nume propriu, fiind considerat subiect distinct de drepturi și obligații, ca entitate teoretică și abstractă, acționează, în îndeplinirea obligațiilor sau atribuțiilor pe care le are, prin organele sale reprezentative, potrivit legii, neputând figura în proces și nici în raporturile juridice civile, ca atare, în absența unor reprezentanți.
Cu excepția unei dispoziții speciale, statul este reprezentat de M. Finanțelor, ceea ce este și cazul ipotezei în care se pune problema restituirii prețului reactualizat/plății valorii de circulație a bunului, către cumpărătorii care au pierdut imobilul în cadrul demersului fostului proprietar.
M. Finanțelor P. nu are nicio contribuție proprie și efectivă în tot acest lanț de raporturi juridice, începând cu preluarea imobilului de la fostul proprietar și până la restituirea prețului sau a valorii de circulație către cumpărători, și, cu atât mai puțin, vreo culpă în situația juridică creată în legătură cu bunul imobil respectiv și, în final, cu efectele pierderii proprietății bunului, de către cumpărători.
Potrivit art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția M. Finanțelor, și, în mod firesc, din același fond se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani reprezentând prețul reactualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 în forma actuală.
M. Finanțelor P., ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat din sumele obținute cu titlu de preț de la cumpărători, este firesc să constituie instituția prevăzută de lege și pentru procesul invers, și anume pentru efectuarea de plăți către cumpărătorii care au pierdut imobilul, acționând, însă, în numele statului, în desfășurarea acestei activități.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul reține că prima instanță a analizat acțiunea formulată de reclamantă atât din perspectiva evicțiunii reglementate de Codul civil din 1864, cât și din perspectiva dispozițiilor speciale din art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
În raport de cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr._/28.09.2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._/197/2009, acțiunea reclamantei formulată în prezentul dosar nu poate fi analizată decât din perspectiva evicțiunii reglementate de Codul civil din 1864(art. 1337, ș.u.).
Prima instanță a reținut în mod corect buna credință a intimatei reclamante deoarece buna credință se presupune până la proba contrară, iar art. 1898 C.civ.din 1864 prevede că buna-credință este credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Apelanții nu au făcut dovada contrară prezumției bunei credințe a intimatei, nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel.
P. Hotărârea de Guvern nr. 11 din 29 ianuarie 1997 s-a hotărât că normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, anexă la Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 23 ianuarie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 și Decretul nr. 223/1974.".
Imobilul din care face parte și apartamentul care a fost cumpărat de intimata reclamantă S. Român, prin contractul de vânzare cumpărare nr._/11.03.1997, a intrat în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 92/1950.
În anul 2004 s-a stabilit de către Tribunalul B. prin sentința civilă nr. 533/S/27.09.2004 că antecesorii reclamanților din acel dosar(foștii proprietari) intră în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, prevăzute de art. II din Decretul nr. 92/1950. Însă este excesiv să se considere și nu s-a făcut nicio probă în acest sens, că intimata reclamantă în anul 1997 când a încheiat contractul de vânzare cumpărare, știa că I. Roll(proprietarul imobilului la momentul naționalizării) a fost director adjunct de bancă și se încadra în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare și astfel, imobilul a fost preluat fără titlu.
Pentru cele menționate mai sus și în raport de probele administrate în cauză, tribunalul nu va reține cele susținute de apelanți potrivit cărora intimata reclamantă trebuia să cunoască sau avea cunoștință de cauza evicțiunii.
Tribunalul apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă interpretare si aplicare a dispozițiilor legale incidente în privința evicțiunii prevăzute de art. 1337, ș.u, din Codul civil din 1864, motiv pentru care, în temeiul art.296 C.proc.civ., va respinge apelul declarat ca neîntemeiat apelul declarat de apelanții pârâți S. Român, prin M. Finanțelor P. și M. Finanțelor P., ambii prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B. împotriva sentinței civile nr._/24.07.2013, pronunțată de Judecătoria B., pe care o va menține.
Reținând culpa procesuală a apelanților, tribunalul, în temeiul art. 274 C.p.c. îi va obliga să-i plătească intimatei suma de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar la fila 16.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții pârâți S. Român, prin M. Finanțelor P. și M. Finanțelor P., ambii prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B. în contradictoriu cu intimata reclamantă S. P., prin mandatar L. M. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat P. F. I., împotriva sentinței civile nr._/24.07.2013, pronunțată de Judecătoria B..
Obligă apelanții să-i plătească intimatei suma de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.01.2014
Președinte, D. O. P. | Judecător, D. N. | |
Grefier, N. C. |
Red. D.N. 04.03.2014
Tehn. N.C.04.03.2014/5 ex.
Jud. fond C. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 20/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1493/2013. Tribunalul... → |
|---|
