Obligaţie de a face. Decizia nr. 1580/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1580/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 1580/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1580/R
Ședința publica din 12 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. – P. - judecător
Judecător: D. N.
Judecător: V. M.
Grefier: D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta reclamantă A. DE P. P. 4 D7, în contradictoriu cu intimații pârâți . si . SRL, împotriva sentinței civile nr. 1163/24.01.2013, pronunțată in cauza de Judecătoria Brasov, având ca obiect „obligație de a face”.
Dezbaterile în cauza civilă de fată au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2013, când recurenta reclamantă, prin apărător, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre si când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Constata ca prin sentința civila nr. 1163/24.01.2013, pronunțată in cauza de Judecătoria Brasov a fost anulat ca netimbrat capătul din cererea reclamantei ASOCIAȚIA de P. P. 4-D7 privind obligarea pârâtelor . SRL și . la plata de daune morale în cuantum de 10.000 euro, a fost respinsa ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA de P. P. 4-D7 împotriva pârâtelor . și . SRL si a fost respinsa ca neîntemeiată cererea pârâtelor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond a avut in vedere ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta ASOCIAȚIA de P. P. 4-D7 a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele . SRL și . pronunțe revenirea la destinația inițială a apartamentului nr. 14 din imobilul situat în B., ., ., aceea de apartament de locuit, evacuarea firmele pârâte din apartament și obligarea lor la plata de daune morale în cuantum de 10.000 euro.
Reclamanta a depus o precizare a cererii indicând ca și temei de drept art. 42 din Legea nr. 230/2007, indicând că pârâtele au încălcat aceste text de lege întrucât funcționează în apartamentul 14 peste acordul proprietarilor; că acordul de schimbare a destinației a fost dat de fosta asociație din care reclamanta s-a desprins; că în apartamentul 14 este depozitată arhiva pârâtelor, astfel se impune mutarea arhivei la un spațiu situat la parter; că în toamna anului 2012 proprietarii au văzut cum muncitorii urcau pe scări rafturi în apartamentul 14, iar muncitorii le-au spus că sunt pentru arhiva firmelor.
Întrucât capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor morale nu a fost legal timbrat instanța de fond a admis excepția de netimbrare prin Încheierea de ședință din data de 07.01.2013 si, in final a anulat aceasta cerere.
Pe fond instanța a reținut ca potrivit extrasului de CF nr._ - B., nr. top. 6755/33/14, pârâta . proprietara apartamentului cu nr. 14, situat în B., ., . S.C. KT E. & A. S.R.L. este comodatară a aceluiași apartament.
La data de 03.03.2009 Asociația de proprietari „Vârful cu Dor” din care făcea parte și blocul în care se afla situat apartamentul nr. 14, si-a dat acordul pentru schimbarea destinației apartamentului 14, avizând stabilirea punctului de lucru al firmei S.C. KT E. & A. S.R.L. pentru desfășurarea activității de birouri de contabilitate cu program de lucru de la ora 8-16. Același înscris cuprinde și acceptul proprietarilor apartamentelor 13, 18 și 11, cu care apartamentul 14 se învecinează pe plan orizontal și vertical.
Acordul a fost dat în baza art. 42 din Legea nr. 230/2007 în forma în vigoare la data emiterii acordului - 03.03.2009 - text care nu impunea acordul notarial ci prevedea că “Schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.”.
Instanța a reținut ca în cuprinsul Certificatului de Urbanism nr. 412/16.02.2009, prin care se solicita schimbarea de destinație, se impunea condiția de a se prezenta acordul notarial al coproprietarilor pentru afectarea părților de uz comun și a celor cu care se învecinau în plan vertical și orizontal si ca nu exista dovada ca acest certificat de urbanism ar fi fost desființat, insa, ulterior obținerii CU, asociația din care făcea parte blocul în care se afla apartamentul 14, a obținut avizul privind schimbarea destinației conform legii speciale, adică în baza art. 42 din Legea nr. 230/2007, care nu mai impune acordul notarial.
Acordul dat de Asociația „Vârful cu Dor” și-a produs efectele juridice pentru care a fost dat. Astfel, în baza acordului S.C. KT E. & A. S.R.L. și-a modificat prin act adițional statutul și și-a deschis un sediu secundar în apartamentul 14 din blocul situat în B., ., ., în condițiile în care sediul principal era la parterul blocului, în același apartament fiind stabilit și sediul secundar al . apartamentului nr. 14.
P. urmare, instanța a reținut că schimbarea destinației spațiului apartamentului 14, din apartament de locuit în sediu de firmă, s-a făcut înainte ca reclamanta să fi luat ființă, în baza avizului comitetului executiv al asociației de la acea vreme și a majorității proprietarilor învecinați, iar faptul că asociația actuală nu agreează aceasta situație nu este suficient pentru a putea dispune evacuarea pârâtelor din apartamentul 14 și revenirea la destinația de locuință.
Pârâta . proprietara apartamentului, deci este și ea coproprietară, ca orice persoană fizică, asupra părților de uz comun, ca atare are aceleași drepturi asupra proprietății sale ca oricare alt proprietar din . destinația schimbată a apartamentului, se impune să existe o bună conviețuire, ceea ce implică faptul că pârâtele, prin prepușii lor care folosesc apartamentul, trebuie să își respecte programul de lucru, normele de conviețuire sociale, să nu aducă prejudicii restului proprietarilor, pentru că dacă ar exista astfel de acțiuni, s-ar putea solicita chiar și evacuarea pentru imposibilă conviețuire, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 230/2007 prevăzând că „in cazurile în care în clădirile de locuințe unul dintre proprietari sau chiriași împiedică, cu bună-știință și sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalți proprietari ori chiriași, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanței să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum și plata daunelor.”
În lipsa unor dovezi că pârâtele prin prepușii lor, ca urmare a desfășurării activității de contabilitate în apartamentul 14, împiedică cu bună știință folosirea normală a clădirii, evacuarea pârâtelor și, pe cale de consecință, revenirea apartamentului la destinația de locuință nu se poate dispune fără a reprezenta un abuz.
Instanța a reținut ca reclamanta nu a solicitat alte probe decât înscrisuri și din motivele cererii nici nu se impunea dispunerea unor probe din oficiu, întrucât reclamanta nu a invocat o imposibilă conviețuire, ci doar a considerat că dacă nu și-a dat acordul, în calitatea sa de asociație desprinsă din vechea asociație, este suficient pentru admiterea cererii.
Susținerile în sensul că proprietarii blocului sunt deranjați „și chiar intrigați„ de faptul că angajații firmelor le încalcă proprietatea fără acord, că „aceste firme deranjează prin prezența lor afectând dreptul la intimitate, liniște și siguranța colocatarilor„ sunt cu caracter general, fără conținut concret, în sensul de a indica ce înțelege reclamanta prin „intimitate” și care este conținutul acestui drept și mai ales în mod concret cum a fost încălcat de pârâte, în condițiile în care este vorba despre un . una dintre pârâte este și proprietară a unui apartament din . de fond a apreciat ca ceea ce s-ar impune, în vederea respectării unei bune conviețuiri, astfel cum prevăd dispozițiile art. 18 din Legea nr. 230/2007, este faptul că pârâtele ar trebui să informeze asociația cu privire la identitatea angajaților, pentru a se evita intrarea în . complet străine, însă nu se poate impune pârâtelor condiții de conviețuire mai grele decât cele impuse restului proprietarilor (la care pot veni orice persoane), fără motive întemeiate, fără a constitui un abuz de drept.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata solicitate de parate, instanța a reținut ca, deși cu ocazia concluziilor asupra fondului, pârâtele au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, pârâtele nu au făcut dovada niciunei cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, arătând ca solicita anularea certificatului unic de înregistrare însoțit de certificatul constatator emise de Registrul Comerțului, dar si a certificatului de urbanism nr. 412/16.02.2009 si a extrasului CF cu privire la mențiunea de spațiu cu alta destinație decât locuința, cu motivarea ca paratele nu pot face dovada ca au avut acordul notarial al coproprietarilor pentru schimbarea destinației spațiului.
In dezvoltarea motivelor s-a mai arătat ca la schimbarea destinației apartamentului nr. 14 in cauza nu s-a respectat certificatul de urbanism nr. 412/2009 eliberat de Primăria Municipiului Brasov, ca acordul dat de fosta Asociație „Vârful cu Dor” nu a vizat-o si pe parata ., ca activitățile derulate in apartament exced celor care se pot desfășura la un punct de lucru, ca parata . nu poate funcționa legal in apartamentul nr. 14, ca actele adiționale dintre parate au fost ascunse Asociației care si-a dat anterior acordul, ca activitatea celor doua firme presupune o mișcare permanenta care deranjează locatarii care sunt in marea majoritate pensionari, ca proprietarul apartamentului nr. 11 si-a retras ulterior acordul dat, ca acordul celor trei proprietari a fost dat sub presiunea unui fost ofițer de securitate.
Intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Intimatele au invocat excepția tardivității recursului, excepție respinsa de instanța de recurs ca neîntemeiata la termenul din 5 decembrie 2013.
Pe fond intimatele au arătat in esența ca recurenta nu critica in concret soluția instanței de fond ci reia argumentele care deja au primit un răspuns.
Analizând recursul de fata prin raportare la motivele formulate, tribunalul constata ca acesta este nefundat si urmează sa îl respingă pentru următoarele argumente:
In mod corect a reținut instanța de fond starea de fapt, respectiv ca asupra apartamentului vizat de prezentul litigiu, înscris in CF nr._ - B., nr. top. 6755/33/14, este proprietar pârâta . timp ce pârâta S.C. KT E. & A. S.R.L. are calitatea de comodatară asupra aceluiași apartament.
La data de 03.03.2009 Asociația de proprietari „Vârful cu Dor” din care făcea parte și blocul în care se afla situat apartamentul nr. 14, si-a dat acordul pentru schimbarea destinației apartamentului 14, avizând stabilirea punctului de lucru al firmei S.C. KT E. & A. S.R.L. pentru desfășurarea activității de birouri de contabilitate cu program de lucru de la ora 8-16, același înscris cuprinzând și acceptul proprietarilor apartamentelor 13, 18 și 11, cu care apartamentul 14 se învecinează pe plan orizontal și vertical.
Acordul a fost dat în baza art. 42 din Legea nr. 230/2007 care nu impunea ca acesta sa îmbrace forma autentica, specificând că “Schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.”
Tribunalul retine, in consens cu instanța de fond, ca intradevar, în cuprinsul Certificatului de Urbanism nr. 412/16.02.2009, prin care se solicita schimbarea de destinație, se impunea condiția de a se prezenta acordul notarial al coproprietarilor pentru afectarea părților de uz comun și a celor cu care se învecinau în plan vertical și orizontal si ca nu exista dovada ca acest certificat de urbanism ar fi fost desființat, insa, ulterior obținerii CU, asociația din care făcea parte blocul în care se afla apartamentul 14, a obținut avizul privind schimbarea destinației conform legii speciale, adică în baza art. 42 din Legea nr. 230/2007, care nu impunea acordul notarial.
In baza acestui acord parata S.C. KT E. & A. S.R.L. și-a modificat prin act adițional statutul și și-a deschis un sediu secundar în apartamentul in litigiu, în același apartament fiind stabilit și sediul secundar al . apartamentului nr. 14.
Pentru aceste motive tribunalul retine ca schimbarea destinației spațiului apartamentului 14, din apartament de locuit în sediu de firmă, s-a făcut înainte ca reclamanta să fi luat ființă, în baza avizului comitetului executiv al asociației de la acea vreme și a majorității proprietarilor învecinați, fiind lipsit de relevanta din punct de vedere al legalității schimbării destinației, faptul ca actuala asociație nu mai agreează aceasta stare de lucruri.
P. cererea de recurs recurenta a solicitat anularea acordului si a actelor care s-au emis in baza acestuia, insa tribunalul constata ca aceasta cerere de anulare a fost formulata direct in recurs, ceea ce o face de neprimit si, pe cale de consecința nu va fii analizata de instanța de recurs.
In ceea ce privește restul criticilor, tribunalul constata ca acestea reprezintă in marea lor majoritate, o reiterare a motivelor cererii de chemare in judecata, corect apreciate de instanța de fond ca nerelevante, in parte si nefondate, in rest, pentru argumentele expuse de aceasta.
Astfel, in mod corect a reținut instanța de fond ca in lipsa unor dovezi concrete si clare care sa probeze că activitatea comerciala desfășurata de parate in apartamentul in cauza împiedică folosirea normală a clădirii, incalca dreptul de proprietate al celorlalți colocatari si le afectează negativ dreptul la intimitate, nu exista temei pentru a se dispune revenirea apartamentului la destinația de locuință si, având in vedere in plus si calitatea de proprietar al unei dintre parate, cu atât mai putin evacuarea lor.
In ceea ce privește motivul invocat in recurs, in sensul ca acordul inițial ar fi fost obținut prin violenta, acesta a rămas o simpla afirmație nedovedita, la fel ca si restul afirmațiilor formulate de recurenta.
Împrejurarea ca unul dintre cei trei locatari care si-au dat inițial acordul, in prezent nu mai este de acord si chiar si-a retras acest acord nu mai prezintă relevanta, câta vreme aceasta retragere intervine după ce acordul dat inițial a apucat sa isi producă efectele.
Pentru toate aceste motive tribunalul retine ca sentința de fond este temeinica si legala si urmează sa fie păstrata, cu consecința respingerii recursului ca nefondat, in temeiul art. 312 Cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta A. DE P. P. 4-D7 BRASOV, cu sediul în Brasov, ., ., jud. Brasov, în contradictoriu cu intimatele ..R.L., cu sediul în Brasov, ., ., jud. Brasov si . SRL, cu sediul în Brasov, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1163/24.01.2013 pronunțată în cauză de Judecătoria Brasov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publica azi, 12 decembrie 2013.
P.,JUDECATOR, JUDECATOR,
C. D. – POPDANIELA N. V. M.
GREFIER,
D. LITESCU P.
RedCDP/02.2014/2ex.
Judecător fond: L. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul BRAŞOV | Anulare act. Decizia nr. 492/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
