Pretenţii. Sentința nr. 177/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 177/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-12-2013 în dosarul nr. 177/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 177/D
Ședința publică de la 30 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Grefier D. Litescu P.
P. astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamanta R. C. Crenguța, în contradictoriu cu pârâta . S.A. și cu chemații în garanție S. R., reprezentat legal de M. Finanțelor P. și A. pentru V. A. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față de au avut loc în ședința publică din data de 06.12.2013, când părțile, prin reprezentanții lor convenționali, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 13.12.2013 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 20.12.2013 și respectiv pentru prezentul termen de judecată, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată sub nr._, la data de 21.10.2010, reclamanta R. C. Crenguța, prin reprezentant convențional avocat P. S. P., a chemat în judecată pârâta . SA, solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să o oblige pe pârâtă la plata lipsei de folosință a terenului situat în Predeal, .-4, identificat prin numerele cadastrale_/7,_/8,_/9 și_/10, în suprafață de 1976, 40 mp, ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, începând cu data de 21.10.2007 și până la data promovării cererii de chemare în judecată, pe care a estimat-o la suma de 1.058.362, 2 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus identificat, drept pe care l-a dobândit potrivit celor dispuse prin decizia civilă nr. 1493/2000 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 2796/2000 și prin sentința civilă nr. 211/02.04.2001 a Judecătoriei Pogoanele în dosarul nr. 253/2001.
Pe acest teren, fără acordul proprietarului și fără respectarea vreunei norme de drept, s-a edificat parțial construcția reprezentată de Restaurantul C. (în prezent B.) și o parcare, chiar în timpul derulării litigiilor ce au fost soluționate prin hotărârile judecătorești mai sus indicate.
Începând cu anul 1997, a notificat toate instituțiile și persoanele juridice ce au exercitat dreptul de folosință asupra construcției astfel realizate, cu scopul de a găsi o rezolvare amiabilă situației astfel create.
Între părțile prezentului proces s-au purtat și anterior procese, ce au fost finalizate prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești ce au statuata în sensul obligării pârâtei la plata lipsei de folosință pentru anumite perioade de timp.
În continuarea motivării cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamanta a arătat că imobilul cu destinația de teren ce constituie obiectul dreptului său de proprietate a fost acaparat în fapt de către autoritățile statului și de către persoanele juridice ce au exercitat de-a lungul timpului folosința asupra lui, fără a deține nici un titlu care să le confere acest drept sau dreptul de a ridica construcții pe acesta.
Pârâta din cadrul prezentului proces a dobândit acțiunile complexului hotelier prin contractul nr. 13/07.01.1997, iar nu active, în acest act juridic menționându-se în mod expres că nu constituie obiectul sau material terenul pe care este amplasat acest complex și că este obligată să efectueze demersuri pentru reglementarea situației juridice a acestuia, lucru pe care nu l-a realizat.
Dreptul său de proprietate este, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 480 din Codul civil (1864) opozabil erga omnes și dă naștere unei obligații corelative de a nu face, respectiv de a nu încălca sau îngrădi unul dintre cele trei atribute ale acestuia.
Reclamanta a fundamentat în drept cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 482-494, 1073 și următoarele din Codul civil (1864) și în art. 274 din Codul de procedură civilă.
În apărare, pârâta . SA, prin reprezentant convențional Societatea Civilă de Avocați G. & N., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată promovată de partea reclamantă, ca nefondată.
În motivarea poziției sale procesuale, această parte a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate în parte pe terenul ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamantei, însă toate aceste construcții au fost ridicate cu respectarea legislației în vigoare la data la care ele au fost realizate. La momentul edificării construcției cu destinația de complex hotelier, teren pe care acesta a fost amplasat constituia obiectul dreptului de proprietate al S. R., care a deținut toate autorizațiile necesare realizării acestei construcții. Complexul hotelier a fost finalizat în anul 1982, iar nu în timpul derulării litigiilor la care partea reclamantă a făcut referire în cererea de chemare în judecată.
Buna – credință a constructorului la data realizării construcției a fost stabilită și în contradictoriu cu partea reclamantă prin sentința civilă nr. 991/02.02.2006 a Judecătoriei B., ce a devenit definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac ce au fost exercitate împotriva ei.
Ulterior anului 1982, au fost realizate doar lucrări de modernizare a complexului hotelier, pe baza autorizațiilor ce au fost emise de Primăria Orașului Predeal. Aceste lucrări nu au reprezentat o extindere a construcției deja existentă, care să ocupe suprafețe noi de teren din cele aflate în proprietatea reclamantei. Mai mult, hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul ce a avut ca obiect revendicarea imobilului cu destinația de teren au fost întemeiate pe susținerile pe care reclamanta le-a făcut în sensul că acest imobil este liber, nefiind afectat de construcții.
În continuarea motivării poziției sale procesuale, partea pârâtă a arătat că reclamantă solicită a-i fi achitate despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren indicată în petitele cererii de chemare în judecată, deși construcțiile ce constituie obiectul dreptului său de proprietate ocupă doar 500 mp. Din această suprafață, restul terenului fiind ocupat de zone verzi și de o parcare destinată uzului public, ce se află în administrarea municipalității. Mai mult, imobilul identificat prin nr. top._/10 nu este afectat de construcțiile sale, pe acesta aflându-se o parcare publică, astfel că nu poate susține reclamanta că este împiedicată de către ea să își exercitate atributele dreptului de proprietate asupra acestor suprafețe de teren.
A mai arătat pârâta în întâmpinarea pe care a formulat-o că a încercat să soluționeze în mod amiabil conflictul pe care îl are cu reclamanta, propunându-i acesteia perfectarea unui contract de schimb prin care, pentru suprafața de teren pe care se află amplasat complexul hotelier și care constituie obiectul dreptului de proprietate al acesteia să îi fie acordat un teren cu aceleași caracteristici sau, în cazul în care nu agreează această propunere, să achiziționeze de la aceasta această suprafață de teren, însă ambele propuneri au fost refuzat de către această parte, ceea ce este de natură să atragă concluzia că reclamanta exercită în mod abuziv drepturile pe care le are, cu rea – credință, în dauna drepturilor sale, astfel că se impune sancționarea acestei atitudini, prin respingerea pretențiilor pe care le-a formulat în prezenta cauză.
A mai susținut pârâta în motivarea poziției sale procesuale că textele de lege pe care partea reclamantă a întemeiat cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o nu sunt incidente în cauză și nu pot constitui temei al admiterii pretențiilor pe care aceasta le-a promovat.
Partea pârâtă, prin același reprezentat convențional, a formulat în cauză cerere de chemare în garanției a S. R., reprezentat legal de M. Finanțelor P., și Autorității pentru V. A. S., solicitând instanței ca, în cazul în care va admite cererea de chemare în judecată pe care partea reclamantă a promovat-o, să admită și cererea de chemare în garanției și, pe cale de consecință, să oblige chemații în garanție la plata în favoarea sa a unor despăgubiri egale cu suma de bani pe care va fi obligată să o achite.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că, în data de 07.01.1997, a încheiat contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 13, prin care structura reprezentativă a statului abilitată potrivit legii la acel moment, Fondul Proprietății de Stat, a înstrăinat, în cadrul procesului de privatizare, pachetul majoritar de acțiuni deținut în ..
Privatizarea societății s-a făcut pornind de la o documentație amplă, ce a cuprins și o evaluare a acesteia,în raport cu care a fost stabilit prețul de vânzare.
În acest contract se arată că nu constituie obiect al său și terenul pe care este amplasat complexul hotelier, dar se prevede posibilitatea reglementării ulterior a situației juridice a acestuia.
Cumpărarea acțiunilor prin contractul mai sus indicat s-a făcut avându-se în vedere valoarea și profitul societății prin prisma exploatării nestânjenite a activelor sale . P. acest contract s-a garantat exploatarea nestânjenită a activelor aflate în acel moment în proprietatea societății, stabilirea valorii acțiunilor făcându-se tocmai având în vedere criteriul profitabilității.
Pretenții pe care partea reclamantă le-a formulat în cauza de față aduc atingere dreptului de proprietate pe care ea îl deține asupra activului construcție aflat în proprietatea sa, stânjenind-o în exploatarea sa și ducând în final la scăderea profitului.
P. aceste motive, chemații în garanție sunt răspunzători de prejudiciul ce îi este cauzat, întrucât, prin contractul de privatizare au garantat că nu există niciun impediment la obținerea titlului de proprietate asupra imobilului cu destinația de teren pe care se află amplasat complexul hotelier.
Cererea de chemare în garanție a fost fundamentată în drept pe dispozițiile cuprinse în art. 1336, 1337, 1341 și 1348 din Codul civil ( 1864)
În apărare, chematul în garanție A. pentru V. A. S. a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat nulitatea acestei cereri și lipsa calității procesuale active a reclamantei în formularea acestei cereri, iar pe fond a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, partea menționată a arătat că cererea de chemare în garanție nu cuprinde valoarea obiectului, respectiv suma de bani pe care partea pârâtă a pretinde de la chemații în garanție, astfel că ea este supusă sancțiunii instituită de dispozițiile cuprinse în art. 133 din Codul de procedură civilă( 1865).
A mai arătat chematul în garanție că pârâta nu a avut calitatea de parte contractantă în contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 13/1997, astfel că nu poate uza de acest act juridic pentru a promova cererea întemeiată pe dispozițiile cuprinse în art. 60 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, acest contract a avut ca obiect acțiunile deținute de stat la ., iar nu activele societății, care sunt proprietatea acesteia.
Acest argument, ce se circumscrie obiectului contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni pe care partea pârâta l-a invocat în susținerea cererii de chemare în garanție a fost invocat de către chematul în garanție mai sus indicat în motivarea poziției procesuale pe care a exprimat-o în sensul celor anterior indicate în ceea ce privește fondul cauzei.
La termenul de judecată din data de 3.06.2011, ulterior datei la care a fost formulată întâmpinarea chematului în garanție A. pentru V. A. S., partea pârâtă a depus la dosar o precizare a cererii de chemare în garanție, prin care a arătat că solicită instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să îi oblige în solidar pe chemații în garanție la plata către reclamantă a sumei de bani stabilită de instanță ca reprezentând valoarea lipsei de folosință pe care această parte a indicat-o în cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o, precum și a tuturor cheltuielilor de judecată ce vor fi stabilite și a menționat că temeiul juridic al cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o este reprezentat de prevederile cuprinse în art. 32 indice 4 din OUG nr. 88/1997 raportat la prevederile cuprinse în art. 30 alin. 3 din legea nr. 137/2002.
La rândul său, chematul în garanție S. R., reprezentat legal de M. Finanțelor P., reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor P. a județului B., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că are calitatea de terț față de raporturile juridice existente între reclamantă și pârâtă, astfel că în sarcina sa nu poate fi stabilită obligația de plată a valorii lipsei de folosință la care s-a făcut referire în cererea de chemare în garanție.
La data de 24.10.2012, pe rolul Tribunalului B. a fost înregistrată, sub nr._/62, cererea de chemare în judecată pe care reclamanta R. C. Crenguța a formulat-o în contradictoriu cu pârâta . SA, prin care a solicitat instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 260.884, 8 Euro, respectiv la echivalentul în lei al acestei sume, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului situat în Predeal, .-4, identificat prin numerele cadastrale_/7,_/8,_/9 și_/10, în suprafață de 1976, 40 mp, ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, pentru perioada 22.10._12, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Considerentele de fapt și de drept pe care a fost întemeiată această cerere de chemare în judecată sunt identice cu cele pe care a fost fundamentată cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul dosarului civil nr._, pe care le-am expus anterior.
Și în cadrul litigiului ce constituie obiectul dosarului mai sus indicat, partea pârâtă a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, ce sunt identice cu cele formulate în cadrul dosarului civil nr._, al căror conținut l-au expus în considerentele anterioare.
P. Încheierea ședinței publice din data de 08.02.2013, tribunalul, pentru considerentele arătate în conținut acesteia, a dispus conexarea dosarului civil nr._/62/2012 la dosarul civil nr._, ambele aflate pe rolul prezentei instanțe.
P. Încheierea ședinței publice din data de 30.09.2011, instanța a stabilit că întâmpinarea pe care chematul în garanție S. R. a formulat-o în cauză nu respectă cerințele instituite de prevederile cuprinse în art. 114 indice 1 din Codul de procedură civilă, pentru motivele indicate în cuprinsul acestei încheieri, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. 1 din același act normativ, l-a decăzut pe acesta din dreptul de a formula întâmpinare, din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții altele decât cele de ordine publică și a statuat în sensul că excepția pe care acesta a invocată prin actul de procedură astfel formulat intră sub incidența prevederilor art. 136 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, prin încheierea termenului de judecată menționat, instanța a respins, pentru considerentele de fapt și de drept arătate în cuprinsul acesteia, excepția nulității cererii de chemare în garanție pe care chematul în garanție A. pentru V. A. S. a invocat-o prin întâmpinarea pe care a formulat-o în cadrul litigiului ce constituie obiectul dosarului civil nr._, iar prin încheierea ședinței publice din data de 8.03.2013 a respinsul restul excepțiilor de ordine publică ce au fost invocate în cauză de către chemații în garanție prin întâmpinările pe care le-au formulat în cadrul litigiilor ce constituie obiectul celor două dosare aflate pe rolul instanței, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia.
În cauză, la cererea părților, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, instanța respingând, pentru motivele de fapt și de drept expuse în încheierile ședințelor publice din data de 0.03.2011, din data de 05.04.2013 și din data de 6.12.2013, cererea părții pârâte de administrare în cauză și a probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, a probei testimoniale și a probei cu interogatoriul reclamantei și a chemaților în garanție.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
P. Sentința Civilă nr. 211/2 aprilie 2001 a Judecătoriei Pogoanele, a fost constatat dreptul de proprietate al reclamantei R. C. Crenguța asupra terenului în suprafață de 1494 mp situat în Predeal, înscris în CF nr._ B., sub numerele topografice_/7,_/8 și_/9, drept dobândit de aceasta cu titlu de moștenire, iar, prin Decizia Civilă nr. 1493/27 septembrie 2000 a Curții de Apel Oradea, a fost constatat dreptul de proprietate al aceleiași părți asupra imobilului, cu destinația de teren, în suprafață de 482, 40 mp, înscris în CF nr._ B., sub nr. top_/10 (filele 4-8 din dosarul nr. 312/2004).
În temeiul acestor hotărâri judecătorești, reclamanta și-a întabulat în evidențele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate asupra imobilelor mai sus-arătate. Este de menționat că, potrivit mențiunilor existente în cărțile funciare nr._ B. și nr._ B., imobilele înscrise sub numerele topografice_/7,_/8,_/9 și_/10 au destinația de fâneață.
Prezenta instanță reține că anterior datei sesizării sale cu soluționarea cererilor de chemare în judecată ce constituie obiectul dosarelor mai sus indicate, partea reclamantă a învestit instanțele judecătorești cu o cerere prin care a formulat pretenții identice cu cele promovate în cadrul prezentului litigiu.
Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 312, la data de 04.03.2004, pe rolul Tribunalului B., reclamanta R. C.-Crenguța a chemat în judecată pârâtele . SA și ., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să le oblige pe pârâte la plata lipsei de folosință asupra terenului situat în Predeal, .-4, înscris sub numerele cadastrale_/7,_/8,_/9 și_/10, în suprafață totală de 1976,40 mp, începând cu data de 04.03.2001 și până la data de 06.09.2002 și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamanta a arătat că este proprietarul imobilului – teren - mai sus-identificat.
Pe acest teren, fără acordul proprietarului și fără respectarea vreunei norme de drept, s-a edificat parțial construcția Restaurantului C. (în prezent B.) și o parcare chiar în timpul judecării procesului de revendicare, deși, începând cu anul 1997, a notificat toate societățile și instituțiile administrative, ministerul și asociațiile care au exercitat folosința asupra construcțiilor și terenului încercând o rezolvare amiabilă, în sensul închirierii, vânzării sau eliberării terenului proprietatea sa.
În continuarea motivării cererii sale, reclamanta a arătat că, preluarea imobilului în litigiu s-a făcut inițial pentru organizare de șantier, iar, ulterior, construcțiile Complexului C. s-au extins abuziv și fără niciun drept și asupra acestuia.
În acest sens, reclamanta a învederat în susținerea cererii pe care a formulat-o, că nu a existat niciun înscris din care să rezulte construirea legală și cu bună-credință a edificiilor, o dovadă în acest sens constituind-o și faptul că acestea nu au fost niciodată întabulate în evidențele de publicitate imobiliară.
În drept, reclamanta și-a fundamentat cererea pe prevederile art. 482, 494, 1073 și următoarele din Codul civil.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 21.02.205, reclamanta a majorat cuantumul sumelor de bani solicitate prin cererea introductivă de instanță, la 73._ lei.
În apărare, pârâta . SA Predeal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată promovată de reclamantă (filele 95-98).
În motivarea poziției sale procesuale, partea menționată a arătat că este proprietara întregului C. H. B., drept pe care l-a dobândit prin cumpărarea întregului pachet de acțiuni de la A.P.A.P.S. Situația imobilului de la data dobândirii de către ea a dreptului de proprietate este similară cu cea de astăzi, construcțiile existente nefiind edificate în condițiile evocate de reclamantă.
Esențială este și împrejurarea că, la data când reclamanta a obținut Decizia Civilă nr. 1493/R/2000 a Curții de Apel Oradea, situația imobilului în litigiu era aceeași cu cea de astăzi, lucrările efectuate fiind de modernizare radicală și nu de construire.
De asemenea, în susținerea poziției sale procesuale, partea menționată a arătat că, construcția inițială, edificată în anul 1977, s-a realizat legal, cu respectarea normelor legale atunci aplicabile, și că, reclamanta își exercită cu rea-credință drepturile, întrucât și-a întemeiat pretențiile pe un raport de expertiză ce a fost întocmit într-o altă cauză.
Pârâta . SRL a formulat, la rândul ei, întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că ea nu deține nicio construcție situată pe terenul în litigiu și nici nu folosește acest teren în alt mod, calitatea sa fiind aceea de acționar la . SA, ceea ce nu poate justifica chemarea sa în judecată.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta menționată a arătat, în întâmpinarea pe care a formulat-o, că acțiunea promovată de reclamantă este nefondată, reluând în acest sens, apărările invocate de pârâta . SA în susținerea poziției sale procesuale, apărări pe care le-am redat mai-sus.
După ce a parcurs mai multe cicluri procesuale, cererea de chemare în judecată astfel formulată a fost soluționată prin sentința civilă nr. 67/26.01.2007 pronunțată de Tribunalul B., prin care s-au hotărât următoarele:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A.P. Corporate Investments S.R.L.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta R. C. Crenguța în contradictoriu cu pârâta . SA și în consecință:
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 31.464 Euro, respectiv, echivalentul în lei al acestei sume la data plății, reprezentând echivalentul lipsei de folosință asupra imobilului-teren-situat în Predeal, .-4, înscris în CF nr._ B., sub numerele topografice_/7,_/8 și_/9 și în CF nr._ B., sub numărul topografic_/10, pentru perioada 4.03.2001-6.09.2002.
Respinge restul pretențiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta . SA.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta R. C. Crenguța în contradictoriu cu pârâta S.C. A.P. Corporate Investments S.R.L, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Obligă pârâta . SA să achite reclamantei suma de 4.390 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
La adoptarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea topografie ce a fost administrat ca probă în cauză pentru a determina suprafața concretă pe care construcția ce constituie obiectul dreptului de proprietate al pârâtei . SA o ocupă din imobilul cu destinația de teren ce se află în proprietatea părții reclamante, imobilele – terenuri- în litigiu sunt ocupate în parte de Complexul H. B., respectiv de hotelul și de restaurantul cu terasă ce intră în compunerea acestuia, de două alei betonate și asfaltate și de cămine și conducte de canalizare, apă, gaz și electrice, iar părțile libere din aceste imobile constituie zone verzi care, conform opiniei expertului, completează aspectul arhitectonic al acestui C..
Astfel, expertul a concluzionat, în lucrarea pe care a întocmit-o, că din imobilul cu nr. top_/7, hotelul B. ocupă o suprafață de 32,26 mp; restaurantul și terasa acestuia ocupă o suprafață de 102,79 mp, căminele rețelelor de apă și canalizare ocupă 7,90 mp, parcarea ocupă o suprafață de 69,98 mp, iar o suprafață de 5,78 mp este afectată de o platformă din dale, iar suprafața liberă (zonă verde) aferentă acestui imobil este de 296,09 mp.
Din imobilul cu nr. top_/8, expertul a arătat, în raportul de expertiză pe care l-a întocmit că, hotelul B. ocupă o suprafață de 32,79 mp, restaurantul și terasa acesteia, o suprafață de 247,90 mp, căminele rețelelor de apă, canalizare și trotuarul de gardă ocupă 28,70 mp, parcarea 88,62 mp iar platforma din dale 4,10 mp, în timp ce suprafața liberă (zona verde) este de 87,49 mp.
În ceea ce privește imobilul cu nr.top_/9, expertul a concluzionat că suprafața ocupată de hotelul B. este de 30,77 mp, cea ocupată de restaurantul și terasa acestuia este de 21,01 mp, că suprafața ocupată de alei, de căminele rețelelor de apă și canalizare este de 153,58 mp, cea ocupată de parcare este de 13,14 mp, iar suprafața liberă (zona verde) este de 251,10 mp.
De asemenea, în lucrarea de specialitate efectuată în cauză s-a menționat că imobilul cu nr. top_/10 este ocupat de hotelul B. pe o suprafață de 11,88 mp, de alei pe o suprafață de 29,21 mp și de parcare pe o suprafață de 434,95 mp, în timp ce suprafața liberă (zona verde) este de 6,36 mp.
În aceste condiții, instanța ce a pronunțat sentința civilă mai sus indicată a statuat că partea pârâtă datorează părții reclamante despăgubiri numai pentru suprafața pe care o ocupă în mod efectiv din imobilul cu destinația de teren ce constituie obiectul dreptului de proprietate al acesteia, respectiv pentru suprafața de 499, 400 mp.
În ceea ce privește restul suprafeței din imobilul-teren- ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamantei, tribunalul a reținut că o parte din acesta este ocupat de căminele rețelelor de apă și canalizare, de trotuare (platformă din dale) și de o parcare, iar o parte este liber, fiind reprezentat de zona verde.
Or, cu privire la aceste suprafețe nu se poate statua că pârâta . Predeal SA exercită folosință, uzurpând în acest fel unul dintre atributele dreptului de proprietate al reclamantei, deoarece, prin destinația lor nu pot fi considerate ca aflându-se în folosința exclusivă a unei singure persoane. Astfel, căminele de apă și canalizare și trotuarele sunt prin destinația lor afectate folosinței publice, motiv pentru care, în lipsa unor dovezi care să ateste că acestea sunt folosite în mod exclusiv de pârâta . SA, instanța nu poate reține susținerile făcute în acest sens de reclamantă.
În ceea ce privește parcarea amplasată pe imobilul-teren- ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamantei, tribunalul constată că, în speță, nu a fost administrată nicio probă de natură a dovedi că aceasta se află în folosința exclusivă a pârâtei . SA.
Unul dintre obiectivele raportului de expertiză în specialitatea construcții, efectuat în cauză, a fost acela de a determina modul în care este folosită parcarea amplasată pe imobilul în litigiu, respectiv de a specifica dacă aceasta este utilizată de către pârâta mai sus-arătată.
Răspunzând acestui obiectiv, expertul a arătat că nu se poate pronunța asupra modului de utilizare a spațiului cu destinația de parcare, astfel că, în lipsa unor probe care să ateste că pârâta . SA este cea care exercită folosința asupra acestuia, instanța nu poate stabili în sarcina acesteia obligația de dezdăunare a reclamantei pentru lipsa de folosință a acestei suprafețe.
În legătură cu suprafața liberă reprezentată de zona verde, Tribunalul apreciază că reclamantei nu i se pot acorda despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință, întrucât nu se poate reține că pârâtele au nesocotit obligația de a nu face nimic de natură a aduce atingere atributelor dreptului de proprietate pe care această parte îl are asupra acestor suprafețe.
Sub acest aspect, instanța nu a reținut concluziile expertului în specialitatea topografie, cuprinse în raportul de expertiză administrat ca probă în cauză, concluzii conform cărora, aceste spații nu pot fi folosite pentru edificarea unor construcții care să se încadreze în aspectul arhitectural al zonei, deoarece, în economia prezentei spețe, prezintă relevanță doar acele aspecte care sunt de natură a dovedi că dreptul reclamantei de a stăpâni în materialitatea lor aceste spații și de a culege fructele produse de acestea a fost încălcat.
În ceea ce privește criteriile de determinare a cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamantei, instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 67/26.01.2007 a reținut că despăgubirea care se cuvine reclamantei pentru perioada de timp în care a fost lipsită de prerogativa dreptului său de proprietate mai sus-arătată, se constituie din contravaloarea fructelor civile pe care imobilul asupra căruia poartă dreptul său le-ar fi produs dacă s-ar fi aflat în folosința acesteia, respectiv din cuantumul chiriei pe care partea menționată ar fi putut să o perceapă ca preț al folosinței.
Conform actului aflat la fila 195 din dosarul cauzei, care face parte integrantă din raportul de expertiză contabilă administrată ca probă în prezentul proces, în perioada 04.03._02, prețul chiriei terenului în litigiu, estimat pe piața imobiliară a fost de 3,5 Euro/mp, astfel că, în raport de considerentele mai sus-expuse, tribunalul a calculat despăgubirea ce se cuvine reclamantei, pentru perioada de timp arătată, luând în calcul această sumă de bani.
Împotriva sentinței civile mai sus identificată, părțile procesului au exercitat calea de atac a apelului, ce a fost inițial soluționată prin decizia civilă nr. 95/ 3.07.2007 pronunțată de Curtea de Apel B., în sensul admiterii acesteia, desființării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pe considerentul că aceasta nu a procedat la soluționarea pe fond a pricinii.
P. decizia civilă nr. 331/2008, Înalta Curte de casație și Justiție a admis cererea de recurs formulată de partea reclamantă împotriva deciziei mai sus identificată, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei Curții de Apel B., pentru soluționarea pe fond a cererilor de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 67/26.01.2007 pronunțată de Tribunalul B..
Ca urmare a celor dispuse, Curtea de Apel B. a pronunțat decizia civilă nr. 93/ 6 iulie 2010, prin care a admis în parte cererile de apel exercitate împotriva sentinței civile mai sus menționată, a schimbat în parte această hotărâre judecătorească, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 6794, 63 euro sau echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului cu destinația de teren în litigiu pentru perioada 04.03._02, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.
În esență, instanța de apel a statuat în sensul că partea reclamantă este îndreptățită să primească despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, respectiv pentru suprafața de 1976, 40 mp., întrucât suprafața de teren pentru care prima instanță nu a acordat despăgubiri nu poate fi utilizată de către partea reclamantă în alte scopuri și pentru că, spațiul verde, cu privire la care Tribunalul B. a decis că reprezintă o zonă liberă, face parte din ansamblul arhitectural al complexului hotelier.
În ceea ce privește criteriul de evaluare a despăgubirii, instanța de apel a reținut că acesta este cel al chiriei practicată pentru un teren similar celui în litigiu, însă a luat în considerare la calcularea acestor despăgubiri lucrarea de expertiză efectuată de expertul S. C.,întrucât aceasta corespunde exigențelor științifice, în conformitate cu care cuantumul chiriei este de 1,91 euro/mp/lună.
Această hotărâre judecătorească a dobândit caracter irevocabil prin respingerea căii de atac a recursului ce a fost exercitată împotriva ei.
Raportat la cele mai sus expuse, prezenta instanță reține că operează puterea de lucru judecat cu privire la statuările pe care instanțele judecătorești ce au soluționat litigiul anterior dintre părți le-au făcut cu privire la suprafața de teren pe care pârâta o ocupă din imobilul cu destinația de teren ce constituie obiectul dreptului de proprietate al părții reclamante și cu privire la criteriul de determinare a dezdăunării pe care această parte a solicitat-o, ce se impun prezentei instanțe, având natura juridică a unor prezumții legale absolute în conformitate cu prevederile existente în art. 1200 pct. 4 din Codul civil ( 1864).
Potrivit art. 1200 pct. 4 din Codul civil( 1864):,, sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat”, iar, potrivit art. 166 din Codul de procedură civilă( 1865):,, excepția puterii de lucru judecat se poate ridica, de către părți sau de către judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
În doctrină, s-a arătat că efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesual, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu; și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Lucrul judecat are următoarele efecte:1 ) exclusivitatea, care face ca un nou litigiu între același părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; 2) incontestabilitatea, care face ca o hotărâre judecătorească irevocabilă să nu mai poate fi atacată; 3) executorialitatea, care face ca o hotărâre judecătorească să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat procesul și 4) obligativitatea, care face ca părțile să se supusă hotărârii judecătorești.
În mod obișnuit, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești este invocată într-un proces ulterior, prin intermediul excepției,, autorității de lucru judecat”, atunci când al doilea proces este între aceleași părți, are același obiect și este întemeiat pe aceeași cauză.( art. 1201 din Codul civil în vigoare la data promovării cererii)
În acest caz, autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat, care este exclusivitatea.
Având însă în vedere și celelalte efecte ale puterii lucrului judecat, înseamnă că cele două expresii- ,, puterea de lucru judecat” și,, autoritatea de lucru judecat”- nu sunt sinonime. A. de lucru judecat este o parte a ,, puterii de lucru judecat”. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, atunci când se invocată obligativitate sa, fără ca în cel de al doilea proces să fie același părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Așa cum am subliniat, statuările ce au fost făcute de instanțele judecătorești în cadrul litigiului ce a constituit obiectul dosarului civil nr._ au în cadrul procesului de față valoarea unor mijloace de probă, anume de prezumții legale absolute, ce nu pot fi combătute prin alte mijloace de probă și nici nu pot fi contrazise.
În raport de aceste constatări, instanța, cu ocazia administrării probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare a stabilit drept criteriu de evaluare a cuantumului prejudiciului reclamat de titularul cererii de chemare în judecată și luarea în considerare a criteriului reținut prin decizia civilă nr. 93/2010 a Curții de Apel B.,anume acela al celei mai bune utilizări.
Aplicând acest criteriu de evaluare, expertul judiciar desemnat în cauză, respectiv d-nul expert C. L. a stabilit că prejudiciul pretins de către partea reclamantă este de 0, 279/euro/lună/mp.
Este de menționat că ambele părți ale litigiului au formulat obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară ce a fost administrat ca probă în cauză, obiecțiuni pe care instanța le-a respins prin încheierea ședinței publice din data de 6.12.2013, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia.
De asemenea, sub aspectul analizat, este de precizat că, în susținerea obiecțiunilor pe care le-au formulat, părțile au invocat lucrări ce au fost întocmite de către experții consilieri pe care tribunalul i-a numit în această calitate cu ocazia încuviințării probei cu expertiza tehnică judiciară, susținând că determinarea cuantumului prejudiciului reclamat trebuie stabilit prin luarea în considerare a acestor lucrări.
Instanța va înlătura această solicitare, în primul rând pentru că, așa cum am subliniat, sub aspectul criteriului ce trebuie utilizat pentru stabilirea acestui cuantum operează puterea de lucru judecat a statuărilor făcute prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul anterior, iar apoi, pentru că experții consilieri ai părților au întocmit lucrările la care acestea au făcut referire în baza unor convenții perfectate cu părțile din proces, activitatea lor nefiind supusă supravegherii și controlului instanței de judecată, astfel că în privința activității lor nu poate fi reținută prezumția de imparțialitate ce operează în legătură cu activitatea expertului judiciar desemnat de instanța de judecată.
Față de considerentele ce preced, se reține că materialul probator ce a fost administrat în cauză, din care face parte și prezumția legală absolută reținută conform argumentației expusă, atestă că imobilului cu destinația de teren în litigiu ce constituie obiectul dreptului de proprietate al părții reclamante este ocupat în totalitate de construcțiile aflate în patrimoniul părții pârâte.
Potrivit art. 480 Cod civil( 1864) „proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”.
P. urmare, dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie și în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.
În conținutul dreptului de proprietate intră, așadar, trei atribute: posesia, folosința și dispoziția.
Posesia constă în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparține în materialitatea sa, comportându-se față de toți ceilalți ca fiind titularul dreptului de proprietate.
Folosința conferă proprietarului facultatea de a întrebuința bunul său, culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Atributul dispoziției este alcătuit din dreptul de dispoziție materială și din dreptul de dispoziție juridică. Dreptul de dispoziție materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanța bunului, adică de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Dispoziția juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului de a înstrăina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit prin acte între vii sau mortis causa și de a-l greva cu drepturi reale derivate principale sau accesorii, în favoarea altor persoane, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.
Dreptul de proprietate este un drept absolut, deoarece este recunoscut titularului său în raporturile acestuia cu toți ceilalți, care sunt obligați să nu facă nimic de natură a-l încălca.
De asemenea, dreptul de proprietate este deplin și exclusiv, întrucât el conferă titularului toate cele trei atribute pe care le-am menționat mai sus și, anume, posesia, folosința și dispoziția, atribute care sunt independente de orice puteri ale altei persoane asupra bunului respectiv.
O altă caracteristică a dreptului de proprietate este aceea că el este nelimitat în timp și durează atâta vreme cât există și bunul care face obiectul său. De asemenea, el nu se pierde prin neuz, adică prin neexercitare.
Așa cum am arătat, din materialul probator administrat în cauză rezultă că, pe imobilul cu destinația de teren ce formează obiectul dreptului de proprietate al reclamantei, sunt amplasate hotelul, restaurantul și terasa acestuia, ce intră în compunerea Complexului H. „B.” din Predeal, căminele rețelelor de apă și canalizare, o parcare și o platformă betonată. Or, această împrejurare, este de natură să o lipsească pe această parte de două dintre atributele dreptului său de proprietate, și anume, jus utendi și jus fruenti, respectiv de dreptul de a stăpâni efectiv bunul imobil în litigiu, în materialitatea lui și de a-i culege fructele.
Potrivit art. 483 Cod civil, fructele bunului se cuvin proprietarului. De la această regulă face excepție posesorul de bună-credință, adică cel care posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute, pe care legea îl absolvă de obligația de a mai restitui fructele percepute, conform art. 485 Cod civil.
Sub acest aspect este de menționat că, pentru a opera exonerarea de obligația de restituire a fructelor este necesar ca buna-credință să existe la fiecare moment al culegerii fructelor și nu doar la luarea în posesie a bunului.Or, partea pârâtă a încetat să mai fie de bună – credință în momentul în care a fost notificată de către partea reclamantă cu privire la existența dreptului său de proprietate asupra terenului pe care se află amplasat complexul hotelier, solicitându-i-se să înceteze actele materiale de folosire și posesie a acestui imobil.
Așa fiind, instanța apreciază că pârâta . SA este obligată să restituie reclamantei contravaloarea lipsei de folosință a terenului ce este ocupat de construcțiile ce fac parte din patrimoniul său, întrucât a încălcat obligația de a nu face nimic de natură a aduce atingere celor două atribute ale dreptului de proprietate al reclamantei, pe care le-am menționat mai-sus.
În ceea ce privește criteriile de determinare a cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamantei, instanța reține următoarele:
Așa cum am arătat, folosința este acea prerogativă a dreptului de proprietate în temeiul căreia proprietarul poate întrebuința bunul în interesul său, culegând și fructele. Codul civil nu definește fructele. În fapt, fructele sunt produse de bun în mod periodic, fără să altereze substanța acestuia și se împart în trei categorii, și anume: fructe naturale, care se produc indiferent de voința omului, fructe industriale, care presupun intervenția omului, dar sunt produse de natură și fructe civile, care sunt consecința unor acte juridice.
Fructele naturale și industriale se dobândesc prin percepere, iar fructele civile se dobândesc zi de zi.
În speță, tribunalul apreciază că despăgubirea care se cuvine reclamantei pentru perioada de timp în care a fost lipsită de prerogativa dreptului său de proprietate mai sus-arătată, se constituie din contravaloarea fructelor civile pe care imobilul asupra căruia poartă dreptul său le-ar fi produs dacă s-ar fi aflat în folosința acesteia, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică juridică ce a fost administrat ca probă, potrivit celor mai sus expuse.
Aplicând acest criteriu, instanța reține că, pentru perioada de timp cuprinsă între data de 21.10.2007 și 21.10.2010, partea reclamantă trebuie să fie despăgubită de către pârâtă cu suma de 19.851, 12 euro, respectiv cu echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, iar pentru perioada 21.10._12, cu suma de 13.234, 0 euro, respectiv echivalentul în lei al acesteia la data efectuării plății, astfel că, în conformitate cu prevederile legale precitate coroborat cu cele existente în art. 1073, 1075 și 1078 din codul civil (1864), va admite în parte cererile de chemare în judecată ce au fost formulate în cauză și va dispune potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
În conformitate cu prevederile existente în art. 274 și în art. 276 din Codul de procedură civilă, instanța va acorda părții reclamante cheltuieli parțiale de judecată, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar stabilite prin raportare la valoarea pretențiilor admise și va institui în sarcina părții pârâte obligația de a achita reclamantei sumele de bani astfel determinate, urmând a compensa restul cheltuielilor efectuate de părți în cadrul prezentului proces, ce constau în onorariul avocațial și în onorariul expertului judiciar.
În ceea ce privește cererile de chemare în garanție pe care partea pârâtă le-a formulat în sensul celor mai sus expuse, tribunalul apreciază că acestea nu pot fi admise, pentru considerentele ce succed:
Potrivit prevederilor cuprinse în art. 60 din Codul de procedură civilă( 1865) ,, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
P. urmare, pentru a putea fi admisă o cerere formulată în condițiile acestui text de lege, trebuie să se constate existența unui raport juridic între partea care a promovat-o și cel chemat în garanție, în virtutea căruia acesta din urmă să fie obligat să acorde primului despăgubiri, or, în cauza de față acest raport juridic nu există.
Contractul de vânzare- cumpărare de acțiuni nr. 13/1997, pe care pârâta le-a invocat în susținerea cererilor de chemare în garanție, a fost perfectat de Fondul Proprietății de Stat cu . SRL și . SRL și a avut ca obiect înstrăinarea unui număr de_ acțiuni nominative reprezentând 51% din capitalul social al ..
În cuprinsul art. 7.2 al acestui act juridic se specifică faptul că societatea comercială mai sus indicată (.) nu deține un titlu de proprietate asupra imobilului cu destinația de teren, astfel că valoarea acțiunilor ce au fost înstrăinate nu cuprinde și valoarea acestui imobil, urmând ca, în termen de 15 zile de la data obținerii acestui titlu, părțile contractante să încheie un act adițional prin care să înstrăineze cumpărătorilor și acțiunile ce vizează acest activ.
Este de menționat că partea pârâtă este succesorul în drepturi al ., calitate ce a fost reținută de către instanța de judecată la soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a acesteia în formularea cererilor de chemare în garanție, ce a fost invocată potrivit celor anterior arătate, iar, în această calitate, a afirmat că între ea și chemații în garanție există un raport juridic în virtutea căruia aceștia trebuiau să îi garanteze dreptul de a folosi terenul pe care este amplasat complexul hotelier ce se află în patrimoniul său și posibilitatea de a obține un titlu de proprietate asupra acestuia.
Afirmațiile astfel făcute sunt lipsite de suport în condițiile în care, așa cum am subliniat, în contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 13/1997 nu există nicio clauză care să ateste asumarea de către instituția implicată în procesul de privatizare a obligației la care partea pârâtă a făcut referire. Din contră, în acest act juridic se specifică în mod expres că societatea comercială ce a fost supusă procesului de privatizare nu deține un titlu de proprietate asupra terenului pe care este amplasat Complexul H.,, B.”, acțiunile înstrăinate nevizând și acest activ, astfel că cei care au perfectat în calitate de cumpărători contractul mai sus identificat au contractat în cunoștință de cauză și și-au asumat riscul de a le fi contestată folosința pe care o exercitată asupra acestui teren.
În baza considerentelor ce preced, tribunalul apreciază că între partea pârâtă și chemații în garanție nu există un raport juridic care să vizeze imobilul cu destinația de teren în litigiu, astfel că cererile de chemare în garanție pe care aceasta le-a formulat vor fi respinse.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în cadrul dosarului civil nr._ al Tribunalului B. de reclamanta R. C. Crenguța, domiciliată în Municipiul București, .-61, ., etj.5, ., reprezentată convențional P. S. P., în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în Predeal, ., județul B., reprezentată legal de președintele consiliului de administrație, reprezentată convențional de avocat I. C. și de avocat C. C. I., și în consecință:
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 19.851, 12 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață totală de 1976,40 mp, situat în Orașul Predeal, .-4, județul B., identificat prin numerele cadastrale_/7,_/8,_/9 și_/10, în perioada 21.10._10.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în cadrul dosarului civil nr._/62/2012 al Tribunalului B. de reclamanta R. C. Crenguța, domiciliată în Municipiul București, .-61, ., etj.5, ., reprezentată convențional P. S. P., în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în Predeal, ., județul B., reprezentată legal de președintele consiliului de administrație, reprezentată convențional de avocat I. C. și de avocat C. C. I., și în consecință:
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 13.234,08 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață totală de 1976,40 mp, situat în Orașul Predeal, .-4, județul B., identificat prin numerele cadastrale_/7,_/8,_/9 și_/10, în perioada 22.10._12.
Respinge restul pretențiilor formulate de partea reclamantă prin cele două cereri de chemare în judecată mai sus identificate.
Respinge, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în garanție formulată de partea pârâtă în contradictoriu cu chemații în garanție S. R., reprezentata legal de M. Finanțelor P., reprezentat convențional de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., cu sediul ales la sediul reprezentantului convențional, situat în Municipiul B., .. 7, și A. pentru V. A. S., a cărei actuală denumire este A. pentru Administrarea A. S., cu sediul în Municipiul București, ., nr. 50, sector1.
Obligă pârâta . SA să achite reclamantei R. C. Crenguța cheltuieli parțiale de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru cererile de chemare în judecată promovate, calculată în limita pretențiilor admise, în sumă de 6.183 lei.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți, cheltuieli ce reprezintă contravaloarea onorariului avocațial și a onorariului expertului.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.12.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. StroiaDorina P.
R..S. 05.03.2014
Tehnored.D.P. 05.03.2014 – 5 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1583/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
