Contestaţie la executare. Decizia nr. 1591/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1591/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 1591/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1591/R
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.- P.
Judecător D. N.
Judecător V. M.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul intimat M. L. I. R. SA, prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimatul contestator A. A., împotriva sentinței civile nr._/16.08.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2013, când părțile, prin apărători, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
P. Sentința Civilă nr._ din 16.08.2013, pronunțată de Judecătoria B., au fost respinse excepțiile netimbării contestației și tardivității formulării cererii, admise excepția perimării executării silite, contestația la executare formulată de contestatorul A. A. în contradictoriu cu intimata M. L. I. România S.A. și anulată executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 970/2011 al SCPEJ D. & Corșate, fiind obligată intimata la plata către contestator a sumei de 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția netimbrării invocată de intimată este neîntemeiată, întrucât contestatorul a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar stabilite în sarcina sa.
Referitor la excepția tardivității, s-a reținut că somația din data de 28.03.2013 a fost comunicată contestatorului la data de 03.04.2013 iar acesta a formulat prezenta contestație la executare la data de 08.04.2013, deci în cadrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 C.p.c. .
Asupra excepției perimării executării silite invocată de contestator, instanța a reținut că intimata S.C. M. L. I. România S.A a formulat la data de 28.11.2011 SCPEJ D. & Corșate cerere de executare silită a fidejusorului A. A. pentru suma totală de 35.510,69 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de leasing nr._C/01, fiind constituit dosarul execuțional nr. 970/2011 (f. 1 dos. exec.).
Judecătoria B. a încuviințat executarea silită prin încheierea pronunțată la data de 12.12.2011 în dosarul nr._/197/2011 (f. 13 dos. exec), executorul judecătoresc procedând la emiterea somației și a procesului verbal din data de 16.12.2011 (f. 14-15 dos. exec ), la întocmirea procesului verbal privind cheltuielile de executare din data de 05.12.2011 (f. 29 dos. exec) și la emiterea ordonanței de poprire din data de 27.02.2012 cu procesul verbal aferent (f. 31-32).
Următorul act de executare a fost întocmit abia la data de 28.03.2013, respectiv somație (f. 39), act comunicat contestatorului la data de 03.04.2013 (f. 44 dos. exec), fără ca între timp, intimata creditoare să formuleze vreo cerere de continuare a executării silite.
Potrivit art. 389 C. “(1) Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. (2) În caz de suspendare a executării termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. (3) Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută”, perimarea fiind o instituție juridică creată pentru sancționarea lipsei de stăruință a creditorului.
Or, în cauză, de la emiterea actelor de executare din data de 27.02.2012 și până la emiterea somației din data de 28.03.2013, au trecut mai mult de 6 luni și deci s-a împlinit termenul de perimare al executării silite fără a interveni vreun caz de întrerupere a acestuia.
Ca urmare, instanța a admis excepția invocată și anulată executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 970/2011 al SCPEJ D. & Corșate.
În baza art. 274 C., a fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 5 lei cu titlu de judecată reprezentând contravaloarea timbrului judiciar achitat, pentru taxa judiciară achitată contestatorul urmând să formuleze cerere de restituire conform art. 23 lit. e din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs intimata M. L. I. ( România ) S.A., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare nefiind îndeplinite condițiile art. 389 Cod procedură civilă pentru a interveni perimarea întrucât nu a solicitat ridicarea măsurii privind poprirea, astfel că această măsură este în vigoare și legal constituită.
Potrivit art. 390 din același cod, perimarea nu operează atunci când executarea silită se face fără somație, cum este și cazul popririi care are ca obiect atât soldul creditor al conturilor poprite cât și încasările viitoare, potrivit art. 454 al. 1 din cod.
În ce privește fondul litigiului, recurenta susține că titlul executoriu este reprezentat de contractul de leasing, potrivit art. 8, art. 13 din OG 51/1997 și art. 52 din Legea 93/2009, utilizatorul fiind obligat să ramburseze societății de leasing suma cu care a fost achiziționat bunul finanțat la care se adaugă dobânda și cheltuielile accesorii.
Declarația de reziliere cuprinde un debit restant de 10.477,48 lei născut în perioada derulării contractului până la rezilierea acestuia la data de 15.02.2010, dată după care se adaugă la cheltuielile debitorului și indemnizația de reziliere conform art. 8.2 din contract, capitalul rămas neachitat, penalități nefacturate și alte cheltuieli născute până la recuperarea integrală a debitului.
Mai susține că debitorul a omis să menționeze că bunul este furat și că este cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215 Cod penal în dosar nr. 6898/P/2011 în calitate de reprezentant al .., executarea silită fiind pornită împotriva acestuia în calitatea lui de fidejusor al contractului de leasing, potrivit dispozițiilor căruia debitorul a renunțat în mod expres la beneficiul de discuțiune și diviziune, asumându-și angajamentul de a achita toate sumele datorate în condițiile în care debitorul principal nu-și respectă obligațiile de plată rezultate din contract.
În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 299 și următoarele din codul de procedură civilă .
Intimatul a formulat întâmpinare prin acre a solicitat respingerea recursului, susținând că prima instanță a pronunțat în mod corect perimarea executării silite întrucât nu s-au făcut acte de executare care să întrerupă termenul de perimare.
Susține că nu a fost emisă nicio adresă de poprire ci doar somația din data de 28. 03.2013, dată de la care ar mai fi operat odată perimarea față de intimat și că debitul este de 3047 lei și nu 10.477 lei cum susține recurenta, creanța acesteia nefiind certă, iar susținerile privind „ cheltuielile pe care bunurile date în leasing le nasc „ sunt false, sunt desemnate în mod generic și nu există un calcul transparent al acestora.
Analizând hotărârea atacată raportat la motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prima instanță a fost investită cu o contestație la executarea silită prin care s-a solicitat anularea acestei executări, reținând că intimata S.C. M. L. I. România S.A a formulat la data de 28.11.2011 SCPEJ D. & Corșate cerere de executare silită a fidejusorului A. A. pentru suma totală de 35.510,69 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de leasing nr._C/01, fiind constituit dosarul execuțional nr. 970/2011, încuviințarea executării siliti s-a făsut prin încheierea pronunțată la data de 12.12.2011 în dosarul nr._/197/2011, iar executorul judecătoresc a procedat la emiterea somației și a procesului verbal din data de 16.12.2011, la întocmirea procesului verbal privind cheltuielile de executare din data de 05.12.2011 și emiterea ordonanței de poprire din data de 27.02.2012 cu procesul verbal afferent.
Mai reține prima instanță că următorul act de executare, respectiv somația a fost întocmit abia la data de 28.03.2013, comunicat contestatorului la data de 03.04.2013 fără ca între timp intimata creditoare să formuleze vreo cerere de continuare a executării silite.
Întrucât de la emiterea actelor de executare din data de 27.02.2012 și până la emiterea somației din data de 28.03.2013 au trecut mai mult de 6 luni, a concluzionat că s-a împlinit termenul de perimare al executării silite fără a interveni vreun caz de întrerupere a acestuia, a admis excepția invocată și a fost anulată executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 970/2011 al SCPEJ D. & Corșate.
S-a reținut, în drept, că potrivit art. 389 C. “(1) Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. (2) În caz de suspendare a executării termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. (3) Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută”, perimarea fiind o instituție juridică creată pentru sancționarea lipsei de stăruință a creditorului.
Principala critică pe care o face recurenta vizează neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. art. 389 Cod procedură civilă pentru intervenirea perimării, susținând că nu a solicitat ridicarea măsurii privind poprirea, aceasta fiind în vigoare și legal constituită, invocând și prevederile art. 390 din același cod, potrivit cărora perimarea nu operează atunci când executarea silită se face fără somație, cum este și cazul popririi care are ca obiect atât soldul creditor al conturilor poprite cât și încasările viitoare, potrivit art. 454 al. 1 din cod.
Verificând documentația depusă la dosarul de fond, tribunalul constată că prima instanță a admis în mod greșit excepția de perimare a executării silite și a anulat în consecință executarea.
La data de 28.11._ a fost formulată cererea de executare silită de către intimată, fiind înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 970/05.12.2011 ( fila 53 ), la data de 16.12.2011 fiind somat debitorul să achite suma de 35.510,69 lei ( fila 66 ), fiind solicitate și relații cu privire la veniturile și bunurile debitorului ( filele 68-77 ).
La data de 05.12.2011 se încheie procesul verbal prin care se stabilesc, la cererea creditoarei, modalitățile de executare silită( fila 81), iar la data de 27.02.2012 se emite ordonanța de poprire către B.R.D. și Procredit Bank fiind înștiințat și debitorul asupra acestei măsuri (filele 83-88).
Sub nr._ din 15.03.2012, executorul judecătoresc este înștiințat de către B.R.D. că soldul disponibil al clientului-debitorul este 0 și că acesta mai are și alte popriri(fila 89), înștiințare similară fiind făcută și de către Procredit Bank sub nr._ din 27.03.2013 (fila 90), pentru ca debitorul să fier din nou somat a achita suma datorată la data de 28.03.2013, dată la care se solicită și relații cu privire la veniturile realizate de către debitor( filele 91-93).
Executorul judecătoresc a fost notificat de către înștiințat de către Procredit Bank că, urmare soldului 0 al debitorului și inactivității acestuia pe o perioadă mai mare de 8 luni, se va proceda la închiderea contului ( fila 95).
Rezultă că executorul judecătoresc nu a constatat imposibilitatea efectuării sau continuării executării silite din cauza lipsei bunurilor urmăribile, nefiind îndeplinită formalitatea prevăzută de art. 571 ind. 5 lit. b din Codul de procedură civilă în sensul încetării executării silite și nici ca urmare a renunțării creditoarei la executare, conform lit. c a aceluiași articol.
De asemenea, cât timp poprirea este înființată asupra conturilor bancare ale debitorului, deci și asupra sumelor viitoare ce vor intra în cont cum rezultă din prevederile art. 456 alin. 1 raportat la art. 457 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă, nu se pune problema imposibilității efectuării sau continuării executării, în sensul art. 371^5 lit. b, aceste prevederi având în vedere executarea silită în general, iar nu o anumită formă de executare, în speță poprirea.
Faptul că poprirea conturilor bancare ale debitorului s-a dovedit a fi ineficientă, datorită nealimentării acestora cu disponibilități, nealimentare ce poate fi imputabilă debitorului poprit în încercarea sa de a se sustrage de la executare, sau din cauza unui fapt neimputabil direct acestuia, nu echivalează cu imposibilitatea efectuării sau continuării executării silite, ci doar cu eșecul acestei forme de executare, creditoarea fiind îndreptățită să declanșeze și alte forme de executare, cum a și solicitat potrivit procesului-verbal din 05.12.2011.
Datorită specificului acestei forme de executare silită a popririi, perimarea executării silite în temeiul art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă este împiedicată, cât timp procedura vizând efectuarea actelor de executare silită implică îndeplinirea obligațiilor legale de către terțul poprit, precum și față de obiectul popririi, respectiv bunurile viitoare, disponibilitățile cu care contul bancar poprit poate fi alimentat în timp, cum rezultă din prevederile art. 456 și art. 457 din Codul de procedură civilă, mai sus analizate.
Deși recurenta nu a indicat în mod expres vreunul dintre cazurile de modificare sau casare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, criticile acesteia pot fi încadrate în cel prevăzut de pct. 9 al acestui articol și care vizează aplicarea greșită a legii cu privire la intervenirea perimării executării silite, motiv de recurs ce operează în speță.
Dispozițiile legale încălcate atrag modificarea hotărârii însă, deoarece soluția a fost dată fără cercetarea sub toate aspectele a fondului contestației deduse judecății, se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, potrivit art. 312 al. 5 Cod procedură civilă.
Raportat la această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate prin cererea de recurs care vizează fondul contestației, în condițiile necercetării acestuia de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de intimata M. L. I. ( România ) S.A. împotriva Sentinței civile Nr._ din 16.08.2013 pronunțată de Judecătoria B., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.12.2013.
Președinte, C. D.- P. | Judecător, D. N. | Judecător, V. M. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.VM 19.02.2014
Tehnored.D.P. 19.02.2014 – 3 ex.
Jud fond M. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul BRAŞOV | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 15/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
