Fond funciar. Decizia nr. 179/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 179/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 179/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 179/R

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Judecător M. I. I.

Judecător S. S. M.

Grefier D. Litescu P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de către pârâta reclamantă reconvențională P. E. și reclamanții pârâți reconvenționali . SRL, . împotriva sentinței civile nr. 198, pronunțată de către Judecătoria Zărnești la data de 10 februarie 2012 în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2013, când părțile, prin reprezentanți, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din 29.01.2013 iar apoi, din aceleași motive, pentru 05.02.2013 și pentru prezentul termen de judecată, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de față:

Constată că, prin sentința civilă nr. 198/ 10.02.2012 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria Zărnești:

A respins acțiunea civilă formulată de reclamantele-pârâte reconvenționale . SRL și . în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional P. I., decedat pe parcursul procesului, acțiunea fiind continuată de pârâta-reclamantă reconvențională P. E. și pârâtele C. L. DE A. A L. F. F. ZĂRNEȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE A. A L. F. F. B. ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional P. I. și continuată de pârâta-reclamantă reconvențională P. E. în contradictoriu cu reclamantele-pârâte reconvenționale . SRL și . și pârâtele C. L. DE A. A L. F. F. ZĂRNEȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE A. A L. F. F. B. ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea având ca obiect revendicare din dosarul conexat nr._ formulată de reclamantul P. I. și continuată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtele . SRL și . .

A obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 2266,50 mp din care suprafața de 364 mp identificată în ./6, suprafața de 1212,50 mp identificată în . și suprafața de 700 mp identificată în ., astfel cum a fost evidențiată în planșa 1 a completării din data de 02.12.2011 la raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expert M. E..

A obligat pârâtele din dosarul conexat să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, obiect al prezentului litigiu îl constituie suprafața de 2742 mp înscrisă în TP nr._/09.11.2006 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., pe numele pârâtului-reclamant reconvențional P. I..

Astfel cum rezultă din mențiunile din cuprinsul titlului de proprietate mai sus indicat și din procesul-verbal de punere în posesie, terenul se află situat în tarlaua 142, ., având ca vecinătăți: la N – F 4576/30, la E – DE 4592/4, la S – F 4592/3, la V – F 4592/3.

Din cuprinsul raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert M. E. rezultă că această parcelă se suprapune peste . în suprafață de 2 ha 7800 mp, tarlaua 142, având ca vecinătăți: la N – F 4570/30, la E – DE 4592/4, la S – CCN 4586, la V – CCN_, cuprinsă în TP nr._/14.06.2001 emis pe numele autorului reclamantelor, M. M. A..

În realitate, prima instanță a apreciat că nu se poate reține că este vorba de o veritabilă suprapunere peste terenul înscris în TP_/14.06.2001 întrucât în acest titlu de proprietate terenul are o suprafață de 2 ha și 7800 mp, iar faptic, în urma identificării prin raportare la vecinătățile din TP și schița anexată acestuia, suprafața stăpânită este de 30.500 mp cu 2700 mp mai mare decât cea înscrisă în titlu.

Susținerile reclamantelor pârâte reconvenționale din cuprinsul concluziilor scrise cum că diferența între înscrierea din cartea funciară și suprafața efectiv măsurată provine din faptul că potrivit dispozițiilor legale cartea funciară nu garantează suprafața astfel că proprietatea lor se întinde și asupra celor 2700 mp nu sunt aplicabile în cauză având în vedere că autorul lor a dobândit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991, reconstituindu-i-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 7 ha și 1500 mp din care doar 2 ha și 7800 mp în tarlaua 142 nr. top. 4592/3.

Faptul că anterior colectivizării terenul ar fi avut o suprafață mai mare decât cea asupra căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului reclamantelor pârâte reconvenționale nu are relevanță întrucât prin colectivizarea, acesta a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului, iar în baza legilor de reparație, autorul reclamantelor a redobândit dreptul de proprietate asupra terenului identificat în tarlaua 142 nr. top. 4592/3, doar în limita a 2 ha și 7800 mp.

Împrejurarea că . fost puși în posesie are o suprafață mai mare decât cea din titlu, fapt rezultat dintr-o eroare de măsurătoare a Comisiei, nu îi conferă autorului lor și implicit nici reclamantelor pârâte reconvenționale un drept de proprietate peste suprafața înscrisă în T.P. și care ulterior le-a fost înstrăinată.

Față de aceste aspecte, instanța a reținut că cererea reclamantelor pârâte reconvenționale de anulare a T.P. al pârâtului pentru lipsa obiectului, lipsa cauzei și fraudă la lege este neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. I. și preluată de pârâta reclamantă reconvențională P. E. prin care a solicitat anularea actului de dezmembrare și comasare autentificat sub nr. 473/2006 de BNP B. E., instanța a apreciat că pentru anularea acestuia este necesară mai întâi anularea schiței parcelare și a documentației ce a stat la baza înscrierii în CF a T.P. emis autorului pârâtelor, întrucât planul de dezmembrare și comasare ce a stat la baza înscrierii în CF a dreptului reclamantelor este subsecvent actelor mai sus indicate, iar la baza acestuia au stat schițele a căror anulare nu s-a solicitat.

Față de aceste aspecte, având în vedere că celelalte petite al cererii reconvenționale sunt subsecvente petitului principal, modul de soluționare al acestora depinzând de soluția dată petitului privind anularea actului de dezmembrare și comasare astfel încât la acest moment și aceste petite apar ca fiind neîntemeiate, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional P. I. și preluată de pârâta P. E. ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată din dosarul conexat_, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din cuprinsul T.P. nr._/09.11.2006 P. I. este proprietarul suprafeței de 2742 mp teren situat în tarlaua 142 . F 4592/4 care se află amplasată conform raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert M. E. pe parcelele cu nr. top. 706/7/6, 706/7/7, 706/7/8, 706/7/20, 706/7/26.

Astfel cum rezultă din cuprinsul notei de ședință depuse la ultimul termen de judecată, reclamanta P. E. continuatoarea în drepturi a reclamantului P. I. decedat pe parcursul procesului, a renunțat la revendicarea terenului identificat sub nr. top. 706/7/20 și a solicitat ca pârâtele M. L. I. SRL și . să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2277 mp teren din care suprafața de 364 mp având nr. top. nou 706/7/6/2 înscris în Cf nr._ Zărnești, suprafața de 1213 mp înscrisă în CF nr._ Zărnești nr. top. 706/7/7, suprafața de 700 mp înscrisă în CF nr._ Zărnești nr. top. nou 706/7/8/2 și cota de 32/400 din drumul comun înscris în CF nr._ Zărnești nr. top. 706/7/26.

Potrivit art. 480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

Pârâtele au susținut că dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu este mai caracterizat, fiind înscris în CF, în vreme ce dreptul de proprietate al reclamantului nu le este opozabil întrucât nu este înscris în CF.

Însă, instanța a apreciat ca neîntemeiate susținerile pârâtelor întrucât pe de o parte, potrivit art.26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate pe numele defunctului P. I., drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană prin efectul legii sunt opozabile față de terți fără înscriere în cartea funciară iar pe de altă parte, astfel cum s-a reținut mai sus, pârâtele nu dețin un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.

Față de aceste aspecte, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2276,5 mp din care suprafața de 700 mp din .. 706/7/8, suprafața de 1212,5 corespunzătoare parcelei cu nr. top. 706/7/7 și suprafața de 364 mp din ..706/7/6 astfel cum a fost identificată în planșa nr. 1 anexată completării la raportul de expertiză din data de 02.12.2011.

În ceea ce privește cota de 32/400 din drumul comun înscris în CF nr._ Zărnești nr. top. 706/7/26, instanța a reținut că acțiunea în revendicare are ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în posesia proprietarului și nu doar o cotă parte din bun, motiv pentru o astfel de cerere este inadmisibilă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța având în vedere că doar acțiunea din dosarul conexat a fost admisă în parte, atât cererea principală din dosarul nr._ cât și cererea reconvențională fiind respinse, în temeiul art. 274 alin. 1 raportat la 276 Cod proc. civilă, a obligat reclamantele pârâte reconvenționale . și ., pârâte în dosarul conexat, să achite reclamantei P. E. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurentele reclamante-pârâte reconvenționale . SRL BUCUREȘTI și . CĂLĂRAȘI și de recurenta pârâtă-reclamantă reconvențională P. E. considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului lor recurentele reclamante-pârâte reconvenționale . SRL BUCUREȘTI și . CĂLĂRAȘI au arătat, referitor la soluția de respingere a acțiunii introductivă de instanță formulată de acestea, că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că, în speță, nu este vorba despre o veritabilă suprapunere a terenurilor părților, întrucât terenul ce a format obiectul titlului de proprietate din 2001 (M.) are o suprafață de 2 ha și 7800 mp, însă faptic, suprafața stăpânită este de 30.500 mp, cu 2700 mp mai mare decât cea înscrisă în titlu.

Recurentele reclamante apreciază că acest raționament nu poate fi primit deoarece este posibil ca diferența de suprafață să rezulte din faptul că lui M. nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren deținute anterior de către antecesorul său.

De asemenea suprafața înscrisă în titlul de proprietate este cea care rezultă din cartea funciară și a aparținut în totalitate tatălui lui M. A., numitul M. I.. Dacă există o diferență de suprafață între cea înscrisă în cartea funciară și cea măsurată, aceasta se datorează faptului că înscrierea în cartea funciară garantează numai existența dreptului de proprietate, iar nu și suprafața imobilului. Așa fiind, lui M. A. M. i se cuvin, în totalitate, toate imobilele care au aparținut autorului său, M. I., chiar dacă suprafața efectivă a acestora este mai mare decât cea din acte.

Referitor la soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată având ca obiect acțiune în revendicare din dosarul conexat, recurentele reclamante arată că niciuna dintre reținerile primei instanțe nu pot duce la soluția pronunțată. În ceea ce privește afirmația după care recurentele reclamante nu dețin un drept de proprietate asupra terenului, aceasta este total neîntemeiată întrucât susțin că au dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că sunt proprietarele tabulare ale terenului respectiv. Ceea ce instanța de fond a ignorat a fost faptul că tocmai reclamantul din cererea de revendicare a ignorat dreptul de proprietate al recurentelor reclamante asupra terenului în litigiu. Soluția primei instanțe este eronată și aceasta pentru că, anterior momentului emiterii titlului de proprietate pe numele lui P. I., recurentele reclamante dobândiseră deja dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, fiind și înscrise în cartea funciară. Atâta timp cât înscrierea din CF care atestă dreptul acestora de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren nu a fost radiată, nu se poate admite o astfel de acțiune împotriva proprietarului tabular.

Recurentele reclamante mai arată că, într-o acțiune în revendicare este esențial să se procedeze la compararea titlurilor părților. Astfel, în speță, este de observat că titlul recurentelor reclamante este mai caracterizat decât cel al reclamantei din dosarul conex P. E. (continuatoarea acțiunii introduse de P. I.), astfel că, pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și al respingerii acțiunii având ca obiect revendicare, din dosarul conexat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și urm., art.304 ind.1 C.proc.civ.

În motivarea recursului său, recurenta pârâtă-reclamantă reconvențională P. E. arată că sentința civilă recurată este netemeinică, nelegală și lipsită de finalitate practică întrucât, deși s-a admis în parte acțiunea în revendicare, pârâtele reconvenționale au rămas proprietare tabulare ale terenurilor în litigiu.

Cu privire la soluția dată cererii reconvenționale, recurenta pârâtă arată că aceasta a fost respinsă în mod greșit întrucât nu era necesar a se solicita în mod explicit anularea schiței parcelare și nici anularea documentației ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară a titlului de proprietate emis autorului pârâtelor reconvenționale (TP_/2001) deoarece: solicitându-se anularea actului de comasare și dezmembrare nr.473/2006 autentificat de BNP B. E., implicit s-a solicitat și anularea schiței parcelare întrucât, conform mențiunilor din actul autentic, schița face parte integrantă din act. Chiar dacă schița nu ar fi făcut parte din actul autentic, recurenta pârâtă apreciază că nici nu era necesar a se fi solicitat anularea respectivei schițe întrucât, la data introducerii xererii reconvenționale, schița nu mai avea nicio relevanță, nemaifiind de actualitate.

C. L. Zărnești pentru aplicarea L. F. F. a arătat că schița care a însoțit titlul de proprietate nr.222, la momentul emiterii acestuia, a fost întocmită doar pentru . a se realiza un plan parcelar complet, pentru întreaga zonă. Un astfel de plan, pentru tarlaua 142 (Tohanul Nou-Numete) s-a întocmit ulterior și acesta se regăsește și în raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert M. E..

Cât privește documentația care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a titlului de proprietate emis autorului pârâtelor reconvenționale (TP nr._/14.06.2001 emis pe numele M. M. A.), recurenta pârâtă apreciază că nu era necesar să se solicite anularea, întrucât respectiva documentație era pentru suprafața de teren de 27.800 mp, adică suprafața din titlul de proprietate, iar nu pentru suprafața pe care pârâtele reconvenționale au dezmembrat-o în fapt și care este mai mare decât suprafața pe care au dobândit-o în proprietate.

Cu privire la acțiunea în revendicare din dosarul conexat, recurenta pârâtă arată că prima instanță, în mod nefondat, a admis doar în parte această acțiune, respingându-se pentru cota de 32/400 părți din drumul comun motivând soluția prin aceea că acțiunea în revendicare are ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în posesia proprietarului și doar o cotă parte din bun, astfel că o asemenea cerere este inadmisibilă.

Sub acest aspect, recurenta pârâtă apreciază că soluția este greșită deoarece nu există nicio dispoziție legală în sensul celor reținute de prima instanță. În speță, este vorba despre existența unei proprietăți comune pe cote-părți cu privire la drumul de acces, comun tuturor celorlalte parcele rezultate din dezmembrare astfel că este evident că lui P. I. i se cuvine și cota-parte din acest drum comun, astfel cum această cotă a fost stabilită prin expertiza topografică efectuată în cauză..

Cât privește suprafața pentru care s-a admis acțiunea în revendicare, în mod eronat s-a menționat în dispozitivul sentinței suprafața de 2266,50 mp, deși în considerente s-a făcut referire la suprafața de 2276,50 mp, iar în raportul de expertiză se arată că suprafața ocupată de pârâtele reconvenționale este de 2277 mp, la care se adaugă cota de 32/400 părți din drumul comun.

Recurenta pârâtă mai arată că sentința civilă recurată conține și alte erori materiale, indicate în cererea de recurs.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Zărnești, apreciind că această instanță nu a intrat în cercetarea fondului, aceast rezultând din modul cum a soluționat cererile de chemare în judecată deduse judecății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 ind.1 C.proc.civ.

La termenul de judecată din data de 13.09.2012 reprezentantul convențional în instanță al recurentelor reclamante a învederat instanței faptul că recurenta reclamantă . SRL București a fost absorbită de . SRL și a depus la dosar decizia civilă nr.1655/25.10.2011 a Curții de Apel București, Secția a V-a Civilă, prin care s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privitoare la fuziunea prin absorbție a acestei societății comerciale, precum și Monitorul Oficial nr.298/2011 în care s-a publicat proiectul de fuziune din data de 20.12.2010, din care rezultă situația prezentată.

La termenul de judecată din data de 22.01.2013 s-a comunicat la dosar certificatul de furnizare de informații emis de Oficiul național al registrului Comerțului nr._, precum și certificatul de radiere al firmei . SRL București din care rezultă că, începând cu data de 11.01.2012, această firmă este radiată, în baza deciziei civile nr.1655/25.10.2011 a Curții de Apel București, Secția a V-a Civilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2011.

Având în vedere faptul că sentința civilă recurată a fost pronunțată la data de 10.02.2012, instanța a invocat și a pus în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei . SRL București.

La același termen de judecată reprezentanta convențională în instanță a recurentei pârâte P. E. a invocat excepția lipsei litisconsorțiului obligatoriu, care trebuia să existe în cauză, față de împrejurarea că cele două societăți comerciale erau coproprietari în cote părți egale asupra imobilului în litigiu, aspect pus în discuția părților și asupra căruia instanța a arătat că se va pronunța prin decizia ce o va pronunța.

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ. excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei . SRL București invocată de instanță din oficiu, excepție de fond, absolută și peremptorie, care face de prisos judecarea în tot a pricinii, tribunalul constată următoarele:

Conform deciziei civile nr.1655/25.10.2011 a Curții de Apel București, Secția a V-a Civilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2011, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privitoare la fuziunea prin absorbție a . SRL (societate absorbantă) și a societăților absorbite ( printre care și . SRL București) și a actului constitutiv actualizat al . SRL și s-a dispus cu privire la înregistrarea modificărilor ca urmare a fuziunii, printre acestea radierea din Registrul Comerțului a societăților absorbite, respectiv a . SRL București și a celorlalte societăți comerciale identificate în această hotărâre judecătorească.

Conform certificatului emis de ONRC rezultă că firma . SRL București, începând cu data de 11.01.2012, este radiată în baza deciziei civile nr.1655/25.10.2011 a Curții de Apel București, Secția a V-a Civilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2011.

Din momentul radierii societății comerciale din registrul comerțului îi încetează personalitatea juridică cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.

Principalul efect îl constituie faptul că societatea comercială încetează a mai fi subiect de drepturi și obligații în plan procesual, nemaiavând capacitate procesuală de folosință.

Având în vedere faptul că, recurenta reclamantă . SRL București a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 11.01.2012, sentința civilă recurată a fost pronunțată la data de 10.02.2012, iar recursul împotriva sentinței a fost declarat la data de 01.06.2012, tribunalul constată că, la data declarării recursului, această recurentă reclamantă nu mai exista, nemaiavând personalitate juridică.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.41 C.proc.civ., tribunalul va admite excepția excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei . SRL București invocată de instanță din oficiu și, pe cale de consecinșă, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va anula recursul formulat de aceasta ca fiind promovat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Examinând și excepția lipsei litisconsorțiului obligatoriu, care trebuia să existe în cauză, față de împrejurarea că cele două societăți comerciale erau coproprietari în cote părți egale asupra imobilului în litigiu, invocată de recurenta pârâtă P. E. prin reprezentant convențional în instanță, tribunalul constată că, de fapt, aceasta nu este o excepție veritabilă, ci o condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, care va fi analizată din această perspectivă.

Tribunalul constată că obiect al prezentului litigiu îl constituie suprafața de 2742 mp înscrisă în TP nr._/09.11.2006 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., pe numele P. I., autorul recurentei pârâte-reclamantă reconvențională P. E..

Astfel, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărnești sub nr._ reclamantele . SRL și . în contradictoriu cu pârâții P. I., decedat pe parcursul procesului, calitatea procesuală fiind preluată de P. E., C. L. de A. a L. F. F. Zărnești, C. Județeană de A. a L. F. F. B. au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea parțială a T.P. nr._/09.11.2006 emis de Comisa Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate B. pe numele pârâtului P. I., cu privire la terenul înscris în tarlaua 142, ., în suprafață de 2742 mp, să constate nulitatea absolută parțială a T.P. mai sus indicat pentru lipsa obiectului, a cauzei și fraudă la lege.

Pârâtul inițial P. I. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate nulitatea absolută a actului de comasare și dezmembrare autentificat sub nr. 473/2004 la BNP B. E.; să dispună rectificarea CF nr. 8689 N Zărnești nr. top. 706/7/6, 706/7/7, 706/7/8 în sensul radierii drepturilor de proprietate înscrise la B1 și B2 pe numele reclamantelor - pârâte reconvenționale . SRL și .; să dispună întabularea dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafață de 2742 mp înscris în T.P. nr._/09.11.2006.

La termenul de judecată din data de 13.12.2007 la prezenta cauză s-a conexat dosarul cu nr._ având ca obiect revendicare privind pe reclamantul P. I. și pârâtele . SRL și ..

P. cererea din dosarul conexat, pârâtul-reclamant reconvențional P. I. în contradictoriu cu reclamantele – pârâte reconvenționale . SRL și . a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige reclamantele - pârâte reconvenționale să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2742 mp înscrisă în T.P. nr._/09.11.2006 situată în extravilanul localității Zărnești, jud. B., tarlaua 142, ., având ca vecinătăți următoarele parcele: la nord – F 4576/30, la est – DE 4592/4, la sud – F 4592/3 și la vest – F 4592/3.

Din actele și lucrările dosarului tribunalul constată că, la data de 14.06.2001, s-a emis în favoarea lui M. M. A. T.P. nr. 222, pentru o suprafață de 7 ha și 1500 mp, cuprinsă în mai multe parcele, printre care și . 142 de_ mp, teren pe care beneficiarul l-a înstrăinat ulterior către cele două reclamante . SRL și ., dreptul de proprietate fiind dobândit de cele două societăți comerciale în cote părți. Schița care a însoțit T.P. la momentul emiterii acestuia a fost numai pentru ., fără să se realizeze un plan de parcelare complet pentru întreaga zonă.

Din cuprinsul raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert M. E. rezultă că . 2742 mp revendicată de recurenta pârâtă P. E., continuatoarea lui P. E., decedat pe parcursul procesului, se suprapune peste . în suprafață de 2 ha 7800 mp, tarlaua 142, având ca vecinătăți: la N – F 4570/30, la E – DE 4592/4, la S – CCN 4586, la V – CCN_, cuprinsă în TP nr._/14.06.2001 emis pe numele autorului reclamantelor . SRL și ., M. M. A..

Prima instanță a apreciat că, în realitate, nu se poate reține că este vorba de o veritabilă suprapunere peste terenul înscris în TP_/14.06.2001 întrucât în acest titlu de proprietate terenul are o suprafață de 2 ha și 7800 mp, iar faptic, în urma identificării prin raportare la vecinătățile din TP și schița anexată acestuia, suprafața stăpânită este de 30.500 mp, cu 2700 mp mai mare decât cea înscrisă în titlu.

Din cele prezentate anterior rezultă că, în speță, suntem în prezența unui litisconsorțiu necesar, astfel cum este reglementat de dispozițiile art.48 alin.2 C.proc.civ., litisconsorțiu determinat de faptul că pretențiile recurentei pârâte privesc recunoașterea dreptului său de proprietate exclusivă asupra suprafeței de 2742 mp. și revendicarea acesteia, cu consecința restrângerii și scoaterii acestei suprafețe din terenul în suprafață de 2 ha și 7800 mp asupra căruia este înscris dreptul de proprietate, în cote părți, al reclamantelor . SRL și ., iar recurentele reclamante solicită constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis pe numele autorului pârâtei P. E., P. I., pentru suprafața de 2742 mp.

Așa fiind, tribunalul apreciază că, în speță, există o coparticipare procesuală obligatorie, părțile litigiului aflându-se într-o anumită legătură care impune soluționarea unitară a litigiului cu privire la toți coparticipanții, printr-o singură hotărâre.

În aceste condiții, cum reclamanta . SRL București a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 11.01.2012, dată la care a încetat personalitatea sa juridică urmare absorbirii sale prin fuziune de către . SRL, iar sentința civilă recurată a fost pronunțată la data de 10.02.2012, tribunalul constată că, pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, înainte de pronunțarea hotărârii, a avut loc o transmisiune legală a calității procesuale active, prin comasare (absorbție) de la . SRL București la . SRL însă prima instanță nu a luat act de această transmisiune legală a calității procesuale active, respectiv pasive, nu a citat în cauză noua titulară a dreptului de coproprietate asupra terenului obiect al litigiului și a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea nici capacitate procesuală de folosință, dar nici calitate procesuală – activă - în cererea de chemare în judecată, respectiv, - pasivă - în cererea reconvențională și în cererea de chemare în judecată obiect al dosarului conexat nr._ al Judecătoriei Zărnești.

Având în vedere aspectele prezentate anterior, cum în cauză există un litisconsorțiu necesar, iar hotărârea primei instanțe s-a dat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință și în absența unuia dintre coproprietarii imobilului teren obiect al litigiului, tribunalul apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta reclamantă - pârâtă reconvențională . Călărași și de recurenta pârâtă-reclamantă reconvențională P. E., în speță fiind incidente dispozițiile art.312 alin.5 C.proc.civ., astfel că, hotărârea primei instanțe va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca aceasta să procedeze la introducerea în cauză a . SRL, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a . SRL București și, în contradictoriu și cu această parte, să soluționeze toate cererile deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei . SRL București invocată de instanță din oficiu și, în consecință:

Anulează recursul formulat de recurenta . SRL București împotriva sentinței civile nr.198/10.02.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._ ca fiind promovat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Admite recursurile formulate de recurenta reclamantă-pârâtă reconvențională . CĂLĂRAȘI și de recurenta pârâtă-reclamantă reconvențională P. E. împotriva aceleiași sentințe pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2013.

Președinte,

C. R.

Judecător,

M. I. I.

Judecător,

S. S. M.

Grefier,

D. Litescu P.

Red.IMI 01.04.2013

Tehnored.D.L.P. 01.04.2013 – 3 ex.

Jud fond O. E. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 179/2013. Tribunalul BRAŞOV