Contestaţie la executare. Decizia nr. 9/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 9/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA a I-a CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR.9/R
Ședința Publică din data de 13.01.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. B.
JUDECĂTOR - N. F.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER - L. P.
Pe rol fiind judecarea cererilor de recurs declarate de recurenții reclamanți B. I. L., B. S. A. împotriva Sentinței Civile nr._/17.07.2013 pronunțată de Judecătoria Brasov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. R. C. M. S., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință .
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin închierea de sedinta pronunțată la data 25.11.2013, s-a solutionat cererea de ajutor public formulată de recurentii reclmanti, acestia fiind scutiti de taxa datorată.
Tribunalul, având în vedere ca prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele si lucrările dosarului reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr._/17.07.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata C. România C. M. S.. S-a respins cererea de suspendare a executării silite și contestația la executare formulate de contestatorii B. I. L. și B. S. A. în contradictoriu cu intimata C. România C. M. S., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatorii B. I. L. și B. S. A. au chemat în judecată intimata C. România C. M. S. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună suspendarea executării silite și anularea actelor de executare silită întocmite de B. M. M. I..
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că părțile contestatoare au înțeles să cheme în judecată mandatarul creditoarei.
Asupra excepției lipsei calității procesule pasive instanța a reținut următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul B. M. M. I. sub nr. 5/2013 creditoarea Banca Românească SA Membră a Grupului Național Bank of Greece, prin mandatar C. România C. Menagement S., a solicitat punerea în executare silită a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr._/18.07.2007 și contractul de ipotecă nr. 2057/18.07.2007 împotriva debitorilor B. I. L. și B. S. A..
Contractul de credit nr._/18.07.2007 și contractul de ipotecă nr. 2057/18.07.2007 au fost încheiate între Banca Românească SA Membră a Grupului Național Bank of Greece, în calitate de creditor, B. I. L., în calitate de împrumutat și B. S. A., în calitate de garant ipotecar.
Din cuprinsul procurii depuse la fila 37 a dosarului rezultă că intimata C. România C. Menagement S. a fost mandatată de către creditoarea Banca Românească SA Membră a Grupului Național Bank of Greece pentru a-i reprezenta interesele în activitatea de executare și de monitorizare a procedurii de punere în executare silită a titlurilor executorii deținute împotriva debitorilor săi.
Mandatarul acționează în numele și pe seama mandantului astfel încât, față de mandatar, actele încheiate în limitele împuternicirii nu produc efecte juridice.
Având în vedere că intimata C. România C. Menagement S. are calitatea de mandatară a creditoarei instanța a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care a admis excepția invocată.
Față de soluția pronunțată în cauză instanța a respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs separat contestatorii B. I. L. și B. S. A., solicitând admiterea recursurilor.
În motivare au arătat că doar recurentul obține venituri în familie în cuantum de 900 lei, iar cheltuielile sunt foarte mari, iar toate cererile de refinanțare sau eșalonare formulate au fost respinse.
Cererile recurenților de ajutor public judiciar au fost admise și s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei datorată pentru recursurile formulate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză și actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că recursurile nu sunt fondate.
Astfel, instanța de fond a respins contestația promovată împotriva intimatei C. România C. M. S. București ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, întrucât aceasta este doar mandatarul creditoarei Banca Românească SA, cu care debitorii ar fi trebuit să se judece.
P. criticile aduse sentinței nu se invocă însă niciun motiv legat de greșita soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive, ci aspecte vizând fondul cauzei, respectiv imposibilitatea de plată a creditului contractat.
Pentru a putea analiza însă aceste aspecte se impune cu prioritate analiza excepției lipsei calității procesual pasive și schimbarea soluției cu privire la aceasta. În lipsa unor critici efective cu privire la acest aspect, nu se poate proceda însă de către instanța de recurs a analizei sale, soluția privind excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. România C. M. S. București dobândind autoritate de lucru judecat.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ., Tribunalul va respinge recursurile declarate și va menține sentința atacată, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămânând în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții contestatori B. I. L. și B. S. A. împotriva sentinței civile nr._/17.07.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. B. N. F. D. M.
GREFIER
L. P.
RED. M.B./09.05.2014
Dact. L.P./12.05.2014
2 exemplare
jud. fond C. E. R./Judecătoria B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 272/2014. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 60/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








