Contestaţie la executare. Decizia nr. 204/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 204/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 204/R
Ședința publică din data de 14 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. O. P. - judecător
JUDECĂTOR: I. L.
JUDECĂTOR: C. F.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta contestatoare ., în contradictoriu cu intimații B. K. O. și P. N., împotriva Sentinței civile nr. 6902/16.05.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr_, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare nu este îndeplinită cu recurenta contestatoare, având în vedere că la dosarul cauzei nu a fost restituită dovada de îndeplinire a procedurii cu această parte. Sub acest aspect, instanța revine asupra dispoziției de la termenul anterior de judecată, având în vedere că potrivit dovezii de îndeplinire aflată la fila 62 din dosar, partea recurentă are termen în cunoștință conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă, întrucât citația a fost primită de un reprezentant al societății. În consecință, procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin cererea de recurs, recurenta a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze și în lipsă, astfel că reține incidența în speță a dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă .
Față de actele și de lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs dedusă judecății.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs ce formează obiectul prezentului dosar, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 6902 din 16.05.2012, asfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 06.07.2012 pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea S.C V. România SA în contradictoriu cu intimatul B. K. O. și debitorul P. N..
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că partea creditoare a formulat cererea de executare silită a sentinței civile nr. 6917/09.08.2007 a Judecătoriei B. față de debitor, fiind astfel constituit dosarul de executare silită nr.379/2008 (f.48-49).
În data de 20.11.2008, intimatul a emis factura fiscală nr.555/20.11.2008 reprezentând contravaloarea serviciilor de executare silită față de mai mulți debitori, menționându-se că plata se va face prin OP (f.52).
Totodată, în data de 19.11.2008, intimatul a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită iar ulterior a emis somația de executare din data de 18.12.2008 (f.53) prin care s-a pus în vedere debitorului să achite suma restantă și contravaloarea cheltuielilor de executare.
De asemenea, s-a mai emis o somație de executare cu același conținut în data de 23.03.2011 (f.61), acesta fiind ultimul act de executare silită dresat de executor, anterior procesului verbal de constatare a perimării din 14.02.2012 (f.63).
În drept, instanța avut în vedere dispoz. art. 389 alin. 1 Cod pr. civ., potrivit căruia pentru aplicarea sancțiunii perimării, trebuie îndeplinite următoarele condiții: investirea organului de executare cu o cerere de executare silită, rămânerea executării în nelucrare timp de 6 luni și culpa creditorului în rămânerea în nelucrare a executării silite.
S-a reținut că prima condiție este îndeplinită întrucât în cauză s-a probat atât existența unui titlu executoriu cât și a unei cereri de executare silită, încuviințată de instanța de executare.
În ceea ce privește rămânerea executării în nelucrare timp de 6 luni, instanța a avut în vedere că ultimul act de executare a fost întocmit de către executorul judecătoresc în data de 23.03.2011.
Ulterior, contestatoarea a formulat mai multe cereri de continuare a executării silite în toate dosarele de executare aflate pe rolul biroului intimatului, trimise prin email în data de 25.03.2011 (f.29-30), 06.07.2011 (27-28), 04.10.2011 (f.24-25) și 15.02.2012 (f.14-15), precum și o cerere prin care a solicitat comunicarea actelor de executare silită și luarea mai multor măsuri de executare, în data de 06.01.2012 (f.16-23), această ultimă cerere referindu-se la toate dosarele de executare silită, aflate pe rolul intimatului, în care societatea figurează ca și creditoare.
S-a reținut că termenul de perimare poate fi întrerupt ori suspendat iar în speță, nu s-a dovedit incidența vreunui caz de suspendare.
Cu privire la actul de întrerupere, instanța a reținut că acesta poate să emane de la creditor dar și de la alte persoane, cum ar fi spre exemplu contestația la executare formulată de un terț.
Într-adevăr, astfel cum a susținut și contestatoarea, perimarea executării se întemeiază pe culpa creditorului care are obligația să stăruie în executare iar stăruința în executarea silită față de un anumit debitor, impune ca manifestarea de voință să nu fie ambiguă, ci expresă.
Astfel, cererea de stăruire, pentru a produce efectul de întrerupere al termenului de perimare trebuie să cuprindă elementele pe baza cărora executorul să poată identifica precis debitorul, titlul executoriu dar mai ales numărul dosarului de executare, ținând seama că pe rolul B. K. O. există mai multe dosare execuționale în cadrul cărora contestatoarea are calitatea de creditoare.
Ultimul act de executare a fost emis de executorul judecătoresc în data de 23.03.2011, iar termenul de perimare de 6 luni calculat începând cu acest moment, s-ar împlini în data de 23.09.2011.
În acest context, cererile de stăruință în executare formulate de către contestatoare, au un caracter general, referindu-se la toate dosarele de executare silită ale creditoarei aflate pe rolul intimatului.
S-a reținut că nu se poate recunoaște unei cereri cu caracter general efectul de întrerupere al unui termen imperativ, de vreme ce aceasta este informă întrucât efectele juridice nu pot decurge decât din manifestări de voință exprese, iar nu pur formale.
În condițiile în care orice cerere de executare silită se încuviințează de instanța de judecată, iar aceasta dispune declanșarea executării silite în temeiul unui titlu executoriu și împotriva unui anumit debitor, în mod similar, cererea de stăruință în executare trebuie să se refere la un anumit dosar de executare și debitor pentru a produce efectul de întrerupere al termenului de perimare.
În consecință, instanța a reținut că cererile menționate nu au produs întreruperea termenului de perimare întrucât nu cuprind manifestarea expresă de voință a creditoarei de continuare a executării silite în cadrul dosarului de executare nr.379/2008. De asemenea, nici prezumția judecătorului că partea ar fi avut intenția să stăruie în toate dosarele de executare silită, nu poate produce un atare efect, judecătorul neputând suplini omisiunile creditoarei sau să se substituie manifestării acesteia de voință, complinind prin presupuneri lipsurile cererilor suspuse discuției.
În plus, conform art. 52 alin. 1 din L. nr.188/2000, executarea silită și celelalte acte de executare care sunt de competența executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu prevede altfel. P. urmare, față de considerentele expuse, s-a reținut că nu se poate reproșa intimatului că nu a continuat executarea silită în absența unei cereri corespunzătoare a creditoarei.
În ceea ce privește celelalte apărări ale părților legate de neavansarea cheltuielilor de executare, instanța a reținut că acestea nu au relevanță în speță față de obiectul investirii întrucât pe calea cererii de față judecătoria nu a fost chemată să cenzureze un refuz al executorului de a întocmi actele de executare, ci să anuleze un proces verbal de perimare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, contestoatoarea ., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta contestatoare a arătat, în esență, că termenul de perimare a executării silite se poate întrerupe prin îndeplinirea de către cel interesat a unui act necesar pentru executare, spre exemplu creditorul solicită organului de executare continuarea executării silite.
În cauză, a menționat recurenta contestatoare, a stăruit în executarea silită prin formularea a nenumărate cereri de continuare a executării silite care nu au fost avute în vedere de către intimatul executor judecătoresc. Susținerile instanței de fond conform cărora pentru a efectua orice act de urmărire, executorul judecătoresc trebuie să fie învestit cu o cerere prin care creditorul să-i solicite îndeplinirea actului respective, sunt lipsite de orice fundament legal, în condițiile în care într-o astfel de situație, executorul judecătoresc nu ar mai avea nici un rol în procedura executării silite. Mai mult, există o . situații în care creditorul nu are cunoștință despre toate actele de executare care pot fi efectuate în vederea recuperării creanței sale, împrejurare în raport cu care decizia de a fi efectuate anumite acte de executare îi aparține executorului judecătoresc, iar împrejurarea în care acesta solicită părerea creditorului anterior efectuării unor acte de executare întrucât acestea presupun cheltuieli suplimentare, este distinctă.
A mai învederat că atâta vreme cât dispoz. art. 389 C.p.civ. nu prevăd în ce ar consta stăruința creditorului în executarea silită pornită la cererea sa, cererea de continuare a executării silite transmisă executorului judecătoresc echivalează cu un act necesar pentru executare, act ce dovedește stăruința creditorului, mai ales în condițiile în care prin toate cererile de continuare a executării transmise executorului, a solicitat continuarea executării în cele trei forme prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, a concluzionat recurenta contestatoare că nu se poate reține lipsa sa de stăruință în continuarea executării, nefiind îndeplinite condițiile stabilite de art. 389 C.p.civ.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 402 al. 2 C.p.civ., art. 304 ind. 1 C.p.civ., art. 389 și 274 C.p.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 8 lei și timbru judiciar de 0,15 lei,
În apărare, intimații nu au depus întâmpinare, deși aceasta era obligatorie potrivit art. 308 al. 2 C.p.civ.
Ca urmare a decesului intimatului P. N. la data de 02.07.2012, în cauză au fost introduși moștenitorii săi legali, conform art. 243 al. 1 pct. 1 C.p.civ., respectiv intimații P. F., P. A. N., P. A. prin reprezentant legal P. F., și P. R..
În susținerea cererii de recurs, părțile nu au solicitat probe noi.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs suspusă judecății este fondată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Perimarea este, în general, o sancțiune procesuală care constă în stingerea procesului în faza în care se găsește, considerându-se că partea, printr-o îndelungată lipsă de stăruință, a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, cerere care, ca urmare, a perimării, este considerată că nu ar fi fost introdusă.
Perimarea executării silite, potrivit art. 389 C.p.civ., intervine de drept la împlinirea termenului de 6 luni de la data împlinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.
Așadar, dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de șase luni de la data îndeplinirii oricăror acte de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă, adică este considerată neîncepută, instituția perimării contribuind la creșterea diligenței creditorului, având ca rol accelerarea procedurii judiciare în vederea lămuririi raportului dintre părți.
În cauza de față, se constată că, la data de 17.11.2008, recurenta contestatoare a depus cerere de executare silită, fiind înregistrată la B. K. O., sub numărul 379/2008.
La data de 14.02.2012, B. K. O. a încheiat procesul-verbal de perimare contestat pe calea contestației la executare, prin care a constatat că ultimul act de executare a fost emis la data de 23.03.2011, așa încât a intervenit perimarea de drept a executării silite, în condițiile art. 389 C.p.civ., începând cu data de 14.02.2012.
Tribunalul reține, însă, că, în momentul întocmirii procesului-verbal contestat, în mod greșit, executorul judecătoresc nu a ținut seama de cererile de continuare a executării silite formulate de către recurenta contestatoare, cereri de natură a întrerupe cursul termenului de perimare.
Astfel, din analiza înscrisurilor atașate la dosarul de fond, rezultă că recurenta contestatoare a depus la executorul judecătoresc cereri de continuare a executării silite, la data de trimise prin email în data de 25.03.2011 (f.29-30), 06.07.2011 (27-28), 04.10.2011 (f.24-25) și 15.02.2012 (f.14-15), prin fiecare dintre aceste cereri fiind întrerupt cursul termenului de perimare, iar după întrerupere, începând să curgă un nou termen de perimare, așa încât la data încheierii procesului verbal de perimare contestat, acest termen nu era împlinit.
Se reține, așadar, conform criticilor recurentei contestatoare, faptul că deși în art. 389 C.p.civ., se cere ca pentru înlăturarea perimării, un act de executare să fie urmat de un alt „ act de urmărire”, este suficient ca partea creditoare să își manifeste numai diligența, făcând cerere pentru continuarea executării. În acest caz, deși un nou act de executare nu a intervenit, cererea creditoarei constituind un act de procedură, a întrerupt perimarea executării.
A se da o altă interpretare textului de lege menționat înseamnă a se ajunge la sancționarea creditorilor diligenți care au înțeles să efectueze demersuri pentru continuarea executării silite, contrar scopului urmărit de legiuitor prin edictarea acestei instituții de drept procesual civil.
De asemenea, se reține de către tribunal, în acord cu criticile recurentei contestatoare, faptul că, în situația în care aceasta ar decide și ar dispune efectuarea fiecărui act concret de executare necesar recuperării creanței, s-ar ajunge la situația în care executorul judecătoresc nu și-ar mai justifica rolul în cadrul ultimei faze a procesului civil, devenind un simplu executant, pus la îndemână creditorului, iar nu un partener important al justiției pentru aducerea la îndeplinire a celor dispuse prin hotărârile executorii ale instanțelor judecătorești.
Pe cale de consecință, se reține că cererile creditoarei pentru continuarea executării silite adresate executorului judecătoresc, prin care a solicitat continuarea executării silite în dosarele execuționale aflate în lucru la acesta, printre care și dosarul avându-l ca debitor pe P. N., au întrerupt termenul de perimare a executării silite, executorului judecătoresc revenindu-i decizia de a efectua anumite acte de executare.
În acest sens, se reține că nu era necesară individualizarea de către creditoare a dosarului execuțional, a debitorului, titlul executoriu, cererile de continuare a executării privind toate dosarele aflate pe rolul aceluiași executor judecătoresc, așa încât acesta din urmă era în măsură să identifice toate aceste dosare și să continue executarea silită în fiecare dintre ele, conform voinței creditoarei. P. urmare, atâta vreme cât creditoarea voia continuarea executării silite în toate aceste dosare, tribunalul reține că identificarea fiecărui dosar în parte nu avea nicio utilitate, această utilitate apărând numai dacă s-ar fi solicitat continuarea executării în anumite dosare.
Față de cele ce preced, instanța, potrivit art. 304 ind. 1 și 312 C.p.civ., va admite recursul declarat de recurenta contestatoare ., împotriva sentinței civile nr. 6902/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o modifică în tot, și în consecință va admite în parte contestația la executare formulată de către recurenta contestatoare ., în contradictoriu cu intimații B. K. O., P. F., P. A. N., P. A. prin reprezentant legal P. F., și P. R., va anula procesul-verbal de perimare a executării silite întocmit la data de 14.02.2012 în dosarul execuțional nr. 379/2008 de către intimatul B. K. O. și va obligă intimatul B. K. O. la continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. 379/2008, prin urmarea concomitentă a tuturor formelor de executare.
În ceea ce privește cererea recurentei de sancționare cu amendă a intimatului B. K. O., tribunalul va respinge această cerere, în condițiile în care situația de fapt din speță a fost determinată de eroarea în care s-a aflat executorul judecătoresc privind interpretarea normelor legale incidente, în materia perimării executării silite.
Pe de altă parte, față de dispoz. art. 23 al. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 și având în vedere soluția ce se va pronunța în cauză, irevocabilă, tribunalul va dispune restituirea către recurenta contestatoare de către Primăria Sector 1 București a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei achitată în contul său, conform OP nr. 464 din 22.03.2012, precum și a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei achitată conform OP nr._ din 25.10.2012.
Față de dispoz. art. 274 al. 1 C.p.civ. și cererea formulată de recurenta contestatoare, va obliga intimații la plata către aceasta a sumei de 33,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 0,45 lei timbru judiciar aferent contestației la executare și recursului și 33,55 lei cheltuieli aferente citării intimaților prin publicitate în recurs, recurenta contestatoare nefăcând dovada onorariului de avocat solicitat, chitanța neaflându-se la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta contestatoare ., împotriva sentinței civile nr. 6902/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o modifică în tot, și în consecință:
Admite în parte contestația la executare formulată de către recurenta contestatoare ., cu sediul ales la avocat F. Ovanesian, cu sediul în C. .-84, jud. C. în contradictoriu cu intimații B. K. O., P. F.,, P. A. N. și P. A. prin reprezentant legal P. F., toate citate prin publicitate conform art. 95 C.p.civ. și P. R., deținut în Penitenciarul Miercurea C., moștenitori ai intimatului P. N., decedat pe parcursul soluționării cauzei, respectiv la data de 02.07.2012.
Anulează procesul-verbal de perimare a executării silite întocmit la data de 14.02.2012 în dosarul execuțional nr. 379/2008 de către intimatul B. K. O..
Obligă intimatul B. K. O. la continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. 379/2008, prin urmarea concomitentă a tuturor formelor de executare.
Dispune restituirea către recurenta contestatoare de către Primăria Sector 1 București a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei achitată în contul său, conform OP nr. 464 din 22.03.2012, precum și a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei achitată conform OP nr._ din 25.10.2012.
Respinge cererea de sancționare cu amendă a intimatului B. K. O..
Obligă intimații la plata către recurenta contestatoare a sumei de 33,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 0,45 lei timbru judiciar aferent contestației la executare și recursului și 33,55 lei cheltuieli aferente citării intimaților prin publicitate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 14.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. I. L. C. F.
Grefier,
C. N.-D.
Red. IL/Tehnored. CND/21.02.2013-Ex. 2
Jud fond – R.C.
| ← Recuzare executor. Decizia nr. 44/2013. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 217/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
