Acţiune în constatare. Decizia nr. 217/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 217/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 217/R
Ședința publică din 15 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător A. B.
Judecător L. S.
Grefier I. T.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenții reclamanți B. G., O. T., S. S., S. A., L. I., S. M. în contradictoriu cu intimații pârâți ., C. LOCALĂ DE F. F. C., P. REPREZENTANT LEGAL, C. L. AL C. C., P. REPREZENTANT LEGAL, împotriva sentinței civile numărul 7428/24.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 07.02.2013 și apoi, din aceleași motive, pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 7428/24.05.2012, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții B. G., S. S., S. A., L. I. și S. M., ultimii patru în calitate de moștenitori ai reclamantului S. V., O. T., in contradictoriu cu pârâții ., C. L. C. de Aplicare a Legilor Fondului F. C. si C. L. C..
Obligă reclamanții la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată pe seama pârâtei .> La adoptarea acestei soluții, Judecătoria B. a reținut următoarele considerente:
P. cererea introductiva de instanță, astfel cum a fost completată, reclamanții au solicitat sa se constate faptul ca au un drept de pășunat pe întregul teren ce constituie islaz comunal și să fie obligate pârâtele să respecte acest drept și să permită accesul în vederea pășunatului animalelor ce aparțin reclamanților.
Într-adevăr, din cuprinsul HCL 30/2008 a Consiliului L. al . ca 198,38 ha teren cu destinație forestiera-islaz comunal a fost pus la dispoziția Comisiei Locale de F. F. ( f. 20), aceasta hotărâre fiind modificata prin hotărâri ulterioare ( HCL 85/2009, HCL 84/2010 ), suprafața islazului fiind constant diminuată ca urmare a restituirilor efectuate în baza L. 18/1991.
Instanța reține faptul că dispozițiile art. III L. 169/1997 sancționează cu nulitatea doar actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca islaz comunal, nu și pe cele de reconstituire.
Dispozițiile art. 2 L. 1/2000 prevăd expres faptul că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal unor alte persoane.
În aceste condiții, este pertinentă apărarea Comisiei Locale că islazul comunal a fost diminuat în urma restituirilor efectuate în baza legilor fondului funciar, persoanele care doresc să folosească aceste terenuri putând încheia contracte de pășunat cu persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Reținem faptul că nu a fost dovedită atitudinea de refuz a pârâtei care să determine o constrângere judecătorească prin care să se sancționeze un refuz al acesteia de a permite accesul reclamanților în vederea pășunatului pe islazul comunal, ci, aceasta nu mai deține terenuri care, conform art. 33 L. 18/1991 să fie folosite ca pășuni comunale.
Temeiurile juridice invocate în nota de ședință nu au legătura directă cu obiectul cererii deduse judecății, ci prevăd reglementări cu caracter general, care se coroborează cu dispozițiile speciale cuprinse în materia fondului funciar, menționate anterior.
Astfel, art. 2 alin. 1 L. 215/2001 stipulează faptul că: ,,administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.”
Dispozițiile art. 4 L. 213/1998 arată că “Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
Împotriva sentinței civile nr. 7428/24.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., reclamanții au exercitat calea de atac a recursului, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată pe care au promovat-o.
În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că, în situația în care suprafața izlazului comunal s-a diminuat constant, ceea ce este real, atunci acțiunea pe care ei au formulat-o trebuia să fie admisă în parte, proporțional cu ceea ce a mai rămas din acest islaz .
Apoi, din punct de vedre legal, nu era cu putință să se facă o reconstituire a dreptului de proprietate pe,, vechile amplasamente” ale izlazului comunal de vreme ce acesta nu a fost niciodată proprietate privată.
Atitudinea de refuz a intimatei – pârâte rezultă expres din poziția procesuală exprimată prin întâmpinări, precum și din răspunsurile ambigue pe care aceasta le-a dat la interogatoriu.
În drept, recurenții au fundamentat cererea de recurs pe care au formulat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 28.11.2012, recurenții, prin reprezentantul lor convențional, au invocat excepția de nelegalitate a hotărârilor de consiliu local pe care Judecătoria B. le-a invocat în considerentele sentinței pe care a pronunțat-o, respectiv a hotărârilor nr. 30/2008, nr.85/2009 și nr. 84/2010, susținând că acestea sunt în totală contradicție cu prevederile cuprinse în Legea nr. 213/199 și în Legea nr. 215/2001.
P. încheierea termenului de judecată menționat, instanța a stabilit în sarcina autorilor excepției de nelegalitate obligația de a proceda la depunerea la dosarul cauzei a unui înscris redactat în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 82 din Codul de procedură civilă, prin care să motivele pentru care înțeleg această excepție, prin indicarea în mod expres a textelor din Legea nr. 213/199 și din Legea nr. 215/2001 ce au fost încălcate de hotărârile de consiliu local menționate anterior, însă părțile menționate nu s-au conformat acestei dispoziții.
În apărare, intimații . de primar, C. L. C. și C. Locală C. de Aplicare a Legilor Fondului F. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea poziției, lor procesuale, intimații au arătat că, în conformitate cu prevederile cuprinse în legea nr. 18/1991, au fost obligați să pună la dispoziția comisiei de aplicare a legilor fondului funciar întreaga suprafață a izlazului comunal, astfel că nu poate fi vorba de existența unor suprafețe de izlaz aflate în proprietatea privată a C. C..
În situația în care întreaga suprafață a izlazului comunal constituie în prezent obiectul dreptului de proprietate al unor persoane fizice, crescătorii de animale nu pot folosi izlazul comunal decât în temeiul unor contracte perfectate cu aceștia.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs supusă judecății este nefondată, astfel că o va respinge, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
P. cererea de chemare în judecată pe care au promovat-o, intimații – reclamanți au solicitat instanței să pronunțe o sentință, prin care să îi oblige pe intimații – pârâți să le recunoască un drept de pășunat pe întregul izlaz comunal, să le respecte acest drept și să le permită accesul pe izlazul comunal.
În conformitate cu prevederile cuprinse în art. 1169 din vechiul cod civil, aplicabil raportului juridic supus judecății, părțile menționate trebuiau să facă dovada atitudinii abuzive a intimaților – pârâți, constând în aceea că le-a nesocotit un drept recunoscut de lege, probă care, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, nu a fost făcută.
Astfel, din materialul probatoriu ce a fost în mod corect analizat de Judecătoria B., rezultă că întreaga suprafață a izlazului comunal a fost pusă la dispoziția comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar și a constituit obiectul material al reconstituirii dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 18/2001, întreaga suprafață a izlazului aflându-se în prezent în proprietatea unor persoane fizice. Titlurile de proprietate ce au fost emise în favoarea beneficiarilor legilor fondului funciar, fiind în ființă, își produc toate efectele juridice recunoscute de lege.
În aceste condiții, nu se poate reține atitudinea abuzivă a intimaților – pârâți manifestată în sensul îngrădirii accesului recurenților pe suprafața izlazului comunal.
De asemenea, contrar celor afirmate de recurenți prin cererea de exercitare a căi de atac, prima instanță nu a reținut prin sentința pe care a pronunțat-o că, în prezent, intimații – pârâți dețin o suprafață diminuată a izlazului comunal, față de cea inițial, ci, așa cum am subliniat, a statuat că părțile menționate nu mai dețin terenuri care, potrivit prevederilor cuprinse în art. 33 din legea nr. 18/1991, să fie folosite ca pășuni comunale.
Față de considerentele ce preced, tribunalul reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de recurs suspusă judecății.
De asemenea, tribunalul va respinge și excepția de nelegalitate pe care recurenții au invocat-o conform celor mai sus expuse, întrucât, așa cum am arătat, aceste părți nu au fost în măsură să indice care sunt textele de lege pe care hotărârile de consiliu local atacate le nesocotesc, astfel că instanța este în imposibilitate să verifice temeinicia excepției invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de nelegalitate, ce a fost invocată de recurenți.
Respinge cererea de recurs formulată de recurenții B. G., O. T., S. S., S. A., L. I. și S. M., prin reprezentat convențional avocat D. S., în contradictoriu cu intimații . de primar, reprezentată convențional de avocat S. D., C. Locală C. de Aplicare a Legilor Fondului F., reprezentată legal de primar, reprezentată convențional de avocat S. D., și C. L. al C. C., reprezentat legal de președinte, reprezentat convențional de avocat S. D., împotriva sentinței civile nr. 7428/24.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Obligă recurenții să achite intimaților suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. M. A. B. L. S.
Grefier,
I. T.
Red. L.S./23.04.2013
Tehnored. I.T./23.04.2013; 2 ex.
Jud. fond: L. S. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 204/2013. Tribunalul BRAŞOV | Partaj judiciar. Decizia nr. 360/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
