Contestaţie la executare. Decizia nr. 437/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 437/2015
ROMÂ NIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 437/R
Ședința publică de la data de 20.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. B.
JUDECĂTOR - L. P.
JUDECĂTOR - D. M.
GREFIER - L. P.
Pe rolul tribunalului se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. B. - ADMINISTRATIA FINANTELOR P. A MUNICIPIULUI C., prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.907/30.01.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul S. G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.10.2015, 13.10.2015, 20.10.2015, când:
TRIBUNALUL,
P. sentința civilă nr.907/30.01.2015 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a acțiunii, excepție invocată de pârâta cauzei.
S-a admis contestația la executare formulată de reclamantul S. G., prin reprezentant convențional avocat B. I. R. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. C., P. D.G.F.P.- B.. S-a dispus anularea următoarelor acte de executare:
- anunțul privind vânzarea pentru bunuri imobiliare nr.1160/11.03.2013.
- procesul-verbal de licitație nr.1542/27.03.2013.
- raportul de evaluare întocmit de la data de 15.01.2013 de ., utilizat de pârâtă în procedura de executare silită.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1309,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.03.2013 sub nr. de mai sus, reclamantul S. G. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu pârâta ADMINSITRAȚIA FINANȚELOR P. A MUN.C., solicitând să se anuleze actele de executare efectuate asupra sa, respectiv punerea în vânzare, prin licitație publică, a terenului extravilan în suprafață de 50.000 mp ( situat în loc.Ghimbav DE 172 FN, jud.B.), la o valoare derizorie, prin anunțul nr.1160/11.03.2013, precum și a oricăror acte subsecvente
- să se suspende executarea silită până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Analizând înscrisurile cauzei, instanța de fond a reținut că în fapt, titlul executoriu în baza căruia s-a demarat procedura de executare silită este reprezentat de decizia de impunere nr.
9/31.01.2011, emisă de ANAF-AFP A Mun.B. pentru suma de 612.326 lei ( cu titlu de debit TVA datorat cu ocazia vânzării unor terenuri) și suma de 508.533 lei ( cu titlu de accesorii, penalități și dobândă legală). ( fila 33-34)
Întrucât reclamantul debitor nu și-a executat de bună voie obligația de plată, executarea silită s-a derulat și sub modalitatea urmăririi silite a bunului imobil teren extravilan, în suprafață de 50.000 mp, situat în loc.Ghimbav DE 172 FN, jud.B., imobil înscris în CF NR._ Ghimbav (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.3782) la A1 nr.cad.1538 (potrivit extrasului CF de la fila 11).
În vederea scoaterii la licitație publică a bunului imobil anterior individualizat, în cadrul procedurii de executare s-a dispus efectuarea unui raport de evaluare (fila -112-131, VOL I), întocmit la data de 15.01.2013 de către ., ocazie cu care s-a stabilit o valoare estimată a imobilului de 110.000 lei ( echivalentul a 25.000 euro), raport ce a fost comunicat reclamantului debitor ( contrar susținerilor acestuia) la data de 25.01.2013. (potrivit dovezii de la fila 112).
Pentru aceeași valoare a fost întocmit și anunțul privind vânzarea pentru bunul imobil nr.1160/11.03.2013. ( fila 8, VOL I), în raport de care s-a realizat procedura de comunicare prevăzută de lege ( potrivit înscrisurilor de la fila 91-101 VOL I), moment de la care, în termen de 15 zile de la luarea la cunoștință de acestea ( cu respectarea dispozițiilor art. 401 alin.1 lit.a C. 1865), reclamantul a formulat prezenta contestație la executare, în esență, motivat de stabilirea unor valori apreciate drept derizorie pentru imobilul executat.
Pornind de la această valoare s-a efectuat și o primă licitație a bunului imobil în cauză, fără însă a se valorifica bunului, pentru lipsa ofertanților. ( astfel cum rezultă din procesul-verbal de licitație pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 1542/27.03.2013, fila 89-90 VOL I).
În vederea verificării susținerilor reclamantului a fost efectuată o expertiză judiciară de evaluare a imobilului obiect al cauzei, ocazie cu care s-a apreciat că valoarea estimativă pentru teren este de 395.874 lei ( echivalentul a 90.000 euro), potrivit raportului întocmit de expert F. M. ( depus la fila 184-197, VOL I), concluzie împotriva căreia părțile litigante nu au formulat critici.
În drept, instanța a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 500 alin.2 C. 1865, din secțiunea „ Vânzarea la licitație” rap. la art. 411 alin.3 C. 1865, în temeiul cărora „ executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. …..Bunurile vor fi expertizate la valoarea lor de circulație”.
Totodată, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 399 alin.2 C. 1865, potrivit cărora „ nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal”
Concret, instanța a constatat că valoarea stabilită de expertul judiciar F. M. pentru imobilul în discuție ( 395.874 lei, echivalentul a 90.000 euro) reprezintă mai mult decât triplul valorii totale estimate extrajudiciar de creditor în procedura de executare ( în cuantum de 110.000 lei, echivalentul a 25.000 euro), context în care se poate aprecia că bunul imobil terenul extravilan în suprafață de 50.000 mp, situat în loc.Ghimbav DE 172 FN, jud.B., proprietatea debitorului reclamant nu a fost scos la licitație la valoarea estimată drept reală de circulație ( diferență fiind una vădit pronunțată), context în care instanța a apreciat că scoaterea la licitație publică a bunului în cauză s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 500 alin.2 C. 1865 rap. la art. 411 alin.3 C. 1865, actul de executare din cauză (anunțul privind vânzarea pentru bunuri imobiliare nr.1160/11.03.2013) urmând a fi anulat.
Totodată, instanța a dispus și anularea raportului de evaluare întocmit de la data de 15.01.2013 de ., utilizat de pârâtă în procedura de executare silită, așa-intitulata excepție a inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă în sensul că raportul de evaluare
nu este un act de executare în înțelesul prevederilor O.G. nr.92/2003 urmând a fi calificată drept apărare de fond și respinsă în consecință, în condițiile în care, în termenii art.411 alin.3 C. 1865, procedura de evaluare a bunului este strâns legată de stabilirea de către executor a prețului imobilului, ca situație premisă a scoaterii la licitației publică, producând așadar efect în executarea silită.
Nu în ultimul rând, instanța a dispus și anularea procesului-verbal de licitație nr.1542/27.03.2013 (ca act subsecvent), care a avut ca prag de ofertare suma de 110.000 lei, confirmată drept derizorie, așadar anulabilă, potrivit considerentelor ce preced.
În același context, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a acțiunii, motivat de faptul că actul de executare contestat în cauză, anume actul de vânzare bunuri imobile nr.1160/11.03.2013, și-ar fi produs deja efectele la licitația organizată la data de 27.03.2013, așadar față de aplicabilitatea determinată în timp a acestui act de executare, contestația ar fi rămas fără obiect, în condițiile în care, chiar „ consumat” temporal un atare act de executare produce încă efect juridic, prin aceea că asigură „ trecerea ” către organizarea celei de-a doua licitații, cu efecte simțitoare asupra patrimoniului reclamantului debitor, prin aceea că imobilul este pus spre executare la prețul de 75 % din cel la care imobilul a fost inițial evaluat, potrivit dispozițiilor art. 509 alin.5 C. 1865.
În final, dată fiind culpa procesuală a pârâtei pentru promovarea prezentului demers judiciar, precum și cheltuielile efectiv suportate de reclamanți pentru derularea procesului, instanța a procedat, în baza art. 274 C. 1865, la obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 1309,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în:
- suma de 204 lei taxă judiciară și 5,3 lei timbru judiciar. ( fila 132).
- onorariu expert total de 1100 lei. ( fila 158 rap. la fila 172 și fila 205)
Sub același aspect, instanța a constatat că reclamantul a solicitat recuperarea pe această cale și a onorariului avocațial, onorariu care nu a fost nici cuantificat, nici dovedit, atare solicitare urmând a fi respins ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția G. R. a Finanțelor P. B., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii, urmând a se dispune ca executarea silită să fie continuată în baza raportului de expertiză admis în cauză.
În motivare a arătat că instanța de fond a apreciat greșit culpa procesuală. Astfel, s-au ignorat aspectele legate de modalitatea de desemnare a expertului și de întocmire a actelor de executare, primul raport fiind întocmit de un expert la cererea debitorului, iar al doilea de către un expert independent.
În aprecierea culpei procesuale s-a invocat faptul că organul fiscal a fost de acord cu evaluarea judiciară a imobilului și nu s-a opus ca în baza acestui nou raport să fie demarată în nouă licitație. Litigiul s-a purtat din culpa exclusivă a reclamantului, atâta timp cât organul fiscal nu s-a opus ca acesta să numească un expert pe cheltuiala proprie, iar reclamantul are interesul evident ca bunul să fie supraevaluat pentru ca acesta să nu poată fi vândut.
S-a mai invocat faptul că recurenta nu s-a opus cererii reclamantului și nu a avut obiecțiuni la raportul judiciar întocmit în cauză. Faptul că există aprecieri diferite ale experților cu privire la același imobil, nu este culpa organului fiscal, cu atât mai mult cu cât aceste expertize au fost realizate la un interval de 1 an și jumătate.
În susținerea recursului s-a mai arătat că sumele reprezentând costuri necesare pentru evaluarea/reevaluarea bunului imobil reprezintă cheltuieli de executare și nu pot fi puse în sarcina organului fiscal.
Referitor la anularea actelor de executare, nici reclamantul și nici instanța de fond nu au făcut vorbire despre existența unor motive de nelegalitate, acestea fiind emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, dar nu mai produc nici un efect în prezent, întrucât organul fiscal și-a
exprimat acordul pentru continuarea executării silite la valoarea stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară.
În drept au fost invocate prevederile art.274 și următoarele C.pr.civ., art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ.
Nu s-a formulat întâmpinare în faza recursului și nu s-au depus înscrisuri în probațiune.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul constată că recursul este fondat în parte.
Se observă că cererea de recurs este contradictoriu motivată. Astfel, deși se solicită respingerea în întregime a acțiunii și în consecință menținerea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional, deci și a actelor emise pentru vânzarea la licitație, ce au o valoare stabilită printr-un raport contestat, pe de altă parte se solicită continuarea executării în baza raportului de expertiză efectuat în cauză și care concluzionează în sensul unei valori net superioare.
Demersul judiciar a fost declanșat de către debitor ce are dreptul ca imobilul proprietatea sa să fie evaluat corect, astfel că în urma vânzării la licitație să se obțină acoperirea unei părți cât mai mari a debitului și chiar obținerea unui rest bănesc. Nu se poate reține astfel susținerea recurentei că interesul este de a supraevalua imobilul, pentru a nu se putea obține vânzarea, cât timp nu se critică raportul de expertiză judiciar în sensul că ar fi supraevaluat imobilul urmărit, ci chiar se exprimă acordul pentru continuarea executării silite prin raportare la această valoare.
Având în vedere că se însușește valoarea stabilită judiciar și nu se aduc alte critici referitoare la dispoziția instanței de fond de anulare a actelor de executare, ci doar se menționează că acestea sunt legal emise, soluția instanței de fond este corectă cât timp actele de executare nu pot fi menținute întrucât au indicată o valoare despre care s-a demonstrat în cursul procesului că nu este corect stabilită. În acest raționament este importantă poziția creditoarei exprimată repetat în cuprinsul recursului, în sensul că nu s-a opus unei noi evaluări și este de acord ca executarea să continue prin raportare la noua valoare.
Este întemeiat însă motivul de recurs privind natura cheltuielilor efectuate în cursul procesului de către debitoare, constând în onorariu expert, în sensul că acestea reprezintă cheltuieli de executare cu evaluarea bunului urmărit, cât timp executarea va continua prin raportare la valoarea stabilită judiciar.
Chiar dacă au fost efectuate în cursul procesului, cheltuielile constând în onorariul expertului judiciar ce a stabilit valoarea ce va sta la baza actelor de executare viitoare, reprezintă cheltuieli de executare ce trebuie avută în vedere în cadrul executării silite.
Față de aceste considerente, instanța reține că în mod greșit s-a dispus obligarea creditoarei la plata sumei constând în onorariu expert cu titlul de cheltuieli de judecată.
De asemenea, referitor la cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantum de 209,30 lei, acestea pot fi recuperate de către debitor printr-o cerere adresată instanței, în baza art.23 lit.e din Legea 146/1997 în vigoare la introducerea acțiunii, cât timp pe fond contestația la executare a fost admisă, iar soluția sub acest aspect menținută prin prezentul recurs. În consecință, nu se impunea obligarea intimatei creditoare la plata acestora.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1, 2 și 3 C.pr.civ și art.304 pct.9 c.pr.civ., Tribunalul va admite recursul și va modifica în parte sentințe, în sensul că va respinge cererea contestatorului privind obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta creditoare Direcția G. R. a Finanțelor P. B. pentru Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile
nr.907/30.01.2015 pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea contestatorului debitor S. G. privind obligarea intimatei creditoare Direcția G. R. a Finanțelor P. B. la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR M. B. L. P. D. M.
GREFIER
L. P.
RED. M.B./11.11.2015
Dact. L.P./11.11.2015
…exemplare
Jud. fond A. E. T./Judecătoria Barșov
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 489/2015. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1097/2015. Tribunalul... → |
|---|
