Contestaţie la executare. Decizia nr. 257/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 257/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.257/R
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. O. P. -judecător
JUDECĂTOR: I. L.
JUDECĂTOR: C. F.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurentul contestator, în contradictoriu cu intimații . și ., împotriva sentinței civile nr._/15.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 14.02.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.02.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._ din 15.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită; a fost respinsă contestația la executare și la titlu formulată de contestatorul A. I., în contradictoriu cu intimații . și ., prin administrator judiciar A&G Lichidări I. .
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că, la data de 29.09.2010, s-a emis biletul la ordin de catre emitentul ., în favoarea beneficiarului ., cu scadenta în data de 29.09.2010, bilet la ordin avalizat pentru emitent de către avalistul A. I., contestatorul din prezenta contestatie.
S-a reținut că prin contestatie, contestatorul a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită a biletului la ordin, apreciind faptul că termenul de prescripție de 1 an de a cere executarea silită s-a împlinit la data de 29.10.2011, instanța apreciind faptul că exceptia nu este întemeiată.
A reținut în acest sens că, întrucât avalul este dat în favoarea emitentului biletului, acesta devine un obligat direct față de beneficiar, astfel încât, va putea fi urmărit făra să fie necesară îndeplinirea cerințelor legii pentru conservarea acțiunilor de regres.
Or, executarea cambială, poate fi exercitata numai dacă sunt îndeplinite condițiile generale impuse de lege și pentru exercitarea acțiunilor cambiale directe sau de regres, după caz, inclusiv in ceea ce privește termenul de prescripție.
A reținut că din dispozițiile art. 94 L. 58/1934, rezultă faptul că termenul de prescripție pentru acțiunile directe este de 3 ani, care curge de la data scadentei cambiei.
P. urmare, judecătoria a apreciat că nu se aplică termenul de prescripție de 1 an, acesta fiind legat de exercitarea acțiunilor de regres, care nu îsi găsește aplicare în spetă, deoarece beneficiarul biletului are drept de actiune directă în contra avalistului.
Totodată, a considerat că și apărarea legată de neîndeplinirea formalităților de protest ale biletului este neîntemeiată, deoarece neefectuarea protestului duce la pierderea acțiunilor de regres ( art. 58 L. 58/1934), însă nu și la pierderea actiunilor directe împotriva emitentului și avalistului său.
În ceea ce privește nulitatea legată de necomunicarea somațiunii cambiale, instanța a reținut faptul că, la data de 22.05.2012, s-a emis somațiune (f.58) care cuprinde și transcrierea titlului executoriu, acesta fiind xeroxat pe verso-ul somatiunii (f.12), fiind indicate in cuprinsul acesteia expres dispozitiile prevăzute de art. 61 L.58/1934, aceasta fiind comunicată contestatorului la data de 25.05.2012 ( f. 129 ), iar prezenta contestatie la titlu( opoziția cambială ) fiind introdusă pe rolul instanței la data de 35.05.2012 ( data poștei ).
Rezultă așadar ca au fost respectatate dispozitiile prevăzute de legea specială, privind comunicarea somațiunii cambiale, astfel încât instanta va înlătura acest motiv de nulitate a actelor de executare.
În ceea ce privește nulitate actelor de executare raportat la faptul că încuviințarea executării silite s-a dispus de către Judecatoria Sectorului 2 București și nu rezultă din dosarul de executare faptul că debitorul ar deține bunuri mobile și pe raza mun. București, ci, dimpotrivă, acesta are localitatea de domiciliu în mun. B., unde nu deține bunuri ce pot fi urmărite silit, instanța a apreciat că este neintemeiată.
A reținut în acest sens că partea creditoare a solicitat încuviințarea executării silite la instanțele din București, indicând ca bunuri ce pot fi executate silit, sumele de bani deținute de către acesta la terți popriți- instituții bancare cu sediul în București, creditoarea neputând să indice, în concret, care sunt instituțiile bancare la care o persoana fizică deține conturi și datele de identificare ale acestora, deoarece s-ar încălca dispozițiile privind secretul operațiunilor bancare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, contestatorul A. I., prin care a solicitat modificarea în tot în sensul admiterii contestației la executare.
În motivarea cererii de recurs, recurentul contestator a învederat, în esență, că, în condițiile în care instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale invocate, reținând că este instanța de executare, a pronunțat o hotărâre care nu a analizat motivul de nulitate al formelor de executare silită bazat pe formele de executare încuviințate și instrumentate de o instanță necompetentă teritorial, respectiv Judecătoria Sector 2 București. A precizat că încheierea de încuviințare și formarea dosarului de instanță la Judecătoria Sector 2 București este lovită de nulitate, față de dispoz. art. 373 ind. 1 al 1 și 2 C.p.civ. coroborat cu art. 105 C.p.civ., în condițiile în care nu s-a făcut dovada că ar deține bunuri mobile sau imobile în București, neavând bunuri personale nici măcar în orașul de domiciliu, B.
Recurentul a mai precizat că, în subsidiar, se impune a se reține că somațiunea cambială este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea prevederilor art. 61 din Legea 58/1934. Astfel, a menționat contestatorul că somația trebuia să fie redactată exclusiv de către creditor și înaintată executorului judecătoresc spre comunicare debitorului. Or, în cauză, somația a fost redactată și comunicată exclusiv de executor ca și act execuțional.
Recurentul contestator a mai învederat că scopul principal al somației este transformarea cambiei sau a biletului la ordin dintr-un titlu provizoriu într-unul definitiv, prin nefacerea opoziției în termen de 5 zile de la primirea ei sau prin respingerea opoziției, neîndeplinirea comunicării somației atrăgând nulitatea formelor de executare silită, conform pct. 320 lit. j din normele cadru BNR.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoz. art. 304 pct. 9, 304 ind. 1, 373 ind. 1 al. 1 și 2, 105 al. 1 C.p.civ. și art. 61 al. 6 din legea 58/1938.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În apărare, intimații nu au depus întâmpinare, aceasta fiind obligatorie conform art. 308 al. 2 C.p.civ.
În recurs, nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, constând în necompetența teritorială exclusivă a Judecătoriei sector 2 București ca instanță de executare, Tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 129al. 6 C.p.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Potrivit art. 132 al.1 C.p.civ., la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii (…). În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.
Motivul de recurs de față nu a reprezentat motiv al contestației la executare, instanța de fond nefiind legal învestită cu analiza acestuia. În sprijinul acestui considerent, se are în vedere faptul că motivul a fost invocat pentru prima oară în fața instanței de fond, abia prin concluziile scrise atașate la dosar, în al doilea ciclu procesual, în mod evident, cu depășirea primei zile de înfățișare, în sensul dispoz. art. 134 C.p.civ., iar, mai mult decât atât, fără a se dispune comunicarea lor, în realitatea cerere completatoare, părții adverse pentru a i se da posibilitatea să își exprime poziția procesuală în raport cu invocarea acestui nou motiv de contestație, cu depășirea termenului legal peremptoriu și, eventual, în cazul exprimării acordului primirii peste termen, pentru a-și pregăti apărarea în mod corespunzător, prin depunerea unei întâmpinări, în sensul dispozițiilor legale anterior menționate.
Or, se remarcă faptul că abia în momentul comunicării hotărârii recurate, intimata a putut lua cunoștință, despre invocarea motivului nou de contestație la executare, în condițiile în care instanța de fond a procedat la analiza lui, în fața prezentei instanțe, exprimându-și dezacordul completării contestației la executare cu un nou motiv, cel supus analizei de față.
În aceste condiții, Tribunalul reține că recurentul contestator nu poate invoca în recurs aspecte ce nu au fost supuse dezbaterii contradictorii, în fața primei instanțe, reprezentând o cerere nou, inadmisibilă.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, constând în nulitatea somației, Tribunalul reține că nu este întemeiat, în condițiile în care aceasta a fost întocmită cu respectarea dispoz. art. 61 din legea 58/1934.
Astfel, conform acestui înscris aflat la fila 12 din dosar, rezultă că a avut loc transcrierea titlului executoriu, în înțelesul dispozițiilor legale menționate, prin fotocopierea lui pe verso-ul somației, fiind atins, astfel, scopul urmărit de legiuitor prin edictarea acestei condiții. A se da un alt înțeles normei legale menționate, conform criticilor recurentului, constând în redactarea somației de către creditor și înaintarea executorului judecătoresc, înseamnă a se da eficiență unui formalism excesiv, fără niciun folos practic, precum și lipsirea de conținut a instituției executorului judecătoresc, care nu și-ar mai justifica rolul principal în cadrul ultimei faze a procesului civil, din moment ce actul de executare ar reveni în sarcina creditorului.
Pe de altă parte, din analiza aceluiași înscris, se reține că, în mod corect, instanța de fond a reținut că îndeplinește toate celelalte elemente prevăzute de textul legal menționat, care de altfel, nu au reprezentat obiect de critică în cadrul căii de atac de față.
P. urmare, în raport cu toate aceste considerente, față de dispoz. art. 312 al. 1 C.p.civ, tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul contestator A. I. împotriva sentinței civile nr._/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. pe care o va menține .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul contestator A. I. împotriva sentinței civile nr._/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 21.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. I. L. C. F.
Grefier,
C. N.-D.
Red. IL /Tehnored.CND/29.03.2013-Ex. 2
J.. fond – L. S. P.
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 238/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
