Contestaţie la executare. Decizia nr. 507/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 507/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 507/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 507/R/2014
Ședința publică de la 22.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător A. B.
Judecător L. S.
Grefier V. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții contestatori Dobrănel C. M. și I. D. în contradictoriu cu intimata ., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr._/08.08.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 15.05.2014 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr._/8.08.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins contestația formulată de contestatoarea DOBRĂNEL C. M., I. D. în contradictoriu cu intimata . și a dat în debit contestatoarea pentru suma de 1554,75 lei, diferență onorariu expert P. A..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
P. cererea înregistrata la judecătorie sub nr._, contestatorii DOBRĂNEL C. M. și I. D. au chemat în judecată pe intimata . solicitând anularea executării silite în dosar execuțional nr.57/2012 al B. M. M. I., cu cheltuieli de judecată. Ulterior, contestatorii și-au precizat acțiunea, solicitând anularea publicației de licitație din data de 12.07.2012.
În motivare se arata că, executarea silită începută este nelegală și netemeinică deoarece, cesiunea de creanță este lovită de nulitate absolută, iar creanța nu este certă lichidă și exigibilă. Se mai arată că este eronat modul în care s-a calculat valoarea de piață a imobilului supus vânzării.
În probațiune la dosar s-au depus: dosar execuțional nr. 57/2012 al B. M. M. I., raport de expertiză contabilă, alte înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art.399 și următoarele C.pr.civ., L. nr.190/1999.
Acțiunea este legal timbrata.
Examinând materialul probator instanța a constatat următoarele:
P. contractul de credit bancar nr._/2007 s-a acordat contestatoarei Dobrănel C. M. un credit de_ euro, pentru o perioadă de 30 ani.
Ulterior, urmare a încetării plăților, prin somația din data de 27.02.2012 emisă în dosar execuțional nr. 57/2012 al B. M. M. I., contestatorilor le-a fost pus în vedere să achite suma de_,17 euro, plus cheltuielile de executare, deoarece creditul a fost declarat scadent anticipat.
În principal, contestatorii susțin că executarea silită începută este nelegală pentru că, cesiunea de creanță este lovită de nulitate absolută întrucât contestatorii nu au fost notificați, iar creanța nu este certă, lichidă și exigibilă. Se mai arată că, este eronat modul în care s-a calculat valoarea de piață a imobilului supus vânzării.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că, contractul de credit inițial a fost încheiat cu BCR, care a cesionat creanța către . Srl iar, la rândul ei, a cesionat-o catre actuala intimată.
Că cesiunea creanței a fost adusă la cunoștiința contestatorilor rezultă atât din înscrisurile depuse, cât și din faptul că, conform art. 2 lit.a, coroborat cu art. 29 alin.1din L.nr.99/1999, cesiunile au fost înregistrate în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare, această din urmă afirmație a intimatei nefiind contestată de contestatori.
În legătură cu caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, în condițiile în care debitul a fost declarat scadent anticipat anterior cesiunilor, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză care, a concluzionat că, raportat la clauzele contractuale, suma ce trebuie achitată este de_,16 euro.
Referitor la precizarea de acțiune privind modul eronat în care s-a calculat valoarea de piață a imobilului supus vânzării, contestatorii nu au probat acest capăt, în esență, fiind necesară efectuarea unei expertize, ce nu a fost propusă părțile interesate.
În consecință, față de cele mai sus expuse, în baza art. 399 și următoarele C.pr.civ., acțiunea a fost respinsă așa cum a fost precizată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat calea de atac a recursului contestatorii Dobrănel C. – M. și I. D., care au solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii în tot a contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale.
În motivarea căii de atac exercitate părțile recurente arată cu privire la nelegalitatea cesiunii contractului de credit că în speță au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, în forma aflată în vigoare la data încheierii contractelor de cesiune și aplicabile în situația de față. Cu privire la susținerile contestatorilor cu privire la acest aspect, recurenții învederează faptul că sentința nu prezintă nici un fel de motivare, fiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct.7 C.pr.civ.
Cu privire la dreptul intimatei de a declanșa executarea silită, recurenții arată că aceasta dobândit această creanță prin cesiune de la Bucharest Financial Plazza, societate care la rândul său a dobândit această creanță de la creditorul inițial, Banca Comercială Română. Conform legii, calitatea de creditor a cesionarului nu este opozabilă debitorului cedat până la data la care cesiunea îi este notificată sau acesta o acceptă. În speță, intimata S. C. nu a făcut dovada notificării ambelor cesiuni subsecvente, în condițiile legii. Recurenții arată că din actele și lucrările dosarului rezultă că sunt depuse o . notificări privitoare la alte contracte de credit, sunt depuse o . notificări din anul 2009, fără nicio dovadă a comunicării acestora, singurele notificări care fac referire expresă la contractul de credit ce reprezintă titlu executoriu în speță sunt cel întocmite în data de 6.07.2010 și purtând număr de înregistrare în data de 21.07.2010 – fila 41 pentru I. D., respectiv fila 51 pentru Dobrănel C. – M., însă dovezile de comunicare sunt, în opinia recurenților, cel puțin îndoielnice. Pentru recurentul I. D. se depun două confirmări de primire din data de 30.07.2010, însă semnătura de pe acestea nu îi aparține, iar la rubrica ,,calitatea primitorului” pe una dintre conformări este încercuit ,,delegat”, iar pe cealaltă ,,grad de rudenie” fără a fi și indicat numele ori gradul de rudenie al semnatarului. Pentru Dobrănel C. – M. se depune o confirmare de primire din 27.08.2010, fără a se putea face legătura dintre aceasta și notificarea emisă în 6.07.2010 și expediată în 21.07.2010.
Recurenții mai arată că mai sunt depuse două notificări emise în data de 11.11.2010, însă acestea nu conțin nicio referire la cesiunea creanței de la BCR la Bucharest Financial Plazza, ci doar la cea de-a doua cesiune, în favoarea intimatei S. C.. Mai mult, confirmarea de primire privitoare la Dobrănel C. – M. nu a fost semnată de aceasta și nu poartă vreo mențiune referitoare la calitatea persoanei căreia i-a fost înmânată corespondența – înscris care în mod evident nu poate face dovada comunicării. Recurenții arată că nu apelează la procedura verificării de scripte cu privire la acest aspect, precizând că aceste notificări oricum nu puteau produce niciun efect în condițiile în care nu cunoșteau faptul că nu BCR avea la acea dată calitatea de creditor, ci Bucharest Financial Plazza, prima cesiune de creanță nefiind notificată.
În ce privește înscrierea cesiunii de creanță la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare recurenții precizează că scopul instituirii acestei modalități de publicitate este protecția terților care ar putea intra în raporturi juridice având ca obiect bunuri grevate de garanții reale. Se mai arată că dispozițiile art. 2 lit. a din Titlul VI nu vin să înlăture obligația de notificare a creanței impusă cesionarului de art. 1393 Cod civil, ci vin să îl protejeze pe acesta și pe alți terți de situația în care un cedent ar acționa cu rea-credință și ar înstrăina aceeași creanță mai multor persoane.
Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, recurenții arată că ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, în relațiile dintre părți nu mai sunt aplicabile comisioanele bancare și dobânzile convenționale stabilite prin contractul de credit, de la acea dată sumei datorate putându-i-se aplica numai dobânda legală. Recurenții susțin că, pe cale de consecință, creanța pe care intimata dorește să o valorifice pe calea executării silite nu are caracter lichid, cuantumul său nereieșind nici din contractul de credit, nici din vreun alt document emanând de la recurenți astfel cum cer dispozițiile art. 379 alin.4 C.pr.civ.
În vederea lămuririi cauzei sub acest aspect, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize contabile, ale cărei concluzii au fost în sensul că suma ce trebuie achitată este în cuantum total de_,16 euro, deși suma pentru care executarea a fost demarată este una diferită.
Recurenții arată că instanța de fond nu a analizat sub nicio formă susținerile acestora, având în vedere că debitul a fost calculat luând ca axiomă exact aspectele contestate privind posibilitatea perceperii de dobânzi și penalități după declararea creditului ca fiind scadent anticipat și de către o instituție nebancară.
De asemenea, sentința recurată nu conține niciun raționament cu privire la motivul pentru care s-a considerat că atât timp cât un raport de expertiză a relevat o sumă, consecința directă a acestui fapt este existența unei creanțe este deopotrivă certă, lichidă și exigibilă. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că din creanța invocată trebuie dedusă cel puțin suma achitată de recurenta Dobrănel C. – M. la BCR în luna septembrie 2009, plată valabil efectuată, având în vedere situația că la acel moment nu se notificase nici declararea anticipată a scadenței, nici cesiunea creanței.
Cu privire la publicația de licitație din 12.07.2012, recurenții arată că raportat la motivele invocate și la prevederile legale privind rolul activ al instanței, respingerea completării formulate la termenul din data de 8.08.2012 este neîntemeiată. Contestatorii au învederat faptul că stabilirea în lei a prețului este neîntemeiată raportat la faptul că însăși creanța executată este exprimată în euro, urmând a fi acoperită la cursul BNR din ziua plății, precum și că sunt prejudiciați prin neluarea în calcul a variațiilor de curs valutar, care sunt importante și de natură a-i prejudicia în mod nejustificat. În ce privește modul în care expertul a determinat valoarea de piață a imobilului supus executării silite, recurenții susțin că acesta a condus la un rezultat eronat raportat la alegerea imobilelor față de care s-a realizat comparația.
Recurenții arată că instanța, în virtutea rolului său activ, putea dispune din oficiu efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, însă nu-și putea justifica respingerea pe faptul că o astfel de probă nu a fost solicitată.
În ce privește obligația de plată a costului raportului de expertiză întocmit, recurenții solicită a fi înlăturată, întrucât această probă nu a fost solicitată de aceștia, ci instanța a dispus-o din oficiu, ca urmare a greșite interpretări a motivelor invocate cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței executate. Astfel, recurenții arată că nu au invocat niciodată că calculele aritmetice sunt eronate, ci că aplicarea dobânzilor și comisioanelor bancare de către o societate bancară nu este permisă, aspect care putea fi lămurit de instanță fără administrarea vreunui raport de expertiză.
Cererea de recurs este timbrată cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Intimata . a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
În motivarea acestei poziții procesuale, cu privire la primul motiv de recurs arată că nu există nicio prevedere legală sau contractuală care să instituie o anumită modalitate de recuperare a creanțelor sau care să excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanță, creditorul, indiferent dacă este sau nu o bancă, putând recurge la orice modalitate legală de încasare/recuperare a creanței sale. Intimata arată că a dobândit prin cesiune dreptul de a încasa sumele datorate de către reclamant, iar activitatea comercială pentru care societate are nevoie de autorizare este aceea de recuperare a creanțelor. În legătură cu necesitatea autorizării pentru activități specifice de creditare desfășurate de bănci și celelalte instituții de credit, intimata arată că prin contractul de cesiune societatea intimată nu s-a obligat să le desfășoare, nu a preluat nicio obligație de finanțare și nu necesită autorizarea prealabilă din partea BNR. Dispozițiile prevăzute în Legea nr. 58/1998 invocate de către recurenți, abrogate din anul 2006, nu sunt aplicabile societății intimate, întrucât aceasta nu desfășoară activitate de creditare.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs intimata susține că recurenți au fost înștiințați cu privire la contractele de cesiune de creanță, prin notificările nr._/19.06.2009 și nr. HC 7583/6.07.2010 comunicate prin poștă cu confirmare de primire.
Contractele de cesiune de creanță au fost înregistrate în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, înscrierea făcându-se în scop de publicitate/opozabilitate.
În ce privește al treilea motiv de recurs, intimata susține că recurenții se află în eroare cu privire la natura juridică a scadenței. În mod eronat contestatorii susțin că a intervenit rezoluțiunea și că sunt aplicabile prevederile legale referitoare la aceasta. Contractul de credit rămâne perfect valabil și operează în continuare. Se mai arată că dobânda calculată ulterior cesiunii de creanță este legală, adică prevăzută de lege, ce poate fi calculată de orice persoană sau entitate care deține împotriva altei persoane fizice sau juridice o creanță ajunsă la scadență. Sumele achitate de recurenta Dobrănel în luna septembrie 2009 se regăsesc în debitul restant.
Intimata mai arată că are o creanță certă, care rezultă din contractul de credit, lichidă, cuantum acesteia fiind determinabil, și exigibilă.
Referitor la al patrulea motiv de recurs intimata arată că instanța în mod corect a respins cererea de anulare a publicației de licitație din 12.07.2012, nefiind împlinit condițiile instituite de prevederile art.105 C.pr.civ.
În ce privește motivul de recurs referitor la sarcina achitării cheltuielilor ocazionate de realizarea expertizei contabile, intimata solicită respingerea acestuia, întrucât contestatorii au propus în mod indirect obiective și au făcut afirmații a căror realitate putea fi verificată doar pe calea expertizei.
În probațiune, instanța a admis la cererea recurenților proba cu înscrisuri.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de apărările formulate de intimată prin întâmpinare, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Recurenții contestatori au criticat hotărârea primei instanțe în cuprinsul mai multor motive de recurs pentru considerentul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care a dispus respingerea cererii deduse judecății. Astfel, se arată în motivele recursului faptul că sentința recurată nu prezintă niciun fel de motivare cu privire la faptul că intimata nu este o societate bancară autorizată și că nu s-a precizat raționamentul cu privire la motivul pentru care s-a considerat că, atât timp cât un raport de expertiză a relevat o sumă, consecința directă a acestui fapt este existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Analizând cererea introductivă de instanță, Tribunalul constată că motivul de nelegalitate al formelor de executare constând în declanșarea executării silite s-a realizat de către o societate care nu ar fi avut activitatea bancară ori de creditare a fost invocat la punctul 2 al contestației la executare. Cu privire la acest motiv, judecătorul fondului nu a precizat considerentele pentru care l-a apreciat ca nefondat, cu consecința respingerii cererii promovate. Prima instanță a analizat doar criticile referitoare la lipsa notificării cesiunii de creanță, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței și modul în care s-a calculat valoarea de piață a imobilului supus vânzării.
Potrivit art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Din acest text legal rezultă că motivele de fapt și de drept reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești, fiind o puternică garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, oferind posibilitatea de a cunoaște conținutul motivelor care au determinat pronunțarea unei anumite hotărâri judecătorești. Instanța trebuie să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri, scopul său fiind acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță. Prevederile art. 261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. au un caracter imperativ, nerespectarea lor conducând la casarea hotărârii pronunțate cu încălcarea acestora.
Din modul de redactare a considerentelor hotărârii pronunțate de prima instanță nu se poate stabili niciunul dintre motivele care au condus la respingerea criticii menționate mai sus referitoare la nelegalitatea actelor de executare silită pornite la solicitarea unei societăți care nu are calitatea de instituție bancară.
În aceste condiții, sunt incidente prevederile art. 312 alin.3 și 4 C.pr.civ., urmând a se dispune admiterea cererii de recurs și casarea sentinței, cu reținerea cauzei spre rejudecare.
Rejudecând cauza pe fond, Tribunalul constată următoarele:
Contractul de credit nr._/10.11.2007 încheiat între Banca Comercială Română SA și Dobrănel C. M. are ca obiect acordarea unui credit în sumă de_ euro, reprezentând credit imobiliar pentru cumpărare teren. În vederea garantării împrumutului contestatorii au încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2411/21.11.2007.
La data de 10.06.2009 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. J 554/10.06.2009, prin care creditorul inițial transferă cesionarului . SRL, prin alte creanțe cedate, și creanța împotriva debitorilor Dobrănel și I.. La art. 1 din contractul de cesiune de creanță se arată că expresia ,,creanțe cedate” reprezintă creanțele și încasările și orice alte sume, inclusiv dar fără limitare la principal, dobândă, penalități, onorarii și comisioane, datorate cedentului de către debitorii cedați sau de către orice alte persoane (precum garanții) în baza contractelor de credit, împreună cu toate drepturile, fructele și beneficiile aferente acestora.
Cesionarul . SRL cedează la rândul său creanța împotriva debitorilor contestatori prin contractul de cesiune de creanță nr. 49/5.08.2009.
Potrivit dispozițiilor încheierii pronunțate la data de 2.02.2012 în dosarul nr. 57/2011 Judecătoria B. a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea . prin intermediul executorului judecătoresc M. M. I. și, în consecință, a încuviințat executarea silită privind titlurile executorii reprezentând contractul de credit și contractul de ipotecă menționate mai sus împotriva debitorilor Dobrănel C. M. și I. D..
Contestatorii au invocat lipsa notificării cesiunilor de creanță, aspect care va fi analizat cu prioritate de instanță, față de consecințele juridice ale acesteia față de declanșarea procedurii executării silite.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că în cauză nu a fost făcută nicio dovadă în sensul că ar fi fost notificată prima dintre cesiunile de creanță. Deși la acest contract a fost atașat un model de notificare al debitorilor cedați privind cesiunea, o dovadă de comunicare a notificării nu a fost depusă la dosar.
Notificarea celei de-a doua cesiuni de creanță nu a fost realizată într-o modalitate din care să rezulte fără putință de tăgadă că debitorii cedați au fost înștiințați efectiv cu privire la acest act juridic. Intimata a atașat notificarea nr. 7583/6.07.2010 (fila 41 din dosarul judecătoriei) prin care . SRL și . aduce la cunoștința debitorului I. D. încheierea contractelor nr. J554/10.06.2009 și 49/5.08.2009. Intimata a depus la dosarul cauzei și o altă notificare (fila 38 din dosarul primei instanțe) din care rezultă că, urmare a notificării nr. HC 7582/6.07.2010, prin care a informat că cedentul Bucharest Financial Plazza SRL a cedat cesionarului S. C. SRL creanța certă, lichidă și exigibilă deținută de aceasta împotriva lui I. D., decurgând din contractul de credit nr._/20.11.2007, împreună cu orice drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare atașate acestora, debitorul cedat menționat este informat că începând de la data acestei notificări urmează să efectueze plata creanței cedate în contul .. Ca urmare, anterior acestui act a fost emisă notificarea nr. HC 7582/6.07.2010, prin care se comunică intervenirea cesiunii de creanță. Astfel cum rezultă din confirmările de primire de la filele 39 și 40 din dosarul judecătoriei, pe care apare mențiunea ,,NOT REF 06.07.2010”, un act despre care se poate presupune că reprezintă notificarea din 6.07.2010 este primit de o persoană nenominalizată la data de 30.07.2010, în calitate de rudă. Confirmarea de primire conține doar semnătura persoanei care a primit actul, agentul procedural încercuind doar mențiunea ,,gradul de rudenie”, fără a preciza numele și persoana primitorului și gradul de rudenie al acestuia față de destinatarul I. D..
În ceea ce o privește pe contestatoarea Dobrănel C. M., intimata a depus la dosar (fila 44) confirmarea de primire din data de 9.12.2010, care poartă doar semnătura destinatarului din care nu rezultă actul care a fost comunicat la data menționată. În ceea ce o privește pe această contestatoare intimata a atașat în apărare mai multe acte, Notificarea nr. HC28874/11.11.2010, HC28876/11.11.2010 și HC28877/11.11.2010, dintre care numai cea înregistrată sub nr._ se referă la contractul de credit nr._, celelalte înscrisuri neavând nicio valoare probatorie în cauză, întrucât se referă la alte contracte de credit. De asemenea, dintre alte înscrisuri atașate la dosar și intitulate ,,Notificare” doar cel de la fila 53 și înregistrat sub nr. HC 7582/6.07.2010 (fila 53) se referă la contractul de credit care a fost invocat ca titlu executoriu. Intimata a atașat la dosar și confirmarea de primire de la fila 50 din care rezultă că la data de 27.08.2010, care poartă mențiunea ,,NOT REF 22”, care de asemenea nu face dovada comunicării acestui act, datorită modului contradictoriu în care a fost completat. Astfel, la rubrica semnătura destinatarului apare o mențiune ilizibilă, agentul procedural aplicând și ștampila potrivit căreia actul a fost ,,Avizat lipsă domiciliu”, acesta fiind motivul nepredării actului.
Având în vedere aceste probe administrate la dosarul primei instanțe, sub acest aspect nefiind completat probatoriul în recurs, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada notificării cesiunii de creanță intervenite între BCR și Bucharest Financial Plazza SRL și apoi între Bucharest Financial Plazza SRL și intimată.
Cesiunea de creanță are ca efect transferul dreptului de creanță din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, iar față de terți, aceasta produce efecte, în sensul că le este opozabilă, numai în momentul îndeplinirii cerințelor de publicitate care constau în notificarea făcută debitorului sau acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic.
Necesitatea îndeplinirii acestei formalități rezultă din dispozițiile art. 1393 C. civil din anul 1864, în vigoare la data încheierii actului, potrivit cărora cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Același efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic.
Judecătoria a reținut în mod greșit că s-a făcut dovada notificării cesiunii de creanță către contestatori, având în vedere statuările de mai sus cu privire la valoarea probatorie a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către intimată analizate mai sus.
Contractul de cesiune de creanță este contractul prin care un creditor transmite dreptul său de creanță, cu titlul oneros, în speța dedusă judecății unei alte persoane. Între cedent și cesionar cesiunea de creanță își produce efectele din momentul încheierii contractului de cesiune, iar pentru opozabilitatea ei față de terți este necesar a fi îndeplinite anumite formalități de publicitate.
Față de terți, categorie în care intră și debitorul cedat și fidejusorii, cesiunea produce efecte numai din momentul efectuării publicității prin notificare sau acceptare, ca atare, până la momentul publicității, cesiunea este inopozabilă debitorului cedat, astfel că acesta poate face plata în mâna cedentului, plata fiind eliberatorie. Numai după îndeplinirea formalităților de publicitate, debitorul cedat devine debitorul exclusiv al cesionarului.
Tribunalul mai apreciază că lipsa notificării nu putea fi acoperită decât potrivit art. 1393 alin. 2 C. civil, respectiv prin acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic, împrejurare ce nu s-a dovedit că ar fi intervenit în speță.
Potrivit art. 29 din Titlul VI ,,Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare” din Legea nr. 99/1999,
,, (1) Garanțiile reale și sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidența prezentului titlu, îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă.
(2) Înscrierea la arhivă nu conferă validitate unei garanții reale lovite de nulitate.
(3) P. înscrierea garanției reale creditorii pentru care se înscrie ulterior o garanție reală asupra aceluiași bun sunt prezumați că au cunoștință despre existența garanției reale, proba contrarie nefiind admisibilă.”
O astfel de publicitate prin Arhiva Electronică de Valori Mobiliare nu suplinește lipsa notificării sau a înscrisului autentic, deoarece procedura prevăzută de textul de lege menționat mai sus are caracter imperativ și nu a fost abrogată expres sau tacit prin dispozițiile legale citate mai sus.
În consecință, Tribunalul apreciază că actele de executare efectuate la cererea intimatei S.C. S. C. S.R.L. înainte de realizarea formalităților prevăzute de art. 1393 C. civil sunt nelegale, motiv pentru care se impunea anularea acelor de executare îndeplinite de executorul judecătoresc M. M. I. în dosarul execuțional nr. 57/2012.
Restul motivelor de contestație sunt nefondate, întrucât în cadrul unui contract de cesiune, creanța se transmite așa cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-și natura civilă sau comercială, cu toate garanțiile și accesoriile ei, conform art. 1396 C. civil. P. urmare, contractul de credit bancar și contractele de garanție aferente nu își pierd caracterul de titluri executorii, potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006, putând fi puse în executare de cesionar după notificarea realizată potrivit prevederilor art. 1393 Cod civil.
Contestatorii au mai invocat faptul că cesiunea de creanță a intervenit în frauda legii, cu nerespectarea dispozițiilor art. 3 din OUG nr. 99/2006. Astfel, este adevărat că un contract de credit constituie titlu executoriu în virtutea legii bancare și că în cadrul contestației la executare împotriva unui astfel de titlu se pot face și apărări de fond, conform art. 399 alin 3 C. proc. civ., dar cererea de mai sus nu are în vedere acest contract, ci pe acela de cesiune de creanță care poate fi atacat numai pe cale separată, la instanța de fond competentă. Instanța mai reține că natura juridică a contractului de credit a fost clar definită prin clauzele sale, la pct 1, unde s-a menționat obiectul acestuia - contract de credit imobiliar pentru cumpărare teren -, și, deci, nu poate fi aplicabilă legea speciala invocată de recurenții contestatori, respectiv Legea nr. 190/1999 - care ar fi trebuit astfel menționată în contract, și care se referă la investiții imobiliare.
În ce privește motivul de contestație și de recurs referitor la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, instanța reține că acesta nu poate fi primit, întrucât astfel cum s-a reținut mai sus, creanța se transmite cu toate garanțiile și accesoriile sale.
Declararea scadenței anticipate nu înseamnă rezilierea contractului de credit în sensul art. 1020 - 1021 din vechiul Cod civil, după cum au susținut recurenții, deoarece contractul rămâne în ființă până la executarea obligației principale a recurentei debitoare respectiv plata integrală a debitului și accesoriilor, ci are loc o modificare a raporturilor contractuale sub modalității de plată a debitului, prin pierderea de către recurenta debitoare a termenului de plată ca urmare a conduitei culpabile a acesteia și angajării răspunderii sale contractuale, banca fiind îndreptățită, tot în temeiul convenției să pretindă executarea integrală a obligației de plată, cu toate accesoriile acesteia, astfel după cum sunt descrise în contract și în anexele acestuia.
P. urmare, și în ceea ce privește dobânda și celelalte accesorii, sunt incidente tot prevederile contractuale, iar nu cele referitoare la dobânda legală, după cum greșit au susținut recurenții.
Conform prevederilor art.1169 C.civil sarcina probațiunii în ceea ce privește incorectitudinea modului de calcul al creanței puse în executare silită le revenea în speță recurenților. Astfel, au susținut că intimata a demarat executarea silită împotriva sa pentru o sumă calculată greșit, cu includerea sumei achitate de recurenta contestatoare Dobrănel C. – M. la BCR în luna septembrie 2009. Or, acest fapt nu înseamnă că creanța nu ar fi certă, lichidă și exigibilă, ci că din cuantumul total al datoriei urmează a fi dedusă suma plătită.
Potrivit dispozițiilor art.379 alin.4 C.proc.civ. „Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”.
Creanța urmărită în speță este cel puțin determinabilă cu ajutorul actului de creanță, printr-o socoteală distinctă și care implică scăderea sumelor deja achitate, așa încât este lichidă.
Analizarea criticilor referitoare la publicația de licitație din 12.07.2012 este inutilă, de vreme ce instanța a reținut, pentru considerentele de mai sus, că toate actele de executare sunt lovite de nulitate. Cum publicația de licitație este un astfel de act, rezultă că și acesta are aceeași soartă.
În ce privește obligația de plată a costului raportului de expertiză, instanța apreciază că față de faptul că intimata cade în pretenții ca urmare a admiterii contestației, această parte are culpă procesuală și urmează a fi obligată și la plata acestei sume.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează ca, în urma rejudecării, să admită contestația la executare formulată și completată și, în consecință, să anuleze toate formele de executare pornite în dosarul execuțional nr.57/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I.. În temeiul art. 274 C.pr.civ., ținând cont de culpa procesuală a intimatei, urmează să oblige intimata să plătească contestatorilor suma de 199 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar de 5 lei. În temeiul art. 200, 213 alin.2 C.pr.civ. și OG nr.2/2000, instanța urmează să oblige intimata să plătească în contul expertului P. A. suma de 1554,75 lei, cu titlu de onorariu expert.
În temeiul art. 274 coroborat cu art. 316 C.pr.civ., față de culpa procesuală a intimatei, Tribunalul urmează să o oblige să plătească recurenților contestatori suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv taxă judiciară de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de recurs formulată de recurenții contestatori Dobrănel C. – M. și I. D., reprezentați de av. B. B., în contradictoriu cu intimata ., împotriva sentinței civile nr._/8.08.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează și, în urma rejudecării:
Admite contestația la executare formulată și completată de contestatorii Dobrănel C. – M. și I. D. împotriva intimatei . și, în consecință:
Anulează toate formele de executare pornite în dosarul execuțional nr.57/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..
Obligă intimata să plătească contestatorilor suma de 199 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Obligă intimata să plătească în contul expertului P. A. suma de 1554,75 lei, cu titlu de onorariu expert.
Obligă intimata să plătească recurenților contestatori suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. M. A. B. L. S.
GREFIER,
V. D.
Redactat/A.B./12.09.2014
Tehnoredactat/VD/12.09.2014/2 ex
Jud. fond L. M.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 103/2014. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 429/2014.... → |
|---|
