Acţiune pauliană. Decizia nr. 260/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 260/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 260/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 260/.>
Ședința publică de la 29 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. F.
Judecător S. N.
Grefier V. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de apel formulată de către apelanții pârâți P. M. L., P. V. și P. M. în contradictoriu cu intimata reclamantă . SE Franța – S. O. și cu intimatul intervenient A. I., împotriva sentinței civile nr. 1222/14.10.2013, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr._/197/2011, având ca obiect acțiune pauliană.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNAL,
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1222/14.10.2013 a Judecătoriei Zărnești a fost admisă excepția netimbrării, invocată din oficiu și, în consecință a fost anulată ca netimbrată cererea formulată de reclamanta S.C. L. C. E. SE FRANȚA, S. O., în contradictoriu cu pârâții P. M. L., P. V., P. M.; a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul A. I. în contradictoriu cu pârâții PUSCAȘU M. L., P. V., P. M. și în consecință s-a dispus revocarea contractului de donație privind imobilul înscris în CF_ Moieciu, nr. top 5778/1,5779/1,_/5781/1 compus din teren în suprafață de 4206 mp și casă, cota de 1/3 din imobilul înscris în CF_ Moieciu, nr. top 5778/4,5779/4,_/5781/4 reprezentând drum în suprafață de 200 mp și CF_ Moieciu, nr. cad 635 nr. top 5216/1/2,5217/1/2,5218/1/2 reprezentând teren de 135 mp și casa corpul II, încheiat între pârâții 1 și 2 pe de o parte și pârâtul 3 pe de alta parte, autentificat la BNP I. F. sub nr. 403/12.02.2010; s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtului P. M., fiind obligați pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în suma de 5791 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că între intervenientul A. I. și pârâta P. M. L. s-a încheiat un contract de împrumut având ca obiect suma de_ euro, a cărui termen de restituire nu a fost respectat, astfel că creditorul a solicitat Judecătoriei B. obligarea pârâtei la plata acestei sume, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă cu nr. 7305/15.06.2011.
Ulterior, în baza acestei sentințe, creditorul A. I. a solicitat executarea silită, cerere formulată la B.E.J. Balca F., executarea silită fiind încuviințată prin încheierea Judecătoriei B. din data de 25.10.2011. executorul judecătoresc a identificat, în urma demersurilor specifice fazei executării silite, în patrimoniul debitoarei imobilul situat în C., emițând somația din data de 13.12.2011, de la fila 113, urmărirea silită imobiliară fiind notată în cartea funciara aferentă. Acest imobil a fost închiriat de pârâtă către S.C. Madros Serv S.R.L. conform contractului înregistrat sub nr._/9.06.2011, iar plata chiriei s-a făcut în avans, astfel că sumele datorate de chiriaș pârâtei nu au putut fi poprite. Față de debitoarea pârâtă s-a început executarea silită și de către alți creditori așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. O altă executare silita fusese încuviințată de Judecătoria B. încă din anul 2009, moment la care debitoarea a putut aprecia ca vor urma și alte executări silite împotriva sa.
A mai reținut că, la data de 12.02.2010, pârâta și soțul său au încheiat cu fiul lor P. M. contractul de donație a cărui revocare se solicită, precum și că intervenientul a sesizat instanța cu o acțiune revocatorie pauliană, întemeiată pe dispozițiile art. 975 Cod civil, solicitând revocarea actului de înstrăinare încheiat de debitoarea lui cu terțul dobânditor, P. M., dispoziții care statuează faptul că “creditorii în numele lor personal pot să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor“.
Pornind de la aceste dispoziții legale s-au conturat în doctrină condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, acestea fiind structurate atât sub aspectul actului încheiat, cât și sub aspectul persoanelor.
Astfel, din punctul de vedere al actului încheiat, condițiile sunt următoarele: actul să pricinuiască un prejudiciu creditorului, să nu fie un act care are caracter exclusiv personal și să fie un act de micșorare a patrimoniului.
Sub aspectul primei condiții instanța a reținut că, în mod natural, dacă se încheie un act care nu provoacă nici un prejudiciu creditorului, acesta nu are interes să îl atace.
În general, prejudiciul nu există decât în caz de insolvabilitate a debitorului, fie din perspectiva faptului că prin actul încheiat acesta și-a pricinuit starea de insolvabilitate, fie și-a agravat-o, dovadă care se face de regulă prin faptul că urmărirea și executarea bunurilor debitorului nu a îndestulat creanța debitorului.
S-a vorbit în acest context despre caracterul subsidiar al acțiunii pauliene, respectiv despre faptul că aceasta nu poate fi exercitată decât dacă celelalte mijloace au rămas fără rezultat, fapt care a fost susținut de către parata care a arătat faptul că reclamantul poate executa imobilul din C., care a rămas în patrimoniul sau, și că nu se află astfel în stare de insolvabilitate.
Instanța a reținut faptul că o astfel de condiție nu se cere dacă starea de insolvabilitate este manifestă și vădită și dacă rezultă din circumstanțele cauzei.
În acest sens, s-a reținut faptul că prin hotărârea ce constituie titlu executoriu pârâta a fost obligată la plata unei sulte de_ euro, și în mod evident acest imobil din C. este urmărit și de alți creditori cu drepturi preferabile astfel că valoarea rămasă în urma vânzării eventuale a acestuia nu acoperă valoarea creanței din prezenta cauză. Mai mult de atât, imobilul din C. a fost închiriat, iar chiria a fost încasată în avans astfel că intervenientul nu-și poate recupera creanța nici prin poprirea acestei sume de bani.
În cadrul interogatoriului ce i-a fost administrat, pârâta a răspuns, întrebată fiind asupra faptului care este sursa din care crede ca va plăti datoria, “când se va vinde casa (din C.) va achita tot”. Prin urmare aceasta acceptă faptul că este insolvabilă și nu are bunuri suficiente pentru a îndestula creanța reclamantului, cunoscând că imobilul din C. este urmărit pentru alte creanțe.
În concluzie, instanța a apreciat că starea de insolvabilitate a debitoarei este vădită și recunoscută de aceasta.
Cu privire la condiția că actul atacat să fi produs o micșorare a patrimoniului, instanța de fond a reținut că, în mod cert, donarea imobilului a condus la o diminuare a patrimoniului deoarece patrimoniul debitoarei s-a micșorat în mod evident.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii sub aspectul persoanelor care încheie actul, s-a reținut că acestea sunt următoarele: creditorul să dețină o creanță anterioară actului atacat, debitorul să întocmească actul în frauda creditorilor săi, respectiv “ să fie viclean “, iar în ceea ce privește terțul dobânditor, se cere dovedirea complicității la fraudă a acestuia în actele cu titlu oneros, iar în cele cu titlu gratuit este suficient să se stabilească prejudiciul și frauda debitorului.
Astfel, instanța a observat faptul că, în ceea ce privește anterioritatea creanței, această condiție este îndeplinită, contractul de împrumut fiind încheiat la data de 3.12.2009, iar contractul de donație la data de 12.02.2010.
Cu privire la frauda debitorului, respectiv a pârâtei, se reține faptul că frauda în materia acțiunii revocatorii este diferită de noțiunea de fraudă în sens de dol contractual, adică manopere dolosive făcute cu intenția de a frauda, ci, noțiunea se referă la simpla cunoștință pe care o are debitorul că actul său aduce un prejudiciu creditorilor (conscius fraudis), indiferent că aceasta cunoștință provine din răutate sau din nepăsare.
Ori, toată atitudinea celor trei pârâți denotă faptul cunoașterii și acceptării acestui prejudiciu. La interogatoriul administrat pârâtei P. M. L. aceasta a arătat la răspunsul la întrebarea 4 că, a fost forțată de unchiul său, fostul proprietar care îi transmisese sieși dreptul anterior, de a dona imobilului fiului său, pârâtul P. M.. La rândul său, acesta a arătat la interogatoriu că nu părinții săi i-au donat imobilul, ci unchiul său (răspuns întrebarea 1), instanța apreciind că aceste răspunsuri nu denotă altceva decât că pârâții s-au înțeles să înstrăineze imobilul tocmai pentru a-l scoate de sub posibilitatea de urmărire silită. În ceea ce privește complicitatea la fraudăa terțului dobânditor, instanța a reținut că actul de înstrăinare a fost încheiat cu titlu gratuit, astfel încât o asemenea condiție nu trebuie dovedită în speța de față.
În concluzie, toate condițiile sunt îndeplinite în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii revocatorii în ceea ce privește contractul de donație nr. 403/12.02.2010, motiv pentru care instanța a admis cererea.
În ce privește petitul de radiere din cartea funciară, instanța a dispus respingerea acestuia, reținând că ceea ce creditorul intervenient care a deschis acțiunea revocatorie poate realiza ca efect al admiterii acțiunii lui, este aceea că acesta poate continua urmărirea bunului ca și cum acesta ar fi în patrimoniul debitorului lor, tocmai ca efect al admiterii acțiunii revocatorii, terțul dobânditor neputând să opună creditorului calitatea lui de proprietar, deoarece în privința creditorului actul apare ca fiind revocat (la fel se poate raționa și în cazul unei plângeri formulate împotriva executorului care refuză executarea bunului, pe motiv că acesta nu este proprietatea debitorului urmărit).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceștia au arătat că acțiunea revocatorie are un caracter subsidiar față de executarea silită, creditorul fiind obligat a face dovezi cu privire la insolvabilitatea creditorului, astfel că acțiunea poate fi promovată numai dacă se face dovada că au fost epuizate celelalte mijloace, care au rămas fără rezultat.
Au mai arătat că instanța de fond a considerat că starea de insolvabilitate nu trebuie dovedită, dacă aceasta este manifestă și vădită, rezultând din circumstanțele cauzei, ori practica judecătorească este în sens contrar, apreciindu-se că dovada stării de insolvabilitate este o condiție a exercitării acțiunii, precum și că, dacă executarea nu este finalizată, starea de insolvabilitate nu este dovedită.
Recurenții au arătat de asemenea că acțiunea este admisibilă în măsura în care, la data introducerii acesteia, debitorul era în stare de insolvabilitate, iar în speță intervenientul nu a făcut această dovadă, iar aceasta nu se presupune, așa cum a reținut prima instanță.
Au mai susținut că din întregul material probatoriu administrat rezultă că, pe lângă imobilul în cauză, debitoarea mai deține un alt imobil, situat în C., ., compus din teren de 700 mp, trei corpuri de clădire, din care unul are destinația de spațiu comercial, unul are destinația de locuință și unul de depozit, toate cu dependințele descrise în cererea pentru exercitarea căii de atac, astfel că nu se poate susține că debitoarea este insolvabilă, deși este grevat de sarcini în favoarea B.C.R. pentru garantarea mai multor credite.
În continuare, recurenții au arătat că, urmare a unor plăți, s-au stins debite de la data introducerii acțiunii, iar între debitori și B.C.R. există o înțelegere privind achitarea creditului, precum și că, pentru spațiul comercial menționat, există încheiat un contract de închiriere, care prevede o chirie lunară de 300 euro, executorul judecătoresc înființând poprirea asupra contului debitoarei, în favoarea creditorului, începând cu data de 3.01.2012.
Au mai arătat că recunoașterea la interogatoriu în sensul că va achita debitul atunci când va vinde imobilul din C. nu face dovada insolvabilității, ci, dimpotrivă, pe aceea a faptului că există bunuri a căror existență semnifică faptul că executarea silită poate fi continuată.
Recurenții au arătat de asemenea că din înscrisul constatator al împrumutului rezultă că operațiunea juridică a fost efectuată numai de pârâta P. M. L., iar nu și de soțul acesteia, pe când contractul de donație este semnat și de soț, ceea ce poate obține creditorul fiind numai cota debitorului, semnatar al contractului de împrumut.
În continuare, au arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că debitoarea a fost „forțată” de unchiul său să doneze imobilul, în condițiile în care nimeni nu a făcut o asemenea declarație, nici la interogatoriu și nici prin înscrisurile existente la dosar, aceasta constituind numai dorința unchiului debitoarei, în prezent decedat.
În final, au susținut că executarea silită poate continua asupra imobilului din C., că nu se poate reține frauda părților, în condițiile în care donatorii mai aveau un imobil în patrimoniul lor, iar terțul dobânditor era minor la data încheierii actului.
Calea de atac a fost legal timbrată.
Intimatul-intervenient A. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și arătând în esență că titlul executoriu nu a fost valorificat nici până în prezent, din dosarul execuțional rezultând că executarea nu a putut continua din lipsa bunurilor, iar bunul imobil din C. este grevat de datorii care depășesc cu mult valoarea acestuia.
A mai arătat că nu au fost identificate bunuri proprii ale debitoarei și nu s-a reușit recuperarea nici unei părți din creanță, precum și că în cauză sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene, pârâta creându-și o stare de insolvabilitate, actul fiind încheiat în frauda intereselor creditorului, care are o creanță certă, lichidă și exigibilă, anterioară actului atacat, iar frauda debitorului este suficientă atunci când actul a fost încheiat cu titlu gratuit.
Prin încheierea de ședință din data de 10.04.2014 instanța a calificat calea de atac ce poate fi exercitată ca fiind apelul, raportat la valoarea actului juridic atacat.
Analizând sentința Judecătoriei Zărnești în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Instanța de fond a stabilit în mod exact starea de fapt și a dat o interpretare corectă actului juridic atacat, cu stricta aplicare a dispozițiilor legale în materia acțiunii revocatorii.
Contrar susținerii apelanților, starea de insolvabilitate de debitoarei este dovedită, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultând îndeplinirea acestei condiții.
În condițiile în care insolvabilitatea este definită drept situația în care pasivul unei persoane depășește activul patrimonial este evident că pârâta debitoare se află în stare de insolvabilitate.
Chiar dacă în doctrină și în jurisprudență s-a conturat și opinia potrivit căreia starea de insolvabilitate nu mai trebuie dovedită atunci când aceasta este manifestă și vădită, Tribunalul apreciază că, în cauza de față, această stare este pe deplin dovedită.
În principal, apelanții își întemeiază susținerea pe faptul că în patrimoniul lor se mai găsește un bun imobil, respectiv acela din C., astfel că intervenientul ar putea recurge la executarea silită asupra acestuia.
Analizând situația de carte funciară a acestui imobil (filele 104-105 din dosarul Judecătoriei B.), se constată că acesta este grevat de un număr de 5 ipoteci în favoarea B.C.R. S.A., pentru sumele de 200.000 lei + dobânzi și alte costuri, 190.000 lei + dobânzi și alte costuri, 99.700 lei + dobânzi și alte costuri, 54.000 euro + dobânzi și alte costuri și respectiv 50.000 lei + dobânzi și alte costuri, fiind de asemenea notată somația în vederea începerii executării silite imobiliare pentru suma de 59.218 euro și 10.021,44 lei, plus cheltuieli de executare, în favoarea S.C. L. C. E. SE Franța, S. O..
Din simpla însumare a acestor creanțe rezultă că acest imobil, proprietate comună a debitoarei și a soțului său, este grevat de sarcini pentru credite în cuantum de 539.700 lei, la care se adaugă dobânzile, penalitățile, comisioanele și alte accesorii, și 54.000 euro, cu aceleași accesorii, fiind de asemenea notată în cartea funciară somația în vederea începerii executării silite, care atestă existența unui debit către S.C. L. C. E. SE Franța, în valoare de 59.218 euro și 10.021,44 lei, totalul creanțelor garantate, precum și pune în executare, enumerate mai sus, reprezentând echivalentul a peste 236.000 euro.
Prezumându-se cote egale ale soților în ceea ce privește proprietatea lor devălmași, și în condițiile în care din actele dosarului execuțional rezultă că nu au fost identificate bunuri proprii ale debitoarei, este evident că pasivul depășește activul patrimonial, debitoarea aflându-se în stare de insolvabilitate.
În ceea ce privește criticile referitoare la modalitatea de stingere a celorlalte debite care grevează patrimoniul apelanților, precum și înființarea unei popriri asupra contului debitoarei, Tribunalul constată că aceste aspecte sunt fără relevanță juridică în cauza de față, care este limitată la analizarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii, iar aceste chestiuni sunt străine de natura cauzei, întrucât nu privesc nici una dintre condițiile menționate.
Urmează a se înlătura și susținerea apelantei în sensul că răspunsul său la interogatoriu referitor la vânzarea imobilului din C. nu ar dovedi starea de insolvabilitate, ci dimpotrivă, având în vedere că nu existența bunului în sine este aceea care dovedește starea de solvabilitate, ci existența unui activ mai mare decât pasivul, activ care să poată fi valorificat.
În ceea ce privește faptul că titlul executoriu privește o datorie personală a apelantei P. M. L. și a fost pronunțat numai în contradictoriu cu aceasta, iar actul juridic atacat a fost încheiat de ambii soți, bunul donat fiind unul comun, Tribunalul reține că acest aspect nu împiedică exercitarea acțiunii pauliene, constituind numai un impediment la executare mai înainte de efectuarea partajului, potrivit art. 493 alin. 1 C.pr.civ., text de lege care guvernează exclusiv materia executării silite.
Referitor la aspectele privitoare la atitudinea subiectivă a părților la încheierea actului, Tribunalul constată că instanța de fond nu a reținut împrejurarea că debitoarea ar fi fost „forțată” de unchiul său să încheie actul, ci a analizat răspunsul acesteia la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, coroborat cu celelalte probe administrate, aspectele reținute de instanță nefiind altceva decât premisele raționamentului prin care s-a ajuns la concluzia că „pârâții s-au înțeles să înstrăineze imobilul tocmai pentru a-l scoate de sub posibilitatea de urmărire silită”.
Raportat la analiza stării de fapt, făcută de instanța de fond, se constată că aceasta a reținut în mod corect îndeplinirea condiției referitoare la intenția de fraudă din partea debitoarei, aceasta fiind conștientă de consecințele patrimoniale produse de acest act și de crearea stării de insolvabilitate, iar în ceea ce privește frauda din partea terțului, dovedirea acesteia nu este necesară, astfel cum a reținut și prima instanță, întrucât actul a fost încheiat cu titlu gratuit.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de pârâții P. M. L., P. V. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 1222/14.10.2013 a Judecătoriei Zărnești, care va fi păstrată.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga apelanții-pârâți să plătească intimatului-intervenient A. I. suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței doveditoare depusă la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâții P. M. L., P. V. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 1222/14.10.2013 a Judecătoriei Zărnești, pe care o păstrează.
Obligă apelanții-pârâți să plătească intimatului-intervenient A. I. suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. F. S. N.
Grefier,
V. D.
Redactat/C.F./16.06.2014
Tehnoredactat/V.D./19.06.2014/7 ex
Jud. fond C. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 540/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 252/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
