Contestaţie la executare. Decizia nr. 252/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 252/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 252/.> Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta C. SA, prin Direcția R. D. și P. C., prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimatul contestator I. C., împotriva sentinței civile nr. 709/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința din data de 09.05.2014, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 23.05.2014când, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 709/29.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a admis contestația la executare formulată de contestatorul I. C. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C. și în consecință:
A admis excepția de prescripție a executării sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicata prin procesul verbal de contravenție . 11_/22.03.2011 întocmit de Compania Naționala de Autostrăzi și D. Naționale din România SA/Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, precum și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro;
A dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr.381/2013 al B. G. G. C. și întoarcerea executării pentru sumele executate silit în cadrul acestui dosar execuțional;
A dispus restituirea către contestator a taxei de timbru în cuantum de 59 lei, achitată conform chitanței nr._/20.09.2013 după rămânerea definitivă a contestației;
A respins cererea formulată de contestator privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Constată că sub nr._ s-a înregistrat pe rolul judecătoriei contestația la executare formulată de contestatorul I. C. în contradictoriu cu intimata C. SA prin care a solicitat instanței să dispună:
- respingerea cererii de executare silită a creditoarei efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de pvc. . 11 nr._/22.03.2011
- sa se constate nulitatea absolută a pvc. . 11 nr._/22.03.2011
- sa se dispună anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 381/2013 al B. G. G. C.
În motivarea cererii s-a arătat ca procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în termen de o lună de la data întocmirii acestuia, astfel încât a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Contestatorul arată că a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale, iar procesul verbal este lovit de nulitate în condițiile în care lipsește semnătura agentului constatator.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare și a solicitat respingerea contestației, învederând faptul că procesul verbal de contravenție a fost comunicat în mod legal către contestator, conform dispozițiilor OG 2/2001.
In cauza s-a administrat proba cu înscrisuri, constând in depunerea dosarului execuțional în copie.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
In fapt, la data de 22.03.2011 s-a întocmit procesul verbal de contravenție . 11 nr._/22.03.2011, prin care contestatorului I. C. i s-a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se săvârșirea de către acesta a contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 OG 15/2002, respectiv faptul că acesta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.
În ceea ce privește procesul verbal, din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare prin afișare, rezultă faptul că agentul procedural a procedat la afișarea procesului verbal la adresa petentului situată în F., ., ., jud. B..
P. Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție dată în interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) si art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție si a înștiințării de plata, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin poșta, cu aviz de primire.
În cauză, intimata nu a făcut dovada comunicării procesului verbal prin poștă cu aviz de primire, ci, singura modalitate de comunicare a procesului verbal a fost cea prin afișare la domiciliul contestatorului, deși dispozițiile OG 2/2001 se interpretează în sensul caracterului subsidiar al comunicării prin afișare.
P. urmare, se reține faptul că procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție este viciată, motiv pentru care instanța a apreciat faptul că a prescripția executării sancțiunii operează, procesul verbal nefiind comunicat în mod legal în termen de o lună de la data întocmirii sale, conform dispozițiilor art. 14 OG 2/2001.
Fată de aceste considerente, instanța a admis contestația la executare în ceea ce privește petitul privind anularea actelor de executare silită, ca urmare a constatării intervenirii prescripției executării sancțiunii contravenționale.
In ceea ce privește petitul privind respingerea cererii de executare silită, acesta a fost respins, deoarece instanța nu este sesizată în sensul de a se pronunța asupra încuviințării executării silite, iar încheierea prin care s-a admis cererea de executare silită și care a fost pronunțată de Judecătoria B. nu este supusă niciunei căi de atac. Pe de altă parte, creditoarea deține un titlu executoriu, și abia pe calea contestației la executare se poate verifica dacă a intervenit sau nu prescripția executării sancțiunii contravenționale, procedura de încuviințare neavând caracter contencios. Oricum, dispozițiile art. 711 alin. 3 prevăd ca pe calea contestației se poate solicita anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, nu respingerea cererii de executare silită.
In ceea ce privește petitul privind constatarea nulității procesului verbal, instanța l-a respins, având în vedere faptul că, pe de o parte, contestația la titlu este admisibilă în ipoteza în care nu există o procedură specială de anulare, cum este în cazul nostru plângerea contravențională, iar, pe de altă parte, nu mai prezintă interes analizarea valabilității sale, din perspectiva faptului că, oricum, instanța a dispus anularea actelor de executare ca urmare a intervenirii prescripției.
D. consecință, instanța a admis în parte contestația și a dispus anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. 381/2013 al B. G. G. C., a respins restul pretențiilor și a dispus restituirea către contestator a taxei de timbru achitate, în baza art. 45 lit. f) OUG 80/2013, respingând obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru.
În ceea ce privește alte cheltuieli de judecată nu s-a făcut dovada suportării acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat calea de atac a apelului intimata Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, care a solicitat modificarea hotărârii și constatarea legalității procesului verbal de constatare a contravenției.
În motivarea căii de atac exercitate apelanta arată că eronat instanța de fond a admis contestația la executare, considerând ca fiind prescrisă executarea sancțiunii contravențională reprezentată de tariful de despăgubire în valoare de 28 de euro, apreciind că procesul verbal de constatare a contravenției trebuia comunicat prin poștă cu aviz de primire și numai subsidiar prin afișare, contrar prevederilor art. 27 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora ,,Comunicarea procesului – verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces – verbal semnat de cel puțin un martor”. Apelanta apreciază că în speță în mod legal s-a procedat la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției prin afișare, în condițiile în care, fără dubiu, cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 din OG nr.2/2001sunt alternative, fără a exista o ordine de preferință între ele, iar recurgerea la una dintre acestea este necesară și suficientă, pentru ca procedura de comunicare să fie considerată îndeplinită.
Apelanta consideră că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului de drept ,,ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, conform căruia prin interpretare nu se poate restrânge aplicarea unui text care a fost formula general.
Apelanta apreciază că sentința pronunțată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin.1 pct. 8 C.pr.civ.
În drept s-au invocat, pe lângă dispoziția menționată mai sus, art. 466 – 482 C.pr.civ.
Cererea de apel este scutită de taxă judiciară de timbru potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Intimatul contestator I. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de apel promovate, întrucât la dosarul cauzei nu s-a depus nici un înscris din care să reiasă că procesul-verbal ar fi fost comunicat în termenul legal de o lună de la data întocmirii sale, conform dispozițiilor art. 14 din OG nr.2/2001.
În apel nu au fost solicitate probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de apărările formulate de intimat prin întâmpinare, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Judecătoria a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea întocmai a dezlegării problemei de drept deduse judecății date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizie pronunțată în interesul legii.
În decizia reținută de prima instanță, prin care ÎCCJ a fost învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată și la caracterul valabil al comunicării în aceste modalități, instanța supremă a reținut următoarele considerente:
,,Prima problemă de drept care trebuie dezlegată este aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.
Considerăm că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
Este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.
Interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.
În Cauza A. împotriva României, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
Din acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.
Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.”
Potrivit art. 517 alin.4 C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar conform art. 518 din același act normativ, decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării. Ca urmare, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanțe, ceea ce însemnă că în soluționarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii instanțele trebuie să țină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte. Nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta Curte în soluționarea recursurilor în interesul legii este prevăzută ca abatere disciplinară în cadrul art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
În consecință, dispoziția legală invocată de apelantă nu poate fi interpretată în sensul celor susținute prin cererea de exercitare a căii de atac, ci numai în modalitatea arătată în decizia în interesul legii.
Nefiind făcută dovada comunicării procesului verbal prin poștă cu aviz de primire, singura modalitate de comunicare fiind cea prin afișare la domiciliul contestatorului, în mod corect prima instanță a admis excepția de prescripție a executării silite, întrucât procesul verbal nu a fost comunicat în mod legal în termen de o lună de la data întocmirii sale, conform dispozițiilor art. 14 din OG nr.2/2001.
Tribunalul mai reține că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin.1 pct. 8 C.pr.civ., care reglementează casarea hotărârilor judecătorești atunci când acestea ar fi date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța a fost învestită cu soluționarea căii de atac a apelului, iar nu cu o cerere de recurs în cadrul căreia putea fi invocat un astfel de motiv de casare.
De altfel, hotărârea a fost pronunțată cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente în cauză, fiind legală și temeinic motivată.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de apel formulată și să păstreze soluția Judecătoriei ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelanta Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, reprezentată de Direcția R. de D. și P. C., cu sediul în C. Calea Severinului nr.17, reprezentată de directorul regional L. A., în contradictoriu cu intimatul I. C., domiciliat în F., ., ., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 709/29.01.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința din 23.05.2014, soluția urmând a fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, A. B. | Judecător, L. S. | |
Grefier, N. C. |
Redactat AB/05.09.2014
Tehnored. N.C. /05.09.2014
Jud. fond LSP
4 ex.
| ← Acţiune pauliană. Decizia nr. 260/2014. Tribunalul BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 103/2014. Tribunalul... → |
|---|
