Contestaţie la executare. Decizia nr. 615/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 615/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 615/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 615/R
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. I.
Judecător M. I. I.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul contestator M. A. în contradictoriu cu intimata ., P. L. J. C. S., P. R. L., și cu intimatul terț poprit L. B. B., P. R. L., împotriva sentinței civile nr._/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 16.04.2013, când părțile au lipsit, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a admis excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, excepție invocată de instanță din oficiu și s-a dispus anularea contestației la executare formulată de contestatorul M. A. în contradictoriu cu intimații . prin lichidator judiciar CENȚU S. și L. B. B.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.p.civ judecătoria s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În acest context, insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată se prezintă ca o excepție de procedură, absolută și peremptorie a cărei soluționare se impune în mod prioritar instanței prin raportare la rezolvarea fondului.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, neîndeplinirea obligației de plată a timbrului judiciar și a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de sancționează cu anularea cererii.
În același sens, art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 stabilește obligația achitării taxelor judiciare până la primul termen de judecată în cazul în care taxele nu au fost plătite în cuantumul legal la momentul înregistrării cererii.
Astfel cum rezultă din rezoluția atașată la filele 1 dosar, la înregistrarea cererii, contestatorul a achitat timbru judiciar de 5,15 lei dar nu a depus atașat cererii dovada plății taxei judiciare de timbru.
P. citația comunicată la 22.10.2012(f.10), contestatorului i s-a pus în vedere să achite sub sancțiunea anulării cererii taxele aferente contestației la executare formulate, potrivit art.2 alin. 2 din Legea nr. 146/1996, obligație procedurală neîndeplinită în cauză.
În consecință instanța a admis excepția insuficientei timbrări a contestației la executare invocată din oficiu și a dispus anularea cererii formulate.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs contestatorul M. A., solicitând instanței de control judiciar desființarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală și retrimiterea cauzei spre competentă soluționare unei instanțe de același grad din județul B., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurentului a arătat că instanța de fond a dispus anularea cererii în condițiile în care la data depunerii contestației la instanța de judecată aceasta a fost timbrată corespunzător dovadă fiind depunerea timbrului judiciar.
Chiar în situația în care nu ar fi achitat taxa judiciară de timbru odată cu depunerea contestației și chiar dacă nu s-ar fi prezentat în instanță cu această taxă instanța de fond a r fi trebuit să dispună suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin 1 pct. 2 C.pr.civ.
Se invocă faptul că recurentul contestator nu a primit citația.
În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 1 C.pr.civ.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, instanța constata ca recursul este întemeiat.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv, din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.10.2012 sub numărul_, reiese împrejurarea că recurentul în calitate de contestator la fond, nu a solicitat judecarea cauzei in lipsa în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 2 C.pr.civ.. la dosarul de fond nefiind depus nici un înscris din care să rezulte solicitarea judecării cauzei în lipsa părților, solicitare făcută de vreuna dintre părți.
Deși nu s-a solicitat expres aceasta, instanța de fond, la termenul din data de 12.11.2011 a invocat excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, recurentul criticând soluționarea excepției în condițiile în care se impunea cauza a fi suspendată în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. prevede că instanța va suspenda judecata dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii, norma juridică fiind una imperativă, astfel încât, având în vedere că la fond cerințele acestui text de lege erau îndeplinite, instanța era obligată să suspende judecata.
Întrucât nici contestatorul nici intimații nu au cerut să se facă aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. instanța de fond a procedat greșit când a reținut cauză spre soluționare, încălcând dispozițiile legale menționate.
Astfel, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse instanța, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul și va casa sentința civilă atacată cu consecința trimiterii cauzei Judecătoriei B. spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul contestator M. A. cu domiciliul în B. . . împotriva sentinței civile nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 24.04.2013, în ședință publică.
Președinte, C. R. | Judecător, A. I. | Judecător, M. I. I. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.AI 24.04.2013
Tehnored. D.L.P - 25 Aprilie 2013 – 3 ex.
Jud fond.. C. S.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Partaj judiciar. Decizia nr. 630/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








