Contestaţie la executare. Decizia nr. 414/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 414/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 414/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 414/.> Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Judecător M. I. B.
Grefier N. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta intimată Administrația Județeană a Finanțelor P. B., prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimatul contestator P. A. C. D., împotriva sentinței civile nr._/16.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că niciuna dintre părțile în litigiu nu au solicita probe noi în apel, precum și că ambele părți în litigiu au solicitat judecata cauzei și în lipsă, ca urmare rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr._/16.10.2014 a Judecătoriei B. a fost admisă contestația la executare formulata de contestatorul P. A. C. D. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. B., și în consecință s-a dispus anularea titlului executoriu nr._/29.05.2014 și a somației nr. 8/_ /_/29.05.2014, precum și restituirea către contestator a sumei de 161,7 lei taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că intimata a emis titlului executoriu nr. _/29.05.2014 și somația nr. 8/_ /_/29.05.2014, pentru plata sumei de 2231 lei, reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri.
Împotriva acestor acte de executare emise de intimată în cadrul executării silite pornite pentru realizarea creanței fiscale contestatorul a promovat prezenta contestație, susținând că deciziile de impunere menționate în titlul executoriu reiau sume nedatorate de petent menționate în deciziile de impunere_ și_ ce au făcut obiectul analizei instanței de judecată și au stabilit că sumele menționate în aceste decizii de impunere, aferente anilor 2005-2010, nu sunt datorate.
Observând titlul executoriu, ca act de executare silită, instanța a constatat că acesta conține mențiunea că titlurile de creanță (actul administrativ fiscal prin care obligațiile fiscale au fost individualizate) care au stat la baza emiterii actului de executare sunt Decizia de calcul accesorii nr._/24.02.2012, Decizia calcul accesorii nr._/24.02.2012 și Decizia calcul accesorii nr._/15.06.2012, Decizia calcul accesorii nr._/14.06.2012 și Doc._/24.02.2012.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:… a) decizia de impunere.
Conform art. 141 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”,iar” titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Potrivit 141 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003, titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
Relativ la susținerile contestatorului legate de inexistența obligației fiscale și la legalitatea stabilirii unei astfel de obligații, instanța a constatat că acestea sunt apărări de fond și, potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 3 raportat la art. 205 din O.G. nr. 92/2003 a reținut că acestea nu pot face obiectul analizei din prezenta contestații la executarea silită, fiind inadmisibile.
În continuare, s-a reținut că, în cauză, instanța nu poate determina din conținutul titlului executoriu contestat care sunt sumele datorate de contestator, ce reprezintă acestea și pentru ce perioadă sunt datorate; mai mult, susținerile acestuia nu sunt contestate de intimată, susțineri potrivit cărora în cadrul Deciziei de calcul accesorii nr._/24.02.2012, Deciziei calcul accesorii nr._/24.02.2012, Deciziei calcul accesorii nr._/15.06.2012, Deciziei calcul accesorii nr._/14.06.2012 și Doc._/24.02.2012 au fost reluate sume ce au făcut obiectul deciziilor de impunere_ și_, ce au făcut obiectul analizei instanței de judecată și prin sentința civilă 1607/2010 a Tribunalului B. s-a stabilit că sumele menționate în aceste decizii de impunere, aferente anilor 2005-2010, nu sunt datorate.
Instanța a constatat astfel că cererea contestatorului este întemeiată, nefiind individualizată creanța fiscală ce a fost pusă în executare prin titlul executoriu nr._/29.05.2014, precum și că, atâta timp cât nu se poate stabili ce reprezintă suma pusă în executare silită și care era data scadentă pentru acestă sumă, executarea silită nu este legală.
În drept, instanța a mai reținut că, potrivit art. 174 din O.G. nr. 92/2003, la judecarea contestației instanța va cita și organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit.
Conform alin. 3, dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța a admis contestația la executare și în condițiile art. 45 lit. f, ce prevede că se restituie taxa judiciară de timbru când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, instanța a admis și cererea de restituire a taxei ocazionate de judecarea prezentei cereri.
Împotriva acestei sentința a declarat apel intimata.
În dezvoltarea motivelor de apel, aceasta a arătat că, potrivit prevederilor art. 172 din Codul de procedură fiscală, pe calea contestației la executare nu pot fi analizate aspecte legate de cuantumul sumelor datorate, ci numai criticile aduse formelor de executare, precum și chestiuni cum ar fi prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării silite, urmărirea unor bunuri exceptate de la executarea silită sau a unor bunuri care nu aparțin debitorului, inopozabilitatea titlului executoriu, invocarea compensației legale sau executarea voluntară.
A mai arătat că, prin decizia nr. 454/2003, Curtea Constituțională a reținut că contestația la executare este destinată a înlătura neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau a explica titlul executoriu, instanța neputând examina împrejurări care vizează fondul cauzei.
A arătat de asemenea că, potrivit art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege, iar în materie fiscală legea pune la dispoziția contestatorului o cale de atac prin intermediul căreia poate să își valorifice apărările de fond împotriva titlului de creanță, respectiv contestația administrativ-fiscală reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
În continuare, apelanta a arătat că doar modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu, iar formele de executare emise în cauză au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
A mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 161,7 lei, care nu sunt justificate având în vedere gradul redus de complexitate a cauzei, precum și că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., cheltuielile de judecată trebuie să aibă caracter real, necesar și rezonabil.
Apelanta a mai susținut că a preluat începând cu data de 1.07.2012 debitele transmise de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, având doar obligația de a le valorifica prin încasare, iar nu și de a analiza legalitatea titlurilor de creanță, precum și că obiectul predării-primirii l-a format și bazele din data informatică a C.A.S.J., care a fost predată ca și conținând sume certe, lichide și exigibile, pasibile de executare silită.
A mai arătat că organul fiscal are doar obligația executării silite a acestor creanțe, titlul de creanță devenind titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată sau în alt mod prevăzut de lege, iar Unitatea de Imprimerie Rapidă generează automat somația după expirarea termenului de plată, în baza evidențelor informatice transmise.
În final, a arătat că nu se află în culpă procesuală, întrucât nu a adus nici un prejudiciu contestatorului și nu a încălcat nici o dispoziție legală în emiterea actelor de executare.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și arătând în esență că prima instanță nu a analizat fondul raportului de drept fiscal, contrar susținerilor apelantei, precum și că instanța a reținut în mod corect că din conținutul titlului executoriu nu rezultă ce reprezintă sumele menționate și pe ce perioadă sunt datorate.
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul constată că aceasta este neîntemeiat.
În ceea ce privește critica referitoare la inadmisibilitatea invocării pe calea contestației la executare a unor aspecte care vizează fondul raportului de drept fiscal, Tribunalul constată că această susținere nu are suport în hotărârea atacată, instanța de fond reținând în mod expres, în ceea ce privește susținerile contestatorului legate de inexistența obligației fiscale și la legalitatea stabilirii unei astfel de obligații, că acestea constituie apărări de fond și, potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 3 raportat la art. 205 din O.G. nr. 92/2003, acestea nu pot face obiectul analizei pe calea contestației la executarea silită, fiind inadmisibile.
În consecință, instanța nu numai că nu s-a pronunțat în sensul celor arătate de apelantă, dar a și înlăturat ca inadmisibile motivele de contestație privitoare la fondul raportului de drept fiscal.
În ceea ce privește motivul referitor la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul constată că dispoziția primei instanța privește restituirea către contestator a sumei de 161,7 lei, reprezentând taxă de timbru, iar nu obligarea intimatei la plata acestei sume.
De asemenea, din considerentele sentinței rezultă că această dispoziție are ca temei legal prevederile art. 45 lit. f (omițându-se a se indica din ce act normativ, ceea ce ar putea constitui o greșeală materială), iar nu prevederile art. 453 C.pr.civ.
Potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații:… f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că sunt supuse restituirii, la cerere, sumele achitate cu titlul de taxă judiciară de timbru în ipoteza legală menționată mai sus.
În condițiile în care aceste sume fac obiectul unei proceduri speciale de restituire către partea care le-a avansat, iar O.U.G. nr. 80/2013 are caracter de lege specială în raport cu dispozițiile cuprinse în Codul de procedură civilă, rezultă că cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru aferentă unei contestații la executare care a fost admisă se recuperează de către partea interesată pe calea prevăzută de legea specială, partea potrivnică neputând fi, așadar, obligată la restituirea acestor sume, așa încât instanța de fond a procedat în mod corect dispunând restituirea lor, iar nu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Celelalte motive de apel nu au legătură cu obiectul cauzei.
În acest sens, instanța constată că acestea sunt pur teoretice, reprezentând citate ale diferitelor texte de lege, precum și din decizia Curții Constituționale, fără a se arăta în mod concret motivele pentru care hotărârea atacată ar fi nelegală sau netemeinică, respectiv în ce ar consta greșelile instanței de fond în ceea ce privește stabilirea stării de fapt, analiza și interpretarea probelor, aplicarea sau interpretarea legii sau alte asemenea critici susceptibile de a conduce la schimbarea sentinței primei instanțe.
Motivele unei căi de atac trebuie să fie concrete, să se raporteze la cauza dedusă judecății, să se refere în mod expres la greșelile pretins săvârșite de instanța de fond, ori cererea de apel dedusă judecății constituie în fapt o înșiruire de generalități și truisme, fără legătură cu raționamentul judiciar conținut în hotărârea atacată.
În consecință, nefiind investit cu critici concrete împotriva sentinței atacate, Tribunalul urmează a constata că aspectele privitoare la regimul titlurilor de creanță, la preluarea creanțelor de la C.A.S.J. B., la atribuțiile apelantei ca organ de executare și la modalitatea de transformare a titlului de creanță în titlu executoriu nu au legătură cu considerentele sentinței atacate și cu dispozițiile acesteia.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B. împotriva sentinței civile nr._/16.10.2014 a Judecătoriei B., care va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. B. împotriva sentinței civile nr._/16.10.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2015.
Președinte, C. F. | Judecător, M. I. B. | |
Grefier, N. C. |
Redactat CF/12.05.2015
Tehnored. NC/13.05.2015
Jud. fond CM
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 412/2015. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 418/2015.... → |
|---|
