Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 14/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14/2014
Ședința publică de la 23 ianuarie 2014
Completul Civ. D4 compus din:
PREȘEDINTE – S. N. – judecător
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile promovată de reclamantul . împotriva pârâtului Direcția F. B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic S. R. pentru contestatorul .., lipsă fiind reprezentanta intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că prezenta cauză a fost înregistrată după . noului cod de procedură civilă, motiv pentru care pune în discuția părții prezente noua procedură de urmat.
Reprezentanta în instanță a .. arată că prezenta cauză se judecă potrivit Noului Cod de procedură civilă, sens în care a indicat ca și temeiuri de drept dispozițiile art. 711, 716, 718.
Instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012, prezenta cauză este supusă procedurii prevăzută de N.C.P.C. și, în aceste condiții, pune în discuția .. competența materială în soluționarea prezentei cauze
Reprezentanta în instanță a .. apreciază că Tribunalul este competent să soluționeze cauza.
Instanța comunică reprezentantului contestatorului un exemplar al întâmpinării formulate în cauză și rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea adresată acestei instanțe, contestatoarea . a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornită de către C. L. B. – Direcția F. B., solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2013 și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
În susținerea cererii de chemare în judecată s-a invocat, în esență, că sentința în baza căreia s-a pornit executarea nu este titlu executoriu deoarece nu este definitivă.
În drept au fost invocate prevederile art. 399 – 404 cod procedură civilă.
La termenul de judecată stabilit, instanța a pus în discuția contradictorie a părților norma de procedură aplicabilă în cauză și s-a stabilit că, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea 76/2012, prezenta cauză este supusă regulilor de procedură instituite de noul cod de procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, la primul termen de judecată instanța este obligată să verifice dacă este competentă general material și teritorial să soluționeze cauza.
În exercitarea acestor obligații, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a tribunalului.
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța reține următoarele:
P. cererea formulată, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite și anularea formelor de executare.
În conformitate cu prevederile art. 713 alin. 1 NCPC, contestația se introduce la instanța de executare, cu excepția celei privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
P. cererile formulate și prin motivele invocate în susținerea acestora, reclamantul a formulat o acțiune având ca obiect o contestație la executare, care este de competența instanței de executare.
În conformitate cu prevederile art. 650 alin. 1 NCPC, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, respectiv Judecătoria B..
Astfel fiind, față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va admite excepția de necompetență materială a Tribunalului B. și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului B..
Declină competența de soluționate a acțiunii civile promovată de reclamantul . împotriva pârâtului Direcția F. B., având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2014.
PREȘEDINTE,Grefier,
Judecător S. N. I. M.
Red. S.N.- 23.01.2014
Tehnored. – I.M.-23.01.2014
2 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1331/2013. Tribunalul BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 31/2014. Tribunalul... → |
|---|








