Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2014. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 205/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 205/. publică de la 25 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. M. – judecător

JUDECĂTOR: N. F.

GREFIER: E. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta intimată A. F. P. A M. B., împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. B., C. DE A. DE S. A J. B., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța raportat la data comunicării hotărârii și data depunerii cererii de apel, invocă din oficiu excepția tardivității formulării acestei cereri și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față constată că prin sentința civilă nr._/2013 s-a admis în parte contestația la executare formulata de contestatorul B. B. in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. B.. S-a respins contestația la executare formulata de contestatorul B. B. in contradictoriu cu intimata C. N. de A. de S. a J. B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. S-a dispus anularea titlului executoriu nr._ si a somatiei nr. 8/_ /_ .

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut următoarele:

Intimata susține că sumele menționate în titlului executoriu nr._ au fost calculate de C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B., iar intimata este doar organ de executare.

Având în vedere faptul că apărările părților privind existența vreunei creanțe nu pot face obiectul unei contestații la executare contestatorul având posibilitatea anulării deciziei de impunere doar în C. administrativ astfel cum se menționează chiar în conținutul acestei decizii, instanța constată că acțiunea este formulată în contradictoriu o persoană lipsită de calitate procesuală și va respinge cererea față de această intimată.

Intimata a precizat că potrivit Deciziei accesorii din 31-12-2012 s-a pornit executarea silită în prezenta cauză și că nu au fost contestate in aceste acte de către debitoare în temeiul art. 172 C pr fiscala. La dosar a fost însă depusă dovada faptului că această decizie a fost contestată de B. B., iar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. B. a dispus anularea actului administrativ.

Potrivit art. 110 alin.3 din OG nr. 92/2003 „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere;

b) declarația fiscală;

c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;

d) declarația vamală;

e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;

f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;

g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;

h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.

Potrivit art. 141 alin.1 ind.1 din OG nr. 92/2003 „în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii”.

Potrivit art. 141 alin.2 din OG nr. 92/2003 „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.

Față de considerentele expuse, constatând că titlul de creanță în baza căruia au fost emise titlul executoriu nr._ și somația nr. 8/_ /_ a fost anulat, instanța a apreciat că actele de executare au fost efectuate de către intimată cu încălcarea procedurii legale prevăzute de OG 92/2002.

Împotriva acestei soluții s-a declarat apel de către Administrația Finanțelor P. B.,criticând soluția sub aspectul obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 25.04.2014 Tribunalul, în temeiul art.248 din Codul de procedură civilă, a pus în discuție excepția tardivității declarării apelului împotriva sentinței civile atacate și a rămas în pronunțare pe această excepție, reținând următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 650 din Codul de procedură civilă,, hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se prevede altfel”

Comunicarea actelor de procedură, inclusiv a hotărârilor judecătorești, se face în conformitate cu prevederile art. 154 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar dovada comunicării constă în procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, cu respectarea cerințelor art.164 din același cod.

În speță, din dovada de comunicare a sentinței primei instanțe, rezultă că sentința civilă apelată a fost comunicată recurentei la data de 31.01.2014 conform dovezii de comunicare aflată la fila 75 iar apelul a fost declarat la data de 28.02.2014.

Întrucât ultima zi pentru declararea în termen a apelului a fost data de 11.02.2014 iar apelanta nu a dovedit vreo împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să formuleze apelul în termenul legal stabilit în acest sens, tribunalul, în temeiul art.248 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 650 din Codul de procedură civilă, va admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat ca fiind tardiv

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității apelului, invocată de instanță din oficiu.

Respinge apelul declarat de apelanta Administrația Finanțelor P. B. împotriva sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, ca fiind tardiv.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

D. MoldovanNicoleta F.

GREFIER,

E. M.

Red. N.F./16.05.2014

Tehnored. E.M./16.05.2014

- 5 ex. –

Jud. fond: Cristianu M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2014. Tribunalul BRAŞOV