Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 227/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 227/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 04-10-2012 în dosarul nr. 227/2012
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 227/S
Ședința publică de la 4 octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE –S. N. – judecător
Grefier – I. M.
Cu participarea procurorului C. U., din cadrul Parchetului de pe lângă T. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cauzei civile de față privind soluționarea cererii formulată de reclamanta P. H., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANTELOR P. prin reprezentant legal, având ca obiect despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2.10.2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. (1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen de judecată.
Instanța, în aceeași compunere, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
TRIBUNALUL ,
Constată că prin cererea adresată acestei instanțe, reclamanta P. H. a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând a se constata aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic pentru Gagesch Georg H. de deportare în URSS la muncă obligatorie în perioada 13.01.1945 – 9.11.1947 și pentru Gagesch Georg H., Gagesch Clarica și P. Heda de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu în perioada 20.04.1952 – 27.01.1954; obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 10.000 euro.
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că tatăl său a fost luat forțat pentru a desfășura muncă obligatorie în Rusia pentru o perioadă de mai bine de 2 ani. Datorită unor probleme de sănătate a fost transportat în Germania unde a fost internat. A trecut în zona controlată de trupele americane și s-a Prezentat la Misiunea Română de Repatriere din Munchen. A fost îndrumat la lagărul din Immendorf de unde trebuia să fie preluat de un transport pentru România. A fost nevoit să aștepte până în anul 1947, când a hotărât să plece pe cont propriu. A fost prins de o patrulă de grăniceri și învinuit pentru trecerea clandestină a frontierei, însă instanțele militare l-au achitat.
După întoarcerea acasă, prin decizia MAI 239/1952 li s-a stabilit domiciliu forțat în Prostea M. Mediaș.
Familia reclamantei s-a întors în Râșnov în anul 1954.
Cererea s-a întemeiat pe prevederile Legii 221/2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Împotriva reclamantei și a părinților săi, Gagesch Georg H., Gagesch Clarica, s-a luat măsura dislocării și stabilirii domiciliului forțat, în temeiul deciziei MAI 239/1952, măsura fiind ridicată în ianuarie 1954.
Această măsură are caracter politic de drept, raportat la prevederile art. 3 lit. e din Legea 221/2009, astfel că cererea de constatare a caracterului politic a acestei măsuri urmează a fi respinsă în temeiul art. 111 cod procedură civilă.
Cererea de constatare a caracterului politic a măsurii deportării tatălui reclamantei în URSS la muncă forțată urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Măsura invocată a fost luată împotriva autorului reclamantei începând cu luna ianuarie a anului 1945.
Actul normativ invocat în susținerea în drept a cererii de chemare în judecată, respectiv Legea 221/2009, reglementează situația condamnărilor cu caracter politic și a măsurilor asimilate acestora, dispuse în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Măsura dispusă împotriva antecesorului reclamantului, invocată prin cererea de chemare în judecată, a fost anterioară perioadei de referință a Legii 221/2009, pe prevederile căreia s-a întemeiat cererea de chemare în judecată.
Cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii deportării în URSS va fi respinsă pentru această măsură nu se încadrează în perioada de referință a legii.
În ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii dislocării și a stabilirii domiciliului obligatoriu reținem următoarele:
Art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, invocat de reclamant, prevede că: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.”
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul de lege mai sus menționat, apreciind că nu poate exista decât o obligație ,,morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, ,, Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că ,,În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea constată că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea a observat că dispozițiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moștenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.
Curtea a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
P. Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [...], după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției(…).
T. constată că, în intervalul de timp instituit de textul constituțional mai sus menționat, Parlamentul României nu a modificat textul art. 5 alin.(1) lit. a din Legea nr. 221/2009, astfel că, în conformitate art. 147 din Constituția României, el și-a încetat de drept efectele juridice.
Așa fiind, tribunalul constată că, la acest moment procesual, textul de lege pe care reclamanta a fundamentat pretenția de obligare a pârâtului S. R. la plata de daune morale, rezultate din măsura administrativă cu caracter politic ce a fost aplicată antecesorului acesteia, nu există, astfel că, asemenea pretenții nu pot fi admise, ele neavând un suport juridic.
Potrivit dispozițiilor legale, reprezentate de art. 31 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii. P. urmare, statuarea pe care instanța constituțională a făcut-o cu privire la neconstituționalitatea art. 5 alin.(1) lit. a din Legea nr. 221/2009, text de lege pe care sunt fundamentate pretențiile formulate în prezenta cauză, se impune atât instanțelor judecătorești, cât și părților din litigiul în care textul de lege constatat ca fiind neconstituțional a fost invocat drept fundament al pretențiilor formulate.
De la caracterul obligatoriu al deciziilor pe care Curtea Constituțională le-a pronunțat în sensul dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 legiuitorul nu a instituit nicio derogare, din contră, a statuat în mod imperativ că aceste decizii sunt obligatorii erga omnes, nicio persoană sau o instituție neputând să le nesocotească.
Soluția este, de altfel, justificată, întrucât, odată ce în urma controlului de constituționalitate, s-a constatat că anumite dispoziții legale adoptate de legiuitor și intrate în vigoare sunt contrare legii fundamentale, ele nu pot constitui temei pentru valorificarea unor drepturi și nici nu pot fi invocate de către instanțele judecătorești ca temei al unor hotărâri judecătorești, întrucât, statuarea asupra necostituționalității acestora are drept efect revocarea lor .
Așa fiind, tribunalul apreciază că, de la data expirării termenului instituit de art. 147 din Constituția României, nu există un temei legal pentru admiterea unor pretenții de felul celor pe care reclamanta le-a formulat în cadrul prezentului proces, iar principiul instituit de acest text constituțional, precum și principiul edictat prin art. 31 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 nu pot fi înfrânte.
În consecință, față de considerentele da fapt și de drept expuse, instanța va respinge cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta P. H., cu domiciliul ales la avocat E. R., în B., .. 2, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.10.2012.
PREȘEDINTE,Grefier,
S. N. I. M.
Red. S.N.-19.10.2012
Tehnored. – I.M.- 19.10.2012
5 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1123/2012. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Sentința nr. 211/2012. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
