Fond funciar. Decizia nr. 524/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 524/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
DECIZIA CIVILĂ Nr. 524/R/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. B.
Judecător C. R.
Grefier D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de către contestator A. O. R. A TIMIȘOAREI în contradictoriu cu intimații
C. J. DE F. F. T., S. R. P. M. F. P. REPR DE DGFP T., și R. N. A P.-R. P. D. S. T., împotriva deciziei civile nr. 816/R/12.07.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul civil nr._/325/2011*
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014, când contestatoarea și intimata R. Națională a Pădurilor R. prin Direcția Silvică T., prin reprezentanții lor convenționali, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecată din data de 21.05.2014 iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
Constată că, prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. dosar_, contestatoarea A. O. R. A TIMIȘOAREI a solicitat anularea deciziei civile nr. 816/R/12.07.2013 pronunțată de Tribunalului T. în dosarul civil nr._/325/2011*.
În motivarea contestației în anulare se arată că, prin decizia civilă contestată, adoptată cu majoritate, Tribunalul T. a omis să se pronunțe atât asupra excepției tardivității plângerii petentei R. Națională a Pădurilor ”R.” prin Direcția Silvică T., cât și asupra fondului cererii de intervenție în interes propriu formulată de contestatoare în dosarul nr._&325&2012* deși acestea au făcut, la rându-le, obiectul recursului acesteia, Judecătoria Timișoara respingându-le, în aceste condiții fiind incidente dispozițiile art.318 alin.1 C.proc.civ.
Contestatoarea arată că, la pct. V al motivelor de recurs, aceasta a solicitat admiterea excepțiilor invocate în fața primei instanțe, astfel cum ele au fost formulate prin note de ședință, prin cele două cereri de intervenție în interes propriu din cele două dosare conexate și consemnate în încheierile de ședință, excepții pe care prima instanță le-a respins conform dispozitivului sentinței civile nr.1723/11.02.2013 a Judecătoriei Timișoara.
Analizând decizia civilă contestată se observă că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acestor excepții nici prin considerentele și nici prin dispozitivul deciziei pronunțate. Este vorba despre excepția lipsei de interes a Statului Român reprezentat prin M. Finanțelor P. în promovarea cererii sale de intervenție în interes propriu, excepția lipsei de interes a reclamantei R. Națională a Pădurilor ”R.” prin Direcția Silvică T. și excepția tardivității formulării plângerii Regiei Naționale a Pădurilor ”R.” prin Direcția Silvică T..
Contestatoarea mai arată că, referitor la motivul acesteia de recurs, cuprins în dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., conform căruia modificarea hotărârii atacate se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de recurs, prin decizia sa, nu s-a pronunțat asupra acestuia astfel cum a fost formulat prin cererea de recurs și prin concluziile scrise. Este și considerentul pentru care decizia contestată cuprinde opinia separată prin care a fost sesizată, în fapt, esența motivului de nelegalitate a hotărârii primei instanțe invocat prin cererea de recurs.
Astfel, instanța de recurs nu a ținut seama de faptul că modificările aduse prin Legea nr.261/2008 articolului 29 alin.3 ind.1 nu înlătură dispozițiile art.29 alin.3 ind.1 din Legea nr.1/2000 și ale aliniatului 2 ale aceluiași articol, care enumeră structurile de cult ce pot beneficia de dispozițiile legii (centrele eparhiale, protoeriile, mănăstirile, schiturile, parohiile și alte structuri ale unităților de cult) și care au avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră.
Această omisiune evidentă în analiza textelor de lege incidente în cauză, printr-o interpretare opacă, limitată și lipsită de finalitate, putea fi evitată de către instanța de recurs dacă analiza în profunzime motivele de recurs, adresa nr. RS9130 din 16.09.2009 înregistrată ca atare la Instituția Prefectului T. și emisă de Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nr._/11.09.2009, precum și practica judiciară consistentă depusă la dosar.
În consecință, contestatoarea apreciază că inclusiv motivul de fond al recursului acesteia, privind nelegalitatea hotărârii primei instanțe, nu a fost analizat de instanța de recurs, astfel cum el a fost dezvoltat în scris și probat cu înscrisuri și practică judiciară.
Pentru aceste considerente solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată și motivată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.318 alin.1 C.proc.civ.
Intimata Direcția Silvică T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestație în anulare formulată ca fiind inadmisibilă, instanța de recurs analizând recursurile declarate în cauză prin raportare la probele administrate, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.304 ind.1 C.proc.civ. Cum această cale extraordinară de atac nu poate fi promovată decât pentru motivele expres prevăzute de lege, iar motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în acestea, contestația în anulare formulată apare ca fiind inadmisibilă.
Intimata C. Județeană T. de Aplicare a Legilor Fondului F. a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației în anulare având în vedere faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate de intervenientă în fața primei instanțe și reiterate prin cererea de recurs și pentru faptul că interpretarea corectă a dispozițiilor art.29 alin.3 ind.1 din Legea nr.1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.261/2008, este cea exprimată prin opinia separată anexată deciziei civile nr. 816/R/12.07.2013.
În prezenta cale extraordinară de atac nu s-au administrat probe noi.
Examinând decizia civilă contestată prin prisma motivului contestației în anulare formulat, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale invocate, tribunalul reține următoarele:
Calea procedurală a contestației în anulare specială este pusă la dispoziția părților care au participat la soluționarea recursului și poate fi exercitată în cazurile prevăzute de art.318 C.proc.civ. și anume, dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În cazul în care contestația în anulare privește omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta înseamnă că două sunt situațiile în care se poate invoca această omisiune și anume, când recursul a fost respins pe fond și când recursul a fost admis parțial.
Sunt aplicabile dispozițiile art.318 teza a II-a C.proc.civ. în cazul în care instanța de recurs nu a făcut nici o discuție referitoare la cazurile invocate, nu a examinat în ce măsură argumentele și criticile formulate se încadrează sau nu în acestea, omițându-le cu desăvârșire, omisiune care s-a produs din greșeală.
Contestatoarea susține că este incident al doilea motiv al contestației în anulare speciale, arătând că greșeala materială care a condus la pronunțarea deciziei contestate constă în aceea că instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de contestatoare, nici prin considerentele și nici prin dispozitivul deciziei pronunțate. Este vorba despre excepția lipsei de interes a Statului Român reprezentat prin M. Finanțelor P. în promovarea cererii sale de intervenție în interes propriu, excepția lipsei de interes a reclamantei R. Națională a Pădurilor ”R.” prin Direcția Silvică T. și excepția tardivității formulării plângerii Regiei Naționale a Pădurilor ”R.” prin Direcția Silvică T..
De asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat nici pe motivul de recurs, cuprins în dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., conform căruia modificarea hotărârii atacate se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Contestatoarea susține că omisiunea evidentă în analiza textelor de lege incidente în cauză, printr-o interpretare opacă, limitată și lipsită de finalitate, putea fi evitată de către instanța de recurs dacă analiza în profunzime motivele de recurs, adresa nr. RS9130 din 16.09.2009 înregistrată ca atare la Instituția Prefectului T. și emisă de Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nr._/11.09.2009, precum și practica judiciară consistentă depusă la dosar. În aceste condiții contestatoarea apreciază că inclusiv acest motiv de fond al recursului său, privind nelegalitatea hotărârii primei instanțe, nu a fost analizat de instanța de recurs, astfel cum el a fost dezvoltat în scris și probat cu înscrisuri și practică judiciară.
Instanța învestită cu soluționarea prezentei contestații în anulare constată că, prin decizia civilă nr.816/R/12.07.2013, Tribunalul T., cu majoritate de voturi, a respins cererile de recurs formulate de C. Județeană T. de Aplicare a Legilor Fondului F. și de A. O. R. a Timișoarei împotriva sentinței civile nr.1723/11.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2011*.
Verificând cuprinsul cererii de recurs formulate de A. O. R. a Timișoarei se constată că aceasta, la pct.V, a arătat următoarele: „ Excepțiile invocate de noi în fața primei instanțe, vă rugăm să le admiteți pentru motivele dezvoltate în concluziile scrise depuse la Judecătoria Timișoara la data de 05.02.2013”.
Tribunalul reține că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a „așa-ziselor motive”, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de judecată care a pronunțat hotărârea care se atacă, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. Trimiterea la expunerea făcută în concluziile scrise nu poate fui considerată, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivare a recursului, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese pronunțată.
În speță, astfel cum s-a redat anterior, textul pct.V din cererea de recurs a contestatoarei din prezentul dosar, nu cuprinde critici referitoare la modul în care instanța de fond a soluționat excepțiile invocate, acestea nereprezentând motive de recurs de sine stătătoare. Câtă vreme ele nu au fost dezvoltate, ci doar s-a făcut trimitere la concluziile scrise depuse de recurentă la data de 05.02.2013, în mod corect instanța de recurs nu s-a socotit învestită cu verificarea modului în care prima instanță a soluționat cele trei excepții și, pe cale de consecință, nu avea niciun temei, să procedeze la reanalizarea și soluționarea acestora.
Referitor la susținerea contestatoarei că nici motivul de fond al recursului său, privind nelegalitatea hotărârii primei instanțe, nu a fost analizat de instanța de recurs, aceasta omițând în mod evident să analizeze textele de lege incidente în cauză, iar printr-o interpretare opacă, limitată și lipsită de finalitate, a pronunțat o decizie care relevă că instanța nu a procedat la o analiză în profunzime motivele de recurs, a înscrisurilor depuse în probațiune și a hotărârilor judecătorești depuse la dosar cu titlu de practică judiciară, tribunalul constată că nu este întemeiată.
Instanța de recurs în considerentele deciziei contestate a arătat următoarele: ”Tribunalul reține că recurentei A. O. R. a Timișoarei i s-a atribuit în folosință o suprafața de 300 ha de pădure prin Decretul-lege nr.3998/1939 pentru înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Timișoarei (legea 791/08.11.1939), din cuprinsul acestui act normativ (art. II) reieșind că S. a atribuit în folosință acea suprafață de pădure în baza art. 44 din legea de organizare a bisericii ortodoxe române (legea adoptată prin Decretul Regal nr. 1402/04.05.1925 publicată în Monitorul Oficial nr.97/8 mai 1925.
În mod corect a stabilit Judecătoria că intervenienta A. O. R. nu este îndreptățită să beneficieze de prevederile art.29 alin.3 ind.1 din Legea nr.1/2000, nefiind beneficiara Legii nr. 61/1937, deoarece acest act normativ nu are nicio legătură cu Decretul lege nr. 3998/1938 mai sus evocat.
P. urmare, recurenta intervenientă nu intră sub incidența art.29 alin.3 ind.1 din Legea nr.1/2000, prin care s-a urmărit constituirea dreptului de proprietate în favoarea unor mănăstiri, exclusiv asupra acelor terenuri ce le-au fost atribuite în deplină și veșnică folosință potrivit legii nr. 61/1937.
Cum Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Timișoara nu i s-a adresat legea nr. 61/1937, în mod eronat C. Județeană de fond funciar a procedat la validarea cererii formulate și i-a constituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 270 ha teren forestier. Ca o consecință a anularii hotărârilor de validare, în mod corect, s-au desființat și actele subsecvente.”
Din analiza considerentelor deciziei instanței de recurs anterior citate rezultă că instanța a analizat și acest motiv de recurs cuprins în dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ. Faptul că instanța de recurs a dat o altă interpretare dispoziții legale arătate decât interpretarea pe care o agreează contestatoarea nu o îndreptățește pe aceasta din urmă să uzeze de calea procedurii contestației în anulare speciale pentru ca, prin intermediul ei, să obțină o rejudecare a recursului. Pentru admisibilitatea contestației în anulare trebuia ca, din greșeală, analizarea acestui motiv de recurs să fi fost omisă, situație care nu se regăsește în speță.
Din cele prezentate anterior rezultă că instanța de recurs, în demersul său, a analizat toate motivele de recurs invocate de recurenta intervenientă, a interpretat și a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că susținerea contestatoarei în prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi încadrată în motivul de contestație în anulare prevăzut de art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ.
Fiind o cale de atac de retractare a unei hotărâri irevocabile, iar nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.
În plus, legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motiv că s-a stabilit eronat situația de fapt de către instanța de recurs sau că s-a dat o interpretare greșită dispozițiilor legale aplicabile ori nu s-au aplicat dispoziții legale apreciate de contestatoare ca fiind incidente în cauză, incidența dispozițiilor art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ. neputând fi extinsă și la alte situații decât cea pe care o reglementează.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute anterior, constatând că motivul invocat de contestatoare nu se încadrează în cazul prevăzut de art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ., tribunalul, în temeiul art.320 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. O. R. a Timișoarei împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, ca neîntemeiată constatând că, de fapt, aceasta urmărește rejudecarea recursului, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul că n-au fost analizate toate criticile adese hotărârii primei instanțe prin recursul formulat și nu s-au analizat și nu s-a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale incidente.
Instanța constată că, în cauză, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. O. R. A TIMIȘOAREI împotriva deciziei civile nr. 816/R/12.07.2013 pronunțată de Tribunalului T. în dosarul civil nr._/325/2011*.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2014.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. B. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. P. |
RED.IMB – 09.01._
Tehnored.D.P. 09.01.2015 – 2 ex.
Jud rec.C. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 218/2014. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
