Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 93/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Decizia civilă nr. 93/. Camerei de consiliu de la 03.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. N.
Judecător – V. M.
Grefier – M. D.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta creditoare . prin reprezentant legal, împotriva încheierii camerei de consiliu din 16.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 20.02.2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului declarat, constată că prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 16.01.2014, Judecătoria B. a respins cererea de încuviințare a executării silite, formulată de creditoarea .. C. SRL prin intermediul executorului judecătoresc: K. O. împotriva debitoarei M. FINANȚELOR P.-Agenția Națională de Administrare F.-Direcția Generală a Finanțelor P. B.-Administrația Finanțelor P. A Mun. Tg. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 632 C.proc civ. „(1) executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titlu executoriu hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii pot fi puse în executare”.
De asemenea, potrivit art. 662 alin. 1 și alin. 2 C.p.c., „Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.”
În mod corelativ, art. 665 alin. 5 C.p.c. prevede expres și limitativ motivele pentru care instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, pct. 4 al acestui text legal referindu-se expres la situația în care creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Așadar, executarea silită reprezintă procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge - cu ajutorul organelor competente - pe debitorul său, care nu-și execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire, în mod silit.
În cauza de față, titlurile executorii invocate de creditor sunt reprezentate de Sentința civilă nr. 2480/25.04.2008 a Judecătoriei Tg. M., Sentința civilă nr. 2703/15.05.2008 a Judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 836/21.11.2008 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 4372/01.06.2009 a judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 315/15.04.2010 a Tribunalului M., Sentința civilă nr._/09.11.2010 a judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 815/06.10.2011 a Tribunalului M., Decizia nr. 1168/27.12.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 2940/30.03.2011 a Judecătoriei Tg. M., Sentința civilă nr. 1831/28.02.2011 a Judecătoriei Tg. M., Decizia nr. 1116/20.12.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 7476/17.08.2010 a Judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 196/23.02.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 2717/24.03.2011 a Judecătoriei Tg. M., Decizia nr. 1166/27.12.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr._/09.11.2010 a Judecătoriei Tg.M., Decizia civilă nr. 965/16.11.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 939/21.09.2010 a Tribunalului M. Secția C. A.. Fiscal, Sentința civilă nr. 279/03.03.2010 a Tribunalului M. Secția C. A.. Fiscal, Decizia nr. 1848/R/14.10.2011 a Curții de Apel Tg. M., Sentința civilă nr. 1356/11.02.2011 a Judecătoriei Tg. M., Decizia nr. 117/20.12.2011 a Tribunalului M., Decizia nr. 1850/R/14.10.2011 a Curții de Apel Tg. M. Secția C. A. Fiscal, creditoarea solicitând executarea silită prin poprire a debitoarei în vederea restituirii tuturor sumelor încasate necuvenit ca urmare a anulării somațiilor și a titlurilor executorii anulate de instanțele de judecată, în cuantum total de 1.007.130 lei, la care se adaugă dobânzile penalizatoare aferente de la data executării fiecărei sume în parte și până la restituirea lor integrală, precum și a sumelor acordate de instanțele de judecată cu titlu de cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3.824,5 lei.
P. nota de ședință depusă prin serviciul Registratură la data de 10.01.2014, creditoarea a învederat că au fost recuperate cheltuielile de judecată din hotărârile judecătorești exhibate, inclusiv suma de 3.824,50 lei, sens în care a precizat că nu mai solicită încuviințarea executării silite a debitoarei pentru suma pretinsă prin cererea de investire, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la debitul de 1.007.130 lei, al cărui cuantum a fost justificat prin raportare la fiecare titlu executoriu în parte pretins de către creditoare prin răspunsurile la adresa emisă de către instanță, depuse la dosar în 12.12.2013 și 08.01.2014, instanța de executare a constatat că acesta totalizează sumele executate silit în temeiul unor titluri executorii/ca urmare a unor acte de executare silită anulate ulterior prin hotărârile judecătorești exhibate, fără ca în cuprinsul dispozitivului acestora să se dispună expres și restituirea de către Agenția Națională de Administrare F.-Direcția Generală a Finanțelor P. B.-Administrația Finanțelor P. A Mun. Tg. M. a sumelor achitate de către creditoare.
În acest context, instanța a apreciat că partea creditoarea nu a justificat dreptul de a cere executarea silită, creanța sa nerezultând din însuși actul de creanță, respectiv hotărârile judecătorești mai sus menționate, ce reprezintă titlul executoriu în prezenta cauză, nefiind așadar o creanță certă în sensul art. 662 alin. 1 și 2 C.p.c. în lipsa solicitării întoarcerii executării silite și a restabilirii situației anterioare.
În plus, față de dispozițiile art. 148 alin. 4 lit. b din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborat cu art. 117 alin. 9 din același act normativ și Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal reglementată de Ordinul nr. 1899/22.12.2004, prima instanța a opinat că Decizia nr._/15.03.2013 atașată de creditoare nu poate fi asimilată unei decizii de restituire în sensul Ordinului Ministerului Finanțelor P. anterior menționat, cât timp în cuprinsul acesteia s-a decis doar încetarea executării silite declanșate față de .. C. SRL și anularea anumitor acte de executare silită, fără să se stabilească cuantumul sumei aprobate spre restituire.
P. urmare, reținând că hotărârile judecătorești exhibate nu stabilesc obligații care, potrivit legii, pot fi puse în executare prin aducerea la îndeplinire pe care silită în condițiile Cărții a V-a a Codului de procedură silită, neexistând deci certitudine că debitorul datorează o anumită creanță, față de prevederile art. 665 C.p.c., prima instanța a respins cererea de încuviințare ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii camerei de consiliu din 16.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ a declarat recurs la data de 20.01.2014, creditoarea .. C. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii atacate și rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii de încuviințare a executării silite așa cum a fost formulată.
La data de 29.01.2014, apelanta creditoarea .. C. SRL a depus la dosar motivele de apel.
În motivarea, apelanta a arătat premisele de la care a plecat instanta de fond la momentul la care a respins cererea de incuviintare a executarii silite solicitata de B.E.J. K. O. in cadrul Dosarului Executional nr. 360/E/2013 au fost eronate, motiv pentru care si concluziile trase de aceasta instanta sunt in egala masura gresite. Astfel, deși prin cererea de incuvintare a executarii silite s-a solicitat instantei de judecata sa dispuna in sensul de a permite punerea in executare silita a celor 12 hotarari judecatoresti definitive si irevocabile ( in majoritate pronuntate in fond si in recurs ) în litera și spiritul lor, astfel cum instantele de judecata au inteles sa dezlege problemele de drept deduse judecatii lor.
Apelanta consideră ca insuficient justificata si motivata trimitera facuta de instanta de fond la dispozitiile art. 662 alin. 1 si 2 din C.proc.civ, fără a se lua în considerare prevederile art. .662 A.. 3 DIN C.PROC.CIV. Care dispune dupa cum urmeaza: ., CREANTA ESTE LICHIDA CAND OBIECTUL EI ESTE DETERMINAT SAU CAND TITLUL EXECUTORIU CONTINE ELEMENTELE CARE PERMIT STABILIREA LUI...
Apelanta arată că prima instanta nu a analizat in cadrul incheierii pronuntate a argumentele indicate de ea care faceau ca in concret creanta sa fie identificata in plenitudinea elementelor ei care o determinau astfel sa fie perceputa ca certa, lichida si exigibila. Hotararile judecatoresti invocate trimiteau inechivoc la dispozitiile de poprire, somatii emise, titluri executorii fiscale puse in aplicare de intimata, astfel încat SUMELE URMARITE SI EXECUTATE SILIT ERAU STRICT SI PRECIS DELIMITATE, MOTIV PENTRU CARE STABILIREA DE CATRE INSTANTA DE FOND A LICHIDITATII ERA PERFECT POSIBILA in fata instantei de investire.
Apelanta apreciază ca prima instanta a dat o interpretare excesiv de restrictivă a faptului ca instantele de judecata ce au anulat toate actele de executare prin hotărâri judecătorești de care se prevalează nu ar fi inserat în cuprinsul dispozitivului acestor hotarari si restituirea sumelor executate catre subscrisa creditoare.
Se mai arată că prima instanță a făcut o restrictiva interpretare institutiei întoarcerii executării, deoarece chiar daca in cuprinsul dispozitivelor hotararilor prin care s-au anulat actele de executare silita fiscale, aceste instante nu au mentionat explicit si masura repunerii partilor in situatia anterioara, dispozitiile art. 642 din C.proc.civ. sunt cat se poate de clare in privinta modului in care aceasta intoarcere a executarii silite ar urma sa se realizeze.Textul de lege este cat se poate de clar, in sensul ca „ Daca s-a desfiintat titlul executoriu toate actele de executare facute în baza acestuia sunt desființate de drept, daca prin lege nu se prevede altfel. In acest caz sunt aplicabile dispozitiile privitoare la intoarcerea executarii,,. Prevederile art. 722 alin. 1 din c.proc.civ. sunt de asemenea inechivoce in privinta modului de a interpreta atingerea finalitatii urmarite de legiuitor, nicidecum al aceluia de a perpetua . ilegalitatea executarii constatate deja de o instanta de judecata.
Se menționează ca instanta competenta potrivit legii este atat instanta care a fost investita cu solutionarea contestatiei la executare cat si instanta care este investita cu executarea silita propriu-zisa, din aceasta perspectiva legiuitorul nefacand o distinctie neta si inechivoca. Cum prevederile procedural trebuiesc interpretate atat in litem cat si în spiritul lor, apelanta apreciază ca ancorarea instantei de fond in prezenta sau absenta mentiunii privitoare la realizarea repunerii partilor in situatia anterioara in mod explicit in dispozitivul acestor hotarari judecatoresti, nu poate fi primita ca si justificare a respingerii cererii formulate de subscrisa creditoare. A retine contrariul ar insemna ca instanta de investire sa considere ca in continuare s-ar impune a mentine nelegalitatea executarii silite pentru o suma extrem de insemnata, situatie care ar aduce apelanta în pragul falimentului.
Apelanta susține că doar dispozitiile din vechiul cod de procedura civila permiteau o asemenea interpretare excesiv de restrictiva a modului in care consecutiv anularii actelor de executare silita, cum anume ar fi trrebuit sa procedeze persoana interesata, însă în lumina noilor formulari din codul de procedura civila nou, optica instantei de fond este una gresita.
Se mai arată că modul de aplicare al art. 722 alin. 1 din c.proc.civ. nu este cu nimic împiedicat in a se aplica de dispozitiile art. 723 alin. 3 din c.proc.civ. care instituie faculatatea persoanei interesate de a solicita pe cale separata dispunerea asupra intoarcerii executarii silite, sintagma folosita fiind „ ... o va putea cere... „ sens in care imperativitatea dispozitiilor de la art. 722 alin. 1 din c.proc.civ nu poate fi inlaturata prin simpla omisiune a primelor instante investite cu solutionarea contestatiilor la executarea silita de a dispune si in sensul restabilirii situatiei anterioare executarii silite.
Apelanta apreciază ca instanta investita cu punerea in executare silita a solutiilor de anulare a actelor de executare silita fiscale, o data ce ele au fost anulate, respectiv instanta careia i s-a adresat B.E.J. K. O. pentru a incuviinta executarea silita era in masura sa dispuna admiterea acestei cereri.
Apelanta a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, motivele de apel au fost întemeiate pe dispozițiile art. 451 C.p.c.
Apelul a fost timbrat cu 120 lei.
La termenul de judecată din 20.02.2014, instanța a calificat calea de atac ca fiind apelul.
Verificând, în conformitate cu prevederile art. 479 alin.1 C.proc.civ., stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele motivelor de apel formulate de parte, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 622 alin. 1 și 2 din C.p.c. obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Conform art. 632 C.proc civ. Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titlu executoriu hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii pot fi puse în executare.
Pentru a se face executarea silită este necesar să existe o creanța certă, lichidă și exigibilă. Art. 622 din C.p.c. arată ce se înțelege prin creanță certă(creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu), lichidă(creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui) și exigibilă(creanța este lichidă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.)
P. hotărârile judecătorești indicate de apelantă ca fiind titluri executorii s-a dispus anularea actelor de executare sau/și titlurilor executorii și obligarea intimatei M. FINANȚELOR P. -Direcția Generală a Finanțelor P. Târgu M. la plata cheltuielilor de judecată.
Singurele creanțe certe, lichide și exigibile din titlurile executorii indicate sunt sumele la care intimata a fost obligată cu titlu de cheltuieli judecata, iar aceste sume au fost achitate de intimată(f. 109) și din acest motiv nu mai este necesar să se procedeze la executarea silită a acestor sume.
Este neîntemeiată susținerea apelantei potrivit căreia, prima instanța putea să determine cuantumul creanței provenite din anularea somațiilor și a titlurilor executorii prin hotărârile de judecata indicate ca fiind titluri executorii. Faptul că au fost anulate somațiile și titlurile executorii nu presupune automat că intimata datorează sumele menționate în actele de executare anulate. Intimata trebuie să restituie sumele menționate în actele de executare anulate dacă sunt îndeplinite două condiții, respectiv dacă aceste sume au fost executate efectiv de la contestatoarea .. C. SRL și dacă aceasta din urmă a solicitat instanței de judecată(fie în cadrul contestației la executare, fie pe cale separată) întoarcerea executării.
P. titlurile executorii invocate de creditor, respectiv Sentința civilă nr. 2480/25.04.2008 a Judecătoriei Tg. M., Sentința civilă nr. 2703/15.05.2008 a Judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 836/21.11.2008 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 4372/01.06.2009 a judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 315/15.04.2010 a Tribunalului M., Sentința civilă nr._/09.11.2010 a judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 815/06.10.2011 a Tribunalului M., Decizia nr. 1168/27.12.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 2940/30.03.2011 a Judecătoriei Tg. M., Sentința civilă nr. 1831/28.02.2011 a Judecătoriei Tg. M., Decizia nr. 1116/20.12.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 7476/17.08.2010 a Judecătoriei Tg. M., Decizia civilă nr. 196/23.02.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 2717/24.03.2011 a Judecătoriei Tg. M., Decizia nr. 1166/27.12.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr._/09.11.2010 a Judecătoriei Tg.M., Decizia civilă nr. 965/16.11.2011 a Tribunalului M., Sentința civilă nr. 939/21.09.2010 a Tribunalului M. Secția C. A.. Fiscal, Sentința civilă nr. 279/03.03.2010 a Tribunalului M. Secția C. A.. Fiscal, Decizia nr. 1848/R/14.10.2011 a Curții de Apel Tg. M., Sentința civilă nr. 1356/11.02.2011 a Judecătoriei Tg. M., Decizia nr. 117/20.12.2011 a Tribunalului M. și Decizia nr. 1850/R/14.10.2011 a Curții de Apel Tg. M. Secția C. A. Fiscal, nu s-a dispus întoarcerea executării silite deoarece instanțele care au pronunțat hotărârile judecătorești menționate mai sus nu au fost investite și cu petite de întoarcere a executării.
Dacă până la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești menționate mai sus sau ulterior pronunțării acestora, apelanta creditoare a fost executată silit de către intimată în baza actelor de executare anulate, aceasta are dreptul să formuleze o cerere de întoarcere a executării pentru sumele care au fost executate în baza actelor de executare anulate. Instanța de apel reține că apelanta a și solicitat pentru o parte din actele de executare anulate întoarcerea executării, prin cererea formulată în dosarul nr._/320/2011.
Prima instanța investită cu cererea de încuviințare a executării silite în mod corect a respins cererea deoarece hotărârile judecătorești indicate de creditoare ca fiind titluri executorii nu constituie titlu executoriu și pentru suma de 1.007.130 lei, la care se adaugă dobânzile penalizatoare aferente de la data executării fiecărei sume în parte și până la restituirea lor integrală. Așa cum s-a menționat mai sus, dacă apelanta creditoare a fost executată efectiv pentru suma de 1.007.130 lei are posibilitatea să formuleze o cerere de întoarcere a executării, iar ulterior în baza sentințe judecătorești pronunțate cu privire la întoarcerea executării, să solicite încuviințarea executării silite.
Articolul 723 din codul de procedură civilă prevede:
" Modalitatea de restabilire
(1) În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară.
(2) Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
(3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Judecata se va face de urgență și cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului."
Din interpretarea dispozițiilor articolului 723 din Codul de procedură civilă reiese că în situația în care a fost desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, sumele executate silit nu se pot recupera decât la cererea celui executat și în baza unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus în mod expres acest lucru.
Dispoziile legale incidente în cauză sunt clare, iar interpretatea făcută de apelantă este eronată. Articolul 642 din Codul de procedură civilă precizează că, dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar în acest caz, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la întoarcerea executării, ceea ce presupune formularea unei cererii de întoarcere a executării și existența unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună acest lucru.
Tribunalul apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă interpretare si aplicare a dispozițiilor legale incidente, motiv pentru care în temeiul art. 480 alin. 1 și art. 666 C.proc.civ., va respinge apelul declarat ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta creditoare ., împotriva încheierii camerei de consiliu din 16.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect încuviințare executare silită, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta creditoare . prin reprezentant legal, cu sediul în Târgu M., .. 1918, nr. 116/18/4, județul M., având CUI nr. RO1200562, împotriva încheierii camerei de consiliu din 16.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect încuviințare executare silită, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03 .2014.
Președinte, Judecător,
D. N. V. M.
Grefier,
M. D.
Red. D.N./12.03.2014
Tehnored. M.D./12.03.2014
5 ex.
Judecător fond I.C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 183/2014. Tribunalul BRAŞOV | Fond funciar. Decizia nr. 219/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








