Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 247/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 247/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 247/A/2015

Ședința publică de la 11.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. F. - Judecător

Judecător: A. B.

Grefier: M. I.

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulate de apelanta - petentă E. F. G., P. M. . SRL, prin reprezentant legal, împotriva Încheierii din 18.11.2014 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său legal de la dezbateri, fiind incidente prevederile art. 223 alin. 3 teza finală și art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finală din Codul de procedură civilă.

P. cererea de apel, apelanta nu a propus probe noi în calea de atac.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, deși i s-a acordat un termen de judecată pentru a depune la dosar taxa judiciară de timbru, având în vedere că existau indicii cu privire la achitarea acesteia, apelanta nu s-a conformat solicitării. Ca urmare, instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare a apelului.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Constată că prin încheierea pronunțată la data de 18.11.2014 în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins cererea formulată de petentul E. F. G., prin mandatar E. KSI Romania SRL având ca obiect învestire cu formulă executorie a contractului credit de consum nr._/11.03.2006 încheiat cu . ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.11.2014, sub numărul_, petentul E. F. G., în calitate de creditor cesionar, prin mandatar S.C. „E. KSI ROMÂNIA” S.R.L. București, a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._/11.03.2006 încheiat între CETELEM IFN S.A., în calitate de împrumutător și B. A. G., în calitate de împrumutat.

S-a achitat taxă judiciară de timbru de 20 lei conform dispozițiilor art. 10 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 6401 al.1 din NCPC „titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.”

Potrivit dispozițiilor art.6401 al. 3 din NCPC „instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerută de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege„.

Examinând contractul de contractului de credit de consum nr._/11.03.2006, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu S.C. CREDISSON INTERNATIONAL S.R.L. la data de 11.03.2006.

La data încheierii contractului de credit de consum era în vigoare Legea nr. 289/2004, aplicabilă contractului încheiat. De altfel, chiar în cuprinsul contractului această lege este singurul act normativ menționat.

În cuprinsul Legii nr. 289/2004 și al Ordinului nr._ al B.N.R. prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a legii nu era prevăzută calitatea de titlu executoriu a unor contracte încheiate în temeiul acestora. Legea nr. 289/2004 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 50/2010.

Prevederile art.45 din O.G. nr. 28/2006 nu sunt aplicabile contractului, întrucât acesta a fost încheiat în temeiul Legii nr. 289/2004. Totodată, la momentul încheierii contractului cedentul S.C. CREDISSON INTERNATIONAL S.R.L. nu era organizată potrivit prevederilor O.G. nr. 28/2006 ca instituție financiară nebancară. Or, potrivit dispozițiilor art. 6, denumirea unei entități care poate desfășura activitate de creditare, în condițiile acestei ordonanțe, va include sintagma „instituție financiară nebancară” sau abrevierea „IFN”.

În consecință, instanța, reținând că înscrisul contractul de credit de consum nr._/11.03.2006 nu constituie titlu executoriu în sensul dispozițiilor art.6401 alin. 3 din NCPC, a respins cererea de învestire cu formulă executorie ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a apelului E. KSI Romania SRL, care a solicitat casarea încheierii și admiterea cererii pentru încuviințarea executării astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac exercitate apelanta a arătat că regimul aplicabil contractului de credit este el în vigoare la data încheierii sale, titlul executoriu este un contract de credit de consum, contractul a fost încheiat în anul 2006, când era în vigoare Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contactelor de credit pentru consum. Potrivit art. 2 din lege, prin creditor se înțelege una sau mai multe persoane fizice ori juridice care, în cadrul activității profesionale ori de afaceri, acordă credite pentru consumatori, iar prin contract de credit – actul juridic în temeiul căruia creditorul acordă sau se angajează să acorde, iar consumatorul acceptă un credit în formă de împrumut, a unei amânări a plății sau a altei facilități financiare similare. Potrivit interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 3 lit. g din Legea nr. 289/2004, respectiva lege se aplică pentru creditele având valori între 200 și 20.000 euro, așadar și pentru contractul din prezenta cauză. La data încheierii contractului legea nu stabilea obligativitatea ca instituțiile ce acordau credite să fie bănci sau IFN. Potrivit art. 20 din legea nr. 289/2004, prevederile acesteia se completează cu dispozițiile Legii nr. 58/1998 în măsura în care acestea din urmă nu sunt contrarii. Conform art. 79 alin.2 din Legea nr. 58/1998, contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii. Din interpretarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 289/2004 și a art. 79 alin.2 din Legea nr. 58/1998 rezultă că și contractele de credit de consum, inclusiv cel care face obiectul prezentei cauze, constituie titluri executorii.

P. rezoluția din data de 6.01.2015, în sarcina părții apelante instanța a stabilit obligația ca, până cel mai târziu la primul termen de judecată, să depună la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 20 lei, obligație stabilită conform dispozițiilor art. 23 din OUG nr. 80/2013.

Această obligație a fost comunicată apelantei, conform dovezii de înmânare de la fila 9, la data de 9.01.2015. Adresa a fost primită de funcționarul apelantei însărcinat cu primirea corespondenței, care a semnat dovada de înmânare.

La data de 13.01.2015 s-a înregistrat o notă de ședință întocmită de apelantă, prin care se aduce la cunoștința instanței faptul că s-a înaintat dovada achitării taxei judiciare de timbru. La termenul de judecată din 11.02.2015 acordat în vederea soluționării cererii de apel instanța a constatat că dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată la dosar. Întrucât Tribunalul a apreciat că există indicii cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru datorate pentru judecarea cererii de apel, a dispus emiterea unei adrese către titularul acesteia prin care i s-a solicitat să depună chitanța respectivă.

Constatând că apelanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, la termenul de judecată din 11.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cererii de apel.

Judecând cu prioritate această excepție dirimantă și absolută, care face de prisos judecarea în fond a pretențiilor deduse judecății prin cererea de apel, în temeiul art. 248 alin.1 C.pr.civ., instanța constată următoarele:

Prevederile art. 470 alin.2 C.pr.civ. dispun în sensul că la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru. Conform alineatului 3 al aceluiași articol, cerința de la alineatul 2 este prevăzută sub sancțiunea nulității, lipsa dovezii achitării taxei de timbru putând fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Întrucât apelanta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată a taxei judiciare de timbru la primul termen de judecată acordat în apel și nici la cel de-al doilea termen stabilit în condițiile redate mai sus, partea fiind legal citată potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 14, instanța urmează în temeiul art. 470 alin.3 C.pr.civ., să admită excepția de netimbrare invocată din oficiu și să constate nulitatea cererii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția de netimbrare a cererii de apel și, în consecință:

Constată nulitatea cererii de apel formulată de apelanta E. KSI Romania SRL, cu sediul ales în B. .. 45, ., CUI RO15089252, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/2002, împotriva încheierii pronunțate la data de 18.11.2014 a Judecătoriei B. pronunțată în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2015.

PREȘEDINTE Judecător

N. F. - Judecător A. B.

Grefier

M. I.

Red. AB – 16.03.2015

Tehnored. MI – 16.03.2015 – 3 ex.

Jud. fond A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul BRAŞOV