Legea 10/2001. Sentința nr. 182/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 182/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 182/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 182/ S
Ședința publică din data de 03.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. M.
GREFIER - D. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării contestației formulată in temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanții G. G. și G. M., în contradictoriu cu pârâta P. C. M.- prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 20.10.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 03.11.2014.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată inițial la Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe, reclamanții G. G. și G. M. au solicitat instanței obligarea pârâtei P. Comunie Moieciu să dispună acordarea despăgubirilor prevăzute de lege pentru terenul de 662 mp ce a aparținut reclamanților și pe care s-a realizat drumul comunal 56 Valea P. din comună, aflat în prezent în domeniul public al statului, respectiv în patrimoniul pârâtei.
Cererea a fost motivată, în drept, pe dispozițiile Legii 247/2005, Legii 18/1991 raportat la art. 111 din codul de procedură civilă și art. 7 din Legea 554/2004.
P. Încheierea de ședință din datat de 14.01.2014, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a respectivei secții și transpusă cauza Secției civile I la care a fost înregistrată sub nr._ .
La primul termen de judecată în fața acestei secții, reclamanții au modificat cererea lor în sensul revendicării terenului menționat ce a făcut obiectul preluării abuzive de către pârâtă sau plata despăgubirilor corespunzătoare valorii de piață, invocând prevederile art. 480 cod civil raportat la cele ale art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din aceeași Convenție.
Pentru termenul de judecată din 28.04.2014, reclamanții întregesc cererea lor prin solicitarea sumei de 18.660 euro echivalentul sumei de 82.104, raportat la art. 563 din Noul cod civil, iar la cel din data de 25.05.2014au solicitat obligarea pârâtei al plata acestei sume ca și contravaloare a terenului de 622 mp identificat în CF 119 Moieciu, nr. top 8102, 8103, 8104, 8105, potrivit expertizei efectuate de expert tehnic M. E..
În motivarea acestei cereri se arată că reclamanții au solicitat pârâtei plata despăgubirilor prin cererea nr. 4265 din 21.11.2005, dar au fost refuzați cu motivări neîntemeiate și îndrumați greșit pe căi procedurale.
Imobilul în litigiu a fost preluat în anii 1963-1964 fără acordarea vreunei despăgubiri și nu a fost întabulat pe numele pârâtei nici până în prezent, făcând trimitere la prevederile legale privind procedura exproprierii, respectiv Legea 255/2010 și Legea 33/1998.
Odată cu întregirea cererii, reclamanții au solicitat și trimiterea cauzei către Judecătoria Zărnești în raport de valoarea obiectului acesteia, solicitare la care au renunțat, prin apărător ales la termenul de judecată din data 26.05.2014, apreciind că cererea vizează un teren expropriat pentru care în mod greșit au fost îndrumați pe procedura Legii 10/2001, ulterior constatându-se că termenul de solicitare era depășit.
În fața primei instanțe investite, reclamanții au depus Dispoziția nr. 2 din data de 10.01.2013, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor, formulată în temeiul Legii 10/2001, pe motiv că solicitarea a fost tardiv formulată, dispoziție emisă în executarea Sentinței civile nr. 5737/CA din 24.10.2012, pronunțată de Secția a II a civilă în dosar nr._ .
Urmare modificării cererii, pârâta P. C. Moieciu a formulat o notă de ședință prin care a solicitat respingerea cererii cu motivarea că reclamanții au urmat procedura specială reglementată de Legea 10/2001 și nu pot formula cererea în revendicare pe calea dreptului comun.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând cererea precizată a reclamanților în raport de probele existente la dosarul cauzei și prevederile legale incidente în materie.
Urmare modificării și întregirii cererii reclamanților, cum s-a arătat mai sus, instanța a rămas investită cu soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor Legii 10/_, precum și a Legii 255/2010 și 33/1998, norme legale speciale care atrag competența secției civile a tribunalului.
Din documentația depusă la filele 27-32 a prezentului dosar, rezultă că reclamanții au solicitat restituirea în proprietate sau alte măsuri legale pentru terenul obiect al litigiului, atât în baza prevederilor legilor fondului funciar, prin sesizarea 2529/31.10.2007 (fila 279, cât și în baza Legii 10/2001 (fila 28).
Cât privește procedura la legile fondului funciar, din adresa-răspuns nr. 195 din 29.02.2008, a Primăriei Moieciu, rezultă că solicitarea reclamanților a fost supusă analizei Comisiei Locale de fond funciar fără a exista o soluție până la data de 14.02.2008, pentru ca, la data de 18.03.2008 și Prefectura B. să comunice reclamanților prin adresa nr. 4411 că au posibilitatea contestării propunerilor de validare numai după afișarea anexelor de către Comisia Locală.
La data de 18.09.2010, reclamanții solicită, pârâtei comunicarea stadiului soluționării cererii nr. 4265 (fila 32), ulterior acționând în instanță pe pârâtă și obținând sentința civilă mai sus indicată în baza căreia a fost emisă dispoziția de respingere a notificării, ca fiind tardiv formulată.
Din analiza acestor acte rezultă, că reclamanții au acționat pe cele două căi speciale pentru a obține reparație cu privire la ternul menționat, procedura Legii 10/2001 fiind finalizată prin respingerea ca tardivă a notificării, iar cea la legile fondului funciar nefiind finalizată.
Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi persoana juridică deținătoare privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de această lege.
Nerespectarea termenului de 12 luni stabilit de art. 22 din Legea nr.10/2001, prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 si OUG nr.145/2001 pentru depunerea notificării, calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, respectiv 14 februarie 2001, până la data de 14 februarie 2002, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent potrivit procedurii speciale prevăzute de această lege.
Dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001 au constituit obiect al controlului de constituționalitate, pe considerentul că textul limitează grav dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului, iar prin decizia nr. 388/2006 Curtea Constituțională a statuat ca termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 în interiorul căruia trebuie formulată notificarea, nu este de natura să aducă atingere dreptului de proprietate privată.
Pe de alta parte, tot Curtea Constituțională a statuat că instituirea unui termen de decădere pentru exercitarea drepturilor procesuale nu este de natură să aducă atingere accesului liber la justiție, drept consacrat constituțional în art. 21 din Constituție, prevederile art. 22 din lege fiind în deplina concordanta cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede în art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, o componenta a acestui drept fiind dreptul de acces la instanță.
Dreptul de acces la instanță nu este însa un drept absolut, acesta putând suferi limitări din partea puterii de stat, cum ar fi termenele legale de prescripție sau de decădere cu scopul salvgardării altor interese, precum și drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice, etc.
În acest sens este si jurisprudența CEDO, statuându-se constant ca pot fi aduse restricții exercițiului dreptului de acces, întrucât acest drept prin chiar natura sa cere o reglementare din partea Statului, reglementare care poate varia în timp si spațiu în funcție de resursele comunității și nevoile indivizilor, dar si de necesitatea asigurării unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit si mijloacele alese ( hotărârea Golder contra Marii Britanii din 1975).
Așadar, cu condiția ca dreptul să fie efectiv, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări sau restricții.
Prevederea din legea specială care vizează posibilitatea solicitării măsurilor reparatorii într-un anumit interval de timp, reprezintă o modalitate prin care un stat-parte la Convenție poate limita sau restrânge dreptul la un proces echitabil prin impunerea acestei perioade în care se poate valorifica dreptul individual, precum și stabilirea caracterului obligatoriu al parcurgerii unei proceduri administrative prealabile.
În acest sens, în Cauza Le Compte, V. Leuven și De Meyere contra Belgiei, 1981, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative sau profesionale [....] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigențele menționatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiția juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei".
Această posibilitate reprezintă marja de apreciere pe care Curtea o recunoaște statelor membre în privința drepturilor fundamentale care nu sunt privite ca drepturi absolute, cum este și dreptul la un proces echitabil.
Accesul la justiție presupune în mod necesar însă ca, după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe judecătorești.
Numai în lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanță ar fi atins în substanța sa, ceea ce nu este cazul în speță, astfel că acest drept nu este afectat, Legea nr. 10/2001 reglementând nu numai termenele și procedurile administrative de restituire, dar și modalitățile de a fi atacate în justiție măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri de către unitățile deținătoare sau entitățile investite cu soluționarea notificărilor, prezenta cerere fiind exercitată în temeiul acestor prevederi legale, urmare dispoziției de respingere ca tardivă a notificării reclamanților.
Pentru aceste considerente, instanța constată aplicarea corectă a prevederilor legale vizând termenul de solicitare a restituirii în modalitățile prevăzute de legea specială a terenului preluat de la reclamanți, de către pârâta P. Moieciu.
Consecința juridică a respingerii solicitării reclamanților rezultă din atitudinea de nerespectare a termenului imperativ în care trebuia depusă notificarea cu privire la terenul menționate și decăderii din dreptul de mai formula o astfel de notificare sau de a solicita direct instanței de judecată măsuri reparatorii prevăzute de legea specială.
Existența acestei proceduri speciale, neglijate de către reclamanți în termenul legal stabilit, face inaplicabilă și dispoziția din art. 6 al. 2 al Legii 213, privind bunurile proprietate publică, potrivit căreia bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Or, în speță, terenul a fost solicitat atât în temeiul Legii 10/2001 cât și al Legii 18/1991, cum s-a arătat mai sus, fiind de prisos a face verificări în sensul de se stabili în concret al cărei legi este obiect, de vreme ce solicitarea a fost respinsă, în mod legal, ca fiind tardivă.
Rezultă, din cele anterior expuse, că reclamanții au în derulare procedura la legile fondului funciar care urmează a fi finalizată, fie în fața comisiilor speciale de fond funciar, fie în fața instanțelor de judecată în cadrul căilor de atac reglementate de aceste dispoziții.
Inexistența unei soluții finale în această procedură determină constatarea că dreptul reclamanților este încă actual și că acesta urmează a fi valorificat prin modalitățile prevăzute de normele menționate.
Pentru aceste considerente, cererea reclamanților se dovedește neîntemeiată și va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă modificată, formulată de reclamanții G. G., cu domiciliul în Comuna Moieciu, ., .. 75 și G. M., cu domiciliul în ., .. 72, Județul B., în contradictoriu cu pârâta P. C. Moieciu, cu sediul în Moieciu, ., județul B..
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. M. D. A.
Red. VM/23.01.2015
Dact.AD/23.01.2015
Ex.5
| ← Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 775/2014. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 824/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
