Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 775/2014. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 775/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 775/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ Nr. 775/R

Ședința publică din 9 octombrie 2014

Completul de judecată R3 constituit din:

PREȘEDINTE – N. F. - judecător

Judecător – D. O. P.

Judecător – C. F.

Grefier - V. P.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatorul G. D. în contradictoriu cu intimatul M. F., prin P., împotriva Deciziei civile nr. 593/R/19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. A. pentru intimat, lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentanta convențională a intimatului depune la dosar împuternicire avocațială. Precizează că nu are chestiuni prealabile de invocat, cereri în probațiune.

Instanța acordă părții prezente cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentanta convențională a intimatei pune concluzii de respingere a contestației în anulare formulată de către contestator împotriva Deciziei civile nr. 593/R/ 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul B. întrucât motivele invocate nu sunt întemeiate.

Solicită a se observa că, în calea de atac a recursului, contestatorului i s-a respins atât cererea de ajutor public judiciar cât și cererea de reexaminare a Încheierii din data de 24 aprilie 2014, astfel că acesta avea obligația de a achita taxa de timbru stabilită de instanță pentru calea de atac promovată.

În consecință solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

T R I B U NA L U L,

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatorul G. D. a formulat, în contradictoriu cu intimatul M. F. prin P., contestație în anulare cu privire la decizia civilă nr. 593/R/19.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei atacate și rejudecarea recursului.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că soluția instanței de recurs a fost aceea de anulare ca netimbrată a căii de atac, în condițiile în care recurentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din 24.04.2014.

A mai arătat că împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare, iar soluția pronunțată de completul investit cu această cerere nu i-a fost comunicată, acesta luând cunoștință de respingerea irevocabilă a cererii de ajutor public judiciar la termenul din data de 19.06.2014, termen la care instanța a respins cererea de amânare formulată în vederea timbrării recursului și a rămas în pronunțare, cu încălcarea drepturilor sale procesuale.

Contestatorul a arătat de asemenea că, potrivit prevederilor art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, în ipoteza în care cererea este netimbrată instanța are obligația de a pune în vedere părții să achite taxa de timbru datorată, acordând în acest scop un termen de 10 zile.

În continuare, a arătat că, în cadrul procesului, a intervenit chestiunea necontencioasă referitoare la formularea cererii de ajutor public judiciar, de a cărei soluție depindea exercitarea drepturilor procesuale ale părții, astfel că se impunea comunicarea soluției pronunțate cu privire la cererea de reexaminare, judecata fiind făcută fără citarea recurentului, precum și că toate aceste aspecte au fost învederate instanței de recurs, care însă a respins cererea de acordare a unui termen de judecată în vedere achitării taxei judiciare de timbru, apreciind că partea avea obligația să se informeze de pe portalul instanțelor de judecată cu privire la soluția dată cererii de reexaminare, deși legea nu prevede o atare obligație procesuală.

A mai arătat că, în aceste condiții, soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, iar partea nu putea fi sancționată pentru neîndeplinirea unei obligații pe care nu a cunoscut-o, recurentul nefiind în culpă, iar, în aceste condiții, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului cauzei, încălcându-i dreptul la un proces echitabil.

În drept au fost invocate prevederile art. 318 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând contestația în anulare în raport cu motivele invocate și cu textul de lege menționat mai sus, Tribunalul constată că aceasta este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 318 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență și în doctrină, înțelesul noțiunii de „greșeală materială” este strict limitat la situațiile în care este vorba despre greșeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, fiind enumerate, cu titlul de exemplu, situația în care instanța respinge recursul ca tardiv, ca urmare a unei greșeli în privința modului de calcul al termenului de recurs, ori dispune anularea acestuia ca netimbrat în condițiile în care dovada achitării taxei de timbru se află la dosar și altele asemenea.

Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, cum sunt cele de apreciere a probelor, de interpretare a dispozițiilor legale etc., deoarece în acest fel s-ar deschide calea unui recurs la recurs.

În speță, se constată că nu se poate reține săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli materiale, de natura celor menționate mai sus, având în vedere că, astfel cum rezultă din preambulul deciziei atacate, instanța nu s-a aflat în eroare cu privire la respingerea cererii de amânare și anularea recursului ca netimbrat, întrucât măsurile dispuse de instanță au fost motivate, dispunându-se respingerea cererii de amânare formulată de reprezentanta convențională a recurentului, întrucât, potrivit art. 15 alin. 3 din O.U.G. nr. 51/2008, încheierea de soluționare a cererii de reexaminare este irevocabilă, iar potrivit Codului de procedură civilă se comunică părților exclusiv hotărârile împotriva cărora partea are posibilitatea exercitării căii de atac, comunicându-se părților hotărârea în cazul în care acest lucru este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a căii de atac, conform art. 261 alin. 3 C.pr.civ.

În aceste condiții, rezultă că măsura dispusă de instanță este rezultatul unui raționament juridic, constituind așadar o chestiune de judecată, care nu se încadrează în noțiunea de „eroare materială”, astfel cum aceasta este definită în practică și în literatura de specialitate.

În ceea ce privește invocarea de către contestator a incidenței prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, instanța reține că acest act normativ nu este incident în speță, cererea de chemare în judecată și calea de atac fiind supuse timbrajului prevăzut de Legea nr. 146/1997, aflată în vigoare la data introducerii acțiunii; așadar, nu se poate reține săvârșirea vreunei erori materiale sub aspectul termenului pretins a fi omis de instanță, o atare obligație nefiind prevăzută de actul normativ incident în speță în ceea ce privește taxa judiciară de timbru.

Față de aceste considerente, în baza art. 318 teza I C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G. D. în contradictoriu cu intimatul M. F. prin P., cu privire la decizia civilă nr. 593/R/19.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G. D. în contradictoriu cu intimatul M. F. prin P., cu privire la decizia civilă nr. 593/R/19.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 octombrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

N. F. D. O. P. C. F.

GREFIER

V. P.

Red.C.F../24.10.2014

Dact.V.P./24.10.2014

- 2 ex -

Jud.recurs D.P.,S.N.,C.F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 775/2014. Tribunalul BRAŞOV