Contestaţie la executare. Decizia nr. 571/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 571/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 571/. publică din data de 10 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. S.
JUDECĂTOR: L. S. P.
GREFIER: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelantul contestator Ș. D. R. în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA, prin reprezentant legal și cu intervenientul în nume propriu ., prin mandatar . SRL, împotriva sentinței civile nr._/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. E., în substituirea avocat E. V., pentru apelantul contestator, și consilier juridic Tișcă L. C., pentru intimată, lipsă fiind intervenientul în nume propriu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Cercetând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că în această cauză nu au fost invocate chestiuni prealabile, altele decât cele soluționate prin Încheierea ședinței publice din data de 12.09.2014, iar părțile prezentului litigiu nu au propus completarea probatoriului ce a fost administrat cu ocazia judecării în primă instanță a pricinii, în condițiile stipulate art. 478 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 244 Cod procedură civilă, constată că este încheiată cercetarea judecătorească, sens în care, făcând aplicarea dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților, prin reprezentanții lor convenționali, asupra cererii de apel ce formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta convențională a apelantului contestator solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii de repunere în termenul de formulare a contestației la executare și trimiterea cauzei primei instanțe pentru reluarea judecății, având în vedere că aceasta a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului. Arată că somația emisă de B. M. M. I. la data de 08.07.2013 nu a ajuns în posesia apelantului, dat fiind faptul că acesta nu mai locuia la adresa la care s-a realizat comunicarea încă din data de 03.05._, având reședința stabilită pe teritoriul Germaniei.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că apelantul a luat la cunoștință de actele de executare la data de 05.07.2013, dată la care apelantul a formulat o cerere, prin care a adus la cunoștință B. M. M. I. faptul că are reședința pe teritoriul Germaniei și a solicitat ca actele de executare să îi fie comunicare la domiciliul ales. Astfel cum se poate observa din actele aflate la dosarul cauzei, această cerere a fost înregistrată la B. M. M. I. la data de 19.07.2013, iar nu la data de 05.07.2013, astfel cum, în mod greșit a reținut prima instanță. De la data luării la cunoștință despre dosarul execuțional, respectiv 19.07.2013, și până la data introducerii contestației la executare au trecut mai puțin de 5 zile, motiv pentru care apreciază că această contestație a fost formulată în termen.
Reprezentanta convențională a intimatei solicită respingerea apelului, păstrarea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că în mod corect, instanța de fond a reținut că prezenta contestație la executare a fost promovată cu depășirea termenului legal. Termenul de contestare a somației este de 5 zile, raportat la prevederile art. 62 din Legea nr. 58/1954. De asemenea, instanța de fond a reținut că primul act de executare a fost comunicat contestatorului prin poștă, conform art. 163 din Codul de procedură civilă, și, deși nu a fost găsit acasă destinatarul, factorul poștal a depus plicul în cutia poștală. Contestatorul nu a adus la cunoștința băncii sau a executorului judecătoresc schimbarea de domiciliu. Cererea de executare silită și celelalte acte de executare au fost îndeplinite în raport de adresa cunoscută de BCR. Prima instanță a reținut, în mod corect, atât confuzia contestatorului cu privire la data lucrării la cunoștință de actele de executare prima dată indicând data de 19.07.2013, iar apoi, data de 05.07.2013. Totodată, instanța de fond a reținut, în mod corect, îndeplinirea corectă a procedurii de comunicare prin poștă către contestator, motiv pentru care a respins cererea de repunere în termen de declarare a contestației și a admis excepția tardivității formulării contestației la executare.
Instanța, în temeiul prevederilor existente în art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel ce formează obiectul prezentului dosar.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată că, prin sentința civilă nr._/10.12.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Ia act de renunțarea contestatorului Ș. D. R., la judecata cererii de suspendare a executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 722/2013 al B. M. M. I..
Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestației la executare, formulată de contestatorul Ș. D. R., ca neîntemeiată și, pe cale de consecință:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Ș. D. R. în contradictoriu cu intimata B. C. SA, ca tardiv formulată.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin acțiunea dedusă în justiție contestatorul contestă legalitatea unui act de executare propriu-zis – somația din data de 08.07.2013 emisă de organul de executare (în ceea ce privește respectarea normelor legale privind comunicarea acesteia către contestator). Contestatorul invoca implicit apărări de fond în privința titlului executoriu care nu îl reprezintă o hotărâre judecătorească. Astfel, acesta pune în discuție susțineri în privința ordinei de preferință a urmării silite susținând că creditoarea ar fi trebuit să se îndrepte mai întâi împotriva emitentului, contestatorul debitor punând în discuție excepții procedurale (adică cele privitoare la condițiile de exercitare a acțiunii sau execuției cambiale).
Conform art. 62 din Legea 58/1954 privind cambia și biletul la ordin „În termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare. Contestația se va introduce la instanța de executare, care a va judeca potrivit Codului de procedură civilă...”.
Potrivit înscrisurilor ce compun dosarul de executare silită instanța reține că actul de executare contestat a fost comunicat la adresa de domiciliu al contestatorului din România, adresa pe care acesta a declarat-o și care există înscrisă în evidențele SPCEIP . În privința acestei comunicări instanța apreciază că procedura de comunicare a acestui act nu este viciată. Astfel se constată că factorul poștal, constatând absența de la domiciliu a destinatarului a depus corespondența în cutia poștală, instanța apreciind că au fost respectată procedura de comunicare din perspectiva disp.art. 163 alin.3, alin.8 NCPC . Susținerile contestatorului cu privire la faptul că acest act i-ar fi fost comunicat de factorul poștal, persoană care nu poate fi asimilată agentului procedural, este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 154 alin.4 NCPC, comunicarea actelor de procedură se poate face prin poștă ( existând în acest protocol încheiat de Ministerul Justiției și Poșta R.).
De altfel, în formarea silogismului juridic asupra temeinicie cererii de repunere în termen, instanța a avut în vedere implicit atitudinea confuză a contestatorului cu privire la data la care a luat la cunoștință despre existența actului de executare contestat. Pe de o parte, în acțiunea introductivă de instanța contestatorul a afirmat că somația emisă în data de 08.07.2013 i-a fost comunicată la data de 09.07.2013, iar pe de altă parte, cu ocazia concluziilor orale, prin reprezentantul său convențional, acesta a susținut că a luat la cunoștință de existența executării silite la data de 05.07.2013, când a accesat portalul instanțelor de judecată de pe site-ul Ministerului de Justiție, moment la care a adus la cunoștința organului de executare faptul că are rezidența stabilită în Germania, solicitându-i ca actele de executare să-i fie comunicate la domiciliul procesual ales. Ori, dacă într-adevăr această afirmație este veridică atunci se poate pune, dar nu retoric, următoarea întrebare: de ce în data de 09.07.2013 ar mai fi comunicat executorul somația la adresa de domiciliu a contestatorului și de ce n-ar fi comunicat-o la adresa domiciliului ales și adus la cunoștința organului de executare ?
Instanța reține că la data de 24.07.2013, contestatorul, înțelegând să uziteze de dispozițiile art. 183 alin.1 NCPC, a transmis Judecătoriei B. contestația, aceasta fiind înregistrată la data de 25.07.2013. Calculând potrivit art. 181 pct.2 și alin.2 NCPC durata termenului de 5 zile în care trebuia exercitată potrivit art. 62 din Legea 58/1934 contestația la executare este evident că actul procedural în discuție a fost efectuat după expirarea termenului (acesta împlinindu-se la data de 15.07.2013.
Conform art. 186 NCPC “ partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate “. În cazul speței, contestatorul a făcut dovada faptului că este rezident al statului german, având domiciliul stabilit în acest stat, dar acest aspect, prin el însuși nu poate constitui un motiv temeinic și justificat, în înțelesul textului de lege, care să-l fi împiedicat pe contestator a-și exercita dreptul procedural, în termenul prevăzut de legiuitor. Mijloacele de probă administrate de contestator sub acest aspect nu au putut forma instanței convingerea că acesta ar fi aflat de existența actului contestat după data de 15.07.2013; actul depus de contestator dovedește faptul pozitiv că este cetățean roman cu domiciliu în Germania, dar nu dovedește împrejurarea că în intervalul de timp în care trebuia formulată contestația contestatorul nu s-a aflat la domiciliul său din România.
În concluzie, apreciind că contestatorul nu a făcut în condițiile impuse de art. 249 NCPC dovada existenței unor motive întemeiate, care-l să-l fi împiedicat în mod real și efectiv pe contestator a promova contestația în termenul procedural prevăzut de legea specială, instanța a respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestației ca nefondată, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 185 NCPC, respingând contestația ca tardiv formulată.
Împotriva sentinței civile nr._/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., contestatorul Ș. D. R., prin reprezentant convențional avocat E. V., a exercitat calea de atac a apelului, solicitând desființarea în totalitate a acesteia cu consecința admiterii cererii de repunere a sa în termenul de promovare a contestației la executare.
În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, autorul acesteia a arătat că, în mod eronat, prima instanță a reținut că data la care a luat cunoștință de actele de executare contestate este data de 5.07.2013, în realitate, această dată este, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, data de 19.07.2013, dată la care a înaintat executorului judecătoresc o cerere de recomunicare a actelor de executare silită pe care le-a întocmit, la domiciliul său ales.
În acest context, se impune a se constata că de la data luării la cunoștință despre existența dosarului execuțional - 19.07.2013 - a recomunicări tuturor actelor de executare silită și data înregistrării pe rolul instanței a contestației la executare a trecut mai puțin de 5 zile.
În ceea ce privește argumentele pe baza cărora prima instanță a respins cererea de repunere a sa în termenul de promovare a contestației la executare, ce se circumscriu nedovedirii de către el a împrejurării că la data la care s-a realizat procedura de comunicare a actelor de executare silită contestate nu s-a aflat la domiciliul pe care îl are pe teritoriul României, acest aspect a fost probat prin faptul pozitiv conex, respectiv a faptului că, începând cu data de 03.05.2012, are stabilită reședința în Germania și că a plecat în această țară la data de 05.06.2013, așa cum rezultă din biletul de avion.
Față de toate aceste aspecte, raportat la împrejurarea că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a formula contestației la executare în termenul prevăzut de lege, cererea de repunere în termen este întemeiată, astfel că se impune a fi admisă.
Apelantul a fundamentat în drept cererea de exercitare a căii de atac pe care a promovat-o pe dispozițiile art. 717 din Codul de procedură civilă.
În apărare, intimata B. C. R. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a fi respinsă cererea de apel exercitată împotriva sentinței civile nr._/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., ca fiind nefondată.
În motivarea poziției sale procesuale, partea menționată a arătat că prima instanță a stabilit în mod legal și temeinic că partea apelantă nu a făcut dovada, în conformitate cu prevederile art. 249 Cod procedură civil, a existenței unor motive întemeiate, care să o fi împiedicat în mod real și efectiv să promoveze contestația la executare în termenul instituit de lege.
Mai mult decât atât, partea menționată nu a îndeplinit nici până în prezent obligația legală de notificare a schimbării de domiciliu. Or, pentru a asigura opozabilitatea schimbării de domiciliu față de creditor și față de organul de executare, acest fapt trebuia adus la cunoștință acestora.
Este de menționat că, prin actul de procedură pe care l-a întocmit în sensul celor mai sus expuse, partea intimată a formulat apărări și cu privire la fondul contestației la executare ce a fost promovată de către partea apelantă, deși, așa cum am arătat, Judecătoria B. nu a soluționat prin sentința pe care a pronunțat-o fondul cauzei.
Cu privire la întâmpinarea ce a fost formulată în cauză de către partea intimată, apelantul a depus la dosarul cauzei răspuns, prin care a a reluat toate susținerile pe care le-a formulat prin cererea de apel pe care a exercitat-o.
În data de 12.09.2014, partea intimată a depus la dosarul cauzei o cerere, prin care a solicitat instanței de apel să ia act de perfectarea unui contract de cesiune de creanță pentru suma de bani ce constituie obiectul material al procedurii executării silite ce a fost declanșată față de partea apelantă, să dispună introducerea în cauză a cesionarului . și să dispună scoaterea sa din cauză.
P. Încheierea ședinței publice din data de 12.09.2014, instanța, pentru considerentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul acesteia, a constat că, în virtutea legii, . a dobândit calitatea de intervenient în cadrul litigiului de față, a respins cererea de scoatere din cauză a intimatei B. C. R. SA și a dispus ca judecata în faza apelului să se desfășoare atât în contradictoriu cu această parte intimată, cât și față de intervenientul ..
În procedura de soluționare a căii de atac a apelului nu au fost administrate probe.
În conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță iar în acest sens constată și reține următoarele:
Art. 185 alin. 1 din codul de procedură civilă stipulează,, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate’’, iar prevederile art. 186 alin. 1 și 2 din același act normativ statuează că,, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.’’În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură și va formula cererea de repunere în termen în termenul instituit de lege pentru întocmirea acestuia, în cazul în care actul de procedură constă în exercitarea căilor de atac.
P. urmare, decăderea este acea sancțiune procesuală care constă în pierderea dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini orice alt act de procedură, dacă nu a fost respectat termenul imperativ instituit de lege.
Din dispozițiile art. 185 alin. (1) reiese că sancțiunea decăderii intervine când legea stabilește un termen fix pentru săvârșirea unui act de procedură sau pentru exercitarea unui drept, iar partea a lăsat să expire acel termen fără să beneficieze de el.
Conform art. 186 din Codul de procedură civilă, decăderea nu operează atunci când parte dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să săvârșească actul de procedură în termen. În acest caz, actul de procedură trebuie să fie îndeplinit în termenul instituit de lege, care se va calcula de la data încetării și tot în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării. Acest dispoziții legale desemnează instituția repunerii în termen.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, și cum de altfel a învederat partea apelantă, aceasta nu a respectat termenul în care trebuia să exercitate, potrivit dispozițiilor art. 62 din legea nr. 58/1954, calea de atac a contestației la executare, astfel că a solicitat a fi repusă în termenul de promovare a acestei căi de atac.
Singurul argument pe care partea menționat l-a invocat în susținerea acestei cereri a fost acela că la data la care organul de executare a realizat procedura comunicării actului de executare atacat el nu se mai afla pe teritoriul României, unde are domiciliul stabili la care a fost realizată această procedură, ci în Germania, stat pe al cărui teritoriu și-a stabilit reședința.
Raportat la argumentul pe care a fost întemeiată cererea de repunere a apelantului în termenul de exercitare a căii de atac a contestației la executare, tribunalul observă că devin incidente dispozițiile art. 172 din Codul de procedură civilă, ce se aplică atât procedurii de comunicare a actelor de procedură îndeplinite de către instanțele judecătorești, cât și procedurii de comunicare a actelor de executare silită îndeplinite de organul de executare, întrucât prevederile legale ce reglementează procedura executării silite se completează cu dispozițiile de drept comun în materie, astfel cum statuează art. 2 din acest act normativ.
Conform textul de lege mai sus indicat, dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare este legal îndeplinită la vechiul loc de citare.
Așa fiind, instanța de apel reține că, în situația în care partea apelantă și-a schimbat domiciliul/ reședința, astfel cum aceasta a fost indicată în actele juridice pe care le-a perfectat cu partea intimată, avea obligația ca, în conformitate cu prevederile legale mai sus redate, să aducă această împrejurare la cunoștința intimatei, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sub sancțiunea neluării în considerare a acestei schimbări de domiciliu/ reședință.
Or, așa cum în mod corect a arătat și partea intimată prin întâmpinarea pe care a formulat-o, apelantul nu a adus la îndeplinire această obligație, necomunicând niciodată părții intimate că are un alt domiciliu/ reședință decât cel pe care l-a indicat în actele juridice pe care le-a perfectat cu aceasta și care au stat la baza declanșării procedurii executării silite.
În aceste condiții, în mod legal partea intimată a indicat în cererea de declanșare a procedurii executării silite domiciliul părții apelante astfel cum aceasta este menționat în actele juridice pe care părțile le-au perfectat, domiciliu care apare înregistrat și în evidențele autorităților statului român.
Faptul că partea apelantă, prin reprezentant convențional avocat, s-a adresat organului de executare și a obținut din partea acestuia recomunicarea actelor de executare silită pe care le-a întocmit nu este de natură a produce niciun efect juridic sub aspectul legalității procedurii de comunicare a acestor acte la domiciliul pe care această parte îl are pe teritoriul României, singurul care a fost stabilit și comunicat prin actele juridice pe care această partea le-a perfectat.
Apoi, instanța de control juridic reține la fel a și instanța de fond că date fiind consecințele juridice produse de repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac, această instituție poate opera numai în condițiile instituite de lege, respectiv numai în situația în care autorul cererii de repunere în termen dovedește că au existat motive temeinice care să îl fi pus în imposibilitate să îndeplinească actul de procedură în termenul instituit de lege.
Or, așa cum am subliniat, partea apelantă a invocat în susținerea cererii pe care a promovat-o o împrejurare care atestă neîndeplinirea de către aceasta a obligației ce îi revenea în conformitate cu dispozițiile art. 172 din Codul de procedură civilă, astfel că ea nu poate fi considerată,, un motiv temeinic’’ în sensul legii.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat că, deși a dovedit faptul că are drept de rezidență pe teritoriul statului germen, partea apelantă nu a fost în măsură să probeze că, la data la care organul de executare a efectuat procedura de comunicare a actului de executare silită atacat, nu se afla la singurul domiciliu pe care l-a adus la cunoștința părții intimate conform celor mai sus expuse, astfel că și din această perspectivă nu se poate reține că această parte a fost împiedicată din motive temeinice să exercitate calea de atac a contestației la executare în termenul instituit de lege.
Așa fiind, tribunalul, față de considerentele ce preced, reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de apel supusă judecății, cu consecința păstrării sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelantul Ș. D. R., CNP_, prin reprezentant convențional avocat E. V., cu domiciliul ales la sediul reprezentantului convențional SCA E. V. & Asociații, situat în Municipiul B., .. 19, etj 8, apt.3, în contradictoriu cu intimata B. C. R., cu sediul în Municipiul București, B- dul Regina E., nr. 5, sector 3, înregistrată la Registrul Comerțului sub J_, având cod unic de înregistrare_, reprezentată legal de director, și intervenientul în interes propriu ., prin mandatar . SRL, cu sediul social în Municipiul București, Calea Floreasca, nr. 246 C, Clădirea Birouri Skytower, etaj 11, sector 1, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr._, având cod unic de înregistrare RO21458257, reprezentată legal de administrator, reprezentată convențional de avocat V. C. A., împotriva sentinței civile nr._/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. L. S. P.
Grefier,
C. N.-D.
Red. LS/03.12.2014
Tehnored CND/04.12.2014
5 ex.
Jud fond- C. D. T.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 541/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 551/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
