Legea 10/2001. Sentința nr. 15/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 15/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15/D
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Grefier D. P.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanta . lichidator judiciar B. I. IPURL, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții W. E. W., W. R. M., P. F. G., P. K. W., D. W. W. și G.-D. C. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. F. N., pentru părțile pârâte, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
În ședința publică de astăzi, în conformitate cu dispozițiile art. 219 Cod procedură civilă, se depune la dosar împuternicirea avocațială ce atestă calitatea de reprezentant a doamnei avocat C. – F. N. pentru părțile pârâte.
Tribunalul constată că a fost învestit cu soluționare cererii de față ca urmare a celor hotărâte de Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 1312/09.10.2013. P. această hotărâre instanța menționată anterior a stabilit că cererea promovată de către partea reclamantă are natura juridică a unei contestații formulate în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr.10 /2001, astfel că competența de soluționare a pricinii în primă instanță aparține Tribunalului B.- secția I civilă.
Tribunalul reține că această statuare nu este conform realității, întrucât calea de atac a contestației în temeiul textului de lege mai sus indicat poate fi promovată numai de către titularul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10 /2001 nemulțumit de modul de stabilire a măsurilor reparatorii solicitate. În cauza de față, ne aflam în prezența unei decizii prin care notificarea promovată de părțile pârâte a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil, prin actul juridic atacat în cadrul prezentei cauze, împotriva acestui titlu de proprietate, desemnat astfel de prevederile art. 25 din Legea nr. 10 /2001, emitentul acestuia, prin reprezentantul său actual, în condițiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/1996, a exercitat acțiune în constatarea nulității absolute.
Față de aceste constatări, și pentru determinarea competenței instanței în sensul prevăzut de art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă, pune în discuția părții prezente, prin reprezentantul său convențional, chestiunea prealabilă a stabilirii naturii juridice a acțiunii.
Reprezentanta convențională a părților pârâte învederează instanței că nu își poate exprima punctul de vedere, întrucât nu este lămurită dacă chestiunea pusă în discuție de către instanța de judecată vizează competența funcțională a instanței, respectiv dacă aceasta revine secției I civile a Tribunalului B. sau Secției a II-a civile de contencios administrativ și fiscal.
Instanța arată că s-a pus în discuție natura juridică a cererii de chemare în judecată, în sensul că există posibilitatea promovării, pe calea dreptului comun, de către orice persoană interesată a unei acțiuni în constatarea nulității absolute totale sau parțiale a titlului de proprietate emis în condițiile reglementate de legea nr. 10/2001
Reprezentanta convențională a părților pârâte apreciază că, în această situație, competența ar reveni Judecătoriei B., însă, urmează a fi avută în vedere și valoarea obiectului cauzei, în raport de care, competența revine Tribunalului B. - secția I civilă.
Instanța, deliberând asupra chestiunii prealabile pusă în discuție, pentru considerentele pe care le-a arătat anterior, stabilește că cererea de față are natura juridică a unei acțiuni în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al părților pârâte, reprezentat de decizia de restituire nr. 504/22.04.2010 emisă în temeiul legii nr. 10/2001.
Pentru aplicarea dispozițiilor existente în art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că, în raport de cele stabilite în sensul celor arătate anterior, competența materială de soluționare a cauzei se determină în raport de criteriile generale de stabilire a competenței instanței de judecată astfel cum acestea sunt cuprinse în art. 94 și art. 95 Cod procedură civilă.
P. urmare, competența de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului B. numai în cazul în care valoarea obiectului material al actului juridic atacat depășește suma de 200.000 lei, astfel cum statuează prevederile cuprinse în art. 95 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborate cu cele din art. 94 alin. 1 lit. j Cod procedură civilă.
Din actele și lucrările dosarului constituit pe rolul instanței inițial investite, tribunalul reține că valoarea despre care s-a făcut vorbire, este, potrivit acestora, mai mare decât suma de bani indicată anterior.
Reprezentanta convențională a părților pârâte învederează instanței, la solicitarea acesteia, că cele reținute referitor la valoarea obiectului pricinii sunt corecte.
Așa fiind, făcând aplicarea prevederilor legale menționate anterior, tribunalul stabilește că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate menționat anterior.
Instanța constată că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin întâmpinarea pe care părțile pârâte au formulat-o în cauză, s-a arătat faptul că decizia a cărei nulitate absolută a fost invocată a fost emisă în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, pe care instanța nu le-a regăsit la dosarul constituit pe rolul Judecătoriei B..
Reprezentanta convențională a părților pârâte depune la dosarul cauzei hotărârile judecătorești despre care s-a făcut vorbire.
Tribunalul constată că, în raport de faptul că acestea au fost pronunțate în contradictoriu cu partea reclamantă, procedura de comunicare a acestora cu partea menționată nu se impune a fi realizată, întrucât aceste hotărâri judecătorești se află în posesia sa.
Neexistând alte chestiuni prealabile de soluționat, tribunalul cuvântul părților prezente, prin reprezentantul lor convențional, în probațiune.
Reprezentanta părților pârâte solicită instanței admiterea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Tribunalul constată că, prin cererea introductivă de instanță, titularul acesteia a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și atașarea dosarului în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, proba cu raportul de expertiză în specialitatea topografie și proba cu raportul de expertiză în specialitatea construcții.
Așa fiind, acordă cuvântul părților pârâte, prin reprezentantul lor convențional, asupra cererilor în probațiune formulate de către reclamantă.
Reprezentanta în instanță a pârâților arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri. Cât privește cererea referitoare la atașarea dosarelor în care au fost pronunțate hotărârile în baza cărora s-a emis titlul atacat, apreciază că advirarea acestora nu este utilă, fiind suficiente hotărârile judecătorești depuse la dosar. Referitor la cererea de administrare a probei cu raportul de expertiză în specialitatea topografie și a celui în specialitatea construcții, acestea s-au solicitat în susținerea celorlalte petite, care au rămas să fie soluționate în dosarul Judecătoriei B., astfel că nu sunt utile și pertinente soluționării prezentei cauze. Precizează că acele petite vizează dezmembrarea imobilului ce constituie obiectul material al titlului de proprietate atacat.
Deliberând asupra cererilor în probațiune ce au fost formulate în sensul celor arătate anterior, tribunalul apreciază că îndeplinește cerințele instituite de dispozițiile cuprinse în art. 255 Cod procedură civilă proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți ale litigiului, întrucât aceasta este admisibilă și de natură să ducă la dezlegarea pricinii.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că cerințele instituite de textul de lege anterior indicat nu sunt îndeplinite de celelalte probe solicitate de către partea reclamantă, respectiv atașarea dosarului în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat și expertiza în specialitatea topografie și construcții, astfel că nu încuviințează administrarea lor ca probe.
Neexistând alte cereri de formula, instanța constată, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 244 Cod procedură civilă, încheiată cercetarea judecătorească astfel că deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta convențională a părților pârâte solicită instanței respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Hotărârile judecătorești depuse astăzi la dosar sunt mai mult decât edificatoare în ce privește netemeinicia și nelegalitatea pretențiilor din cauză, iar, în ce privește petitul privind constatarea modului în care a fost preluat imobilul de către Statul Român, acesta este contrar oricăror înscrisuri.
Cauza fiind în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare asupra fondului.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată sub nr._/197/2013, pe rolul Judecătoriei B., reclamanta ., prin reprezentant legal lichidator judecătoresc B. I. IPURI, a chemat în judecată pârâții W. E. – W., W. R. – M., P. Friedrichț G., P. K. – W., D. W. –W. și G.- D. C. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze dispoziția de restituire în natură nr. 504/22.04.2010, ce a fost emisă de lichidatorul voluntar, . tuturor actelor subsecvente, revenirea la situația anterioară emiterii acestui act juridic, să constate că, în cursul proceselor, instanțele judecătorești nu au constatat că rechiziția imobilului restituit în natură s-a făcut cu plată, să dezmembreze imobilul în două corpuri, să suspende desfășurarea procedurii executării silite până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a litigiului ce constituie obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului B.- Secția a II a Civilă.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, în data de 02.02.2012, prin sentința nr. 207/sind, s-au admis cererile formulate de creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B. și A., în dosarul nr._, și de către creditorul Direcția Fiscală B., în dosarul conexat nr._, deschizându-se procedura simplificată de insolvență față de ea.
În urma notificării nr.2084/2001, pârâții au solicitat, în conformitate cu legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul B., .. 5, înscris în cartea funciară nr. 8971, sub numerele topografice 5135, 5136.
Consiliul de administrație al societății a emis în data de 26.02.2012 hotărârea nr. 12, prin care a aprobat restituirea în natură a acestui imobil și recuperarea sumei de 1.253.500 lei, cu titlu de investiții. Această hotărâre trebuia supusă aprobării A., dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, întrucât A. a numit un lichidator voluntar, respectiv pe Contexpert SPRL Bacău, prin contractul nr. 153/04.06.2004.
Lichidatorul voluntar a emis decizia nr. 8/30.11.2005, prin care a respins notificarea pe care pârâții au formulat-o.
Împotriva acestei decizii, părțile menționate au exercitat căile de atac instituite de lege, în cadrul cărora a fost pronunțată decizia nr. 6904/12.11.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza căreia a fost emisă, de către lichidatorul voluntar, decizia de restituire nr. 2441/21.11.2008, ce a fost, la rândui ei, atacată de către pârâții, acțiunea lor formând obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului B., în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 119/13.04.2009.
În continuarea motivării cererii de chemare în judecată, partea reclamantă a făcut o prezentare a actelor juridice în temeiul cărora bunul imobil mai sus identificat a intrat în patrimoniul său, respectiv a Ordinelor nr. 2554/11.08.1948 și nr._/08.09.1948 ale Ministrului Afacerilor Interne și Ordinul nr. 372/12.08.1973 al Ministrului Sănătății, susținând că se impune acestei cereri.
Reclamanta a fundamentat în drept cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 711-712 din codul de procedură civilă și în art. 38 din legea nr. 85/2006.
În apărare, pârâții, prin reprezentant convențional Societatea Civilă de Avocați Prediger& C. - F., au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată pe care partea reclamantă a promovat-o în sensul celor mai sus expuse.
În motivarea poziției lor procesuale, pârâții au arătat în esență că titlul executoriu în temeiul căruia s – a încuviințat declanșarea procedurii executării silite este reprezentat de sentința civilă nr._/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., prin care s-a dispus evacuarea reclamantei din imobilul situat în Municipiul B., .. 5.
S-a mai susținut că revine Tribunalului B. competența materială de soluționare a cererii ce vizează desființarea dispoziției de restituire în natură nr. 504/22.04.2012, conform prevederilor cuprinse în art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că a invocat excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei B., în ceea ce privește acest capăt de cerere.
Pe fondul solicitării pe care partea reclamantă a formulat-o în sensul celor mai sus arătate, părțile pârâte au arătat că dispoziția a cărei desființarea s-a solicitat a fost emisă în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, astfel că ea nu poate fi desființată.
În ceea ce privește titlul cu care imobilul ce a constituit obiectul material al deciziei de restituire a fost trecut în proprietatea statului, au arătat că, contrar celor susținute de partea reclamantă, acela de naționalizare, iar nu de rechiziție, iar preluarea a operat fără plata vreunei despăgubiri.
P. Încheierea ședinței publice din data de 09. 10.2013, Judecătoria B. a dispus disjungerea cererii de anulare a dispoziției de restituire în natură nr. 504/22.04.2010 și a cererii de constare a faptul că, în cursul proceselor, instanțelor nu au constatat că rechiziția bunului imobil ce constituie obiectul material al dispoziției s-a făcut cu plata unei despăgubiri, cu consecința constituirii unui nou dosar care să aibă ca obiect cererile mai sus indicate.
Urmare a acestei dispoziții,pe rolul Judecătoriei B. a fost constituit dosarul civil nr._/197/2013, în care a fost pronunțată sentința civilă nr._/09.10.2013, prin care a fost admisă excepția lipsei competenței materiale a instanței menționate, iar acțiunea civilă având obiectul mai sus indicat a fost trimisă Tribunalului B. – SecțIa I Civilă- spre competentă soluționare.
La adoptarea acestei soluții, Judecătoria B. a reținut că petitele anterior menționate se circumscriu unei contestații promovată în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că revine instanței anterior identifică competența de soluționare a acestora.
Ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei Tribunalului B. – Secția I Civilă, aceasta a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._, la data de 19.11._.
La termenul de judecată de astăzi, instanța, potrivit celor consemnate în practicaua sentinței, a pus în discuția contradictorie a părților natura juridică a cererii de chemare în judecată și a statuat că aceasta se constituie într-o cerere de constatarea a nulității absolute a titlului de proprietate pe care părțile pârâte îl dețin asupra imobilului situat în Municipiul B., .. 5, înscris în cartea funciară nr. 8971, sub numerele topografice 5135, 5136, astfel că a aplicat prevederile cuprinse în art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă prin raportare la dispozițiile existente în art. 94 alin. 1 lit j coroborat cu cele din art. 95 pct. 1 din același act normativ.
În cauză, instanța, la cererea părților, pentru motivele de fapt și de drept expuse în practicaua sentinței, a administrat proba cu înscrisuri, constând în hotărârile judecătorești ce au stat la baza emiterii actului juridic a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Nulitatea este sacțiunea de drept civil ce intervine atunci când la întocmirea unui act juridic civil au fost nesocotite dispozițiile legale imperative ce reglementează condițiile sale de valabilitate.
În cauza de față, se reține că, prin sentința civilă nr. 190/01.04.2011 pronunțată de Tribunalul B., s-au constatat următoarele:
Uzând de procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, contestatorii din cauza respectivă, care sunt pârâții din prezentul proces, au înregistrat pe rolul intimatei o notificare, prin care au solicitat a le fi restituit în natură imobilul situat în B., .. 5, înscris în cartea funciară nr. 8971 B., sub numerele topografice 5135 și 5136.
P. decizia nr. 8/30.11.2005, intimata a respins notificarea astfel formulată, motivat de faptul că titularii notificării nu au depus înscrisuri care să ateste că au calitatea de persoane îndreptățite le restituirea imobilului.
Împotriva acestei decizii, contestatorii au exercitat calea de atac a contestației, prin care au solicitat anularea acesteia și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii, prin care să le restituie în natură imobilul mai sus identificat, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea acestei obligații.
P. sentința civilă nr. 44/17.03.2006, Tribunalul B. a admis în parte contestația astfel formulată și, în consecință, a anulat decizia atacată și a obligat-o pe intimată să procedeze la emiterea unei noi decizii prin care să soluționeze notificarea pe care contestatorii au promovat-o, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației, calculate de la data rămânerii definitive a sentinței.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că părțile contestatoare au făcut dovada, în condițiile stipulate de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, că au calitatea de persoane îndreptățite, în înțelesul actului normativ menționat, la restituirea bunului imobil din litigiu.
De asemenea, instanța a constatat că, în raport de întinderea controlului judiciar ce poate fi exercitat în calea de atac a contestației, nu poate soluționa pretenția pe care contestatorii au formulat-o sub aspectul modalității de restituire a imobilului, întrucât ar eluda dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/200, care stabilesc în sarcina entității învestită cu soluționarea notificării obligația de a stabili măsurile reparatorii ce se cuvin titularului notificării.
Împotriva acestei sentinței toate părțile au exercitat calea de atac a apelului, ce a fost respinsă, de către Curtea de Apel B., prin decizia civilă nr. 143/13.09.2006.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, părțile litigiului au declarat recurs, ce a fost admis, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1383/14.02.2007, cu consecința casării atât a deciziei pronunțate de instanța de apel, cât și a sentinței pronunțate de prima instanță și trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului B..
La adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că statuarea pe care instanțele de fond au făcut-o în sensul că nu pot să determine care sunt măsurile reparatoriii ce se cuvin titularilor notificării ar da girul tergiversării nejustificate a procedurii administrative și ar reprezenta un formalism excesiv, care este în contradicție cu scopul Legii nr. 10/2001.
Ca urmare a soluției adoptată de instanța de recurs, conform celor mai sus arătate, cauza fost reînregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._, iar, prin sentința civilă nr. 493/5.11.2007, instanța a admis contestația promovată de contestatori împotriva deciziei nr. 8/30.11.2005, emisă de intimată, decizie pe care a anulat-o și a obligat-o pe intimată să procedeze la emiterea unei noi decizii, prin care să restituie în natură contestatorilor bunul imobil din litigiu, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației.
Sentința civilă nr. 493/2007 a Tribunalului B. a devenit definitivă la data de 21.02.2008, prin respingerea căii de atac a apelului ce a fost exercitată împotriva ei, și irevocabilă la data de 12.11.2008, prin respingerea căii de atac a recursului.
În executarea dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești, intimata a emis Decizia nr. 2441/21.11.2008, prin care a dispus restituirea către contestatori și către notificatoarea D. M. Friederike a imobilului revendicat, „compus din casă de piatră și teren de 819,70 mp”, cu condiția respectării prevederilor art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv achitarea de către petenți a unei despăgubiri aferente modernizărilor și extinderii clădirii executate de S.C. B. S.A. B., în sumă de 282.575 lei, respectiv 74.483 euro.
De asemenea, prin decizie s-a dispus ca, pentru spațiul nou construit prin extinderea clădirii, predarea-preluarea se va face după radierea S.C. B. S.A. B., aflată în lichidare voluntară.
Împotriva acestei decizii, contestatorii au exercitat calea de atac a contestației ce a constituit obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului B..
Criticile contestatorilor au vizat, în primul rând, neidentificarea completă a imobilului în cuprinsul deciziei atacate, iar, în al doilea rând, dispoziția vizând predarea-preluarea imobilului la un moment ulterior datei emiterii deciziei și, în al treilea rând, – această cerere fiind formulată prin precizarea de acțiune – restituirea imobilului către contestatorii aflați în viață, în cote egale de câte 1/6, cu înlăturarea notificatoarei D. M. Friederike (decedată), contestatorii înțelegând să renunțe, prin declarație autentică, la capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției cuprinse la art. 1 alin. 1 din decizie, referitor la condiționarea restituirii de achitarea sumei de 282.575 lei (74.483 euro) cu titlul de despăgubiri aferente modernizărilor și extinderii clădirii executate de intimată.
P. sentința civilă nr. 119/13.04.2009, pronunțată de Tribunalul B., s-au dispus următoarele:
A fost admisă contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatori și, în consecință, s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 2441/21.11.2008 emisă de intimată, în sensul că:
S-a dispus restituirea în natură către contestatori, în cote egale de câte 1/6 părți, cu excluderea notificatoarei D. M. Friederike (decedată) a imobilului situat în B., .. 5, înscris în c.f. 8971 B., nr. top. 5135, 5136, compus din casă de piatră și teren de 819,70 mp.
S-a dispus anularea dispoziției cuprinse la art. 1 alin. 2 din decizie, potrivit cu care, pentru spațiul nou construit prin extinderea clădirii, predarea-preluarea se va face după radierea S.C. B. S.A. – aflată în lichidare voluntară.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de restituire în sensul celor de mai sus, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești și până la emiterea deciziei de restituire.
S-a luat act că contestatorii au renunțat la judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției cuprinse la art. 1 alin. 1 din decizie, referitor la condiționarea restituirii de achitarea sumei de 282.575 lei (74.483 euro) cu titlul de despăgubiri aferente modernizărilor și extinderii clădirii executate de intimată.
Această sentință a devenit definitivă la data de 29 iunie 2009, dată la care Curtea de Apel B. a respins cererea de apel pe care intimata a exercita-o împotriva acesteia, și irevocabilă la data de 18.03.2010, dată la care Înalta Curte de Casației și Justiție a respinse cererea de recurs formulată de către intimată împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel.
În executarea dispozițiilor cuprinse în sentința civilă mai sus indicată, intimata a emis decizia nr. 504/22.04.2010, ce constituie obiectul prezentei contestații, prin care a dispus restituirea în natură către contestatori a imobilului din litigiu, dispoziție ce este cuprinsă în art. 1 al deciziei, iar, prin art. 2 al deciziei a stabilit că predarea- primirea imobilului se face după plata despăgubirilor de 74.483 Euro, plătibile la cursul BNR din ziua plății, pentru ca în art. 3 al deciziei să stipuleze următoarele:,, beneficiarul dispoziției de restituire… funcție de înțelegerea preconizată:- rămâne în spațiu până la data de 31 ianuarie 2001;- plata despăgubirii aferente modernizării și extinderii clădirii în sumă de 74.483 Euro, plătibilă la cursul din ziua plății”.
P. contestația pe care au formulat-o, contestatorii au criticat legalitatea prevederilor cuprinse în art. 2 și în art. 3 din decizia emisă de către intimată, prin care a fost condiționată restituirea în natură a imobilului de plata 74.483 Euro și de rămânerea ei în imobil, iar tribunalul a apreciat ca fiind fondate criticile aduse sub acest aspect deciziei, astfel că le -a admite, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În speța dedusă judecății este aplicabilă Legea nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al unor bunuri imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. Dispozițiile acestei legi au în caracter imperativ, ele fiind de strictă interpretare și aplicare, astfel că nu pot fi aplicate decât situațiilor expres reglementate de lege, neputând fi extinse prin analogie.
Sub acest aspect, tribunalul constată că singura condiționare a restituirii în natură a unui bun imobil ce face parte din categoria imobilelor a căror situație juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, este cea instituită de art. 12, text de lege care prevede: ,,în situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4), dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit”.
Art. 21 alin. 1, 2 și 4 din actul normativ menționat stipulează: ,,Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.
În raport de considerentele ce preced, tribunalul reține că, intimata putea să condiționeze restituirea în natură a imobilului în litigiu, către contestatori, numai în cazul în care, la data intrării în vigoare a legii, bunul era deținut de o societate comercială dintre cele evidențiate de art. 21 alin. 1, 2 și 4 și numai dacă suma de bani indicată ca fiind cea care trebuie să fie restituită reprezintă suma de bani ce a fost primită de către persoana îndreptățită la restituire, cu titlu de despăgubire, de la Statul Român, cu ocazia preluării acestuia, or, niciuna dintre aceste cerințe nu este îndeplinită în speță.
Astfel, suma de bani pe care contestatorii sunt obligați să o achite intimatei nu reprezintă despăgubirea pe care aceștia au primit-o de la stat la data la care acesta a preluat bunul imobil din litigiu, ci ea reprezintă contravaloarea lucrărilor de modernizare și extindere a imobilului, efectuate de către intimată după data la care acest imobil a trecut în patrimoniul său.
Așa fiind, instanța constată că intimata are față de contestatori un drept de creanță, care are o natură juridică diferită de creanța reglementată de art. 12 din Legea nr. 10/2001, astfel că acestei creanță nu îi sunt aplicabile prevederile legale anterior indicate.
În vederea garantării executării de către contestatori a obligației de plată ce a fost instituită în sarcina lor,intimata nu poate uza decât de dispozițiile dreptului comun, ea nefiind îndreptățită la aplicarea condiționării instituită de norma specială, pe care am redat-o și pe care am analizat-o anterior.
În legătură cu prevederea cuprinsă în art. 3 al deciziei atacate, tribunalul reține că aceasta are un caracter ambiguu, care contravine dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Astfel, tribunalul reține că actul normativ menționat nu cuprinde nicio dispoziție care să permită entității învestite cu soluționarea notificării să insereze în decizia de soluționare a acesteia prevederi de genul celor pe care intimata le-a inclus în art. 3 al deciziei pe care a emis-o.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul constată că prevederile cuprinse în art. 2 și 3 din decizia pe care intimata a emis-o și care a fost contestată în cadrul prezentului litigiu contravin prevederilor imperative ale Legii nr. 10/2001, astfel că ele sunt supuse sancțiunii nulității absolute.
În ceea ce privește solicitarea pe care contestatorii au formulat-o în sensul obligării intimatei la emiterea unei noi decizii, prin care să dispună restituirea în natură a bunului imobil din litigiu, tribunalul constată că această solicitare este nefondată, astfel că a respins-o, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Așa cum s-a arătat în considerentele mai sus expuse, pentru a obținere restituirea în natură a imobilului în litigiu, contestatorii au urmat procedura prealabilă obligatorie ce este instituită de Legea nr. 10/2001, procedură care a fost finalizată prin sentința civilă nr. 493/5.11.2007, pronunțată de tribunalul B., hotărâre judecătorească prin care s-a dispus, așa cum s-a arătat, ca părților menționate să le fie restituit în natură acest bun.
Hotărârea judecătorească astfel pronunțată a intrat în puterea lucrului judecat având valoare de titlu executoriu, dispozițiile sale fiind puse în executare, de către intimată, prin decizia nr. 2441/21.11.2008.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/201, instanțele judecătorești au anulat, astfel cum s-a arătat anterior, această decizie, motivat de faptul că ea contravine dispozițiilor sentinței civile nr._, pronunțată de Tribunalul B., cu consecința obligării intimatei la emiterea unei noi decizii, conform celor mai sus arătate.
În executarea hotărârilor irevocabile pe care instanțele judecătorești le-au pronunțat, intimata a emis decizia atacată în cadrul prezentei contestații, prin care a dispus ca părților contestatoare să le fie restituit în natură bunul imobil în litigiu, semnificative sub acest aspect fiind prevederile cuprinse în art. 1 al deciziei, prevederi care nu au fost contestate în cadrul prezentei contestații, astfel că ele sunt în vigoare și sunt în măsură să își producă efectele juridice.
Împrejurarea că instanța a constatat nelegalitatea prevederilor cuprinse în art. 2 și 3 din decizia atacată, cu consecința constatării nulității absolute a acestora, nu este de natură a atrage ineficiența întregii decizii, sancțiunea arătată urmând să opereze numai în limitele dispuse de către instanță, celelalte prevederi ale deciziei, inclusiv prevederea relativă la restituire în natură, către contestatori, a bunul în litigiu, ce este cuprinsă în art. 1 al deciziei, urmând a fi păstrate.
În legătură cu pretenția relativă la transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 1073 Cod civil, ,,creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației”, iar dacă acest lucru nu este cu putință, el ,,are dreptul la dezdăunare”. Aceste dezdăunări reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligației, de către debitor.
Condiția existenței unui prejudiciu pentru acordarea de despăgubiri creditorului este implicit prevăzută de art. 1082 Cod civil, potrivit cu care ,,debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării”.
Din interpretarea textului de lege precitat, rezultă că debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor nu numai atunci când a acționat cu intenția de a-l păgubi pe creditor, ci ori de câte ori nu va putea dovedi existența ,,unei cauze străine”, care să nu-i fie imputabilă, adică ori de câte ori nu își execută obligația din vina sa, indiferent dacă aceasta a constatat în intenție sau într-o simplă culpă.
Apoi, din interpretarea acestui text de lege, rezultă că în sarcina debitorului operează o prezumție de vină, deoarece va fi obligat la plata de despăgubiri cât timp nu justifică existența unei cauze străine, neimputabile. Potrivit art. 1083 din Codul civil, ,,debitorul nu va fi obligat la plata de despăgubiri atunci când nu a putut executa din cauza unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră”.
În speța dedusă judecății, se reține că obligația de emitere a unei decizii de restituire în natură, către contestatori, a bunul imobil din litigiu, a fost stabilită în sarcina intimatei prin sentința civilă nr. 493/05.11.2007, care a devenit definitivă la data de 21.02.2008, astfel cum s-a arătat în considerentele ce preced.
În conformitate cu principiul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a obligațiilor civile, intimata era obligată să emită o decizie care să corespundă în totalitate prevederilor Legii nr. 10/2001, cel mai târziu la data mai sus indicată, or, partea menționată nu a procedat astfel, cauzând astfel, prin fapta sa ilicită, un prejudiciu contestatorilor, care au fost privați de atributele dreptului de proprietate, cu privire la bunul imobil din litigiu, drept ce le este recunoscut de lege și care trebuia consfințit prin titlul de proprietate, ce este reprezentat de decizia de restituire, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, tribunalul nu va lua în considerare decizia nr. 2441/21.11.2008, pe care intimata a emis-o, întrucât, așa cum s-a arătat, această decizie a fost desființată de către instanțele judecătorești, cu efet retroactiv, astfel că ea nu a fost aptă să producă niciun efect juridic.
De asemenea, decizia contestată în cadrul prezentului litigiu a fost emisă, de către intimată, cu nesocotirea prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a arătat în considerentele ce preced, astfel că ea nu a putut fi pusă în executare de către contestatori în condițiile stipulate de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Față de considerentele ce preced, instanța constată că intimata a executat cu întârziere obligația de a emite decizia de restituire în natură, în favoarea contestatorilor, a bunului imobil din litigiu, astfel că, în conformitate cu dispozițiile legale precitate, părțile contestatoare sunt îndreptățite să obțină repararea prejudiciului pe care l-au încercat în perioada 21.02.2008,( ce reprezintă data la care a devenit definitivă sentința civilă nr. 493/2007 a Tribunalului B.) 24.09.2010 ( ce reprezintă data înregistrării pe rolul instanței a prezentei contestații).
Sub acest aspect, tribunalul a înlăturat susținerea pe care contestatorii au făcut-o în sensul că data de la care trebuie calculate despăgubirile ce li se cuvin este data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 44/17.03.2006, pronunțată de Tribunalul B., întrucât, ca urmare a soluției de casare a acesteia,ea nu este aptă să producă niciun efect juridic.
De asemenea, sub aspectul analizat, tribunalul reține că intimata nu a fost în măsură să producă nicio dovadă care să atestă că neexecutarea corespunzătoare a obligației ce a fost stabilită în sarcina sa s-a datorat unor cauze care nu îi sunt imputabile, astfel că ea trebuie, potrivit dispozițiilor legale anterior indicate, să acorde contestatorilor daune- interese.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce se cuvin contestatorilor, instanța are în vedere că daunele cominatorii ce au fost stabilite, de către instanțele de judecată, ca mijloc de constrângere a intimatei la executarea obligației ce a fost stabilită în sarcina sa, se impun a fi transformate în daune compensatorii, potrivit regulilor dreptului comun, pe care le-am indicat anterior, dat fiind caracter provizoriu al acestora.
Ținând seama de aceste criterii de determinare a prejudiciului, tribunalul a dispus ca în cauza menționată să fie administrată proba cu expertiza tehnică judiciară, solicitând expertului, din oficiu, să determine, după criteriile indicate în Încheierea ședinței publice din data de 12.11.2010, prejudiciul încercat de contestatori în perioada 21.02._10.
P. raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă, s-a stabilit că prejudiciul încercat de părțile contestatoare, în perioada de timp menționată este de 842.539, 26 lei, ce reprezintă prețul mediu al chiriei practicată pe piața imobiliară pentru un imobil similar celui în litigiu, prejudiciu pe care intimata trebuie să îl repare, întrucât, așa cum s-a subliniat, a fost cauzat de fapta sa culpabilă.
Ca urmare a concluziilor raportului de expertiză, contestatorii, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. 2 din Codul de procedură civilă, au indicat, la termenul de judecată din data de 25.03.2011, că majorează cuantumul pretențiilor pe care le-au formulat prin cererea introductivă, astfel că instanța va lua în considerare cuantumul pretențiilor, astfel cum acesta a fost precizat.
În raport de cele mai sus expuse, tribunalul constată că între părțile prezentului litigiu există creanțe reciproce, față de care operează dispozițiile art. 1143-1153 din Codul civil, în conformitate cu care, a procedat la compensarea acestora până la concurența celei mai mici dintre ele, cu consecința obligării intimatei la plata, către contestatori, a sumei de 559.964,26 lei, cu titlu de despăgubiri.
Așa fiind, instanța, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în temeiul art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile legale menționate, a admis în parte contestația dedusă judecății, hotărând următoarele:
Constată nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 504/22.04.2010, emisă de intimată, respectiv dispozițiile din această decizie ce sunt cuprinse în articolele 2 și 3.
Menține restul dispozițiilor din decizia mai sus arătată.
Transformă daunele cominatorii în daune compensatorii datorate, de intimată, pentru prejudiciul cauzat contestatorilor, prin emiterea cu întârziere a deciziei de restituire a imobilului situat în B., .. 5, înscris în cartea funciară nr. 8971 B., sub nr. top. 5135, 5136.
Obligă intimata că achite contestatorilor, cu titlu de despăgubiri, suma de 842.539, 26 lei.
Dispune compensarea sumei de 842.539, 26 lei, datorată de intimată contestatorilor, cu suma de 282.575 lei, datorată de contestatori intimatei, până la concurența celei mai mici, cu consecința obligării intimatei la plata, către contestatori, a sumei de 559.964,26 lei.
Respinge restul pretențiilor formulate de contestatori
Obligă intimata să achite contestatorilor suma de 4.430 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sentința civilă nr. 190/01.04.2011 pronunțată de Tribunalul B. a devenit irevocabilă, ca urmare a respingerii căii de atac a recursului ce a fost exercitată împotriva ei de către reclamanta din cadrul prezentului proces, prin decizia civilă nr. 959/07.09.2011 a Curții de Apel B..
Din situația de fapt mai sus expusă, rezultă că actul juridic a cărui desființare s-a solicitat a fost emis în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce se bucură de prezumția absolută de adevăr și legalitate instituită prin dispozițiile art. 1200 pct. 4 din Codul civil din anul 1864, în vigoare la data la care acestea au fost pronunțate, și de art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă din anul 2010, aplicabil în cauza de față, astfel că dezlegarea pe care instanțele judecătorești au dat-o chestiunii de drept ce vizează îndreptățirea pârâților din cadrul prezentului proces de a beneficia, în calitate de persoane îndreptățite în înțelesul legii nr. 102001, de restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul B., .. 5, înscris în cartea funciară nr. 8971, sub numerele topografice 5135, 5136 nu poate fi infirmată și desființată printr-o altă hotărâre judecătorească, întrucât ea se bucură de toate efectele pe care legea le recunoaște puterii lucrului judecat, inclus de prezumția mai sus menționată.
Sub acest aspect, tribunalul constată că reclamanta din prezentul litigiu a avut calitatea de parte în procesele ce s-au finalizat prin hotărârile judecătorești în temeiul cărora a fost emis actul juridic pe care l-a contestat, astfel că cele statuate de instanțele judecătorești în sensul celor expuse anterior îi sunt pe deplin opozabile.
De asemenea, instanța apreciază că partea reclamantă nu poate obține, în cadrul prezentului proces, o hotărâre judecătorească prin care să se constate că instanțele judecătorești ce au soluționat litigiile ce s-au urmat anterior între părți nu au observat că preluarea de către stat a imobilului mai sus identificat s-a produs cu plata, în favoarea proprietarului inițial, a unei despăgubiri, întrucât aceasta se constituie într-o critică adusă acestor hotărâri judecătorești, pe care partea menționată nu o putea formula decât în cadrul căilor de atac pe care, potrivit legii le putea exercita împotriva acestor hotărâri judecătorești.
Or, așa cum am subliniat, dezlegarea pe care instanțele de judecată au dat-o chestiunii de drept ce se referă la calitatea părților pârâte din prezentul litigiu de persoane îndreptățite în înțelesul legii nr. 10 / 2001 și la modalitatea în care se impune ca acestea să fie dezdăunate în condițiile acestei legi speciale de reparație a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că modificarea acestei statuări este interzisă de lege.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele ce preced, va respinge cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul Municipiul B., .. 5, reprezentată legal de lichidator judiciar B. Ionsolvensy Ipuri, în contradictoriu cu pârâții W. E. – W., W. R. – M., P. Friedrichț G., P. K. – W., D. W. –W. și G.- D. C. M., toți cu domiciliul ales în Municipiul B., ., ., la sediul Societății Civile de Avocați Prediger& C.- F., reprezentați convențional de avocat C. - F. N..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din data de 24.01.2014.
Președinte, L. S. | ||
Grefier, D. P. |
Red. LS/7.04.2014
Tehnored. DP/8.04.2014
9 ex.
| ← Evacuare. Decizia nr. 74/2014. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Sentința nr. 21/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
