Legea 10/2001. Sentința nr. 157/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 157/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 157/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ 157/S
Ședința publică de la 30.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. M.
GREFIER – C. Ș.
Pe rol fiind soluționarea cererea formulată în temeiul Legii 368/2013 și Legii 10/2001 de către reclamantul P. P. I. în contradictoriu cu pârâții ..- prin reprezentant legal și S. R. prin M. Finanțelor P. – prin reprezentant legal, precum și a cererilor de intervenție în interesul pârâților formulate de intervenienții G. I. și D. T., M. B., S. I., S. V. și S. T. .
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 22.09.2014 acestea fiind consemnate in incheierea de sedinta de la data respectiva, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera conform dispozițiilor 396 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30.09.2014, când a pronunțat următoarele
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. P. I., în contradictoriu cu pârâta .., a solicitat instanței obligarea acesteia să dispună în favoarea reclamantului, în compensare pentru imobilul revendicat situat în B., . nr. 11, înscris în CF_, unor imobile situate în B., .. 20, înscris în CF_; CF_-C1-U3; CF_-C1-U2; CF_-C1-U1 ( CF vechi_, nr. top vechi 8874/2) și imobilul situat în B., .. 47 înscris în CF vechi_ sub nr. top 1302/1/4/1- CF nou_.
Solicită a se dispune acordarea unui alt imobil aflat în administrarea pârâtei pentru diferența valorică dintre imobilul revendicat, mai valoros, și imobilele atribuite în compensare.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a depus notificare în baza Legii 10/2001, admisă în parte prin Decizia nr. 224/10.10.2003 întrucât o parte din imobil a fost înstrăinată conform Legii 112/1995 pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Nefiind emisă decizie de stabilire a despăgubirilor de către Comisia Centrală, a solicitat returnarea dosarului către pârâtă, în temeiul art. II al. 1 din Legea 368/2013 pentru compensarea cu un alt imobil, potrivit prevederilor art. 22 din Normele de aplicarea a Legii 165/2013.
La nivelul Municipiului B. pot fi identificate imobile care pot fi acordate în compensare, statul este proprietar tabular asupra imobilelor indicate în cerere, dispozițiile legale fiind în sensul reparației în natură pentru imobilele deposedate abuziv în perioada regimului comunist.
Această reparație nu este lăsată la aprecierea exclusivă a unității deținătoare, instanța având posibilitatea cenzurării eventualului abuz al acesteia de a nu declara anumite bunuri ca fiind disponibile, analizarea cererii reclamantului de către instanță nereprezentând o ingerință a acesteia în atribuțiile organelor administrative.
Conform dispozițiilor acelorași norme, conducătorul entității investite cu soluționarea notificărilor are obligația afișării lunare a tabelului cu bunurile disponibile care pot fi acordate în compensare, obligație neîndeplinită de pârâtă.
S. R. rămâne proprietar asupra imobilului care a aparținut autorului reclamantului, preluat prin expropriere și tot statul a reglementat și această formă de reparație prin compensare, cererea fiind justificată.
În drept, cererea a fost motivată pe prevederile Legii 10/2001, Legii 368/2013.
Pârâta .. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, susținând că soluția dată notificării nu a fost atacată, fiind acceptată expres prin Declarația înregistrată sub nr._ din 22.10.2003, parte din imobilul situat în . fiind vândut foștilor chiriași.
Decizia a fost depusă la A.N.R.P. care nu a efectuat lucrarea de evaluare a despăgubirilor pentru imobil, societatea nu deține în evidență imobile libere de sarcini în echivalent valoric, proprietatea statului român, pentru acordare în compensare, potrivit art. 1 al. 2 din Legea 165/2013.
Datorită ocupării spațiilor de către chiriași și formulării unor cereri de exercitare a dreptului de preemțiune la cumpărare, imobilele solicitate nu pot face, sub nicio formă obiectul acordării în compensare ca măsură compensatorie, cum solicită reclamantul, relevant în speță fiind principiul din art. 2 pct. d care vizează menținerea justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.
Susținerea reclamantului că pârâta nu a îndeplinit obligația de afișare lunară a tabelului cu imobilele disponibile pentru acordarea în compensare este neadevărată, anunțurile fiind afișate în holul instituției pentru a fi aduse la cunoștința persoanelor interesate.
Aplicarea textului de lege invocat de reclamant nu face altceva decât să dea naștere unor grave probleme sociale în condițiile în care acesta a fost de acord cu Decizia 224/2004.
În drept, s-au invocat prevederile Legii 10/2001, modificată și completată prin Lega 1/2000, Legea 165/2013 și Legea 368/2013.
Și pârâtul S. R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. și lipsei calității de reprezentant a ministerului pentru statul român, susținând că imobilele nu fac parte din domeniul public al statului, potrivit art. 12 din Legea 213/1998, notificarea a fost soluționată de pârâta .. prin decizia 224/2003 și nu de către stat.
Întrucât litigiul nu are ca obiect bunuri din domeniul public al statului, nu este justificată nici reprezentarea acestuia de către M. Finanțelor P., susținând, în ce privește fondul cauzei deduse judecății, că instanța urmează a aprecia asupra temeiniciei cererii reclamantului după verificarea incidenței prevederilor Legii 165/2013.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările depuse la dosarul cauzei, susținând că valabilitatea contractelor de închiriere este limitată până la data de 15.05.2014, nu se poate proceda la valorificarea dreptului de preemțiune al chiriașilor, aceștia putând încheia un nou contract cu persoana căreia i s-a restituit imobilul în compensare.
Reclamantul nu a putut beneficia de despăgubiri un mare interval de timp, statul fiind obligat să respecte toate obligațiile internaționale asumate, astfel că poate fi obligat alături de cealaltă pârâtă, ca unitate deținătoare la acordarea în compensare a bunurilor aflate în proprietatea statului. Arată că, în prezent acesta nu mai deține nimic în proprietate și este insolvabil, deși a înstrăinat imobilele și a încasat contravaloarea acestora, nu are fonduri pentru restituirea sumelor încasate cu mulți ani în urmă, Legea 368/2013 oferind posibilitatea compensării despăgubirilor cu alte imobile.
În răspunsul formulat la întâmpinarea pârâtului S. R. se arată că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât trebuie să garanteze realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, este proprietarul tabular ala imobilelor solicitate în compensare și nu este justificată înlăturare din proces a acestui pârât, chiar dacă unitatea deținătoare se pronunță asupra notificări prin decizie motivată, fiind singurul răspunzător de prejudiciul cauzat prin nefuncționarea mecanismului destinat a asigura plata măsurilor reparatorii prin echivalent datorate în baza Legii 10/2000.
Și reprezentarea acestuia prin M. Finanțelor P. este justificată d potrivit prevederilor art. 25 din Decretul 31/1954 și art. 3 pct. 81 din H.G. 34/2009, statul participând în nume propriu în acest proces.
În cauză, au fost formulate și cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei .., de către intervenienții S. I., S. V. și S. T., respectiv G. I. și D. T., solicitând respingerea acțiunii reclamantului, cu motivarea că sunt deținătorii unor contracte de închiriere cu privire la imobilele identificate în cerere, reclamantului fiindu-i acordate despăgubiri în baza Legii 10/2001.
Aceștia din urmă au formulat cererea lor de intervenție și în interesul pârâtului S. R..
De asemenea, M. B., prin P., a formulat intervenție în interesul pârâtei .. solicitând respingerea cererii reclamantului cu motivarea că pârâta nu deține bunuri imobile care să poată fi acordate în compensare, bunurile solicitate fiind în proprietatea privată a Municipiului B. potrivit HCL 241/2005 și doar Consiliul local poate hotărî ce imobile fac obiectul acordării în compensare, acesta dispunând de ele conform art. 10 din Legea 215/2001.
După dezbaterea fondului cauzei, reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru citarea părților cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la înțelesul sintagmei „ libere de sarcini „, formulând și o cerere de recuzare a președintelui de complet, respinsă prin Încheierea de ședință din data de 30.09.2014, reținându-se că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra probelor solicitate și nu asupra fondului litigiului.
Astfel, cererea de repunere pe rol nu a fost găsită întemeiată, fiind respinsă.
Analizând excepțiile invocate și cererea reclamantului în raport de probele existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile speței, precum și cererile de intervenție formulate în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanța va analiza mai întâi excepțiile invocate de pârâtul S. R., prin întâmpinarea sa, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor P. pentru statul român.
Dispozițiile legilor speciale, în temeiul cărora a fost promovată prezenta acțiune, sunt clare în ce privește calitatea procesuală pasivă, legiuitorul atribuind-o emitenților deciziile sau dispozițiilor prin care se soluționează notificările, cum rezultă din prevederile art. art. 3 pct. 4 lit. a și b din Legea 165/2013.
Potrivit acestora, în înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații:
„ 4. entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:
a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare … ;
b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; „
Pentru aceste motive, nu poate fi primită susținerea reclamantului în sensul justificării calității procesuale pasive a statului în temeiul dispozițiilor specifice al dreptului comun, astfel că va fi respinsă excepția.
În condițiile în care statul nu are calitate procesuală, nici ministerul nu are pe cine reprezenta, excepția lipsei calității de reprezentant a acestuia pentru stat rămânând fără obiect și va fi respinsă ca atare.
Pe fond, susținerile reclamantului în sensul derulării procedurii speciale reglementată de Legea 10/2001 și finalizării acesteia prin emiterea decizia de soluționare a notificării, sunt confirmate de probele dosarului, prin decizia nr. 224/2003 fiind stabilită calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat și modalitatea de soluționare a notificării în sensul restituirii în natură a părții din imobilul situat în B., ., care nu a fost înstrăinată în condițiile Legii 112/1995 (filele 5-6).
Pentru partea vândută, în condițiile acestei legi, s-a propus acordarea de despăgubiri bănești.
Deși avea posibilitatea legală de a contestat această modalitate de soluționare a notificării, potrivit dispozițiilor din Legea 10/2001, în vigoare la data emiterii deciziei, reclamantul nu a uzat de această cale legală, comunicând pârâtei .. prin adresa nr._ din 22.10.2003 acceptarea Deciziei 224/2003 (fila 35).
Cu toate acestea, prin cererea înregistrată sub nr. 8731/RG din 13.02.2014, reclamantul solicită returnarea dosarului de despăgubiri, în temeiul art. II din Legea 368/2013, cerere căreia sa dat curs de către Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților în sensul returnării dosarului către ..
Această pârâtă răspunde reclamantului în sensul că nu poate da curs cererii sale de acordare în compensare a altor bunuri, ca măsură reparatorie în echivalent, întrucât nu dispune de astfel de bunuri libere de sarcini la dispoziție pentru a face obiectul acordării în compensare, conform art. I al. 2 din Legea 368/2013 ( filele 144-1490).
Imobilele solicitate în compensare sunt ocupate de chiriași, cel din B., .. 20, de către D. T. și Grigercsik Ștafan I. care au și solicitat cumpărarea acestor spații în temeiul Legii 112/1995 (filele 42-48).
Imobilul din B., .. 47, este ocupat în baza unor contracte de închiriere de către S. E., M. C., Zori D., S. A., P. E. și S. I. (filele 49-64).
Potrivit art. 1 al. 1 și 2 din Legea 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată și completată prin Legea 368/2013 „ Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură” iar „ În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (….), precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.
Reclamantul este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3 pct. 3 din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, măsurile compensatorii fiind acordate la propunerea entităților investite cu soluționarea notificărilor, cum rezultă din prevederile art. 21 din Legea 165/2013 și art. 22 ind. 1 din H.G. 401/2013 – Capitolul ^1 privind mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist
Potrivit acestor dispoziții legale, măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 și constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric.
P. același articol se prevede că bunurile care pot face obiectul compensării, în condițiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcții și construcțiile finalizate sau nefinalizate, precum și modul de stabilire a echivalenței valorice între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 și bunurile care se acordă în compensare prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul construcțiilor nefinalizate, valoarea se stabilește proporțional cu stadiul de execuție, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condițiile legii.
De asemenea, este stabilită obligația entității învestite cu soluționarea notificării în baza Legii nr. 10/2001 de a afișa situația bunurilor care pot fi acordate în compensare, la sfârșitul fiecărei luni, atât pe site-ul unității cât și la sediul acesteia.
Potrivit art. 22^3 din aceleași Norme, măsura compensării se dispune prin dispoziția, decizia sau, după caz, ordinul conducătorului entității învestite cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001.
În speță ne aflăm în situația emiterii deciziei de către unitatea investită cu soluționarea notificării, comunicării deciziei către A.N.R.P. și solicitării de returnare a acesteia în vederea acordării măsurilor compensatorii în modalitatea „alte bunuri în echivalent”.
Reclamantul nu a parcurs această procedură în fața unității investite cu soluționarea notificării sale care a emis decizia, cum s-a arătat mai sus, adresându-se direct instanței competente a analiza contestația împotriva deciziei emisă în baza legii 10/2001 și Legii 165/2013, după ce acceptase soluția dată prin decizia emisă în 2003 în ce privește modalitatea de restituire parțial în natură, parțial sub forma despăgubirilor.
Pârâta a comunicat reclamantului inexistența unor imobile la dispoziția sa pentru a fi acordate în echivalent pentru cel preluat de stat și care a făcut obiectul notificării soluționate în modalitatea arătată ( fila 145 ), depunând și dovada afișării situației bunurilor respective ( filele 67-95).
Esențial pentru soluționarea cauzei, în maniera solicitată prin cererea de chemare în judecată, este existența unor bunuri la dispoziția pârâtei, libere de orice sarcini, pentru ca aceasta sau instanța să poată acorda măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, potrivit prevederilor art. 22 ind. 1 din H.G. 401/2013.
Existența contractelor de închiriere având ca obiect imobilele solicitate la acordare în echivalent semnifică atât existența locațiunii ca sarcină asupra imobilelor menționate, din perspectiva prevederilor speciale ale art. 23 al. 2 lit. a din Legea 7/1996, cât și neîndeplinirea condiției legale ca astfel de imobile să fie „ libere de orice sarcini „ pentru a pute a fi acordate în echivalent.
Pe de altă parte, reclamantul are domiciliul în străinătate, respectiv în Germania, aspect rezultat din adresa depusă la fila 35 a dosarului fără a exista dovezi care să contrazică această stare de fapt, astfel că nu se poate reține nevoia de spațiu ca justificare a acordării altor spații de locuit în condițiile afectării acestora de contractele de închiriere menționate.
Drepturile foștilor proprietari ca și cele ale foștilor chiriași, respectiv a celor către care s-a vândut parte din imobilul preluat de la reclamant, sunt deopotrivă protejate de Constituția României și Convenția Europeană a drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând, de principiu, asupra acestui aspect în sensul că „ diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate. În acest sens, legislația ar trebui să permită să se ia în considerare circumstanțele speciale ale fiecărei spețe, astfel încât persoanele care și-au dobândit bunurile de bună credință să nu fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității Statului care a confiscat în trecut aceste bunuri „ ( Cauza R. împotriva României – 2006 ).
Chiar dacă nu ne aflăm în această ipoteză din două perspective, respectiv că apartamentele deținute în chirie de către intervenienți nu sunt și nu au fost în proprietatea reclamantului, pe de o parte și nu au fost vândute către chiriași în condițiile legii, pe de altă parte, statuările din hotărârea menționată operează și în speță, Curtea reamintind că trebuie păstrat un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului.
Potrivit statuărilor aceleiași Curți E.D.O., în speță, acest echilibru ar fi distrus dacă intervenienții ar fi lipsiți de spațiul locativ atribuit în condițiile legii speciale, ei suportând o sarcină specială și exorbitantă în condițiile în care reclamantul a beneficiat atât de restituirea în natură a unei unități locative cât și de acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură.
De asemenea, prin Decizia nr. 269/2014 a Curții Constituționale s-a reținut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza M. A. și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită, rețineri similare și celor din Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014.
Se mai face trimitere la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza P. și alții împotriva României, în care „ Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv, că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia”.
P. aceeași decizie, Curtea a reținut ca fiind constituționale și prevederile Legii nr. 165/2013, respectiv art. 16 referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, art. 21 alin. 6 privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, statuând că procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv este în acord cu prevederile art. 44 alin. (1), teza a doua, din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege ( a se vedea și Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 19 iunie 2013).
Pentru toate aceste considerente, cererea precizată a reclamantului se dovedește neîntemeiată și va fi respinsă ca atare în contradictoriu cu pârâta .. și ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin Administrația Județeană a Finanțelor P. B..
De asemenea, vor fi admise cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtei .., formulate de intervenienții M. B., prin P., S. I., S. V. S. T. și G. I. și D. T., interesul legal al intervenienților rezultând cu prisosință din cele mai sus expuse, în protejarea dreptului lor la folosirea spațiului obiect al contractelor de locațiune.
Urmare admiterii excepției și constatării lipsei calității procesuale pasive a statului, cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienții G. I. și D. T. și în interesul pârâtului Statului R., va fi respinsă ca fiind formulată în interesul unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În temeiul art. 453 raportat la art. 451 Cod procedură civilă, reclamantul va suporta cheltuielile de judecată proprii și pe cele ale intervenientului S. I., reprezentând onorariu apărător în cuantum redus de 1000 lei în loc de 3000 lei cât a solicitat în raport de activitatea acestuia constând în redactarea cererii de intervenție și prezența la un termen de judecată.
Ceilalți pârâți și intervenienți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul P. P. I..
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. și respinge excepție lipsei calității de reprezentant a acestui minister pentru statul român ca rămasă fără obiect, excepții invocate de pârât prin întâmpinare.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul P. P. I., cetățean german, identificat cu C.I. LG635LJZJ-_, cu domiciliul ales în B., .. 43, camera 212, la sediul avocatului N. D., județul B., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în B., . nr. 29, județul B., ca neîntemeiată.
Respinge aceeași cerere de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul P. P. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin Administrația Județeană a Finanțelor P. B., cu sediul ales în B., .. 7 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtei .., formulate de intervenienții M. B., prin P., cu sediul în B., ., S. I., S. V. și S. T., cu domiciliul în B., .. 47, G. I. și D. T., ambii cu domiciliul ales în B., . nr. 54, .. 7.
Respinge cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienții G. I. și D. T. în interesul pârâtului Statului R., ca fiind formulată în interesul unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă reclamantul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, către intervenientul S. I..
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică din 30.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. M. C. Ș.
Red. V.M./09.02.2015
Tehnored. AD./09.02.2015
11 ex.
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 30-09-2014, Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 557/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
