Pretenţii. Decizia nr. 1231/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1231/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 1231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1231/R
Ședința publică din data de 15 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. F. - judecător
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: M. I. I.
Grefier: C. N.-D.
P. astăzi, fiind amânată pronunțarea soluționării recursului declarat de recurenții reclamanți P. D., A. M. N., B. I. C., B. P. S., B. G., B. I., B. (S.) D. R., B. D. O., B. C. L., B. A., B. C., B. A., C. A. R., C. C. G., CENȚU D. M., C. C. V., C. C. M., C. F. A., D. A., D. P., D. A. C., F. L., F. G., F. V. M., G. A., G. A. N., G. L., H. P., I. G., I. D. D., J. M. D., K. M., L. M., L. D. D., L. I., M. I., M. C., M. A., P. I., P. DOINIȚA, P. G., P. M., P. D. M., P. L., P. M., P. P. V., R. R., Ș. R., S. A., T. A., T. E., Ț. M. M., V. A., V. I., V. C., P. D. în contradictoriu cu intimații pârâți M. F. P., D. G. a F. P. B. și C. N. pentru C. D., având ca obiect pretenții împotriva sentinței civile nr. 2688/24.02.2012 pronunțată de Judecătoria B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2012, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 08.10.2012, iar apoi, din același motiv, pentru astăzi, 15.10.2012.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 2688/24.02.2012 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
În baza art. 246 C.proc.civ, a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul I. G..
A respins acțiunea formulată de reclamanții A. M. N., B. I. C., B. P. S., Barboși G., B. I., B. (S.) D. R., B. D. O., B. C. L., B. A., B. C., B. A., C. A. R., C. C. G., Cențu D. M., C. C. V., C. C. M., C. F. A., D. A., D. P., D. A. C., F. L., F. G., F. V. M., Gabos A., G. A. N., G. L., H. P., I. D. D., J. M. D., K. M., L. M., L. D. D., L. I., M. I., M. C., M. A., P. I., P. Doinița, P. G., P. D., P. M., P. D. M., P. L., P. M., P. P. V., R. R., Ș. R., S. A., T. A., T. E., Ț. M. M., V. A., V. I. și V. C. în contradictoriu cu pârâții M. Finanțelor P., Direcția Generală a Finanțelor P. B. și C. Național P. C. D..
P. a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței să constate că au fost supuși unui tratament discriminatoriu prin refuzul pârâților de a pune în executare dispozițiile sentinței civile nr. 130/CA/09.02.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia 307/R/28.04.2009 a Curții de Apel B., față de alte persoane care au aceeași calitate ca și ei, respectiv funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finațelor P. B. și care au beneficiat de punerea în executare a unor hotărâri judecătorești identice, fiindu-le acordate sporurile suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare în cuantum de câte 25 % fiecare.
În baza art. 27 din OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reclamanții au solicitat înlăturarea stării de discriminare, solicitând instanței să oblige pârâții să le plătească cu titlu de despăgubiri sume echivalente celor două suplimente, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază și să dispună completarea carnetelor de muncă ale reclamanților prin menționarea celor două suplimente in cuantum de câte 25% din salariul de bază
Conform jurisprudenței CEDO relativă la aplicarea art. 14, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind o faptă de discriminare trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși reclamanții au susținut că prin obținerea hotărârii judecătorești irevocabile în dosarul nr._ al Tribunalului B. se află în aceeași situație cu colegii lor care au avut calitatea de reclamanți în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului B. și care au beneficiat de executarea hotărârilor pronunțate prin acordarea sporurilor solicitate în cuantum de 25 %, totuși, analizând conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate în aceste dosare, instanța a constatat că în cauză nu este vorba despre o situație analoagă sau comparabilă.
Astfel, prin sentința civilă nr. 130/CA/09.02.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 307/R/28.04.2009 a Curții de Apel B., reclamanților doar li s-a constatat dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în motivarea deciziei Curții de Apel B. menționându-se că recursul formulat de DGFP B. este întemeiat numai cu privire la dispoziția instanței de fond de obligare a pârâtei la plata către reclamanți a acestor sporuri dar nu și în privința recunoașterii acestui drept, prevederea plății efective și stabilirea cuantumului acestor drepturi de natură salarială fiind atributul altor autorități publice și nu a instanțelor de judecată.
Or, întrucât prin sentința civilă nr. 130/CA/09.02.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 307/R/28.04.2009 a Curții de Apel B., reclamanții din prezenta cauză nu au obținut realizarea unui drept ci doar recunoașterea acestuia, recunoaștere care însă nu poate fi executată silit, refuzul Ministerului Finanțelor P. de a pune în executare această hotărâre este în contextul menționat unul justificat (f. 27-28 dos._ ).
În schimb, prin sentința civilă nr. 757/CA/17.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. irevocabilă prin decizia nr. 43/R/20.01.2009 a Curții de Apel B. (f. 29-35 dos._ ) și prin sentința civilă nr. 655/CA/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. irevocabilă prin decizia nr. 819/R/09.12.2008 a Curții de Apel B. (f. 36-44 dos._ ), au fost admise în parte acțiunile formulate, pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. B. fiind obligată să plătească reclamanților din dosarele respective, drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioadele menționate în hotărârile judecătorești.
Ca urmare, acești reclamanți au obținut hotărâri judecătorești care cuprind dispoziții ce pot fi puse în executare, au solicitat executarea acestora și conform răspunsului dat la interogatoriile formulate (f. 140-144 dos._ ) au fost executate prin plata celor două sporuri în procent de 25 % fiecare.
Referitor la modul în care s-au pus în executare hotărârile judecătorești menționate, din analiza considerentelor acestora, se reține că în dosarul nr._, nici instanța de fond și nici instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul sporurilor la plata cărora pârâta a fost obligată deși prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat o valoare de câte 25 % pentru fiecare spor, situație în care interpretarea dată de pârâte în sensul că au fost obligate la plata sporurilor cu valoarea de 25 % este una pertinentă.
În dosarul nr._, atât instanța de fond cât și instanța de recurs, au reținut că, deși cele două sporuri sunt recunoscute de lege, totuși în prezent nu este reglementat cuantumul sau criteriile de cuantificare ale acestora, aspect care este de natură a pune sub semnul întrebării legalitatea executării efectuate - plata către reclamanții respectivi a celor două sporuri în valoare de 25 % fiecare.
P. considerentele expuse, instanța a reținut că reclamanții din prezenta cauză nu se află într-o situație comparabilă cu cea a persoanelor care au avut calitatea de reclamanți în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului B. iar refuzul Ministerului Finanțelor P. de executare a sentinței civile nr. 130/CA/09.02.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 307/R/28.04.2009 a Curții de Apel B., este unul justificat și nu constituie un tratament susceptibil de a da naștere unei situații de discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000, acțiunea formulată de reclamanți fiind deci neîntemeiată astfel că a fost respinsă.
În cursul judecății, reclamantul I. G. a formulat cerere de renunțare la judecată (f. 16), astfel că, față de manifestarea de voință a acestui reclamant, în baza art. 246 C., instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții reclamanți A. M. N., B. I. C., B. P. S., Barboși G., B. I., B. (S.) D. R., B. D. O., B. C. L., B. A., B. C., B. A., C. A. R., C. C. G., Cențu D. M., C. C. V., C. C. M., C. F. A., D. A., D. P., D. A. C., F. L., F. G., F. V. M., Gabos A., G. A. N., G. L., H. P., I. D. D., J. M. D., K. M., L. M., L. D. D., L. I., M. I., M. C., M. A., P. I., P. Doinița, P. G., P. D., P. M., P. D. M., P. L., P. M., P. P. V., R. R., Ș. R., S. A., T. A., T. E., Ț. M. M., V. A., V. I. și V. C. solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că drepturile prin raportare la care recurenții reclamanți se consideră discriminați nu derivă din dispozițiile art.31 al.1 lit.c și d din Legea 188/1999, care instituiau cele două suplimente în cauză, ci din prevederile art.1 al.2 din OG 137/2000.
Astfel, acest text de lege consacră dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, drept ce subzistă pentru persoanele aflate în situații comparabile. De asemenea, art.6 lit.b din OG 137/2000 sancționează tratamentul discriminator manifestat în ceea ce privește stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului.
Recurenții reclamanți arată că prima instanță a reținut în mod greșit împrejurarea că aceștia nu s-ar găsi într-o situație comparabilă cu a colegilor lor în raport de care au invocat starea de discriminare. Aceasta în condițiile în care elementul de analiză esențial nu se referă la soluțiile pronunțate în dosarele anterioare, ci la statutul lor egal, de funcționari publici încadrați în aceeași instituție, cu aceleașui atribuții și responsabilități, discriminarea producându-se prin aceea că persoane ce se găsesc într-o situație profesională identică cu cea a recurenților reclamanți au primit beneficii salariale de care aceștia nu se bucură. D. fiind că, sub acest aspect, prejudiciul cauzat patrimoniului recurenților reclamanți există în mod cert, se impune admiterea cererii acestora în vederea anulării situației create prin discriminare, la care se referă în mod expres textul art.27 alin.1 din OG nr.137/2000.
S-a mai arătat că nu se solicită cuantificarea celor două sporuri, ci repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat ca efect al discriminării.
În drept au fost invocate prevederile art.3041C.pr.civ., art.27 al.1 din OG 137/2000.
Intimatul pârât M. Finanțelor P., în nume propriu și în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor P. B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
Astfel, recurenții reclamanți nu au putut identifica un criteriu la care să se raporteze și pe care să fundamenteze teza discriminării. De asemenea, recurenților reclamanți li s-a respins irevocabil cererea de cuantificare a drepturilor, în timp ce acțiunile reclamanților din cele două dosare invocate au fost admise pur și simplu astfel cum au fost formulate.
Intimatul pârât mai arată că și C. Național pentru C. D., în opinia juridică de specialitate nr 2907/16.04.2010, a exprimat același punct de vedere, în sensul că nu există nicio situație discriminatorie. Din această perspectivă acțiunea reclamanților recurenți apare ca fiind inadmisibilă.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată, în raport cu motivele invocate, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în speță, Tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a apreciat în mod corect că pentru a reține existența unui tratament discriminatoriu manifestat de intimații-pârâți la adresa recurenților-reclamanți trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții: existența unei inegalități de tratament manifestat prin deosebire de tratament, excludere, restricție sau preferință; tratamentul diferențiat să aibă drept scop și efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței ori exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege și practica discriminatorie să nu fie justificată de un obiectiv legitim, inexistența raportului de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit.
Dacă în alineatul 1 al art. 2 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt enumerate criteriile de discriminare și se menționează care este efectul tratamentului discriminatoriu, în alineatul 3 din același articol este prevăzută situația de excepție în care un asemenea tratament ar putea fi permis într-o societate democratică. Deci, așa cum a reținut și instanța de fond, condițiile discriminării rezultă din analiza întregului articol 2 din OG nr. 137/2000, acesta neputând fi reținut trunchiat, ci în ansamblul întregii reglementări a acestui drept.
În același mod se reglementează interzicerea discriminării și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede în art. 14 o clauză de nediscriminare pentru ca în art. 18 să vină cu o completare și să precizeze că restricțiile care, potrivit convenției, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute. De altfel, în raport de conexiunile clauzei de nediscriminare din art. 14 cu celelalte prevederi ale Convenției, instanța europeană a considerat că acest articol completează toate celelalte prevederi ale Convenției și face parte integrantă din fiecare dintre dispozițiile ce garantează drepturi și libertăți. (CEDO – Cauza Marcks).
S-a apreciat astfel că diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă. O astfel de justificare este cea care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
Revenind la motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți, tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect că, prin sentința civilă nr. 130/CA/09.02.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 307/R/28.04.2009 a Curții de Apel B., reclamanților doar li s-a constatat dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în motivarea deciziei Curții de Apel B. menționându-se că recursul formulat de DGFP B. este întemeiat numai cu privire la dispoziția instanței de fond de obligare a pârâtei la plata către reclamanți a acestor sporuri, dar nu și în privința recunoașterii acestui drept, prevederea plății efective și stabilirea cuantumului acestor drepturi de natură salarială fiind atributul altor autorități publice și nu a instanțelor de judecată.
Or, întrucât prin sentința civilă nr. 130/CA/09.02.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 307/R/28.04.2009 a Curții de Apel B., recurenții reclamanți din prezenta cauză nu au obținut realizarea unui drept ci doar recunoașterea acestuia, recunoaștere care însă nu poate fi executată silit, refuzul Ministerului Finanțelor P. de a pune în executare această hotărâre este în contextul menționat unul justificat.
Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și nu putea fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească, prima instanță nefăcând în cuprinsul considerentelor nicio referire la dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 118/1999, deci susținerea recurenților reclamanți în acest sens fiind inexactă.
Recurenții-reclamanți au mai precizat în cererea de chemare în judecată că tratamentul discriminatoriu constă în modul diferit de punere în executare a unor hotărâri judecătorești prin care au fost recunoscute aceleași drepturi. În aceste condiții nu se mai poate recurge la analiza îndreptățirii recurenților reclamanți de a beneficia de anumite drepturi salariale, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.
Astfel, art. 6 lit. b din OG 137/2000 nu are incidență în cauză pentru că „stabilirea și modificarea salariului” nu s-a realizat de către intimații pârâți cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, ci de către instanțele de judecată atunci când au stabilit dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Tribunalul apreciază că nici art. 1 alin. 2 lit. e pct. 1 din OG nr. 137/2000 care garantează dreptul la un salariu egal pentru muncă egală nu este incident în speță, deoarece recurenții reclamanți nu au dedus judecății împrejurarea că intimații pârâți au stabilit salarii diferite pentru funcționari publici aflați în aceeași situație. În cererea de chemare în judecată s-a arătat că situația discriminatorie a intervenit în momentul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care se acordau niște sporuri salariale, iar nu la momentul stabilirii salariului.
Împrejurările că instanțele nu au cuantificat aceste sporuri nu îi îndreptățesc pe recurenții reclamanți să le solicite din nou în acest proces, este adevărat, cu titlu de despăgubiri potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, deoarece ei au deschisă calea executării silite, după ce, eventual, solicită lămurirea dispozitivului titlului executoriu. Aceasta în virtutea principiului exprimat în adagiul „electa una via, non recursus ad alteram”.
În caz contrar, s-ar ajunge în situația paradoxală în care, pentru aceleași drepturi, ar beneficia de două titluri executorii, ceea ce ar fi inadmisibil.
Refuzul intimaților-pârâți de a executa în continuare asemenea hotărâri în care nu se prevede în mod expres cuantumul suplimentelor, acest cuantum nefiind prevăzut nici în lege, este justificat de un scop legitim și anume acela de intrare în legalitate. Mai mult decât atât, tribunalul constată că acel criteriu ce a stat la baza diferenței de tratament a fost unul obiectiv, iar nu subiectiv, intimații-pârâți realizând că nu au un temei legal pentru cuantificarea unor drepturi recunoscute în mod generic. Această situație nu se putea perpetua la nesfârșit numai pe considerentul că la un moment dat s-a făcut o plată greșită, intimații pârâți acordând ceea ce o instanță a refuzat să cuantifice. P. urmare, faptul că la un moment dat s-a stopat plata unor sume de bani care nu erau prevăzute în titlul executoriu, neavând caracter cert, a fost justificat obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestui scop a fost adecvată și necesară.
Tribunalul apreciază că nu apartenența la o categorie socio-profesională ori alte criterii determinabile au constituit motivul refuzului intimaților-pârâți de a acorda acele sporuri salariale, ci exclusiv necuantificarea explicită și expresă a sporurilor în cauză prin dispozitivul hotărârilor judecătorești, fiind vorba în esență de problematica executării unei hotărâri judecătorești care naște o creanță imprecisă, văduvită de câtimea indispensabilă. Acesta este și punctul de vedere al Consiliului Național pentru C. D., autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării.
Este importantă în speță și împrejurarea că, ulterior manifestării refuzului intimaților pârâți, a fost pronunțată Decizia nr. 20/21.09.2009, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii care, practic, a confirmat atitudinea acestora de a nu pune în aplicare niște hotărâri în care au fost recunoscute niște „drepturi virtuale”, în absența unor criterii pentru calcularea lor.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept prezentate anterior, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul dedus judecății și va menține sentința civilă atacată, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
Întrucât recurenții reclamanți au căzut în pretenții, în temeiul art.274 C.proc.civ., tribunalul va respinge cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți A. M. N., B. I. C., B. P. S., Barboși G., B. I., B. (S.) D. R., B. D. O., B. C. L., B. A., B. C., B. A., C. A. R., C. C. G., Cențu D. M., C. C. V., C. C. M., C. F. A., D. A., D. P., D. A. C., F. L., F. G., F. V. M., Gabos A., G. A. N., G. L., H. P., I. D. D., J. M. D., K. M., L. M., L. D. D., L. I., M. I., M. C., M. A., P. I., P. Doinița, P. G., P. D., P. M., P. D. M., P. L., P. M., P. P. V., R. R., Ș. R., S. A., T. A., T. E., Ț. M. M., V. A., V. I. și V. C. împotriva sentinței civile nr.2688/24.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2012.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. M. I. I.
Red. IMI/15.11.2012
Tehnored. CND/16.11.2012
Ex. 2
Jud fond – S. M.
Cu opinia separată a doamnei judecător C. F. în sensul admiterii recursului declarat de recurenții reclamanți A. M. N., B. I. C., B. P. S., Barboși G., B. I., B. (S.) D. R., B. D. O., B. C. L., B. A., B. C., B. A., C. A. R., C. C. G., Cențu D. M., C. C. V., C. C. M., C. F. A., D. A., D. P., D. A. C., F. L., F. G., F. V. M., Gabos A., G. A. N., G. L., H. P., I. D. D., J. M. D., K. M., L. M., L. D. D., L. I., M. I., M. C., M. A., P. I., P. Doinița, P. G., P. D., P. M., P. D. M., P. L., P. M., P. P. V., R. R., Ș. R., S. A., T. A., T. E., Ț. M. M., V. A., V. I. și V. C. împotriva sentinței civile nr.2688/24.02.2012 pronunțată de Judecătoria B., cu consecința modificării în parte a acesteia, în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulate de reclamanții A. M. N., B. I. C., B. P. S., Barboși G., B. I., B. (S.) D. R., B. D. O., B. C. L., B. A., B. C., B. A., C. A. R., C. C. G., Cențu D. M., C. C. V., C. C. M., C. F. A., D. A., D. P., D. A. C., F. L., F. G., F. V. M., Gabos A., G. A. N., G. L., H. P., I. D. D., J. M. D., K. M., L. M., L. D. D., L. I., M. I., M. C., M. A., P. I., P. Doinița, P. G., P. D., P. M., P. D. M., P. L., P. M., P. P. V., R. R., Ș. R., S. A., T. A., T. E., Ț. M. M., V. A., V. I. și V. C. în contradictoriu cu pârâții M. Finanțelor P., Direcția Generală a Finanțelor P. B. și C. Național P. C. D..
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE,
În cauză se impunea admiterea recursului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2688/24.02.2012 a Judecătoriei B., cu consecința admiterii în parte a acțiunii, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod greșit că în cauză nu există discriminare față de situația persoanelor care au avut calitatea de reclamanți în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 757/CA/17.11.2008 a Tribunalului B., modificată prin decizia nr. 43/R/2009 a Curții de Apel B., în condițiile în care, așa cum se reține prin hotărâre, pârâții au pus în executare dispoziții similare cu cele pretinse de reclamanți.
P. prezenta opinie separată se apreciază că, și în ipoteza în care pârâții ar fi fost în executare, în mod voluntar, dispozițiile cuprinse în alte titluri executorii, similare, cu încălcarea unor dispoziții legale, acesta fapt este imputabil exclusiv pârâților, iar reclamanții nu pot fi obligați să suporte consecințele atitudinii culpabile a acestuia, cu consecința discriminării lor față de alte persoane aflate într-o situație absolut identică.
În acest sens, se reține că hotărârile judecătorești supuse discuției sunt clare sub aspectul conținutului și dispozitivului lor, iar reclamanții din cauză au aceeași situație ca și cei menționați în sentința civilă nr. 757/CA din 17.11.2008 a Tribunalului B., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 43/R din 20.01.2009 a Curții de Apel B., care a fost executată prin plată, așa încât în raport de aceasta trebuia procedat la examinarea îndeplinirii condițiilor privind răspunderea pentru tratamentul discriminatoriu.
În drept, potrivit art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Astfel, în considerarea celor evocate anterior, se constată că reclamanții au fost supuși unui tratament discriminatoriu, întrucât dreptul pe care îl invocă ei, acelea de a beneficia de cele două suplimente, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost încălcat prin neexecutarea hotărârilor judecătorești în raport cu alți funcționari publici, colegi ai reclamanților, în condițiile în care în situație similară de necuantificare a celor două suplimente aceștia au beneficiat de executarea unor hotărârilor lor judecătorești.
P. urmare, recunoașterea drepturilor lor reclamanților a fost înlăturată de pârâți prin aplicarea unor criterii diferite în condiții de egalitate cu alți colegi care au deținut hotărâri judecătorești similare, caz în care tratamentul discriminatoriu poate fi înlăturat numai prin plata despăgubirilor cu sumele echivalente suplimentului postului și treptei de salarizare acordate prin hotărârile judecătorești refuzate a fi executate.
Apărările pârâților legate de aceea că celelalte hotărâri ale colegilor reclamanților au fost executate pentru că pentru că aveau indicat procentul de 25 % sunt nefondate, deoarece nici prin decizia nr. 43/20 01 2009 a Curții de Apel B. nu a existat o astfel de cuantificare. Nici cele privind depășirea atribuțiilor autorității judecătorești nu pot fi primite deoarece situația discriminatorie a fost creată anterior pronunțării de Î.C.C.J. a Deciziei nr. 20/2009 pronunțată în soluționarea unui recurs in interesul legii, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Mai mult, situația discriminatorie nu a fost generată de hotărârile judecătorești, ci de atitudinea pârâților, care au refuzat să le execute, astfel că nu contravine nici jurisprudenței Curții Constituționale.
Se reține de asemenea că litigiul poartă asupra necesității înlăturării inegalităților dintre persoane, sub aspectul valorificării dreptului reclamanților de a beneficia de un salariu egal la muncă egal, raportat la colegii care au aceeași încadrare pe post, aceleași studii, aceleași sarcini de serviciu etc., dar beneficiază, fără o bază legală ori contractuală, de un salariu superior cu 25%, precum și a dreptului de a obține punerea în executare de către pârâți a titlurilor executorii de care beneficiază, în mod similar oricăror alți angajați care au calitatea de creditori ai recurenților, în temeiul unor titluri executorii similare și anume în aceleași condiții, respectiv prin achitarea în cuantum de 25% a suplimentelor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Sub acest aspect, se reține că respectivul cuantum nu este unul stabilit prin lege ori prin titluri executorii în beneficiul niciunui angajat al pârâților și nu este solicitat cu un astfel de titlu de către reclamanți, ci este stabilit voluntar de către pârâți, printr-un act propriu de voință, care în baza principiului nediscriminării trebuie aplicat nediferențiat tuturor salariaților acestora aflați în aceeași situație cu cei în favoarea cărora a fost aplicat benevol.
În consecință, în considerarea celor expuse anterior, se impunea obligarea pârâților să achite reclamanților, cu titlul de despăgubiri sumele echivalente celor arătate la primul capăt de cerere capătul, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază în considerarea fiecăruia dintre cele două suplimente neacordate, atât corespunzător perioadei trecute, începând cu data de 1 noiembrie 2004 cât și pentru viitor, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept avută în vedere în cauza de față și obligarea pârâtului M. Finanțelor P. să aloce fondurile necesare achitării către reclamanți a despăgubirilor încuviințate prin prezenta, cu mențiunea că acestea urmau a fi acordate până la modificarea situației de fapt și/sau de drept avută în vedere în dosarul de față, ori este evident că, prin . Legii nr. 330/2009, situația de drept s-a modificat, astfel că acordarea despăgubirilor nu s-a făcut sine die, întinderea acestora fiind limitată în timp, adoptarea legii unice de salarizare constituind în mod evident o modificare a situației de drept și care este, totodată, de natură a conduce la înlăturarea diferențelor de ordin salarial pentru persoanele aflate în situație egală.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să completeze carnetele de muncă ale reclamanților prin menționarea beneficiului suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25% din salariul de bază, această cerere se impunea a fi respinsă, având în vedere că reclamanții nu au probat faptul că în carnetele de muncă ale celorlalți funcționari publici, reclamanții menționați în decizia civilă nr. 43/R din 20.01.2009 a Curții de Apel B. au fost efectuate aceste mențiuni.
PREȘEDINTE,
C. F.
Grefier,
C. N.-D.
Red. CF/28.11.2012
Tehnored. CND/3.12.2012
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 242/2012. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
