Pretenţii. Decizia nr. 523/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 523/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 523/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 523/.> Ședința publică de la 26 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător L. S. P.
Grefier D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către apelantul pârât C. de P. D., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. S. M., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 137/10.02.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul civil nr._ .
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2014 când apelantul, prin reprezentantul său convențional, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, iar instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată că, prin sentința civilă nr. 137/10.02.2014, Judecătoria R. a Hotărât următoarele:
Admite acțiunea formulată de reclamantul O. S. M., reprezentat de șeful de ocol, dl. ing. D. –M. C. în contradictoriu cu pârâtul C. de P. D..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de_ lei cheltuieli de judecată avansate de reclamantul O. S. M. în dosar nr._ al Judecătoriei R. soluționat prin sentința civilă nr. 409/2002 din 11.06.2012 rămasă irevocabilă ca efect al respingerii recursului de către Tribunalul B. la data de 10.04.2013
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 609 lei cheltuieli de judecată în prezentul dosar.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de asistență juridică nr._/31.03.2011 încheiat între Cabinetul de Avocat V. F. și O. S. M. părțile convin următoarele: Obiectul contractului constă în realizarea de prestații avocațiale de consultant juridică, furnizată sub oricare dintre formele și mijloacele de comunicație, inclusiv direct sau telefonică asistență și sau reprezentare în fața instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuțiuni jurisdicționale precum și în fața oricăror persoane, fizice sau juridice, alte autorități, organe sau entități de stat sau private interesate pentru toate afacerile judiciare încredințate de client. Onorariul datorat pentru aceste prestații se plătește integral în avans pentru luna datorată, în numerar, prin virament bancar sau prin orice altă modalitate agreată de lege în cel mult 5 zile lucrătoare de la momentul comunicării facturii fiscale.
Pentru litigiile separate precum și pentru litigiile având ca obiect recuperarea de creanțe și/sau al căror obiect este evaluabil în bani indiferent dacă O. este pârât sau reclamant la momentul semnării contractului ori al încredințării respectiv preluării afacerii părțile vor negocia și vor stabili prin act aditional sau prin contract separat onorariul ce se datorează exclusiv pentru respectiv afacere judiciară și eventual dacă este cazul eventuale prime de succes, independent și diferit de suma reprezentând contravaloarea consilierii juridice lunare. Potrivit actului adițional la contractul de asistență juridică susmenționat încheiat la 05.03.2012 cele 2 părți Cabinetul Individual de Avocat V. F. și O. S. M. au convenit în raport de anvergura, timpul necesar, obiectul și complexitatea litigiului ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei R. să se datoreze și să se plătească de către client pentru reprezentarea /asistența în acest dosar un onorariu de 5000 lei pentru fond și doar dacă va fi cazul pentru situația exercitării recursului 5000 lei și pentru această cale de atac. În dosar nr._ al Judecătoriei R., C. de P. D. prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2012 a chemat în judecată pârâtul O. S. M. și a solicitat să se constate nulitatea contractului de prestări servicii încheiat la 08.01.2011 între O. S. M. – prestator și C. de P. D.- beneficiar și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului susmenționat. P. sentința civilă nr. 409/2012 pronunțată la data de 11.06.2012 în dosar nr._ al Judecătoriei R. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. de P. D. în contradictoriu cu pârâtul O. S. M. P. decizia civilă nr. 525/R/10.04.2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. a fost respins recursul declarant de recurentul reclamant C. de P. D. împotriva sentinței civile susmenționate. În prezentul dosar reclamantul O. S. M., a chemat în judecată pârâtul C. de P. D. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei R. Au fost depuse documentele fiscale cele două facturi și chitanțele corespunzătoare care atestă plata serviciilor conform contractului de asistență juridică și a actului aditional la contract, în facturi indicându-se concret inclusiv nr. dosarului în care av. F. V. a realizat prestațiile avocațiale, faza procesuală și contractele în baza cărora au fost emise. Cu aceste înscrisuri reclamantul combate susținerea reclamantului conform căreia facturile și chitanțele atașate acțiunii sunt întocmite pro causa în vederea obligării pârâtului la cheltuieli de judecată. În ceea ce privește cuantumul onorariului atât pentru fond cât și pentru recurs instanța consideră că acesta este justificat față de obiectul și complexitatea speței, de timpul alocat rezolvării, de volumul de muncă de lucrările realizate în dosare, de întrebuințarea avocatului, de repetatele deplasări la R. și B..
Împotriva sentinței civile nr. 137/10.02.2014 pronunțată de Judecătoria R., pârâtul C. de P. D., prin reprezentant convențional avocat C. Grusea, a exercitat calea de atac a apelului, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ce a fost promovată de intimatul – reclamant O. S. M..
În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, autorul acesteia a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat împrejurarea că documentele fiscale pe care partea intimată le-a depus la dosarul cauzei în susținerea pretențiilor pe care le-a formulat nu au fost întocmite pro- causa, aceasta deoarece, așa cum a arătat în susținerea poziției sale procesuale, aceste documente au fost emise după data la care a fost soluționat în mod irevocabil litigiul ce a constituit obiectul dosarului nr._ .
A mai susținut partea apelantă în motivarea cererii pe care a promovat-o că, în cauza de față, instanța trebuie să aplice dispozițiile legale ce reglementează instituția juridică a cheltuielilor de judecată, cuprinse în art. 452 și art. 451 alin. 2 din codul de procedură civilă adoptat în anul 2010, iar, în urma aplicării acestora, să constate că, pentru a obține restituirea cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în cadrul litigiului mai sus indicat, partea intimată trebuia să depună la dosarul cauzei documentele justificative ale acestora anterior închiderii dezbaterilor asupra fondului, și că, în raport cu valoarea obiectului acelui litigiu, suma de bani ce i-a fost acordată prin sentința apelată, cu titlu de cheltuieli de judecată, este excesiv de mare, astfel că se impunea reducerea cuantumului acesteia.
Apelantul a fundamentat în drept cererea de exercitare a căii de atac pe care a formulat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 466-480 din Codul de procedură civilă.
Partea intimată nu a formulat întâmpinare.
În cadrul procedurii de soluționare a prezentei căi de atac nu au fost administrate probe.
În conformitate cu prevederile art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar în acest sens constată și reține următoarele:
Premiza de la care partea apelantă a pornit în formularea poziției procesuale cu ocazia judecării în primă instanță a pricinii și în motivarea cererii de exercitare a căii de atac supusă analizei este una eronată, întrucât ea se întemeiază pe susținerea potrivit căreia instanțele de judecată au fost sesizate de către partea intimată cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată în condițiile reglementate de codul de procedură civilă.
Sub acest aspect, tribunalul observă că, prezentul litigiu nu este unul întemeiat pe dispozițiile cuprinse în art. 274 din Codul de procedură civilă adoptat în anul 1865, singurul cod de procedură la care partea apelantă ar fi putut să facă referire în condițiile în care litigiul dintre părți, ce a constituit obiectul dosarului civil nr._ a fost judecată în conformitate cu acest act normativ, ci un litigiu ce are ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a părții apelante, astfel că analiza pe care instanța de judecată trebuie să o realizeze se circumscrie, contrar celor susținute de partea menționată, îndeplinirii în cauză a cerințelor instituite de lege pentru a opera această formă a răspunderii civile.
P. urmare, pentru a obține atragerea răspunderii civile delictuale a părții apelante, intimata nu trebuia să se supusă exigențelor instituite de codul de procedură civilă în ceea ce privește instituția juridică a cheltuielilor de judecată, ci era obligată să facă proba îndeplinirii tuturor condițiilor instituite de codul civil pentru promovarea unei acțiuni în dezdăunare rezultată din săvârșirea unui delict civil.
Acest raționament juridic, ce a stat la baza pronunțării sentinței apelate, se impune, întrucât, în cazul în care partea intimată ar fi fost în măsură să depună la dosarul mai sus identificat documentele care să ateste cheltuielile ce i-au fost pricinuite de litigiul ce a constituit obiectul acestuia în condițiile stipulate de art. 274 din Codul de procedură civilă ( 1865), ar fi formulat o cerere în cadrul acelui proces, întemeiată pe aceste prevederi legale, și nu ar fi precizat, prin reprezentantul său convențional, că își rezervă dreptul de a recupera pe calea unei acțiuni civile separate cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat, astfel cum rezultă din Încheierea ședinței publice din data de 21 mai 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei R..
Pentru aceleași considerente, instanța de apel reține că, în cauza de față nu au incidență prevederile legale care reglementează dreptul instanței de judecată de a cenzura cuantumul onorariului avocațial ce intră în compunerea cheltuielilor de judecată, instanța fiind chemată, în baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, să determine care este cuantumul despăgubirilor de care poate beneficia partea intimată urmare a angajării răspunderii civile delictuale a părții apelante.
Așa fiind, instanța de apel, în lumina dispozițiilor legale pe care le-a indicat anterior, va verifica modul în care prima instanță a aplicat dispozițiile legale incidente în speță, anume cele care reglementează instituția juridică a răspunderii civile delictuale.
Răspunderea civilă delictul presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei sau o altă persoană chemată să răspundă are obligația de a repara prejudiciul.
Răspunderea civilă delictuală apare ca o sancțiune de drept civil, astfel încât are în vedere patrimoniul persoanei răspunzătoare de fapta prejudiciabilă.
Condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Potrivit art. 1381 alin. 1 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar alineatele următoare ale aceluiași articol stabilesc că dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, precum și că dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
După cum există sau nu posibilitatea evaluării bănești directe a prejudiciului, se face deosebire între prejudiciul patrimonial și prejudiciul nepatrimonial, numit și moral.
Prejudiciul patrimonial poate fi material ( de exemplu deteriorarea sau distrugerea unui bun) sau corporal( spre exemplu, reducerea sau pierderea capacității de muncă a unei persoane ca urmare a unei vătămări).
Pentru ca prejudiciul să poată fi reparat se cere ca acesta să fie cert, adică sigur atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii sale și să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană fizică sau juridică.
În ceea ce privește principiile reparării prejudiciului, se reține că acestea sunt: 1) principiul reparării prejudiciului pe cale convențională, victima și autorul prejudiciului putând încheia în mod valabil o convenție prin care să stabilească atât întinderea despăgubirilor, cât și modalitatea de achitare a acestora.
În cazul în care intervine o asemenea convenție,principiul pacta sunt servanda se opune posibilității de a mai sesiza instanța cu o acțiune prin care să se solicite stabilirea cuantumului despăgubirilor și a modalității de plată.
2) principiul reparării integrale a prejudiciului. Conform art. 1385 alin. 1 C. civ,, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel’’.
Conținutul acestui principiu este dat de următoarele aspecte: a) sunt supuse reparării atât pierderea suferită de cel prejudiciat, adică paguba efectivă, câștigul pe care acesta în condiții obișnuite ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, deci câștigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului( art. 1385 alin. 3 C. civ.); b) dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu posibilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei( 1385 alin. 4 C. civ); c) se reapară atât prejudiciul previzibil, cât și prejudiciul imprevizibil, adică acea pagubă a cărei apariție autorul nu a fost în măsură să o anticipeze la data săvârșirii faptei ilicite; d)în stabilirea cuantumului despăgubirilor nu au relevanță starea materială a victimei și nici cea a autorului faptei ilicite: e) prejudiciul se repară în integralitatea sa indiferent de forma de vinovăție.
3) principiul reparării în natură a prejudiciului. În măsura în care este posibil și prezintă interes pentru cel prejudiciat, repararea în natură a prejudiciului, prin restabilirea situației anterioare, are prioritate față de repararea prin echivalent.
Dacă repararea în natură nu este cu putință sau dacă victima nu este interesată de reparația în natură, repararea prejudiciului se face prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă prin hotărâre judecătorească, conform art. 1386 alin. 1 C. civ.
4) principiul răspunderii solidare. Potrivit art. 1382 C. civ.,, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față d ecel prejudiciat’’.
Momentul în funcție de care se apreciază întinderea prejudiciului și modul de calcul al echivalentului daunelor este cel al producerii prejudiciului, afară de cazul în care printr-o normă specială s-a dispus altfel( art. 1386 ali.2)
P. faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
P. urmare, nu numai acțiunea, ci și inacțiunea sau omisiunea ar putea constitui element al răspunderii civile delictuale, în măsura în care norma juridică obligă o persoană să acționeze într-un anumit mod, iar aceasta nu s-a conformat dispoziției legale, deci nu și-a îndeplinit activitatea impusă de lege sau nu a luat o măsură impusă de lege.
În aprecierea caracterului ilicit al faptei urmează a se ține cont și de bunele moravuri, în măsura în care acestea sunt încorporate în norme juridice care fac trimitere la morală, precum și de obiceiul locului( art. 1349 alin. 1 C. civ.
De asemenea, poate fi vorba despre o faptă ilicită nu numai atunci când se aduce atingere unui drept subiectiv civil, ci și atunci când ar fi prejudiciat un anumit interes al unei persoane, în măsura în care interesul respectiv este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv civil( art. 1359 C. civ.)
Există anumite situații în care, deși fapta săvârșită provoacă un prejudiciu altei persoane, răspunderea nu este angajată, întrucât caracterul ilicit al faptei este înlăturat.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt: legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege, divulgarea secretului comercial impus de anumite împrejurări, exercitarea normală a unui drept subiectiv și consimțământul victimei
În analiza raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu trebuie pornit de la premisa că acesta are un caracter obiectiv, fiind deci necesar să se facă abstracție de latura subiectivă, adică de reprezentarea mentală, de către autorul faptei ilicite, a conduitei sale și a consecințelor acesteia, iar apoi, din multitudinea factorilor implicați, trebuie să se determine faptele umane anterioare prejudiciului care au determinat producerea acestuia.
Tribunalul reține, în urma analizării întregului material probator ce a fost administrat în cauză, că toate cerințele despre care s-a făcut vorbire anterior sunt îndeplinite în cauza de față.
Astfel, prin promovarea unei acțiuni civile ce a fost respinsă în mod irevocabil de către instanțele de judecată( este vorba de acțiunea civilă ce a constituit obiectul dosarului nr._ ), împotriva părții intimate, partea apelantă a provocat acesteia un prejudiciu, ce se circumscrie cheltuielilor pe care această parte a fost nevoită să le efectueze pentru a-și asigura reprezentarea intereselor în fața instanței de către un avocat, astfel că, în conformitate cu dispozițiile legale ce reglementează instituția juridică a răspunderii civile delictuale, pe care le-am indicat mai sus, trebuie să repare integral prejudiciul pe care l-a provocat.
Sub aspectul dovedirii prejudiciului pe care partea intimată l-a reclamant, instanța de apel reține, la fel ca și prima instanță, că în cauză nu poate fi reținut abuzul de drept al părții menționate, întrucât, pentru a obține angajarea răspunderii părții apelante pe temeiul răspunderii civile delictuale, aceasta trebuia să probeze că documentele fiscale care atestă plata sumei de bani pe care a cheltuit-o cu titlu de onorariu avocațial în cadrul litigiului ce s-a purtat anterior între părți au fost emise în baza contractului de asistență juridică pe care l-a perfectat cu avocatul ce i-a reprezentat interesele în acel litigiu, dovadă care a fost efectuată, toate documentele fiscale pe care intimata le-a depus în probațiune cu ocazia judecării în primă instanță a cauzei fiind emise în baza acestui contract.
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de apel dedusă judecății, cu consecința păstrării sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelantul C. de P. D., cu sediul în localitatea Comăna de Jos, nr. 174, județul B., C._, reprezentat legal de președinte Coanta R. I., reprezentat convențional de avocat Grusea C., în contradictoriu cu intimatul O. S. M., cu sediul în Comuna Aninoasa, ., județul Dâmbovița, având codul unic de înregistrare_, reprezentat legal de președinte D.- M. C., împotriva sentinței civile nr. 137/10.02.2014 pronunțată de Judecătoria R., pe care o păstrează.
Definitivă.
Dată la data de 26.09.2014 și pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, L. S. | Judecător, L. S. P. | |
Grefier, D. P. |
Red.LS.. 27.10.2014
Tehnored.D.P. 29.10.2014 – 4 ex.
Jud fond V. G. C.
| ← Succesiune. Decizia nr. 718/2014. Tribunalul BRAŞOV | Fond funciar. Decizia nr. 729/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
