Pretenţii. Decizia nr. 259/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 259/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.259/A
Ședința publică de la data de 17.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – I. A.
JUDECĂTOR - S. N.
GREFIER - L. P.
Pe rolul Tribunalului se află judecarea apelului declarat de apelantul reclamant T. V. împotriva Sentinței civile nr.7750/2014 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimata pârâtă S. L., având ca obiect„ pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista de amânări fără discuții în contradictoriu, a răspuns intimata pârâtă S. L., prin avocat C. N., lipsă fiind apelantul reclamant T. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Tribunalul, potrivit art. 131 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 raportat la art. 124 din Legea nr. 272/2004, art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța constată că, în conformitate cu dispozițiile legale, în ședință publică de astăzi se depune la dosar dovada calității de reprezentant convențional a domnului avocat C. N., pentru partea intimată pârâtă, respectiv împuternicire avocațială.
Reprezentantul convențional al intimatei pârâte arată că numele părții pe care o reprezintă este S., iar nu S., astfel cum s-a indicat în cererea de apel formulată de apelantul reclamant și solicită rectificarea citativului în sensul arătat.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că la fila 10 din dosar se află originalul chitanței purtând nr._/08.12.2014, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru achitată de apelantul reclamant.
Prin depunerea acestui document fiscal instanța constată că apelantul și-a îndeplinit obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel și procedează la anularea taxei.
Totodată, instanța reține faptul că la data de 24.02.2015, prin serviciul de registratură al instanței, apelantul reclamant a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, din motive personale.
Instanța acordă cuvântul reprezentantului convențional al părții prezente asupra motivului de amânare a cauzei fără discuții în contradictoriu.
Reprezentantul convențional al intimatei pârâte arată că a solicitat strigare cauzei pe lista de amânări fără discuții motivat de faptul că la dosarul cauzei s-a depus o cerere de amânare a cauzei.
Tribunalul pune în discuție reprezentantului convențional al părții prezente cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de apelantul reclamant T. V..
Reprezentantul convențional al intimatei pârâte, având cuvântul pe cererea de amânare a cauzei formulată de partea apelantă, pune concluzii de respingere, apreciind că partea adversă încearcă tergiversarea procesului.
Tribunalul, deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulată de apelantul reclamant T. V., în temeiul dispozițiilor art. 222 Cod procedură civilă o respinge, având în vedere faptul că partea apelantă nu a indicat care sunt motivele pentru care solicită amânarea cauzei și nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens.
Tribunalul, constatând că dosarul cu nr._ a fost solicitat în cadrul listei de amânări fără discuții și că pricina comportă discuții, dispune reluarea cauzei la ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista la ordine, a răspuns intimata pârâtă S. L., prin avocat C. N., lipsă fiind apelantul reclamant T. V..
Tribunalul reține faptul că apelantul reclamant nu a solicitat administrarea de probe noi iar intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare la cererea de apel și nu a solicitat administrarea de probe noi în această fază procesuală.
Reprezentantul convențional al intimatei pârâte arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, probe de administrat.
În temeiul dispozițiilor art. 244 C.proc.civ., instanța închide cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra dezbaterilor în fond.
Reprezentantul convențional al intimatei pârâte solicită instanței respingerea apelului formulat de apelantul reclamant T. V. și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, la adăpost de orice critică.
Arată că nu solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată
În temeiul dispozițiilor art. 394 C.proc.civ., instanța închide dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 7750/2014 a Judecătoriei B. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T. V. în contradictoriu cu pârâta S. L. și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost o perioadă lungă de timp partenerul numitei Dârviși A., persoană care a decedat în februarie 2013. Reclamantul susține că a conviețuit efectiv cu respectiva persoană, fapt susținut de depoziția martorei B. S., vecină a defunctei, însă declarațiile altor martori susțin faptul că defuncta, pe timpul vieții, a locuit singură, reclamantul doar vizitând-o, iar în evidențele asociației de proprietari locuința numitei Dârviși era luată în evidență lunar cu doar o persoană la cheltuielile de întreținere.
Locuința respectivă era proprietatea numitei Dârviși, iar din înscrisurile prezentate de părți rezultă că din 2005 respectiva persoană a vândut și cumpărat 4 imobile de locuit. Diferența de preț dintre primul imobil vândut și ultimul imobil achiziționat este de 9400 euro. Din copia cuponului de pensie depus la dosar rezultă că Dârviși A. încasa lunar o pensie de 616 lei. Din relațiile comunicate de asociația de proprietari a blocului în care locuia, din cuprinsul sentinței civile 1201/2012 a Judecătoriei B. și din chitanțele depuse în copie la dosar rezultă
că Dârviși nu a achitat cheltuielile de întreținere din octombrie 2009, acestea fiind achitate după decesul ei de către pârâtă.
Toate aceste date duc la concluzia că numita Dârviși avea venituri proprii și acestea au fost folosite pentru întreținerea sa, nefiind dovedit faptul că la data decesului ei avea in patrimoniu valori bănești.
Câtă vreme o parte din cheltuielile periodice necesare traiului (cele cu întreținerea locuinței) nu au fost acoperite din aceste venituri, instanța deduce că este puțin probabil ca reclamantul să fi cheltuit sume de bani cu întreținerea persoanei în discuție. Martorii care afirmă acest lucru cunosc acest aspect din susținerile reclamantului, ei necunoscând direct acest aspect. Instanța apreciază că o asumare a acestei întrețineri de către reclamant ar fi trebuit să însemne un sprijin material care venea să completeze mijloacele financiare ale numitei Dârviși, despre care s-a amintit anterior, și care să acopere acele lipsuri, cum ar fi cheltuielile de întreținere, pe care persoana în cauză nu le putea acoperi. Or, probele administrate dovedesc tocmai contrariul, respectiv faptul că Dârviși era restantă la cheltuielile de întreținere, deși avea pensie și în opt ani cheltuise în plus și circa 10.000 euro.
În plus, reclamantul nu a dovedit că ar fi achiziționat bunuri pentru numita Dârviși din bani proprii. Reclamantul nu a prezentat instanței nici o chitanță sau factură care să dovedească faptul achiziționării acestor bunuri. Martorul D. relatează că l-a însoțit pe reclamant când acesta a cumpărat boiler, frigider, televizor, masa, șifonier care au fost transportate la ultima locuință a numitei Dârviși. Instanța deduce că aceste bunuri au fost cumpărate când aceasta s-a mutat în ultima locuință, pe care a cumpărat-o, la un an și jumătate după ce vânduse un apartament la un preț cu 9400 euro superior celui de achiziție al ultimei locuințe. Or, dacă este credibil că reclamantul, care îi era partener lui Dârviși, s-a ocupat de achiziționarea bunurilor de folosință îndelungată necesare mobilării locuinței, este puțin probabil ca aceste bunuri să fi fost cumpărate din banii reclamantului, câtă vreme Dârviși avea cu certitudine suficienți bani pentru a face astfel de achiziții.
Martorii propuși de pârâtă, persoane care au vizitat-o pe mama acesteia, relatează că Dârviși locuia singură, era capabilă să se gospodărească, avea economii bănești pe care le ferea de reclamant.
Pe lângă contravaloarea bunurilor amintite, reclamantul mai solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 260 lei reprezentând servicii de îmbălsămare, 450 lei consultații și 495 lei pomană.
Reclamantul dovedește prin chitanțe doar plata sumei de 495 lei, contravaloarea unor porții de mâncare achiziționate de la un hipermarket în 16.03.2013.
Chiar dacă aceste alimente ar fi fost folosite pentru organizarea unei mese de pomenire în memoria defunctei Dârviși, instanța apreciază că, în lipsa unei însărcinări primite în acest scop din partea pârâtei, care să-l fi pus pe reclamant să organizeze această masă, pârâta nu poate fi obligată la a plăti reclamantului această cheltuială, întrucât organizarea de astfel de mese nu este o obligație pentru rudele persoanei defuncte, iar implicarea reclamantului în astfel de activități nu era impusă de vreun context care să reclame o intervenție urgentă și necesară. In plus, intervenția reclamantului nu a dus la creșterea patrimoniului pârâtei cu suma reprezentând contravaloarea mesei amintită. Ca atare, o astfel de inițiativă a reclamantului, lăudabilă și justificată de afecțiunea pe care acesta i-a purtat-o defunctei, reprezintă un act voluntar și gratuit care nu generează obligații bănești în sarcina pârâtei.
În temeiul art. 453 cod procedură civilă reclamantul va fi obligat la plata către pârâtă a sumei de 4500 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o sub următoarele aspecte:
Martorii pârâtei au declarat ceea ce le-a spus pârâta,nefiind implicați direct în viața părților cum au fost martorii propuși de reclamant.
Martorii pârâtei nu au spus realitatea.
Nici pârâta, în întâmpinare, nu a spus adevărul când a afirmat că a cumpărat bunurile menționate de reclamant.
Suma reținută în hotărâre nu este reală.
Apelantul a mai afirmat că nu a putut prezenta în instanță facturile pentru bunuri deoarece a doua zi după deces s-a schimbat yala de la domiciliu, fiind în imposibilitate să procure facturile.
Apelul a fost legal timbrat.
Intimata nu a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamant .
În apel nu s-au administrat probe noi.
După fixarea primului termen de judecată, apelantul a depus la dosar o notă de ședință prin care a reiterat motivele de apel și a ce dorește să facă cu banii pretinși de la pârâtă.
Analizând sentința criticată raportat la motivele de apel invocate, instanța reține că apelul nu este întemeiat.
Apelantul reclamant a susținut că doar martorii audiați la propunerea sa cunosc adevărul, iar martorii propuși de pârâtă au declarat ceea ce au auzit de la aceasta.
Martora B. S. a declarat că nu avea o relație prea apropiată cu defuncta, că îl cunoștea pe reclamant de aproximativ 20 ani deoarece au fost colegi de muncă.
Din această declarație rezultă că martora nu a fost în locuința defunctei și nu a declarat nimic în legătură cu bunurile menționate în acțiune.
Nici declarația martorei I. A. nu a sprijinit susținerile reclamantului. Aceasta a arătat că nu știe ca reclamantul să fi investit bani în bunurile din locuința defunctei, însă a arătat că, de regulă, defuncta vindea locuința pentru una mai ieftină și din banii râmași se întreținea o perioadă, iar vânzările se făceau cu mobilierul inclus. Această martoră a mai declarat că defuncta i-a spus că reclamantul a luat din locuința sa un fotoliu și o canapea, urmând să aducă în schimb un fotoliu pat, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Martorul D. D. este singurul martor care a declarat că reclamantul a cumpărat mobilă și electrocasnice pentru locuința defunctei, însă nu a arătat în mod expres că banii pentru cumpărarea acestor bunuri au fost ai reclamantului sau ai defunctei, provenind din diferența de preț din ultimele tranzacții.
De altfel, această declarație coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, iar la dosar nu există nici o factură care să ateste pretențiile reclamantului.
Cheltuielile de pomenire, în cuantum de 495 lei, solicitate de reclamant nu pot fi puse în sarcina pârâtei care, la rândul său s-a ocupat de înmormântare și de pomenire.
Aceste cheltuieli efectuate de reclamant nu au fost impuse de familia defunctei, ci au fost efectuate din inițiativa sa, în memoria defunctei, astfel că nu este îndreptățit să le solicite pârâtei.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va respinge apelul și va păstra sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul T. V., domiciliat în B., .>
nr. 2, ., . civile 7750/2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. S. N.
GREFIER
L. P.
Red. S.N./04.05.2015
Dact. L.P./05.05.2015
Jud. fond C. Ghidarecea/Judecătoria B.
…exemplare
…comunicări către toate părțile conform citativ/
| ← Pretenţii. Decizia nr. 262/2015. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1674/2015. Tribunalul... → |
|---|
