Pretenţii. Decizia nr. 627/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 627/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 627/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 627/R

Ședința publică din data de 24 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. M. - judecător

Judecător: A. B.

Judecător: L. S.

Grefier: I. T.

Pe rol fiind judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă Asociația de proprietari de A. nr. 152, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. I., D. R., împotriva sentinței civile numărul_/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de recurenta reclamantă, prin care s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 242 alin 2 C.proc.civ.

Instanța constată că nu au fost formulate cereri în probațiune.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Constată că prin sentința civilă nr._/31.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA de P. NR. 152 în contradictoriu cu pârâții D. I. și D. R. și în consecință:

A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 915,53 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada ian. 2011- apr. 2912 și 227,64 lei penalități de întârziere;

A anulat ca netimbrat capătul nr. 3.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată la prima instanță sub nr. de mai sus, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE A. NR.152, a solicitat obligarea pârâților D. I., D. R. la plata sumei de 787,30 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei ian.-nov. 2011, 115,74 lei cu titlu de penalități de întârziere și 217,47 lei fond de reparații.

În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că pârâții au beneficiat de servicii din partea furnizorilor de utilități și a asociației, însă nu au achitat contravaloarea acestora, calculată corespunzător apartamentului pe care îl ocupă.

În drept a fost invocată Legea nr. 230/2007

În probațiune, reclamanta a depus la dosar extras de cont privind cheltuielile de întreținere, procesul verbal al adunării generale în care s-a stabilit cuantumul penalităților pentru neplata la timp a cheltuielilor de întreținere.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru conform art. 50 din Legea nr. 230/2007 pentru pretențiile privind cheltuielile de întreținere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Pârâții sunt proprietarii apartamentul situat în B. . ., iar în perioada sus menționată deși au beneficiat de serviciile asigurate de către furnizori privind întreținerea apartamentului astfel identificat, nu au achitat cheltuielile aferente acestor servicii, acumulând debitul de mai sus.

La această sumă, reclamanta a calculat penalități de întârziere pentru neplata la termen a sumelor datorate, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

În drept, art. 46 din Legea nr. 230/2007 și art. 32 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 stabilesc faptul că membrii asociației de proprietari au obligația să achite cheltuielile de întreținere aferente apartamentului proprietate personală, iar art. 49 din Legea nr. 230/2007 stabilește că neplata la scadență a acestor sume, atrage posibilitatea impunerii unor penalități de întârziere în cuantum de cel mult 0,2% /zi de întârziere, prin hotărârea adunării generale a proprietarilor.

P. urmare, față de aceste norme, raportate și la hotărârea adunării generale a proprietarilor, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanta este întemeiată, astfel că a fost admisă.

În consecință, instanța a obligat pe pârâții să plătească reclamantei sumele sus menționate.

Având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței de a timbra cererea de chemare în judecată cu suma de 17,92 lei și 0,30 lei taxă timbru, taxă calculată conform art.2 din Legea 146/1997 și art.3 din OG nr.32/1995, cuantumul taxelor de timbru, precum și sancțiunea neexecutării obligației fiind aduse la cunoștința acesteia, văzând art.137 C.pr civ. raportat la art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanța a admis excepția netimbrării capătului privind fondul de reparații, cu consecința anulării acestuia ca netimbrat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari de A. nr. 152, care a criticat anularea ca netimbrat a capătului 3 al cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac exercitate recurenta reclamantă a arătat că la termenul de judecată din 27.06.2012, respectiv din 24.10.2012 a depus la registratură notă de ședință prin care informează instanța despre faptul că în art.50 alin.2 din Legea nr. 230/2007 se precizează că acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru și implicit de timbrul judiciar.

Instanța de fond nu explică din ce motiv s-a cerut taxă de timbru, astfel încât recurenta solicită să se stabilească dacă este necesară achitarea acestei taxe, Legea nr.230/2007 nefăcând nicio mențiune în acest sens.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:

P. rezoluția administrativă din dosarul primei instanțe de la data de 1.02.2012 judecătorul fondului a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 22,70 lei și a timbrului judiciar de 1,5 lei pentru capătul 3 al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea pârâților la plata sumei de 217,47 lei, cu titlu de fond de reparații. P. precizarea acțiunii de la fila 20 din dosarul primei instanțe, reclamanta își restrânge pretențiile cu privire și la acest petit, la suma de 169,16 lei.

Reclamanta depune în data de 8.10.2012la dosarul cauzei, la fila 26 o notă de ședință prin care învederează instanței că în baza art. 50 alin.2 din Legea nr.230/2007, acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

La primul termen de judecată acordat în vederea soluționării cererii, judecătoria dispune citarea reclamantei cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 17,92 lei și a timbrului judiciar de 1,5 lei, sub sancțiunea anulării ca insuficient timbrată a acțiunii promovate.

P. concluziile scrise atașate dosarului la data de 22.10.2012 reclamanta reiterează dispozițiile legale care prevăd scutirea de taxa judiciară de timbru și a timbru judiciar a acțiunilor promovate de asociația de proprietari.

Tribunalul reține că, deși reclamanta a criticat dispoziția prin care a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru capătul 3 al cererii, prima instanță nu a sesizat faptul că s-a formulat o cerere de reexaminare a modului de stabilire a acestor taxe, procedând la judecarea acțiunii ignorând această solicitare.

Potrivit dispozițiilor art.84 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

În speța dedusă judecății, judecătoria a ignorat formularea unei cereri de reexaminare în condițiile art. 18 din Legea nr.146/1997; chiar dacă cererea de reexaminare nu poartă în mod expres o astfel de denumire, este evidentă manifestarea de voință a reclamantei în sensul criticării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Potrivit art. 18 alin.2 din legea nr. 146/1997 cu modificările la zi „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare la aceeași instanța in termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa de timbru sau de la data comunicării.

Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.”

Prima instanță a încălcat dispozițiile legale citate, nesesizând formularea unei cereri de reexaminare și neluând măsurile ce se impun în vederea sesizării președintelui secției civile pentru desemnarea unui complet de judecată pentru soluționarea acestei cereri. În aceste condiții, în mod nelegal prima instanță a procedat la soluționarea pe cale de excepție a petitului 3 al acțiunii, astfel cum a fost precizat, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 C.pr.civ., judecătoria neintrând în cercetarea fondului acestui capăt de cerere. Instanța nu poate proceda la casarea cu reținere spre rejudecare, întrucât nu poate soluționa cererea de reexaminare formulată de reclamantă, care este dată în competența expresă, exclusivă a unui alt complet de judecată din cadrul aceleiași instanțe care a stabilit taxa judiciară de timbru.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 C.pr.civ., instanța urmează să admită cererea de recurs formulată și să caseze în parte hotărârea sub aspectul modului de soluționare a petitului trei privind obligarea pârâților la plata sumei de 169,16 lei, reprezentând fond de reparații, menținând restul dispozițiilor, care nu constituit obiect de critică. Cauza va fi trimisă în vederea rejudecării primei instanțe în limitele casării astfel determinate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă Asociația de Proprietari de A. nr. 152 în contradictoriu cu intimații pârâți D. I. și D. R. împotriva sentinței civile nr._/31.10.2012 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în parte sub aspectul modului de soluționare a petitului trei privind obligarea pârâților la plata sumei de 169,16 lei, reprezentând fond de reparații.

Menține restul dispozițiilor.

Trimite dosarul în vederea rejudecării primei instanțe în limitele casării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

P. M. A. B. L. S.

Grefier,

I. T.

Red. A.B./24.04.2013

Tehnored. I.T./25.04.2013; 2 ex.

Jud. fond: L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 627/2013. Tribunalul BRAŞOV