Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 3920/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 3920/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 3920/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 3920 A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.10.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: C. C. I.

JUDECĂTOR: C. A.

GREFIER: C. P.

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanții-intimați P. M. și P. B. împotriva sentinței civile nr. 3717/18.05.2015 pronunțată de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-contestator S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cererea de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare – suspendare provizorie, suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta-intimată P. B., personal și asistată de avocat Ș. I., cu împuternicire avocațială la fila 18 din dosar și apelantul-intimat P. M., prin avocat Ș. I., cu împuternicire avocațială la fila 18 din dosar, lipsind intimatul-contestator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează tribunalului faptul că apelanții-intimați au înaintat la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 500 lei aferentă apelului formulat, după care,

Tribunalul constată că apelanții-intimați au achitat taxa judiciară de timbru aferentă apelului formulat.

Apărătorul apelanților-intimați menționează că nu solicită probe noi în apel.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul pe fondul apelului, acesta fiind în stare de judecată.

Apărătorul apelanților-intimați solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea contestației la executare. Precizează că instanța de fond a reținut greșit că prezentei executări silite îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865. Arată că potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012 sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă și executărilor începute după data de 15.02.2013 și pentru titlurile pentru care s-au pronunțat instanțele înainte de acest termen. Cu privire la termenele stabilite de legile speciale, susține că numai acelea se mențin la . Noului Cod de procedură civilă. Mai arată că potrivit art.8 din Legea nr.76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă referirile la hotărârea judecătorească „definitivă și irevocabilă” sau după caz, „irevocabilă”, se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească „definitivă”. Precizează că potrivit art.634 alin.1 pct.5 N.C.proc.civ. sunt hotărâri definitive și hotărârile date în recurs. Învederează că decizia pronunțată în apel a fost dată cu recurs, că a declarat recurs contestatorul, recursul fiind respins la data de 07.02.2012. Susține că atunci când intimații au făcut solicitarea plății voluntare în decembrie 2014 aceștia erau în termenul legal de executare a titlului pe care îl dețineau, înainte de împlinirea termenului pentru prescripție. Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile apelate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea contestației la executare. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015, sub nr._, contestatorii S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE REPREZ DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatii P. M. și P. B., împotriva executării silite pornite de către B. H. F. G., în dosarul de executare nr. 28/2015, la cererea creditorilor P. M. și P. B..

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin încheierea din data de 19.01.2015 emisă de BDJ H. F. G., în dosarul de executare nr. 28/2015 la cererea creditorilor P. M. și P. B. s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4773/29.04.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2. Prin somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 28/2015 s-a solicitat plata sumelor de_ euro, reprezentând creanță și suma de_,44 lei cheltuieli de executare din care suma de_,44 reprezintă onorariu de executare + TVA și_ lei onorariu avocat.

Creditorii au apreciat că executarea silită este nulă întrucât dreptul de a se solicita executarea silită s-a prescris, astfel s-a solicitat admiterea contestației și pe cale de consecință să se anuleze executarea silită pornită de B. H. F. G. și să se desființeze actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 28/2015. În subsidiar, au fost contestate actele de executare emise în dosarul de executare nr. 28/2015, apreciind că acestea nu respectă dispozițiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 622 și urm. C.p.c., OG nr. 22/2002 modificată și completată prin legea nr. 92/2011

Prin Serviciul Registratură, s-a depus la data de 18.03.2015, de către intimați, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

S-au încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru intimați.

Prin Sentința Civilă nr. 3717/18.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, Judecătoria Sector 5 București a admis contestația la executare formulată, a dispus anularea actelor și formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 28/2015 al B. H. F. G..

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 5 a reținut că actele de executare sunt nule deoarece dreptul de a se solicita executarea silită s-a prescris. Instanța a reținut că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 4773/29.04.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2.

Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Instanța a reținut că obiectul titlului executoriu în reprezintă pretenții ceea ce rezultă că termenul de prescripție este de 3 ani, iar sentința civilă nr. 4773/29.04.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 a rămas definitivă la 05.05.2011 prin respingerea apelului conform Dec.civ. 355A al Tribunalului București.

S-a mai reținut că la data pronunțării dec.civ. 355A al Tribunalului București în vigoare era Cpciv. din 1865 iar potrivit astfel că, potrivit art. 377 alin. 1 lit. 3 Cpciv hotărârile date în apel sunt definitive.

A reținut că că hotărârile definitive se învesteau cu formulă executorie-art 276 alin. 2 Cpciv., rezultă că din momentul rămânerii definitive o hotărâre putea fi pusă în executare.

Prevederive Cpciv sunt de imediată aplicabilitate.

În speță termenul de 3 ani de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4773/29.04.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 a început la 05.05.2011 și s-a împlinit la 05.05.2014. Și art. 706 Noul Cpciv prevede un termen de prescripție de 3 ani.

Creditoarea a solicitat executarea silită la 16.01.2015 (f.63) iar somația a fost trimisă 04.02.2015.

Având în vedere că executarea silită a titlui executoriu a fost pornită la mai mult de 3 ani de la nașterea acestui drept, executarea silită este prescrisă iar actele și formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 28/2015 al B. H. F. G. sunt nule.

Împotriva sentinței civile nr. 3717/18.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ au declarat apel apelanții intimați P. M., P. B., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 16.07.2015, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, respingerea, ca neîntemeiată a contestației la executare.

În motivarea în fapt a apelului, apelanții intimați au arătat că instanța de fond a reținut greșit în considerente că prezentei executări silite îi sunt aplicabile dispozițiile codul de procedură civilă de la 1 865.

Potrivit art. 3 alin.l din Legea nr.76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Noului cod de procedură civilă, se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . la 15.02.2013.

Au arătat că art. 5 din Legea nr.76/2012, prevede că dispozițiile Noului cod de procedură civilă privitoare ia titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești pronunțate înainte de . Codului de procedură civilă. La art. 6 legiuitorul precizează că rămân supuse legii în vigoare, numai termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în vigoare la data intrării în vigoare a Noului cod de procedură civilă.

Au precizat că decizia civilă nr.355A, a Tribunalului București, Secția A-IV-A Civilă, pronunțată în dosarul nr._ la data de 05.05.2011, a fost dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

La pct. 4 al art. 634 alin. Din N.C.P.C, se explică foarte clar, hotărârile date în apel, sunt definitive atunci când sunt date fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. 634 alin. l pct.5 din N.C.P.C, sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs.

Au arătat că alin.2 ai art. 634 N.C.P.C, menționează că hotărârile prevăzute la alin.l devin definitive la data expirării termenului de executare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării. în concluzie, titlul nostru a devenit definitiv la data de la data de 07.02.2012, când Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 250 R, în dosarul nr._/300/2006, greșit a reținut instanța de fond că termenul de prescripție a fost împlinit la data 05.05.2014. Am depus la dosarul cauzei dovada că am făcut demersuri ca Ministerul Finanțelor Publice, să procedeze la plata voluntară a titlului nostru, refuzul contestatorului ne-a determinat să facem demersuri la executorul judecătoresc de a pune în executare titlul.

In motivarea în fapt a Contestației, se face trimitere la prevederile art. 705 alin.l N.C.P.C. „In cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani."

Au învederat că la alin.2 al aceluiași articol, se precizează că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită, în cazul hotărârilor judecătorești, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive, în cazul nostru concret, acest termen începe să curgă de la data de 07.02.2012.

Prin Sentința civilă nr. 4773/29.04.2010, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, în dosarul nr. l_, instanța a recunoscut reclamantelor P. V. M. autoarea intimatului P. M. și P. B., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., ., București.

Prin Decizia civila nr. 2876/03.11.1998, pronunțată în dosarul nr. 8396/1997, de Tribunalul București, Secția A-IV-A Civilă, s-a dispus Consiliului General al Municipiului București, să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ., ., numiților P. N. și P. Lya.

Prin Decizia nr.697A/01.03.2001, pronunțată de Tribunalul București, Secția A-III-A Civilă, având ca obiect Partaj succesoral al defunctei P. Lya, reclamantele P. V. M., autoarea intimatului P. M., și P. B., au dobândit drepturile succesorale asupra imobilului București, ., ..

Pentru faptul că nu a mai fost posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de S. Român în baza Decretului 92/1950, iar această privare a avut la bază fapta culpabilă a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, iar nu pe a cea a Municipiului București prin Primarul General, care a procedat la înstrăinarea imobilului în baza unei legi în vigoare, Legea nr.l 12/1995, instanța ne-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ., ne-a recunoscut existența în patrimoniul nostru a unui bun în sensul art.l din Protocolul nr.l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru ca această privare să nu constituie o încălcare a dreptului nostru de proprietate, văzând și considerentele expuse de Instanța Supremă în Decizia nr.33/2008, Instanța ne-a admis dreptul la despăgubiri, conform art. 481 C. civ. I 1864) „ nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire", reținând și dispozițiile art.480 C.civ. „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut".

Au arătat că dețin un bun actual în sensul art.l din Protocolul nr.l la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ca urmare a faptului că prin Decizia civilă nr.2876/03.11.1998, irevocabilă, a Tribunalului București, Secția A-IV-A Civilă, a fost admisă acțiunea în revendicare a imobilului, recunoscându-ni-se un drept de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ..

In materia drepturilor reale, potrivit art.705 alin.l N.C.P.C., termenul de prescripție este de 10 ani, iar dreptul acestora de a solicita executarea silită a Sentinței civile nr. 4773/29.04.2010, nu este prescris, la data de 09.12.2014 au solicitat contestatorului să procedeze la plata voluntară a creanței în cuantum de 99.000 euro, refuzul conte statorului să procedeze la plata voluntară, ne-a determinat să ne adresăm executorului judecătoresc, să solicităm să procedeze la punerea în executare a titlului nostru, care conține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Au precizat că prin încheierea din data de 19.01.2015, în baza înscrisurilor depuse, executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită a Sentinței civile nr. 4773/29.04.2010, împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În subsidiar, s-a arătat că prin Somația nr.28/03.02.2015, emisă de B.E.J. H. F. G., contestatorul a fost somat ca în termen de 6 (șase) luni să procedeze la plata creanței în sumă de 99.000 euro. termenul prevăzut de O.G. nr.22/2002 a fost respectat, contestatorul a cunoscut clin data de 09.12.2014 că solicităm să procedeze la plata necondiționată a dispozitivului Sentinței civile nr. 4773/29.04.2010.

Executorul a procedat potrivit art.666 N.C.P.C., la comunicarea titlului executoriu și a somației, necomunicarea titlului executoriu și a somației, sunt sancționate cu nulitatea executării.

Somația nr.28/03.02.2015, emisă de B.E.J. H. F. G., respectă prevederile art. 667 N.C.P.C., contestatorului i s-a pus în vedere ca în termen de 6(șase) luni să procedeze la plata creanței în sumă de 99.000 euro, respectându-se termenul prevăzut de O.G. nr.22/2002.

In drept, art.466 și urm., art.717 N.C.P.C.

Intimatul contestator S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că apelul formulat este nefondat.

Astfel, potrivit art.201 din legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

În consecință, având în vedere că la data 05.05.2011 prin dec.civ. nr.355A al Tribunalului București a fost respins apelului împotriva sentința civilă nr. 4773/29.04.2010, termenul de prescripție a executării silite se calculează potrivit vechiului cod de procedură civilă care la art.405 prevedea că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Prin urmare apărările apelantei întemeiate pe dispozițiile noului cod de procedură civilă sunt nefondate.

În ceea ce privește natura acțiunii ce a stat la baza titlului care se execută tribunalul reține că ne aflăm în fața unei acțiuni personale având în vedere că prin sentința civilă nr. 4773/29.04.2010 a fost stabilit în favoarea apelanților un drept la despăgubiri. Prin urmare termenul de prescripție a executării silite este de 3 ani, cum în mod corect a stabilit și prima instanță.

În acest sens tribunalul reține că prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr.33/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că ,, revendicarea este o acțiune reala, iar acest caracter se conserva atât timp cat exista si posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat in patrimoniul revendicantului. Daca lucrul a dispărut dintr-o cauza imputabila uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit in mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit . despăgubiri, caz in care acțiunea devine personala.

În cauză, titlul care se execută nu este decizia civilă nr.2876/1998 pronunțată în acțiunea în revendicare pentru a se aplica termenul de 10 ani specific acțiunilor reale imobiliare, ci sentința civilă nr. 4773/29.04.2010 pronunțată într-o acțiunea în despăgubiri.

Având în vedere considerentele de mai sus, ținând cont de faptul că potrivit art. 377 alin. 1 lit. 3 Cpciv hotărârile date în apel sunt definitive, tribunalul constată că în mod corect prima instanță pentru verificarea împlinirii termenului de prescripție de trei ani s-a raportat la data de 05.05.2011.

În consecință, prin raportare la art.480 c.pr.civ. se impune respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanții-intimați P. M., cu domiciliul în București, ., sector 1 și P. B., cu domiciliul ales în București, sector 2, . nr.15, ., . civile nr. 3717/18.05.2015 pronunțată de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-contestator S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în sector 2, București, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.

PreședinteJudecător Grefier

C.C.I. C. A. C.P.

Red. CA

Thred. CC+CA, 5 ex.

10.02.2016

Judecătoria Sectorului 5 București - judecător M. I. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 3920/2015. Tribunalul BUCUREŞTI