Pretenţii. Decizia nr. 3888/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3888/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 3888/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III- A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3888 A
Ședința publică din: 26.10.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. T.
JUDECĂTOR: Ș. Ț.
GREFIER: G. F. B.
Pe rol soluționarea apelului de față formulat de apelantul M. BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în contradictoriu cu intimații ȘIPU I. și ȘIPU P., împotriva sentinței civile nr.2697/17.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în cauză având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații ȘIPU I. și ȘIPU P. prin avocat, lipsind apelantul M. BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimații ȘIPU I. și ȘIPU P. și note scrise formulate de apelantul M. BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Intimații ȘIPU I. și ȘIPU P., prin avocat, învederează tribunalului faptul că au solicitat prin întâmpinare încuviințarea probei cu doi martori, solicitând admiterea acesteia.
Tribunalul, deliberând, respinge intimaților ȘIPU I. și ȘIPU P. proba cu doi martori ca nefiind utilă și pertinentă cauzei.
Intimații ȘIPU I. și ȘIPU P., prin avocat, având cuvântul învederează instanței că nu au cereri prealabile de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul pe apelul declarat.
Intimații ȘIPU I. și ȘIPU P., prin avocat,, având cuvântul solicită instanței, respingerea apelului astfel cum a fost formulat, menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul reține apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2697/17.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții ȘIPU I. și ȘIPU P., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 24.000 lei reprezentând daune morale; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
A reținut prima instanță, următoarele aspecte de fapt și de drept:
În cauză, sunt întrunite cerințele pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, conduita efectivă a acestuia sub aspectul modalității și duratei de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 încă din anul 2001 cauzând reclamanților un prejudiciu moral cert.
Sub acest aspect, instanța a constatat, în primul rând, că notificarea în cauză a fost formulată de către reclamanți în baza unei legi instituite de stat tocmai pentru reparația unui alt prejudiciu produs de către stat în trecut.
Astfel, deși pârâtul a fost notificat în anul 2001, acesta nu a respectat termenul legal de soluționare, dispoziția Primarului Municipiului București fiind emisă în anul 2012.
Astfel, instanța a constatat că, în cauză, nu se poate reține existența unor cauze obiective, independente de voința pârâtului care să justifice durata lungă a procedurii și care să înlăture reținerea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului sub aspectul culpei.
În consecință, instanța a apreciat că obligarea pârâtului la plata sumei de 24.000 lei reprezintă o justă reparație pentru prejudiciul moral cauzat reclamanților constând în starea de disconfort psihic și moral cauzat prin rămânerea pârâtului în pasivitate perioade îndelungate de timp (între anul 2001, dată la care reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, și anul 2012 când a fost soluționată notificarea în cauză) și prin amânarea îndeplinirii obligațiilor sale legale, faptă ilicită ce a constituit un real impediment în realizarea drepturilor reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În argumentarea apelului a susținut, în esență, următoarele:
Acordarea daunelor morale, daca este admisibila, ca urmare a clasificării dihotomice a prejudiciului, trebuie să-și găsească suportul în prejudiciul moral suferit. Aceasta presupune în primul rând un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive, sau cel puțin toate acestea să poată fi prezumate, lucru care în cauză nu s-a realizat.
Cuantumul daunelor se stabilește față de noțiunea de " prejudiciu cert" adică a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită. Normele eticii si echității interzic in principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufleteasca este incompatibila cu un echivalent bănesc.
Consideră ca evenimentele in cauza nu au putut sa le provoace reclamanților o stare de incertitudine si suferințe, care nu pot fi compensate prin simpla constatare a nerespectarii titlului.
Sub aspectul prejudiciului moral, reclamanții nu au demonstrat prejudiciul (dimensiunea suferințelor sale) in asa fel incat sa se justifice suma pretinsa, ca reparație, cu acest titlu. Probele administrate nu au relevat imprejurari legate de implicațiile morale, de implicațiile pe plan afectiv legate de nerespectarea titlului executoriu. Reclamanții nu au arătat in ce ar fi constat relația de cauzalitate intre prejudicial suferit de acesta si prejudiciul moral, in ce anume consta.
Din probele administrate, reclamanții nu au dovedit îndeplinirea vreuneia dintre condițiile necesare pentru atragerea răspunderii delictuale civile a paratului pentru a determina instanța sa acorde un prejudiciu moral reclamanților. Simpla întârziere in soluționarea unei cereri adresate instituțiilor statului nu este o condiție necesara si suficienta pentru a determina instanța sa solicite si sa obtina despăgubiri pentru prejudiciu moral.
Intimații au depus întâmpinare.
Analizând apelul raportat la actele și lucrările cauzei, Tribunalul urmează să s rețină că este fondat.
În acest sens, urmează a reține următoarele aspecte:
Astfel, potrivit art. 57 din Constituitia României, cetatenii trebuie sa-și exercite drepturile constitutionale cu bună-credința, fara sa încalce drepturile și libertațile celorlalti. Acest principiu reprezinta, de asemenea, o norma de convietuire socială, cu aplicabilitate generala. Rezultă, deci, ca orice încălcare a unui drept subiectiv al unei persoane reprezintă o fapta ilicita, prin care se nesocotete principiul constitutional și norma de convietuire socială aratata.
Potrivit disp.art.998-999 C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Astfel, pentru a fi în prezența răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite elementele esențiale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, vinovăția.
Ptv.art.1169 C.civ. cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, deci sarcina probei revine reclamantului.
Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnitatii, prestigiului sau cinstei unei persoane consta in proferarea de expresii insultatoare, calomnii, defaimari ori denigrari la adresa unei persoane si se pot infaptui prin viu grai, prin adresarea directa in public, in scris, prin publicitate in presa ori prin mass-media in general.
În privința faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Fapta ilicită poate consta, fie într-o acțiune, fie într-o omisiune.
In ceea ce priveste fapta ilicita, tribunalul retine ca in mod neintemeiat a retinut instanta de fond indeplinirea acestui element al raspunderii civile delictuale pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.25 din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Tribunalul constată că pe de o parte termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ și poate avea două date de referință fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului).
Tribunalul retine ca emiterea dispozitiei se face numai dupa stabilirea situatiei juridice a imobilului si pe baza unui raport intocmit de comisia de specialitate. Pe de alta parte, evolutia economico-sociala din Romania a demonstrat ca unitatile administrativ-teritoriale au fost investite cu un numar foarte mare de astfel de notificari, fiind practic imposibil sa solutioneze aceste cereri cu respectarea termenului de 60 zile prevazut de lege iar acest termen este unul de recomandare, legea neprevazand nicio sanctiune pentru depasirea acestui termen. Mai mult in cele mai multe cazuri, dosarele administrative depuse de parti au fost incomplete.
Tocmai, ca urmare a acestei constatari si pentru a nu se incalca dreptul persoanelor care au formulata astfel de notificari la proprietate, ca urmare a Deciziei XX din 19.03.2007 a ICCJ s-a stabilit ca, in aplicarea dispozitiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia impotriva deciziei sau dispozitiei de respingere ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Prin urmare, partea nemultumita se putea adresa direct instantei de judecata pentru solutionarea notificarii.
Prin urmare nu se poate retine existenta unui prejudiciu ca urmare a refuzului de a solutiona notificarea.
Astfel, constand ca nu erau indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, tribunalul apreciaza ca reclamantii nu sunt indreptatiti la acordarea de daune morale si prin urmare va admite apelul si va modifica in tot sentinta civila in sensul ca va respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul M. BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, ..291-293, sector 6, în contradictoriu cu intimații ȘIPU I. și ȘIPU P. cu domiciliul ales la . SA prin administrator Alexei D., cu sediul în București, .-138, Corp B, ., împotriva sentinței civile nr.2697/17.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în cauză având ca obiect pretenții.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință public, azi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. T. Ș. Ț.
GREFIER
G. F. B.
Red. Jud. Ș.Ț.
Thred. A.M./7 ex.
Judecătoria Sectorului 6 București
Jud. Fd: E. L.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Validare poprire. Decizia nr. 2037/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
