Întoarcere executare. Decizia nr. 730/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 730/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 730/2015

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECTIA A V - A CIVILĂ

Decizia civilă nr.730 R

Ședința publică din data de 09.03.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: S. V.

JUDECĂTOR: M. S.

JUDECĂTOR: D. M. P.

GREFIER: A. V. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr._/05.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. E., având ca obiect „întoarcere executare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă, prin avocat, care depune împuternicire avocațială . nr._/2015, lipsind intimatul-pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la data de 26.02.2015, au sosit relațiile solicitate de la B. Raportoru G., după care,

Recurenta-reclamantă, prin avocat, învederează instanței faptul că este calculul făcut de doamna executor.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri de solicitat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită instanței admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate, iar pe fondul cauzei solicită instanței admiterea acțiunii și întoarcerea executării. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5.08. 2013, pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, sub nr._ , reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecata pe pârâtul M. E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în baza probelor ce se vor administra, sa dispună obligarea acestuia la plata sumei de 10.405 lei, suma ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

In vederea recuperării integrale a prejudiciului se solicita actualizarea sumei executate la data plății efective.

In motivarea acțiunii, se arata de reclamanta ca prin Sentința civila nr. 1097 din 8.11. 2010 pronunțata de Tribunalul București s - a admis acțiunea formulata de pârâta din prezenta cauza și a fost obligata reclamanta la plata către pârâtul din prezenta cauza a unor compensații bănești cu titlu de prime de Paste și de C.. După pronunțarea acestei sentințe pârâtul din prezenta cauza a început executarea silita împotriva sa în temeiul acestei hotărâri judecătorești adresându-se Biroului Executorului Judecătoresc S. E. și formându-se astfel dosarul de executare nr. 27/2010 și a fost înființata poprirea pentru suma de 10.405 lei. Prin Decizia Civila nr.259 din 15.02. 2011 pronunțata de Curtea de Apel București s-a admis recursul formulat de contestatoarea S.C. O. P. SA și s-a dispus admiterea recursului și pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata.

In drept, contestatoarea își întemeiază cererea pe prevederile art. 404 indice 2 alin. 3 C.p.c.

Prin sentința civilă nr._/05.11.2013, Judecătoria Sector 1 București a respins cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată, și, totodată, a respins cererea contestatoarei de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța, analizând actele dosarului, a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului ca a fost pus în executare titlul executoriu reprezentat de prima hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 1097 din 8.11. 2010 pronunțată de Tribunalul București.

La solicitarea instanței, B. S. E. a înaintat actele ce formează obiectul dosarului de executare nr. 27/2010.

S-a reținut că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu se face dovada efectivă a faptului ca pârâtul persoană fizică a primit efectiv o sumă mai mare decât cea care i se cuvenea în baza titlului executoriu și ca atare s-a născut obligația acestuia de restituire.

Împrejurarea ca s-a înființat poprirea pentru o suma rezultând din titlurile executorii depuse la dosar nu face dovada faptului ca pârâtul din prezenta cauza a încasat efectiv suma a cărei restituire se cere și pe cale de consecința nu se poate stabili obligația acestuia de restituire.

Instanța a apreciat, astfel, că, în cauză, nu sunt îndeplinite prevederile art. 404 indice 1 c.p.c. și a respins ca neîntemeiata cererea de întoarcere a executării.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. O. P. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, față de prevederile art. 304 alin. l pct. 8 și 9 C.pr.civilă, și 3041 C.pr.civilă, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată ulterior și obligarea pârâtului la plata sumei de 14.920,20 lei, actualizata la data plații efective în raport de indicele de inflație, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea cauzei.

Motivând recursul, după expunerea situației de fapt care a condus la promovarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit materialul probator administrat la dosarul cauzei după cum urmează:

1. în primul rând, sa reținut și interpretat în mod eronat situația de fapt dedusă judecații și, în plus, instanța nu a ținut cont de precizarea cererii sub aspectul situației de fapt, cerere aflată la fila 66 din dosarul de fond.

Astfel, prin cererea precizatoare depusa la fila 66 din dosarul de fond s-a învederat instanței că în cauză este vorba de Sentința civila nr. 6818 din data de 04.11.2008, modificata prin Decizia civila nr. 3519/R/14.09.2010 pronunțate în dosarul nr. 46._ al Tribunalului București. De asemenea, s-a arătat primei instanțe că Sentința a fost pusa în executare în dosarul nr. 27/2009 al B. Raportoru G. pentru suma totala de 14.920,20 lei.

Din lecturarea sentinței se poate observa ca instanța de fond face referire la Sentința civila nr. 1097/08.11.2010 pronunțata de Tribunalul București, la Decizia civila nr. 259/15.02.2011 și la dosarul de executare nr. 27/2010 al B. S. E. pentru suma de 10.405 lei.

Mai mult, instanța de fond nu numai ca nu a avut în vedere precizarea situației de fapt menționata inițial în cererea de chemare în judecata, ci nici nu a analizat înscrisurile depuse atașat cererii de chemare în judecata, din care rezulta situația de fapt menționata în cuprinsul cererii precizatoare.

In atare situație instanța de fond are în vedere la pronunțarea sentinței o situație de fapt eronată care nu corespunde cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

2. în al doilea rând, instanța a apreciat că din înscrisurile depuse nu se face dovada efectiva a faptului ca pârâtul persoana fizica a primit efectiv o suma mai mare decât, cea care i se cuvenea în baza titlului executoriu și ca atare s-a născut obligația acestuia de restituire. Instanța este, însă, . atunci când afirma ca B. S. E. a înaintat actele ce formează obiectul dosarului de executare nr. 27/2010, întrucât din adresa înaintata de acesta la solicitarea instanței rezulta ca acest dosar nu exista.

Din înscrisurile depuse la filele 68-70 din dosarul cauzei rezulta suma de 14.920,20 lei, încasata pe pârât în dosarul de executare nr. 27/2009 al B. Raportoru G..

Astfel, recurenta a făcut dovada pe deplin a faptului ca pârâtul a încasat suma solicitată.

In ceea ce privește dovada ca pârâtul persoana fizica a încasat suma solicitata, aceasta este realizată prin OP-ul (aflat la fila 68 dosar fond) și recipisa de consemnare a sumei (aflata la filele 69-70 dosar fond) ce atestă că pârâtul a încasat suma solicitata.

3. în al treilea rând, instanța apreciază în mod greșit faptul ca în cauza nu sunt îndeplinite prevederile art. 404 indice 1 C..

Având în vedere ca este vorba despre un titlu desființat în totalitate prin Decizie irevocabilă, în cauza sunt întrunite dispozițiile art. 404 indice 1 C..

Pârâtul nu a formulat nici un fel de apărare în prezenta cauză, astfel ca se poate trage concluzia implicit ca recunoaște încasarea sumei solicitate, în caz contrar ar fi formulat întâmpinare.

Prin respingerea cererii, în mod nejustificat, de către instanță, în situația în care titlul executoriu a fost desființat parțial, s-a ajuns la lipsirea de efecte practice a hotărârii instanței de recurs și, în egală măsură, la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În faza recursului a fost administrată proba cu înscrisuri, constând în relații din partea executorului judecătoresc în legătură cu sumele defalcate, recuperate în favoarea creditorului din titlul pus în executare, în dosarul execuțional nr. 27/2009, respectiv cuantumul debitului și cel al cheltuielilor de executare, relațiile fiind comunicate de B. Rportoru G. prin adresa nr. 27/25.02.2015, însoțită de toate înscrisurile privind sumele recuperate pe creditorul M. E. (filele 133-173).

Examinând recursul, din perspectiva criticilor aduse sentinței, tribunalul constată că acesta este fondat.

Este corectă critica reclamantei referitoare la greșita înțelegere, de către instanța de fond, a efectelor desființării titlului executoriu (sentința civilă nr.6818/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul București), prin decizia civilă nr.3519/R/14.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București.

Așa cum corect a sesizat recurenta, hotărârea desființată nu are nicio putere, iar actele de executare efectuate în temeiul titlului desființat sunt, la rândul lor, desființate de drept, cel interesat având dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit art. 4041 C.pr.civ.

Așadar, modalitatea prin care se asigură repunerea în situația anterioară executării - care a rămas astfel fără un temei legal - este chiar procedura întoarcerii executării silite reglementată distinct prin dispozițiile art.404 ind.1-404 ind.2 C..

Este fondată și critica de netemeinicie, tribunalul reținând, sub acest aspect, că prin documentele comunicate de executorul judecătoresc – filele 133-173 (dar care se aflau și la dosarul de fond), s-a dovedit încasarea creanței, în urma executării silite prin poprire, de la debitoarea reclamantă pe seama creditorului pârât, executorul procedând la solicitarea către CEC a consemnării sumei de_,88 lei (creanța stabilită potrivit titlului), potrivit procesului verbal din 16.03.2009 – filele 168-172 dosar recurs; cu ordinul de plată nr. 341/16.03.2009, executorul a virat în contul pârâtului suma (creanța) de_,88 lei – fila 173 dosar recurs, precum și celorlalți creditori, potrivit tabelului de la fila 172 dosar recurs și a constatat, astfel, că s-a achitat întregul debit față de toți creditorii, cât și cheltuielile de executare, motiv pentru care dosarul de executare silită a fost închis în condițiile art.371ind.5 lit.a C.. Potrivit aceluiași proces verbal din 16.03.2009, cheltuielile de executare au fost executate prin poprire în sumă globală, pentru toți cei 29 de creditori, însemnând suma de_,70 lei, ceea ce înseamnă că, proporțional, în fiecare dosar de executare s-a alocat suma de 2539 lei, inclusiv în dosarul de executare deschis de pârâtul din cauza de față; această sumă, adăugată la creanța de_,88 lei, conduce la o sumă totală de_ lei, pentru care acțiunea reclamantei trebuia admisă.

Se cuvine, totodată, subliniat faptul că, față de reclamantă, care este îndreptățită la recuperarea sumelor din executarea desființată, în privința cheltuielilor de executare, este suficient a se dovedi, de către reclamantă, cuantumul acestora și faptul reținerii lor de către executorul judecătoresc, fără relevanță în mâinile cui au ajuns ori au rămas aceste sume, la momentul întoarcerii executării; cheltuielile de executare au fost în sarcina debitoarei reclamante, potrivit art. 371 ind. 7 alin. 2 C.pr.civ., numai pe parcursul executării, însă o astfel de obligație a debitorului încetează de drept odată cu desființarea titlului executoriu, fiind desființat însuși temeiul legal al obligației astfel îndeplinite. Fostul creditor din a cărui inițiativă s-a făcut executarea silită desființată rămâne răspunzător de întoarcerea acestor cheltuieli către fostul debitor, chiar dacă ele au intrat în contul executorului sau al altor participanți (avocat, expert) ori al statului – taxe de executare.

Așadar, dovezile administrate erau suficiente pentru corecta stabilire a situației de fapt în cauza dedusă judecății, fiind fără dubiu că executarea a avut loc asupra întregii sume menționate în titlul executoriu, precum și asupra cheltuielilor de executare în cuantumul explicat mai sus.

Fiind dovedită atât împrejurarea desființării titlului executoriu, cât și împrejurarea referitoare la încasarea, de către pârâtul creditor, a creanței din executare, cu acoperirea cheltuielilor din executare, acțiunea reclamantei era admisibilă și totodată întemeiată, iar o soluție corectă în cauză era aceea a admiterii acțiunii.

D. urmare, în temeiul art.312 al.1 C., tribunalul va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamantă și restabilirii situației anterioare executării silite prin restituirea, de către pârât, a creanței încasate, precum și a cheltuielilor de executare, în cuantum total de_ lei, în valoare actualizată de la data încasării sumei și până la data restituirii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă S.C. O. P. S.A., cu sediul în mun. București, ., Sector 1, împotriva sentinței civile nr._/05.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. E., cu domiciliul în mun. București, .. 9, Sector 2.

Modifică sentința civilă recurată.

Admite în parte acțiunea.

Obligă pe pârât să restituie reclamantei suma de 14.590 lei, prin întoarcerea executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. V. M. S. D. M. P.

GREFIER,

A. V. I.

Red. tehnored. D.M.P. / 11.02.2016 / 2 ex.

Jud. fond Jud. Sector 1 I. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 730/2015. Tribunalul BUCUREŞTI