Contestaţie la executare. Decizia nr. 1985/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1985/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 17-05-2016 în dosarul nr. 1985/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI -SECȚIA A III- A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1985A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 17.05.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-D. B.
JUDECĂTOR: M. M. P.
GREFIER: G. S.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-contestatoare A. pentru A. A. S., împotriva sentinței civile nr._/30.06.2015, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. L., E. F. S., Ecian V., L. A. A., L. P., P. F., Z. I. și C. L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, în urma verificării actelor din dosar, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de apel, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._/4/2014, contestatoarea A. pentru A. A. S., în contradictoriu cu intimații D. L., E. F. S., E. V., L. A. A., L. P., P. F., Z. I. și C. L., a formulat contestație împotriva actelor de executare efectuate de B. D., I. și Crafcenco în dosarul de executare nr. 390/2014, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, anularea somației nr. 390/05.12.2014 și a încheierilor prin care s-a încuviințat executarea silită, cea de calcul debit actualizat și de stabilire a dobânzii legale, precum și cea de stabilire a cheltuielilor de executare emise de către executorul judecătoresc, întoarcerea executării în conformitate cu art. 722 și urm. Cod procedură civilă.
În motivare, contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a cere și a efectua executarea silită, în temeiul art. 405 C.pr.civ., excepție calificată de instanță drept argument pe fondul contestației. Față de conținutul textelor legale invocate, contestatoarea consideră că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 20.01.2014, iar în contextul în care actele de executare contestate au fost efectuate după această dată, în temeiul art. 405 C.pr.civ., contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare.
Contestatoarea a mai arătat că începerea executării silite prin somația mobiliară este nelegală, deoarece au fost încălcate disp. 666-667, susținând că executorul judecătoresc avea obligația de a transmite AAAS o somație de plată în temeiul disp. OG nr. 22/2002 și nu o somație mobiliară, prin care i se pune în vedere ca în termen de 1 zi să achite o creanță în temeiul unei hotărâri judecătorești care nici măcar nu i-a fost comunicată în mod legal și despre care nu a avut cunoștință.
Contestatoarea a învederat că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, a fost acordata posibilitatea debitorilor din categoria institutiilor publice de a executa obligatiile de plata a sumelor de bani ce le revin, in temeiul unor titluri executorii, voluntar, in termen de 6 luni de la data la care au primit somatia de plata comunicata de creditori.
Prin urmare, creditorul va adresa debitorului, o somatie de plata de la primirea careia debitorul are la dispozitie un termen de 6 luni, in cadrul caruia este tinut sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata. In masura in care institutiile publice debitoare nu isi indeplinesc obligatia de plata in termen de 6 luni, creditorul va solicita, conform art. 3 din O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007 efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila sau a altor dispozitii aplicabile in materie.
In ceea ce priveste natura juridica a termenului de 6 luni, contestatoarea a precizat ca acesta este un veritabil termen de gratie acordat de lege debitorului institutie publica, prin care executarea creantelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestor debitori este amanata pana la implinirea termenului.
Contestatoarea a solicitat totodată anularea încheierii de cheltuieli de executare considerând-o nelegală. Astfel, s-a aratat ca desi in dosarul de executare executorul judecatoresc a emis doar o somatie, acesta a stabilit in sarcina A. un onorariu de executare fara a lua in considerare faptul ca, in interiorul termenului de 6 luni prevazut de dispozitiile speciale, plata debitului poate fi facuta de bunavoie. De asemenea, a învederat că executorul judecătoresc nu a aplicat corect, pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și OMJ nr. 2561/2012. A aratat că potrivit acestor dispoziții legale, în cazul unei executări pentru sume mai mici de 50.000 lei, onorariul poate fi de maxim 10 %. A susținut contestatoarea că dispoziția legală privitoare la onorariu trebuie interpretată restrictiv, în sensul că plafonul nu trebuie depășit sub nicio formă, deci nici prin adăugarea TVA-ului. O altă critică formulată în cadrul contestației la executare a vizat faptul că, fără nicio justificare, în afară de onorariul executorului judecătoresc, se solicită și alte cheltuielile de executare, apreciind că taxa de încuviințare instanță este nelegală, câtă vreme încuviințarea executării silite este, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură civilă, în sarcina executorului judecătoresc și nu mai este atributul legal al instanței de executare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm.C.pr.civ.
Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare ca fiind legal efectuate.
Prin sentința civilă nr. 4096/02.04.2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.05.2015, sub nr. de dosar_ .
Prin sentința civilă nr._/30 Iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare privind pe contestatoarea A. P. A. A. S. și pe intimații D. L., E. F. S., E. V., L. A. A., L. P., P. F., Z. I., C. L., ca neîntemeiată. S-a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect. S-a respins cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 38/20.01.2011, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 495/10.04.2014 a Curții de Apel București, cu modificări, s-a dispus obligarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare(CNVM), în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile corespunzătoare sumelor inițial investite, la care se adaugă dobânzile legale aferente începând cu data de 24 mai 2000 și până la data plății efective, sume ce se vor actualiza în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, către părțile civile constituite in această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, printre care și intimații D. L., E. F. S., E. V., L. A. A., L. P., P. F., Z. I. și C. L..
La data de 26.04.2013 a intrat în vigoare Legea nr. 113/2013, care la art. II prevede:„(1) A. pentru A. A. S. preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții.
(2) A. pentru A. A. S. se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.”
Deoarece AAAS nu s-a conformat sentinței penale nr. 38/20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală și nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea judecătorească, la data de 25.09.2014, creditorii- intimați D. L., E. F. S., E. V., L. A. A., L. P., P. F., Z. I. și C. L. s-au adresat cu o cerere către B. D., I. și Crafcenco, solicitând realizarea creanței, formându-se dosarul de executare nr. 390/2014.
Prin încheierea din data de 07.10.2014, pronunțată în dosarul nr._/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executarea silită.
Prin încheierile din data de 24.11.2014 a fost actualizată creanța fiecărui creditor cu dobânda legală și rata inflației. Prin aceleași încheieri, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare, după cum urmează: 10% + TVA 24% din creanța actualizată a fiecărui creditor– onorariu executor judecătoresc, 12,50 lei-taxe încuviințare instanță, 105 lei alte cheltuieli de executare.
Prin somația din 24.11.2014, contestatoarea a fost somată să se conformeze titlului executoriu și să achite debitul actualizat și cheltuielile de executare.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum și a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condițiilor legale(art. 711 alin. 3 Cod procedură civilă).
Cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea, instanta de fond a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 405 C.proc.civ. din 1865(art. 705 din NCPC) prevăd că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termen de prescripție care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Având în vedere că, în speță, titlul executoriu este o sentință penală, rezultă că dreptul de a cere executarea silită se naște la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Astfel fiind, aplicând dispozițiile legale mai sus menționate la cauza de față, instanța a reținut că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă la data de 10.04.2014, data pronunțării deciziei penale nr. 495/10.04.2014 a Curții de Apel București, iar intimatul a formulat cererea de executare silită la data de 25.09.2014, deci înăuntrul termenului de 3 ani stabilit de dispozițiile art. 405 C.proc.civ. din 1865(art. 705 din NCPC).
În consecință, reținând că titlul executoriu a fost pus în executare anterior împlinirii termenului de prescripție, instanța constată că acest motiv invocat în contestația la executare este neîntemeiat.
Analizând criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea somației din data de 24.11.2014, instanța a constatat că acest motiv de contestație este neîntemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 666-667 C.p.c., somația adresată de către intimat contestatoarei, prin executorul judecătoresc, nu are semnificația juridică a unei simple notificări a unui act judiciar, ci reprezintă un act prin care creditorul și-a manifestat expres și neechivoc voința în sensul realizării executării silite, adică un act începător de executare, față de refuzul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu.
Referitor la incidența dispozițiilor OG nr. 22/2002, instanța a apreciat ca, pentru a refuza executarea silita declansata impotriva sa, contestatoarea din prezenta cauza nu se poate prelava de dispozitiile art. 1 si ale art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
Astfel, instanta retine ca, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă.
Dispozitiile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 statueaza ca, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Instanta constata, din analiza acestor prevederi legale invocate in cauza de catre contestatoare, ca exista obligatia institutiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, doar in ipoteza in care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Dacă exista fonduri pentru a se executa (plati) de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu mai este incident termenul de 6 luni, consacrat de prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
În consecinta, daca exista fonduri pentru a se executa (plati) creanta stabilita prin titlul executoriu, este inadmisibila orice tergiversare de catre institutia publica debitoare a executarii obligatiei de plata stabilite prin acel titlu executoriu.
Conform jurisprudenței CEDO, executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva, in sensul de executorie, si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti.
Astfel, in Hotararea Sacaleanu împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci cand administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garantiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor isi pierd orice ratiune de a fi.
A reținut că AAAS nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată într-o hotărâre judecătorească definitivă, astfel încât, la data de 25.09.2014 creditorul-intimat s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată de AAAS.
În ceea ce privește încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită de către Judecătoria Sectorului 1 București și încheierea prin care s-a actualizat debitul cu dobânda legală și rata inflației, instanța reține că, în privința acestora, contestatorul nu a invocat nicio cauză de nulitate proprie. În plus, actele respective îndeplinesc toate condițiile impuse de art. 665 și art. 628 alin. 2 și 3 C.pr.civ., astfel încât nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate.
In ceea ce priveste încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.11.2014, instanța reține prevederile art. 669 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul, inclusiv instituție publică, va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, prin încheiere ce constituie titlu executoriu.
Cheltuielile de executare trebuie să fie reale și stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000 și cele din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2250/2006.
În speță, prin confruntarea onorariului de executare silită cu Anexa din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/2006, se observă că acest onorariu se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ (10 % din valoarea urmărită).
Susținerea contestatoarei referitoare la includerea nelegală a TVA-ului în onorariul de executare este neîntemeiată. Astfel, executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul nr. 2550/2006 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute, insa, la onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit Codului fiscal de destinatarul final, în cazul de față debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr. 2550/2006, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatoarea-debitoare.
Referitor la cheltuieli de executare constând în taxa de încuviințare instanță, se reține că acestea au fost stabilite în mod legal, având în vedere că dispozițiile art. 665 Cod de procedură civilă, în forma în vigoare la data începerii executării silite(25.09.2014), impuneau încuviințarea executării de către instanța de executare.
Raportat la considerentele expuse, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare și, pe cale de consecință, și cererea de întoarcere a executării silite, urmare a caracterului său accesoriu.
In ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având in vedere ca aceasta solicitare a fost analizata odată cu soluționarea pe fond a cauzei a respins aceasta cerere ca rămasa fara obiect.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea A. pentru A. A. S. - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S), cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă sub nr._ .
În motivele de apel formulate, apelanta a susținut că prima instanță a respins greșit contestația la executare dedusă judecății. A susținut că toate actele de executare întocmite asupra debitoarei CNVM nu isi mai pot produce efecte juridice fiind nule de drept, ca urmare a încetării calității de debitoare a acesteia.
In acest context, executorii sunt obligați sa emită alte acte de executare având in vedere ca de la data intrării in vigoare a legii (26.04.2013) calitatea de debitor o are AAAS, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile (in speța OG nr.22/2002, Codul de procedura civila).
In ceea ce privește al doilea motiv de apel, a susținut că au fost încălcate dispozițiile prevăzute de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările si completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special si derogatoriu de la normele generale; AAAS se afla sub beneficiul termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 al O.G. nr. 22/2002, iar interpretarea corecta ce se acorda acestui termen este că operează ope legis.
A arătat ca AAAS a preluat in baza Legii nr.113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții.
Având in vedere ca Legea nr.113/2013 a fost adoptata la data de 23.04.2013, termenul de 6 luni acordat de legiuitor ca termen de gratie pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, începe sa curgă de la data preluării drepturilor si obligațiilor CNVM de către AAAS.
Prin prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 a fost acordata posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plata a sumelor de bani ce le revin in temeiul unor titluri executorii, voluntar, . 6 luni de la data la care au primit somația de plata comunicata de creditor. D. in măsura in care instituțiile publice debitoare nu isi îndeplinesc obligația de plata in termenul de 6 luni, creditorul va putea trece, conform art. 3 din O.G. nr.22/2002, la executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie. In susținerea acestui motiv de nelegalitate, a învederat instanței ca instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute in bugetul propriu de venituri si cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului si care face parte din bugetul de stat.
A precizat ca sumele preluate de la CNVM nu au fost prevăzute in bugetul propriu de venituri si cheltuieli al AAAS.
Așadar, termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de gratie pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, este perioada in care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, in vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorarii titlurilor executorii.
Prin O.G. nr.22/2002 se instituie anumite limite ale executării silite, in sensul ca se pot efectua numai operațiuni privind plați dispuse de ordonatorii de credite, cu respectarea destinațiilor aprobate potrivit legii.
În consecința, A.A.A.S., in calitate de ordonator principal de credite, este singura instituție care poate dispune efectuarea de plați către debitori, Biroul Executorului Judecătoresc nu poate, in aceasta faza procesuala, sa înfăptuiască nici un act de executare silita.
In ceea ce privește natura juridica a termenului de 6 luni (reglementat de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, modificata prin Legea nr. 110/2007), acesta este un veritabil termen de gratie acordat de lege debitorului instituție publica, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestor debitori este amânata pana la împlinirea termenului.
Așadar, in cauza dedusa judecații, in raport de considerațiile de ordin teoretic expuse, s-a constatat ca aceasta creditoare nu a respectat procedura obligatorie instituita de prevederile O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, procedând direct la executarea silita, de drept comun, reglementata de Codul de Procedura Civila, respectiv la obligarea la plata cheltuielilor de executare silita a instituției publice.
Apelanta a mai susținut că în stabilirea onorariului executorului judecătoresc nu au fost respectate dispozițiile art.39 din Legea nr. 188/2000; dispoziția legala privitoare la onorariu trebuie interpretata restrictiv in sensul ca plafonul nu trebuie depășit sub nici o forma, deci nici prin adăugarea TVA-ului. In caz contrar s-ar ajunge la consecințe inacceptabile, in sensul ca finalmente debitorul ar suporta un onorariu mai mare decât plafonul legal fara a avea posibilitatea deducerii sumei plătite cu titlu de TVA.
P. onorariul de avocat pretins, creditorii trebuia sa obtina un titlu executoriu separat, pe calea unei acțiuni in pretenții. Acesta reprezintă in fapt cheltuieli de judecata si nu de executare, astfel ca acestea nu pot fi pretinse pe calea executării silite prin includerea lor in cheltuielile de executare, deoarece au un caracter juridic distinct.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 si urm precum si art.717 alin 1 N.C.P.C., precum și celelalte prevederi legale menționate in recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, conform dispozițiilor prevăzute de art. 479 din C.pr.civ., tribunalul constată că apelul este nefondat și îl va respinge, pentru următoarele motive:
Potrivit art. II din Legea nr.113/2013 pentru aprobarea OUG nr.93/2013 pentru înființarea, organizarea si funcționarea Autorității de Supraveghere Financiara, publicata in Monitorul Oficial al României, partea I, nr.234/23.05.2013 s-au dispus următoarele: A. pentru A. A. S. preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții; A. pentru A. A. S. se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită. Astfel, toate actele de executare întocmite asupra debitoarei CNVM produc efecte juridice asupra Autorității pentru A. A. S. care, potrivit legii, se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, iar criticile formulate de recurentă cu privire la acest aspect sunt nefondate și tribunalul nu le primește.
Referitor la aplicarea în cauză a dispozițiilor prevăzute de O.G. nr. 22/2002, tribunalul constată că apelanta-contestatoare are calitatea de „instituție publică”, conform art. 9 din OG nr. 51/1998, situație în care, conform dispozițiilor prevăzute de OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, modificată prin Legea nr. 110/2007, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea creditorului, iar în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul menționat, creditorul poate să solicite efectuarea executării silite conform dispozițiilor prevăzute de C.pr.civ., sau potrivit altor dispozițiilor legale aplicabile în materie”.
Așadar, această procedură presupune obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa obligația de plată de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea de bună voie a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor și, în final, începerea procedurii de executare silită conform Codului de procedură civilă. Rezultă, așadar, că termenul de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării de bună voie a obligației din cauza lipsei fondurilor.
Tribunalul consideră că această interpretare este conform cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția României, dispoziții care impun prioritatea în soluționarea acestei cauze a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din CEDO și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, debitoarea, în calitatea sa de instituție publică, are obligația, ca reprezentantă a autorității statului, să vegheze la respectarea principiului legalității și să execute de bună voie o hotărâre judecătorească care îi este opozabilă. În cauză se constată că de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data formulării de către creditor a cererii de executare silită nu a existat nici un demers din partea debitoarei pentru îndeplinirea de bună voie a obligației de plată stabilite prin titlul executoriu și nici nu au fost făcute dovezi cu privire la lipsa de fonduri care să permită acesteia să beneficieze de termenul legal de grație.
În aceste condiții, tribunalul constată că somația de plată efectuată prin executorul judecătoresc și care este contestată de către contestatoarea reprezintă un act de executare cerut de dispozițiile art. 2 din OG 22/2002, pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de grație în favoarea recurentei. Este necesar ca acest act să îmbrace forma somației de plată și nu a unei simple notificări, așa cum susține apelanta, deoarece dispoziția legală face referire la „somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Prin urmare, nu există motive de nulitate a acestui act de executare, deoarece acesta a fost emis, așa cum s-a arătat mai sus, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr. 22/2002.
De asemenea, tribunalul constată că apelanta nici nu poate să invoce termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege, deoarece, pe de o parte, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte intenția sa de executare benevolă a obligației și nici imposibilitatea de executare din cauza lipsei de fonduri.
În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Ș. împotriva României, s-a reținut că etapa executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces”, în sensul art. 6 din Convenție, deoarece dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Această situație se găsește și în cauza de față, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru includerea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate considera că există un refuz de a respecta o hotărâre judecătorească.
În cauza S. P. împotriva României, Curtea Europeană a stabilit că întreprinderea altor demersuri de către reclamant pentru recuperarea creanței sale nu ar avea decât un rezultat repetitiv, respectiv ar duce la crearea unei situații în care o instanță ar trebui să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, iar acest fapt ar încălca art. 35 alin. 1 din Convenție. Aceste considerente au fost reținute și în cauza C. împotriva României. În final, tribunalul constată că termenul de grație, invocat de recurenta-contestatoare a expirat fără să existe nici o dovadă a demersurilor pe care aceasta le-a făcut pentru executarea obligației de plată.
În ceea ce privește criticile formulate cu privire la procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, tribunalul reține că onorariul executorului a fost stabilit în proporție de 10% din debitul actualizat, la care s-au adăugat alte cheltuieli de executare, potrivit Hotărârii nr. 2/2007 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și TVA, taxă ce reprezintă un impozit indirect suportat de consumatorul final. În situația de față, pentru onorariul executorului judecătoresc calculat în limitele impuse de lege, se percepe această taxă superior limitării impuse de lege pentru onorariul efectiv. De asemenea, tribunalul mai reține că onorariul pentru avocat a fost corect inclus în cadrul cheltuielilor de executare, iar criticile formulate de apelantă sunt nefondate și nu sunt primite.
În consecință, pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 480 alin. 1 din C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul formulat de apelanta A. pentru A. A. S. – A.A.A.S, ca nefondat și va menține hotărârea primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-contestatoare A. pentru A. A. S., cu sediul în București, sector 1, . nr.50, împotriva sentinței civile nr. 13243A/30.06.2015, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. L., E. F. S., Ecian V., L. A. A., L. P., P. F., Z. I. și C. L., toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocat P. Ș.-C., în București, sector 3, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.05.2016.
P. JUDECĂTOR
A.-D. B. M. M. P.
GREFIER
G. S.
Red./tehnored. – Jud. A.D.B./11ex.
Dact. – M.G.
Judecătoria sectorului 1 București
Judecător fond - A. L. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2077/2016. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1793/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
