Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 17/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 17/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 04-01-2016 în dosarul nr. 17/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 17 A

Ședința din camera de consiliu de la 04.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. T.

JUDECĂTOR: Ș. Ț.

GREFIER: G. Z.

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-creditor I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, cu sediul în București, ..38, sector 1, împotriva încheierii din data de 24.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, având ca obiect învestire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu se prezintă apelantul-creditor.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată și, față de faptul că s-a solicitat judecata în lipsă, reține dosarul în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 24.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._, a fost respinsă cererea de învestirea cu formulă executorie in ceea ce priveste procesul verbal de constatare a contraventiilor . nr._/03.09.2012 incheiat cu debitoarea S.C. V. T. S.R.L., ca neintemeiata.

Cererea a fost legal timbrată, conform art.10 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.80/2013.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 641 alin. 3 C.pr.civ., instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă prevăzute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.

Conform art. 37, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Potrivit deciziei nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

În prezenta cauză procesul verbal nu a fost comunicat prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, astfel încât acesta nu constituie titlu executoriu.

In consecință, prin raportare la dispozițiile art. 641 alin. 3 C.proc.civ. potrivit căruia instanta verifica daca inscrisul intruneste toate conditiile pentru a fi titlu executoriu, instanța, a respins cererea de învestire ca neîntemeiată

Împotriva acestei încheieri, in termen legal a formulat apel creditoarea ISCTR, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14.09.2015.

În motivarea apelului său, apelanta a invocat, în esență faptul că Decizia nr. 10/2013 pronunțată de ÎCCJ a stabilit faptul că în ceea ce privește comunicarea proceselor verbale, afișarea este subsidiară comunicării cu poșta cu confirmare de primire, are efecte doar pentru viitor, neputând retroactiva. La momentul pronunțării de către ÎCCJ procedase deja la comunicarea titlului executoriu prin afișare, la momentul respectiv neexistând nici un fel de impediment vizavi de această modalitate.

Având în vedere momentul la care a efectuat comunicarea prin afișare, respectiv în anul 2012 și cel al pronunțării deciziei ÎCCJ s-a procedat în mod corect.

Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea civilă apelată, prin prisma motivelor de apel și din oficiu, tribunalul constată apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 632 Cod procedură civilă, „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."

Potrivit art. 641 N.C.p.civ., titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.

Reține tribunalul că titlul executoriu invocat de către apelantă este reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/03.09.2012

Potrivit art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii."

Totodată, conform art. 27 din același act normativ, „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor."

Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia."

Conform art. 37 din același act normativ, „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate."

Procesul-verbal de constatare a contravenției, încheiat în lipsa contravenientului, a fost comunicat acestuia prin afișare la domiciliul contravenientului, în prezența unui martor.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, pentru a se putea proceda la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției în această modalitate, este obligatoriu ca în prealabil să se încerce comunicarea acestuia prin poștă, cu aviz de primire, operațiune care să eșueze, potrivit căreia modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În acest sens este Decizia nr. 10/2013, prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând că:“În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

Rezultă din cele de mai sus că procesului-verbal de contravenție nu se considera a fi comunicat corect datorită faptului că nu s-a făcut dovada prealabil comunicării prin afișare că s-a încercat comunicare procesului verbal prin poștă, iar în raport de prevederile art. 37 alin. 1 raportat la cele ale art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aceasta nu constituie titlu executoriu, astfel că nu poate fi pus în executare silită.

Față de cele de mai sus, apelanta, neavând un titlu executoriu împotriva intimatului pentru creanța pretinsă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul-creditor I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, cu sediul în București, ..38, sector 1, împotriva încheierii din data de 24.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04.01.2016

Președinte, Judecător, Grefier,

C. T. Ș. Ț. G. Z.

Red.C.T.

Dact.G.Z./2.ex.

Judecător Sector 1

Judecător fond:S. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 17/2016. Tribunalul BUCUREŞTI