Cereri. Decizia nr. 1934/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1934/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 29704/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1934/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător F. C. P.
Judecător A. M.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul C. G. E. cu domiciliul procesual ales în comuna Chiojdu, ., județul B. împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul București, ., sector 5, reprezentat prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. reprezentată legal prin ec. C. P. O. cu sediul procesual ales în B., ., județul B., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că la dosarul cauzei s-a depus, de către recurent, la data de 20.11.2013, chitanța .-PTG-06 din 5.11.2013 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,50 lei.
Instanța constată că recurentul a solicitat, în scris, judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă și, având în vedere faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și nu au mai fost formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că:
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.11.2012, reclamantul C. G. E. a chemat in judecată pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând ca, prin hotarârea ce se va pronunța, să se constate caracterul ilicit al faptei savarsite de completul de judecata care a solutionat cererea de recurs ce a facut obiectul dosarului nr. 1264 /2006, al Tribunalului Buzau și, în consecință, să fie obligat paratul la plata sumei de_ lei, reprezentand reparatie patrimoniala pentru prejudiciul ce i-a fost astfel cauzat, cu cheltuieli de judecata .
În motivarea cererii reclamantul a învederat ca la 10.11.2006, prin Decizia pronunțată in dosarul 1264 /2006, Tribunalul Buzau a respins ca nefondat recursul promovat împotriva sentintei penale nr. 1857 din 4.10.2006 a Judecatoriei Buzau,că anterior, prin solutia data in dosarul nr. 7553/2005, Judecatoria Buzau a dispus încetarea procesului pornit la plangere prealabila, solutie ce echivaleaza cu achitarea invinuitului, ca la 30.11.2009 a formulat o cerere de revizuire a sentintei dată in dosarul nr. 4582 /2006, iar Tribunalul Buzau, în decizia nr. 387 /2010, face precizarea ca în ipoteza în care hotararile se refera la aceiași fapta si același faptuitor, contradicția din hotarari se poate rezolva pe calea contestatiei în anulare, prin invocarea principiului autoritatii lucrului judecat, potrivit dispozitiilor art. 386 lit.d Cod procedura penala.
A mai susținut reclmantul că instanta a creat o confuzie între două instituții distincte, respectiv recurs si recurs efectiv, că fața de dispozițiile art. 13 din Conventia CEDO are dreptul sa promoveze o actiune pentru acordarea unei compensații adecvate, echitabile si rezonabile pentru încalcarea art. 4 al.1 din Protocolul nr. 7 la Conventie și că cererea sa este scutita de la plata taxei de timbru, facand referire la art. 15 lit.o din Legea 146 /2007.
La dosar reclamantul a depus decizia penala nr.600/10.11.2006 a Tribunalului Buzau, sentinta panale nr. 1857 /4.10.2006 a Judecatoriei Buzau ,sentinta penală nr. 2515 /28.11.2005 a Judecatoriei Buzau, referatul din 23.06.2010 întocmit de P. de pe langa Judecatoria Buzau, decizia penala nr. 387 /26.11.2010 a Tribunalului Buzau si a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Instanta, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. pr.civ., a calificat actiunea ca o actiune în despăgubire, cu caracter patrimonial, izvorată, așa cum a precizat reclamantul, din pretinsul caracter ilicit al faptei savarșite de completul de judecata care a solutionat cererea de recurs pronunțata în dosarul 1264 /2006 al Tribunalului Buzau, si a solicitat reclamantului sa procedeze la timbrarea corespunzatoare, conform dispozitiilor art.2 din Legea 146 /1997, cu 2.611 lei taxa timbru si timbru judiciar de 5 lei .
Cum reclamantul nu s-a conform dispozitiilor de mai sus, Judecătoria B. a invocat, la 14.11.2012, exceptia de netimbrare a cererii, pe care, prin sentința civilă nr._ din 14.11.2012 a admis-o și a anulat, ca netimbrată, cererea formulata de reclamantul C. G. E..
Totodată, în baza art.108 Cod procedura civila ,cu referire la art. 723 Cod procedura civila ,a aplicat reclamantului o amenda judiciară în cuantum de 400 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozitiilor art.1 din Legea 146 /1997, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru si se taxeaza în mod diferentiat dupa cum obiectul acestora este sau nu evaluabil in bani, cu exceptiile prevazute de lege .
Prezenta cerere este o cerere cu caracter patrimonial, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 al.1 lit. e din Legea nr.146 /1997, în ceea ce priveste taxa de timbru si art. 3 al. 2, teza finala din OG 32 /1995 privind timbru judiciar.
A constatat instanța că reclamantul a pretins că cererea sa este scutita de taxa de timbru, făcand referire la dispozitiile art.15 alin.1 lit. o din Legea nr. 146 /1997, însa a apreciat că ipoteza reglementata de acest text nu este incidenta în cauza, întrucat nu ne aflam în prezenta unei cauze penale sau a unei pagube izvorate dintr-o fapta penala, pentru ca solicitarea de despagubiri materiale si morale formulate de catre reclamant sa nu fie supusa timbrarii .
In raport de motivarea făcuta cererii, Judecătoria a observat că reclamantul nu are calitate de parte vatamata fața de completul de judecata care a solutionat recursul promovat împotriva unei sentinte penale .
In consecinta, fața de cele de mai sus, vazând si dispozitiile art. 137 C. pr.civ. precum si dispozitiile art. 20 din Legea nr. 146 /1997, instanta a apreciat în sensul caracterului întemeiat al excepției invocate din oficiu pe care a admis-o, anulând cererea de chemare în judecată ca netimbrată.
Constatând că pe rolul Judecătoriei B.,reclamantul a promovat mai multe acțiuni în contradictoriu cu pârâtul, invocând pretinse încălcări ale normelor de procedură interne și ale dispozițiilor CEDO,instanța fondului a apreciat că formularea unor astfel de acțiuni, cu obiect identic sau în legătură cu o pretinse încălcări ale drepturilor sale, reprezintă un abuz de drept evident, ce trebuie sancționat.
Verificând evidența informatizată a instanței cu ajutorul aplicației ECRIS, judecătorul fondului a constatat că pe rolul acesteia au fost înregistrate un număr de cel puțin 75 de dosare civile,soluționate sau aflate în curs de soluționare la instanța de fond sau instantele de control judiciar.
S-a mai observat că în niciuna din cauzele în care s-a judecat cu Statutul Român,soluțiile pronunțate nu au fost în favoarea reclamantului,ceea ce dovedește caracterul neîntemeiat și șicanatoriu al pretențiilor sale.
În consecință ,față de cele expuse,având în vedere dispozițiile art.723 alin.1,art.108 alin.1pct.1 lit.a Cod procedură civilă a aplicat reclamantului sancțiunea amenzii de 400 lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul C. G. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că, potrivit art.304 /1 Cod proc.civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod proc.civ., instanța de control judiciar putând examina cauza sub toate aspectele.
A arătat că, în cauza de față, instanța de fond nu a făcut altceva decât să găsească interpretări și justificări în primul rând pentru a admite excepția de netimbrare a acțiunii, invocată din oficiu, și în al doilea rând pentru a-i aplica o amendă judiciară în cuantum de 400 lei( sau 300 lei), interpretări și justificări ce ignoră în totalitate temeiurile (dispozițiile ) legale referitoare la scutirea de la plata taxelor legale, respectiv legislația aplicabilă în domeniul aplicării unor amenzi judiciare de către instanța de judecată.
Potrivit dispoz.art. 15 lit.o din Legea nr. 146/1997 „ Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: o) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea „.
Or, a continuat recurentul, în textul legii nu se face nici o referire la”pagubele izvorâte dintr-o faptă penală „ sau „ calitate de parte vătămată” așa cum și-a motivat instanța de fond soluția de anulare a cererii ca netimbrată.
Textul legii face referire numai la despăgubiri decurgând dintr-o cauză penală iar dosarul nr. 1264/2006 al Tribunalului B. a fost dosar penal.
În alte situații similare, în care nu avut nici „ calitate de parte vătămată „ și nici nu a solicitat „pagube izvorâte dintr-o faptă penală”, cererea sa de chemare în judecată a fost scutită de la plata taxelor judiciare, conform art.15 lit.o din Legea nr. 146/1997.
În acest sens solicită a se avea în vedere: sentința civilă nr. 284/18.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București –Secția II Civilă în dosarul nr._/302/2010; sentința civilă nr. 9019/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria B.-Secția Civilă în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 7412 /21.05.2012 pronunțată de Judecătoria B.-Secția Civilă în dosarul nr._ ; sentința civilă nr._/8.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. –Secția Civilă în dosarul nr._/200/2011 ; sentința civilă nr._/9.11.2012 pronunțată de Judecătoria B.-Secția Civilă în dosarul nr._/200/2011 ; sentința civilă nr. 2262/8.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/200/2012 .
Înțelege să critice sentința recurată și prin prisma faptului că i s-a aplicat o amendă judiciară.
În acest sens a arătat că amenda judiciară a fost aplicată în temeiul art.108/1 alin.1 pct.1 lit.a Cod proc.civ. –„dacă legea nu prevede astfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, va sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel 1.cu amendă judiciară (…): introducerea cu rea credință, a unor cereri vădit netemeinice, cu referire la art.723 Cod proc.civ. – (1). Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.(2).Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
Consideră că instanța de fond a făcut o regretabilă confuzie între cererile de chemare ( acțiunile în justiție ), cereri formulate în virtutea dreptului de acces la justiție, competența esențială a dreptului la un proces echitabil (art.21 din Constituție și art. 6.1 din Convenție), cereri prin care „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime „ și cererile formulate în timpul procesului, cereri formulate după sesizarea instanței prin cererea de chemare în judecată – cereri de amânare, recuzare ș.a.
Dreptul de acces la justiție, dreptul de a sesiza o instanță de judecată, nu poate fi îngrădit sub amenințarea aplicării unei amenzi judiciare; o astfel de prevedere legală ar fi vădit neconstituțională.
În procesul ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B., de la data introducerii cererii de chemare în judecată – 28.11.2011 și până la pronunțarea sentinței prin care s-a dispus măsura aplicării unei amenzi judiciare- 14.11.2012, nu a formulat nici o cerere vădit netemeinică ,cerere „în legătură cu procesul”.
Sancționarea sa cu amendă judiciară are la bază o motivare în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat.
Mai mult, poate susține fără nici o rezervă, că în aplicarea amenzii a existat rea-credință a judecătorului, care a încălcat cu știință normele de drept material și procesual, urmărind și acceptând vătămarea sa, sau a existat o gravă neglijență a judecătorului care a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material și procesual.
A mai susținut recurentul că, împotriva măsurii aplicării unei amenzi judiciare, în termenul prevăzut de lege, a formulat cerere de reexaminare, cerere ce urmează a fi soluționată în Camera de Consiliu de Judecătoria B..
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru a fi soluționată pe fond, de preferință, alte judecătorii din jurisdicția Tribunalului B..
Consideră că și cererea de recurs este scutită de taxe judiciare potrivit dispozițiilor art.15 lit.o din Legea nr. 146/1997.
Printr-un memoriu separat recurentul a arătat că, la data de 1.04.2013 Judecătoria B. a transmis Administrației Finanțelor Publice titlul executoriu, sentința civilă nr._ din 14.11.2012, pronunțată în dosarul nr._ pentru a se porni la executarea amenzii aplicate în cuantum de 400 lei.
La data de 29.04.2013 organul de executare a emis somația nr._ și titlul executoriu nr._ realizându-se, astfel, intenția magistratului de vătămare a sa.
Susține cu vehemență și cu toată responsabilitatea că dispozițiile legale invocate în aplicarea sancțiunii cu amendă se referă numai la cereri „ în legătură cu procesul”.
Și în situația în care s-ar fi adresat justiției, nu în „cel puțin 75 dosare civile „, ci cu 10.000 ( sau n + 1 !) cereri de chemare în judecată( acțiuni civile ) ,acest lucru nu poate fi sancționat potrivit dispozițiilor invocate de magistratul fondului deoarece, așa cum prevăd dispozițiile art.21 din Constituție –Accesul liber la justiție –(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime .(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Mai mult, dreptul de acces liber la justiție este protejat și de dispoz.art.6 -1 din Convenție.
În vederea apărării intereselor legitime și a drepturilor protejate de constituție și tratatele internaționale de protecție a drepturilor omului, la data de 30.07.2013 a sesizat Inspecția Judiciară, la data de 2.08.2013 s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului cu o cerere de recurs individual în temeiul art.34 și 35 din Convenție, iar la data de 1.10.2013 a formulat o plângere penală îndreptată împotriva judecătorului care a pronunțat sentința recurată și încheierea de amendare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 Cod penal).
Mai arată recurentul că cererea de reexaminare a fost soluționată de același complet care a pronunțat și sentința civilă nr._/2012 din 14.11.2013, hotărâre judecătorească prin care i s-a aplicat sancțiunea cu amendă judiciară în cuantum de 400 lei( sau 300 lei).
În această situație având în vedere dispoz.art.6/1 din Convenție dispoziții care prevăd că:”Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (…) de către o instanță (…) imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor (…) sale cu caracter civil (…) „, se poate observa și constata cu ușurință că principiul imparțialității, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil a fost înfrânt.
Astfel, înfrânt (încălcat /violat) a fost și dreptul la un proces echitabil, drept protejat de Constituția României și de tratatele internaționale ratificate de statul român.
Dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865 nu prevăd că cererea de reexaminare să fie soluționată de un complet format din același judecător, cererea de reexaminare putând fi soluționată și de „președintele instanței de executare care a aplicat amenda ( at.108 /5 alin.3 Cod proc.civ. 1865), președintele Judecătoriei B..
De asemenea, având în vedere faptul că judecătorul se pronunțase, avea posibilitatea să se abțină de la judecarea cererii de reexaminare.
Ar fi fost o premieră în justiția română dacă același judecător care ar fi aplicat sancțiunea ar fi admis cererea de reexaminare.
Intimatul S. Român -prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
A susținut că, potrivit art.1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanța de judecată sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar potrivit art.20 alin.1 din același act normativ acestea se plătesc anticipat.
Conform art. 20 al.2 din lege, dacă taxa de timbru nu a fost plătită la momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la termenul de judecată acordat, alin.3 art.20 precizând că neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii de chemare în judecată.
Având în vedere aceste considerente instanța de judecată înainte să treacă la cercetarea fondului cauzei, a verificat îndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru.
Întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei de timbru consideră că în mod corect Judecătoria B. a aplicat dispozițiile legale și a dispus anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă., Tribunalul reține următoarele:
Prin intermediul căii de atac de față recurentul critică atât măsura amendării sale cu amendă judiciară în sumă de 400 lei, dispusă prin sentința recurată și menținută prin încheierea de ședință din data de 06.03.2013 de către Judecătoria B. cât și soluția de anulare, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată urmare a admiterii, de către Judecătoria B. a excepției invocate din oficiu.
1. În ceea ce privește critica referitoare la sancționarea sa cu amendă judiciară Tribunalul constată că prevederile legale cu relevanță în cauză sunt:
Art. 108 ind. 4 Cod procedură civilă potrivit căruia: - Amenda și despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.
Art. 108 ind 5 Cod procedură civilă- potrivit căruia: (1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 1084, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.
(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.
(3) Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.
În speță, prin sentința recurată, Judecătoria B., având în vedere dispozițiile art.723 alin.1 și cele ale art.108 alin.1pct.1 lit.a Cod procedură civilă, a aplicat recurentului reclamant sancțiunea amenzii judiciare în sumă de 400 lei (300 lei conform considerentelor).
La data de 27.02.2013, acesta a formulat cerere de reexaminare împotriva sancțiunii aplicate (f. 30 dosar fond), cerere soluționată în sensul respingerii de către Judecătoria B., prin încheierea ședinței Camerei de consiliu din data de 06.03.2013.
La momentul promovării prezentului recurs, cererea de reexaminare nu era soluționată astfel că, pe lângă faptul că recurentul a adus la cunoștință instanței de control judiciar că are înregistrată pe rolul Judecătoriei B. cererea de reexaminare a amenzii judiciare, formulează și o . critici împotriva acestei măsuri, în calea de atac de față.
Or, Tribunalul nu poate analiza aceste critici pentru că recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului pentru a-și manifesta nemulțumirea față de măsura amendării sale.
În materia amenzilor judiciare, Codul de procedură civilă instituie o cale specială de atac, derogatorie de la calea de atac de drept comun a apelului, respectiv recursului, aceea a reexaminării astfel că, în virtutea principiului de drept potrivit căruia specialia generalibus derogant, norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, prioritar față de norma generală, situația ce face ca recurentul să nu poată apela la calea de atac generală pentru a obține reformarea hotărârii instanței de fond sub acest aspect.
Mai mult, căile de atac sunt cele prevăzute de lege iar ele trebuie exercitate în conformitate și în ordinea stabilită de prevederile legale ce le reglementează, partea neavând posibilitatea de a face o alegere a căi de atac pe care să o folosească.
Mai observă Tribunalul că, după soluționarea, de către Judecătoria B., a cererii de reexaminare prin încheierea ședinței Camerei de consiliu din data de 06.03.2013 recurentul, prin memoriul depus la dosar la data de 16.10.2013, a reiterat motivele de critică, de data aceasta cu referire la soluția de respingere a reexaminării amenzii judiciare.
Or, Tribunalul constată că nici împotriva încheierii prin care se soluționează cererea de reexaminare recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului.
Potrivit prevederilor legale anterior redate, art 108 ind. 5 alin 3 Cod procedură civilă, încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare este irevocabilă.
În raport de toate aceste considerente Tribunalul urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva măsurii amendării recurentului luată prin sentința recurată și menținută prin încheierea pronunțată de Judecătoria B. în ședința Camerei de Consiliu din data de 06.03.2013.
2. Referitor la recursul declarat împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. sub aspectul anulării ca netimbrată a cererii de chemare în judecată formulată de recurentul reclamant, Tribunalul îl găsește ca nefondat.
Astfel, consideră recurentul reclamant că instanța de fond ar fi făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art 15 lit o din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în vigoare la acel moment, fapt ce ar atrage incidența în cauză a motivului de recurs înscris la art 304 pct 9 cod procedură civilă.
Potrivit textului de lege invocat de recurent „ Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: o) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea „.
Prin acțiunea cu care a învestit instanța acesta solicită ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul ilicit al faptei săvârșite de completul de judecata care a soluționat cererea de recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. 1264 /2006, al Tribunalului B. și, în consecință, să fie obligat paratul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de_ lei, reprezentând reparație patrimoniala pentru prejudiciul ce i-a fost astfel cauzat.
Chiar dacă dosarul nr 1264 /2006, al Tribunalului B. este unul penal, în mod corect instanța fondului a apreciat că reclamantul recurent nu beneficiază de scutirea de la plata taxei de timbru reglementată de art 15 lit o din Legea 146/1997 dat fiind că raportul litigios dedus astăzi judecății nu își are izvorul în raportul juridic de drept penal ce a făcut obiectul judecății în dosarul de mai sus.
În cauza de față, izvorul dreptului său la despăgubire, așa cum îl vede reclamantul recurent, îl constituie o faptă ilicită ce se pretinde că ar fi fost săvârșită de către completul de judecată atunci când a soluționat dosarul nr 1264 /2006.
Or, în raport cu modul de soluționare de către completul de judecată a dosarului respectiv nu s-a purtat vreo cauză penală, judecătorii în discuție nefiind acuzați de săvârșirea vreunei fapte penale.
Așa fiind, fapta ilicită reclamată acum în sarcina lor de către recurentul C. G. E., și care ar consta în crearea unei confuzii între două instituții distincte, respectiv recurs si recurs efectiv, adevărată de ar fi, rămâne în sfera ilicitului civil, motiv pentru care nu se poate vorbi de o cauză penală și nici de îndreptățirea acestuia la scutirea de la plata taxei de timbru reglementată de art 15 lit o din Legea 146/1997.
Față de aceste considerente, recursul îndreptat, sub acest aspect, împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., este găsit ca nefondat și, în temeiul art 312 alin 1 Cod procedură civilă, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul promovat de reclamantul C. G. E. cu domiciliul procesual ales în comuna Chiojdu, ., județul B. împotriva încheierii de ședință din 06.03.2013.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul București, ., sector 5, reprezentat prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. reprezentată legal prin ec. C. P. O. cu sediul procesual ales în B., ., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Noiembrie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, F. C. P. | Judecător, A. M. |
Grefier, V. P. |
Red.A.Mdos.fond-_
Teh.red.A.M/A.P/2ex.jud.fond- M.M.
20.01.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 233/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 1618/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
