Contestaţie la executare. Decizia nr. 878/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 878/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 3396/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 878/2013

Ședința publică de la 08 mai 2013

Completul constituită din:

PREȘEDINTE A. E. D.

Judecător G. S.

Judecător A.-M. D.

Grefier D. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de contestatoarea P. C., domiciliată în mun. B., .. 3, jud. B., împotriva sentinței civile nr._/18.12.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B., cu sediul în mun. B., ., jud. B., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea personal, lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza este la primul termen de judecată – stadiul procesual recurs, recurs motivat, comunicat, netimbrat, intimata a formulat întâmpinare, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Se depune de către recurentă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei, conform chitanței . nr._ și timbru judiciar de 0,15 lei, care precizează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și că apreciază cauza ca fiind în stare de judecată.

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de recurs.

Recurenta, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, admitere excepției dreptului de a cere executare silită în ceea ce privește obligațiile aferente anului 2006, iar pe fond anularea parțială a actelor de executare, conform motivelor de recurs.

Instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr.3396/114/_, contestatoarea P. C. în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B., a formulat contestație la executare împotriva somației de plată nr.66/9.01.2012 și a titlului executoriu nr.66/9.01.2012, solicitând anularea parțială a acestor acte, în sensul exonerării de la plata sumelor datorate cu titlu de contribuții la FNUASS, dobânzi, penalități și cheltuieli de executare silită pentru anul 2006, an pentru care a intervenit prescripția executării silite ; obligarea pârâtei la lămurirea titlului executoriu în privința sumelor datorate cu titlu de contribuții la FNUASS, dobânzi, penalități și cheltuieli de executare silită pentru anii 2007-2010, având în vedere că în speță nu a fost emisă nicio decizie de impunere pentru aceste sume.

În motivare, cu privire la primul capăt de cerere, a arătat că executarea silită împotriva sa a început în anul 2012, an în care nu se mai poate cere executarea silită decât pentru anii fiscali 2007-2011, conform dispozițiilor codului fiscal.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, a arătat că în speță nu a fost emisă nicio decizie de impunere pentru aceste sume.

Pârâta a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

La termenul din 24.04.2012 contestatoarea a depus la dosar cerere de mărire a câtimii obiectului acțiunii inițiale, în sensul că înțelege să conteste somația de plată și titlul executoriu în integralitatea acestora, atât pentru perioada aferentă anului 2006, an pentru care a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, cât și pentru sumele aferente perioadei 2007-2010, având în vedere precizările intimatei care a arătat în Întâmpinare că pentru suma de 144 lei, pentru care a fost demarată procedura executării silite ) este aferentă doar anului 2010. Având în vedere că se dorește executarea silită demarată prin cele două acte pentru perioada 2007( 2006)- 2010, dacă ar efectua orice plată în urma unor acte de executare pentru perioada aceasta, conform principiului imputației plății, plata făcută ar stinge datoria aferentă anului 2007, astfel că se impune anularea celor două acte contestate și pentru sumele aferente perioadei 2007-2010.

La data de 8.10.2012 contestatoarea a depus la dosar cerere în care a precizat că renunță la judecarea celui de-al doilea capăt de cerere, așa cum acesta a fost precizat prin cererea de mărire a câtimii obiectului, depusă la termenul din 24.04.2012, rămânând ca instanța să se pronunțe numai cu privire la primul capăt de cerere, unde a solicitat anularea parțială a titlului executoriu nr.66/9.01.2012 și a somației de plată nr.66/9.01.2012, în ceea ce privește perioada aferentă anului 2006, an pentru care a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, cu consecința admiterii excepției și pe fond exonerarea sa de la plata sumelor datorate cu titlu de contribuții FNUASS, dobânzi, penalități și cheltuieli de executare silită pentru anul 2006.

La data de 9.10.2012 intimata a depus la dosar cerere prin care a solicitat scoaterea din cauză a Casei de Asigurări de Sănătate și introducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești în dosare având ca obiect executarea actelor de executare silită și contestații de stabilire a obligațiilor de plată la FNUASS.

Părțile au uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri.

În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._/18.12.2012, prin care a respins contestația la executare, astfel cum a fost modificată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prevederile art.216 și art.261 alin.4 din Legea nr.95/2006 impuneau caselor de asigurări de sănătate, ca în cazul neachitării la termen a contribuției de asigurări de sănătate de către persoanele fizice, să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a normelor metodologice aprobate prin Ordinul președintelui CNAS nr.617/2007.

În speță, executarea silită a creanțelor fiscale s-a pornit în baza unui titlu executoriu emis de organul fiscal- Casa de Asigurări de Sănătate B., organ fiscal care a stabilit în sarcina contestatoarei o creanță ce reprezintă contribuția de asigurări de sănătate calculate pentru veniturile impozabile realizate de aceasta din activități independente.

Creanța fiscală a fost stabilită în cadrul termenului de prescripție prevăzut în art.91 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Potrivit art.88 din OG nr.92/2003 și art.35 din Ordinul 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la FNUAS, contribuția restantă, neachitată de contestatoare a fost stabilită prin Decizia nr.3547/_/28.06.2011 referitoare la obligațiile de plată la FNUASS, deoarece contestatoarea nu și-a declarat veniturile realizate la termenele legale, în vederea achitării obligației la FNUASS ( act comunicat petentei la data de 29.09.2011, potrivit art.44 lit.d) din OG 92/2003.

Titlul executoriu nr.66/9.01.2012 precizează în cuprinsul său faptul că a fost emis ca urmare a neachitării sumelor înscrise în Decizia nr.3547/_/28.06.2011, sume care se referă la perioada 2006-2010 – perioada de prescripție a stabilirii creanțelor bugetare ; în această perioadă petenta a achitat numai în parte contribuția de asigurări de sănătate, dar nu a declarat toate veniturile impozabile realizate, astfel CJAS B. a procedat la recuperarea acestor restanțe conform legii.

Conform anexei de calcul a Deciziei nr. 3547/_/28.06.2011, s-au făcut plăți parțiale în sumă de 512 lei în data de 25.06.2008, plăți care au stins obligațiile la FNUASS aferente anului 2006 .Sumele datorate cu titlu de contribuții la FNUASS, dobânzi, penalități și cheltuieli de executare silită cuprinse în Titlul executoriu nr.66/9.01.2012 se referă numai la veniturile realizate de contestatoare în anul 2010.

În somația nr.66/9.01.2012 emisă de CJAS s-a indicat perioada 2006-2010 deoarece în această perioadă contestatoarea a efectuat plăți parțiale ale creanței, în anexa la Decizia nr. 3547/_/28.06.2011 fiind prezentată detaliat atât plățile efectuate pe ani precum și creanța rămasă de achitat aferentă numai anului 2010. Art.91 din OG 92/2003 prevede dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale restante în cadrul termenului de prescripție de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.

Decizia nr. 3547/_/28.06.2011 referitoare la obligațiile de plată la FNUASS, reprezentând contribuții de asigurări de sănătate și dobânzi pentru neplata la termenele legale, pentru veniturile impozabile realizate și neachitate în perioada 2006-2010 a fost emisă în cadrul termenului de prescripție prev. la art.91 din OG 92/2003, creanța născută în anul 2010 are ca termen de prescripție data de 1.01.2016. Din anexele depuse la dosar privind veniturile impozabile realizate de contestatoare și calculul contribuției la FNUASS reiese că perioada la care se referă creanța fiscală care face obiectul prezentei cauze este aferentă anului 2010 fiind indicat cuantumul, termenul scadent, calcului dobânzilor pe ani, sume achitate și sume stinse prin plată.

Față de considerentele menționate, instanța a respins contestația la executare, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate prevederile art. 304 pct.9 și art. 3041 cod pr.civilă, solicitând modificarea în tot a sentinței, cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită în ceea ce privesc obligațiile aferente anului 2006, iar pe fond admiterea contestației și anularea în parte a titlului executoriu nr.66 din 09.01.2012 și a somației de plată în ceea ce privește perioada anului 2006, pentru care s-a prescris dreptul de a cere executarea silită.

În dezvoltarea motivelor de recurs, raportat la prevederile art.41 al.3 a Normei metodologice din 13.08.2007, recurenta a precizat că, în speță, se întâlnesc 2 noțiuni, respectiv dreptul de stabilire a contribuției și dreptul de a cere executarea silită a contribuției.

Recurenta a mai precizat că, în ceea ce o privește, a fost emisă decizia nr.3547/_/27.06.2011 pentru obligațiile aferente anului 2010, însă executarea silită demarată de intimată în anul 2012 prin emiterea titlului executoriu nr.66 din 09.01.2012 și a somației de plată privește obligațiile aferente anilor 2006-2010.

A mai precizat recurenta că termenul privind dreptul de stabilire a contribuției de 5 ani a fost respectat, însă numai pentru obligațiile aferente anului 2010, apreciind că actele de executare silită pentru obligațiile aferente anului 2006 sunt nule absolut, întrucât emiterea acestora nu s-a realizat în urma stabilirii obligațiilor printr-o decizie de impunere în termenul prevăzut de lege.

A mai arătat recurenta că prin decizia nr.3547/2011 intimata a procedat doar la stabilirea contribuției aferente perioadei 2010, iar în anul următor, 2012, a procedat la demararea executării silite pentru obligațiile aferente anilor 2006-2011, an în care executarea silită aferentă anului 2006 s-a prescris și mai mult, nici nu s-a emis decizie de impunere pentru acest an.

S-a mai relatat că intimata în mod intenționat încearcă să creeze confuzie între cele 2 proceduri, astfel, dacă în cursul anului 2011 se puteau stabili contribuțiile aferente anului 2006, care nu s-au stabilit prin decizia 3547/2011, dreptul de a cere executarea silită a acestora s-a prescris la 01.01.2012.

A mai invocat recurenta dispozițiile art. 39 din Norma metodologică emisă la 13.08.2007 și a apreciat că dosarul de executare silită a fost întocmit la 09.01.2012, primele acte de executare fiindu-i comunicate la 16.01.2012, dată la care dreptul de a cerere executarea silită a contribuției aferente anului 2006 s-a prescris.

Ca o critică adusă sentinței, recurenta a invocat că prima instanță nu a analizat apărările sale, pretinzând că nu s-a împlinit termenul de prescripție deși la data de 01.01.2012 acest drept era prescris pentru anul 2006.

În termen legal, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât soluția pronunțată de instanța fondului este legală și temeinică.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și evaluarea dovezilor administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 cod pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este neîntemeiat, nu există niciunul din motivele prev. de art. 304 cod pr.civilă, nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, urmează să-l respingă pe următoarele considerente:

Raportat la situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost ulterior restrânsă, Tribunalul reține că intimata prin decizia nr.3547 din 28.06.2011 referitoare la obligațiile de plată la FNUASS, reprezentând contribuții de asigurări de sănătate și dobânzi pentru neplata în termenele legale, a reținut în sarcina contestatoarei-recurente obligația la plata sumei de 134 lei pentru perioada 2006-2010.

Prin titlul executoriu nr.66 din 09.01.2012 și somația înregistrată sub același număr, intimata a stabilit în sarcina recurentei obligația de plată a sumei de 144 lei, acte de executare silită ce au format obiectul contestației la executare.

Față de critica recurentei referitoare la prescripția dreptului de a cere executare silită pentru obligațiile aferente anului 2006, Tribunalul constată că aceasta nu este fondată, fiind eronată susținerea că aferent acestui an nu a fost demarat nici un act de executare silită.

Astfel, în cuprinsul deciziei nr.3547 din 28.06.2012, prin care s-au stabilit obligațiile în sarcina recurentei pentru anii 2006-2010, Tribunalul reține că aceasta a fost emisă în termenul legal de 5 ani, care include și anul 2006 și împotriva căreia s-a consemnat posibilitatea formulării contestației în termen de 30 de zile de la data comunicării, la sediul organului fiscal emitent.

Ca urmare a faptului că această decizie a rămas definitivă, s-a emis titlul executoriu nr.66 din 09.01.2012, în cuprinsul căruia se menționează decizia nr.3547/28.06.2011, necontestată, astfel încât criticile recurentei în sensul că pentru obligațiile aferente anului 2006 a intervenit prescripția sau că nu s-a emis un act de executare, sunt nefundamentate, fiind infirmate chiar de înscrisurile emise de intimată și depuse în cauză.

Atâta timp cât recurenta a formulat contestație doar împotriva titlului executoriu și a somației de plată emise la 09.01.2012, fără a contesta decizia inițială nr.3547/31.05.2011, ce a stat la baza emiterii acestora, Tribunalul constată că motivul de recurs invocat de recurentă în ce privește prescripția dreptului intimatei de a cere executarea silită a obligațiilor aferente anului 2006 sunt nefondate, decizia fiind emisă în termenul de 5 ani impus de art.91 din OG 92/2003 și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, va respinge ca neîntemeiat recursul formulat, întrucât hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, recursul formulat contestatoarea P. C., domiciliată în mun. B., .. 3, jud. B., împotriva sentinței civile nr._/18.12.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B., cu sediul în mun. B., ., jud. B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 mai 2013.

Președinte,

A. E. D.

Judecător,

G. S.

Judecător,

A.-M. D.

Grefier,

D. P.

Red.G.S./ 10 Mai 2013

Dact.E.C.

Judecătoria B.

Judecător fond – A. L.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 878/2013. Tribunalul BUZĂU