Contestaţie la executare. Decizia nr. 556/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 3122/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 556/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător G. I. R.
Judecător V. B.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea cererii de recurs privind pe contestatoarea P. M. RM.SARAT cu sediul în RM.SARAT, N. BALCESCU NR.1, împotriva sentinței civile nr 17/08.01.2013, pronunțată de Judecătoria Rm Sărat, în dosar nr_, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata . SRL cu sediul în BUZAU, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura legal îndeplinită, după care,
Instanța constată că s-a solicitat judecarea în lipsă și reține cauza spre soluționare .
REFERAT: după strigarea cauzei se prezintă consilier juridic M. B. pentru intimata . SRL.
Pentru intimată, consilier juridic precizează că față de recursul formulat de contestatoare, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat și pe fond menținerea sentinței Judecătoriei Rm Sărat. Față de motivele de recurs consideră că prin depunerea înscrisurilor în termen legal, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, având în vedere și cele trei termene acordate soluționării cauzei. În ceea ce privește inadmisibilitatea adresei de înființare a popririi, apreciază că potrivit art 77 din Legea 215/2001 Primăria reprezintă o structură funcțională a unității administrativ teritoriale și poate face obiectul unei comunicări. Novația nu a putut interveni deoarece condițiile de legalitate sunt cele stabilite de art 599 cod civil și 1605 Cod civil Respinge contestația ca neîntemeiată. Depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Rm.Sarat sub nr._, contestatoarea Municipiul Rm. Sărat prin primar, in contradictoriu cu intimata . SRL, a solicitat ca prin sentința ce se va da, sa se dispună anularea adresei de poprire înființata de executorul judecătoresc C. L. C. asupra sumelor de bani deținute in conturi.
In motivarea de fapt a cererii, a aratat contestatoarea ca in data de 12.09.2012 a fost înregistrata la sediul contestatoarei adresa de poprire sub nr._, emisa de Biroul Executorului Judecatoresc C. L. C., prin care s-a dispus inființarea popririi asupra sumelor de bani deținute in conturi, in lei sau valuta, privind pe debitorul Colegiul N. Al. Vlahuta Rm.Sarat, pana la concurenta sumei de 509.324,42 lei, reprezentând 496.9l0,12 lei debit datorat conform titlului executor sentința civila 2394 din 27 mai 2011, creditorului . SRL Buzau si_,30 lei cheltuieli de executare, conform procesului verbal al executorului judecatoresc.
Contestatoarea a invocat dispozițiile art.7, art. 21 din Legea 251/2001, ce reglementează regimul general al autonomiei locale, precum si organizarea si functionarea administrației publice locale.
A precizat contestatoarea ca, potrivit art. 21 din acelasi act normativ, primăria nu are capacitate juridica, nu are patrimoniu, nu este titulara de conturi deschise la trezorerie si nu are cod de identificare fiscala.
A mai aratat contestatoarea ca se prevalează de dispozițiile 403 indice l cod pr. Civila, prin care solicita instantei de judecata suspendarea executarii pana la solutionarea definitiva a contestației la executare, fiind scutiți de plata sumelor cu titlul de cautiune, conform art. 7 din OG 22/2002 - privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt scutiți de la plata sumelor stabilite cu titlul de cautiune.
In drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile codului de procedura civila, legea 251/2001 privind administrația publica locala, OUG l46/2002, Legea 273/2007 privind finanțele publice locale, Ordonanta nr. 22/202 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
In sprijinul contestației, contestatoarea a depus dosarul de executare nr. 219/2011, întocmit de B. C. L. C., adresa de poprire emisa la 5.09.2012, sentința civila nr.1508/23.ll.2010, proces verbal de stabilire cheltuieli de executare din data de 9.03.2011 si proces verbal de actualizare sume din data de 29.08.2012.
Intimata a depus întimpinare in cauza, prin care a solicitat respingerea contestației, aratand ca actele emise de catre B. C. L. C. in dosarul execuțional nr. l057/2011 nu sunt de natura a vătăma in vreun fel interesele municipiului Rm.Sarat sau al Primăriei Rm.Sarat; ca referitor la solicitarea contestatoarei privind anularea adresei de înființare a popririi emisa de B. C. L. sunt nefondate motivele invocate de contestatoare, întrucât potrivit dispozițiilor prev. de art. 2 din OG 22/2002 (modificata), instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni de la inceperea executarii, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata; ca aceste doua acte a căror anulare se solicita reprezinta acte de executare ce vizeaza strict raportul juridic dintre debitor si creditor, respectiv intimata.
Prin s.c. nr. 17/08.01.2013, Judecatoria Rm.Sarat a respins contestația la executare formulata de contestatoarea Municipiul Rm.Sărat prin primar, in contradictoriu cu intimata . SRL.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: la data de 12.09.2012 a fost înregistrata la sediul contestatoarei înființarea popririi sub nr.-_, emisa de . SRL, prin executorul judecătoresc B. C. L., asupra sumelor de bani deținute in conturi. Prin sentința civila nr. 2394/2011, pronunțata de Tribunalul Buzau, s-a admis cererea formulata de creditoarea - intimata – . SRL impotriva debitorului Colegiul N. Al. Vlahuta privind creanța de 484,129,11 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate in baza contractelor de execuție lucrari nr. l362/10.07.2008 .
In aceste condiții, in speța sunt aplicabile dispozițiile art.452 al. l cod pr. civila, sumele datorate de contestatoare nu se încadrează in niciuna din situațiile prevăzute de art. 452 al.2 din codul de procedura civila.
Situația premiza avuta in vedere de dispozițiile OG 22/2002 este următoarea: exista un titlu executoriu in sarcina unei instituții sau autoritați publice care, in calitatea sa de debitor, recunoaște atat valoarea creantei, cat si valabilitatea titlului executor, insa din motive obiective se afla in incapacitate de plata, situatie in care apelează la instanta in vederea acordării unui termen de gratie, in condițiile legii, pentru achitarea debitului.
In situația de fata insa, contestatorii nu recunosc nici valoarea creanței si nici valabilitatea titlului in baza carei s-a pornit executarea silita, împrejurări ce nu se pot fundamenta pe dispoz. OG 22/2002.
Având in vedere aceasta situație de fapt, instanța a apreciat ca neîntemeiata cererea, respingand contestația la executare.
Impotriva sentintei a declarat recurs Municipiul Rm.Sărat reprezentat legal de Pr.V. H. -primar, criticand solutia pentru nelegalitate și netemeinicie, din urmatoarele considerente:
1. în primul rând, critica de nelegalitate a hotărârii instanței de fond rezidă în faptul că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că, având în vedere că prezența părților la judecată nu este obligatorie ( în contestația la executare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 cod pr. civila), în materie de cereri scrise, pentru asigurarea unui tratament egal între părți, toate cererile trebuie comunicate părților în litigiu, pentru ca acestea să-și poată exercita dreptul la apărare.
In calitate de contestator, M. Rm. Sărat nu i s-a comunicat o copie a întâmpinării, astfel că, necunoscând strategia de apărare a intimatului, a fost lipsit de posibilitatea de a-si orienta, eventual, conduita procesuală. Mai mult decât atât, în practicaua hotărârii judecătorești se menționează că, potrivit afirmațiilor cosilierului juridic al intimatei, nu a fost posibilă soluționarea amiabilă a cauzei, în condițiile în care nu a existat niciun demers în acest sens. Nu s-a primit din partea intimatei nicio notificare scrisă sau eventual verbală pentru conciliere, de la instanță de asemenea nu a primit vreun înscris în acesta direcție.
Arata ca prezența în instanță nu este obligatorie decât în cazuri excepționale sau dispuse de instanță, iar dacă dreptul nostru intern nu prevede obligativitatea transmiterii înscrisurilor depuse în instanță, Convenția Europeană a Drepturilor Omului se aplică cu prioritate față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin 2 din Constituția României, în sensul că, față de împrejurarea că nu i s-a comunicat întâmpinarea și nici nu au fost efectuate demersuri cu privire la soluționarea litigiului pe cale amiabilă, nu si-m putut exercita efectiv dreptul la apărare în legătură cu aspectele reținute.
2. Prin contestația la executare introdusă la Judecătoria Rm.Sărat, în contradictoriu cu . SRL, cu sediul în mun. B., ., jud. B., a solicitat anularea actelor de executare întocmite de B. C. L. C. în dosarul nr. 1057/2011, respectiv: ,, Adresă poprire către Primăria Rm.Sărat", proces-verbal de stabilire cheltuieli de executare și proces-verbal actualizare.
Invocarea Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale a dorit a demonstra că doar Municipiul Rm.Sărat are calitate și capacitate juridică și că primăriile ( subliniind acest lucru deoarece actul de inființare a popririi este cităm ,, Adresă poprire către Primăria Rm.Sărat") ca structuri funcționale, nu sunt persoane juridice, fiind lipsite de capacitate juridică, astfel că actele în care acestea sunt inserate, în speță ca terț poprit, nu pot produce efecte juridice.
Prin invocarea OUG nr. 146/2002 și a Legii nr. 273/2006 a arătat care este organismul abilitat de lege să realizeze operațiuni privind fonduri publice, demonstrând încă o dată că o adresă de înființare a popririi nu poate fi emisă pe numele unei structuri care nu are capacitate și calitate juridică, astfel că o adresa de poprire nu este admisibila.
3. Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că nu a recunoscut valabilitatea titlului executoriu și a creanței înscrisă în respectivul titlu; afirmația recurentei a fost că titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 2394/27.05.2011 cade în sarcina unei instituții publice, respectiv Colegiul Național Al.V., instituție care a primit fonduri pentru investiția „Reabilitare Școală cu clasele I-IV plus Grădinița ., județul B." de la Guvern, prin intermediul inspectoratelor școlare.
Față de reținerea instanței contestatorii nu recunosc nici valoarea creanței și nici valabilitatea titlului în baza căruia a fost pornită executarea silită, împrejurări ce nu se pot fundamenta pe dispozițiile OG nr.22/2002" consideră că instanța trebuia, in virtutea rolului activ, să cerceteze cauza sub toate aspectele și să aibă în vedere că acțiunea recurentei, respectiv „contestație la executare", a fost formulată în baza art. 399-401 cod pr. Civilă, iar trimiterea în cadrul motivării în drept și la OG nr.22/2002 învederează faptul că a recunoscut acel titlu executoriu că ar cădea în sarcina unei instituții publice, instituție publică care în prezent are personalitate juridică, Școala cu clasele I-VIII Mărgăritești.
Prin invocarea art. 1 din OG nr. 22/2002 „ creanțele publice stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele datorate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale pentru care au fost înființate" s-a avut în vedere faptul că ordonatorul de credite pentru instituția de învățământ din loc. Mărgăritești nu mai este Colegiul Național Al. Vlahută, deoarece această calitate a pierdut-o ca urmarea reorganizării școlare.
Școala cu clasele I-VIII Mărgăritești a căpătat personalitate juridică și a preluat obiectivul ,, Reabilitare Școală cu clasele I-IV Mărgăritești + Grădinița Fântânelele" având drept urmare, potrivit protocolului de predare-primire, înregistrarea în evidențele contabile a arieratelor în cauză.
Față de aceată împrejurare se constată că a intervenit o novație prin schimbare de debitor, respectiv între Colegiul Național Al. V. și Școala cu clasele I-IV Mărgăritești.
Sumele de bani pentru plata investițiilor de natura celor efectuate la Școala Mărgăritești plus Grădinița Fântânelele sunt aprobate și alocate de Guvern.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. 2 din Legea nr. 1/2011-Legea Educației naționale ,, terenurile și clădirile..., școlilor primare, gimnaziale și liceale...., înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale".
Atâta timp cât o investiție (predată conform protocolului de predare-primire Școlii Mărgăritești) s-a făcut la o clădire proprietatea Comunei Mărgăritești, este firesc și logic ca aceasta să fie suportată din bugetul acesteia.
Contestația la executare referitoare la actul de înființare a popririi pe Primărie este întemeiată, având în vedere că nu este ordonator de credite pentru sumele ce ar trebui alocate pentru plata unor astfel de creanțe ale debitorului, prin contul sau nu au fost virate sume destinate acoperirii plăților pentru lucrările de reabilitare, întrucât sumele alocate nu pot primi o altă destinație decât cea pentru care au fost aprobate și atribuite prin ordonatorii de credite.
Potrivit codului de procedură civilă, într-adevăr poprirea se poate înființa și asupra sumelor de bani datorate în viitor, dar în situația de față, în condițiile în care nu rezultă existența unui raport juridic în baza căruia s-ar putea demonstra că prin conturile sale s-ar primi sumele de bani alocate de la Guvern pentru Școala Mărgăritești, consideră că instanța în mod netemeinic a respins contestația.
Contestația a fost formulată „în baza art. 309-401 cod pr. civ.", iar trimiterea în cadrul motivării în drept s-a făcut la toate actele normative avute în vedere pentru lămurirea fiecărui aspect; față de această mențiune și raportat la toate cele învederate, consideră că instanța în mod greșit a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
In drept, invoca prevederile art. 304 pct. 5 și 9 cod pr. civ. coroborat cu art. 304 indice 1 cod pr civ.
Intimata a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, din urmatoarele considerente:
Invoca, pe cale de exceptie, lipsa de interes a contestatoarei, aratand ca, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 399 Cod procedura civila, impotriva executării silite, precum si impotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Ori, atat din motivele invocate de parata, cat si din situația concreta reprezentata de raportul dintre contestatoare si debitor, nu rezulta ca Municipiul Ramnicu Sărat ar avea un interes legitim ori ar fi vătămata in formularea unei contestații impotriva actelor de executare emise de B. C. L. C., respectiv Adresa de poprire emisa in data de 05.09.2012, Procesul Verbal de stabilire cheltuieli executare din data de 03.10.2011 si Procesul verbal de actualizare sume încheiat in data de 29.08.2012.
Arata ca adresa de poprire emisa in data de 05.09.2012 vizează doar sumele ce sunt datorate de către terțul poprit, Primăria M. B., Colegiului N. „Al. Vlahuta,,.; Procesul Verbal de stabilire cheltuieli executare din data de 03.10.2011 si Procesul verbal de actualizare sume încheiat in data de 29.08.2012, sunt înscrisuri emise de către B. C. L. C. inainte de emiterea adresei de poprire si reprezintă acte de executare ce vizează strict raportul juridic dintre societatea intimata si debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,,.
Societatea intimata a executat lucrările de Reabilitare Scoală I-IV Margaritesti + Grădinița Fantanele, lucrări ce fac obiectul Contractului de execuție lucrări nr.1362/10.07.2008 incheiat intre debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,, si S.C. Grand Construct S.R.L.; lucrările au fost executate in baza Contractului de subantrepriza nr.27/13.07.2008, incheiat intre societatea intimata si S.C. Grand Construct S.R.L.; pentru plata lucrărilor astfel executate, in data de 08.07.2010, S.C. Grand Construct S.R.L. a cesionat societății intimate creanța in suma de 484.129,11 lei, deținuta asupra Colegiului N. „Al. Vlahuta,,; datorita neplății acestei sume, societatea intimata a introdus la Tribunalul B. o cerere prin care a solicitat, in temeiul dispozițiilor OUG nr. 119/2007, emiterea unei ordonante de plata, prin care sa fie obligat debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,, la plata sumei de 484.129,11 lei reprezentând contravaloare lucrări executate in baza contractelor menționate mai sus; Tribunalul B. a emis Sentința nr. 2394/27.05.2011, prin care a obligat Colegiul N. „Al. Vlahuta,, sa achite societății intimate suma de 484.129,11 lei; titlul intimatei il reprezintă Sentința nr. 2394/27.05.2011 a Tribunalului B., a cărui executare silita face obiectul Dosarului executional nr.1057/2011 al B. C. L. C..
1. In legatura cu primul motiv de recurs, arata ca prin depunerea la instanța de fond a inscrisurilor in termenul legal, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, având in vedere si cele trei termene de judecata acordate soluționării cauzei. Acordarea unor termene pentru soluționarea amiabila a litigiului a fost dispusa de către instanța in sensul concilierii si a achitării debitului ce face obiectul executării silite, stingere de debit ce ar fi determinat lipsa de obiect a contestației.
2.Inadmisibilitatea adresei de înființare a popririi invocata de contestatoare este o
apreciere fara temei, Primăria fiind principalul instrument de lucru al M. Rm.
Sărat. Potrivit definiției date de art. 77 din Legea 215/2001, primăria reprezintă structura funcțională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, avand drept scop soluționarea problemelor curente ale colectivității locale. Rezulta ca primăria utilizează/administrează resursele financiare ale colectivității locale.
3.Novatia invocata de contestatoare intervenita prin acordarea personalității juridice Scolii Margaritesti, o apreciaza ca fiind simpla speculație lipsita de temei juridic. Schimbarea debitorului prin preluarea de datorie se poate face doar in cadrul unui act juridic incheiat in baza art. 1599 cod civil, numai cu acordul creditorului, asa cum stabileste art. 1605 cod civil, drept pentru care, in lipsa acordului intimatei, Colegiul N. „Al. Vlahuta,, ramane obligat la plata sumei de 484.129,11 lei, inclusiv cheltuielile de executare si dobânzile datorate.
Pe fondul cauzei, arata ca referitor la solicitarea anularii Adresei de infîintare a popririi emisa in data de 05.09.2012 de B. C. L. C., apreciaza ca fiind nefondate motivele invocate de contestatoarea Municipiul Ramnicu Sărat, din următoarele considerente:
- potrivit dispozițiilor prevăzute de art.2 din OG nr.22/2002 (modificata), instituția debitoare este obligata ca in termen de 6 luni de la inceperea executării silite sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligația de plata.
ART. 2 arata ca daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nuîncepe sau continuă din cauza lipsei defonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Daca si dupa acest termen instituția debitoare nu si-a indeplinit obligația de plata, atunci executarea silita se va face potrivit dispozițiilor art. 3 din OG nr.22/2002(modificata), respectiv creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Astfel, conform dispozițiilor prevăzute de Codul de procedura civila in materia executării silite, respectiv art.452 alin.2) Cod pr. civ., singurele excepții privind sumele ce pot face obiectul popririi sunt: sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente. (2) Nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevăzute de lege si asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție; b) sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanțări primite de la instituții sau organizații internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele necesare plații drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data infiintarii popririi.
Ori, in aceste condiții, in speța sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art.452 alin.i din Codul de procedura civila, sumele datorate de Municipiul Ramnicu Sărat prin aparatul sau Primăria Ramnicu Sărat, nu se încadrează in niciuna din situațiile prevăzute de art.452 alin.2 din Codul de procedura civila.
In aceasta situație, apreciaza interpretarea de către contestatoare a dispozițiilor art. 1 din OG nr.22/2002 ca fiind total greșita, aceste dispoziții urmând a fi aplicate in contextul celor prevăzute de art.2 si 3 din același act normativ.
2. Referitor la solicitarea anularii actelor procedurale întocmite in cadrul executării silite, respectiv Procesul Verbal de stabilire cheltuieli executare din data de 03.10.2011 si a Procesului verbal de actualizare sume încheiat in data de 29.08.2012, apreciaza ca fiind exagerata si neîntemeiata, din următoarele considerente: aceste doua acte a căror anulare se solicita reprezintă acte de executare ce vizează strict raportul juridic dintre societatea intimata si debitor, fapt recunoscut si de către
contestatoare in acțiunea formulata: „asa cum se poate observa din titlul executoriu reprezentat de Sentința nr.2394/27.05.2011, nu am avut in litigiu nicio calitate, nu am fost citați „(pagina 3, alin.2).
Actele emise de către B. C. L. C. in Dosarul executional nr.1057/2011 nu sunt de natura a vatama in vreun fel interesele M. Ramnicu Sărat sau ale Primăriei Ramnicu Sărat.
Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul apreciaza ca recursul este nefondat si urmeaza sa fie respins,. avand in vedere urmatoarele argumente in fapt si in drept: obiectul prezentei cauze rezida in contestatia la executare formulata de contestatoarea Municipiul Rm. Sărat prin primar, in contradictoriu cu intimata . SRL, prin care a solicitat ca prin sentința ce se va da, sa se dispună anularea adresei de poprire nr._, emisa de Biroul Executorului Judecatoresc C. L. C., prin care s-a dispus inființarea popririi asupra sumelor de bani deținute in conturi, in lei sau valuta, privind pe debitorul Colegiul N. Al. Vlahuta Rm.Sarat, pana la concurenta sumei de 509.324,42 lei, reprezentând 496.9l0,12 lei debit datorat conform titlului executor sentința civila 2394 din 27 mai 2011, creditorului . SRL Buzau si_,30 lei cheltuieli de executare, conform procesului verbal al aceluiasi executor judecatoresc.
Prin s.c. nr. 17/08.01.2013, Judecatoria Rm.Sarat a respins contestația la executare formulata de contestatoarea Municipiul Rm.Sărat prin primar, in contradictoriu cu intimata . SRL.
Intimata a invocat, pe cale de exceptie, lipsa de interes a contestatoarei, aratand ca, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 399 Cod procedura civila, impotriva executării silite, precum si impotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare; ca atat din motivele invocate de parata, cat si din situația concreta reprezentata de raportul dintre contestatoare si debitor, nu rezulta ca Municipiul Ramnicu Sărat ar avea un interes legitim ori ar fi vătămata in formularea unei contestații impotriva actelor de executare emise de B. C. L. C., respectiv Adresa de poprire emisa in data de 05.09.2012, Procesul Verbal de stabilire cheltuieli executare din data de 03.10.2011 si Procesul verbal de actualizare sume încheiat in data de 29.08.2012.
Tribunalul retine ca interesul, ca și condiție de exercitare a unei acțiuni civile, reprezintă folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea și trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim, să fie născut și actual, să fie personal și direct.
Interesul este legitim, atunci când nu contravine legii sau regulilor de conviețuire socială. Cerința de a fi născut și actual presupune ca interesul părții în promovarea acțiunii să existe la momentul exercitării acesteia, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la forma concretă de manifestare a acțiunii. Interesul este personal și direct atunci când folosul practic urmărit îl vizează pe cel care formulează acțiunea, iar nu pe altcineva.
În speță, instanța constată că interesul invocat de contestatoare în formularea contestatiei la executare îndeplinește toate aceste cerințe. Astfel, contestatoarea a invocat Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale pentru a demonstra că doar Municipiul Rm.Sărat are calitate și capacitate juridică și că primăriile ( subliniind acest lucru deoarece actul de inființare a popririi este cităm ,, Adresă poprire către Primăria Rm.Sărat") ca structuri funcționale, nu sunt persoane juridice, fiind lipsite de capacitate juridică, astfel că actele în care acestea sunt inserate, în speță ca terț poprit, nu pot produce efecte juridice; ca o adresa de înființare a popririi nu poate fi emisă pe numele unei structuri care nu are capacitate și calitate juridică, astfel că o adresa de poprire nu este admisibila; ca titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 2394/27.05.2011 cade în sarcina unei instituții publice, respectiv Colegiul Național Al.V., instituție care a primit fonduri pentru investiția „Reabilitare Școală cu clasele I-IV plus Grădinița ., județul B." de la Guvern, prin intermediul inspectoratelor școlare; ca scoala cu clasele I-VIII Mărgăritești a căpătat personalitate juridică și a preluat obiectivul ,, Reabilitare Școală cu clasele I-IV Mărgăritești + Grădinița Fântânelele" având drept urmare, potrivit protocolului de predare-primire, înregistrarea în evidențele contabile a arieratelor în cauză; că nu este ordonator de credite pentru sumele ce ar trebui alocate pentru plata unor astfel de creanțe ale debitorului, prin contul sau nu au fost virate sume destinate acoperirii plăților pentru lucrările de reabilitare, întrucât sumele alocate nu pot primi o altă destinație decât cea pentru care au fost aprobate și atribuite prin ordonatorii de credite..
Fără îndoială că atât timp cât contestatoarea intelege sa invoce toate aceste aspecte, aceasta justifică interesul cerut pentru promovarea acțiunii de față.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei de interes în promovarea cererii principale, invocată de intimata, ca neîntemeiată.
Cu privire la motivele de recurs invocate de contestatoarea recurenta, tribunalul retine urmatoarele:
1. In primul rand, contestatoarea a invocat faptul ca i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că, având în vedere că prezența părților la judecată nu este obligatorie ( în contestația la executare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 cod pr. civila), în materie de cereri scrise, pentru asigurarea unui tratament egal între părți, toate cererile trebuie comunicate părților în litigiu, pentru ca acestea să-și poată exercita dreptul la apărare; ca, in calitate de contestator, M. Rm. Sărat nu i s-a comunicat o copie a întâmpinării, astfel că, necunoscând strategia de apărare a intimatului, a fost lipsit de posibilitatea de a-si orienta, eventual, conduita procesuală. Mai mult decât atât, în practicaua hotărârii judecătorești se menționează că, potrivit afirmațiilor cosilierului juridic al intimatei, nu a fost posibilă soluționarea amiabilă a cauzei, în condițiile în care nu a existat niciun demers în acest sens. Nu s-a primit din partea intimatei nicio notificare scrisă sau eventual verbală pentru conciliere, de la instanță de asemenea nu a primit vreun înscris în acesta direcție.
In legatura cu acest motiv de recurs, tribunalul retine faptul ca intimata a fost legal citata pentru termenele fixate la judecarea contestatiei la executare în fața primei instanțe și, chiar dacă nu i s-a comunicat copie de pe intampinare, trebuie reținut că, în temeiul art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. Intimata nu a fost reprezentata la niciunul din cele trei termene de judecata acordate de instanta de fond, pentru datele de 30.10.2012, 27.11.2012 si 08.01.2013, nu au formulat alte aparari, deși termenele acordate pentru judecarea plângerilor au fost suficiente pentru pregătirea apărării.
Pe de altă parte, tribunalul apreciază că, în măsura în care, s-ar constata întemeiat un astfel de motiv de recurs, instanța învestită cu soluționarea căii de atac nu ar avea posibilitatea să schimbe, pe acest considerent, sentința, și nici să o desființeze, ci să îi dea posibilitatea părții să își formuleze apărările, în raport de conținutul contestatie la executare și actele anexe depuse în dosar. Or, aceste apărări au fost invocate prin motivele de recurs și vor fi analizate în continuare.
Nu in ultimul rand, tribunalul constata ca instanta de fond a acordat termenele tocmai pentru soluționarea amiabila a litigiului, in sensul concilierii si a achitării debitului ce face obiectul executării silite, stingere de debit ce ar fi determinat lipsa de obiect a contestației.
2. In al doilea motiv de recurs se arata faptul ca prin contestația la executare introdusă la Judecătoria Rm.Sărat, în contradictoriu cu . SRL, cu sediul în mun. B., ., jud. B., a solicitat anularea actelor de executare întocmite de B. C. L. C. în dosarul nr. 1057/2011, respectiv: ,, Adresă poprire către Primăria Rm.Sărat", proces-verbal de stabilire cheltuieli de executare și proces-verbal actualizare, invocand Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, pentru a demonstra că doar Municipiul Rm.Sărat are calitate și capacitate juridică și că primăriile ( subliniind acest lucru deoarece actul de inființare a popririi este cităm ,, Adresă poprire către Primăria Rm.Sărat") ca structuri funcționale, nu sunt persoane juridice, fiind lipsite de capacitate juridică, astfel că actele în care acestea sunt inserate, în speță ca terț poprit, nu pot produce efecte juridice.
Tribunalul retine faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 21 al. 1 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare, cât și titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legi. Conform alin. 2, în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Potrivit art. 77, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
De asemenea, art. 104 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 1/ 2011 prevede că finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar și se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru diverse categorii de cheltuieli, printre care și cele cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora. În aceeași măsură, alin. 5 stipulează că finanțarea de bază, aprobată anual prin legea bugetului de stat, se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene.
Conform art. 63 alin. 1 lit. c și alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/ 2001 primarul îndeplinește anumite categorii principale de atribuții, printre care și cele referitoare la bugetul local, în cadrul cărora exercită funcția de ordonator principal de credite.
Potrivit art. 27, în scopul asigurării autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale au dreptul să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, să elaboreze și să aprobe bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în condițiile legii.
Art. 36 alin. 2 lit. b și alin. 4 lit. a prevăd că, în exercitarea atribuțiilor privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Chiar daca ulterior Școala cu clasele I-VIII Mărgăritești a căpătat personalitate juridică și a preluat obiectivul ,, Reabilitare Școală cu clasele I-IV Mărgăritești + Grădinița Fântânelele", tribunalul apreciaza ca in mod corect a fost emisa adresa de infiintare a popririi asupra sumelor de bani detinute de Colegiul N. Al. Vlahuta la P. Rm.Sarat.
3. In alt motiv de recurs se arata faptul ca față de reținerea instanței ca P. Rm.Sarat nu recunoaste nici valoarea creanței și nici valabilitatea titlului în baza căruia a fost pornită executarea silită, împrejurări ce nu se pot fundamenta pe dispozițiile OG nr.22/2002", consideră că instanța trebuia, in virtutea rolului activ, să cerceteze cauza sub toate aspectele și să aibă în vedere că acțiunea recurentei, respectiv „contestație la executare", a fost formulată în baza art. 399-401 cod pr. Civilă, iar trimiterea în cadrul motivării în drept și la OG nr.22/2002 învederează faptul că a recunoscut acel titlu executoriu că ar cădea în sarcina unei instituții publice, instituție publică care în prezent are personalitate juridică, Școala cu clasele I-VIII Mărgăritești.
A mai aratat ca ordonatorul de credite pentru instituția de învățământ din loc. Mărgăritești nu mai este Colegiul Național Al. Vlahută, deoarece această calitate a pierdut-o ca urmarea reorganizării școlare; ca scoala cu clasele I-VIII Mărgăritești a căpătat personalitate juridică și a preluat obiectivul ,, Reabilitare Școală cu clasele I-IV Mărgăritești + Grădinița Fântânelele" având drept urmare, potrivit protocolului de predare-primire, înregistrarea în evidențele contabile a arieratelor în cauză; ca a intervenit o novație prin schimbare de debitor, respectiv între Colegiul Național Al. V. și Școala cu clasele I-IV Mărgăritești; ca nu este ordonator de credite pentru sumele ce ar trebui alocate pentru plata unor astfel de creanțe ale debitorului, prin contul sau nu au fost virate sume destinate acoperirii plăților pentru lucrările de reabilitare, întrucât sumele alocate nu pot primi o altă destinație decât cea pentru care au fost aprobate și atribuite prin ordonatorii de credite; ca temeiul de drept al contestatiei l-au reprezentat dispozitiile art. 309-401 cod pr. civ.", iar trimiterea în cadrul motivării în drept s-a făcut la toate actele normative avute în vedere pentru lămurirea fiecărui aspect; față de această mențiune și raportat la toate cele învederate, consideră că instanța în mod greșit a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
A făcut referire recurenta, in primul rand, la nerespectarea rolului activ de către prima instanță, însă tribunalul reține că, în ceea ce privește lipsa de rol activ a instanței de judecată, conform art. 129 alin. 51 din Codul de procedură civilă, introdus prin art. 14 din Legea nr. 202/2010 (aplicabil și prezentei cereri de recurs, în baza art. XXII din aceeași lege, fiind vorba despre cerere formulata după . actului normativ, la 25.11.2010), chiar dacă există obligația judecătorilor de a stărui, prin orice mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală, putând și să ordone probe, „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”. Contestatoarea nu s-a apărat în fața primei instanțe, nu a invocat excepțiile, astfel că nu va fi reținută critica precizată.
Tribunalul retine, de asemenea, ca societatea intimata a executat lucrările de Reabilitare Scoală I-IV Margaritesti + Grădinița Fantanele, lucrări ce fac obiectul Contractului de execuție lucrări nr.1362/10.07.2008 incheiat intre debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,, si S.C. Grand Construct S.R.L.; lucrările au fost executate in baza Contractului de subantrepriza nr.27/13.07.2008, incheiat intre societatea intimata si S.C. Grand Construct S.R.L.; pentru plata lucrărilor astfel executate, in data de 08.07.2010, S.C. Grand Construct S.R.L. a cesionat societății intimate creanța in suma de 484.129,11 lei, deținuta asupra Colegiului N. „Al. Vlahuta,,; datorita neplății acestei sume, societatea intimata a introdus la Tribunalul B. o cerere prin care a solicitat, in temeiul dispozițiilor OUG nr. 119/2007, emiterea unei ordonante de plata, prin care sa fie obligat debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,, la plata sumei de 484.129,11 lei reprezentând contravaloare lucrări executate in baza contractelor menționate mai su.
Prin Sentința nr. 2394/27.05.2011, Tribunalul Buzau a admis cererea formulata de creditorul . SRL Buzau, in contradictoriu cu debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,,; a ordonat debitoarei sa plateasca creditoarei suma de 484.129,11 lei, reprezentand contravaloare lucrari executate in baza contractului de subantrepriza nr. 27/13.07.2008 si a contractului de cesiune de creanta nr. 1/08.07.2010, in tremen de 30 de zile de la data comunicarii prezentei ordonante de plata. Aceasta sentinta este irevocabila, ca urmare a respingerii cererii in anulare, prin hotararea nr. 3043/09.08.2011 a Tribunalului Buzau.
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 23.09.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Rm.Sarat a admis cererea formulată de B.E.J. C. L. C. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinta nr. 2394/27.05.2011 a Tribunalului Buzau, în dosarul de executare silită nr. 1057/2011, la cererea creditoarei . SRL Buzau, in contradictoriu cu debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,,.
In acest scop, a fost emisa la data de 05.09.2011 adresa de poprire catre P. Rm.Sarat, pentru sumele ce sunt datorate de către terțul poprit, Primăria M. B., Colegiului N. „Al. Vlahuta,,, pana la concurenta sumei de 509.324,42 lei, din care 496.9l0,12 lei debit datorat conform titlului executor sentința civila 2394 din 27 mai 2011, creditorului . SRL Buzau si_,30 lei cheltuieli de executare, conform procesului verbal al executorului judecatoresc.
Potrivit art. 371 C. proc. civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită care are loc în oricare din formele prevăzute de lege, inclusiv prin poprire conform art. 452 și următoarele C. proc. civilă.
Conform art. 452 alin. 1 C. pr. civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. A.. 2 lit. c stipulează că nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele necesare plății drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi.
Potrivit art. 453 alin. 1 poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc, art. 454 alin. 1 prevăzând că aceasta se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată terțului poprit, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
Totodată, conform art. 456 alin. 1 lit. a, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului.
Potrivit art. 457 alin. 2 în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare.
Art. 460 alin. 1 prevede că, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit alin. 2, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi; terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei.
Conform alin. 3 dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Prin urmare, în cadrul cererii de validare a popririi, instanța are de analizat exclusiv dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, neputând face obiectul acestei proceduri verificarea legalității titlului executoriu sau lămurirea acestuia, ori verificarea legalității declanșării executării silite împotriva debitorului sau a legalității actelor de executare.
Rezultă din aceste dispoziții legale că obligația de plată a sumei de bani stabilită prin sentință nr. 2394/27.05.2011 a Tribunalului Buzau, revine debitorului Colegiul N. „Al. Vlahuta,,, indiferent de sursa de finanțare a lucrării executate în baza contractului de executie lucrări nr.1362/10.07.2008, incheiat intre debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,, si S.C. Grand Construct S.R.L.; a Contractului de subantrepriza nr.27/13.07.2008, incheiat intre societatea intimata si S.C. Grand Construct S.R.L. si de beneficiarul acestei lucrări - Scoală I-IV Margaritesti + Grădinița Fantanele.
Faptul că ulterior pronunțării sentinței nr. 2394/27.05.2011, scoala cu clasele I-VIII Mărgăritești a căpătat personalitate juridică și a preluat obiectivul ,, Reabilitare Școală cu clasele I-IV Mărgăritești + Grădinița Fântânelele" având drept urmare, potrivit protocolului de predare-primire, înregistrarea în evidențele contabile a arieratelor în cauză, nu îndreptățea debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,, să refuze executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și să formuleze prezenta contestație la executare împotriva dispozițiilor de poprire date de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 1057/2011.
Pentru aceste argumente, contestația la executare formulată de Primăria Rm.Sarat reprezentată prin primar împotriva dispozițiilor de poprire date de executorul judecătoresc nu este întemeiată, deoarece primarul Rm.Sarat are calitatea de ordonator principal de credite al debitorului Colegiul N. „Al. Vlahuta.
Problemele legate de faptul ca derularea fondurilor alocate executării lucrării „Reabilitare, modernizare și extindere Grădiniță cu Program Prelungit”, care nu se mai face prin Colegiul N. Al. Vlahuta, deoarece scoala a capatat personalitate juridica, nu constituie un motiv legal și temeinic pentru contestația la executare împotriva dispoziției de poprire, pentru acest motiv terțul poprit Primăria Nehoiu, reprezentată prin primar, în calitate de ordonator de credite, avea posibilitatea legală să formuleze, în temeiul art. 399 și al art. 400 alin.2 C. proc.civilă, contestație la executare privind lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu respectiv a sentinței nr. 2394/27.05.2011.
De vreme ce debitorul Colegiul N. Al. Vlahuta are conturi deschise la tertul poprit P. Rm.sarat, odată înființată poprirea de către executorul judecătoresc, acesta era obligat ca, în termen de 15 zile de la scadența sumelor ce urmau a alimenta conturile debitorului, să le indisponibilizeze, în măsura necesară realizării creanței creditorului . SRL. Actele emise de către B. C. L. C. in Dosarul executional nr.1057/2011 nu sunt de natura a vatama in vreun fel interesele M. Ramnicu Sărat sau ale Primăriei Ramnicu Sărat.
Tribunalul apreciaza ca nu poate fi retinuta institutia novatiei, intervenita prin acordarea personalității juridice Scolii Margaritesti, avand in vedere ca schimbarea debitorului prin preluarea de datorie se poate face doar in cadrul unui act juridic incheiat in baza art. 1599 cod civil, numai cu acordul creditorului, asa cum stabileste art. 1605 cod civil, drept pentru care, in lipsa acordului intimatei, Colegiul N. „Al. Vlahuta,, ramane obligat la plata sumei de 484.129,11 lei, inclusiv cheltuielile de executare si dobânzile datorate.
De asemenea, Procesul Verbal de stabilire cheltuieli executare din data de 03.10.2011 si Procesul verbal de actualizare sume încheiat in data de 29.08.2012, sunt înscrisuri emise de către B. C. L. C. inainte de emiterea adresei de poprire si reprezintă acte de executare ce vizează strict raportul juridic dintre societatea intimata si debitorul Colegiul N. „Al. Vlahuta,,, fapt recunoscut si de către contestatoare in acțiunea formulata: „asa cum se poate observa din titlul executoriu reprezentat de Sentința nr.2394/27.05.2011, nu am avut in litigiu nicio calitate, nu am fost citați „(pagina 3, alin.2).
Față de considerentele expuse, întrucât în speță nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de contestatoarea Municipiul Rm.Sărat prin primar, cu sediul in mun.Rm.Sarat, ..1, jud. B., împotriva s.c. nr. 17/08.01.2013 a Judecătoriei Rm.Sarat, pronunțata in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul in mun. B., ., jud. B., ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013.
Președinte, D. R. | Judecător, G. I. R. | Judecător, V. B. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. RD /Tehnored RD
2 ex/10.04.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Judecătoria Rm Sărat
Jud. fond – C. M. C.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 167/2013. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Decizia nr. 1524/2013. Tribunalul BUZĂU → |
---|