Contestaţie la executare. Decizia nr. 1567/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1567/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 22458/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1567/2013
Ședința publică de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Judecător E. P.
Judecător A. M.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în B., . jud.B., împotriva sentinței civile nr.3095/22.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea-intimată ., cu sediul în B., . jud.B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă consilier juridic M. L., intimata fiind reprezentată de director T. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a depus la dosar concluzii scrise, iar intimata - precizări, după care:
Consilier juridic M. L. solicită ca reprezentantul intimatei să precizeze dacă are studii juridice.
Reprezentantul intimatei precizează că nu are studii juridice, fiind directorul societății.
Instanța constată că este prezent în instanță reprezentantul legal al intimate, nefiind reprezentant convențional.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei învederează că înscrisul depus la dosar cu titlu de întâmpinare nu îndeplinește condițiile prev.de art.115 C.pr.civ. și solicită să se constate că nu s-au formulat apărări în cauză. Susține că sentința este criticabilă pentru motivele de recurs așa cum au fost formulate în scris și solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea excepției inadmisibilității, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației la executare ca inadmisibilă. Pe fond, arată că hotărârea este netemeinică și nelegală, legea fiind cea care decide ordinea stingerii obligațiilor de plată. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat. Susține că a solicitat Administrației Finanțelor Publice stingerea datoriilor conform prevederilor Codului de procedură fiscală, pe care nu l-au respectat. După ce s-au efectuat două rapoarte de expertiză, se dorește o rejudecare pentru a plăti o nouă expertiză. Invocă prevederile art.114 al.2/3, art.145, art.169 al.1,2 C.pr.fiscală și 110 Cod civil, nefiind respectate de către recurentă.
INSTANȚA
Asupra prezentului recurs civil.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din data de 30.09.2011, contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea titlului executoriu nr.91 din data de 08.09.2011, precum si a somației nr.10/_ /_ din 09.09.2011, conform cărora era obligată să achite suma de 8.984 lei cu titlu de impozit pe salariu si contribuție asigurări sociale.
In motivarea cererii contestatoarea a arătat că este eronat calculul sumei, deoarece in aceasta s-au inclus nelegal dobânzi si penalități de întârziere in suma de 4.223 lei.
In dovedirea cererii contestatoarea a depus la dosar înscrisuri, solicitând si proba cu expertiza contabilă.
În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr. 3095/22.02.2013, prin care a admis cererea formulata de contestatoarea ., a anulat in parte titlul executoriu nr.91 si somația nr.10/_ /_ din data de 08.09.2011 emise de intimată, pe care le menține pentru suma de 4.063 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 08.09.2011 pe numele contestatoarei s-a emis titlul executoriu nr.91 si somația nr.10/_ /_, conform cărora contestatoarea era somata să achite intimatei suma de 8.984 lei cu titlu de impozit pe veniturile din salarii si contribuția de asigurări sociale.
In urma efectuării expertizei s-a întocmit Raportul nr.170 din 24.01.2013, conform căruia, contestatoarea datorează intimatei suma de 4.063 lei cu titlu de dobândă și penalități, deoarece organul fiscal nu a respectat cele înscrise de agentul economic in ordinele de plată.
La raportul de expertiză intimata a formulat Obiecțiunile nr.1359 din 20.02.2013, însă acestea nu au fost de natura a schimba concluziile la care s-a ajuns.
Temeiul juridic al cererii contestatoarei îl constituie art.399 si urm. C.proc.civ si art.172-173 din OG nr.92/2003 privind C.proc.fiscala.
Având in vedere situația reținută și prevederile legale invocate, instanța a apreciat că cererea contestatoarei este întemeiată.
Conform concluziilor Raportului de expertiza contabilă nr.170 din 24.01.2013, contestatoarea datorează intimatei suma de 4.063 lei cu titlu de dobândă și penalități.
In acest fel se infirmă autorizat că suma datorată de contestatoare intimatei ar fi de 8.984 lei, așa cum aceasta a prevăzut în titlul executoriu si somația emisă la data de 08.09.2011 .
In consecința, instanța a admis cererea contestatoarei și a dispus anularea în parte a titlului executoriu nr.91 si a somației nr.10/_ /_ din data de 08.09.2011, menținându-le pentru suma de 4.063 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Administrația Finanțelor Publice a municipiului B., solicitând, în temeiul art.3041 Cod procedura civilă, examinarea cauzei sub toate aspectele.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că începând cu anul 2010, in scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale prin împiedicarea procedurilor execuționale, S.C. A. S.A. a investit Judecătoria B. cu o multitudine de contestații la executare aproape identice, in conținutul cărora nu a invocat motive de nelegalitate a executării silite, toate cuprinzând aceeași „motivație”: titlul executoriu este incorect "întocmit nerespectându-se prevederile legale (!!!).
Cu excepția soluției din prezentul dosar, soluțiile pronunțate in celelalte dosare care au fost soluționate au fost de respingere a contestațiilor; dintre aceste dosare soluționate se distinge cel având nr._, în care a fost pronunțata Sentința nr.4736/02.04.2012 prin care instanta a respins contestația la executare, soluția fiind menținută de instanța de control judiciar, astfel cum rezultă din Certificatul de grefa eliberat la data de 02.07.2013 de Tribunalul B.. In consecința, după o împiedicare a executării silite de aproape trei ani, recurenta a reluat procedura de executare silita a obligațiilor datorate bugetului general consolidat de S.C. A. S.A. B., obligații care la data formulării prezentului recurs sunt in cuantum de 503.621 lei.
In condițiile inexistentei unei minime motivări in fapt si in drept a contestației ce formează obiectul prezentului dosar, prin întâmpinarea nr.170/13.01.2012 a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației la executare îndreptata împotriva Titlului executoriu nr.91/08.09.2011, dat fiind ca acest titlu constituie o copie certificată de pe Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._/12.07.2011 - act administrativ fiscal ce constituie totodată titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată procedura de executare silită a sumei de 8.948 lei prin emiterea Somației nr.559/08.09.2011.
Învederează recurenta că fără să-i fi fost comunicat vreun înscris din care sa rezulte că S.C. A. S.A. a solicitat administrarea probei cu expertiza, instanța a dispus administrarea acestei probe; după înlăturarea Raportului de expertiza întocmit de expert Plesu Ș., a fost întocmit de P. M., raport împotriva căruia a formulat obiecțiuni, însă instanța a considerat că răspunsul la acestea nu este de natură a schimba concluziile.
In consecință, cu motivația: „conform concluziilor Raportului de expertiza contestatoarea datorează intimatei suma de 4.063 lei", instanța a admis contestația.
Susține recurenta că instanța nu a soluționat excepția de inadmisibilitate legal invocata in apărare; a administrat proba cu expertiza cu încălcarea dispozițiilor procedurale care reglementează administrarea dovezilor; prin neluarea in considerare a obiectiunilor la Raportul de expertiza instanța i-a încălcat dreptul la apărare; hotărârea instanței de fond este nemotivată; iar pe fond, hotărârea este netemeinica si nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a precizat că, așa cum a arătat anterior, prin întâmpinarea nr.170/13.01.2012 a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației îndreptata împotriva Titlului executoriu nr.91/08.09.2011; in motivarea acestei excepții a arătat instanței ca in îndeplinirea obligației prevăzuta de art.145, alin.l din Codul de procedura fiscala (anexarea la somație a unui exemplar al titlului executoriu), a emis si comunicat contestatoarei Titlul nr.91/08.09.2011, care constituie o copie certificata de pe titlul care stă la baza executării silite și care este constituit de Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._ din 12.07.2011, aceasta din urma fiind comunicată debitoarei contestatoare la data de 01.08.2011 si nefiind contestată la instanța de contencios administrativ competentă.
Deși avea obligația legala (art.137 alin.l Cod.proc.civ.) de a se pronunța asupra acestei excepții anterior soluționării fondului, instanța nu s-a pronunțat deloc, nici anterior si nici odată cu fondul, motiv pentru care solicită: in principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării excepției de inadmisibilitate; iar în subsidiar, admiterea recursului si modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare ca inadmisibilă.
Mai arată recurenta că prin contestația cu care a investit instanța de judecata S.C. A. SA. nu a solicitat administrarea vreunei probe, a făcut doar precizarea „este in curs de executare o expertiză contabilă pentru stabilirea debitului”, referindu-se la dosarul nr._ .
Din sentința recurată (pag.2, alin.2) rezulta ca „în dovedirea cererii contestatoarea a depus la dosar înscrisuri solicitând si proba cu expertiza contabilă".
Anterior termenului de judecată din 13.01.2012 intimatei i-a fost comunicat înscrisul datat de contestatoare 11.11.2011, prin care a solicitat amânarea pentru a-și angaja apărător, anexând totodată înscrisuri; deci, nici prin acest înscris nu a fost solicitată proba cu expertiză.
Din mențiunile existente pe Portalul instanțelor judecătorești, rezulta că proba cu expertiză a fost admisă de instanța de judecată la termenul de judecata din 10.02.2013.
In considerarea principiului contradictorialității si respectării dreptului la apărare, orice probe propuse in cadrul unui proces trebuiesc puse in discuția părților, putând fi încuviințate de instanță numai după ce părțile se pronunță asupra admisibilității lor; nicio probă nu poate fi opusă celeilalte părți dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta.
In speța, instanța nu i-a dat posibilitatea de a discuta aceasta probă, întrucât nu i-a comunicat obiectivele propuse de contestatoare pentru a putea formula un punct de vedere.
In acest context, solicită instanței de control judiciar: in principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea administrării probatoriului, cu respectarea principului contradictorialității si al dreptului la apărare; in subsidiar, admiterea recursului si modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată dat fiind că sentința recurată este fundamentată strict pe o probă ce nu a fost legal administrată.
Prin comunicarea Raportului de expertiza împreuna cu adresa din 28.01.2013, instanța de fond i-a respectat formal dreptul la apărare; in realitate, prin nesolicitarea expertului de a răspunde la obiecțiunile formulate, instanța i-a încălcat dreptul la apărare.
Prin obiecțiunile formulate a arătat instanței de fond că Raportul de expertiză cuprinde erori grave de aplicare a legislației în materia stingerii obligațiilor fiscale, că expertul a nesocotit legea specială aplicabilă invocând dispozițiile dreptului comun.
Instanța însă, a denaturat vădit sensul solicitărilor sale, în sensul că nu a solicitat expertului să spună dacă are sau nu cunoștințe juridice, ci a solicitat să spună dacă cunoștințele juridice deținute ii permit să facă distincția intre aplicabilitatea legii speciale si aplicabilitatea dreptului comun si, in caz afirmativ, sa precizeze daca dispozițiile art.1110 cod civil înfrâng dispozițiile art.114-115 din Codul de procedura fiscala.
Răspunsul la aceasta întrebare era esențial în stabilirea corectă a situației de fapt si de drept, pentru că toata problema dedusă spre soluționare instanței de fond a constat in corecta sau incorecta modalitate in care plățile făcute de debitoare au stins obligațiile fiscale existente in evidența fiscală.
In situația in care instanța de fond nu avea nevoie de răspunsul expertului la aceasta întrebare, avea obligația de a o lămuri ea însăși, respectiv să spună care dispoziții legale primează și mai ales - de ce.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea obligării expertului să răspundă la obiecțiunile formulate de A.F.P. B..
Susține recurenta că întreaga motivație a soluției constă în propoziția „conform concluziilor Raportului de expertiză contestatoarea datorează intimatei suma de 4.063 lei".
Aceasta „motivare" constituie nu numai o încălcare, ci o veritabilă sfidare a dispozițiilor procedurale care obligă instanța de judecata să demonstreze în mod logic deplina concordanță dintre soluția pronunțata și realitate, să analizeze susținerile ambelor părți si să explice motivele pentru care a admis sau respins susținerile respective; ori, instanța a înțeles să invoce în motivare numai concluziile Raportului de expertiză, deși avea obligația de a-și motiva propria poziție chiar și în cazul primirii concluziilor.
Concluziile Raportului de expertiza puteau constitui numai elemente de convingere pentru instanța, nicidecum aceasta nu era ținută de ele; aceasta înseamnă ca instanța trebuia să-și motiveze soluția, nu doar sa invoce Raportul de expertiza.
In acest sens, solicită instanței de recurs sa aibă in vedere Sentința civila nr.4736/02.04.2012, prin care Judecătoria B. a respins o contestație identică cu cea care face obiectul prezentului dosar, formulată de aceeași S.C A. S.A.; motivarea acestei hotărâri cuprinde aproape șapte pagini, instanța demonstrând atât netemeinicia susținerilor contestatoarei, cât si netemeinicia Raportului de expertiza cuprinzând concluzii similare cu cel întocmit in prezenta cauză. Subliniază că această hotărâre a fost menținută de instanța de control judiciar, prin respingerea recursului formulat de S.C. A. S.A..
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea motivării hotărârii pronunțate.
Pe fond, recurenta apreciază că sentința este netemeinică si nelegală, pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată instanța a modificat titlul executoriu anexat Somației nr. 559/08.09.2011 emis de AFP B. având in vedere concluziile Raportului de expertiza intocmit in cauza.
Așa cum a arătat anterior, acest titlu constituie o copie certificată de pe titlurile executorii executate silit de instituție, întrucât dispozițiile art.145 alin.l din Codul de procedura fiscală instituie obligația comunicării, odată cu somația, a unui exemplar al titlului executoriu; in conținutul titlului executoriu, la rubrica „documentul prin care s-a evidențiat suma de plată" este precizată Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._ din 12.07.2011, aceasta fiind de fapt titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată procedura de executare silită, titlu a cărui cenzurare nu este posibilă decât de către instanța de contencios administrativ, întrucât constituie act administrativ fiscal.
Aceasta înseamnă că modificarea de către instanța a copiei certificate de pe titlul executoriu, iar nu a titlului însuși, nu poate avea drept consecință scăderea din evidența fiscală a unor sume pentru simplul fapt ca debitele au fost înscrise in evidența fiscală în temeiul Deciziei nr._/12.07.2011.
Lipsa oricărei motivări a soluției determină dificultatea instituției de a motiva recursul pe fond, astfel încât înțelege să formuleze critici cu privire la Raportul de expertiză:
In speță fiind vorba despre executarea silită a unor creanțe fiscale astfel cum sunt definite de art.21 Cod proc.fisc. este aplicabila legea speciala, respectiv Codul de procedura fiscala; in acest sens sunt dispozițiile art.2 alin.3 Cod proc.fisc potrivit cărora „unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului de procedura civilă".
In materia imputației plății creanțelor fiscale dispune Codul de procedura fiscala (art. 114-115), astfel încât dispozițiile art.1110 Cod civil, invocate de expert, nu au absolut nicio relevanță, respectiv nu debitorul decide ce obligații de plată sunt stinse prin plățile efectuate.
Expertul a reținut in mod corect conținutul art. 114, art. 115 si art. 169 din Codul de procedura fiscala și le-a interpretat corect concluzionând că în condițiile declanșării procedurii de executare silită debitele se sting în ordinea vechimii, mai întâi creanța principală și apoi accesoriile acesteia: deficitară este numai modalitatea de exprimare a expertului, care a considerat că "organul fiscal ajunge să execute obligații accesorii, atâta vreme cât agentul economic are în sold de plată creanțe principale (debite)".
Exprimarea expertului este deficitară întrucât induce reproșul că sunt stinse obligații anterioare celor pe care debitorul intenționează să le achite; ori, această modalitate de stingere a obligațiilor de plată este expres reglementata de lege, instituția recurentă neavând un drept de opțiune cu privire la ordinea de stingere.
In vădită contradicție cu textele de lege pe care le citează și cu concluzia pe care o trage, expertul afirmă că „nu există o reglementare clară care să dea dreptul executării titlurilor in integralitate, in pofida executării creanțelor principale din alte titluri." Această afirmație nu numai ca nu are nici un fundament, ci constituie o veritabilă aberație.
Astfel: este clar că art.114 alin.(2A3) Cod proc.fisc. stabilește ca în cazul plăților ce nu acoperă integral obligațiile datorate, distribuirea se face într-o anumită ordine; este clar ca art.115 alin.l lit.b) stabilește ca in condițiile declanșării procedurii de executare silita debitele se sting in ordinea vechimii, mai întâi creanța principală si apoi accesoriile acesteia. Singurul motiv pentru care expertul a apreciat că debitoarea datorează obligații fiscale mai mici decât cele reale este precizat la fila 5 penultimul alineat si constă in faptul ca „organul fiscal nu a respectat cele înscrise de agentul economic in ordinele de plata". Pornind de la acest motiv, expertul a făcut eroarea de a calcula accesoriile de la un sold de plata existent in contabilitatea contestatoarei care nu si-a operat plățile conform înștiințărilor privind stingerea creanțelor transmise de instituția recurentă.
In soluționarea temeinica si legala a prezentei cereri de recurs, solicită instanței sa aibă in vedere că legiuitorul nu a dat în competența materială a judecătoriilor posibilitatea cenzurării creanțelor fiscale, ci in competența unor instanțe specializate - secțiile de contencios administrativ si fiscal ale tribunalelor.
In condițiile în care stingerea obligațiilor fiscale a fost făcută de AFP B. cu respectarea dispozițiilor Codului de procedura fiscală, Raportul de expertiza si implicit soluția instanței de fond este nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului si modificarea sentinței recurate in sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Intimata-contestatoare S.C. AQAUFOR SA. B., a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că la data formulării recursului avea datorii totale în sumă de 135.093 lei (debite principale plus penalități, plus majorări).
De asemenea, în fișa sintetică eliberată de organul fiscal debitele principale sunt prezentate pe perioada 2002 - 2013, iar plățile pe care le-a făcut sunt prezentate pe perioada 2006-2013.
Consideră că organul fiscal încalcă în mod flagrant dispozițiile articolelor 114 alin 23, art. 145, art. 169 alin 1 și 2 Cod procedură fiscală și art. 110 Cod civil, potrivit cărora trebuiau stinse mai întâi obligațiile principale de plată și mai apoi accesoriile, comportându-se după regulile bancare și nu după Codul fiscal.
În cauză este vorba despre încasarea accesoriilor și penalităților și nu a datoriei principale, cu toate că în documentele aflate la dosar, specificația plăților era expresă cu trimitere la debitul principal. Prin această modalitate pârâta a păstrat baza de calcul a accesoriilor neatinsă, în loc să o diminueze potrivit specificațiilor din documentele de plată, menținând în mod nelegal suma datorată ca temei al calcului accesoriilor.
Susține că nu există o reglementare clară care să dea dreptul executării creanțelor accesorii în pofida creanțelor principale și că trei expertize contabile au stabilit diminuarea semnificativă a datoriilor în cazul în care organul fiscal ar fi efectuat imputarea plății direct asupra debitelor în conformitate cu mențiunile făcute de noi în instrumentele de plată.
Consideră intimata-contestatoare că sentința nr. 3095/22.03.2013 este corectă, temeinică și legală și că instanța de judecată a respectat toate prevederile procedurale, motivele recursului fiind nefondate, astfel că solicită respingerea recursului.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 c.p.c., Tribunalul apreciază că recursul este întemeiat, astfel că în temeiul art.312 al.1 c.p.c. urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei, potrivit căreia instanța fondului nu a motivat sentința pronunțată, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, este fondată.
Din dispozițiile art. 261 alin.1 c.p.c. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
În acest sens, pct.5 al textului menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.
Motivarea se face în concret, simpla afirmație că un fapt rezultă din probele dosarului, fără să se arate în ce constau aceste probe, constituind în realitate, o nemotivare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa, că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat „ studiate” adică examinate de către tribunalul sesizat. Art.6 din CEDO implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților.
În speță, se constată că sentința pronunțată de instanța de fond nu a fost motivată în fapt și în drept, așa încât pe calea controlului judiciar să poată analiza justețea acesteia.
Din verificarea motivării sentinței rezultă că în realitate instanța de fond a făcut o motivare sumară, confuză, din cuprinsul căreia nu rezultă ce a avut în vedere atunci când a anulat în parte titlul executoriu și somația, menținându-le pentru suma de_ lei, simpla referire la raportul de expertiză, raportat la care a pronunțat soluția, nefiind o motivare convingătoare, în condițiile în care recurenta intimată a invocat motive de inadmisibilitate ale contestației și de nelegalitate a raportului de expertiză, de aplicare greșită a legii în ceea ce privește imputația plății, neanalizate și neînlăturate de instanța fondului.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul, în baza art. 312 c.pc., urmează a admite recursul, a casa sentința recurată și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fond .
În fine, urmare a admiterii recursului în cazul arătat, nu se mai impune cercetarea celorlalte motive invocate, care vor fi examinate de către instanța de trimitere ca susțineri de fond, în măsura în care sunt utile judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în B., . jud.B., împotriva sentinței civile nr.3095/22.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea-intimată ., cu sediul în B., . jud.B..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2013.
Președinte, M. Ș. | Judecător, E. P. | Judecător, A. M. |
Grefier, C. C. |
Red.EP
Th.red.MH/EP
2 ex./2.10.2013
Dosar fond nr._ Judecătoria B.
Judecător fond I. V.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 203/2013. Tribunalul BUZĂU | Reparare prejudicii erori judiciare. Sentința nr. 1243/2013.... → |
|---|
