Contestaţie la executare. Decizia nr. 646/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 646/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 22846/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 646/2013
Ședința publică de la 10 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier D. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata A. V. OLGUȚA, domiciliată în comuna Vadu Pașii, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1378/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatoarea DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B., cu sediul în municipiul B., . Bis, județul B., și intimatul B. E. JUDECĂTORESC A., cu sediul în municipiul B., Piața Dacia, ., ., județul B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța constată că în motivele de recurs recurenta A. V. Olguța a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ din 01.08.2012, contestatoarea D.S.V.S.A. B. a formulat, în contradictoriu cu intimații A. V. OLGUȚA și Biroul Executorului Judecătoresc A. A., contestație la executare împotriva formelor de executare din dosarul de executare nr. 747/ 2011, solicitând anularea acestora, restabilirea situației anterioare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că prin adresa emisă de intimatul B.E.J. A. A. și recepționată de ea la 12.07.2012, a fost înștiințată despre poprirea conturilor sale deschise la Trezoreria B., pentru debitul datorat intimatei în baza sentinței civile nr. 111/ 13.02.2012, pronunțată de Tribunalul B. și din procesul verbal nr 747/12.12.2011, încălcându-se prevederile OUG 71/2009
Titlul executoriu în baza căruia a fost începută executarea silită a rămas definitivă și irevocabilă la data de 04.04.2008 în urma deciziei Curții de Apel Ploiești, dacă nu s-a început executarea hotărârii într-un anumit termen ea își pierde caracterul executoriu, forța obligatorie prin intervenirea prescripției
Cu toate acestea, în titlul executoriu s-a menționat că tichete de masă urmau a fi acordate începând cu data de 10.12.2006, iar nu și în continuare, drept pentru care pretențiile creditoarei sunt neîntemeiate. Din actele execuționale nu rezultă în mod clar modul de calcul al tichetelor datorate creditorului, perioada 10.12.2006 la zi, datorând tichete de masă până la data la care a fost pronunțată sentința.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 alin. 1 și art. 399 și următoarele C. pr. civ., art 242 alin 2 C.p.civ
Intimata a formulat întâmpinare potrivit art 115 și următoarele C.p.civ, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata a invocat prescripția dreptului la acțiune, întrucât au trecut mai mult de 15 zile de la primirea somației de către contestatoare, care a fost trimisă în cursul anului 2011, acesta reprezentând primul act de executare, față de care contestatoarea era în drept să formuleze contestație. Or, prin depășirea respectivului termen, nu se mai putea formula contestație la executare, dispoziția de poprire nereferindu-se la persoana contestatoare și reprezentând doar o continuare a executării.
Pe de altă parte, a apreciat că tichetele de masă nu reprezintă drepturi salariale, astfel încât nu sunt incidente în cauză dispozițiile O.U.G. nr. 71/ 2009. A mai susținut că nu a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită, deoarece, prin cererea adresată executorului judecătoresc, termenul de prescripție de 3 ani, care nu se împlinise, s-a întrerupt, fiind fără relevanță că procedura de încuviințare a executării s-a prelungit în timp.
Intimata a susținut că executorul a procedat în mod corect, relativ la întinderea titlului executoriu și cât timp nu a fost formulată o cerere de lămurire a dispozitivului acestuia, trebuie să se aibă în vedere că drepturile intimatei trebuie calculate fără limită în timp, până când legea în baza cărora au fost acordate este în vigoare.
A mai adăugat intimata că acțiunea trebuie supusă timbrajului și obligației de plată a cauțiunii, întrucât scutirea prevăzută de art. 7 din O.G. nr. 22/ 2002 se referă doar la instituțiile și autoritățile publice care au efectuat demersuri pentru obținerea sumei supusă executării, ceea ce contestatoarea nu a făcut.
Deși legal citat, intimatul B.E.J. A. A. nu a depus întâmpinare potrivit art 115 și urm C.p.civ, nu s-a prezentat in instanță și nu a solicitat administrarea de probe.
Părțile au uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri.
În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr.1378 din 28.01.2013, prin care a admis, în parte, excepția tardivității contestației la executare, formulată de intimata A. V. Olguța în privința actelor de executare constând în: somația nr 747/12.12.2011 și procesul verbal nr. 747/12.12.2011.
Respinge, ca tardiv formulată, contestația la executare îndreptată împotriva actelor și formelor de executare din dosarul de executare nr. 747/ 2011, reprezentate de somația nr 747/12.12.2011 și procesul verbal nr. 747/12.12.2011, a admis, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea Directia S. Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor B., a dispus anularea, în parte, a Dispoziției de poprire nr. 747 din 11.07.2012, emisă în dosarul de executare silită nr. 747/ 2011 al intimatului B.E.J. A. A., cu privire la procentul de 95 % din suma urmărită silit și a respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimat în întâmpinare, văzând motivele de fapt și temeiul de drept invocate de acesta – art.401 alin.1 lit a și C.proc.civ. instanța de fond a calificat această excepție ca fiind excepția tardivității formulării contestației la executare.
Examinând excepția tardivității contestației la executare instanța de fond a reținut că executarea silită din dosarul de executare nr. 747/ 2011 al Biroului Executorului Judecătoresc A. A. a debutat prin emiterea somației nr. 747 din 12.12.2011, prin care s-a pus în vedere contestatoarei D.S.V.S.A. B. ca, în termen de 1 zi de la primire, să acorde în beneficiul intimatului un număr de 424 tichete de masă aferente perioadei 10.12.2006 la zi și să achite suma de 262,45 lei cheltuieli de executare.
Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii, somația nr. 747/ 2011 și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor nr. 747/12.12.2011 au fost comunicate contestatoarei D.S.V.S.A. B., prin împuternicit, în data de 21.12.2011, moment de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru această parte de a formula contestație la executare împotriva executării înseși. Or, în condițiile în care, potrivit rezoluției de pe cererea de chemare în judecată, contestația la executarea fost înregistrată la instanță în data de 01.08.2012, este evident că termenul imperativ prevăzut de lege nu a fost respectat.
În consecință, pentru motivele invocate mai sus, instanța de fond a admis, în parte excepția tardivității contestației la executare, formulată de intimata A. V. Olguța în privința actelor de executare constând în: somația nr 747/12.12.2011 și procesul verbal nr. 747/12.12.2011 și să respingă, ca tardiv formulată, contestația la executare îndreptată împotriva actelor și formelor de executare din dosarul de executare nr. 747/ 2011, reprezentate de somația nr 747/12.12.2011 și procesul verbal nr. 747/12.12.2011.
Referitor la contestația la executare împotriva dispoziției de poprire, analizând actele de executare din copia dosarului de executare nr. 747/ 2011, înaintat de intimatul Biroul Executorului Judecătoresc A. A., instanța de fond a constatat că, ulterior emiterii somației, singurul astfel de act întocmit a fost dispoziția de poprire nr. 747/2011 adresată Trezoreriei B., care a fost comunicată contestatoarei D.S.V.S.A. B., prin împuternicit, în data de 12.07.2012, situație în care, cu privire la aceasta, contestația cu care a fost învestită instanța formulată la data de 27.07.2012 și transmisă cu serviciul poștal, nu este tardivă, urmând a se analiza pe fond în cele ce urmează.
Față de susținerile din cuprinsul întâmpinării formulate de intimata, relativ la necesitatea timbrării acțiunii, instanța fondului a constat că, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/ 1997, sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice, iar conform art. 7 din O.G. nr. 22/ 2002, cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.
Pe fondul contestației la executare formulate împotriva dispoziției de poprire, instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 399 alin. 1 C. pr. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. A.. 2 prevede ca nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Instanța de fond a mai reținut că prin sentința civilă nr. 111/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ a fost obligată pârâta contestatoare la acordarea tichetelor de masă în cuantum de 20 tichete în favoarea funcționarilor publice membri ai sindicatelor componente ale reclamantei, pentru anul_06
Deși contestatoarea susține că titlul nu conține în dispozitiv perioada exactă pentru care se atribuie tichetele de masă, se constată că în considerente se face referire la art.23 din Legea nr.435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar. Potrivit acestui articol, începând cu data în vigoare acestei legi personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare publice finanțate din venituri publice sau subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor.
Întrucât art.23 din Legea nr.435/2006 enunțat mai sus nu a suferit modificări de la data intrării legii în vigoare și până în prezent, rezultă că dreptul de a încasa lunar cele 20 de tichete de masă subzistă până la abrogarea legii sau până la intervenirea unei modificare legislativă care suprimă acest drept, motivul invocat de contestatoare în sensul că titlul nu prevede atribuirea în continuare a tichetelor de masă fiind neîntemeiat.
Conform art. 1 alin. 1 lit. a – e din O.U.G. nr. 71/ 2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; iar în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
A.. 2 al aceluiași articol stipulează că, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Potrivit art. 159 alin. 2 din Codul muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, iar conform art. 160 salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Art. 162 alin. 3 prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/ 1998 prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Conform art. 3 alin. 1 și alin. 2 valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 9 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi și ea poate fi indexată semestrial cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de S..
Atât Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 188 din 2 martie 2010 si nr. 206 din 4 martie 2010), cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat asupra proporționalității măsurilor dispuse prin OUG 71/2009, reținându-se că prin adoptarea și aplicarea acestui act normativ nu se neagă existența si întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu se refuza punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului.
S-a apreciat totodată că măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonata a plăților stabilite prin hotărâri judecătorești) și scopul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului), că nu există indicii că statul nu va respecta calendarul plăților, concluzionându-se că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Mai mult, prin Decizia nr. 1/ 16.01.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată prin O.U.G. nr. 18/2010 și O.U.G. nr. 45/2010, în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Pentru a pronunța această soluție, care este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a reținut că este necesar ca instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care au fost învestite, să evalueze compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 cu art. 6 paragraf 1 C.E.D.O., întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
De asemenea, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Pentru aceste motive s-a constatat că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului și cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, însă analiza în concret a acestei compatibilități nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii, întrucât ar exceda obiectului acestuia și competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul în interesul legii nefiind un recurs național în convenționalitate.
Pe de altă parte, prin Decizia din 04.09.2012 pronunțată de C.E.D.O. cu privire la cererea introdusă de D. D. D. și alții contra României, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.
(În considerentele respectivei hotărâri s-a reținut că executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 al Convenției, iar neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță. În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
S-a apreciat că o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească, iar deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 par. 1 din Convenție. De asemenea, Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. Curtea a arătat că respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional.
Pe de altă parte, Curtea a observat că Guvernului pârât nu i se impută faptul că a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești care le recunoșteau reclamanților anumite drepturi patrimoniale și nici nu s-a susținut că prevederile legale adoptate în materie vizau eliminarea efectelor hotărârilor judecătorești respective. S-a reținut astfel că reclamanții se plâng în principal de eșalonarea, stabilită pe cale legislativă, a executării creanțelor la care au dreptul în urma unor hotărâri judecătorești, solicitându-se să verifice dacă eșalonarea, așa cum a fost aplicată, este compatibilă cu Convenția.
Curtea a constatat că în perioada 2008 - 2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale. În acest sens, O.U.G. nr. 71/2009 a prevăzut plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010 – 2012, O.U.G. nr. 45/2010 a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012 – 2014, iar Legea nr. 230/2011 a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012 - 2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5% în primul an până la 35% în ultimul an.
Curtea a amintit că a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică și în speță, a observat că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară. Întrucât autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai bună decât instanța internațională pentru a stabili ce constituie "utilitate publică", Curtea a admis că, așa cum susține Guvernul, măsurile în litigiu urmăreau un scop de utilitate publică.
Totodată, s-a observat că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie - aprilie 2008 și că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate, iar sumele plătite s-au actualizat de fiecare dată în raport cu indicele prețurilor de consum din data plății.
În aceste condiții, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totală acordată de instanțe, restul sumei trebuind să fie plătit eșalonat, conform legislației în vigoare, până în 2016, iar în dosar nu a existat nimic care să sugereze că Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plăților.
În final, ținând seama de faptul că o parte importantă din sumele datorate reclamanților le-a fost deja plătită, Curtea nu a putut considera că a fost afectată însăși substanța dreptului reclamanților și a apreciat că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Față de cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile expuse, care sunt obligatorii, făcând o analiză concretă a respectării dreptului membrilor creditorului la un proces echitabil și a respectării bunurilor lor, instanța constată că, prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 cu ocazia procedurilor de executare silită prin poprire, în vederea punerii în executare a Deciziei nr. 610/ 15.02.2012, este păstrat justul echilibru între interesele statului și cele ale creditorului obligației.
În acest sens, drepturile patrimoniale ale membrilor de sindicat s-au născut odată cu pronunțarea deciziei instanței de recurs, la 15.02.2012, pe fondul cauzei acțiunea lor fiind respinsă. Potrivit legislației interne, pe fondul crizei economice și financiare, plata respectivelor drepturi este eșalonată pe 5 ani, în intervalul 2012 - 2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5% în primul an până la 35% în ultimul an.
În aceeași măsură, deși până la acest moment autoritățile statului nu au îndeplinit obligația de plată a primei tranșe de 5 %, nici nu au contestat drepturile creditorului și nici nu există o certitudine absolută că plata respectivă nu va fi efectuată până la sfârșitul anului 2012. Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că, prin neachitarea unei tranșe din cele prevăzute pe o durată de 5 ani, într-un interval de 9 luni de la data la care s-a născut dreptul de creanță al creditorului, fără ca termenul prevăzut de lege pentru plata respectivei sume să fi expirat, nu a fost afectată însăși substanța dreptului, iar plata eșalonată a sumelor datorate nu poate fi considerată nerezonabilă în condițiile prelungirii efectelor stării de criză.)
In cauza de față, prin în urma solicitării intimatului creditor, intimatul Biroul Executorului Judecătoresc A. A. a constituit dosarul de executare silita nr. 747/ 2011, in cadrul căruia, prin încheierea ședinței din camera de consiliu pronunțata in 12.12.2011, in dosarul nr._/200/2011, Judecătoria B. – Secția civila, a încuviințat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr 111/13.02.2008, împotriva contestatoarei D.S.V.S.A. B. .
În ceea ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia hotărârea judecătorească și-a pierdut caracterul executoriu, forța obligatorie prin intervenirea prescripției de 3 ani reglementat de art 405 alin 1 C.p.civ, instanța de fond a înlăturat-o, întrucât potrivit art 405 alin 2 C.p.civ termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Hotărârile judecătorești dobândesc caracter executoriu din momentul rămânerii lor definitive.
În speță, astfel cum a arătat contestatoarea prin cererea introductivă, hotărârea judecătorească în discuție a rămas definitivă și irevocabilă la data de 04.04.2008 în urma deciziei Curții de Apel Ploiești. Termenul până la care curge termenul de prescripție în discuție nu este cel la care a fost emisă dispoziția de poprire după cum a susținut reclamanta, ci cel la care creditoarea intimată a formulat cerere de executare silită, în cauză fiind realizată în plus și o recunoaștere a debitului de reclamanta
În urma primirii somației, contestatoarea D.S.V.S.A. B. a comunicat intimatului Biroul Executorului Judecătoresc A. A. adresa nr._/ 11.07.2012, prin care a recunoscut sumele datorate de ea și stabilite prin hotărârile judecătorești definitive și executorii privind plata tichetelor de masă, fără a contesta modul de calcul al sumelor înscrise în somațiile care i-au fost trimise, urmând ca plata să fie făcută în funcție de sumele disponibile din bugetul său.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei din prezenta cauza, instanța de fond a reținut că poprirea a fost înființată de intimatul B.E.J. A. A., care are sediul unde au sediul atât contestatoarea D.S.V.S.A. B., cât și terțul poprit Trezoreria B., astfel încât actul de executare a fost emis de un organ de executare competent.
În ceea ce privește faptul că s-ar fi pus în executare hotărârea judecătorească, respectându-se termenele și condițiile impuse prin aceasta, aspect de natură a conduce la concluzia că executarea silită prin poprire nu s-ar mai impune a se desfășura, instanța de fond a constatat că, deși sarcina probei îi incumba, potrivit art. 1169 Cod civil, contestatoarea D.S.V.S.A. B. nu a dovedit îndeplinirea, în tot sau în parte, a obligației de care era ținută față de intimatul creditor, aceste apărări rămânând la nivelul unor simple susțineri subiective, care nu sunt de natură a conduce la aprecierea că adresa de înființare a popririi nu este legală sau temeinică. .
Cu toate acestea, instanța fondului a constatat că alocația individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, are natura unui drept salarial, iar cât timp, în cauza de față, acest drept a fost stabilit în beneficiul intimatului creditor printr-o hotărâre judecătorească devenită executorie până la data de 31 decembrie 2011, el este supus, din punct de vedere al modalității de îndeplinire a sa, dispozițiilor O.U.G. nr. 71/ 2009, așa cum corect a reținut terțul poprit Trezoreria B., prin adresa nr. 2267/ 18.07.2012.
Constatând faptul că prima tranșă de 5% este scadentă în anul 2012, iar pentru diferența de 95% executarea este suspendată de drept, instanța în temeiul art. 404 alin. 1 C. pr. civ., instanța de fond a admis, în parte, contestația la executare și va anula în parte dispoziția de poprire nr.747 din data de 11.07.2012 în ceea ce privește procentul de 95 % din cuantumul creanței datorate, menținând actul de executare pentru 5% din creanță.
În ceea ce privește tranșa aferentă anului 2013, instanța de fond nu a avut-o în vedere, întrucât la momentul pronunțării prezentei hotărâri nu sunt adoptate norme metodologice legale privind modalitatea concretă în care se va acorda și nici data de scadență a respectivei sume. Pe de altă parte, a fost analizată cererea dedusă judecății prin prisma raporturilor execuționale dintre părți la momentul sesizării instanței.
Referitor la capătul de cerere de restabilire a situației anterioare formulată de contestatoare prima instanță a reținut că potrivit art. 4042 alin. 1 C. pr. civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării, iar potrivit art. 4041 alin. 1 și alin. 2, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, iar bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.
În cauza de față, însă, s-a constatat că, prin modalitatea de soluționare a contestației la executare, nu a fost desființat titlul executoriu și nici executarea silită însăși, ci numai a fost anulat în parte un act de executare, fără însă ca la dosar contestatoarea D.S.V.S.A. B. să fi făcut dovada faptului că, în urma înființării popririi, ar fi suferit o pagubă materială, care să poată fi astfel înlăturată prin restabilirea situației anterioare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale enumerate, instanța de fond a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare.
În privința cererii de suspendare a executării silite solicitată de contestatoare instanța de fond a reținut, din dispozițiile art.403 alin.(1) C., că suspendarea executării se poate dispune până la soluționarea contestație la executare. Având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 402 alin. 2, hotărârea pronunțată în contestația la executare se dă fără drept de apel, fiind astfel definitivă, momentul soluționării contestației la care face referire art. 403 alin. 1 este acela al pronunțării hotărârii în primă instanță.
Scopul suspendării executării este acela de a preîntâmpina producerea unor prejudicii care ar putea fi determinate de continuarea executării, impunând astfel ca executarea să stagneze până la momentul la care are loc verificarea legalității actelor de executare îndeplinite până la data promovării contestației.
Or, în cauza de față, instanța de judecată a rămas în pronunțare atât cu privire la cererea de suspendare a executării, cât și cu privire la contestația la executare, situație în care capătul de cerere privind suspendarea executării silite a fost apreciat ca fiind lipsit de obiect, de vreme ce prin aceeași hotărâre s-a analizat și legalitatea executării silite.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 403 alin. 1 și alin. 3 C. pr. civ., instanța de fond a respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. V. Olguța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând, totodată, că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, invocând dispozițiile art. 3041 raportat la art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a relatat că, în ceea ce privește motivul invocat de contestatoarea D.S.V.S.A B. ce vizează fondul cauzei, respectiv pretinsa obligație a instanței de a se lua în considerare dispozițiile OUG nr.71/2009, motiv reținut de prima instanță în motivate, îl consideră total eronat și nefondat, întrucât în perioada în cauză tichetele de masă nu reprezentau drepturi salariale ci facilități acordate de angajatori salariaților, context în care nu se regăsește în situația unei eventuale suspendări de drept a executării silite instituite de Guvern prin OUG nr.71/2009 – act normativ ce face referiri stricte la punerea în executare a unor titluri executorii ce au ca obiect creanțe născute din drepturi salariale.
Recurenta a mai precizat că nu există o practică unitară cu privire la aplicarea dispozițiilor OUG nr.71/2009 și că în cele mai multe situații instanțele de judecată au respins contestațiile la executare formulate de instituțiile bugetare împotriva executării silite a lor, pentru creanțe reprezentând drepturi salariale obținute prin titluri executării de către salariații lor. Ca urmare, privarea posibilității de executare pe cale judiciară a creanțelor bugete ar aduce atingere drepturilor creditorilor salariați la un proces echitabil, încălcându-se astfel dispozițiile art. 6 din CEDO.
Recurenta a apreciat că prin norma internă reprezentând OUG 71/2009 se produce un dezechilibru în sensul că debitorul – Statul, prin instituțiile sale bugetare, este strict privilegiat în detrimentul persoanei creditoare – salariatul și că,tocmai de aceea C.E.D.O. a reținut în situații similare că Statul, prin instituțiile sale și în calitate de debitor, nu poate să invoce lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea sentinței recurate.
Recurenta a depus la dosar practică judiciară.
Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și evaluarea dovezilor administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 cod pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este neîntemeiat, nu există niciunul din motivele prev. de art. 304 cod pr.civilă, nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, urmează să-l respingă pe următoarele considerente:
Raportat la situația de fapt, Tribunalul reține că obiectul cauzei îl constituie contestația la executare împotriva formelor de executare din dosarul execuțional nr.747 /2001 al B. A. A., reprezentate de titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr.111 din 13.02.2008, pronunțată de Tribunalul B..
Din cuprinsul titlului executoriu, Tribunalul reține că obiectul titlului l-a constituit dreptul intimatei la alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă materializate într-un cuantum de 20 de tichete.
Raportat la motivele de recurs formulate, Tribunalul reține că, în esență, acestea vizează greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor OUG 71/2009, întrucât tichetele de masă nu reprezintă drepturi salariale și, în consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile acestei ordonanțe, care a prevăzut suspendarea punerii în executare a unor titluri executorii ce au ca obiect creanțe născute din drepturi salariale.
Referitor la interpretarea acestor tichete de masă și care în esență vizează obiectul litigiului, Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a interpretat că facilitățile recunoscute recurentei prin hotărârea judecătorească sunt supuse, din punctul de vedere al modalității de îndeplinire, dispozițiilor OUG 71/2009, fapt reținut de Î.C.C.J prin decizia nr.1/16.01.2012 și CEDO, prin decizia din 4.09.2012, care au statuat că prin aplicarea acestei ordonanțe este păstrat justul echilibru între interesele statului și cele ale creditorului obligației.
De asemenea, având în vedere că tichetele de masă la care a fost obligată contestatoarea intimată sunt materializate sub forma unor cupoane valorice, în mod corect interpretarea acestora trebuie înscrisă în sfera drepturilor salariale, în contextul în care deși suportul material al tichetului este reprezentat de un cupon, echivalentul acestuia reprezintă tot o formă de lichiditate materială, fiind prevăzut în contractul individual de muncă, la capitolul salariu, ca beneficiu alături de salariul de bază, conform art.160 Codul Muncii.
În acest context, față de nelegalitatea motivelor de recurs invocate și reținerea ca justă, în speță, a aplicabilității dispozițiilor OUG 71/2009, Tribunalul, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul formulat, ca fiind neîntemeiat, întrucât sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de intimata A. V. OLGUȚA, domiciliată în comuna Vadu Pașii, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1378/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatoarea DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B., cu sediul în municipiul B., . Bis, județul B., și intimatul B. E. JUDECĂTORESC A., cu sediul în municipiul B., Piața Dacia, ., ., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 aprilie 2013.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, D. P. |
Red.G.S./16.04.2013
Dact.E.C./2ex.
Judecătoria B.
Judecător fond - P. F. N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1629/2013. Tribunalul BUZĂU | Fond funciar. Decizia nr. 1830/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
