Uzucapiune. Decizia nr. 679/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 679/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 2886/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 679/2013
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător G. I. R.
Judecător V. B.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de reclamanții B. Ș., B. Ș. M., B. T. F., B. M. N. – toți cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr._ din 09.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect uzucapiune, în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. C. – ambii domiciliați în mun.B., ., ..1, județ B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta B. Ș. – asistată de avocat P. E. L. și intimații – asistați de avocat P. D., lipsă fiind ceilalți recurenți – reprezentați de avocat P. E. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu a fost depusă la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar aferente cererii de recurs, ca urmare a respingerii cererii de ajutor public judiciar, după care:
Apărătorul recurenților depune la dosar chitanța . nr._/17.04.2013 reprezentând taxă de timbru în sumă de 456 lei și timbre judiciare pentru 0,30 lei, copie de pe decizia nr.4735/2.06.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Avocat P. D. depune la dosar două chitanțe din 7.02.2013 și respectiv 20.02.2013 reprezentând onorariu de expert în sumă totală de 1500 lei.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat P. E. L., având cuvântul pentru recurenți, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată. Susține că inițial, prin cererea ce face obiectul dosarului nr._ instanța a fost investită cu revendicare imobiliară. A formulat întâmpinare și cerere reconvențională, s-a opus uzucapiunea ca o excepție, în apărare, pentru dovedirea dreptului de proprietate. Solicită a fi avută în vedere teza probatorie, rezultând că, în ceea ce privește uzucapiunea, sunt îndeplinite condițiile impuse de art.1847, 1890 din vechiul Cod civil. Posesia reclamanților recurenți este utilă și sub nume de proprietar. Pentru apărarea pârâților în sensul că sunt doar detentori precari solicită să fie avute în vedere prev.art.1853 din vechiul Cod civil. Din teza și materialul probator administrat rezultă că pârâții nu au răsturnat situația de fapt invocată, fiind dovedit că a existat înțelegerea și că reclamanții stăpânesc imobilul sub nume de proprietari încă din anul 1978. Solicită să fie avută în vedere decizia nr.4735/2.06.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o cauză similară. A solicitat compararea titlurilor de proprietate. Pentru pârâți, contractul de vânzare-cumpărare are forță probantă relativă, în raport cu uzucapiunea, care este absolută. Aparent doar pârâții dețin titlu de proprietate, dar pentru a putea fi opus trebuie să îndeplinească anumite condiții. Dacă se au în vedere depozițiile de martori și răspunsul la interogatoriu, rezultă că actul de vânzare-cumpărare a avut la bază o viclenie. În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, urmând a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Avocat P. D., având cuvântul pentru intimați, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Referitor la primul motiv susține că se încearcă compararea titlurilor, însă nu suntem în revendicare și trebuie să se dovedească faptul că posesia a avut animus. Pentru data intrării în posesie susține că autoarea B. N. a dobândit imobilul în anul 1956, prin construire. Dovada proprietății sale este dată de certificatul de moștenitor nr.1084/1976 de pe urma lui B. A.. Nu se poate compara posesia cu contractul de vânzare-cumpărare. Recurenții sunt ținuți să probeze excepția uzucapiunii. Ei nu au avut o posesie exclusivă, sub nume de proprietar. Din probe rezultă că B. N. este proprietara și a vândut imobilul pârâților. Reparațiile la imobil au fost efectuate cu acordul lui B. N. și atâta timp cât eu au fost în relație de rudenie cu aceasta au fost tolerați în imobil. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare intervenită în anul 2010 B. N. a păstrat folosința pentru două camere, un hol și o bucătărie. B. N. a deținut atât animusul cât și corpusul posesiei, a fost proprietarul exclusiv și a vândut imobilul pârâților. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata urmatoarele:
Prin cererea introdusa pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 25.02.2011 si inregistrata sub nr._, reclamantii B. S., B. S. M., B. T. F. si B. M. N., au chemat in judecata pe paratii P. I. si P. C., solicitand ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se constate ca au dobandit, prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului casa de locuit si teren aferent, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamantii au invederat instantei ca sunt nepotii si respectiv cumnata paratei; ca in anul l978 s-a casatorit cu B. I. si si-au stabilit domiciliul conjugal in imobilul casa de locuit situat in ., ce apartinea in proprietate mamei sotului sau, B. N.; ca au posedat imobilul casa de locuit si terenul aferent constructiei in mod continuu, netulburati si sub nume de proprietari inca din anul l978, intrunind astfel cumulativ conditiile reglementate de art. 1847 Cod civil; ca posesia exercitata de-a lungul celor 32 de ani a fost utila si efectiva, in sensul ca au savarsit acte de folosinta si de conservare, cu privire la bunurile imobile ce formeaza obiectul prezentului litigiu, in scopul de a deveni astfel proprietari; ca in intervalul de timp amintit au achitat taxele si impozitele aferente cladirii si terenului, intrucat pensia incasata de mama sotului defunct B. N. era nesemnificativa; ca in anul l978, cand s-a casatorit cu defunctul sot, intre parti a intervenit o conventie verbala, existand astfel consimtamantul expres al mamei autorului defunct, cat si al paratei, sa efectueze mai multe imbunatatiri la imobil, intrucat urma sa le apartina in viitor, prin perfectarea unui act autentic; ca la data de 24.02.2010 a fost perfectat contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 489 de B.N.I. Visinoiu E., care atesta faptul ca proprietarii imobilului in discutie sunt paratii; ca urmare a acestui fapt, la data de 5.04.2010 sotul sau B. I. a intreprins un gest inexplicabil, curmandu-si viata.
In drept, reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 1846, l847 Cod civil.
In prijinul actiunii, s-au depus urmatoarele inscrisuri: contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 489/24.02.2010 B.N.P. Visinoiu E., incheiere si extras de carte funciara, dovada achitarii taxei de timbru, acte de stare civila, imputernicire avocatiala.
In termen legal, parata a formulat intampinare in conditiile art. 114 – 115 Cod pr.civ., prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
In principal, s-a sustinut ca posesia asupra imobilului in litigiu a apartinut exclusiv mamei sale, B. N., care a exercitat-o in mod continuu, neintrerupt, netulburat si sub nume de adevarat proprietar din anul l956 pana in anul 2010, momentul perfectarii contractului de vanzare cumparare; ca in anul l996 mama sa s-a mutat din acest imobil in domiciliul sau, acest fapt datorandu-se mediului zgomotos din casa reclamantilor, dar si in aceasta situatie s-a comportat in continurae ca adevarat proprietar al imobilului, deoarece si-a pastrat sub cheie cele doua camere in care locuise efectiv in imobil; ca este adevarat ca reclamantii au locuit in acest imobil din l978, data casatoriei acestora pana in prezent, insa acest fapt, al locuirii, a reprezentat o sedere tolerata de catre B. N., o detentie fara valoare juridica, detentie fara a avea pretentia de posesie utila, intrucat nu a fost exercitata ., sub nume de proprietar.
La dosar, paratii au depus certificat de atestare fiscala eliberat de catre Primaria Stalpu, imputernicire avocatiala, dar si un set de inscrisuri atasate la filele 53 - 58.
Reclamantii au depus la filele 39 – 40 dosar raspuns la intampinare, solicitand inlaturarea apararilor invocate de parati.
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ., instanta a incuviintat partilor un probatoriu testimonial cu martori, inscrisuri si interogatorii.
La filele 47 - 48 dosar s-au atasat interogatoriile luate partilor, iar la filele 24 – 25 declaratiile martorilor M. A. si I. V..
Prin s.c. nr._ din 09.11.2012, Judecatoria Buzau a respins actiunea formulata de reclamantii B. S., B. S. M., B. T. F. si B. M. N., in contradictoriu cu paratii P. I. si P. C.; a respins cererea paratilor privind obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, respectiv onorariu aparator.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: reclamantii au solicitat in contradictoriu cu paratii sa se constate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului casa de locuit si teren situate in ., sustinand in principal ca de-a lungul timpului au exercitat o posesie utila, continua, netulburata de nimeni si sub nume de adevarati poroprietari asupra imobilului.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: reclamantii sunt cumnata, respectiv nepotii paratilor, iar in anul 2010, potrivit contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 489/24.02.2010 de B.N.P. Visinoiu E., imobilul in litigiu a fost vandut de catre B. N. celor doi parati.
In ceea ce o priveste pe vanzatoarea B. N., aceasta a detinut imobilul astfel: in anul l956, impreuna cu sotul sau B. A., prin construire ca bun comun, iar ulterior decesului sotului, 10.03.l976, vanzatoarea a dobandit un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului, conform certificatului de mostenitor l084/23.12.1976, eliberat de notariatul de Stat al Judetului Buzau.
Potrivit art. l837 Cod civil, uzucapiunea este modul de dobandire a proprietatii prin posedarea neintrerupta a unui imobil, in timpul si in conditiile prevazute de lege.
Uzucapiunea este o sanctiune indreptata impotriva vechiului proprietar care, dand dovada de lipsa de diligente, a lasat vreme indelungata bunul sau in mana altei persoane.
Pentru a putea dobandi dreptul de proprietate prin uzucapiunea de lunga durata,posesorul trebuie sa faca dovada indeplinirii urmatoarelor conditii si anume: sa fi exercitat o posesie utila, neafectata de vreun viciu si sa respecte toate conditiile impuse de art. 1847 din Codul civil.
Cat priveste viciile posesiei, din interpretarea dispozitiilor art. 1847 cod civil acestea sunt: discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul.
Astfel, posesia este discontinua cand posesorul a exercitat in mod neregulat, adica cu intermitente, posesia este tulburata cand a fost dobandita prin violenta, este clandestina cand posesorul o exercita pe ascuns de adversarul sau si echivoca atunci cand nu este sigura, nici existenta dar nici lipsa elementului psihologic, anume vointa celui care stapaneste bunul de a se comporta cu privire la bun ca proprietar.
Asadar, posesia este compusa din doua elemente si anume: elementul material intitulat “corpus”, care reprezinta puterea materiala pe care o are o persoana asupra bunului, adica totalitatea faptelor materiale de detinere, folosinta, transformare pe care posesorul o poate exercita asupra bunului si un alt element intentional, numit “animus”, care consta in intentia posesorului de a exercita toate aceste acte materiale ca si cum ar fi titularul dreptului din care ar trebui sa derive puterea materiala.
Lipsa elementului intentional face ca cel care detine bunul sa nu aiba calitatea de posesor, ci de detentor precar.
Din declaratiile celor doi martori audiati in cauza a rezultat ca, desi reclamantii au locuit in acelasi imobil cu autoarea paratilor din anul 1978 pana in anul 2010, cand imobilul a fost vandut paratilor, acestia nu au avut decat calitatea de tolerati, cu atat mai mult cu cat erau rude cu vanzatoarea, neavand astfel atitudinea de a stapani pentru sine in nume de adevarati proprietari, iar posesia exercitata in aceste conditii nefiind continua, fiind afectata de viciul echivocitatii.
Mai mult, din interogatoriile luate partilor se desprinde cu claritate faptul ca si imbunatatirile aduse imobilului de-a lungul timpului de catre reclamanti s-au efectuat numai cu acordul autoarei paratilor, care deasemenea era cea care achita taxele si impozitele aferente imobilelor, asa cum reiese din inscrisurile atasate la filele 53 – 56 dosar.
Prin urmare, instanta a considerat ca reclamantii nu au stapanit imobilul in litigiu pentru sine in perioada anilor l978 – 2010, ci au avut constiinta faptului ca imobilul nu este proprietatea lor, il foloseau in comun cu acordul proprietarului, locuind ca persoane tolerate si prin urmare, nu sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de dispozitiile legale mentionate mai sus, motiv pentru care instanta a respins actiunea formulata de reclamanti, ca neintemeiata.
In temeiul art. 274 - 275 Cod pr.civ., a respins cererea paratilor privind obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, respectiv onorariu aparator ca nedovedit.
Impotriva sentintei au declarat recurs reclamantii, care au criticat solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, din urmatoarele considerente:
1. Așa cum au susținut si in apărările formulate prin răspunsul la întâmpinare, reclamanți au invocat, pe calea cererii reconvenționale, in temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 111 C.proc.civ., uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului-casa de locuit si teren aferent, situat in ..
Parații înțeleg sa opună, in apărarea dreptului lor de proprietate referitor la bunul revendicat, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.489 la data de 24.02.2010, de către BNP Visinoiu E..
Astfel, cu privire la modalitatea de dovedire a dreptului de proprietate al fiecărei dintre pârtile din prezenta speța, suntem in prezenta unei comparări de titluri, in care aparent numai una dintre părți deține un titlu valabil, pentru a face dovada dreptului ei de proprietate.
Chiar daca doar parații sunt cei care, aparent, dețin un titlu de proprietate, prin care pot face dovada dreptului lor de proprietate, titlul acestora nu este valabil si nici nu le poate fi opus reclamantilor, din doua puncte de vedere:
1. in speța, doar o parte deține actul prin care se poate face dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, insa actul trebuie sa indeplineasca, la rândul lui, mai multe condiții:
- data titlului sa fie o data mult anterioara posesiei reclamanților,evident ca, raportat la momentul perfectării contractului de vanzare-cumparare, 24.02.2010, reclamanții exercita asupra imobilului-casa de locuit si teren aferent, o posesie utlia, neviciata, sub nume de proprietar, publica, mult anterioara întocmirii actului translativ de proprietate, respectiv din anul 1978.Dreptul de proprietate asupra casei de locuit si terenului aferent s-a născut in favaorea a reclamanților, retroactiv, de la momentul anului 1978, asfel incat acestia dețin un tiltu valabil, cu mult anterior celui invocat de parați, incheiat in anul 2010.Pe de alta parte, parații au dobândit bunul prin efectul actului notarial incheiat in condiții de fapt, care tind sa răstoarne prezumția de buna-credinta, in sensul ca in special, parata P. I. cunoștea intelegerea ce a existat intrepărți, incheind actul pe riscul sau.
-titlul sa fie valabil si sa nu fie incheiat prin viclenie, cu privire la condiția menționata, in mod cert, din probatoriile ce au fost administrate in cauza, rezulta fara niciun fel de dubiu, ca actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absoluta, fiind afectat de unul dinte viciile de consimțământ si anume viclenia, dar si reau-credința, atât a vânzătorului cat si a cumpărătorilor, demonstrate prin declarațiile contradictorii, ce au fost consemnate, parte din ele in fata notarului public ce a perfectat actul juridic civil, apreciat de parați ca fiind titlu perfect opozabil reclamaților, si alta parte, făcute in fata magistratului de caz, in sensul ca „Imobilul a fost stăpânit de mine vânzătoarea", mama def. sau soț si respectiv tata, B. N.," in mod continuu, netulburata de nimeni si ca necontestat proprietar", pana la momentul transferării dreptului de proprietate prin efectul acului încheiat, respectiv 24.02.2010. La termenul de judecata din data de 02.12.2010, fiind audiata in calitate de martor, aceasta precizează ca:" nu a mai stăpânit imobilul, inca din anul 1996, dat fiind înțelegerea ce a existat intre părți, B. N., Pădurarii I. si autorul recurentilor, def. B. I..
- sa nu fie împlinit termenul de prescripție achizitiva de lunga durata, pentru ca, in caz contrar, uzucapiunea poate fi opusa titlului invocat, aceasta constituind proba aboluta a dreptului de proprietate.
2. Arata ca sunt întemeiate si următoarele argumente, in sensul, constatării dobândirii dreptului recurentilor de proprietate prin efectul uzucapiunii, aspectul ca, actul de vânzare-cumpărare încheiat, este un act translativ de proprietate, fiind in esența un act juridic, iar potrivit principiului relativității actelor juridice, acestea produc efecte numai intre pârtile contractante, nefiind opozabile terților; astfel, din punctul lor de vedere, contractul de vânzare-cumpărare nu poate face dovada deplina si de necombătut a dreptului de proprietate al paraților. Referitor la forța probanta a titlurilor de proprietate invocate in apărare, de pârti, uzucapiunea ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, fiind un fapt juridic, este una absoluta, certa si nu relativa, prin compararea cu forța probanta a unei act juridic civil, care este una relativa.
3. Atât din depozițiile martorilor audiați in dosarul nr._, cat si a martorilor audiați in prezenta cauza, rezulta faptul ca reclamanți dețin posesia imobilului si terenului aferent de mai bine de 30 de ani. Dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitiva de lunga durata, nu au opus-o fata de B. N., fosta proprietara a imobilului, care nu are calitate in prezenta cauza, au invocat excepția dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune ca mijloc de apărare, in cadrul acțiunii in revendicare promovate dc parata P. I., proprietar asupra imobilului-casa de locuit si teren aferent, de la data perfectării contractului.
Arata ca reclamanți nu au deținut niciun moment, de la data perfectării actului translativ de proprietate, posesia imobilului in litigiu. Nu poate fi reținuta apărarea formulata de parați, in sensul ca șederea reclamanților in imobil a reprezentat o prezenta tolerata, fiind in esența o detenție precara fara valoare juridica, întrucât, așa cum au precizat, nu au opus uzucapiunea ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate fata de numita B. N., excepția a fost invocata in apărarea recurentilor fata de proprietarii actuali ai imobilului, respectiv parații din cauza.
4. Arata ca instanța fondului a făcut abstracție de apărările recurentilor, in sensul ca acestia nu au contestat niciodată împrejurarea ca, in ceea ce îl privește pe fostul proprietar, B. N., au locuit in imobilul ce face obiectului prezentului litigiu numai cu acordul acestuia, mai mult decât atât,niciodată nu au pretins o alta împrejurare cu privire la imbunatatirile ce au fost aduse imobilului.Au opus dobândirea dreptului lor de proprietate prin efectul prescripției achizitive de lunga durata ca si excepție, fata de actualul proprietar, in speța parații din prezenta cauza, dreptul lor de proprietate fiind dobândit prin efectul actului translativ de proprietate. Posesia exercitata de recurenti nu poate fi apreciata ca fiind discontinua fata de actualul proprietar care, prin contractul de vânzare-cumpărare, nu a dobândit decât stăpânirea in drept a imobilului, nu si exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art.304 pct. 8 si 9 C.P.C..
Intimatii au depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, avand in vedere urmatoarea argumentare: sentința recurata este legala si temeinica, întrucât înmod firesc a fost respinsa acțiunea reclamanților recurenți, prin care aceștia au solicitat sa le fie constatat dreptul de proprietate dobândit ca efect al uzucapiunii de lunga durata asupra imobilului casa de locuit si teren aferent acestui imobil, imobil al carul drept de proprietate le aparține în exclusivitate, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 489/24.02.2010 de către BNP „ VIS1NOIU E.", act prin care P. I. a dobândit acest drept de la mama sa, B. N..
In ceea ce o privește pe autoarea B. N., aceasta a deținut acest imobil astfel: in anul 1956 aceasta, împreuna cu soțul dumneaei - B. A.- au dobândit împreuna, prin construire ca bun comun, acest imobil, pentru ca, ulterior decesului soțului dumneaei -10.03.1976, mama sa sa dobândească un drept exclusiv de proprietate asupra acestuia prin renunțarea atat a intimate P. I., in calitate de fiica, cat si a numitului B. I. - fiul defunctului, conform certificatului de moștenitor nr. 1084/23.12.1976.
In privința posesiunii acestui imobil, intimate a aratat ca aceasta a aparținut exclusiv mamei sale, B. N., care exercitat-o in mod continuu, neîntrerupt, netulburat si sub nume de veritabil proprietar din anul 1956 pana în anul 2010 - momentul realizării contractului de vânzare cumpărare dintre P. I. si mama ( chiar si in prezent mama sa deține, ., doua camere împreuna cu un hol si o bucătărie din acest imobil vândut subsemnatei).
Arata ca in anul 1996 mama sa s-a mutat din acest imobil in domiciliul subsemnatei, acest fapt datorandu-se mediului zgomotos din casa-reclamantii aveau 4 copii minori foarte gălăgioși, insa, chiar daca mama s-a mutat in domiciliul sau, aceasta a continuat sa se comporte ca un adevărat proprietar al întregului imobil, mai mult decât atat, aceasta si-a păstrat sub cheie cele doua camere in care locuise efectiv în acel imobil, astfel ca acele doua camere împreuna cu bucătăria si holul sunt sî in prezent la dispoziția mamei mele si respectiv a subsemnatei.
Este adevărat ca reclamanții - fratele intimatei si soția acestuia au locuit în acest imobil din anul 1978 - data căsătoriei acestora pana in prezent, insa acest fapt al locuirii a reprezentat o ședere tolerata de către mama in acest imobil, o detenție fara o valoare juridica, detenție fara a avea pretenția de posesie utila, întrucât nu a fost exercitata ., sub nume de proprietar.
Arata ca toate anexele si celelalte îmbunătățiri aduse imobilului aparțin exclusiv mamei sale astfel, anexele fiind ridicate prin eforturile acesteia exclusiv în anul 1986, împozitele si taxele aferente dreptului de proprietate datorate autorităților locale in speța Primăria Stalpu au fost suportate exclusive de către mama sa, aceasta comportandu-se ca un adevărat proprietar atat pana in anul 1996 - perioada in care a locuit efectiv in acel imobil, cat si dupa acest an, pana in present, chiar daca aceasta s-amutat in domiciliul subsemnatei.
Pe cale de consecința, este evident ca reclamanților le este imposibil sa uzucapeze acest imobil, întrucât aceștia nu au exercitat o posesie utila, apta sa conducă la uzucapiune in sensul art 1846-1847 Cod Civil, aceștia fiind doar tolerați în imobil de către adevăratul proprietar - mama sa, aceasta fîînd cea care a deținut atat animusul, cat si corpusul acestei posesii în toata aceasta perioada de timp scursa între momentul ridicării imobilului - 1956 si momentul înstrăinării către subsemnata a acestuia- anul 2010 (asa cum a mai arătat, chiar si in prezent, dupa întocmirea contractului de vânzare cumpărare către subsemnata, mama deține într-o maniera exclusiva doua camere, împreuna cu un hol si o bucătărie din acest imobil).
Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca recursul este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarele aspecte: obiectul prezentei cauze rezida in actiunea formulata de reclamantii B. S., B. S. M., B. T. F. si B. M. N., in contradictoriu cu paratii P. I. si P. C., prin care au solicitat sa se constate ca au dobandit, prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului casa de locuit si teren aferent, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Prin s.c. nr._ din 09.11.2012, Judecătoria B. a respins actiunea reclamantilor, ca neintemeiata.
Impotriva sentintei este exercitat recursul de fata, criticile aduse de recurenti hotararii primei instante vizand urmatoarele aspecte:
- reclamantii au invocat, pe calea cererii reconvenționale, in temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 111 C.proc.civ., uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului-casa de locuit si teren aferent, situat in corn. Stalpu, Județul B.; parații înțeleg sa opună, in apărarea dreptului lor de proprietate referitor la bunul revendicat, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 489 la data de 24.02.2010 de către BNP Visinoiu E.; suntem in prezenta unei comparări de titluri, in care aparent numai una dintre părți deține un titlu valabil, pentru a face dovada dreptului ei de proprietate.
- actul de vânzare-cumpărare încheiat este un act translativ de proprietate, fiind in esența un act juridic, iar potrivit principiului relativității actelor juridice, acestea produc efecte numai intre pârtile contractante, nefiind opozabile terților; astfel, din punctul lor de vedere, contractul de vânzare-cumpărare nu poate face dovada deplina si de necombătut a dreptului de proprietate al paraților. Referitor la forța probanta a titlurilor de proprietate invocate in apărare, de pârti, uzucapiunea ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, fiind un fapt juridic, este una absoluta, certa si nu relative, prin compararea cu forța probanta a unei act juridic civil, care este una relativa.
- atât din depozițiile martorilor audiați in dosarul nr._, cat si a martorilor audiați in prezenta cauza, rezulta faptul ca reclamanți dețin posesia imobilului si terenului aferent de mai bine de 30 de ani. Dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitiva de lunga durata, nu au opus-o fata de B. N., fosta proprietara a imobilului, care nu are calitate in prezenta cauza, au invocat excepția dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune ca mijloc de apărare, in cadrul acțiunii in revendicare promovate dc parata P. I., proprietar asupra imobilului-casa de locuit si teren aferent, de la data perfectării contractului.
- reclamanții nu au deținut niciun moment, de la data perfectării actului translativ de proprietate, posesia imobilului in litigiu.
- nu poate fi reținuta apărarea formulata de parați, in sensul ca șederea reclamanților in imobil a reprezentat o prezenta tolerata, fiind in esența o detenție precara fara valoare juridica, întrucât, așa cum au precizat, nu au opus uzucapiunea ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate fata de numita B. N., excepția a fost invocata in apărarea recurentilor fata de proprietarii actuali ai imobilului, respectiv parații din cauza.
- instanța fondului a făcut abstracție de apărările recurentilor, in sensul ca acestia nu au contestat niciodată împrejurarea ca, in ceea ce îl privește pe fostul proprietar, B. N., au locuit in imobilul ce face obiectului prezentului litigiu numai cu acordul acestuia, mai mult decât atât, niciodată nu au pretins o alta împrejurare cu privire la imbunatatirile ce au fost aduse imobilului.
- posesia exercitata de recurenti nu poate fi apreciata ca fiind discontinua fata de actualul proprietar care, prin contractul de vânzare-cumpărare, nu a dobândit decât stăpânirea in drept a imobilului, nu si exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate.
Recurentii au invocate, in sprijinul cererii de recurs, prevederile art. 304 pct. 8 si 9 cod de procedura civila.
Tribunalul retine faptul ca nu pot fi primite alegațiile recurentilor, făcute în motivarea recursului, cum că instanța de fond a „interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia”. Astfel, de relevat, în acest context, este că motivul de recurs fondat pe art. 304 pct. 8 C.proc.civ., la care recurentii se referă în cuprinsul recursului, ca temei în drept al acestuia, vizează faptul că prima instanță ar fi realizat o greșită interpretare a probelor.
Or, eronata interpretare a probelor administrate nu constituie un motiv de casare ori de modificare a sentinței atacate, ci ar putea să se circumscrie controlului de temeinicie al hotărârii recurate, posibil în raport de prevederile art. 3041 C.proc.civ.
Pe de alta parte, Tribunalul constată că, în mod judicios, instanța de fond a analizat probatoriul administrat și a reținut concluziile corecte în urma acestei analize.
Referitor la lipsa de temei legal sau aplicarea greșită a legii, acest motiv de modificare este reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
O hotărâre este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii atunci cand nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci cand interpretează greșit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, o instanța ar fi culpabila atunci cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecații sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o greșita interpretare.
Prima instanța a dat o interpretare corecta a actului juridic dedus judecații, fara a schimba interesul lămurit si vădit neîndoielnic al termenilor, reținând in mod judicios ca a fost investita cu o acțiune ce are ca obiect constatarea uzucapiunii cu privire la suprafata de teren, căreia ii sunt aplicabile prevederile art. 1847 si urm. cod civil. Din aceste considerente, se constata ca nu au fost incalcate prevederile acestor texte de lege anterior enunțate, care ar duce la modificarea soluției primei instanțe.
Instanța de fond a indicat textele legale, astfel că nu se poate reține că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, ceea ce contestă recurenta fiind însă aplicarea greșită a acestor norme. Pentru a verifica dacă au fost sau nu aplicate în mod greșit normele legale, urmează ca tribunalul sa analizeze stabilirea situației de fapt de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă.
In consecința, tribunalul poate examina cauza sub toate aspectele, hotărârea data in cauza nefiind supusa apelului, iar instanța de control nefiind ținuta de motivele de casare sau modificare din cele expres prevăzute de art. 304 cod de procedura civila.
In ceea ce priveste dispozitiile legale incidente, instanta retine ca, potrivit art. 6 alin. 2 din Noul Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. A.. 4 al aceluiași articol prevede că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
In aceeasi masura, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/ 2011, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Art. 201 stipulează că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Conform art. 1837 Cod civil prescriptia este un mijloc de a dobandi proprietatea.
Art. 1859 prevede că în toate cazurile cand posesiunea aceluiasi lucru trece pe rand in mai multe maini, fiecare posesor incepe, in persoana sa, o noua posesiune, fara a distinge daca stramutarea posesiunii s-a facut in mod singular sau universal, lucrativ sau oneros. De asemenea, potrivit art. 1860 orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescriptia, sa uneasca posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.
Totodată, art. 1846 alin. 1 prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Potrivit art. 1847 ca sa se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar. Art. 1890 prevede că toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fara sa i se poata opune reaua-credinta.
In speta, . de recurs, recurentii arata ca ne aflam . comparare de titluri, in care recurentii invoca uzucapiunea de lnga durata, de 30 de ani, iar paratii intimati invoca contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 489/24.02.2010 de către BNP „ VIS1NOIU E..
Tribunalul apreciaza ca acest motiv de recurs nu poate fi avut in vedere, recurentii inregistrand o actiune ce are ca obiect uzucapiunea de lunga durata, nu o actiune in revendicare imobiliara, pentru a putea vorbi de comparare de titluri.
Tribunalul urmeaza a analiza daca, in speta dedusa judecatii, sunt indeplinite cerintele textelor de lege, mai sus enuntate, pentru a putea constata ca reclamantii recurenti au uzucapat imobilul si terenul aferent situate in ..
In legatura cu aceste aspecte, retinem ca uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, ce nu face obiectul proprietății publice, prin posedarea neîntreruptă a acestuia în termenul și condițiile reglementate de lege, astfel cum stipulează art. 1837 C.civ.
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății unui lucru, presupune, ca o condiție esențială, o posesie utilă, în tot timpul fixat de lege. În cazul uzucapiunii de 30 de ani nu este necesar ca posesorul să se bazeze pe un titlu sau să fie de bună – credință. De asemenea, legea permite joncțiunea posesiilor, prin adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său.
Raportand cele enuntate mai sus la speta dedusa judecatii, tinand cont si de temeiul de drept al actiunii, prevederile art.1895 cod civil, referitoare la uzucapiune, tribunalul retine ca acțiunea în constatarea uzucapiunii este acea acțiune prin care posesorul neproprietar urmărește să-și stabilească dreptul său de proprietate în raport de adevăratul proprietar, care nu mai are posesia asupra bunului, sancționându-se astfel pasivitatea sa îndelungată, prin faptul că s-a desesizat de bun, permițând unei alte persoane ..
De altfel, în doctrina de specialitate, uzucapiunea ca efect al posesiei prelungite în timp, despărțită de dreptul de proprietate, reprezintă o sancțiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de neglijență, a delăsat bunul timp îndelungat.
In speta, recurentii reclamanti au precizat ca dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitiva de lunga durata, nu au opus-o fata de B. N., fosta proprietara a imobilului, care nu are calitate in prezenta cauza, ci au invocat excepția dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune ca mijloc de apărare, in cadrul acțiunii in revendicare promovate de parata P. I., proprietar asupra imobilului-casa de locuit si teren aferent, de la data perfectării contractului.
In aceasta situatie, urmeaza a fi analizate cerintele prevazute de textele de lege referitoare la uzucapiune, fata de intimata P. I., asa cum s-a precizat de catre recurenti atat in fata instantei de fond, cat si in dezvoltarea motivelor de recurs si in concluziile orale puse in fata instantei.
In conformitate cu prevederile art. 1895 cod civil, referitoare la uzucapiune, tribunalul retine ca acțiunea în constatarea uzucapiunii este acea acțiune prin care posesorul neproprietar urmărește să-și stabilească dreptul său de proprietate în raport de adevăratul proprietar, care nu mai are posesia asupra bunului, sancționându-se astfel pasivitatea sa îndelungată, prin faptul că s-a desesizat de bun, permițând unei alte persoane ..
Adevaratul proprietar al imobilului, fata de care a fost promovata actiunea in uzucapiune, este intimata P. I., conform contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 489/24.02.2010 de B.N.P. Visinoiu E., prin care numita B. N. a vandut imoblul in litigiu catre cei doi parati.
Pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate, în acord cu dispozițiile art. 1890 C.civ., care statuează că „toate acțiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință”, instanța reține că această posesie trebuie să fie exercitată minim 30 de ani.
In aceasta situatie, raportat la data incheierii contractului de vanzare cumparare, respectiv anul 2010, de la acel moment si pana la investirea instantei cu cererea reconventionala (25.02.2011), nu s-a implinit termenul de 30 de ani pentru a se putea produce efectele uzucapiunii.
F. de aceste aspecte, nu vor mai fi analizate celelalte critici invocate de recurenti, referitoare la posesie, indeplinirea conditiilor de a poseda in mod continuu, public si sub nume de proprietar.
Față de considerentele expuse, întrucât în speță nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.
Vazand si prevederile art. 274 cod de procedura civila:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. Ș., B. Ș. M., B. T. F., B. M. N. – toți domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr._ din 09.11.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ – având ca obiect uzucapiune, în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. C. – ambii domiciliați în mun.B., ., ..1, județ B..
Obligă recurenții la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata P. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2013.
Președinte, D. R. | Judecător, G. I. R. | Judecător, V. B. |
Grefier, C. C. |
Red.D.R.
Tehnoredactat D.R./ 2 ex
26.04.2013
Judecătoria B.
Dosar fond:_
Judec.fond: F. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1830/2013. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 5/2013. Tribunalul... → |
|---|
