Daune cominatorii. Decizia nr. 1823/2013. Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1823/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 3651/114/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1823/2013

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător G. I. R.

Judecător V. B.

Grefier R. - A. S.

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarele D. M., D. F., domiciliate în ., Jud. B., împotriva deciziei civile nr. 550/2.04.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având ca obiect daune cominatorii, în contradictoriu cu intimații C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR VIPEREȘTI, cu sediul în . și O. E. - P. C. VIPEREȘTI, cu sediul în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea D. F. – personal și asistată de avocat T. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, după care,

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Av. T. M. A., pentru contestatoare, având cuvântul precizează că a invocat în contestația în anulare ambele teze ale art. 318 cod proc civ. Cu privire la excepția tardivității formulării contestatiei, arată că termenul de formulare a contestatiei este de 15 zile de la data de când s-a luat la cunoștință de conținutul hotărârii. Hotărârea nu înseamnă minută. A arătat în motivele de recurs faptul că la dosarul cauzei exista un proces verbal de punere în posesie care nu a fost luat în considerare de către instanța de fond. Instanța de recurs nu a observat existența procesului verbal, în momentul în care a analizat motivul de recurs. Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Sunt aspecte care vizează punerea în posesie pe suprafața de 9,16 ha prevăzute de sentința civilă nr. 568/2008 a Judecătoriei Pătârlagele. Instanța fondului face vorbire de procesele verbale nr. 318 și 320 a cărui anulare nu se solicitase. Existența prejudiciului, deși probată prin raportul de expertiză, înscrisurile de la dosarul cauzei, declarațiile de martori și sentințele definitive și irevocabile nu este apreciată corect, reținându-se că susținerile expertului prin raportul de expertiză nu corespund realității. În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, consideră că acesta este pe deplin probat, neîndeplinirea obligațiilor dispuse în sarcina pârâtelor prin sentința civilă nr. 568/2008 a Judecătoriei Pătârlagele conduc la soluția dispusă prin sentința civilă nr. 20/2009 a Judecătoriei Pătârlagele și implicit la existența acestui litigiu pe rolul instanței. Instanța nu a dat dovadă de rol activ și a încălcat principiile instituite de art. 6 din CEDO pentru a demonstra că părțile „au fost ascultate”, încălcând obligația privind asigurarea preemțiunii dreptului. Solicită admiterea contestației în anulare și anularea hotărârii atacate

În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin decizia civila nr. 550/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ ,a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele D. M. și D. F. – domiciliate în comuna Viperești, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 1268/02.11.2012 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul nr._ - având ca obiect transformare daune cominatorii in daune interese și obligație de a face, în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR VIPEREȘTI – cu sediul în . și O. E. - P. C. VIPEREȘTI, domiciliat în ..

Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut, în esență, următoarele:

- prin cererea înregistrată la Judecătoria Pătîrlagele sub nr. 712/277/15.03.2011, reclamantele D. M. și D. F. au chemat în judecată pe pârâții C. L. pentru aplicarea legilor fondului funciar Viperești, . său legal – P. comunei Viperești, solicitând instanței să dispună: transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentința nr. 20/2009 a Judecătoriei Pătârlagele în daune interese și obligarea pârâtelor la plata acestor daune, conform disp. art. 574 și 580³ din Codul de procedură civilă; anularea parțială a proceselor - verbale nr.318 și 319, ambele datate 24.01.2011, emise de C. L. Viperești; anularea procesului-verbal nr.423 al ședinței din data de 28.11.2011 al . la emiterea proceselor - verbale conform sentinței nr. 568 din 06.05.2008 a Judecătoriei Pătârlagele pe vechile amplasamente; obligarea la plata de despăgubiri pentru suprafața de 9,16 ha teren pe care comisia locală de fond funciar era obligată să efectueze punerea în posesie a reclamantelor; obligarea Comisiei Locale de fond funciar și a C. Viperești – prin Primar să refacă procesele - verbale de punere în posesie și să înainteze documentația către comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar aceasta din urmă să emită titlul de proprietate în termen legal, stabilindu-se pentru această obligație o amendă pentru fiecare zi de întârziere, precum si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

- in motivarea acțiunii, se arată că, în prin sentința civilă nr.568/2008 a Judecătoriei Pătârlagele, rămasă definitivă și irevocabilă și învestită cu formulă executorie, C. L. pentru aplicarea legilor fondului funciar Viperești a fost obligată să pună în posesie pe reclamante pe suprafața de 9,16 ha teren pe vechile amplasamente; ca aceeași comisie a fost obligata să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate pentru suprafața reconstituită de 15,02 ha și să o înainteze Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în vederea emiterii titlului de proprietate; ca, desi au trecut mai mult de 2 ani și jumătate de la rămânerea irevocabilă a sentinței și cu toate diligențele depuse de către reclamante, comisia locală nu și-a îndeplinit obligațiile; ca, abia la începutul anului 2011, în urma unei ședințe, a întocmit o . procese-verbale de punere în posesie care însă nu respectă prevederile dispozitivului hotărârii privind atribuirea vechilor amplasamente; ca, într-un proces-verbal de punere în posesie au fost incluse suprafețe mai mari decât cele deținute, ca în cazul terenului de la tarlaua 96 .-verbal nr.318/2011 unde în loc de 1500 m.p. au fost trecuți 1800 m.p., sau au trecut o suprafață ce este înscrisă în titlul de proprietate al altei persoane, ca de exemplu, suprafața de 5000 m.p. tarlaua 39 din procesul-verbal nr.318/2011 ce aparține lui M. Ș., ori au trecut alte suprafețe și amplasamente după cum au dictat interesele membrilor comisiei locale.

- pârâtul O. E., în calitate de Primar al comunei Viperești precum și C. L. Viperești pentru aplicarea legilor fondului funciar au formulat întâmpinări la acțiunea reclamantelor; pe cale de excepție, s-a ridicat problema lipsei calității procesuale pasive atât a Primarului comunei Viperești, cât și a comisiei locale de fond funciar, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii atât sub aspectul daunelor interese, cât și în ce privește anularea parțială a proceselor - verbale de punere în posesie, precum și a celorlalte capete de cerere.

- prin s.c. nr. 1268/02.11.2012, Judecătoria Pătîrlagele a respins acțiunea având ca obiect transformare daune cominatorii în daune interese, formulată de reclamantele D. M. și D. F., așa cum a fost precizată, în totalitate, ca fiind neîntemeiată, respingând și cererea reclamantelor privind cheltuielile de judecată.

- impotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele D. M. și DAIJA F., invocând ca motive de recurs prevederile art. 304, pct. 5, 6, 7, 8 și 9, C.P.C., urmând ca în cauză să se facă și aplicațiunea art. 304, indice 1, C.P.C.; au solicitat admiterea recursul și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, având în vedere și prevederile art. 312, al. 3, teza finală și al. 6, indice 1, C.P.C., sau, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței recurate, având în vedere și prevederile art. 312, al. 3, teza I, C.P.C., în sensul admiterii cererii introductive de instanță, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, efectuate la ambele grade de jurisdicție, pentru următoarele motive:

a. In ceea ce privește soluția admiterii recursului și casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei, învederează următoarele aspecte: instanța de fond nu a motivat în mod corespunzător hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, deoarece motivarea este străină de natura pricinii, și nu răspunde tuturor apărărilor părților; simpla referire la unele prevederi legale, nu este suficientă, având în vedere că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, neraportându-se decât parțial la capetele lor de cerere, în măsura în care au solicitat anularea unor procese verbale asupra cărora instanța fondului nu s-a pronunțat; instanta nu s-a pronuntat asupra anulării parțiale a procesului - verbal nr. 319/24.01.2011, iar în ceea ce privește anularea procesului verbal nr.423/28.11.2011, aceasta nu s-a solicitat; desi s-a dispus prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, constând în Sentința Civilă nr.20/2009, pronunțată în Dosarul nr._, obligarea primarului C. Viperești, O. E., în calitate de președinte al Comisiei Locale de Aplicare a legilor Fondului Funciar a corn. Viperești, la plata daunelor cominatorii, problema culpabilității acestuia fiind stabilită indubitabil, instanța fondului nu numai că eludează efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, dar mai mult, se pronunță în sensul lipsei culpei primarului, fără a motiva aceasta; instanța de fond a încălcat și prevederile art. 6, din CEDO, dar și art. 129, C.P.C., deoarece nu a dat curs solicitării lor pentru depunerea de înscrisuri și discutarea probatoriului adecvat, cu atât mai mult cu cât chiar aceasta a dispus repunerea cauzei pe rol și a dispus două expertize de care efectiv nu a ținut cont, necoroborându-le cu celelalte probe; instanța nu face vorbire de declarațiile martorilor, interogatoriile părților și nu se raportează eficient la constatările experților; instanța nu a dat dovadă de rol activ și a încălcat principiile instituite de art. 6, din CEDO, pentru a demonstra că părțile "au fost ascultate", încălcând obligația privind asigurarea preemțiunii dreptului (cauza C.E.D.O.- Tatishvili contra Rusiei).

b. In ceea ce privește soluția admiterii recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, având drept consecință admiterea acțiunii introductive de instanță, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, efectuare la toate gradele de jurisdicție, invocă următoarele argumente: instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, din înscrisurile aflate la dosar, în mod special cele două sentințe judecătorești definitive și irevocabile, din expertizele dispuse în cauză, și din chiar declarațiile martorilor, reiese cu certitudine că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau privind reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, prin anularea parțială a unor procese verbale de punere în posesie și prin înaintarea documentației în vederea emiterii titlurilor de proprietate; ca este evident că neemiterea titlurilor de proprietate este rezultatul culpei președintelui Comisiei Locale, fiind evident vorba de o culpă a acestuia; ca instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, aceasta având obligația de a verifica printr-o adresă la Instituția Prefectului Județului B., dacă a emis o hotărâre de validare pentru suprafețele care răceau obiectul legii 247/2005; ca instanța fondului menționează faptul că nu au făcut dovada atribuirii unei suprafețe de teren, în suprafață de 5000 m.p., teren care aparținea altei persoane, dar atribuit ilegal lor „numai pentru a le ieși la socoteala matematică a numărului"; ca, deși au făcut dovada prin Titlul de proprietate nr._/2 din 22.04.2004, emis de C. Județeană B., pe numele def. E. G., instanța fondului nu numai că nu face vorbire de acesta și de declarațiile martorilor care susțin afirmațiile lor și situația de fapt, dar mai grav, menționează că nu au probat cele afirmate; ca instanța de fond nu face nicio referire la procesul verbal de punere în posesie nr. 1428/28.11.1995, deși acest proces verbal, emis de către C. Comunală de Aplicare a Legii 18/1991, nu a fost anulat; ca, prin acest proces verbal, autoarea lor D. T. a fost pusă în posesie pe suprafața de 13.000 m.p. teren, categoria neproductiv, proces verbal la care instanța de fond nu face referire, deși comisia locală menționează prin adresă că nu-1 deține, neținând cont de ceea ce trebuia să fie atribuit efectiv pe vechile amplasamente; ca instanța de fond trebuia să țină cont de neîndeplinirea obligațiilor care reveneau pârâților, în măsura în care au dovedit faptul că aceste terenuri nu sunt atribuite pe vechile amplasamente, au alte categorii de folosință față de cele pe care dovedesc că sunt proprietare, au depus o . înscrisuri de care instanța nu face vorbire - extrase din arhivele naționale - dar nu s-a înaintat documentația în vederea emiterii titlului de proprietate, datorită culpei exclusive a pârâților; ca, in acest caz, cel puțin în ceea ce privește Instituția Primarului, este evident că obiectul obligației nu este îndeplinit, culpa aparținându-i în totalitate, conform hotărârii judecătorești, a înscrisurilor depuse și a declarațiilor martorilor; ca instanța fondului nu face vorbire de încercările lor de a-și valorifica drepturile de-a lungul timpului, încercări rămase fără efect, conform actelor depuse, evidențiind aici mențiunile instituției prefectului la sesizările lor; ca hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (relevante și concludente sunt aspectele care vizează punerea în posesie pe suprafața de 9,16 ha, prevăzute de sentința civilă nr. 568/2008 a Judecătoriei Pătîrlagele); ca, in ceea ce privește transformarea daunelor cominatorii în daune interese, lăsând deoparte teoria juridică a instanței fondului sub aspectul obligațiilor "intuitu personae", a clasificării daunelor interese și a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestora, se poate constata cu lejeritate faptul că aceasta nu a avut în vedere îndeplinirea acestor condiții, nu s-a raportat la probele administrate în acest sens, mai mult face o motivare contradictorie a acestora; ca dovedirea faptei ilicite au făcut-o prin actele depuse la dosarul cauzei, inclusiv a sentințelor civile irevocabile care fac evident această dovadă, chiar prin ele însele, instanța reținând însă eronat că susținerea lor nu este dovedită, motivând aceasta prin efectuarea unui schimb de teren și adresa nr. 4445/2012 a pârâtei Instituția primarului corn. Viperești. Chiar și așa, concluzionând, instanța fondului nu a constatat că 0,50 ha adunat cu 0,60 ha (suprafață care nu face obiectul legii 18/1991) nu pot da un rezultat de 2,50 ha teren; ca existența prejudiciului, deși probată prin raportul de expertiză O. S., înscrisurile de la dosarul cauzei, declarațiile martorilor (de care instanța fondului nu face vorbire) și sentințele definitive și irevocabile, nu este apreciată corect, reținându-se că susținerile lor și ale expertului O. S., prin raportul de expertiză, nu corespunde realității; ca, in ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, consideră că acesta este pe deplin probat, neîndeplinirea obligațiilor dispuse în sarcina pârâtelor prin Sentința Civilă nr. 568/2008 a Judecătoriei Pătârlagele conducând la soluția dispusă prin Sentința Civilă nr. 20/2009 a Judecătoriei Pătârlagele și implicit la existența acestui litigiu pe rolul instanței de judecată; ca este evidentă culpa pârâtelor și o evidentă rea credință a acestora în executarea obligațiilor care le revin, acestea nedepunând practic nicio diligentă pentru ducerea la îndeplinire a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar pe de altă parte, în acest context, este evident necesară și obligarea celui vinovat la plata de daune cominatorii, având în vedere natura acestor daune, dar și modul în care se pot pune în executare, obligația de a face cu un caracter intuitu personae, motiv pentru care au urmat această cale judiciară, sub acest aspect urmând ca sentința pronunțată în cauză să fie modificată, în tot sau cel puțin, în parte.

- prin decizia civila nr. 550/02.04.2013, Tribunalul Buzau a respins recursul formulat, ca nefondat, retinandu-se, in esenta, urmatoarele aspecte:

- instanța de fond a analizat punctual solicitările reclamantelor, iar cu privire la excepția autorității de lucru judecat aceasta nu poate fi reținută, întrucât între cele două pricini - cea dedusă judecății și cea care a formulat obiectul dosarului în care a fost pronunțată Sentința civilă nr.20/2009 de Judecătoria Pătârlagele, nu se verifică tripla identitate de părți obiect și cauză.

- pricina de față are ca obiect transformare daune cominatorii în daune interese și obligația de a face, în timp ce prin Sentința Civilă nr.20/2009 a Judecătoriei Pătârlagele s-a soluționat pricina care a avut ca obiect daune cominatorii așadar, cele două pricini au avut un obiect diferit, ceea ce conduce la respingerea acestei critici.

- daunele cominatorii nu au nicio legătură cu prejudicial suferit de creditor datorită neexecutării obligației de către debitor, neavând un caracter reparator, ci caracterul unei pedepse civile, tocmai prin amenințarea pe care o reprezintă pentru debitor determinându-l pe acesta să-și execute obligația.

- daunele compensatorii nu sunt altceva decât despăgubiri (pretenții) care se stabilesc în condițiile art. 998 și urm. din Codul civil. Nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile anterioare dintre părți au fost stabilite daune cominatorii, câtă vreme aceste daune nu sunt executorii, acordarea lor depinzând întotdeauna de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor pentru care executarea cărora au fost stabilite daune cominatorii precum și de întrunirea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale. Acest aspect rezultă fără dubiu din decizia nr. XX/12 decembrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție .

- pentru acordarea daunelor interese trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite a debitorului care constă tocmai în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației asumate; existența unui prejudiciu suferit de creditor; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului și prejudicial suferii de creditor și vinovăția debitorului în neîndeplinirea obligației.

- instanța fondului temeinic și legal constată că în cauza dedusă judecății, din analiza condițiilor pentru acordarea daunelor interese, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru antrenarea răspunderii și respectiv pentru acordarea de daune interese reclamantelor motivat de faptul că în patrimoniul reclamantelor nu s-a produs niciun prejudiciu prin executarea cu întârziere a obligației de punere în posesie, iar pe de altă parte, această întârziere nu este imputabilă comisiei locale și respectiv președintelui acesteia, dată fiind situația specifică, în sensul că punerea în posesie (fiind vorba de mai multe amplasamente) a prezentat dificultăți atât din cauză că reclamantele nu cunoșteau localizarea suprafețelor de teren în punctele menționate în registrul agricol, cât și din cauza neînțelegerilor cu privire la atribuirea unor terenuri în compensare în cazul în care era imposibilă acordarea vechiului amplasament.

- nici motivul de recurs privind faptul că „instanța de fond a încălcat prevederile art .6, din CEDO și art. 129 C.P.C „ nu este temeinic și legal. Instanța fondului a dat curs la toate cererile de depunere a înscrisurilor pe care le-a considerat oportune și concludente și discutarea probatoriului adecvat, neexistând nicio dovadă contrarie, argument în acest sens fiind și repunerea cauzei pe rol și dispunerea a două expertize în acest sens.

- instanța fondului temeinic și legal constată că referitor la suprafața de 5000 mp reclamantele nu au făcut nicio dovadă în acest sens, deși sarcina probei le revenea, conform art. l 169 din codul civil .

- instanța fondului temeinic și legal analizează și procesele verbale nr. 318 și 320 având în vedere faptul că prin aceste procese verbale s-a realizat punerea în posesie pentru suprafața de 5,77 ha prin procesul verbal nr. 318 /2011 și pentru suprafața de 1 ha prin procesul verbal nr.320/2011 din suprafața totală de 9,16 ha pentru care C. L. Viperești a fost obligată prin Sentința Civilă nr.568 /06.05.2008 a Judecătoriei Pătârlagele să le pună în posesie pe reclamante.

- instanța fondului temeinic și legal constată că întârzierea de punere în posesie nu este imputabilă comisiei locale și respectiv Președintelui acesteia, dată fiind situația specifică în sensul că punerea în posesie (fiind vorba de mai multe amplasamente) a prezentat dificultăți atât din cauză că reclamantele nu cunoșteau localizarea suprafețelor de teren în punctele menționate în registrul agricol, cât și din cauza neînțelegerilor cu privire la atribuirea unor terenuri în compensare în cazul în care era imposibilă acordarea vechiului amplasament.

- netemeinice sunt și criticile cu privire la existența prejudiciului. Instanța fondului temeinic și legal constată că în patrimonial reclamantelor nu s-a produs niciun prejudiciu prin executarea cu întârziere a obligației de punere în posesie motivat de faptul că reclamantele au recunoscut că au folosit suprafețele de teren pentru care nu se realizase punerea în posesie fapt menționat și în raportul de expertiză întocmit în cauza dedusă judecății de expertul O. S. .

- instanta fondului temeinic și legal a constatat că nici pentru suprafața din zona de câmpie în patrimoniul reclamantelor nu s-a produs niciun prejudiciu, iar susținerea reclamantelor reținuta de către expertul O. S. în raportul de expertiză, în ceea ce privește suprafața ce trebuie atribuită în zona de câmpie, nu corespunde cu realitatea și cu situația reconstituirii .

- instanța fondului, raportat la toate actele și lucrările dosarului, temeinic și legal a constatat faptul că în patrimoniul reclamantelor nu s-a produs niciun prejudiciu prin executarea cu întârziere a obligației de punere în posesie, iar pe de altă parte, această întârziere nu este imputabilă comisiei locale și respectiv Președintelui acesteia, dată fiind situația specifică, în sensul că punerea în posesie (fiind vorba de mai multe amplasamente) a prezentat dificultăți atât din cauză că reclamantele nu cunoșteau localizarea suprafețelor de teren în punctele menționate în registrul agricol, cât și din cauza neînțelegerilor cu privite la atribuirea unor terenuri în compensare în cazul în care era imposibilă acordarea vechiului amplasament.

- instanței nu i se poate imputa lipsa rolului activ, în condițiile în care este atributul său exclusiv de a aprecia asupra oportunității și concludentei probelor necesare rezolvării raporturilor litigioase deduse judecății, instanța neavând obligația ci posibilitatea să ordone dovezile pe care le găsește de cuviință, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.

- instanța temeinic și legal constată că referitor la suprafața de 5000 mp reclamantele nu au făcut nici o dovadă în acest sens deși sarcina probei le revenea conform art. 1169 din codul civil.

- sentința pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, ci considerente de fapt și de drept ce se încadrează în cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea fiind una convingătoare.

- instanța fondului temeinic și legal analizează și procesele verbale nr .318 și 320 având în vedere faptul că prin aceste procese verbale s-a realizat punerea în posesie pentru suprafața de 5,77 ha prin procesul verbal nr. 318 /2011, și pentru suprafața de 1 ha prin procesul verbal nr.320/2011 din suprafața totală de 9,16 ha pentru care C. L. Viperești a fost obligată prin Sentința Civilă nr.568 /06.05.2008 a judecătoriei Pătârlagele să le pună în posesie pe reclamante .

- daunele interese sunt pretenții care se stabilesc în condițiile art. 998 și urm. din Codul civil. Nu este relevant faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile anterioare dintre părți au fost stabilite daune cominatorii câtă vreme aceste daune nu sunt executorii, acordarea lor depinzând întotdeauna de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor pentru care executarea cărora au fost stabilite daune cominatorii precum și de întrunirea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

- instanța fondului temeinic și legal constată că în patrimonial reclamantelor nu s-a produs nici un prejudiciu prin executarea cu întârziere a obligației de punere în posesie motivat de faptul că reclamantele au recunoscut că au folosit suprafețele de teren pentru care nu se realizase punerea în posesie fapt menționat și în raportul de expertiză întocmit în cauza dedusă judecății de expertul O. S..

- instanța fondului temeinic și legal constată că nici pentru suprafața din zona de câmpie în patrimoniul reclamantelor nu s-a produs niciun prejudiciu iar susținerea reclamantelor reținută de către expertul O. S. în raportul de expertiză, în ceea ce privește suprafața ce trebuie atribuită în zona de câmpie, nu corespunde cu realitatea și cu situația reconstituirii.

- instanța nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca, de altfel, și celelalte mijloace de probă. Soluția instanței în această privință fiind temeinic motivată având în vedere celelalte probe existente la dosar în sensul că mențiunea din raportul de expertiză în ceea ce privește suprafața ce trebuie atribuită în zona de câmpie nu corespunde cu realitatea și cu situația reconstituirii.

- sentința pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motive străine de natura pricinii ci considerente de fapt și de drept ce se încadrează în cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea fiind convingătoare.

- referitor procesul-verbal nr. 319/24.01.2011 instanța s-a pronunțat. Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, la punctul nr.2: "anularea proceselor-verbale nr. 318 și nr. 319 ambele datate 24.01.2011 emise de C. L. pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a comunei Viperești ", iar cu privire la procesul-verbal nr. 319 / 24.01.2011 a solicitat excluderea tarlalei nr.125, . de 675 m.p .

- temeinic și legal instanța fondului constată că în cauza dedusă judecății din analiza condițiilor pentru acordarea daunelor interese rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru antrenarea răspunderii și respectiv pentru acordarea de daune interese reclamantelor atâta timp cât în patrimoniul reclamantelor nu s-a produs nici un prejudiciu prin executarea cu întârziere a obligației de punere în posesie, iar pe de altă parte, această întârziere nu este imputabilă comisiei locale și respectiv Președintelui acesteia, dată fiind situația specifică în sensul că punerea în posesie (fiind vorba de mai multe amplasamente) a prezentat dificultăți atât din cauză că reclamantele nu cunoșteau localizarea suprafețelor de teren în punctele menționate în registrul agricol, cât și din cauza neînțelegerilor cu privire la atribuirea unor terenuri în compensare în cazul în care era imposibilă acordarea vechiului amplasament.

- instanța fondului a dat curs la toate cerile de depunere a înscrisurilor pe care le-a considerat oportune și concludente și discutarea probatoriului adecvat neexistând nicio dovadă contrarie, argument în acest sens fiind și repunerea cauzei pe rol și dispunerea a două expertize în acest sens.

- din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 c.p.c., Tribunalul a apreciat că recursul este neîntemeiat, că nu există niciunul din motivele prev. de art. 304 c.p.c., nici alte motive de ordine publică.

Împotriva acestei decizii civile, la data de 18.06.2013, reclamantele D. M. si D. F. au formulat contestație în anulare, care a fost întemeiată în drept pe ambele teze ale art. 318 cod de procedura civila.

S-a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac, să se dispună anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului pentru motivele invocate si, pe fond, admiterea recursului si schimbarea in tot a sentintei recurate, in sensul admiterii cererii introductive de instanta.

În motivare, referitor la prevederile art. 318 teza I, considera ca se poate integra notiunea de greseala materiala, daca se au in vedere si dispozitiile art. 6 din CEDO, faptul ca existau la dosar dovezi privind punerea in posesie, necontestata de catre partea adversa, respectiv procesul verbal de punere in posesie nr. 1428/28.11.1995, inscris care nu a fost observat de instanta de recurs, ceea ce a generat greșeli referitoare la aprecierea suprafeței reconstituite și la posibilitatea emiterii unui titlu de proprietate pentru subsemnată.

De asemenea, nu a analizat motivul de recurs din care a rezultat că trebuia efectuată punerea în posesie pe întreg amplasamentul de 9,16, care avea categoria arabil, analizând doar afirmația părților adverse, din care rezulta că recurentele nu cunosc amplasamentele respective, deși aceste afirmații sunt eronate, fiind invocate de acestea în mai multe cereri, inclusiv de concluziile raportului de expertiză.

Dacă instanța s-ar fi preocupat de analizarea acestor motive de recurs, este mai mult ca sigur că soluția adoptată. în cauză ar fi fost cu totul alta.

Intimatii au depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care au solicitat respingerea contestatiei in anulare, apreciind, in esenta, ca nu sunt indeplinite cerintele art. 318 cod de procedura civila.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma art. 318 C.proc.civ., Tribunalul reține urmatoarele:

In primul rând, trebuie subliniat ca motivele pentru care se poate formula contestația în anulare – cale extraordinară de atac, de retractare- sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și de art. 318 c.proc.civ.

Apare evident, prin urmare, că singura soluție legală este respingerea contestației în anulare, în măsura în care se invocă de către contestatoare, în cuprinsul contestației în anulare introduse, aspecte vizând netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii civile contestate, care nu pot fi circumscrie în niciun caz sferei descrise de legiuitor, a ipotezelor în care este admisibilă contestația în anulare.

Acest mod de a proceda nu poate fi contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Într-adevăr, această instanță de contencios european a drepturilor omului a statuat constant în sensul că dreptul de acces la un tribunal reglementat de art. 6 par. 1 din Convenție nu are un caracter absolut, că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția îl recunoaște fără a-l defini, există loc, dincolo de limitele ce-i circumscriu conținutul, pentru restrângeri admise implicit și că acest drept impune, prin însăși natura lui, a fi reglementat de către stat, reglementare care poate fi variabilă în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele comunității și ale indivizilor, admițându-se posibilitatea statelor contractante de a dispune de o anumită marjă de apreciere, care să le permită să instituie anumite limitări acestui drept.

Curtea de la Strasbourg a decis, totodată, că limitările respective, cuprinse în marja de apreciere a statelor, privesc inclusiv condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unor instanțe de fond ( hotărârile Brualla Gomez de la Torre c. Spania, Guerin c. Franța ), precum și că, în analizarea respectării dreptului la un recurs efectiv reglementat de art. 13 din Convenție, dacă legislația națională reglementează mai multe căi de atac și, prin luarea în considerare a ansamblului acestora, cerințele Convenției sunt îndeplinite, persoana interesată este considerată a beneficia de un recurs efectiv.

În aceste condiții, Tribunalul apreciază, în urma analizei motivelor contestației în anulare pendinte, că rezultă fără dubiu că acestea nu se circumscriu sferei reglementate de art. 318 C.proc.civ., texte de lege pe care se întemeiază contestația în anulare pendinte în cauză.

Astfel, simpla cercetare a criticilor aduse pe calea contestației în anulare de către contestatoare duce la concluzia că acestea încearcă să repună în discuție aspecte de legalitate tranșate irevocabil prin decizia civilă nr. 550/02.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, ceea ce nu poate fi primit.

Într-adevăr, se observă că, în esență, contestatoarele susțin că existau la dosar dovezi privind punerea in posesie, necontestata de catre partea adversa, respectiv procesul verbal de punere in posesie nr. 1428/28.11.1995, inscris care nu a fost observat de instanta de recurs, ceea ce a generat greșeli referitoare la aprecierea suprafeței reconstituite și la posibilitatea emiterii unui titlu de proprietate pentru subsemnată.

Or, este esențial de subliniat că, fiind pronunțată de o instanță de recurs, printr-o hotărâre irevocabilă, soluția amintită mai sus dată prin decizia contestată a intrat în puterea lucrului judecat.

A veni și a susține caracterul nefondat al acestei soluții nu înseamnă altceva decât a pune în discuție chestiuni tranșate prin hotărâre irevocabilă.

S-ar înfrânge, astfel, chiar și principiul stabilității raporturilor juridice, care, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. 3, potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul CEDO, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții de la Strasbourg (a se vedea decizia Curții Constituționale nr. 416/7.04.2011, publicată în M.Of. nr. 419/5.06.2011).

Se cuvine relevat, în acest context, că greșeala materială, la care se referă motivul prevăzut de art. 318 teza I C.proc.civ. – singurul care ar putea avea incidență în speță-, are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

În alte cuvinte, nu este admisibil ca, pe calea contestației în anulare speciale - cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat -, să se urmărească a se remedia pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar însemna să se deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt, ceea ce, în mod indubitabil, nu poate fi admis.

În sensul textului art. 318 alin. 1 teza I cod pr. civilă, citat mai sus, « greșeală materială » înseamnă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate și în această categorie intră greșeli de fapt de ordin formal comise de instanța de recurs.

Prima ipoteză din art. 318 vizează greșeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Textul se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.

Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii .

In ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor art. 318 teza II, C.P.C, consideră că instanța de recurs nu a analizat toate motivele invocate de recurente. In mod greșit a considerat că se refera la autoritatea de lucru judecat cand, în realitate, era vorba de puterea de lucru judecat; ca instanta de recurs nu a analizat motivul de recurs din care a rezultat că trebuia efectuată punerea în posesie pe întreg amplasamentul de 9,16, care avea categoria arabil, analizând doar afirmația părților adverse, din care rezulta că recurentele nu cunosc amplasamentele respective, deși aceste afirmații sunt eronate, fiind invocate de acestea în mai multe cereri, inclusiv de concluziile raportului de expertiză.

In literatura si practica judiciara se face distinctie intre motivele de casare si argumentele aratate in sprijinirea acestor motive. Art. 318 are in vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate in termen de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte care, oricat de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate motivelor de casare pe care il sprijina.

Prin calea de atac a contestatiei in anulare, legiuitorul nu a urmarit sa deschida calea partilor recursului la recurs, care sa fie solutionat de aceeasi instanta, iar instanta de recurs este in drept sa grupeze argumentele folosite de recurent in dezvoltarea unor motive de casare pentru a raspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanta sa arate considerentele pentru care a gasit ca motivul de casare este neintemeiat, chiar daca nu a raspuns la toate argumentele recurentului.

De asemenea, tribunalul retine faptul ca contestatia poate fi exercitata numai daca instanta de recurs a omis sa analizeze un motiv de recurs cu care a fost investita, de casare sau modificare; daca l-a examinat dar nu si l-a insusit, contestatia nu este admisibila. De asemenea, numai recurentul poate sa introduca contestatie in anulare prin care sa formuleze critici sub acest aspect, intimatul neavand interes de a invoca necercetarea tuturor motivelor de recurs.

Tribunalul retine ca instanta de recurs a analizat toate motivele de recurs, inclusiv acelea pe care le invoca contestatoarea in sprijinul contestatiei in anulare.

Din analiza deciziei contestate rezulta ca instanta de recurs s-a pronuntat expres cu privire la toate solicitarile partilor si cu privire la toate motivele invocate de acestea, a răspuns motivelor de netemeinicie și nelegalitate a sentinței civile supusă recursului ce au fost formulate de către recurent, iar aspectele invocate de contestator privesc mai mult neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru sustinerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor si cercetarea lor in . examina din nou toate susținerile formulate de contestator ar însemna să se reanalizeze motivele de recurs, ceea ce nu este permis .

Referitor la acest motiv, tribunalul retine faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 261 al.5 cod de procedura civila, hotararea se da in numele legii si trebuie sa cuprinda ...motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor. Textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care instanta trebuie sa o adopte atunci cand motiveaza o hotarare, ci precizeaza ca o hotarare trebuie sa fie transparenta, astfel incat sa se poata deduce cu usurinta ce a gandit judecatorul atunci cand a pronuntat o anumita solutie si care este temeiul de drept aplicabil fiecarei spete in parte.

Motivarea trebuie sa se refere la actele dosarului cauzei solutionate si sa fie in concordanta cu acestea, ceea ce presupune, in mod automat, cercetarea fondului pricinii deduse judecatii; hotărârea trebuie să fie motivată, să se refere la criticile formulate de părți, la argumentele de fapt și de drept pentru care nu au fost primite, nerespectarea acestor cerințe ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin.2 Cod pr.civilă.

Aceasta este dispoziția legală și în concordanță cu aceasta este și practica CEDO, conform căreia hotărârea care nu evocă rațiunile ei este o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile ce guvernează procesul civil, întrucât ea trebuie să cuprindă ,,un răspuns specific, explicit, la problemele decisive pentru procedura în cauză” ( Hotărârea CEDO din 15 martie 2007 în cauza G. contra României).

Tribunalul va avea in vedere ca procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului (reglementat de art.129 alin.5 Cod pr.civilă ) nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în procesul civil; obligația de a-și proba pretențiile revine reclamantei.

Rolul activ al instantei, asa cum este el reglementat de art.129 cod de procedura civila, nu inseamna in niciun fel ca instanta este obligata sa faca probe pentru dovedirea pretentiilor reclamantei deduse judecatii, din contra, in procesul civil, proces guvernat de principiul disponibilitatii, partile sunt cele care au sarcina probei, au interesul de a propune probele pe care le considera necesare, utile in solutionarea cauzei. Numai in masura in care probele solicitate de parti si incuviintate de instanta nu pot duce la dezlegarea pricinii, instanta are obligatia de a ordona, chiar din oficiu, probe pe care le considera necesare pentru aflarea adevarului, ca expresie a rolului activ de care trebuie sa dea dovada in proces.

De asemenea, tribunalul reține că, în ceea ce privește lipsa de rol activ a instanței de judecată, conform art. 129 alin. 5¹ din Codul de procedură civilă, introdus prin art. 14 din Legea nr. 202/2010 (aplicabil și prezentei cereri de apel, în baza art. XXII din aceeași lege, fiind vorba despre cereri formulate după . actului normativ), chiar dacă există obligația judecătorilor de a stărui, prin orice mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală, putând și să ordone probe, „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.

Pentru aceste considerente, expuse pe larg în cele ce preced, având în vedere că, în speță, nu se regăsește niciunul dintre motivele prevăzute de art. 318 C.proc.civ., Tribunalul, în temeiul art. 320 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele D. M., D. F., domiciliate în ., Jud. B., împotriva deciziei civile nr. 550/2.04.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având ca obiect daune cominatorii, în contradictoriu cu intimații C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR VIPEREȘTI, cu sediul în . și O. E. - P. C. VIPEREȘTI, cu sediul în ., ca neintemeiata.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. I. R.

Judecător,

V. B.

Grefier,

R. - A. S.

Red. RD /Tehnored RD

2 ex/04.11.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1348/2013. Tribunalul BUZĂU		Pretenţii. Decizia nr. 1339/2013. Tribunalul BUZĂU →

Daune cominatorii. Decizia nr. 1823/2013. Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Daune cominatorii. Decizia nr. 1823/2013. Tribunalul BUZĂU