Fond funciar. Decizia nr. 1740/2013. Tribunalul BUZĂU

Comentarii

0

Decizia nr. 1740/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 26512/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1740/2013

Ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător G. I. R.

Judecător V. B.

Grefier R. - A. S.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de reclamanta ., CU SEDIUL PROCESUAL ALES LA C.. AV. C. - R. P. in București, ., ., . - BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 4041/11.03.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, având ca obiect fond funciar, în contradictoriu cu pârâții G. G., domiciliat în sector 1, București, Poet M., . N. G., domiciliată în IAȘI, ȘOSEAUA NAȚIONALĂ, nr. 184, .. C, ., A. I., domiciliată sector 1, București, ., I. A., domiciliat în sector 2, București, .. 2, ., . B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PREFECTURII JUDEȚULUI B., cu sediul în B., N.B., nr. 48, C. L. M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PRIMARIEI COMUNEIU M., cu sediul în . NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ B., cu sediul în B., MAREȘAL A., nr. 5, U. A. TERITORIALĂ ., cu sediul în ., D. B., domiciliat în București, .. 107, ., sect. 2, București, D. M., domiciliată în . București, .. 107, ., sect. 2, București.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat C. P. pentru recurenta ., av Valere B. pentru intimații G. G., A. M. N. A. I., av B. M. pentru intimatul Instrate A., av A. raluca pentru intimații D. B. și D. M. și consilier juridic U. I. pentru R. Națională a Pădurilor Romsilva

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

Instanța arata ca, prin încheierea pronunțată de ICCJ în dosar nr._, a fost respinsă cererea de strămutare, acesta fiind și motivul pentru care s-a dispus repunerea pe rol a prezentei cauze suspendate în baza art. 244 cod proc. civ. Având în vedere susținerile părților, că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 cod proc. civ, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

C. P. pentru recuirenta O. P. SA solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Precizează că a formulat 3 cereri subsidiare de schimbare a soluției primei instanțe. În principal, solicita casarea sentinței și trimiterea cauzei către Judecătoria sectorului 1 București ca instanță competentă, în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei către Judecătoria B. și, în terțiar, admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii și admiterea cererii de chemare în judecată.

Precizează că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304¹ și 304 pct. 3, 5 și 9. Având în vedere prevederile art. 304 pct. 3 cod proc. Civ, care privește necompetența instanței, arată că în prezenta cauză s-au soluționat de prima instanță 2 dosare, constatându-se litispendența. Cele două dosare au făcut obiectul unei cereri principale și a unei cereri reconvenționale formulată într-un dosar la Judecătoria Sectorului 1. În cauză, se pune problema care era instanța competenta să soluționeze procesul în prima cauză. A invocat prevederile art. 17 cod proc. Civ., care stabilește o competență teritorială exclusivă în ceea ce privește soluționarea cererii incidentale în favoarea instantei legal investite să soluționeze cererea principală. A arătat că una dintre cele două cereri a fost formulată pe cale reconvențională la Judecătoria Sectorului 1 București, acesta era instanța competentă să soluționeze procesul și la acesta trebuia atașat celălalt dosar de la Judecătoria B., deoarece Judecătoria Sectorului 1 a fost mai întâi investită. Excepția de necompetență a fost respinsă de către Judecătoria B. și împotriva acestei încheieri s-a formulat recurs. S-a susținut de către părți și de către cele două instanțe în cauză faptul că ar fi aplicabile dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea 18/91. Apreciază greșită această susținere, deoarece art. 53 alin 2 se referă în mod explicit la plângeri formulate de persoane care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate și nu se aplică în prezenta cauză. Nu există implicare în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate. Judecătoria B. respinge excepția inadmisibilității acțiunii și susține în mod explicit faptul că art. 53 din legea 18/91 nu este aplicabil, pentru că reclamanta nu are calitate de persoană implicată în procedura de reconstituire. Dispozițiile acestea speciale, care au aplicabilitate stricta, nu sunt aplicabile în cauza de față. Dimpotrivă, art. 3 alin 2 din Legea 169/97 spune că soluționarea cererilor este de competența instanțelor de drept comun. Invocă art. 13 cod proc. Civ. și considera aplicabil acest articol dacă cererea ar fi fost formulată pe cale principală. În cauza de față, există o cerere formulată pe cale reconvențională, iar art. 17 derogă de la dispozițiile anterioare în materie de competență. Judecătoria sectorului 1 a prorogat competența inclusiv cu privire la cererea care face obiectul recursului de față, în baza art. 17 cod proc. civ. Judecătoria sectorului 1, când a declinat cauza la Judecătoria B., a invocat decizia ICCJ care este pronunțată pe Legea 84/98, nefiind aplicabilă în această cauză, pentru că, în materia Legii 84/98, se prevedea competență unică a Tribunalului București în materia de anulare de mărci, ceea ce este cu totul altceva față de competența teritorială. Întrucât Judecătoria Sectorului 1 avea competența teritorială exclusivă, prin prorogare legală de competență să soluționeze cauza și Judecătoria Sectorului 1 a fost prima investită cu această cerere, aceasta era competentă să constate litispendența și să judece ambele cereri împreună. Faptul că nu s-a întâmplat așa și s-a invocat excepția respinsă de prima instanță, face loc la aplicabilitatea art. 304 pct. 3 raportat la art. 159 alin 3 cod proc. civ, fiind vorba de o competență de ordine publică, competență teritorială exclusivă, având în vedere dispozițiile art. 99 alin 4 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, în caz de disjungere, competența rămâne a instanței investite cu cererea principală.

Av Valere B. pentru intimații. G. G., A. M. N. A. I. solicită să se ia act că, deși inițial în contract și împuternicirea avocațială urma să reprezinte și pe intimații D. B. și D. M., ulterior s-a renunțat la contractul cu aceștia.

Solicită respingerea excepției, deoarece în mod nefundamental se încearcă inducerea în eroare a instanței, vorbindu-se de o acțiune la București care ar fi pendinte de o acțiune principală. Dosarele de la București sunt două dosare de sine stătătoare, respectiv_/299/2011 și_/299/2008. În primul dintre dosare, cu ocazia soluționării cauzei pe fond, s-a venit cu dovada că s-a depus cerere reconvențională, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute al titlului de proprietate al părților ce le reprezenta, respectiv I. și D.. La acel moment, la obiecțiunile părților ce le reprezenta, că cererea reconvențională nu poate fi primita deoarece a fost depusă cu mult după prima zi de înfățișare, in mod corect normal și procedural instanța a disjuns acea cauză și s-a constituit cel de-al doilea dosar, nr._/299/2011. După ce s-a dispus disjungerea, aceeași cerere reconvențională a fost înregistrată de partea potrivnică și pe rolul Judecătoriei B., numai cu scopul de a tergiversa soluționarea cauzei inițiale. Atâta timp cât hotărârea de disjungere a acelei cereri nu a fost atacată de partea potrivnică, nu mai poate fi invocată pe cale incidentală în asemenea caz. Dacă se va înlătura această apărare, pe fond solicită să se aibă în vedere cauza, care se află sub incidența unor norme cu caracter special. A învederat prin întâmpinare și prin apărările la fond că art. III din Legea 169/97 face o trimitere la dreptul comun pentru soluționarea tuturor acțiunilor având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate. Dreptul comun era reprezentat de art. 13, care specifica foarte clar că, atunci când litigiu vizează un imobil, competența aparține exclusiv instanței de pe raza teritorială pe care se află terenul.

Pe raționamentul părții potrivnice, dacă se invocă legile speciale, nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, întotdeauna, indiferent de natura litigiului, competența aparținea numai și exclusiv instanței, respectiv Judecătoriei pe raza căruia era solicitat terenul pentru care se solicitase reconstituirea, constituirea sau retrocedarea acelui teren. Competența nu putea aparține decât Judecătoriei B., nu ne aflăm într-un conflict de competență.

Av A. R. pentru intimații D. B. și D. M. solicită respingerea excepției. Consideră că, în mod netemeinic, se invocă prevederile art. 304 pct. 3, art. 159 pct. 3 și art. 17 cod proc. civ . Judecătoria B. a fost competentă teritorial. Solicită să se aibă în vedere sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Sectorului 1, care menționează irevocabil faptul că se declară necompetentă din punct de vedere teritorial. Teoria promovată cu privire la prorogarea ilegală nu are fundament juridic. Invocă art. 17 cod proc. Civ, însă nu se are în vedere faptul că acestă prorogare ilegală, așa cum a stabilit și practica judecătoreasca și teoria de specialitate, nu poate deroga de la legile imperative stabilite de Legea Fondului Funciar. Se face mențiunea că art. 53 alin 2 nu ar fi aplicabil în speța de față, se vorbește de o nulitate. Solicită să se aibă în vedere Decizia 8398/2005 a ICCJ, care stabilește foarte clar că aceste prevederi se aplică prin analogie și în situația acțiunilor de anulare a titlului de proprietate. Din toate punctele de vedere, competentă teritorial nu ar putea fi decât Judecătoria B.. Solicită respingerea excepției.

Av Bodîrlau M. pentru intimatul I. A. solicită respingerea recursului cu privire la excepția invocată. Prin cererea reconvențională instanța, după disjungere, din oficiu, a invocat excepția necompetentei teritoriale a cererii reconvenționale. Cererea reconvențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. și s-a scos un certificat de grefă și a fost o tergiversare a cauzei. În dosarul de la Judecătoria sectorului 1 s-a invocat din oficiu necompetenta teritorială raportat la Legea 18/91, având în vedere că acțiunea a fost pentru nulitatea parțială a titlului de proprietate, motiv pentru care dosarul a fost declinat și conexat la acțiunea introdusă de către recurenta din prezenta cauză. Solicită respingerea excepției, Judecătoria B. era competentă să soluționeze cauza.

Cj U. I. pentru intimata Regina Națională a Pădurilor solicită respingerea excepției necompetentei teritoriale. Judecătoria B. era competentă să soluționeze cauza.

Pentru recurentă, apărătorul ales, în replică, arata ca nu are nicio importanță aspectul administrativ, în sensul că s-au dat 2 numere de dosare diferite. Cererea reconvențională rămâne disjunsă, indiferent că s-a format un nou dosar, conform Regulamentului de Ordine Interioară. Precizează că nu avea cum să atace cererea reconvențională, deoarece fondul era suspendat.

Av Valere B. precizează că susținerile apărătorului recurentei nu au niciun fundament. Invoca art. 119 din vechiul cod de procedură civilă, aplicabil la data nașterii litigiului dintre părți.

Pentru recurenta O. P., av P. C. precizează că al doilea motiv de recurs 304 pct. 5 cod proc. civ. Precizează că a atacat încheierile prin care s-a respins proba cu expertiză și încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a primei instanțe. Încheierea prin care s-a respins proba cu expertiza în prezenta cauză, are un singur argument și anume art. 4 alin 5 din Legea 247 /2005, reținându-se că există la dosarul cauzei există o expertiză extrajudiciară. A arătat faptul că expertiza extrajudiciară este de fapt efectuată într-un alt dosar, în care nu sunt aceleași părți cu cele din prezenta cauză. S-a arătat, prin întâmpinare, că atât timp cât O. era parte în celălalt dosar, practic nu se putea invoca vătămarea celeilalte părți. Nu a invocat faptul că sunt și alte părți, dar sunt și alte obiective la expertiza respectivă. Parații din prezenta cauză erau reclamanți și solicitau o rentă anuală. Nu s-au analizat toate actele de proprietate anterioare. Expertul a mers la cartea funciară și a văzut care erau titlurile și nu a analizat ceea ce s-a transmis și nu a analizat nimic din ceea ce face obiectul prezentei cauze, acolo s-au făcut strict măsurători pe baza actelor de la cartea funciară și s-au identificat pe teren sonde. Prin urmare, art 4 alin 5 din Legea 247 nu este aplicabil. Expertiza nu este lămuritoare, deoarece a depus la dosarul cauzei, la filele 242 și 286 vol 3, două adrese de la R. Națională a Pădurilor Romsilva și ITRSB Focșani, din care sunt identificate sondele pe două terenuri cu numere cadastrale total diferite față de ceea ce apare în expertiză. În condițiile în care prezenta acțiune vizează anularea parțială a titlului de proprietate cu privire la anumite suprafețe și în acest dosar nu există niciun act care să lămurească unde sunt sondele, apreciaza ca nu este identificat pană în prezent pe ce teren sau unde se află sondele. A reiterat această solicitare de a se efectua expertiză în prezenta cauză în temeiul art. 138 alin 2, după ce s-a depus acea adresă de la R. Națională a Pădurilor – Romsilva. Pentru faptul că s-a respins proba cu expertiza, s-a respins cererea formulată în temeiul art. 138 și s-a respins cererea de recuzare, s-a creat o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Precizează că această vătămare constă în faptul că nu a putut să precizeze acțiunea, nu a putut să dovedească acțiunea și s-a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil. Consideră că este esențial să se administreze proba cu expertiza în prezenta cauză și invocă dispozițiile art. 304 pct. 5.

Pentru intimații G. G., A. M. N., A. I., av valere B. precizează că prima problema de drept pe care o ridică motivul de recurs este acela al aplicabilității art. 4 alin 5 din titlul XIII al Legii 247/2005. Legiuitorul, când a adoptat această lege 247/2005, cu modificarea legii nr. 18/1991 și nr. 169/1997, a plecat de la o constatare și anume multitudinea de soluții contradictorii pronunțate de organele cu atribuțiuni jurisdicționale și, pe cale de consecință și a hotărârilor judecătorești pronunțate în baza unor rapoarte de expertiză diferite, formulate la perioade diferite. În dosarele nou create după . Legii 247/2005, al cărui scop era cel al accelerării finalizării procesului a legii fondului funciar, oricare dintre părți poate prezenta expertize extrajudiciare însușite de autoritățile publice competente, care să nu mai ducă la tergiversarea cauzei. În dosarul la care a făcut referire apărătorul recurentei, având pretenții civile, s-a făcut o primă expertiză. La obiecțiunile îndreptățite ale O., instanța a dispus efectuarea unei expertize de către experți de specialități diferite. Instanța a constatat un lucru esențial și anume că acest raport de expertiză s-a făcut cu respectarea strictă a condițiilor tehnice în sistem sterografic 70 și a fost însușit de OCPI B. la solicitarea Judecătoriei Sectorului 1, prin aplicarea Ordinului OCPI 108/20.03.2010, care constituia obligativitatea recepționării rapoartelor de expertiză. OCPI a constatat, pe baza verificării sistemului cadastral întocmit și însușit, conform legii, de reprezentanții Comunei M., pe raza căreia se aflau terenurile, că toate coordonatele, inclusiv pentru terenurile generatoare a acestui litigiu, sunt corecte. Se invocă adresa de la R. Pădurilor. Precizează că existau acte oficiale emise cu ani în urmă, prin Direcția Silvică B.. Procesul verbal de punere la dispoziție a constatării nulității s-a solicitat și în această cauză, în care Direcția Silvică B. a venit și a predat suprafețele de teren pe care se află și sondele care au generat acest litigiu, Comisiei Locale M.. S-au întocmit procesele verbale de punere în posesie, care nu au fost contestate. Totodată, s-au pus în posesie și alte persoane fizice, ale căror drepturi nu au fost contestate de către O. P.. Solicită să se observe că, în acea adresă, nu se face referire la numere cadastrale, la numere de cărți funciare și la unități de amenajări fizice. În ceea ce privește proprietatea și dovada proprietății, există o lege specială, respectiv nr. 7/1996, care spune foarte clar că se face pe baza înregistrărilor făcute în cartea funciară. Sub acest aspect, orice susținere a părții potrivnice rămâne lipsită de orice fundament. S-au depus la dosar copii color de pe actele emise în urmă cu 70 ani, prin care autorul C. A. a concesionat suprafețele de teren fostei societăți comerciale Steaua Română, al cărui patrimoniu a fost preluat de P.. În dosar, în raportul de expertiză, există o anexă prin care sunt individualizate în mod expres si suprafețe de teren ocupate de sonde, pentru care .-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate în baza HG 134/92, în același perimetru cadastral silvic. Solicită respingerea motivului de recurs dezbătut, ca nefondat.

Pentru intimații D. B. și D. M., apărătorul ales solicită respingerea motivului de recurs. P. motivul invocat, respectiv respingerea probei cu expertiza solicitată de recurentă, consideră și solicită să se ia act de faptul că nu se poate susține că instanța de fond ar fi încălcat prevederile art. 105 cod proc, civ, textul de lege referindu-se la forme de procedură și nu la interpretarea sau discreditarea probelor. În ceea ce privește expertiza solicitată, consideră că instanța de fond a respectat în mod temeinic și legal prevederile art. 167 alin 2 cod proc. Civ, care arată foarte clar că dovezile se încuviințează numai dacă instanța consideră că pot duce la dezlegarea pricinii. Coroborat cu art. 4 alin 5 din Legea 247/2005, titlul XIII, rezultă că instanța, în mod temeinic și legal, a considerat lămuritoare expertiza extrajudiciară. Se invocă faptul că, în celălalt litigiu în care a fost întocmit acest raport de expertiză, nu ar fi fost aceleași părți. Din contră, O., persoana care critică acest raport de expertiză, a fost parte în dosar și lipseau Comisiile Județene B. și C. L. și nu se poate invoca o vătămare a altei părți de către O.. Atât timp cât instanța de fond a analizat toate obiectivele, condițiile în care a fost efectuată această expertiză extrajudiciară și a considerat că poate fi lămuritoare, nu mai poate fi pusă sub discuție această soluție. Instanța a coroborat cu probele existente la dosar această expertiză extrajudiciară, a avut aceleași obiective în mare parte cu obiectivele extrajudiciare, a fost întocmită de trei experți de specialități diferite și a fost autorizată de OCPI. În ceea ce privește a doua solicitare de expertiză, întocmită pe prevederile art. 138 pct. 2, consideră că nu erau îndeplinite condițiile pentru solicitarea unei noi expertize. Această necesitate a probei nu a reieșit din dezbateri. Solicitarea s-a făcut la data de 18.02.2013 și se arată foarte clar că obiectivele vor fi cele depuse la 12.03.2012, cu ocazia primei solicitări a expertizei de specialitate și nu înseamnă decât o reiterare, sub un nou temei juridic. Instanța de fond, în mod corect, a considerat aplicabile prevederile art. 4 alin. 5 din legea 247/2005 și expertiza este mai mult decât lămuritoare în cauză.

Pentru intimatul I. A., av Bodîrlu M. solicită respingerea motivului de recurs. Comisiile, care nu au fost parte în dosarul de la București și în care s-a încuviința această expertiză, nu au solicitat această probă. Nu se poate vorbi de o vătămare a altei părți în proces, în condițiile în care nu au solicitat acestă expertiză. În momentul când s-a solicitat proba cu expertiza, obiectivele au fost aceleași. Instanța, în momentul când a respins proba cu expertiza, a avut în vedere acea expertiză, unde s-au analizat toate aspectele. Solicită respingerea celui de-al doilea motiv de recurs și menținerea sentinței, ca legală și temeinică.

Pentru intimata R. Națională a Pădurilor Romsilva, consilier juridic U. I. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat

AV P. C. pentru recurentă precizează că primul motiv de nulitate invocat în acțiunea de fond este întemeiat pe art. III litera a din Legea nr. 169/97, raportat la art. 42 alin 3 din Legea 18/1991 și art. 4 alin 1 din Legea 1/2000. Aceste texte de lege prevăd foarte clar că nu se restituie în natură terenurile pe care s-au efectuat investiții si se face referire la extracția de petrol. Consideră corectă ipoteza că pârâții au dobândit, prin reconstituirea dreptului de proprietate, terenurile pe care se află sondele.

Nu contestă că pârâții sunt moștenitori, dar problema este cum se reconstituie dreptul, în natură sau nu. Susține că motiv de nulitate este faptul că nu se restituie în natură și nu se poate restitui decât prin teren în echivalent sau prin despăgubiri, astfel cum prevăd dispozițiile invocate.

Singura problemă pe care trebuie să se pronunțe instanța și cu care a fost investită în prezenta cauză este dacă, acceptând că sunt persoane îndreptățite, aveau sau nu dreptul la restituire în natură. Art. 4 alin 3 din Legea 18/91 și art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 spune că nu se restituie în natură. Dacă s-a încălcat acest drept și s-a restituit în natură, așa cum susțin intimații, art. III din Legea nr. 169/1997 arata ca sunt motive de nulitate absolută. Instanța a respins excepția lipsei de interes, reținând foarte clar că interesul este dovedit din acest punct de vedere

Al doilea motiv de nulitate este încălcarea dreptului de preempțiune, stabilit de lege prin art. 45 alin. 6 și, de asemenea, se încadrează la ipoteza art. III din Legea 169/1997, pentru că sunt acte lovite de nulitate absolută. Este adevărat că s-a strecurat o eroare în cererea de chemare, în judecată în sensul modificării textului legal, în sensul că textul invocat de partea ce o reprezintă la momentul respectiv nu era în vigoare, dar era aplicabilă o altă lege, cu același conținut. Faptul că s-a indicat un număr de articol greșit nu are importanță, atâta timp cât sancțiunea prevăzută de lege exista în vigoare la momentul respectiv, era într-o altă lege, sub un alt număr de articol. Legea care era în vigoare la momentul respectiv prevedea un drept de preempțiune pentru U. administrativ teritorială și nu s-a făcut dovada faptului că s-a notificat unitatea administrativ teritorială cu privire la intenția de vânzare și la încheierea contractului de vânzare cumpărare care face obiectul prezentei cauze. În mod evident, s-a încălcat dreptul de preempțiune. A arătat că legea 247/2005 este o lege generală față de legea specială care este Codul Silvic și se aplică cu prioritate. Faptul că s-a abrogat Legea 245/2005 nu are relevanță, pentru că abrogarea unei legi generale nu are efect asupra legii speciale. La momentul încheierii contractului, în data de 10 martie 2008, era în vigoare art. 52 din Legea 26/96. Instanța nu a analizat aceste aspecte, ca și la celelalte motive de nulitate analizează în abstract și constată că au fost respectate alte dispoziții care nu au fost invocate de părți. Al treilea motiv de nulitate a actelor atacate constă în frauda la lege, cauza ilicita și imorală, argumentele fiind două și anume, în primul rând un preț derizoriu la vânzare și o diferență de suprafață din măsurători. Cu privire la prețul derizoriu, făcând un calcul matematic, prețul a fost 0,17 lei/mp pădure. Există la dosar dovezi din care rezultă că acest preț de vânzare este mai mic decât pretențiile pe care pârâții le cer cu titlu de rentă. În mod evident este un preț derizoriu și dovezile sunt la dosar. A doua dovadă este diferența de suprafață – rezultă din acte și din încheierile de carte funciară că, în contractul de vânzare cumpărare cu privire la suprafață, la obiectul acestuia există o diferență între suprafața din acte, din măsurători de un milion opt sute patruzeci și patru de mp. Se cere o rentă anulară de 5 milioane de euro, în mod evident că scopul contractului este pur speculativ. Acest argument și faptul că nu s-a respectat dreptul de preemțiune este în legătură cu argumentul de nulitate anterior și este o dovadă clară a fraudei la lege și a cauzei ilicite.

AV velere B. precizează că de 70 de ani terenurile autorului părților pe care le reprezintă au fost ocupate parțial de sondele care se exploatează si în momentul de față pe același perimetru. Trecerea în proprietatea statului s-a făcut de la vechii proprietari, pentru că domnul C. A. era decedat de 2 ani de zile la data când au fost suprafețele respective preluate de către stat. Contractele de vânzare cumpărare încheiate între intimatul G. G. și ceilalți I. și D., au vizat o suprafață de 246 ha. În legătură cu prețul neserios, nu se poate cerere constatarea nulității. În întâmpinare, referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, a făcut trimitere la dezvoltările din cuprinsul concluziilor scrise pct. 5,6,7 și 8. La fond s-a discutat pe probleme de drept. Suprafețele de teren acoperite de păduri, pe care sunt amplasate sonde, instalații petroliere de transport, fac parte din domeniul proprietatea publică a statului sau din proprietate privată. Art. 135 alin 4 din Constituție precizează foarte clar că fac parte din domeniul public al statului, in mod inalienabil, numai bogățiile de orice natură ale subsolului, nicio referire la suprafețele de teren. Art. 4 alin 1 Legea 1/2000 și 42 alin 3 din Legea 18/1991. Aceste articole au fost abrogate și nu mai fac referire la dezvoltările în legătură cu tehnica legislativă care are incidență în practică. A fost abrogat implicit odată cu adoptarea art. I pct. 22 titlul VI, Legea 247/2005. Legiuitorul, când a adoptat Legea 247/2005, a ținut cont și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Invocă Monitorul Oficial partea a IV a, în care se publică dezbaterile care au loc în legătură cu proiecte de acte normative, se pot observa dezvoltări foarte largi care justifică adoptarea în acea formă a Legii 247/2005 și spune că se retrocedează foștilor proprietari, persoane îndreptățite în accepțiunea legii, terenurile forestiere fără nicio distincție. Chiar si Curtea Constituțională, printr-un număr de 9 decizii, a decis și a statuat că legile fondului funciar reglementează două modalități cu regimuri juridice distincte în ceea ce privește aplicabilitatea retrocedării terenurilor persoanelor îndreptățite, foștilor proprietari sau moștenitori ai acestora. Pentru terenurile agricole există o procedură clară, pentru terenurile forestiere altă procedură. Textele de lege referitoare la retrocedarea terenurilor forestiere, după adoptarea Legii 247/2005, derogă de la prevederile referitoare la terenurile agricole. Art. 4 alin 1, dacă se va admite că va mai putea produce efecte juridice după adoptarea legii 247/2005, se referă la terenurile agricole din extravilanul localităților în care se aflau acele sisteme de investiții. Cazurile în ceea ce privește terenurile forestiere care nu puteau fi retrocedate, există text de lege special: 24 alin1 indice 4, alin 2 și 6 din legea 1/2000, care nu au fost modificate odată cu adoptarea Legii 247/2005. În ceea ce privește sfera de aplicabilitate a legii 169/97, a depus practică judiciară, arătând că situațiile in care, prin Legea 169/97, se putea solicita constatarea nulității unor titluri de proprietate, sunt expres prevăzute. Numai în aceste condiții se poate trece peste o procedură administrativă soldată inițial prin Hotărârea Comisiilor Locale, validată de C. Județeană și procedura administrativ jurisdicțională . Invocă art. III din legea 169/1197, constatând o . aplicări greșite ale Legii Fondului Funciar. La dosar există hărți originale, din care rezultă că terenul era același și calitatea de moștenitor era necontestată, titlul statului vădit abuziv, dovadă că s-a recunoscut și nimeni nu a atacat titlurile până la declanșarea litigiului. Art. 4 alin 1, teza a II a din Legea 1/2000 nu își găsea aplicabilitate în cauza prevăzută de intimați. Cu motivele de nulitate intre G. și I. și raportat la prevederile inițiale din Codul Silvic din 1996, a fost abrogată implicit prin adoptarea unei Ordonanțe de Urgență în anul 2000 și aprobată printr-o lege care a modificat regimul in ceea ce privește exercitarea dreptului de preemțiune și în ceea ce privește persoanele și suprafețele. Prin Legea 247/2005, în penultimul articol, se găsește mențiunea că se abrogă următoarele acte normative, respectiv OUG 126/2000 aprobată prin Legea 66/2002, care restituise o procedură privind dreptul de preemțiune a unei anumite categorii de persoane fizice și juridice, inclusiv statul român. Odată abrogate, aceste acte normative nu reactivează vechea reglementare, cum susține total lipsit de fundament legal partea potrivnică. După . legii 247/2005, s-au declanșat o multitudine de acțiuni în justiție, cu constatarea nulității unor contracte de vânzare cumpărare. La adoptarea Noului Cod Silvic, care a intrat în vigoare după încheierea contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate se solicită, a introdus o prevedere care instituie dreptul de preempțiune și care antrenează nulitatea în caz de nerespectare. Solicită respingerea motivelor de recurs. În legătură cu prețul neserios, solicită să se aibă în vedere faptul că există o economie de piață, unde nu mai există prețuri prestabilite.

Av A. R. arată că în ceea ce privește solicitarea de modificare, se face vorbire de faptul că hotărârea a fost dată cu greșită aplicare si interpretare a Legii 169/97, în sensul că instanța, în mod greșit, ar fi plecat de la premisa că acest articol III ar prevede expres și limitativ o cauză de nulitate absolută. Opinia recurentei fiind că acestă enumerare fiind una exemplificativă și nu una limitativă și persoanele pe care le reprezintă nu erau persoane îndreptăți la reconstituire.

În ceea ce privește dispozițiile art. III din Legea 169/97, precizează că nu există discuții cu privire la faptul că acestea cuprind norme imperative prohibitive, ocrotesc un interes general public și nu sunt norme dispozitive. Nu există o altfel de opinie în practică. Nulitatea absolută nu poate fi invocată decât dacă motivele de nulitate absolută pot fi introduse în acest articol, în cazurile prevăzute. Consideră că instanța, în mod corect, nu a identificat niciunul din cauzele de nulitate absolută prev. de art. 3: persoanele pentru care s-a emis acest titlu de proprietate nu sunt persoane neîndreptățite, toate actele pe care s-a bazat reconstituirea dreptului de proprietate au fost analizate pe parcursul legii fondului funciar, iar hotărârile nu au fost niciodată contestate. Se invocă art. 4 alin 1 din Legea 1/2000. Simpla invocare a acestora nu poate conduce la o nulitate absolută. Art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 se referă la reconstituirea terenurilor agricole.

O. P. este chiriașă și, în această calitate, poate închiria aceste terenuri de la orice altă persoană. Aceste contracte de închiriere pot fi încheiate atât cu părțile pe care le reprezintă, cu vechii proprietari sau cu orice alți proprietari, situația O. P. nu se va schimba și este vorba de o rea credință a O., care încearcă să evite datorii financiare. Solicită să se aibă în vedere că, din 2008, aceste sonde funcționează fără niciun fel de autorizație. Pentru a se emite acestă autorizație, este nevoie de acordul proprietarilor.

În ceea ce privește prevederile art. 45 alin 6 din legea 46/2008 privind contractul de vânzare cumpărare 785/2008, consideră că instanța de fond a ales si a adoptat o soluție temeinică. Art. 45 alin 6 din legea 46/2008 nu exista la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare. Se face referire, în motivele de recurs, faptul că ar fi fost aplicabile prevederile art. 52 din legea 26/96. Din analiza dosarului de fond rezultă că nu s-a făcut niciodată referire la motive de nulitate absolută și încălcarea prev. art. 52 din Legea 26/96. Instanța a fost investită legal doar cu cercetarea motivului de nulitate privind încălcarea art. 45 alin 7 din Legea 46/2008 și nu se poate interveni în recurs să se investească instanța cu un alt motiv de nulitate. Chiar dacă ar fi fost aplicabil acest articol, instanța nu a fost investită în analizarea unui astfel motiv de nulitate. Consideră că art. 45 alin 6 nu era valabil la acel moment și a arătat că la momentul actului puteau fi înstrăinate și dobândite liber suprafețele de teren cu destinație pădure, doar cu respectarea formei autentice, formă care a fost respectată în cazul de față.. Admiterea unei astfel de cereri și anularea contractului de vânzare cumpărare nu ar face altceva decât terenul ar reintra în patrimoniul vânzătorilor.

Se vorbește ca motive de nulitate a contractului de vânzare nr. 785/2008 de frauda la lege, cauza ilicită și preț neserios. În ceea ce privește frauda la lege, a arătat în întâmpinare, că în niciun caz nu poate fi aplicată în situația de față. În ceea ce privește cauza ilicită, nu poate fi luată în seamă de instanță.

Se vorbește de preț neserios și nesincer. Precizează că prin prețul sincer se înțelege un preț real, la care părțile s-au gândit nu în mod fictiv, ci cu scopul de a fi cerut și plătit în realitate. În cauza de față este vorba de un act autentic, prețul oricare ar fi fost a fost plătit și a fost primit de către cumpărători și nu se poate vorbi de un preț nesincer. Cu privire la faptul că prețul a fost neserios, arată că, indiferent dacă prețul ar fi mult inferior sau superior valorii reale a lucrului vândut, acest contract de vânzare cumpărare este în principiu valabil, părțile sunt libere să determine prețul conform valorii lucrului vândut, iar echivalența este relativă, trebuie să fie raportată la valoarea lucrului vândut si chiar la subiectivismul părților. Instanța de fond a analizat corect acest preț și nu este derizoriu. Mai arată că nu s-a făcut nicio probă pe aceste critici, le consideră neîntemeiate și solicită respingerea acestora.

Av Bodârlu M. pentru intimatul I. A. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Din 2008, pentru cele 5 ha nu au avut autorizație de funcționare. În momentul de față funcționează ilegal, fără a plăti o chirie. Solicită respingerea recursului.

Av Valere B. Invocă un articol din contractul de închirie 841/14.03.2007 încheiat cu câteva luni înaintea retrocedării ternului și punerii în posesie, în penultimul articol „ În cazul în care suprafața de teren pe care se află amplasamentul din contract, va face obiectul retrocedărilor, locatorul va anunța petenta în maxim 15 zile de la apariția concretă a cauzei, părțile convenind în scris asupra chiriei datorate până în acel moment”.

CJ U. I. pentru intimata R. Națională a Pădurilor precizează că prin HG 134/92 O. P. a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate, în perioada comunismului care nu mai erau în perimetrul silvic.Terenul aferent minei de petrol nu este în administrarea intimatei. Expertiza este mult mai complexă și nu vizează numai terenurile forestiere înscrise în amenajamentul silvic.

Pentru recurentă apărătorul ales invocă art. 1884 Cod civil, sub imperiul căruia s-au purtat negocierile.

În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau cu nr._ în data de 16.11.2011, reclamanta O. P. S.A., în contradictoriu cu pârâții G. G., A. M. N. G., A. I., I. A., D. B., C. Judeteana B. pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, C. Locala M. pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, R. Naționala a Pădurilor-Romsilva, Direcția S. B., a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate emise de C. Judeteana pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. si, pe cale de consecința, constatarea nulitatii absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente, in concret, dar fara a fi limitat la: contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 641/2008 de BNP R. C. si contractul de vanzare - cumparare incheiat intre G. G., in calitate de vanzator si I. A. si D. B. in calitate de cumpărători, autentificat sub numărul 785/10.03.2008 de către Biroul Notarilor Publici Asociați L. Lese, R. C., precum și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.

În detaliere, reclamanta a arătat că solicită constatarea nulitatii absolute parțiale a următoarelor acte juridice:

-Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G., de pe urma defunctului A. C., pentru suprafața de 30 ha 5000 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 60, ., UA 49,50 cu vecinatati la Nord - Catargi E. + Drum, la Est - Drum, la Sud - A. Al -Dru, la Vest - D. E.; tarlaua 53,54, . IV, UA 68,69 cu vecinatati la Nord - Catargi E., la Est - Prop. Part, la Sud - Valimarescu E.; la Vest - Catargi E., in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

-Titlul de Proprietate nr._ din 18.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctei Catargi E., pentru suprafața de 307 ha 5179 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 1, 59, . IV, UA 50, 51, 52, 53, 54, 55 cu vecinatati la Nord - HOT.., la Est - Drum + lzvor, la Sud - Prop. pârtie, la Vest - HOT..,6,7,58,57; ., 59, 62, 66, 68, 70, 73, 1319, 1316, UP IV, UA 60, 61, 62, 63 cu vecinatati la Nord - Drum + G. E Henrieta, la Est - Drum, la Sud - Drum; la Vest Drum + I. si tarlaua 8, 54, 55; ., 276; UP IV; UA 66, 67, 68 in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

-Titlul de Proprietate nr._ din 18.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctului A. A., pentru suprafața de 37 ha 4200 m.p. teren cu vegetatie forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 53, ., UA 69 cu vecinatati la Nord - A. C-tin +Drum, la Est - Drum, la Sud - Valimarescu E., la Vest - A. C-tin +Drum, in sensul excluderii suprafeței de 14 ha 7100 mp din titlul de proprietate.

-Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctului A. C., pentru suprafața de 30 ha 5000 m.p. teren cu vegetatie forestiera din fondul forestier național intravilan, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 60, ., UA 49,50 cu vecinatati la Nord - Catargi E. + Drum, la Est - Drum, la Sud - A. Al -Dru, la Vest - D. E.; tarlaua 53,54, . IV, UA 68,69 cu vecinatati la Nord - Catargi E., la Est - Prop. Part, la Sud - Valimarescu E.; la Vest - Catargi E., in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

-Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctei Valimarescu E., pentru suprafața de 37 ha 4200 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 73, ., UA 18 cu vecinatati la Nord - A. M. C-tin +R.N.P., la Est - Prop. part., la Sud - Prop. Part., la Vest - A. M. C-tin; tarlaua 53, . IV, UA 69, 70 cu vecinatati la Nord - A. C-tin + A. A., la Est - Drum, la Sud - Sarateanu G.; la Vest - Drum + Prop. part., in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

-Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007 emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele G. G. de pe urma defunctei G. E. Henrieta, pentru suprafața de 37 ia 4200 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 11, ., UA 78 cu vecinatati la Nord - R.N.P., la Est - R.N.P., la Sud - Drum, la Vest - R.N.P.in sensul excluderii suprafeței de 5657 mp din titlul de proprietate; tarlaua 9, ., UA 78 cu vecinatati la Nord - Drum, la Est - Drum, la Sud - R.N.P; la Vest - Drum, in sensul excluderii suprafeței de 5414 mp din titlul de proprietate, tarlaua 5, . IV, UA 60 cu vecinatati la Nord - Rest Prop + lonita V., la Est - I., la Sud - Catargi E.; la Vest - Catargi E., in sensul excluderii suprafeței de 13 ha 0723 mp din titlul de proprietate; tarlaua 3, . IV, UA 58, 59 cu vecinatati la Nord - R.N.P., la Est - Drum, la Sud - Rest Prop.; la Vest - lonita V., in sensul excluderii suprafeței de 16 ha 2406 mp din titlul de proprietate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâților A. M. N. G., A. I., G. G. li s-au eliberat de către C. Județeana Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra terenurilor Buzau, in baza Legii nr. 18/1991, a Legii 169/1997 si ale Legii 1/2000 următoarele: Titlul de Proprietate nr._ din 18.07.2007 pentru suprafața de 307 ha 5179 mp; Titlul de Proprietate nr._ din 18.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp; Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 30 ha 5000 mp; Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp; Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp, terenuri cu vegetație forestiera din fondul forestier național situat in ., cu incalcarea normelor imperative ale Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 1/2000, fiind astfel lovite se nulitate absoluta.

S-a invocat că, la emiterea actelor, s-au încălcat dispozițiile art. 42 (3) din Legea nr. 18/1991, care prevede ca: „Nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare", precum și art. 4 alin.(1) din Legea nr.1/2000. Textele legale respective sunt imperative, de ordine publica, astfel ca nesocotirea lor are drept sancțiune nulitatea absoluta a actului emis cu nesocotirea acelor dispoziții.

Or, pe anumite suprafețe din terenurile respective sunt amplasate sonde de extracție petroliera ale subscrisei. Sondele respective reprezintă investiții realizate asupra terenului respectiv (nefiind încadrate în categoria de imbunatatiri funciare), fiind construite cu mult timp înainte de . Legii nr. 18/1991. Rezulta ca, întrucât anumite suprafețe din terenurile respective sunt afectate de investiții - pe aceste terenuri desfasurandu-se activitati miniere de exploatare sau operațiuni petroliere da dezvoltare-explorare, aceste terenuri nu puteau fi retrocedate, după cum prevede in mod expres art. 42 (3) din Legea nr. 18/1991.

A mai indicat reclamanta că art. III din Legea nr. 169/1997 dispune că sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar: a) actele de constituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri. Astfel, rezulta ca, in baza textelor legale arătate, titlurile de proprietate anterior menționate au fost emise parțial cu incalcarea flagranta a dispozițiilor imperative ale Legii nr. 18/1991.

Reclamanta a învederat instanței ca a luat la cunoștința despre situația juridica a titlurilor de proprietate eliberate de către comisia județeana în cadrul litigiului nr._/299/2008, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, in care reclamantul I. A. si D. B. au formulat o acțiune împotriva S.C. O. P. S.A., pretinzând ca sunt coproprietari pe terenul pe care sunt amplasate obiective petroliere si pe care se desfășoară o activitate de explorare si exploatare petroliera, aspect care incalca in mod evident dispozițiile art. 4 (1) din Legea nr.1/2000 si art. 42 (3) din Legea nr. 18/1991. A precizat reclamanta că va indica cu exactitate suprafața pentru care solicită constatarea nulității absolute parțiale a actelor juridice anterior menționate in urma identificării cu exactitate a acestor terenuri, printr-o expertiza tehnica in specialitatea topografie.

În privința capătului de cerere, constând în constatarea nulității absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente, s-a arătat că in anul 2008 G. G., in calitate de vânzător, le vinde pârâților I. A. si D. B. terenurile înscrise in titlurile de proprietate nr._ din 18.07.2007; nr._ din 18.07.2007; nr._ din 19.07.2007; nr._ din 19.07.2007 si nr._ din 18. 07.2007 si care i-au revenit in deplina proprietate si posesie in baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 641/2008 de BNP R. C., ori, ca efect a admiterii primului capăt de cerere, se impune constatarea nulității absolute parțiale in ceea ce privește terenurile afectate de obiectivele petroliere. Un alt motiv pentru care solicită constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare este prevăzut de dispozițiile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic și constă în nerespectarea de către vânzător a obligației de a înștiința în scris administratorul pădurilor proprietate publică a statului despre intenția de vânzare, acesta din urmă putându-și exercita dreptul de preempțiune în termen de 30 de zile de la înștiințare, aspect ce conduce la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 18/1991, art. III din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 si art. 45 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic.

În susținerea cererii, reclamanții au depus la dosar următoarele înscrisuri: titlurile de proprietate nr._ din 18.07.2007; nr._ din 18.07.2007; nr._ din 19.07.2007; nr._ din 19.07.2007 si nr._ din 19.07.2007, precum si contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 785/10.03.2008 de către Biroul Notarilor Publici Asociați L. Lese, R. Boccea, precum si extrasele de carte funciara aferente.

Pârâții G. G., A. I., A. M. N. G.,I. A., D. B. și D. M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat în principal, admiterea excepției lipsei de interes legitim și, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat, referitor la primul capăt de cerere constând în constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate, că reclamanta nesocotește faptul că retrocedarea terenurilor forestiere se făcea, la data adoptării de către pârâta C. județeană B. a Hotărârii nr. 355/20.10.2006, conform unei proceduri speciale - Capitolul III al Legii nr. 1/2000, cu modificările aduse prin Legea nr.247/2005, normele juridice conținute în art. 24-29 având caracter special, derogatoriu de la normele cu caracter general, iar prevederile art. 4 se referă numai și exclusiv la terenurile agricole aflate în extravilanul localităților, nu și la cele forestiere. Terenurile forestiere pe care se află amplasate sonde și alte instalații forestiere care le deservesc nu fac parte din domeniul public al statului pentru că, în caz contrar, pentru unele suprafețe din această categorie nu s-ar fi putut emite certificate de atestare a dreptului de proprietate pe numele unor agenți economici.

Au arătat pârâții că, în cauza dedusă judecății, nu-și găsesc aplicabilitatea prevederile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 atâta timp cât fac parte, fară putință de tăgadă, din categoria „persoanelor îndreptățite” la retrocedarea terenurilor forestiere, iar legiuitorul a reglementat în mod expres și limitativ categoriile de terenuri forestiere care nu pot fi retrocedate foștilor proprietari pe vechile amplasamente (art. 24 alin. 14 alin. 2, alin. 6 din Legea nr. 1/2000, republicată), categorii din care nu fac parte și suprafețele de teren forestier generatoare ale prezentului litigiu. La data emiterii titlurilor terenurile forestiere se puteau retroceda foștilor proprietari pe vechile amplasamente, indiferent dacă pe acestea se află amplasate obiective de investiții ale altor persoane care nu dețin însă titlu de proprietate și asupra terenurilor aferente acestora. În prezent, terenurile forestiere pe care se află amplasate sonde și care nu au fost retrocedate foștilor proprietari continuă să se afle în proprietatea privată a statului, reclamanta având asupra acestora un drept de superficie/servitute de trecere pentru care este obligată să plătească o chirie/redevență negociată cu Direcția Silvică B., așa cum rezultă din contractul anexat încheiat între cele două pârâte.

Reclamanta mai nesocotește faptul că Hotărârea Comisiei Județene nr.355/20.10.2006 și procesele verbale de punere în posesie nu au fost atacate în termenul legal și au intrat în circuitul civil, producând efecte juridice, neputând fi ulterior cenzurate pe cale incidentală.

Referitor la capătul doi de cerere pârâții au arătat că, atât timp cât primul capăt de cerere va fi respins, se impune și respingerea capătului de cerere accesoriu.

Cât privește excepția lipsei interesului reclamantei în promovarea cererii, pârâții au arătat că, în toate cazurile în care se solicită constatarea nulității/anularea unui act juridic, reclamantul trebuie să dovedească/justifice și un interes legitim, derivând din desființarea actului atacat-premisă a asigurării stabilității circuitului civil, pe de o parte și a evitării exercitării abuzive a drepturilor procesuale, pe de altă parte, condiția susmenționată nu este îndeplinită în cauză atâta timp cât, doar ca premisă de lucru, în ipoteza în care s-ar desființa cele două acte juridice, reclamanta nu ar dobândi niciun folos, terenurile respective neavând cum să intre în patrimoniul său. Nefiind parte în cele două contracte, reclamanta nu este nici titulara vreunui drept ocrotit de lege care să-i confere calitatea de a le ataca in justiție.

Pârâții au adăugat că, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 785/10.03.2008, Legea nr.46/2008 nu intrase încă în vigoare și niciodată în legislația românească nu a fost prevăzută obligația coproprietarilor unor terenuri forestiere de a înștiința în prealabil „administratorul pădurilor proprietate publică” în legătură cu intenția acestora de ieșire din indiviziune.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 C..

În susținerea întâmpinării, pârâții au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresele Primăriei M. către G. G., procesul-verbal și anexa la procesul-verbal încheiat între R. Națională a Pădurilor B. și Primăria M. prin care se pun la dispoziție 906,27 hectare teren cu vegetație forestieră, titlurile de proprietate emise de către C. Județeană B., încheierile de intabulare și cărțile funciare privind proprietatea lui G. G., A. M. G. și A. I. în baza titlurilor de proprietate, certificat de atestare fiscală privind impozitele locale, acte de partaj voluntar, extrase de carte funciară și încheieri de intabulare în baza actului de partaj în favoarea lui G. G., contract de vânzare-cumpărare între G. G. - vânzător și I. A., D. B. și D. M. – cumpărători, încheierile de intabulare și cărțile funciare a noilor proprietari I. A., D. B. și D. M., corespondența între noii proprietari I. A., D. B. și D. M. pe de o parte și . care atestă faptul că a fost nominalizat un expert topo de către Judecătoria Sector 1 în dosarul_/299/2008, raport de expertiză tehnică judiciară(inclusiv anexe) efectuat în dosarul_/299/2008 la Judecătoria Sector 1, obiecțiunile O. P. la raportul de expertiză, răspunsurile la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară în dosarul_/299/2008, răspunsul OCPI B. către Judecătoria Sector 1 București în dosarul_/299/2008, adresa OCPI B. către I. A. prin care se atestă amplasamentele pentru care au fost întocmite documentații conform Legii nr. 8 3 4/1991 de către O. P..

La termenul de judecată din 20.02.2012, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare, in sensul indicării unor motive suplimentare privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 785/10.03.2008, reprezentate de frauda la lege si de cauza ilicita si imorala. A motivat reclamanta că motivul determinant al perfectării acestui contract a constat, pe de o parte, in transferul riscului asupra ieșirii din patrimoniul vânzătorului a acestor terenuri ca urmare a anularii titlurilor de proprietate emise pentru porțiuni pe care se afla obiective petroliere, iar pe de alta parte, in specularea de către cumpărători a încercării de a le solicita plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenurilor pe care exista situate obiectivele sale petroliere.

S-a invocat și prețul extrem de mic al vanzarii-cumpararii {care ar putea fi considerat chiar derizoriu prin comparație cu preturile practicate pe piața imobiliara in anul 2008), care rezulta ca a fost de aproximativ 0,17 iei/mp. Pe cale de consecința, a arătat reclamanta, isi găsește argumente susținerea ca, in realitate, scopul imediat al cumpărătorilor parați nu a fost reprezentat de prefigurarea remiterii bunului pentru a fi utilizat in conformitate cu destinația sa, ci specularea unei situații din care sa obtina un câștig nedatorat, incalcand astfel si normele legale care afectează interesul său legitim.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 948 Cod civ., 966-968 Cod civ..

Pârâta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA DIRECȚIA SILVICĂ B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantă.

În motivarea poziției sale, a arătat că cererea este întemeiata in cazul in care titlurile de proprietate au fost emise si pentru suprafețele de teren scoase temporar sau definitiv din fondul forestier național, pe care sunt amplasate instalații si obiective petroliere ale reclamantului, pe care acesta desfasoara operațiuni petroliere de dezvoltare - explorare si exploatare si care sunt situate in cadrul amplasamentului pentru care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate, fiind încălcate dispozițiile art. 4 alin. (l) din Legea nr. 1/2000. Acest aspect a fost in clar precizat si de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților prin adresa nr._/29.09.2009, care precizează in clar faptul ca, excepția de la retrocedare prevăzută la art.4 din Legea nr.1/2000, așa cum a fost modificata si completata prin Legea nr.247/2005, vizează toate categoriile de terenuri, inclusiv terenurile forestiere.

De asemenea, a adăugat pârâta, in cadrul amplasamentului pentru care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate sunt suprafețe scoase definitiv din fondul forestier național, pe care sunt amplasate instalații si obiective petroliere ale reclamantului, pe care acesta desfasoara operațiuni petroliere si care nu mai erau in administrarea lor, ci in deținerea legala a reclamantei, in baza unor acte normative specifice perioadei in care acestea au fost scoase definitiv din fondul forestier național si, implicit, din evidentele amenajamentului silvic. Ca urmare, Ocolul Silvic B. nu putea dispune de aceste terenuri pentru punerea in aplicare a legilor fondului funciar si respectiv, pentru punerea la dispoziția Comisiei locale M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, pentru ca aceasta sa le poata pune in posesia paraților A. M. N. G., A. I., G. G..

Cu privire la capătul doi de cerere, respectiv constatarea nulității absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente, având in vedere faptul ca vânzătorul, anterior vânzării, nu a solicitat exercitarea dreptului de preempțiune al statului in conformitate cu dispozițiile Codului silvic in vigoare la data perfectării actelor de vânzare cumpărare, se impune anularea acestora. Astfel, potrivit Legii nr. 26/1996 Codul silvic, vânzătorul este obligat să înștiințeze, în scris, unitatea silvică teritorială în raza căreia se află terenul respectiv, în legătură cu intenția de înstrăinare. U. silvică sesizată își va manifesta opțiunea în termen de 30 de zile, după care dreptul de preempțiune încetează, deci vânzarea făcută cu încălcarea dispozițiilor de mai sus este nulă de drept.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod proc. civ., art. l Titlul XIII din Legea nr.247/2005, art.4 din Legea nr. 1/2000, așa cum a fost modificata si completata prin Legea nr.247/2005 si art. 52 din Legea nr.26/1996 Codul silvic.

La termenul de judecată din 19.03.2012, reclamanta a formulat cerere de completare a cererii principale, solicitând introducerea in cauza si a UAT ., având sediul in ., precum și constatarea nulitatii absolute parțiale (privind suprafețele de teren afectate de obiectivele petroliere ale subscrisei) si in privința tuturor actelor premergătoare emiterii titlurilor de proprietate atacate cum ar fi, dar fara a se limita la, Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006, procesele verbale de punere in posesie emise - spre exemplu, 27/11.06.2007 si 28/11.06.2007, procesele-verbale de punere la dispoziție. A precizat reclamanta că motivele de nulitate absoluta care afectează aceste acte premergătoare sunt aceleași cu motivele de nulitate absoluta in cazul titlurilor de proprietate atacate. Totodată, a completat temeiul juridic al cererii sale și cu prevederile Legii Petrolului nr. 238/2004.

Pârâții au mai depus la dosar, in copie, la termenul de judecată din 19.03.2012 și următoarele înscrisuri: cererea reconvențională depusă de reclamanta din această cauză în Dosarul nr.17._, prin disjungerea căreia s-a format Dosarul nr._/299/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, cu termen de judecată la 27.03.2012, când urmează a se analiza excepția de necompetentă materială a acelei instanțe, cererea depusă de pârâtul I. A. și înregistrată la reclamanta O.M.V.- P. S.A. sub nr. PC_/11.10.2011, adresa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 1320/DFF/16.04.2010, adresa A.N.R.P.nr. 7313/30.08.2006 înregistrată ia R.N.P.- ROMSILVA sub nr. 6849/11.09.2006, Decizia civila nr. 4157/30.11.2010 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție în Dosarul nr._, Decizia civilă nr. 674/13.10.2010,pronunțată de Tribunalul B. în Dosarul nr._, contractul de închiriere nr. 841/14.03. 2007 încheiat între pârâta DIRECȚIA SILVICĂ șl reclamanta S.C.O.-PETROMS.A, contract având ca obiect plata unei chirii aferente pădurilor ocupate de instalații petroliere/mijloace fixe aparținând reclamantei din prezenta cauză, contractul de închiriere nr. 37/22.03.2005 încheiat între o persoană fizică proprietara unei suprafețe de 1435 m.p. pădure șl reclamanta S.C.O.- PETROMS.A, suprafață ocupată de mijloacele fixe aparținând acesteia.

La termenul de judecată din 30.04.2012, reclamanta a depus la dosar cerere prin care a invocat excepția de litispendență și a solicitat trimiterea prezentului dosar la dosarul nr._/299/2011, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, fiind invocate dispozițiile art. 163 C..

În ședința publică din 28.05.2013 (vol. II fila 84), instanța, în baza art. 137 C., dat fiind că s-a invocat de către reclamantă necompetența din prisma faptului că Judecătoria Sectorului 1 București este investită cu o cerere identică formulată în cadrul unei cereri reconvenționale într-un dosar având ca obiect pretenții și ar opera prorogarea de competență, a pus în discuția părților excepția de necompetență. În temeiul art. 53 alin. 2 din Legea nr.18/1991, raportat la art. 13 C., prin încheierea pronunțată la acel termen de judecata, a fost respinsă excepția de necompetență, ca neîntemeiată.

Pârâta C. locală M. pentru stabilirea dreptului de proprietate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată (vol. II fila 187).

În motivare, a arătat că a procedat legal la emiterea actelor de proprietate. Anterior emiterii titlurilor de proprietate, fiecare dintre reclamanți și anume A. M. N., A. I., G. G. au formulat cereri de reconstituire cu privire la diferite suprafețe de pădure menționate. Aceste cereri, însoțite de documentația aferentă, au fost discutate în cadrul ședinței Comisiei locale M. din data de 31.01.2006, ședință la care participat inclusiv un reprezentant al Regiei Naționale a Pădurilor Direcția Silvică B., J. C.. Retrocedarea terenurilor forestiere se făcea, la data adoptării de către C. județeană B. la propunerea Comisiei locale M. a Hotărârii nr. 355/20.10.2006, conform proceduri speciale cap. III legea 1/2000, cu modificările aduse prin legea 247/2005.

În cadrul ședinței s-a hotărât că persoanelor mai sus menționate, titulare ale cererilor de reconstituire, li se cuvine de drept împroprietărirea lor cu suprafețele de pădure menționate atât în cerere, cât și în procesul verbal de ședință încheiat, astfel că, ulterior, R. Națională a Pădurilor Direcția Silvică B. a procedat la identificarea suprafețelor de pădure disponibile, în vederea atribuirii lor persoanelor îndreptățite, încheind cu reprezentanții Primăriei M. procesul verbal din data de 11.06.2007, prin care a pus la dispoziția Comisiei locale M. o suprafață de 906,27 ha teren cu vegetație forestieră. Ulterior, C. locală M., în baza cererilor analizate, a procedat la întocmirea proceselor verbale de punere în posesie, care au fost supuse avizării OCPI B. și, numai după această avizare, s-a procedat la întocmirea titlurilor de proprietate.

Temeiul de drept invocat de reclamantă, art. 4 alin 1 din Legea 1/2000, se referă numai la terenurile agricole și nu la cele forestiere, fiind o normă cu caracter imperativ de strictă aplicare și interpretare, care nu poate fi extinsă și altor situații.

A mai adăugat pârâta că nici reclamanta și nicio alta persoană fizică sau juridică nu au contestat Hotărârea Comisiei Județene B. nr. 355/20.10.2006 și nici procesele verbale de punere în posesie, în termenul stabilit de lege.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere a arătat pârâta, atât timp cât titlurile de proprietate au fost întocmite cu respectarea cerințelor legale în materie, nu există niciun motiv să se ceară constatarea nulității lor în baza principiului „accessorium sequitur principale”, întrucât rămâne fară obiect.

Pârâta C. locală pentru aplicare legilor fondului funciar M. a depus la dosar (vol. II de la fila 95 la fila 173) documentația care a stat la baza eliberării titlurilor de proprietate a căror nulitate absolută se solicită a se constata.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 C..

Pârâta C. județeana B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii (vol II fila 189).

În motivare, pârâta a arătat că, prin Hotărârea Comisiei Județene nr.355/20.10.2006, a fost aprobat referatul Comisiei Locale M. nr.7072/22.09.2006, înregistrat sub nr._/25.09.2006, cu privire la validarea anexelor întocmite conform prevederilor Legii nr. 247/2005, astfel: anexa 13 - 27 poziții cu suprafața de 13,07 ha; anexa 37 - 31 poziții cu suprafața de 892,96 ha. Aceste amplasamente au fost schimbate prin HCJ nr. 363/2007 și HCJ nr. 370/2008. La încheierea procesului verbal prin care Ocolul Silvic B. a pus la dispoziția Comisiei Locale M. suprafața de 906,27 ha teren cu vegetație forestiera, conform anexei 13 si anexei 37 aprobate prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006 si a proceselor verbale de punere in posesie a paraților cu suprafețele pentru care au fost emise titlurile de proprietate a căror nulitate absoluta parțiala este solicitata, au fost avute in vedere următoarele prevederi legale in materia fondului funciar: art. 5, art. 70, art. 71 alin.(2) din H.G. nr. 890/2005, cu modificările si completările ulterioare.

Procesele verbale de punere in posesie a paraților cu suprafețele pentru care au fost emise titlurile de proprietate a căror nulitate absoluta parțiala este solicitata sunt semnate de primar, secretar, specialist în măsurători topografice, reprezentant al deținătorului legal al terenului ce se predă si proprietar/reprezentant legal, potrivit anexei I la Regulament si conțin elementele de identificare a suprafețelor reconstituite. Procesul verbal prin care Ocolul Silvic B. a pus la dispoziția Comisiei Locale M. suprafața de 906,27 ha teren cu vegetație forestiera, conform anexei 13 si 37 aprobate prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006 si 360/09.03.2007 este semnat de delegații Ocolului Silvic B. si cei al Comisiei Locale M. si conține elementele de identificare a suprafețelor predate in vederea reconstituirii persoanelor îndreptățite, potrivit legii.

Titlurile de proprietate a căror nulitate absoluta parțiala se solicita sunt semnate de către prefect, secretarul general al Prefecturii, inspectorul-șef al Inspectoratul silvic teritorial si directorul general al Oficiul Județean de cadastru, geodezie si cartografie, conform anexei 45 la Regulament. Aceste titluri sunt atacate la instanța după aproape 5 ani de la data emiterii lor, timp în care au intrat in circuitul civ., producând efecte juridice depline.

Pârâta a invocat că, in cauza dedusa judecații, nu-si găsesc aplicabilitatea prevederile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, atâta timp cat parații fac parte din categoria “persoanelor îndreptățite” la retrocedarea terenurilor forestiere.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 -118 C..

La termenul de judecată din 28.05.2012 (vol. II fila 214), pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RNP ROMSILVA B. și a UAT M.. În motivare, pârâții au arătat că, prin Legea nr.18/1991, s-au înființat două autorități publice: comisia locală de aplicare a legii și comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate cu atribuții în constituirea și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ori într-un asemenea context, fiind mai mult decât evident lipsa unei identități depline între persoana juridică U. A.-TERITORIALĂ M. și persoana autorităților publice respective, pârâtă care nu are vreo competență în ceea ce privește punerea în executare a unei hotărâri judecătorești prin care, aplicând metoda reducerii la absurd, s-ar admite acțiunea reclamantei.

În ceea ce privește pârâta R.N.P. ROMSILVA/DIRECȚIA SILVICĂ B., pârâții au arătat că aceasta nu este proprietara, ci doar administratorul în numele STATULUI ROMÂN, a suprafețelor de pădure acoperite de vegetație forestieră. Având o capacitate de folosință specială, trebuie reținut că printre competențele acestei pârâte nu se regăsește vreuna vizând punerea în posesie a persoanelor îndreptățite la restituirea pădurilor/terenurilor cu vegetație forestieră sau la emiterea titlurilor de proprietate în baza hotărârilor comisiei locale/județene, singurele autorități publice abilitate în acest sens.

La termenul de judecată din 20.05.2012 (vol. II fila 219), reclamanta a solicitat introducerea in cauza, in calitate de parata si a numitei D. M., cu domiciliul in București, ., ., ., sector 2, având in vedere faptul ca, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, era soția paratului D. B., terenul dobândit fiind așadar un bun comun.

Totodată reclamanta, după depunerea documentației care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, a identificat actele premergătoare emiterii titlurilor de proprietate atacate si a contractului de vânzare-cumpărare atacat, a căror nulitate absolută solicită a se constata, respectiv: Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006 si a Anexelor aprobate, cu privire la suprafețele de teren retrocedate paraților (ori autorilor acestora); procesul verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 nr. de înregistrare la Primăria M., respectiv, cu nr. 2267/07.06.2008 nr. de inregistrare la Direcția S. B.), prin care s-a procedat la punerea la dispoziție de către Ocolul Silvic B. - Direcția S. B. a suprafeței de 906,27 ha, către C. Locala de Aplicare a Legii 247/2005 a comunei M.; procesul verbal de punere in posesie nr. 20/11.06.2007 încheiat de Primaria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 21/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 22/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 23/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 27/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 71/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați si actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 643/27.02.2008 de Biroul Notarilor Publici Asociați L. Lese, I. C., cu precizarea ca motivele de nulitate absoluta care afectează aceste acte sunt aceleași cu motivele de nulitate absoluta in cazul titlurilor de proprietate atacate.

Pârâtul I. A. a depus, la termenul de judecată din 25.06.2012 (vol. 2 la fila 241) note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și, în baza art. 4 alin.5 din Legea nr. 247/2005, proba cu expertiza extrajudiciară întocmită de experți autorizați de Ministerul Justiției M. F. – specialitatea topografie, R. V. C. – specialitatea petrol și gaze și Marinsecu V. – specialitatea silvicultură (vol.I filele 206 – 257) în dosarul nr._/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

S-a procedat la luarea interogatoriului pârâților D. B., I. A., Romsilva B., răspunsurile fiind în vol. III filele 108 – 127. În ședința publică din 01.10.2012, reclamanta a renunțat la proba cu interogatoriul pârâților A. M. G., A. I., D. M., UTA M., G. G. și cele două comisii.

De comun acord, părțile au solicitat amânarea cauzei în vederea stingerii pe cale amiabilă a litigiului întrucât la data de 04.12.2012 s-au demarat negocieri în acest sens (vol. III fila 146), însă la termenul de judecată din 21.01.2013 s-a afirmat că negocierile au rămas fără rezultat.

La data de 21.01.2013, pârâtul I. A. a invocat excepția puterii de lucru judecat (vol. III fila 194) față de decizia nr. 674/13.10.2010 pronunțată la Tribunalul B., însă la termenul de judecată din 2013 s-a arătat că se invocă acest aspect pe cale de apărare, iar nu pe cale de excepție.

Întrucât pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrat, urmare declinării de competență de la Judecătoria Sectorului 1 București dosarul nr._/200/2012, în ședința publică din 21.01.2013 (vol. III fila 200) pentru motivele dezvoltate pe larg prin încheiere, s-a admis excepția litispendenței invocată de pârâtul I. A. și s-a dispus judecarea împreună a dosarelor.

La termenul de judecată din 04.03.2013, reclamanta a depus cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată sub aspectul indicării câtimii cererii (vol. III filele 296 -305), prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a actelor premergătoare, a titlurilor de proprietate, a actelor subsecvente cât privește suprafața de 22,57 ha teren aferent instalațiilor petroliere aparținând reclamantei, din terenurile identificate cu numerele cadastrale 4675, 4676 și 4679 prin raportul de expertiză.

Totodată, reclamanta a solicitat ca, în condițiile în care se va acorda preferință adresei de la vol II fila 268, instanța să se pronunțe asupra nulității absolute a actelor atacate în ce privește suprafața aferentă unităților amenajistice 61, 62 și 67.

Cum, la termenul de judecată 04.03.2013, cu mult trecut de la prima zi de înfățișare, reclamanta nu mai putea modifica, completa cererea de chemare în judecată în baza art.132 alin.(1) C., fiind în termen numai să mărească sau micșoreze câtimea obiectului cererii în baza art. 132 alin.(2) punctul 2 C., instanța a luat act de precizarea cererii de chemare în judecată în privința indicării câtimii cererii (varianta I), în cealaltă variantă prezentată nefiind îndeplinite cerințele art.132 alin.(2) C...

Toate excepțiile invocate de părți, în baza art.137 alin.(2) C., au fost unite cu fondul.

Prin s.c. nr. 4041/11.03.2013, Judecatoria Buzau a luat act că pârâții G. G., A. I., A. M. N. G., D. B. și D. M. au renunțat la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ B.; a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G.,I. A., D. B. și D. M.; a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G., I. A., D. B. și D. M.; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006 invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G., I. A., D. B. și D. M.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Unității A. Teritoriale M. invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G.,I. A., D. B. și D. M.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PREFECTURII JUDEȚULUI B., C. L. M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PRIMARIEI COMUNEI M., U. A. TERITORIALĂ .,R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA -DIRECȚIA SILVICĂ B. G. G., A. M. N. G. și A. I. și D. B. și D. M. I. A., astfel cum a fost completată și precizată, ca neîntemeiată și în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: pe numele pârâților A. M. N. G., A. I., G. G., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenuri cu vegetație forestieră din ., prin titlul de proprietate nr._ din 18.07.2007 pentru suprafața de 307 ha 5179 mp; titlul de proprietate nr._ din 18.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp; titlul de proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 30 ha 5000 mp; titlul de proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp; titlul de proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp.

Astfel cum rezultă din documentația care a stat la baza eliberării titlurilor de proprietate înaintată de pârâtele C. locală M. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate B., cererile de reconstituire a dreptului de proprietate s-au făcut de pârâți în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005 în cursul anului 2005, cu indicarea vechiului amplasament. Prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006, a fost aprobat referatul Comisiei Locale M. nr.7072/22.09.2006, înregistrat sub nr._/25.09.2006, cu privire la validarea anexelor întocmite conform prevederilor Legii nr. 247/2005, astfel: anexa 13 - 27 poziții cu suprafața de 13,07 ha; anexa 37 - 31 poziții cu suprafața de 892,96 ha. Aceste amplasamente au fost schimbate prin HCJ nr. 363/2007 și HCJ nr. 370/2008. Ulterior, prin procesul de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M., respectiv cu nr. 2267/07.06.2007 la Direcția S. B., s-a procedat la punerea la dispoziție de către Ocolul Silvic B. - Direcția S. B. a suprafeței de 906,27 ha, către C. Locala de Aplicare a Legii 247/2005 a comunei M.. Pe suprafața pusă la dispoziție de pârâta Direcția Silvică B., s-a efectuat punerea efectivă în posesie a pârâților persoane fizice prin procesele verbale de punere in posesie nr. 20, 21, 23, 27, 71/11.06.2007, încheiate între Primăria M. si pârâți.

Prin cererea de față, astfel cum a fost precizată sub aspectul câtimii în baza art. 132 alin.(2) punctul 2 C., reclamantul O. P. SA a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută parțială a actelor premergătoare (Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006 si a Anexelor aprobate, procesul verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M., respectiv, cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția S. B., procesele verbale de punere in posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați), a titlurilor de proprietate nr._ din 18.07.2007; nr._ din 18.07.2007; nr._ din 19.07.2007; nr._ din 19.07.2007 si nr._ din 19.07.2007 și a actelor subsecvente cât privește suprafața de 22,57 ha teren aferent instalațiilor petroliere aparținând reclamantei, din terenurile identificate cu numerele cadastrale 4675, 4676 și 4679 prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de experți autorizați de Ministerul Justiției M. F. – specialitatea topografie, R. V. C. – specialitatea petrol și gaze și M. V. – specialitatea silvicultură (vol. I filele 206 – 257) în dosarul nr._/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București..

În drept, s-au invocat ca motive de nulitate frauda la lege, în sensul că, la emiterea titlului de proprietate, au fost încălcate mai multe dispoziții legale și anume: dispozițiile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997, art. 4 alin.1 din Legea nr.1/2000 (frauda fiind definită ca operațiunea de aplicare a unor dispoziții legale pentru eludarea altor dispoziții legale), nerespectarea dreptului de preemțiune prevăzut de art. art. 45 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, dispozițiile art. 948 Cod civ., 966-968 Cod civ..

Din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de experti autorizați de Ministerul Justiției M. F. – specialitatea topografie, R. V. C. – specialitatea petrol și gaze și M. V. – specialitatea silvicultură (vol.I filele 206 – 257) în dosarul nr._/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, reiese că, într-adevăr (vol. I fila 214 punctul b 3.3), pe terenul proprietatea pârâților există o suprafață totală de teren de 22,57 ha aflată în exploatarea petrolieră a reclamantei, pentru care nu are certificat de atestare a dreptului de proprietate. Au arătat experții că folosirea este vizibilă ca urmare a faptului ca echipamentele existente pe teren funcționau la data realizării lucrării la fața locului, fie ca urmare a stării terenului pe care se găsesc resturi de echipamente și reparații.

Examinând cu prioritate, în baza art.137 C., excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de pârâții persoane fizice, instanța a reținut următoarele:

Calitatea procesuala în litigiile civile presupune existenta unei identitati între persoana reclamantului si persoana care este titular al raportului juridic dedus judecații (calitate procesuala activa), precum si între persoana pârâtului si cel obligat în același raport juridic (calitate procesuala pasiva).

Reclamantul este dator sa justifice atât calitatea procesuala activa, cât si calitatea procesuala pasiva a pârâtului, instanța având obligația sa verifice îndeplinirea acestor condiții atât în cererile prin care se tinde la realizarea dreptului, cât si în cererile prin care se solicita constatarea existentei ori inexistentei unui drept. Potrivit art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, nulitatea actelor emise cu încălcarea prevederilor legilor funciare „ poate fi invocata de primar, prefect, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietatii si de alte persoane care justifica un interes legitim ” . În cauza, calitatea procesuala activa se identifica cu existenta interesului legitim al reclamantei.

Interesul poate fi definit drept folosul practic pe care-l urmărește partea prin introducerea cererii. Un interes legitim este acela care nu vine în conflict cu legea, iar în măsura în care interesul îndeplinește si cerința de a fi personal, născut si actual, conferă aptitudinea introducerii cererii de chemare în judecata. Interesul poate fi patrimonial ori moral si chiar de natura strict economica.

În speță, instanța a constatat că interesul invocat de reclamantă în formularea cererii de față îndeplinește toate aceste cerințe. Reclamanta urmărește să își apere, pe această cale, dreptul de folosință născut dintr-un contract de închiriere a cărui nelegalitate ori valabilitate nu a fost contestată, încheiat cu Direcția Silvică B., contract ce are ca obiect folosirea unor terenuri forestiere ocupate cu obiective petroliere situate pe raza Ocolului Silvic Pârsov, iar prin procesul verbal de punere la dispoziție nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M., respectiv, cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția S. B. reprezentanții Ocolului Silvic, subunitate din cadrul Direcției Silvice B., au pus la dispoziție Comisiei locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar M. suprafețe de teren pe care se găsesc amplasate instalații petroliere, cuprinse în amplasamentul ce va fi retrocedat, transmise temporar către ..

Fără îndoială că, atât timp cât reclamanta a încheiat un contract cu Direcția Silvică B. nr. 841/14.03.2007, ca administrator al terenurilor respective, în baza cărora a dobândit prerogativa de a se folosi de ele, iar prin actele efectuate de pârâte se tinde la o modificare în situația juridică a terenurilor, aceasta justifică interesul cerut pentru promovarea acțiunii de față.

Cu prisosința reclamanta justifica un interes în formularea acțiunii cât timp susține aceasta, existenta unor investiții pe terenul proprietatea pârâtei poate conduce la nulitatea titlului. Pentru motivele invocate, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și de interes invocate de pârâte.

În examinarea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006, invocată de către pârâții G. G., A. I., A. M. N. G., D. B. și D. M. instanța a reținut că inadmisibilitatea, ca sancțiune de drept procesual civil, vizează acte de procedura nepermise de lege (ex: recursul la recurs) ori o acțiune în constatarea nulității unui act administrativ cu caracter jurisdicțional este permisa de lege, deci este, în principiu, admisibila.

Astfel, persoanele care justifică un interes legitim și care au calitatea de terți față de titlul de proprietate emis în beneficiul altora, pot promova în fața instanței de judecată acțiune în constatarea nulității acestuia, determinată de încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii sale. O astfel de posibilitate este reglementată în beneficiul terților, care ar putea fi vătămați prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane, cu încălcarea dispozițiilor legale, dar nu și în beneficiul chiar a celui căruia i s-a emis titlul de proprietate, care avea posibilitatea legală de a-l contesta încă de la momentul luării la cunoștință de acesta, în cazul în care aprecia că nu s-ar fi respectat dispozițiile edictate în vederea emiterii sale valabile.

In conformitate cu prevederile art. 53 si următoarele din Legea nr. 18/1991, hotărârile comisiilor județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privata asupra terenului, si cele asupra masurilor stabilite de comisiile locale se comunica celor interesați; împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria in a cărei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare.Art. 55 din aceeași lege arata ca pot face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie.

C. județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale, astfel cum prevede art. 51 din Legea nr. 18/1991, iar în sensul acestui act normativ (art. 52) comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, în timp ce comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ - jurisdicțională. Procedura în fața autorității administrative (comisia locală) este obligatorie, competența fiind dată prin lege comisiei speciale constituite la nivelul primăriei în a cărei rază teritorială se află terenul. Nu este obligatorie procedura administrativ-jurisdicțională, în fața Comisiei Județene, potrivit art. 21 alin. 4 din Constituția României („jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite”), ceea ce înseamnă că, per a contrario, procedura administrativă are caracter obligatoriu, nefiind considerată facultativă.

Instanța a apreciat în cauză ca sunt nu sunt incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr.18/1991 republicată, întrucât plângerea poate fi formulată numai de persoanele care au solicitat reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate și care au formulat contestație împotriva propunerilor de validare făcute de comisiile locale de fond funciar. Reclamanta nu are calitatea de persoana implicata în procedura de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate funciara, prin urmare nu este ținuta de respectarea procedurii prevăzuta de Legea nr. 18/1991. Cum acțiunea sa are ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006, aceasta fiind în esența un act care prin conținutul sau, în accepțiunea reclamantei, îi încălca dreptul de a desfășura exploatările petroliere nu se poate susține că cererea este inadmisibilă.

În concluzie, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei în privința capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006, invocată de către pârâții.

În privința excepției lipsei calității procesuale a UAT M. invocată de aceeași pârâți, instanța a reținut că, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute se poate obține desființarea actelor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate (titluri de proprietate, hotărâri ale Comisiei Județene prin care s-au validat cererile de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate) în cazurile strict prevăzute de lege.

În cadrul acestor acțiuni, calitatea procesuala pasiva aparține, în primul rând, organului emitent al actului a cărui anulare se solicita, în speța C. Județeana B. si în al doilea rând, persoanei beneficiare a actelor contestate.

U. administrativ teritorială nu poate avea calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuții în procedura de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate prin legile fondului funciar. În consecință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT M. invocată de pârâți.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Silvice B. – RNP ROMSILVA, având în vedere că, la termenul de judecată din 04.03.2013, pârâții au renunțat la judecarea acesteia, în baza art. 246 alin. (1) C., instanța a luat act de renunțare.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că Legea nr. 169/1997, in art. III al. 1, prevede, in mod limitativ, cazurile de nulitate absoluta si ele constau in: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri. b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege; d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege; g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

În privința cererii reclamantului de constatare a nulității absolute a Hotărârii Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006, prin care s-a aprobat referatul Comisiei Locale M. nr. 7072/22.09.2006, înregistrat sub nr._/25.09.2006, cu privire la validarea anexelor întocmite conform prevederilor Legii nr.247/2005, astfel: anexa 13 - 27 poziții cu suprafața de 13,07 ha; anexa 37 - 31 poziții cu suprafața de 892,96 ha, instanța a reținut ca, in baza Legii nr. 247/2005, numiții A. M. N. G., A. I., G. G., in calitate de moștenitori ai defuncților A. A., A. C., V. E., G. E. Henrieta, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafața totala de 906,27 ha teren cu vegetație forestieră.

Ca urmare, prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006, a fost aprobat referatul nr. 7072/22.09.2006 transmis de C. locala M., înregistrat la Instituția Prefectului sub nr._/25.09.2006, cu privire la validarea anexelor intocmite conform prevederilor Legii nr. 247/2005, astfel: anexa 13 - 27 poziții cu suprafața de 13,07 ha; anexa 37 - 31 poziții cu suprafața de 892,96 ha .

Din analiza hotărârii respective, instanța nu a desprins niciun motiv de nulitate, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se cu respectarea legilor fondului funciar: a existat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defuncților A. A., A. C., V. E., G. E. Henrieta, formulata in termen legal; s-a făcut dovada existentei dreptului de proprietate cu privire la suprafața respectiva de teren anterior cooperativizării; suprafața reconstituita reprezintă vechiul amplasament al defuncților. F. de aceste aspecte, instanța a apreciat ca Hotărârea nr. 355/20.10.2006, emisa de C. Județeana B. de aplicare a legilor fondului funciar, este perfect legala.

În privința cererii reclamantei de constatare a nulității absolute a procesului verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M., respectiv cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția S. B. reprezentanții Ocolului Silvic, subunitate din cadrul Direcției Silvice B., ca act premergător emiterii titlurilor de proprietate pe numele pârâților, instanța a reținut că, din interpretarea dispozițiilor legale invocate mai sus, rezultă că acestea sunt aplicabile în litigiile în care se invocă motive de nulitate absolută a actelor definitive emise ca urmare a parcurgerii procesului de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar. Actul astfel contestat reprezintă o operațiune administrativă ca urmare a unui act de reconstituire a dreptului de proprietate și efectuat în temeiul art. 24 alin. 4 din Legea 1/2000.

Potrivit acestui text de lege, unitățile și subunitățile silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, precum și ceilalți deținători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foștii proprietari sau de moștenitorii lor, vor pune la dispoziția comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi, suprafețele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de deținători prevăzute la alin 1-3. Aceeași obligație legală de punere la dispoziție a terenului forestier rezultă și din disp art 71 al 2 din HG 890/2005.

Procesul verbal de punere la dispoziție emis în baza art. 24 din legea 1/2000 are în vedere aducerea la îndeplinire a Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006. Prin urmare, actul de reconstituire îl reprezintă această hotărâre și nicidecum un proces verbal de punere la dispoziție, acesta din urmă nefiind caracterizat de legea fondului funciar ca act de reconstituire sau constituire și, în consecință, nu poate face obiectul acțiunii în constatarea nulității în temeiul art. III din legea nr. 1/2000.

Direcția Silvică nu a făcut altceva decât să se conformeze legii, neputând invoca inopozabilitatea Hotărârii Comisiei Județene prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, obligarea predării terenului forestier fiind una expresă prevăzută de lege.

Ca atare, susținerea reclamantei că acest proces verbal de punere la dispoziție este încheiat cu ignorarea în totalitate a prevederilor legale imperative ale legilor fondului funciar, este nefondată.

De asemenea, invocarea dispozițiilor art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 și art. 42 alin 3 din Legea 18/91 vizează actele de reconstituire și constituire și nu procesul verbal de punere la dispoziție contestat, întrucât nu intră în această categorie de acte.

În privința cererii reclamantei de constatare a nulității absolute a procesului verbal de punere în posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71/11.06.2007, încheiat de Primaria M. si parați, instanța a retinut că, în ceea ce privește modalitatea si procedura de urmat referitor la punerea in posesie, aceasta este redata in mod expres si explicit in legea fondului funciar, ca si in Regulamentul nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

Astfel, in conformitate cu prevederile art.5 din HG 890/2005, punerea in posesie este atributul exclusiv al comisiilor locale, in speța al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar M..

Astfel, textul de lege prevede clar in art.5 lit. c faptul ca o comisie locala stabilește mărimea si amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente si consemnează in scris acceptul fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia pentru punerea in posesie pe alt amplasament, cand vechiul amplasament este atribuit legal altor persoane.

De asemenea, in conformitate cu prevederile art.5 lit. i din acelasi act normativ, comisiile locale pun in posesie, prin delimitare in teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fisele de punere in posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, si le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin. Art. 34 al. 4 arata ca punerea in posesie se face prin intocmirea procesului verbal, un exemplar inmanandu-se proprietarului impreuna cu schita terenului. Marcarea parcelelor se face prin tarusi sau borne care se asigura de fiecare proprietar al terenului.

In ceea ce priveste terenurile cu vegetatie forestiera, asa cum este cazul de fata, art. 26 al. 2 arata ca ele vor fi puse la dispozitie de unitatile silvice care le detin.

Conform prevederilor art. 71 al. 2 din Regulament, punerea in posesie se face cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 1/2000. Detinatorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedarii pune la dispozitie comisiilor locale sau judetene, dupa caz, terenurile validate, in vederea punerii in posesie a persoanelor indreptatite, in termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de catre comisia judeteana.

Directia S. Buzau a pus la dispozitia comisiei locale Costești suprafetele evidentiate in Hotararea nr. 355/2006, inclusiv cu privire la acele suprafete de teren scoase temporar din fondul forestier si pe care se desfasoara operatiuni petroliere de dezvoltare-exploatare si exploatare, care se regasesc in cuprinsul respectivei hotarari.

Instanta a constatat ca pârâta Directia S. Buzau nu a refuzat punerea la dispozitia Comisiei Locale Cănești a suprafetelor de teren evidentiate in cuprinsul Hotararii nr. 355/2006 emisă de pârâta C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate B. și nici nu a formulat plângere împotriva acestei hotărâri cu toate că, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier, avea calitate procesuală activă de a formula astfel de plângeri, în temeiul dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, astfel că hotărârea a rămas perfect legala atât in ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate al pârâtului, cat si in privința amplasamentului terenului reconstituit.

Mai mult, în speță nu s-a făcut dovada că procesele verbale de punere în posesie nu respectă identificarea terenului raportat la vechiul amplasament, astfel încât să fie aplicabil în speță vreun motiv de nulitate absolută prevăzut la art. III din Legea nr. 169/1997, iar acestea au fost semnate inclusiv de reprezentanții pârâtei ROMSILVA – Ocolul silvic Pârscov, care au confirmat prin aceasta amplasamentul terenului predat din administrarea sa în posesia pârâților. Ulterior, titlul de proprietate nu a făcut altceva decât să transpună mențiunile referitoare la categoria terenului, amplasamentul cadastral, vecinătățile prezentate în procesele verbale de punere în posesie și schițele anexate. Aspectul că pârâții ocupă o suprafață de teren mai mică decât cea pusă efectiv în posesie, cum susține reclamantul, nu poate conduce la nulitatea actului de reconstituire.

În plus, instanța a retinut ca procesele verbale de punere în posesie contestate respecta prevederile legale, aplicabile in materia fondului funciar, respectiv: in conformitate cu prevederile art. 5 din HG 890/2005, punerea in posesie este atributul exclusiv al comisiilor locale, in speța al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar M.; comisia locala are atribuții in stabilirea mărimii si amplasamentului suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente si consemnează in scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea in posesie pe alt amplasament, când vechiul amplasament este atribuit legal altor persoane; in conformitate cu prevederile art.5 lit. i din același act normativ, comisiile locale pun in posesie, prin delimitare in teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fisele de punere in posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute si le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin; punerea in posesie se face prin întocmirea procesului verbal, un exemplar înmânându-se proprietarului, împreuna cu schița terenului, iar marcarea parcelelor se face prin țăruși sau borne, care se asigura de fiecare proprietar al terenului; in ceea ce privește terenurile cu vegetație forestiera, așa cum este cazul de fata, art. 26 al. 2 arata ca ele vor fi puse la dispoziție de unitățile silvice care le dețin; conform prevederilor art. 71 al. 2 din Regulament, punerea in posesie se face cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 1/2000; deținătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziție comisiilor locale sau județene, după caz, terenurile validate, in vederea punerii in posesie a persoanelor îndreptățite, in termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia județeana.

In consecința, instanța a apreciat ca, in speța, nu este aplicabil vreun motiv de nulitate absolută prevăzut la art. III din Legea nr.169/1997.

Analizând cererea reclamantului de constatare a nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate nr._ din 18.07.2007; nr._ din 18.07.2007; nr._ din 19.07.2007; nr._ din 19.07.2007 si nr._ din 19.07.2007, ca acte finale ale reconstituirii dreptului de proprietate, în contextul în care s-a reținut că actele premergătoare eliberării acestuia sunt perfect valabile, instanța a verificat legalitatea acestuia în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii sale, prin prisma motivului de nulitate absolută invocat ( existența pe terenul reconstituit a unor sonde petroliere).

Ori, instanța a constatat că, în speță, nu se poate identifica niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ în art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, situație în care prin cererea astfel formulată, nu se poate tinde la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.În aceste condiții, lipsa unei cauze de nulitate absolută a titlului duce și la lipsa unei atingeri aduse interesului general al comunității, interes care nu poate fi afectat prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului.

De asemenea, invocarea dispozițiilor art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 și art. 42 alin 3 din Legea 18/91 nu conduce automat la nulitatea absolută a actului de reconstituire, întrucât legea nu a prevăzut expres o astfel de sancțiune. Mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, lipsa unei cauze de nulitate absolută a titlului duce și la lipsa unei atingeri aduse interesului general al comunității, interes care nu poate fi afectat prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului pe un teren pe care sunt amplasate sonde petroliere, de altfel interesul particular al reclamantei nu este afectat, legiuitorul la art. 6 din Legea 234/2004 - Legea petrolului a reglementat dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiilor petroliere și modul cum se dobândește acest drept, proprietarul terenului putând fi și o persoană fizică.

Dacă ne raportăm la poziția juridică a intimatei . chiriaș a terenurilor forestiere pentru efectuarea operațiunilor petroliere, scopul imediat al intimatei nu poate fi decât obținerea folosinței temporare în vederea desfășurării activității sale comerciale, scop pe care îl poate realiza și cu noul locator, respectiv cu proprietarii terenului retrocedat (indiferent de calitatea acestuia), în condițiile legii 234/2004.

Așadar, pentru a opera nulitatea absolută a titlului, trebuie reținută aplicabilitatea unui motiv de nulitate absolută prevăzut expres și limitativ de legiuitor în cadrul art. III din Legea nr. 169/1997 (reclamanta a arătat că este vorba de art. III al. 1 lit. a Legii nr. 169/1997), astfel nu se poate admite această acțiune doar pe baza faptului că reclamanta este proprietarul sondelor petroliere. Acest fapt nu duce la concluzia că pârâtul nu este persoană neîndreptățită la reconstituire (reclamanta nu a arătat, în mod expres, motivul de nulitate absolută – lit. a prevede mai multe situații).

Reclamanta nu a contestat dreptul pârâtului de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta a arătat doar faptul că retrocedarea nu poate fi făcută pe vechiul amplasament, întrucât acesta este ocupat de sonde petroliere. Reclamanta nu este prejudiciată prin emiterea titlului, întrucât pentru exploatarea sondelor are posibilitate să încheie legal contract de închiriere.

În concluzie, atât timp cât actele primare nu au fost contestate pe cale procedurilor speciale reglementate de legile fondului funciar și în privința lor nu se poate reține niciun motiv de nulitate absolute, sunt perfect valabile și produc efecte juridice. Nefiind identificat niciun motiv de nulitate absolută incident în speță printre cele prevăzute expres și limitativ în lege, nu se poate constata nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate.

În examinarea prezumției puterii lucrului judecat invocate de apărătorul pârâtului I. A., instanța a reținut că acest mijloc de probă admis de lege a fost dezvoltat de doctrina pe baza principiului conform căruia „hotărârea este prezumata a exprima adevărul si nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (res judicata pro veritate habetur)”. Ea este reglementata legal atât ca o prezumție legala (in temeiul art. 1200 pct. 4 din fostul C.civ), cat si ca o excepție procesuala – prin art. 166 C.

Astfel, in conformitate cu Decizia 631/10 martie 1973 a Tribunalului Suprem, Secția Civila “pentru ca sa existe identitate de obiect intre doua acțiuni, nu este nevoie ca obiectul sa fie formulat in ambele acțiuni in același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acțiuni sa rezulte ca scopul final urmărit de reclamant este același in ambele acțiuni si, chiar daca in primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidenta un drept invocat de o parte, soluția data de instanța are putere de lucru judecat . care se încearcă valorificarea aceluiași drept”.

Tot în doctrină se mai susține că, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesara existenta triplei identitati de parți, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitatii intre problema soluționata irevocabil si problema dedusa judecații, instanța de judecata fiind ținuta sa pronunțe aceeași soluție, deoarece, in caz contrar s-ar ajunge la situația incalcarii componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Acest aspect apare în contextul preocupărilor tot mai prezente pentru unificarea practicii judiciare, preocupări și prin prisma condamnărilor României la CEDO.

Prin soluția îmbrățișată de instanță în prezentul dosar nu se aduce nicidecum atingere prezumției de lucru judecat instituite prin hotărârile judecătorești pronunțate de Judecătoria B. și Tribunalul B. invocate de pârâtul I. A. (vol III fila 194) aflate în vol.III la filele 201- 227, practica instanței fiind constantă.

În privința capătului de cerere constând în constatarea nulității absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente, instanța a reținut că in anul 2008 G. G., in calitate de vânzător, le vinde pârâților I. A. si D. B., căsătorit cu D. M., terenurile înscrise in titlurile de proprietate nr._ din 18.07.2007; nr._ din 18.07.2007; nr._ din 19.07.2007; nr._ din 19.07.2007 si nr._ din 18. 07.2007 si care i-au revenit in deplina proprietate si posesie in baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 641/2008 de BNP R. C., ori, ca efect a respingerii primului capăt de cerere, nu se poate dispune anularea actelor subsecvente în baza principiului de drept principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis (principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial).

Un alt motiv pentru care reclamanta solicită constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare îl constituie dispozițiile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic și constă în nerespectarea de către vânzător a obligației de a înștiința în scris administratorul pădurilor proprietate publică a statului despre intenția de vânzare, acesta din urmă putându-și exercita dreptul de preempțiune în termen de 30 de zile de la înștiințare. Dispozițiile legale invocate de reclamant nu erau în vigoare la data autentificării contractului de vânzare cumpărare nr. 785/10.03.2008, ci au intrat în vigoare ulterior, la data de 30.03.2008.

În ceea ce privește acest act normativ, trebuie subliniat faptul că, în forma sa anterioară, Codul silvic aprobat prin Legea nr. 26/1996 prevedea, la art. 52, un drept de preempțiune al Statului la înstrăinarea terenurilor din fondul forestier proprietate publica si terenurile limitrofe acestuia, precum si pentru terenurile acoperite cu vegetație forestiera. Ulterior, prin art. 3 din OUG nr. 226/2000 privind circulația juridică a terenurilor cu destinație forestieră, s-a prevăzut că autoritatea publica centrala care răspunde de silvicultura, prin R. Naționala a Pădurilor, are drept de preemțiune la vânzările terenurilor din fondul forestier proprietate privata, limitrofe fondului forestier proprietate publica a statului, precum si pentru enclavele din acesta.

Întrucât s-a considerat ca dreptul de preempțiune aduce atingere principiului liberei circulații a terenurilor, precum si manifestării libere a tuturor prerogativelor de proprietar, prin adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justiției, precum si unele masuri adiacente, prin art. 8 au fost abrogate toate dispozițiile OUG nr. 226/2000 privind circulația juridică a terenurilor cu destinație forestieră și Legea nr. 54/1998 privind circulația juridica a terenurilor și s-a prevăzut la art. 1 si 2 al aceluiași titlu că terenurile proprietate privata, indiferent de destinația si titularul lor, sunt si raman in circuitul civil. Ele pot fi înstrăinate si dobândite liber prin oricare din modurile prevăzute de lege, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi. Terenurile cu sau fara construcții, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate si dobândite prin acte juridice intre vii, încheiate in forma autentica, sub sancțiunea nulității absolute.

Toate aceste modificări legislative evidențiată regimul juridic diferit în timp al dreptului de preemțiune.

În condițiile în care nu există dispoziții general aplicabile în legislația privind circulația juridică a terenurilor, care să reglementeze dreptul de preemțiune ca o condiție de nulitate a actului de înstrăinare încheiat cu încălcarea acestui drept, legiuitorul a lăsat în atributul legilor speciale să reglementeze dreptul de preemțiune, în funcție de natura juridică a bunului.

În aceste condiții, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul I. A. (vol.III pag.197), în raport de invocarea acestui motiv de nulitate, pentru aceleași rațiuni juridice avute în vedere în prima parte a hotărârii și a apreciat ca nefondată cererea reclamantei.

Un alt motiv de nulitate absolută a actelor subsecvente invocat de reclamanta a fost existența unei cauze ilicite și imorale. Este adevărat ca, potrivit art. 966 si 968 din Codul civil, obligația fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Însa, trebuie avut în vedere ca art. 967 din același cod statuează fara echivoc următoarele: convenția este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa; cauza este prezumata până la dovada contrarie.

Cauza sau scopul este acel element al actului juridic, care consta în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Cauza este o condiție de fond, esențiala, de validitate si generala a actului juridic civil. Ea este acel element de natura psihologica, care răspunde la întrebarea „pentru ce” (care este scopul în vederea realizării căruia) s-a încheiat actul juridic.

În structura cauzei actului juridic civil intra doua elemente: scopul imediat si scopul mediat. Scopul imediat – cauza proxima – numit si scopul obligației se determina în cadrul diferitelor categorii de acte juridice.

În primul rând, trebuie reținut ca nu orice „motiv” avut în vedere de subiect în adoptarea deciziei de a încheia actul juridic face parte din noțiunea de cauza, fiind necesar sa fie vorba de un motiv determinant care sa constituie cauza impulsiva si determinanta a voinței. Altfel, daca orice motiv ar putea duce la anularea actului, s-ar afecta securitatea dinamica a circuitului civil.

Din textul art. 966 cod civil rezulta ca cele trei condiții ale cauzei sunt: sa existe, sa fie reala si sa fie licita si morala. Cazurile legale de nulitate a obligației din pricina „cauzei” îmbracă, deci, una dintre următoarele forme: absenta sau inexistenta cauzei, cauza falsa si cauza ilicita si/sau imorala. Cât privește sarcina probei, după cum rezulta fara dubiu din textul art. 967, legiuitorul a instituit doua prezumții: a) prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent ca se menționează sau nu acest element în înscrisul constatator al actului juridic; b) prezumția de existenta a cauzei, cauza netrebuind a fi dovedita, existenta ei fiind prezumata de lege. Ambele prezumții sunt relative, ceea ce înseamnă ca cel care invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie sa probeze aceste împrejurări.

Cum, potrivit art. 967 din Codul civil, valabilitatea cauzei se prezuma până la dovada contrarie, iar reclamanții nu au răsturnat prezumția legala de valabilitate a cauzei, neprobând caracterul ilicit si/sau imoral al acesteia, instanța nu a putut reține ca întemeiat acest motiv de nulitate a contractului.

Potrivit art. 1303 C. civil, prețul trebuie sa fie serios, adică sa nu fie infim sau atât de disproporționat in raport de valoarea bunului vândut încât sa nu existe preț, adică sa nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului si de aici, o cauza suficienta a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.

Reclamantul nu a probat nici susținerea potrivit căreia cauza ar fi ilicită și nici reaua credință a cumpărătorilor, deși sarcina probei îi revenea lui.

Astfel, potrivit prevederilor art. 967 Cod civil, cauza este prezumată până la proba contrarie, iar potrivit prevederilor art. 1899 alin. 2 Cod civil, bună-credință se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua-credință.

Faptele invocate de reclamant pentru a-și susține afirmațiile potrivit cărora contractul ar fi fost încheiat în scopul fraudării intereselor sale, chiar dacă ar fi fost dovedite, nu ar fi putut duce automat la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Însă, din probele administrate în cauză, nu rezultă că acest preț era derizoriu față de cel practicat pe piața imobiliară la momentul perfectării tranzacții.

Impotriva sentintei civile nr. 4041/11.03.2013, precum și împotriva tuturor încheierilor premergătoare, a declarat recurs reclamanta, care a solicitat admiterea recursului și:

-în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, respectiv Judecătoria Sectorului 1, conform art. 312 alin. 6 Cod proc. civ.;

-în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, conform art. 312 alin. 6 Cod proc. civ.;

-în terțiar, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată, conform art. 312 alin. 3 Cod proc. civ..

In motivarea recursului, reclamanta a aratat faptul ca, prin cererea reconventională formulată la data de 23.09.2011 în dosarul nr._/299/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1, ulterior disjunsă și formând dosarul nr._/299/2011, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate emise de C. Județeană B. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate a Terenurilor pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. și constatarea nulității absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente și actelor premergătoare.

La data de 16.11.2011, subscrisa a formulat, pe cale principală, o cerere având același obiect la Judecătoria B., care formează obiectul dosarului nr._ .

In susținerea acestor cereri, subscrisa a invocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, conform cărora terenurile pe care se desfășoară operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. De asemenea, subscrisa a invocat frauda la lege și cauza ilicită și imorală, drept cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare 785/2008, față de prețul de vânzare derizoriu și intenția speculativă a părților. Totodată, subscrisa a invocat încălcarea art. 6 din Legea Codul Silvic - Legea 46/2008, pentru faptul ca RNP Romsilva nu a fost notificată anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare 785/2008, pentru exercitarea dreptului de preemțiune.

Prin sentința civilă nr._/28.09.2012, Judecătoria Sectorului 1, admițând excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza la Judecătoria B..

Prin încheierea din data de 30.04.2012, Judecătoria B. a respins excepția necompetenței sale, invocată de subscrisa, reținând cauza spre judecare.

Prin încheierea din data de 21.01.2013, Judecătoria B., constatând litispendența între cele două cauze, a dispus judecarea acestora împreună.

Prin sentința civilă nr. 4041/11.03.2013, Judecătoria B., admițând numai excepția lipsei calității procesuale pasive a uat M. și respingând celelalte excepții invocate, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Hotărârea recurată și încheierile premergătoare sunt nelegale, fiind date cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

I. Hotărârea recurată este dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanțe, conform art. 304 pct. 3. art. 159 pct. 3 si art. 17 Cod proc. civ.

1. Problema competenței Judecătoriei Sectorului 1. Invocând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1, pârâtul I. A. a arătat că, potrivit art. 12 alin. 6 din Legea nr. 1/2000, art. 27 alin. 2² și art. 42 din Legea nr. 247/2005 și art. 13 alin. 1 Cod proc. civ., competența aparține Judecătoriei B., în raza teritorială a acestei instanțe fiind situate terenurile.

Solicitând respingerea excepției necompetenței teritoriale, subscrisa a arătat că, potrivit art. 17 Cod proc. civ., intervine o prorogare de competență a instanței învestite cu o cerere accesorie sau incidentală, iar cererea formulată de subscrisa reprezintă o cerere reconvențională disjunsă din dosarul având ca obiect cererea principală prin care reclamanții-pârâți, în baza actelor atacate, formulează pretenții împotriva recurentei.

Prin sentința civilă nr._/28.09.2012, Judecătoria Sectorului 1 a admis excepția necompetenței teritoriale, reținând că art. 17 Cod proc. civ. derogă de la normele anterioare cuprinse în art. 1-16 Cod proc. civ., nu și în alte acte normative.

Urmare a declinării competenței Judecătoriei Sectorului 1, cererea reclamantei recurente s-a soluționat de Judecătoria B., împreună cu cererea aflată pe rolul acesteia.

2. Problema competenței Judecătoriei B.. Totodată, invocând excepția necompetenței Judecătoriei B., subscrisa a arătat că Judecătoria Sectorului 1 a fost învestită cu cererea sa la data de 23.09.2011, în vreme ce Judecătoria B. a fost învestită la data de 16.11.2011, astfel încât, conform art. 17 Cod proc. civ., avea obligația declinării cauzei.

Pârâții, solicitând respingerea excepției necompetenței Judecătoriei B., au arătat că „este vorba despre o competență teritorială exclusivă (...) conform art. 13 alin. 1 Cod proc. civ. (...) prin legile de fond funciar nu s-au introdus norme derogatorii. Prin încheierea din data de 30.04.2012, Judecătoria B. a respins excepția necompetenței sale, invocând prevederile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 raportat la art. 13 Cod proc. civ.

3. încălcarea competenței de ordine publică. Hotărârea pronunțată de Judecătoria B. este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a Judecătoriei Sectorului 1, fiind nelegală.

Subscrisa nu contestă că legea specială prevede o competență specială în favoarea instanței în raza căreia se află terenurile, așa cum art. 13 Cod proc. civ. prevede competența teritorială exclusivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se află bunurile, însă art. 17 Cod proc. civ. prevede o prorogare legală obligatorie de competență în favoarea instanței legal sesizate cu asemenea cerere pe cale accesorie sau incidentală. Or, cererea recurentei s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 ca cerere reconvențională în cadrul unui dosar cu care această instanță fusese legal învestită, intervenind astfel prorogarea legală de competență cu privire la soluționarea cererii reconvenționale.

Judecatoria Buzau a ignorat complet argumentul recurentei, intemeiat pe art. 17 cod de procedura civila

și prorogarea legală de competență, reținând că este competentă exclusiv, în baza dispozițiilor legii nr. 18/1991 raportat la art. 13 Cod proc. civ.

Judecătoria Sectorului 1 a admis excepția lipsei competenței sale teritoriale pentru singurul argument - nepus în discuția părților - în sensul că art. 17 Cod proc. civ. ar deroga numai de la art. 1-16 Cod proc. civ.

a. Argumentul Judecătoriei Sectorului 1, privind aplicabilitatea art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 12 alin. 6 din Legea nr. 1/2000, și argumentul Judecătoriei B., în sensul că este competentă conform art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, sunt nelegale.

Conform celor două texte, judecătoria în raza căreia se află terenurile este competentă să soluționeze plângerile împotriva hotărârilor Comisiei Județene formulate de persoanele care au cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate privată. Textul nu se poate aplica prin analogie acțiunilor având ca obiect anularea actelor emise în procesul de aplicare a legilor fondului funciar (procese-verbal de punere la dispoziție, procese-verbale de punere în posesie, hotărâri de validare, titluri de proprietate), fiind evident de strictă interpretare și aplicare.

Dimpotrivă, conform art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, „soluționarea cererilor este de competenta instanțelor judecătorești de drept comun", astfel încât, în lipsa art. 17 Cod proc. civ., ar fi aplicabil art. 13 Cod proc. civ.

Paradoxal, acest lucru este susținut de Judecătoria B., aceasta respingând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/2006, cu motivarea că „în cauză NU sunt incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată, întrucât (...) reclamanta NU are calitatea de persoană implicată în procedura de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate funciară, prin urmare NU este ținută de respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991". Sub acest aspect, hotărârea recurată cuprinde evident motive contradictorii.

b. Totodată, regula privind soluționarea litigiilor de fond funciar de judecătoria în raza căreia se situează imobilele nu reprezintă o regulă specială derogatorie de la normele de drept comun [cele prevăzute în art. 1-16 Cod proc. civ.], ci numai preluarea normei art. 13 Cod proc. civ., care prevede că „cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele".

In acest sens, este nelegal argumentul Judecătoriei Sectorului 1 că „ Judecătoria B. este competentă să soluționeze cauza în temeiul dispozițiilor legilor fondului funciar și nu în baza art. 13 Cod proc. civ.", de vreme ce ambele texte prevăd aceeași competență. Faptul că legile speciale reiau norma din art. 13 Cod proc. civ. nu reprezintă o derogare de la normele generale, ci tocmai aplicarea acestora.

Pentru aceste motive, art. 17 Cod proc. civ. reprezintă norma specială, care prevede competența în favoarea instanței învestite cu o cerere principală inclusiv pentru cererile accesorii sau incidentale în materie de care, dacă sunt formulate pe cale principală, ar fi de competența instanțelor în raza căreia se află imobilul.

Faptul că, în materie de imobile, atât art. 13 Cod proc. civ., cât și alte legi speciale, prevăd aceeași regulă de competență, nu poate conduce la concluzia că prorogarea legală de competență conform art. 17 Cod proc. civ. ar opera numai în anumite cazuri, deoarece art. 17 Cod proc. civ. se găsește în titlul „Dispoziții speciale" și derogă evident de la toate regulile prevăzute de titlul „Competența teritorială", inclusiv de la aceea potrivit căreia cererile în materie de imobile se soluționează [pe cale principală] de instanța în raza căreia se află imobilele.

c. Invocarea deciziei ICCJ nr. 313/22.01.2010 de Judecătoria Sectorului 1 este fără legătură cu cauza, de vreme ce în cauza respectivă nu era vorba despre o competență teritorială, ci despre o competență unica a Tribunalului București pentru orice acțiuni având ca obiect anularea mărcilor, conform art. 48 din Legea nr. 84/1998.

In cauza respectivă, norma din legea specială nu relua norme privind competența prevăzute în art. 1-16 Cod proc. civ., dimpotrivă prevăzând o competență unică nederogabilă în favoarea unei singure instanțe, motiv pentru care Inalta Curte a stabilit că nu operează prorogarea legală de competență.

In cauza de fata însă, indiferent care text este aplicabil, Judecătoria B. ar fi competentă să soluționeze cererea pe cale principală, întrucât în raza sa se găsesc terenurile, însă art. 17 Cod proc. civ. prevede o derogare de la competența teritorială astfel stabilită, motiv pentru care se aplică prorogarea legală de competență în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.

Prin urmare, acceptând evident că art. 17 Cod proc. civ. derogă de la regula prevăzută de art. 13 Cod proc. civ. (aspect ignorat de Judecătoria B.), nu putem decât să constatăm că art. 17 Cod proc. civ. derogă și de la normele din legile fondului funciar, deoarece acestea doar reiau regula prevăzută de art. 13 Cod proc. civ.

Pentru toate aceste motive, solicită să se constate că, prin formularea cererii recurentei ca cerere reconvențională în cadrul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, a operat o prorogare legală de competență în favoarea acestei instanțe, care înlătură competența instanței în raza căreia se află terenurile, stabilită conform legilor fondului funciar, raportate la art. 13 Cod proc. civ.

Prin urmare, încheierea din data de 30.04.2012, prin care Judecătoria B. a respins excepția necompetenței sale și încheierea din data de 21.01.2013, prin care Judecătoria B. a admis excepția litispendenței, reținând ambele cereri pentru judecare, sunt nelegale, iar hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

In acest sens, arata că, potrivit art. 159 pct. 3 Cod proc. civ., competența este de ordine publică „în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Or, art. 17 Cod proc. civ., prevăzând că „cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", prevăd o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței legal învestite cu cererea principală, părțile neputând înlătura această competență, având în vedere și principiul continuității prevăzut de art. 99 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanței judecătorești, care face ca prorogarea de competență în cazul cererilor reconvențional disjunse să fie de ordine publică.

Pentru aceste motive, în principal solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și încheierilor premergătoare și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, conform art. 17 Cod proc. civ., respectiv Judecătoria Sectorului 1.

II. Hotărârea este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 105 Cod proc. civ.

Prin încheierea din data de 03.09.2012, instanța a respins cererea recurentei de încuviințare a probei cu expertiză, invocând prevederile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII, conform căruia „expertizele extrajudiciare prezentate de către părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și expertizele ordonate de către instanța de judecată".

Prin încheierea din data de 18.02.2013, instanța a respins cererea de încuviințare a probei cu expertiză, cu motivarea că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ. și că expertiza aflată la dosarul cauzei (voi I filele 206-257) este lămuritoare.

Prin încheierea din data de 28.02.2013, instanța a respins cererea de recuzare formulată de subscrisa în temeiul art. 27 pct. 7 Cod proc. civ., cu motivarea că „faptul că instanța a respins proba cu expertiză solicitată de reclamantă nu constituie un motiv de recuzare, întrucât nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a exprimat părerea asupra pricinii deduse judecății.

Hotărârea pronunțată și încheierile premergătoare sunt date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 Cod proc. civ.

Conform art. 105 alin. 2 Cod proc. civ., „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale (...) se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții a vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor". Textul prevede condițiile în care operează nulitatea actelor în cazul nulităților virtuale, respectiv în ipoteza încălcării unor dispoziții legale pentru care nu este prevăzută sancțiunea nulității exprese.

Conform art. 167 alin. 1 Cod proc. civ., „dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii". Deși textul prevede numai ipoteza în care dovezile pot fi încuviințate, este aplicabil per a contrario și pentru ipoteza în care dovezile pot fi respinse, astfel încât încălcarea acestuia conduce la aplicarea sancțiunii nulității virtuale, în condițiile art. 105 alin. 2 Cod proc. civ. încheierile din datele de 03.09.2012 și 18.02.2013 sunt astfel lovite de nulitate.

a. Inaplicabilitatea art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII. In primul rând, art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII vorbește despre „expertizele extrajudiciare prezentate de părți", iar în prezenta cauză nu sunt aceleași părți cu cele din dosarul nr._/299/2008 în care s-a efectuat raportul de expertiză depus la dosar.

In al doilea rând, art. 1 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII prevede expres că prevederile acestui titlu se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă, neputând fi ignorate rigorile privind principiul procesului echitabil.

b. Caracterul nelămuritor al expertizei extrajudiciare. Expertiza extrajudiciară s-a efectuat într-un dosar având ca obiect cererea reclamanților (pârâți în prezenta cauză) de stabilire a rentei anuale aferente suprafeței asupra căreia aceștia au invocat dreptul de proprietate, obiectivul expertizei fiind stabilirea suprafeței de teren, proprietatea reclamanților, ocupată de sonde și alte construcții aflate în patrimoniul subscrisei.

Pentru a răspunde obiectivelor respective, experții desemnați au identificat terenurile proprietatea reclamanților ca fiind cele cu numere cadastrale 4675, 4676 și4679. Experții nu au avut în vedere, nefăcând obiectul dosarului, actele care au stat la baza titlului invocat de reclamanții I. A., D. B. și D. M..

c. Aplicabilitatea art. 138 pct. 2 Cod proc. civ. Nevoia dovezii a reieșit din dezbateri și subscrisa nu o putea prevedea. . nr._/AC/19.01.2013, RNP Romsilva arată că suprafețele evidențiate cu simbolurile 61 FI, 61 F2, 62 F3, 67 F2, 67 F3, 67 F4, 67 F5 nu au facut obiectul punerii la dispozitie către C. L. M. si nici al punerii în posesie către A. M. N. G., A. I. si G. G., nefiind incluse nici în anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006, modificată prin Hotărârea nr. 363/01.06.2007.

Dacă până la acest moment nevoia dovezii putea fi pusă la îndoială, după răspunsul RNP Romsilva, necesitatea unei expertize tehnice pentru „lămurirea unor împrejurări de fapt" conform art. 201 Cod proc. civ. este evidentă.

Totodată, imposibilitatea prevederii necesității dovezii rezultă - dacă nu din situația faptică, din înseși actele dosarului, conform adresei nr. 4616/23.07.2012 (voi II fila 268) emisa de ITRSV Focșani rezultând un alt amplasament al sondelor subscrisei prin raportare la unitățile amenajistice și la numerele cadastrale.

d. Vătămarea care nu poate fi înlăturată. Respingând proba cu expertiză și având în vedere numai expertiza extrajudiciară efectuată într-o altă cauză, în lipsa unora dintre părți și având alt obiect, instanța a produs subscrisei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea și refacerea actului.

i) în primul rând, subscrisa a fost în imposibilitate să isi precizeze acțiunea, formulând în acest sens o precizare în două variante, respectiv pentru ipoteza în care instanța ar avea în vedere numai raportul de expertiză extrajudiciară și pentru ipoteza în care instanța ar acorda preferință probei constând în adresa nr._/AC/19.01.2013 emisa RNPRomsilva (depusa la termenul din 21.01.2013) și adresa nr.

4616/23.07.2012 emisă de ITRSV Focșani (voi II fila 268).V Aceasta deoarece, din probele aflate la dosarul cauzei, nu este clar dacă terenurile pe care se află sondele nr. 653, 654, 657, 658, 662, 670, 671: au fost sau nu validate prin Hotarea nr. 355/20.10.2006, modificată prin Hotărârea nr. 363/01.06.2007; au fost sau nu puse la dispoziția Comisiei Locale M. prin procesul-verbal încheiat la data de 11.06.2007; au fost sau nu predate numiților G. G., A. M. și A. I., conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 20/27.02.2007; se află pe terenurile identificate cu nr. cad. 4675, 4676 si 4679 (așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză (filele 212-214 voi I); se află pe terenul identificat cu nr. cad. 4635 (așa cum s-a stabilit prin adresele emise de RNP Romsilva și de ITRSV Focșani).

ii) In al doilea rând, subscrisa a fost în imposibilitate să isi dovedeasca actiunea, ce are ca obiect atât titlurile de proprietate emise pe numele pârâților G. G., A. M. N. G. și A. I., cât și actele anterioare acestora - procesul-verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M. și cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția Silvică B., procesele-verbale de punere în posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71 /2007, hotărârea Comisiei Județene nr. 355/2005, modificată prin hotărârea Comisiei Județene nr. 363/2007 - și actele ulterioare acestora - actele de partaj voluntar autentificate sub nr. 642/27.02.2008 și nr. 643/27.02.2008 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008.

Or, prin raportul de expertiză extrajudiciară, urmărindu-se stabilirea suprafețelor aflate în proprietatea reclamanților din cauza respectivă - I. A., D. B. și D. M. ocupate de sondele subscrisei, nu s-a avut în vedere niciun moment faptul că vânătorii G. G., A. M. N. G. și A. I. au transmis dreptul de proprietate, așa cum acesta s-a dobândit în urma reconstituirii

dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, respectiv prin actele care formeaza obiectul prezentei cauze.

iii) In al treilea rând, subscrisa nu a avut un proces echitabil, în sensul ca cererea recurentei să fie soluționată de o instanță imparțială, de vreme ce, respingând proba cu expertiză, instanța și-a spus părerea. Aceasta deoarece, în lipsa posibilității sale de a-si preciza acțiunea și în lipsa posibilității de a-si dovedi acțiunea, este evident că singura soluție pe care instanța o putea pronunța era respingerea acțiunii. Argumentul instanței care a soluționat cererea de recuzare în sensul că instanța, respingând cererea de încuviințare a expertizei tehnice „nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a spus părerea" este evident nelegal, de vreme ce art. 27 pct. 7 Cod proc. civ. se referă la „antepronunțare", nu la „pronunțare".

Or, prin respingerea probei cu expertiză, în ciuda neconcordanțelor invocate între probele administrate, precum și în pofida utilității probei față de prezența altor părți, care nu au fost în cauza în care s-a întocmit expertiza extrajudiciară, instanța s-a antepronunțat în sensul respingerii acțiunii, aceasta fiind singura soluție posibilă față de probele administrate.

Prin urmare, au fost evident încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității virtuale și s-a produs evident o vătămare a dreptului la un proces echitabil, care nu se poate înlătura decât prin anularea actelor.

Totodată, instanța nu a intrat în cercetarea fondului niciunuia dintre motivele de nulitate invocate, deturnând cercetarea judecătorească de la obiectul acesteia, conform investirii făcute de subscrisa, în calitate de reclamantă, la alte aspecte fără legătură cu cauza. Niciunul dintre motivele de nulitate nu au fost analizate pe fondul acestuia, pentru a se observa temeinicia argumentelor sale, instanța mulțumindu-se să invoce faptul că acestea nu ar fi prevăzute de lege, faptul că legea ar prevedea regimuri juridice diferite și faptul că legea prevede anumite prezumții, toate acestea fiind argumente paralele și nu contrare celor susținute de subscrisa.

Pentru toate aceste motive, în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și încheierilor premergătoare și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

III. Hotărârea este dată cu greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor legale aplicabile. Prin hotărârea recurată, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Hotărârea este dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale. Deși subscrisa a invocat 3 (trei) motive concrete de nulitate absolută a actelor atacate, prima instanță a analizat în abstract legalitatea actelor atacate, reținând în repetate rânduri că acestea sunt „perfect legale", întrucât „instanța nu desprinde niciun motiv de nulitate" sau „nu se poate identifica niciunul dintre cazurile de nulitate absolută" sau „nu este aplicabil vreun motiv de nulitate absolută".

Procedând în sensul unei analize abstracte a legalității actelor atacate, prin raportare la prevederi legale care guvernează regimul juridic al acestor acte, dar care nu au fost invocate, instanța nu a analizat decât superficial argumentele recurentei, ceea ce este evident incompatibil cu dreptul la un proces echitabil sub aspectul dreptului de acces la o instanță.

1. Motivul de nulitate prevăzut de art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997, raportat la art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 si art. 4 alin. din Legea nr. 1/2000

Analizând separat actele atacate, prima instanță reține că acestea sunt „perfect legale", invocând următoarele argumente: Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/2006, modificată prin Hotărârea nr. 363/2007 s-a emis cu respectarea legilor fondului funciar (a existat cerere de reconstituire, s-a făcut dovada dreptului anterior cooperativizării, suprafața reconstituită reprezintă vechiul amplasament); Procesul-verbal de punere la dispoziție reprezintă o operțiune administrativă, nefiind caracterizat ca act de reconstituire și nu poate face obiectul acțiunii în constatarea nulității; Procesele-verbale de punere în posesie respectă procedura de urmat conform Regulamentului nr. 890/2005, iar Direcția Silvică B. nu a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 355/2006, punând la dispoziția Comisiei Locale suprafețele evidențiate, inclusiv cele scoase temporar din fondul forestier și pe care se desfășoară operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și de exploatare; Titlurile de proprietate sunt legale întrucât legea nu a prevăzut sancțiunea nulității pentru încălcarea art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, iar pentru a opera nulitatea absolută trebuie reținută aplicabilitatea unui motiv de nulitate absolută prevăzut expres și limitativ de art. III din Legea nr. 169/1997; reclamanta nu a contestat dreptul pârâților de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate și poate realiza scopul obținerii folosinței temporare asupra terenurilor în vederea desfășurării activității și cu noul locator.

a. în primul rând, prima instanță pornește de la premisa că procesul-verbal de punere la dispoziție cuprinde „inclusiv acele suprafețe de teren scoase temporar din fondul forestier și pe care se desfășoară operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și de exploatare". Această susținere reprezintă concluzia constatării anterioare conform căreia, din raportul de expertiză extrajudiciară, reiese că „pe terenul proprietatea pârâților există o suprafață totală de teren de 22,57 ha aflată în exploatarea petrolieră a reclamantei".

Totuși, prin adresa nr._/AC/l9.01.2013, RNP Romsilva arată faptul că instalațiile petroliere se află situate în următoarele unități amenajistice: sonda 653 -u.a. 67 F3; sonda 654 - u.a. 62 F3; - sonda 657 - u.a. 61 F3; sonda 658 - u.a. 61 FI; sonda 662 - u.a. 67 F4; sonda 670 - u.a. 67 F5; sonda 671 - u.a. 67 F2, iar acestea nu au făcut obiectul punerii la dispoziție și nici al punerii în posesie și nu sunt incluse în anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006 și nr. 363/01.06.2007.

Instanța a făcut evident o greșită apreciere a probelor administrate, acordând preferință unei expertize efectuate într-o altă cauză, în care părți nu au fost decât subscrisa și I. A., D. B. și D. M., pârâta RNP Romsilva neavând posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, în detrimenul unor adrese oficiale emise chiar de autorii actelor atacate.

b. în al doilea rând, hotărârea este dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997. Instanța pornește de la premisa că art. III din Legea nr. 169/1997 ar prevedea „expres și limitativ" cauzele de nulitate absolută. Or, atât interpretarea gramaticală, cât și interpretarea sistematică conduc la concluzia contrară, de vreme ce prevede că „sunt lovite de nulitate absolută (...) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: [urmează o enumerare]".

Folosirea sintagmei „cum sunt" conduce evident la concluzia caracterului exemplificativ al enumerării, așa cum și sintagma „astfel de" conduce la aceeași concluzie, neputându-se susține că ar fi vorba despre o enumerare expresă și limitativă. Spre deosebire de art. III alin. 1 lit. b) - h) din Legea nr. 169/1997, care prevăd motive punctuale de nulitate cu referire la anumite categorii concrete de acte, art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997 prevede generic nulitatea actelor de „reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate" pentru motivul că „persoanele nu erau îndreptățite la astfel de reconstituiri sau constituiri".

Pentru aceste motive, este foarte clar că argumentul subscrisei, în sensul că pârâții nu erau îndreptățiți Ia reconstituirea dreptului de proprietate în natură pe terenurile pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe terenurile pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare, este un motiv de nulitate privind „acte de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite la asemenea reconstituiri".

Susținerea instanței în sensul că subscrisa nu ar fi contestat dreptul pârâților de persoane îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate este nelegală, de vreme ce singurul aspect neconstatat privește dreptul eventual la suprafețe echivalente sau la despăgubiri bănești (care nu formează oricum obiectul cauzei), nicidecum restituirea în natură, care constituie motivul fundamental de nulitate invocat prin acțiunea formulată.

c. în al treilea rând, hotărârea este dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000.

Textele legale prevăd, prin norme imperative, interzicerea atribuirii în natură a terenurilor pe terenurile pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe terenurile pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare.

Dincolo de faptul că extracția de petrol reprezintă o activitate strategică pentru economia națională, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că interesul protejat este unul public, concluzia instanței în sensul că legea nu a prevăzut expres sancțiunea nulității absolute este nelegală.

Așa cum a arătat, art. III din Legea nr. 169/1997 a prevăzut expres că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la astfel de reconstituiri. Faptul că sancțiunea nulității absolute nu este prevăzută în chiar actul care prevede interdicția încheierii anumitor acte, nu poate conduce la concluzia lipsei acestei sancțiuni, deoarece Legea nr. 169/1997 face trimitere expresă la actele emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000.

d. în al patrulea rând, prima instanță nu a analizat motivul de nulitate invocat de subscrisa. Deși reține că, din raportul de expertiză extrajudiciară, reiese că pe terenul proprietatea pârâților există o suprafață totală de teren de 22,57 ha aflată în exploatarea petrolieră a reclamantei, instanța nu dă nicio eficiență juridică acestei constatări, prin care se poate concluziona în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în natură asupra unor terenuri cu privire la care „astfel de reconstituire" este interzisă.

Instanța se limitează să analizeze interesul particular al subscrisei de a obține dreptul de folosință asupra terenurilor, în condițiile în care sancțiunea nulității absolute nu presupune niciun prejudiciu. Totuși, analizând acest interes, instanța nu observă însuși litigiul în care s-a întocmit raportul de expertiză extrajudiciară, care privește pretenția pârâților de plată a unor sume de bani pentru dreptul de folosință, fiind evident că concluzia că „interesul particular al reclamantei nu este afectat" este rezultatul unei analize superficiale a implicațiilor restituirii în natură a unor terenuri pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare.

Și sub acest aspect hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, deoarece, analizând interesul subscrisei în soluționarea excepției lipsei de interes, instanța a reținut explicit faptul că, de vreme ce a dobândit prerogativa de a se folosi de terenurile respective, iar prin actele efectuate de pârâte se tinde la o modificare în situația juridică a terenurilor, subscrisa justificăm un interes în promovarea acțiunii.

e. Nu în ultimul rând, faptul că instanța a constatat că actele atacate sunt „perfect legale", prin raportare la alte prevederi decât cele invocate de subscrisa, nu poate conduce la concluzia unei hotărâri legale.

Dimpotrivă, dreptul recurentei la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanță este încălcat, instanța analizând exclusiv aspecte privind formularea cererii de reconstituire, deținerea proprietății anterior preluării, respectarea procedurilor și competențelor legale, care nu au fost invocate și nu au fost discutate.

Deturnarea atenției de la motivele de nulitate invocate, analizarea altor motive de nulitate și concluzia că actele atacate sunt „perfect legale", reprezintă însă dovada lipsei de imparțialitate a instanței, invocată de subscrisa prin cererea de recuzare formulată ca urmare a respingerii cererii de efectuare a unei expertize tehnice, care să clarifice toate împrejurările faptice relevante.

2. Motivul de nulitate prevăzut de art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008 (art. 52 din Legea nr. 26/1996) privind contractul de vânzare-cumpărare nr. 785/10.03.2008.

Instanța a respins acest motiv de nulitate, arătând că dispozițiile invocate nu erau în vigoare la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare atacat. Deși acest lucru este corect, așa cum chiar instanța reține, prevederile invocat au preluat textul art. 52 din Legea nr. 26/1996, în vigoare anterior Legii nr. 46/2008.

Conform acestui text, proprietarul vânzător este obligat să înștiințeze în scris unitatea silvică teritorială în legătură cu intenția de înstrăinare, aceasta putând să-și manifeste dreptul de opțiune în 30 de zile, după care dreptul de preemțiune încetează, vânzarea făcută cu încălcarea acestor dispoziții fiind nulă de drept.

Totuși, deși constată inaplicabilitatea Legii nr. 46/2008 față de principiul tempus regit actum, reținând însă existența unei reglementări cvasi-identice la data încheierii contractului, instanța respinge ca nefondată cererea, cu motivarea generică în sensul că „legiuitorul a lăsat în atributul legilor speciale să reglementeze dreptul de preempțiune în funcție de natura bunului".

Or, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare era în vigoare Legea nr. 26/1996, care prevedea expres existența dreptului de preemțiune în favoarea unității silvice teritoriale și nulitatea contractului de vânzare în cazul nerespectării acestuia. Această lege s-a modificat, așa cum corect susține instanța, abia la data de 30.03.2008, prin Legea nr. 46/2008.

Faptul că OUG nr. 226/2000 privind circulația juridică a terenurilor cu destinație forestieră (care prevedea un drept de preemțiune în condiții similare) s-a abrogat prin Titlul X din Legea nr. 247/2005, acesta fiind el însuși abrogat prin Legea nr. 71/2011 - Codul Civil este nerelevant.

Art. 10 din OUG nr. 226/2000 prevedea expres că aceasta se completează cu Legea nr. 26/1996, fiind evident o lege specială față de legea generală - Codul Silvic. Abrogarea legii speciale prin Titlul X din Legea nr. 247/2005 nu a produs însă niciun efect asupra legii generale, art. 52 din Legea nr. 26/1996 supraviețuind până la abrogarea sa prin Legea nr. 46/2008.

In aceste condiții, reglementarea dreptului de preempțiune încauza a fost atât înainte, cât și după încheierea contractului nr. 785/10.03.2008 aceeași, respectiv prin art. 52 din Legea nr. 26/1996 și art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008.

In ambele situații, sancțiunea pentru încălcarea obligației de a înștiința titularul dreptului de preempțiune anterior vânzării este nulitatea absolută/nulitatea de drept.

Prin urmare, concluzia instanței că „aceste modificări legislative evidențiază regimul juridic diferit în timp al dreptului de preemțiune" este nelegală, în materia care ne interesează în prezenta cauză regimul juridic fiind același.

Arata și faptul că - din nou - deturnând atenția de la motivul de nulitate invocat, instanța nu a analizat fondul acestuia, respectiv faptul că pârâții (cărora le incumba sarcina probei faptului pozitiv contrar) nu au dovedit că ar fi înștiințat unitatea silvică teritorială, în vederea exercitării dreptului de preemțiune și faptul că nerespectarea acestei obligații conduce la nulitatea de drept a contractului, fara

necesitatea dovedirii vreunui prejudiciu. Acest lucru, coroborat cu celelalte aspecte învederate, conduce nu numai la concluzia nelegalitâții hotărârii recurate, ci și la existența unei violări a dreptului la un proces echitabil.

3. Motivul de nulitate privind frauda la lege și cauza ilicită si imorală privind contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008 de Biroul Notarilor publici Asociați L. Lese, R. Coccea

Instanța a respins acest motiv de nulitate, arătând că subscrisa nu a răsturnat prezumția de valabilitate a cauzei, iar din probele administrate nu rezultă că prețul era derizoriu.

In primul rând, arata că prețul derizoriu nu a fost singurul argument invocat în susținerea motivului de nulitate, subscrisa arătând că argumentele ce susțin concluzia fraudei la lege și cauzei ilicite și imorale țin atât de prețul derizoriu achitat de cumpărători - mai mic chiar decât chiria pe care subscrisa o achită pârâtei Romsilva, cât și de diferența enormă dintre suprafața terenurilor precizată în acte și suprafața lor măsurată.

In acest sens, subscrisa a invocat scopul speculativ al părților, urmărit la încheierea contractului, arătând că o atare tranzacție dezavantajoasă nu a urmărit altceva decât satisfacerea unor resorturi ilicite și frauduloase: vânzătorul a urmărit transferul riscului anulării titlurilor de proprietare emise cu încălcarea prevederilor legale, iar cumpărătorul a prefigurat obligarea subscrisei la plata unor despăgubiri

Făcând multe considerații teoretice - corecte în abstract - instanța nu a procedat - din nou - la analiza motivului de nulitate invocat, prin raportare la probele administrate

a. Or, conform însuși conținutului contractului - act autentic - rezultă că prețul vânzării a fost de aproximativ 0,17 lei/mp - luând în considerare suprafață totală din acte de 4.199.090 mp la prețul de 749.830 lei sau de aproximativ 0,31 lei/mp – luand în considerare suprafața măsurată de 2.354.584 mp prețul de 749.830 lei.

.. 1303 Cod civil prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie infim, astfel încât să nu existe preț, revenind reclamantului sarcina probei, însă în cauza de fata, prețul este de o (zero) lei și câțiva bani pe mp, astfel încât reprezintă în sine și în abstract un preț infim.

Chiar în lipsa oricăror informații privind „prețul practicat pe piața imobiliară la momentul perfectării tranzacției", nu se poate susține că un preț care este foarte apropiat de 0 (zero) lei nu ar fi infim pentru un mp de pădure.

Totodată, la dosarul cauzei există dovezi privind: pe de o parte prețul plătit de subscrisa către Romsilva cu titlu de chirie pentru folosința terenurilor ocupate, care este mult superior prețului plătit de pârâții-cumpărători pârâților-vânzători pentru transferul dreptului de proprietate al întregii suprafețe de teren; pe de altă parte sumele pretinse de pârâți de la subscrisa cu titlu de redevență anuală, care sunt mult superioare prețului plătit de pârâții-cumpărători pârâților-vânzători pentru dobândirea dreptului de proprietate.

In acest sens, afirmația instanței că „din probele administrate în cauză nu rezultă că acest preț era derizoriu" este evident nefondată, de vreme ce un preț care tinde spre 0 (zero) lei pe mp și este mai mic decât prețul chiriei plătite de subscrisa și mai mic decât prețul rentei pretinse de proprietar este evident un preț derizoriu.

b. Totodată, conform însuși conținutului contractului - act autentic - rezultă că există o diferență de 1.844.506 mp între suprafața din acte și suprafața din măsurători, ceea ce reprezintă evident dovada scopului speculativ urmărit la încheierea contractului.

Deși diferența de suprafață reprezintă 44% din suprafața de teren care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare atacat, la interogatoriul administrat pârâții—cumpărărori au arătat că „nu îi deranja" să dobândească o suprafață de teren mult mai mică decât suprafața de teren rezultând din acte.

Or, diferența de suprafață, coroborată cu prețul derizoriu și cu faptul că imediat după dobândirea proprietății pârâții-cumpărători au formulat acțiune împotriva subscrisei prin care au solicitat plata rentei anuale pentru suprafețele ocupate cu sonde și cu încălcarea dreptului de preempțiune, prin omisiunea înștiințării unității silvice teritoriale despre intenția înstrăinării, constituie dovezi certe în sensul existenței fraudei la lege și inexistenței unei cauze licite.

Pentru toate aceste motive, solicită, în terțiar, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii precizate, în sensul constatării nulității absolute parțiale a următoarelor acte: Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006, cu Anexa aprobata, modificata prin Hotărârea Comisiei Județene B. pentrru stabilirea dreptului de proprietate nr._07; procesul verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M. si cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția S. B., prin care s-a procedat la punerea la dispoziție de către Ocolul Silvic B. - Direcția S. B. a suprafeței de 906,27 ha, către C. Locala de Aplicare a Legii 247/2005 a comunei M.; procesele-verbale de punere în posesie nr. 20/11.06.2007, nr. 21/11.06.2007, nr. 22/11.06.2007, nr. 23/11.06.2007, nr. 71/11.06.2007, nr. 27/11.06.2007 încheiate de Primăria M. și pârâți; titlurile de proprietate nr._/19.07.2007, nr._/18.07.2007, nr._/18.07.2007, nr._/19.07.2007, nr._/19.07.2007 emise de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Județului B.; actele de partaj voluntar autentificate sub nr. 642/27.02.2008 și nr.

643/27.02.2008 de Biroul Notarilor Publici Asociați L. Lese, R.I. C. încheiate între

A. I., A. M. N. G. si G. G.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008 de Biroul Notarilor publici Asociați L. Lese, R. Coccea, încheiat între G. G., în calitate de vânzător, și I. A., D. B. și D. M., în calitate de

cumpărători, cu cheltuieli de judecată.

Intimatii G. G., A. M. N. G., A. I. au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, avand in vedere urmatoarele aspecte:

-în cuprinsul primului motiv de recurs se critică sentința atacată ca fiind „dată cu încălcarea competenței de ordine publică a Judecătoriei Sectorului 1", deoarece: instanța de fond ar fi nesocotit faptul că prevederile art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă au instituit "o prorogare legală obligatorie de competență în favoarea instanței legal sesizate cu o asemenea cerere pe cale accesorie sau incidentală", prevederile legale susmenționate fiind de imediată aplicabilitate; instanța de fond ar fi nesocotit faptul că prevederile art. 13 din vechiul Cod de procedură civilă, art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 12 alin. 6 din Legea nr. 1/2000, s-a instituit „competența instanțelor de drept comun" în soluționarea cererilor avand ca obiect constatarea nulității unor titluri de proprietate.

-arata ca, printr-o cerere de chemare în judecată depusă de intimații-redamanți D. B., D. M. și I. A., s-a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București obligarea recurentei—reclamante S.COMV P. S.A la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri civile, constituindu-se în acest sens dosarul înregistrat sub nr._/299/2008; după administrarea tuturor probatoriilor, înainte ca instanța să dea cuvantul părților pe fondul cauzei, recurenta-parată S.COMV P. S.A a depus, la 23.09.2011, cerere reconvențională prin care s-a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise pe numele intimaților-reclamanți A. M. N. G., A. I. și G. G., precum și a actelor juridice translative de proprietate subsecvente; respectand strict normele procedurale aplicabile în domeniu, instanța a dispus acordarea unui nou termen de judecată în vederea citării celor 3 (trei) noi părți pe numele cărora se emisesera titlurile generatoare ale litigiului; imediat după acel termen, recurenta-parată S.C O. P. S.A înregistrează la Judecătoria B., la data de 16.11.2011, exact aceeași cerere reconvențională cu judecata căreia investise inițial Judecătoria Sectorului 1; la termenul din 18.11.2011, recurenta-parată S.COMV P. S.A solicită completului legal investit cu judecarea Dosarului nr._/299/2008 să suspende judecarea cauzei pană la soluționarea litigiului ce formase Dosarul nr._ înregistrat în condițiile susmenționate la Judecătoria B.; prin încheierea din 18.11.2011, Judecătoria Sectorului 1 dispune disjungerea cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție, tardiv formulate, cu consecința formării unui nou dosar înregistrat ulterior la aceeași instanță sub nr._/299/2011 si suspendarea judecării cauzei pană la soluționarea Dosarului nr._/2O0/2011, cu judecata căreia fusese investită Judecătoria B.; încheierea din 18.11.2011 nu a fost recuratâ de niciuna dintre pârți,

intrand în puterea lucrului judecat; ulterior datei de 16.11.2011 - data investirii Judecătoriei B. în prezentul Dosar nr._/299/2011 - pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 se înregistrează Dosarul nr._/299/2011, avand ca obiect cererea reconvențională disjunsă din Dosarul nr._/299/2008; soluționand excepția de necompețențâ materiala ridicată de paratul G. G. și R.N.P. ROMSILVA-DIRECȚlA SILVICĂ B., Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența de soluționare a Dosarului nr._/299/2011 în favoarea Judecătoriei B., incheiere nerecurata; judecand excepția de litispendență ridicată de parata S.C.O. P. SA, Judecătoria B. a respins-o ca nefondată, dispunand totodată conexarea celor două dosare.

- într-un asemenea context probatoriu, consideră că se impune respingerea primului motiv de recurs, deoarece: recurenta nesocotește, cu rea credinta, faptul că acea cerere reconvențională depusă în Dosarul nr._/299/2008 nu mai avea cum să aibă caracter „accesoriu, incindental", atat timp cat judecata acesteia a fost disjunsă, constituindu-se un nou dosar, înregistrat tot pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr._/299/2011; recurenta nesocotește faptul că, atat timp cat aceasta nu a recurat hotărarea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în Dosarul nr._/299/2011 de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei B., aceasta a rămas definitivă, întrand în puterea lucrului judecat, neputand să mai fie ulterior desființată la solicitarea vreuneia dintre părți, cu atat mai mult a părții care nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege; recurenta nesocotește faptul că, atat timp cat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 s-au înregistrat cele două cereri de chemare în judecată cu părți, obiect și cauze diferite, Dosare nr._/299/2008 și nr._/299/2011 - nu au cum să-și mai găsească aplicabilitatea prevederile art. 17 din vechiul C. de procedură civilă; recurenta nesocotește faptuil că legiuitorul a inserat în art. III alin.2 din Legea nr.169/1997, republicată, o normă de trimitere la „dreptul comun" reprezentat de art. 13 din vechiul Cod de procedură civilă, prin care s-a conferit o competență exclusivă de judecare a oricăror litigii, privitoare la bunuri imobile, instanței din circumscripția căreia se află imobilele; recurenta nesocotește faptul că, atat prin Legea nr. 18/1991, cat și prin actele normative de modificare și completare a acesteia, se conferă competențe exclusive judcătoriei pe raza căreia se află terenurile a cărei retrocedare s-a solicitat în ceea ce privește soluționarea oricărei cereri

vizand temeinicia/legalitatea hotărarilor/actelor comisiilor locale/județene, respectiv a titlurilor de proprietate emise în baza acestora; într-un asemenea context, în condițiile în care terenurile generatoare ale prezentului litigiului se află situate în „circumscripția" teritorială a Judecătoriei B., primul motiv de recurs este lipsit de orice fundament legal, urmand a fi respins ca nefondat.

II REFERITOR LA CEL DE-AL DOILEA MOTIV-DE RECURS, arata ca în cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs se susține că hotărarea atacată ar fi „nulă absolut,, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură reglementate prin art. 105 din vechiul Cod de procedură civilă, deoarece: încheierile din 03.09.2012 și 18.02.2013, prin care instanța de fond a respins cererea paratei de efectuare a unei expertize tehnice topografice ar fi „lovite de nulitate " pentru că: în cauză nu și-ar găsi aplicabilitatea prevederile art. 4 alin. 5 din Titlul XIII al legii nr. 247/2005, atat timp cat nu sunt aceleași părți ca în Dosarul nr._/299/2008; experții care au efectuat expertiza judiciară considerată ca probă utilă cauzei nu au avut în vedere „actele care au stat la baza titlului invocat de reclamanții I. A., D. B. și D. M."; „nevoia dovezii" reprezentată de o „nouă expertiză" ar fi reieșit din conținutul adresei RNP Romsilva nr._/AC/l9.01.2013, prin care se arată că suprafețele de teren generatoare ale litigiului nu au făcut obiectul punerii la dispoziția Comisiei Locale M.; prin respingerea probei cu o nouă expertiză topografică, reclamanta ar fi fost pusă „în imposibilitatea de a nu-și putea preciza acțiunea" în sensul de a dovedi dacă terenurile respective ar fi fost efectiv predate paraților G. G. și A., așa cum se atestă prin Procesele-verbale de punere în posesie încheiate/intocmite de C. L. M..

Procesul desfășurat în fața instanței de fond nu ar fi fost „echitabil", în condițiile în care judecătorul nu ar fi fost imparțial cand a soluționat cererea de recuzare.

Motivarea recurentei-parate astfel sintetizată urmează a fi cenzurată/inlăturată, cu consecința respingerii recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente: recurenta nesocotește, cu rea credinta, faptul că„ împrejurările de fapt" pentru care aceasta a solicitat, în mod repetat, efectuarea unei expertize tehnice, sunt identice cu cele lamurite, sub toate aspectele, de expertiza tehnică judiciară administrată în Dosarul nr._/299/2008, care a stabilit cu exactitate, după efectuarea de măsurători în teren, atat suprafețele de teren forestier atribuit in proprietate ., cat mai ales toate suprafetele de teren proprietatea exclusiva a paratilor persoane fizice din prezenta cauza ce sunt detinute/aflate in posesia efectiva a recurentei-reclamante; recurenta nesocotește, cu rea credinta, faptul că atat timp cat Isțrate A., D. B. și D. M. au avut calitatea de reclamanți în cauza în care s-a întocmit Raportul de expertiză tehnică M., Răduiesqu & M., aceștia au ținut cont de „actele ce au stat la baza titlului"

acestora; recurenta nesocotește faptul că, prin folosirea în cuprinsul art. 4 alin. 5 din titlul XIII al legii nr. 247/2005 a sintagmei „expertize extrajudiciare prezentate de părți" legiuitorul a înțeles, chestiune de interpretare logică, să se refere la orice tip de expertize tehnice prezentate de oricare dintre

părți-întocmite fie în cadrul altui proces, fie la cererea oricărei persoane interesate de către un expert tehnic autorizat, fără ca acestea să fi fost solicitate de către toate părțile din litigiul respectiv, aplicare a principiului "acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa o facem", fiind atributul exclusiv al instanței să decidă dacă lucrarea în speță are sau nu forță probantă; recurenta nesocotește faptul că necesitatea efectuării unei noi expertize tehnice nu avea cum să „reiasă din dezbateri", respectiv din „datele noi" furnizate de noua conducere a R.N.P.ROMSILVA printr-o adresă emisă imediat după solicitarea și în forma (pre)redactată de "solicitant" pentru considerentele dezvoltate în concluziile scrise depuse la fond, la care face doar trimitere; „Argumentul" imposibilității precizării și dovedirii acțiunii în lipsa unei noi expertize frizează absurdul prin esența sa în condițiile în care recurenta deține posesia efectivă a terenurilor generatoare ale litigiului de aproape

100 de ani, fiind prezumat că aceasta cunoaște suprafața exactă aferentă fiecărei sonde, Instalații petroliere, de stocaj și transport, mai ales că printr-o . acte normative adoptate de-a lungul timpului s-a instituit în sarcina sa obligatia de a le inventaria, ceea ce a făcut pană la nivel de centimetru pătrat pentru cele asupra cărora i s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate,; „Lipsa unui proces echitabil" ce ar rezulta în concepția recurentei din refuzul încuviințării unei anume probe și respingerii unei cereri de recuzare depășește cu mult limitele ridicolului judiciar.

III. REFERITOR LA CEL DE-AL TREILEA MOTIV DE RECURS. Recurenta consideră că hotărarea atacată ar fi dată cu încălcarea esențială a legii, deoarece: instanța de fond ar fi interpretat și aplicat greșit prevederile art. lll din Legea nr.169/1997, considerand ca situațiile enumerate ar avea caracter limitativ șl nu enuntiativ; instanța de fond ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 alin. l din Legea nr. 1/2000, care au exclus dintre suprafețele de teren forestier ce puteau fi retrocedate persoanelor îndreptățite, pe cele ocupate de sonde/instalații petroliere/de stocare și de transport, în condițiile în care „extracția de petrol reprezintă o activitate strategică pentru economia națională", dandu-se astfel prioritate interesului particular al paraților persoane fizice celui „public" al reclamantei; instanța de fond ar fi interpretat și aplicat greșit prevederile art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008 (art.52 din legea nr. 26/1996), ignorand faptul că vechea reglementare din Legea nr. 26/1996 referitoare la dreptul de preemțiune a continuat să „supraviețuiască" în timp și după modificările/abrogările legislative aduse prin O.U.G. 226/2000 și legea de aprobare a acestei ordonanțe; instanța de fond ar fi ignorat faptul că acel contract de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008 ar avea o „cauză ilicită și imorală", prin aceea că tranzacția ar fi avut un „caracter pur speculativ", vizand în realitate doar un transfer al riscurilor, în condițiile în care prețul ar fi fost derizoriu/neserios.

Motivarea recurentei astfel sintetizată urmează a fi cenzurată/înlăturată cu consecința respingerii recursului ca nefondat si sub aceste aspecte, pentru considerentele expuse pe larg in cuprinsul concluziilor scrise depuse la fond, la care fac doar trimitere din considerații pur metodologice.

Intimatul I. A. a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe cale de consecința, menținerea in tot atat a sentinței civile, cat si a încheierilor interlocutorii recurate ca temeinice si legale, iar pe fond respingerea acțiunii precizate ca nefondata, pentru următoarele considerente:

I. Prima critica formulata de către recurenta vizează greșita soluționare a excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei B. in favoarea Judecătoriei Sector 1 București (soluționata prin incheierea interlocutorie din 30.04.2012 - vol. II, fila 84) si a excepției de litispendenta (invocata la același termen si soluționata prin incheiere interlocutorie din 21.01.2013 - voi. III, fila 200).

In opinia recurentei, instanța fondului in mod greșit nu a reținut ca aplicabile dispozițiile art. 17 C.pr.civ., care constituie o derogare de la dispozițiile art. 1-16 C.pr.civ.

In legătura cu acest prim motiv de recurs, recurenta omite, cu buna știința, sa expună complet si corect situația de jure si de facto:

1. La data de 01.10.2008, subsemnatul, impreuna cu intimații D. B. si D. M., au promovat pe rolul Judecătoriei Secotului 1 București o acțiune in pretenții (cauza civila dos. nr._/299/2008), in contradictoriu cu parata ., prin care solicita obligarea acesteia la plata unei redevente anuale pentru terenurile proprietatea lor, ocupate de sondele aparținând recurentei.

La al 20-lea termen de judecata (23.09.2011), parata . formulează tardiv o cerere reconventionala al cărei obiect, parti si cauza era identic cu cel din prezenta. Precizeaza faptul ca, inca de la termenul din 23.09.2011, s-a invocat excepția tardivității cererii astfel formulate conf. disp. art. 119 C.pr.civ.

Cum recurenta dorea cu orice pret sa suspende procesul, dar anticipând si invocarea excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București (in ceea ce privește cererea reconventionala), promovează la data de 16.11.2011 pe rolul Judecătoriei B. cauza de fata, cu același obiect, parti si cauza. In aceste condiții, instanța investita cu soluționarea dosarului_/299/2008, dispune suspendarea cauzei in virtutea dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., raportandu-se nu la cererea reconventionala, ci la existenta pe rolul Judecătoriei B. a cauzei de fond funciar dos. nr._ /_, dovedita cu certificat de grefa.

In dovedirea situație expuse mai sus, au depus la dosarul cauzei încheierea interlocutorie respectiva, care in dispozitiv nu cuprinde mențiuni cu privire la disjungerea cererii "reconventionale" formulate de către O., ci se menționează in considerentele încheierii ca, in raport de obiectul cererii introduse pe rolul Judecătoriei B., instanța dispune suspendarea cauzei.

Precizeaza faptul ca aceasta instanța retine tardivitatea formulării "cererii reconventionale". In acest context, nu exista un temei juridic care sa permită unei instanțe sa disjungă o cerere conexa/incidentala care, in realitate, nu exista. O cerere tardiv formulata nu poate fi primita de instanța de judecata.

Acest raționament juridic ii era cunoscut recurentei O., acesta fiind si motivul pentru care a solicitat suspendarea cauzei in raport de dosarul nr._ promovat pe rolul Judecătoriei B., deci nu a cererii reconventionale formulate in cadrul dos. nr._/299/2008.

De altfel, si aceasta instanța, prin incheierea interlocutorie din 18.11.2011, constata necompetenta teritoriala a Judecătoriei Sectorului 1 București in soluționarea "cererii reconventionale" formulate. Aceasta încheiere nu a fost atacata cu recurs de către O., ea intrând in putere de lucru judecat.

2. Recurenta "a omis" sa faca vorbire si de sentința civila nr._/28.09.2012, pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București in dos. nr._/299/2011, prin care instanța a admis in mod irevocabil excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1, declinând cauza Judecătoriei B..

Din considerentele hotărârii rezulta ca si aceasta instanța a apreciat ca ne aflam . drept funciar, motiv pentru care, in raport cu dispozițiile Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 1/2000, "competenta teritoriala exclusiva" nu o poate avea decât Judecătoria B., in a cărei raza teritoriala se afla terenurile ce fac obiectul prezentului litigiu.

Or, in raport de soluțiile pronunțate de către cele doua instanțe (Judecătoria Sectorului 1 - sentința civila irevocabila nr._/28.09.2012; Judecătoria B. - incheierea interlocutorie din 30.04.2012), arata ca nu este vorba de un conflict de competenta; din contra, Judecătoria Sectorului 1 a fost prima care a invocat din oficiu necompetenta sa teritoriala, iar soluția acesteia nu a fost recurata de către recurenta-reclamanta din prezenta (a se vedea incheierea interlocutorie din 18.11.2011, pronunțata in dos. nr._/299/2008).

3. Din cele arătate mai sus, in mod temeinic si legal Judecătoria B. a admis excepția de litispendenta a celor doua dosare la termenul din 21.01.2013, fiind indeplinite toate condițiile cerute de lege pentru aceasta si cu verificarea prealabila a competentei de către ambele instante investite cu soluționarea celor doua pricini identice.

Atat Judecătoria Sectorului 1, cat si Judecătoria B., au constatat ca speța de fata se supune legislației speciale de fond funciar, iar acest aspect a fost recunoscut si de către recurenta pe parcursul derulării procesului. Or, in raport cu aceasta, in cauzele de fond funciar nu avem decât doua paliere jurisdictionale (fond-recurs), fapt care făcea imposibila judecarea acesteia ca cerere incidentala/accesorie a cererii introductive de instanța (respectiv, cauza civila dosar nr._/299/2008) care viza trei paliere de jurisdicție (fond-apel-recurs).

In concluzie, solicita respingerea ca nefondat a acestui prim motiv de recurs.

II. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează incalcarea formelor de procedura prevazute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 C.pr.civ., ca atare, se invoca nulitatea absoluta a ""încheierilor din datele 03.09.2012 si 18.02.2013".

In opinia recurentei, instanța fondului, respingând proba cu expertiza tehnica solicitata de către aceasta la termenul din 03.09.2012, s-a antepronuntat in cauza, soluția finala de respingere a cererii precizate (sine die) fiind o consecința a acestui fapt, acest fapt circumscrindu-se dispozițiilor legale prevăzute de art. 105 alin. 2 C.pr.civ., in sensul indeplinirii/neindeplinirii culpabile a actelor procedurale de către instanța, cu neobservarea formelor legale si cu consecința pricinuirii unei grave vatamari partii reclamante.

Astfel, se reclama in susținerea acestei teze neaplicarea prevederilor reținute de instanța, respectiv ale art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XII, motivat de imprejurarea ca nu putem vorbi de identitate de parti intre prezenta pricina si cauza (dos. nr._/299/2008) in care s-a dispus expertiza tehnica specialitatea topografie. Or, acest mijloc de proba nu a fost solicitat de către intimatele-parate persoane juridice care nu au fost parti litigante in dos. nr._/299/2008, ci in mod exclusiv de către recurenta-reclamanta O.. In consecința, in raport cu dispozițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., trebuie sa reclami propria vătămare si nu sa te raportezi la vătămarea produsa unei alti parti litigante, care nu a reclamat acest lucru si nici măcar nu a solicitat acest mijloc de proba.

In acest context, trebuie apreciat daca respingerea unui mijloc de proba de către instanța se circumscrie incalcarilor la care se refera textul de lege mai sus mentionat. In opinia intimatului, instanța nu a incalcat prin aceasta o forma de procedura (de ex.: lipsa incheierii de dezbateri), ci in baza rolului activ, guvernat de dispoz. art. 129 alin. 5, a respins un mijloc de proba.

Instanța fondului, prin incheierea interlocutorie din 03.09.2012, deliberând asupra cererilor de probatorii, s-a pronunțat asupra administrării lor (interogatoriu), constatând inutilitatea efectuării unui nou raport de expertiza tehnica topografie, in condițiile in care, prin raportul de expertiza tehnica extrajudiciar dispus in cauza civila nr._/299/2008, deja se răspunsese la toate obiectivele pe care recurenta-reclamanta le reitera si in prezenta, respectiv: s-au stabilit, prin expertiza extrajudiciara, suprafețele de teren proprietatea intimatului, ocupate de sonde, instalații petroliere, bazine de stocare a petrolului si alte construcții aflate in patrimoniul recurentei; s-au stabilit toate suprafețele de teren proprietatea sa, afectate de conductele de transport al țițeiului, aflate in patrimoniul recurentei; s-a stabilit suprafața de teren forestier proprietatea intimatului si a celorlalti intimati ce a devenit neproductiv ca urmare a activității de exploatare si a instalațiilor petroliere aflate in patrimoniul recurentei; s-a stabilit care este suprafața de teren proprietatea afectata de stâlpii si rețelele electrice ce aparțin recurentei.

Raportul de expertiza tehnica extrajudiciara intocmit de d-nii experți tehnici autorizați M. F., M. V. si R. V. C., a respectat procedurile instituite de Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 108/20.03.2010 publicat in M.O. 223/09.04.2010, iar Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara B. a confirmat toate măsurătorile efectuale in sistem Stereografic 70.

In concluzie, nu vorbim de un simplu raport de expertiza extrajudiciar, ci de un raport care, sub aspectul măsurătorilor, se suprapune si cu întreaga documentație cadastrala a proprietății intimatilor, avizata de către OCPI B..

In virtutea acestor aspecte, instanța a reținut inutilitatea efectuării unui nou raport de expertiza, considerând aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XII.

2. La termenul din 18.02.2013, recurenta a formulat o cerere de suplimentare de probatorii in raport cu dispozițiile art. 138 alin. 2 C.pr.civ., reiterând instanței aceeași solicitare privind încuviințarea efectuării unui

raport de expertiza, cu aceleași obiective. In motivarea cererii sale, recurenta a apreciat ca nevoia administrării acestui mijloc de proba ar reieși urmare a adresei nr._/AC/19.01.2013 emisa de RNP Romsilva, care considera ca Direcția S. B. nu a pus la dispoziție Comisiei Locale M. anumite suprafețe de teren ce au fost validate prin Hotărârea nr. 355/2006. Cum adresa era o reconfirmare a poziției procesuale a Romsilva, ea neaducand niciun element de noutate spetei, instanța a constatat netemeinicia cererii astfel formulate.

3. In opinia recurentei, vătămarea produsa este evidenta, intrucat prin neincuviintarea expertizei tehnice nu si-a putut preciza acțiunea. Or, ultima cerere precizatoare aducea in discuție nu o

cerere de majorare a câtimii obiectului cererii, ci viza o completare a capetelor de cerere inițiale. In acest sens, pentru prima data, la termenul din 18.02.2013, recurenta solicita instanței sa ia act ca solicita constatarea nulității absolute si a Hotărârii Comisiei Județene nr. 363/01.06.2007.

Or, la termenul din 28.05.2012, recurenta formulase cea de-a treia cerere completatoare a cererii introductive de instanța, cu care ocazie a indicat instanței ca intelege sa completeze capătul 1 de cerere prin raportare si la Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006, plus anexele acesteia.

Dupa mai bine de 8 termene de judecata, reclamanta solicita instanței sa constate nulitatea absoluta a unui alt act administrativ, respectiv a unei alte hotărâri nr. 363/01.06.2007.

Insa, arata ca recurenta este si la acest moment . cu privire la numărul actului administrativ atacat. In loc sa se refere la Hotărârea nr. 360/01.06.2007, se refera la o hotărâre nr. 363/01.06.2007, care nu exista.

Este posibil ca aceasta eroare sa fie strecurata in mod intenționat, intrucat intimatii au invocat ca intrate in putere de lucru judecat soluții irevocabile ale instanțelor de judecata (judecătoria B. si Tribunalul B.), prin care s-au validat in mod definitiv cele doua Hotărâri ale Comisiei Județene nr. 355/2006 si 360/2007 contestate prin plângerea formulata de Direcția S. B..

Or, prin indicarea unei alte hotărâri, recurenta nu a urmărit altceva decât sa solicite cenzurarea excepției puterii de lucru judecat pe acest aspect, si anume ca in cadrul acelor procese au fost analizate alte hotărâri ale Comisiei Județene, pe motivul ca nu exista o hotărâre de validare/invalidarea a hotărârii 363/2007.

4. De asemenea, arata ca, prin aceasta ultima cerere modificatoare/completatoare, se solicita pentru prima data, in principal, constatarea nulității absolute parțiale a actelor atacate in ceea ce privește suprafața de 22,57 de ha prin raportare la raportul de expertiza tehnica intocmit in cadrul dosarului_/299/2008 iar, in subsidiar, admiterea acelorași capete de cerere, dar fara precizarea unei suprafețe la care se raportează.

In mod corect instanța a respins acțiunea astfel cum a fost precizata dintr-un raționament cat se poate de corect. Instanța fondului a avut in vedere apărările formulate de către recurenta in combaterea excepțiilor lipsei de interes si a lipsei calității procesuale active in raport de existenta unui contract de inchiriere nr. 841/2007 pe care il avea in derulare la momentul punerii in posesie a intimatilor, cu Direcția S. B.. Or, din niciun alt mijloc de proba nu rezulta ca recurenta ar fi inchiriat o suprafața mai mare de 5,8859 ha.

In raportul de expertiza extrajudiciar omologat de către instanța fondului s-a constatat ca in teren situația stătea diferit, suprafețele afectate de exploatările petroliere fiind cu mult mai mari, dar fara sa aiba si o baza legala. De altfel, aceasta situație face obiectul unor verificări la nivel național, urmare a unor investigații ample jurnalistice care au demascat ca aceasta este "politica" O.-ului de a funcționa in afara legii.

Arata ca, din continutul adresei nr. 4616/23.07.2012, emisa tot de către Ministerul Mediului si Pădurilor -Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânătoare Focșani, rezulta ca din 31.12.2008 reclamanta nu a mai primit autorizație de funcționare pentru sondele: 653, 654, 657, 658, 662, 670, 671 si 700. Aceasta adresa este susținuta, evident, si de către raportul de expertiza tehnica dispus in cauza civila nr._/299/2008, cu care ocazie s-a constatat ca pe terenul subsemnaților reclamanta desfășura la nivelul anului 2011 activitate de exploatare in domeniul petrolier la sondele de mai sus.

Instanța fondului nu poate fi acuzata de imparțialitate si inechitate doar pentru ca a cenzurat motivat cererile de probatorii ale pârtilor.

In calea de atac, părțile interesate critica soluția pronunțata prin raportare la motivele avute in vedere de către aceasta. Or, constata ca in cererea de recurs nu se fac astfel de arătări, ci doar se reclama ca cererea de suplimentare de probatorii nu le-a fost satisfăcuta. Ca atare, nu cunoaște ce argumente/motive ale instanței fondului recurenta nu le impartaseste.

III. PE FONDUL CAUZEI.

1. Recurenta considera soluția instanței fondului data cu greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor legale, întrucât aceasta nu a ținut cont de adresa nr._/AC/19.01.2013 emisa de parata Romsilva, din cuprinsul căreia rezulta ca unitățile amenajistice pe care se afla amplasate sondele 653, 654, 658, 662, 670 si 671 "nu au făcut obiectul punerii la dispoziție si nici a punerii in posesie si nu sunt incluse in anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin Hotărârea nr. 355/2006 si Hotărârea nr. 360/2007".

In ceea ce privește acest prim motiv solicita respingerea ca nefondat, pentru următoarele considerente:

A) Instanța fondului a reținut faptul ca Direcția S. B. a contestat deja in instanța cele doua hotărâri (nr. 355/20.10.2006 si nr. 360/09.03.2007), prin care C. Județeană B. a validat suprafețele de teren forestier ce urmau sa faca obiectul reconstituirii si a dreptului proprietate si a punerii in posesie, iar instanțele au respins irevocabil plângerile astfel formulate, reținând ca valabile cele doua hotărâri (potrivit s.c. nr. 275/13.01.2009 a Judecătoriei B., pronunțata in dos. nr._, rămasa definitiva prin d.c. nr. 369/29.04.2009 a Tribunalului B. si s.c. nr. 422/21.01.2010 a Judecătoriei B., pronunțata in dos. nr._, rămasa definitiva prin d.c. nr. 277/24.03.2010 a Tribunalului B.). Acesta a fost si motivul pentru care au invocat ca intrate in putere de lucru judecat hotărârile judecătorești mai sus menționate.

Așadar, in condițiile in care, deja, o instanța de judecata s-a pronunțat irevocabil pe aspectul valabilității si legalității celor doua acte administrative contestate in prezenta cauza, considera ca soluția data este intrata in puterea de lucru judecat.

Asa cum se arata si in dec. civ. nr. 995/01.02.2009, pronunțata de Inalta Curte de Casație si Justiție, excepția puterii de lucru judecat "este o prezumție, este un mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legătura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C.civ.)".

In concluzie, in ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, Inalta Curte de Casație si Justiție ne lămurește ca nu trebuie sa avem tripla identitate, asa cum este tentata reclamanta sa susțină, ci sa se dovedească ca prin hotărârea invocata in susținerea excepției instanțele de judecata au lămurit un aspect litigios in raporturile dintre parti.

In cazul de fata, instanța fondului a reținut ca acest aspect litigios a fost lămurit cele doua acte administrative - Hotararile Comisiei Județene B. nr. nr. 355/20.10.2006 si nr. 360/09.03.2007 privind reconstituirea dreptului nostru de proprietate - fiind validate pe cale judecătoreasca.

Tot in decizia civila nr. 995/01.02.2009 a Inaltei Curti de Casație si Justiție se arata următoarele: "Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis".

Cu alte cuvinte, cele doua Hotărâri ale Comisiei Județene B. nu mai pot fi contestate, intrucat au fost deja validate irevocabil prin hotărâri judecătorești intrate in putere de lucru judecat.

In susținerea tezei, au invocat ca practica dec. civ. nr. 674/13.10.2010, pronunțata de Tribunalul B. in cauza civila dos. nr._ .

B) Din intreg ansamblul probatoriu, rezulta faptul ca titlurile de proprietate menționate mai sus, au fost emise de. C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. cu respectarea procedurii de retrocedare a terenurilor forestiere stabilită de Cap. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, inclusiv cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. l din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost reglementata prin H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului din 04.08.2005 privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarului (publicat in M.Of nr. 732/11.08.2005).

a. Astfel, potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000: „Pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice și juridice, care au trecut în proprietatea statului și pe care se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații, pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, acceptate de foștii proprietari. In cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii".

Recurenta critica soluția primei instanțe, considerând ca titlurile lor au fost emise cu incalcarea flagranta a Codului silvic nr. 46/2008, intrucat in interiorul acestui areal forestier existau enclave afectate de lucrări de exploatare petroliera autorizate. Ceea ce pierde din vedere recurenta este faptul ca legea civila nu retroactiveaza, deci Codul silvic aprobat prin Legea nr. 46/2008 nu se aplica spetei in cauza.

Trecând peste acest aspect, arata ca, pentru a desfășura operațiuni petroliere de dezvoltare - explorare și exploatare este obligatoriu ca terenul respectiv sa fie scos din fondul forestier național, conform prevederilor art. 37 și urm. din Codul Silvic aprobat prin Legea nr. 46/2008: „Pot fi scoase definitiv din fondul forestier național, doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective:

a) necesare explorării și exploatării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol și gaze naturale;

b)...

c)...

d)...

e)...

f) repararea și întreținerea rețelelor de transport petrol, gaze naturale și energie electrică.

b. Instanța fondului a avut in vedere si prevederile Regulamentului aprobat prin HG nr. 890/2005, care, la art. 61 alin. 1 si 2 raportat al art. 71 alin. 2, prevede neechivoc faptul ca fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere toate suprafețele de teren ce indeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt cuprinse in amenajamentele silvice (deci nu au fost scoase definitiv din fondul forestier național si nici nu au ieșit din proprietatea Statului R.); sunt terenuri forestiere (nu sunt scoase din circuitul silvic); au fost preluate abuziv de către Stat la momentul deposedării fostului proprietar.

Conform prevederilor art. 38 din Codul Silvic, terenurile scoase definitiv din fondul forestier național devin proprietatea beneficiarului în momentul efectuării operațiunii de predare - primire și dobândesc destinația pe care acesta a solicitat-o și care i-a fost aprobată.

Recurenta . cunoaste sau ar fi trebuit sa cunoască aceasta procedura, întrucât a formulat cereri de scoatere din fondul forestier a unor terenuri similare (altele decât cele care fac obiectul prezentei) in vederea exploatării și explorării resurselor de petrol și gaze naturale în suprafață de 4,3348 ha, devenind proprietarul acestor terenuri conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 39 din Codul Silvic, ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier național este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 și la art. 37 alin. (1) lit. a), e) și f) și cu asigurarea plății anticipate a obligațiilor bănești de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier pentru obiectivul respectiv.

Cu alte cuvinte, ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier este posibilă doar după aprobarea procedurii de scoatere temporară a terenului din fondul forestier, procedură expres prevăzută de art. 40 și urm. din Codul Silvic care se finalizează în oricare dintre situații cu emiterea unei decizii de către autoritatea competenta, dupa caz,

Or, recurenta inca din anul 2008 nu a mai obținut autorizațiile de funcționare nici măcar pentru cele cea. 5 ha teren afectate. Pentru diferența de pana la 9 ha teren niciodată nu a obținut nici un fel de autorizație, neplatind niciun fel de chirie cătreintimat sau Direcției Silvice B..

Este evident pentru toata lumea ca ei au fost "tolerați" de către Conducerea Direcției Silvice B. si Romsilva contra unor "bonificații" suficient de motivante. De altfel, au depus la dosarul cauzei dovezi din care rezulta fara drept de apel ca ITRSV Focșani a formulat plângere penala impotriva O. P. SA "întrucât acesta ocupa fara drept suprafețe din fondul forestier B." (dos. urmărire penala nr. 187/P/2011).

c. La solicitarea expresa a ROMSILVA, prin adresa 7313/30.08.2006, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea si Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare arata: "având in vedere faptul ca scoaterile terenurilor din circuitul silvic se realizează pe o perioada determinata, fara a fi schimbata destinația suprafeței in cauza, consideram ca terenurile scoase temporar din circuitul silvic pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

Beneficiarul acestor scoateri temporare din circuitul silvic a terenurilor are obligația de a readuce terenul in condiții apte de împădurire ". ""(...) Atâta timp cat terenurile la care va referiți in memoriu au destinație forestiera si sunt cuprinse in amenajamente silvice, pot face obiectul procesului de reconstituire a dreptului de proprietate privata.

Nu in ultimul rand, trebuie avuta in vedere instituția reconstituirii dreptului de proprietate care presupune, de fapt, refacerea dreptului de proprietate inițial in integralitatea lui, in favoarea titularului sau inițial". Or, din intreg ansamblul probator administrat in fond, rezulta cu certitudine faptul ca, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al intimatilor, in baza titlurilor a căror nulitate absoluta se invoca, terenurile in discuție nu erau scoase din circuitul silvic, ele aflandu-se in administrarea DS B.; ele făceau obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, in raport de prevederile legii nr. 247/2005; terenurile in discuție erau validate si de C. Județeană prin Hot. nr. 360/2007; Direcția S. B., prin reprezentanții sai, pusese la dispoziție comisiilor, prin proces-verbal, suprafețele de teren in litigiu, in conformitate cu prevederile art. 39 alin. 4 coroborat cu art. 61 alin. 1 si 2 si art. 71 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005; intimatii au fost pusi in posesie, intabulandu-ne dreptul de proprietate in condiții de perfecta legalitate.

C) PROCEDURA DE SCOATERE TEMPORARA SAU DEFINITIVA de terenuri din Fondul Forestier Național.

In raportul de expertiza tehnica efectuat in comisie de trei experți (din domeniul topografie-cadastru-geodezie, petrol si gaze si specialitatea silvicultura), efectuat in cauza civila dos. nr._/299/2008 ce se afla pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, au fost identificate suprafețele de teren pe care reclamanta le deține in calitate de proprietara (in total 4,3348 ha) si pentru care a făcut dovada scoaterii din Fondul Forestier N., dar care nu se identifică cu terenurile proprietatea intimatilor, înscrise în titlurile de proprietate atacate.

D. pe aceste suprafețe de teren, enclave pe proprietatea intimatilor, reclamanta este proprietar si are drept de exploatare prin scoaterea acestora din fondul forestier, pentru alte suprafețe de teren au existat doar contracte de închiriere încheiate cu Direcția S. B., asa cum rezulta chiar din susținerile paratei din intampinare. Aceste contracte de închiriere sunt depuse si la dosarul cauzei.

In absolut toate aceste contracte de inchiriere este menționata o clauza care anulează, in concret, intreg sistemul de apărări pe care isi sprijină reclamanta demersul juridic, si anume: "in cazul in care suprafața de teren pe care se afla amplasamentul din contract va face obiectul retrocedării, locatorul - Direcția S. B. - va anunța in scris pe locatar — . maxim 15 zile de la apariția concreta a situației, părțile convenind in scris asupra cuantumului chiriei datorate pana la acel moment, iar diferentele se vor restitui locatorului. " (a se vedea Contractul nr. 841/14.03.2007).

Rezulta ca atat reclamanta . si parata Direcția S. B., aveau cunoștința despre situația juridica a acestor terenuri care urmau procedura prevăzuta de Legea nr. 247/2005. De altfel, daca aceste terenuri nu erau retrocedabile, Direcția S. B. era in imposibilitate de a pune la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar a comunei M. terenurile forestiere predate conform Procesului - verbal incheiat in data de 11.06.2007, existent la dosarul cauzei.

D) La fel de relevanta este si intampinarea intimatei Direcția S. B., din cuprinsul căreia rezulta ca aceasta este de acord cu acțiunea formulata de reclamanta doar in condițiile in care se face dovada ca reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe terenuri care erau scoase din fondul forestier.

Aceasta subliniere făcuta de către intimata nu este deloc intamplatoare, intrucat Direcția S. B. a fost participant real la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, asa cum rezulta si din procesele verbale aflate la filele 39-47 din dosar.

Insa, tot in intampinare aceasta parata face niște afirmații surprinzătoare: "(...) terenurile in discuție nu mai erau acoperite de vegetație forestiera, ele fiind închiriate de . temporar din fondul forestier național si scoase din circuitul silvic.

Mai mult, in cadrul amplasamentului pentru care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate, sunt suprafețe scoase definitiv din fondul forestier național, deci terenurile nu mai erau in administrarea noastră, ele fiind deținute legal de către reclamanta in baza unor acte normative specifice si, implicit, din evidentele amenajamentului silvic".

Cu alte cuvinte, paratei Direcția S. B. ii este necunoscut conținutul adresei 7313/30.08.2006 (de care a făcut vorbire la pct. B.c. din prezentele note) emisa de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea si Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare, desi acest răspuns a fost solicitat la cererea expresa de către ROMSILVA..

Relevant in acest caz este faptul ca nici pana la acest moment recurenta nu a dovedit, prin niciun mijloc de proba, că, anterior emiterii riturilor de proprietate atacate, a obținut dreptul de exploatare definitiva a acestor terenuri prin scoaterea lor din fondul silvic, motiv pentru care apreciaza ca toate titlurile intimatilor sunt legale, fiind emise cu respectarea intocmai a procedurii de retrocedare a terenurilor forestiere, reglementata de Cap. 3 din Legea nr.1/2000 modif. prin Legea nr. 247/2005, persoanelor indreptatite la reconstituire pe vechiul amplasament.

Apreciaza ca trebuie avuta in vedere si adresa nr. 4616/23.07.2012, emisa de către Ministerul Mediului si Pădurilor - Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânătoare Focșani, care a comunicat faptul ca, din 31.12.2008, recurenta nu a mai primit autorizație de funcționare pentru sondele: 653, 654, 657, 658, 662, 670, 671 si 700. Aceasta adresa este susținuta si de către raportul de expertiza tehnica dispus in cauza civila nr._/299/2008, ce se afla pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București (cauza suspendata), raport in care, in baza măsurătorilor topografice, s-a constatat ca pe terenul subsemnaților recurenta desfășoară activitate de exploatare in domeniul petrolier la sondele de mai sus.

In aceste condiții, activitatea de exploatare in domeniul petrolier constituie contravenție si se sancționează potrivit art. 56 alin. 1 lit b) rap. la art. 42 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 238/07.06.2004 a petrolului, asa cum a fost modificata de O.U.G. nr. 101/04.10.2007, Legea nr. 262/07.07.2009 si O.U. nr. 71/31.08.2011 cand "titularul acordului petrolier executa operațiuni petroliere fara autorizațiile prevăzute de lege sau daca i s-a retras acordul.

E) Prevederile Legii petrolului nr. 238/2004 modificată și completată care, la Cap. 2, reglementează modul de dobândire a folosinței și accesul la terenurile pe care se efectuează operațiuni petroliere. Astfel, conform dispozițiilor art. 6 si urm. din actul normativ sus menționat, dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere se dobândește în condițiile legii, prin:

a) vânzarea-cumpărarea terenurilor și, după caz, a construcțiilor situate pe acestea, la prețul convenit între părți;

b) schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului afectat și de reconstrucția clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenției părților;

c) închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părți;

d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;

e) concesionarea terenurilor;

f) asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de acord;

g) alte proceduri prevăzute de lege.

Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.

Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.

In cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii.

Durata servitutii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

F. de toate aceste motive, arata ca, in mod corect, instanța de fond a reținut ca titlurile de proprietate contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale si nu ne aflam in niciuna dintre situațiile expres prevăzute de lege ce atrage nulitatea absoluta a acestora, motiv pentru care solicita respingerea recursului ca nefondat.

Intimatii D. B. si D. M. au depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului si mentinerea, ca temeinică și legală, a sentinței civile nr. 4041/11.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Se arata ca, pe rolul Judecătoriei sector 1 București, a fost înregistrat dosarul nr._/299/2008, in care intimatii, impreuna cu ceilalți parați din prezenta cauza, au calitatea de reclamanți, prin care au solicitat obligarea paratei . plata unei redevente anuale pentru terenurile proprietatea intimatilor, ocupate de sondele aparținând recurentei din prezentul dosar.

In cadrul acelui dosar, nr._/299/2008, la data de 23.09.2011, recurenta a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate emise de C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. si constatarea nulității absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente si premergătoare.

La data de 16.11.2011, recurenta a formulat o acțiune pe rolul Judecătoriei B., ce face obiectul dosarului nr._, care are același obiect ca cererea reconventionala.

Prin s.c. nr._/28.09.2012, Judecătoria sectorului 1, admițând excepția necompetentei teritoriale, a declinat cauza la Judecătoria B..

Prin incheierea din data de 30.04.2012, Judecătoria B. a respins excepția necompetentei sale teritoriale, invocata de recurenta si a reținut cauza spre judecare.

Prin incheierea din data de 21.01._, Judecătoria B., constatând litispendenta intre cele doua cauze, a dispus judecarea acestora impreuna.

- In primul rand, se critica hotărârea instanței de fond ca fiind data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instanțe, invocandu-se prevederile art. 304, pct. 3, art. 159 pct. 3 si art. 17 Cod Procedura Civila.

In cererea de recurs formulata se arata faptul ca hotărârea pronunțata de Judecătoria B. este data cu incalcarea competentei de ordine publica a Judecătoriei Sectorului 1, aceasta fiind nelegala. In susținerea acestui motiv de recurs, se arata ca a intervenit o prorogare legala de competenta a instanței investite cu o cerere accesorie sau incidentala (in speța, judecătoria Sectorului 1), iar cererea formulata de recurenta privind constatarea nulității titlurilor de proprietate in dosarul nr._/299/2008 reprezintă o cerere reconventionala disjunsa din dosarul având ca obiect cererea principala in pretenții, formulata de noi, intimații, in calitate de reclamanți; ca Judecătoria Sectorului 1 a fost investita cu cererea reconventionala la data de 16.11.2011, in vreme ce Judecătoria B. la 16.11.2011, astfel incat, conform art. 17 cod de procedura civila, Judecătoria B. avea obligația declinării cauzei.

In esența, acest motiv de recurs se refera la faptul ca a intervenit prorogarea legala de competenta cu privire la soluționarea cererii reconventionale, astfel incat Judecătoria B. avea obligația legala sa decline competenta de soluționare in favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, ca instanța inițial investita, facand aplicarea prevederilor art. 17 cod procedura civila.

Arata ca argumentul recurentei nu poate fi primit, din mai multe argumente:

-Cu privire la competenta teritoriala a Judecătoriei Sectorului 1 București, aceasta chestiune a fost dezlegata irevocabil de către chiar aceasta instanța, prin Sentința Civila nr._/28.09.2012, pronunțata in dosarul nr._/2011. In aceste condiții, in prezentul recurs nu pot fi primite critici referitoare la hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 București. Mai mult decât atat, in recursul formulat, se solicita casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei spre judecare unei instanțe care, deja s-a pronunțat irevocabil, asupra necompetentei sale, ceea ce nu poate fi admisibil. Astfel, Judecătoria B., fiind sesizata cu judecarea acțiunii pe cale principala, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate, si-a verificat, la primul termen de judecata, competenta, constatând ca este competenta, din punct de vedere material, general, teritorial, sa judece aceasta acțiune, in conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea judecării proceselor in materie civila (care prevede ca, dupa articolul 159, se introduce un nou articol, articolul 159^A1, cu următorul cuprins:

La prima zi de infatisare, judecătorul este obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabilească daca instanța sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnând in cuprinsul incheierii de ședința temeiurile de drept pentru care constata competenta instanței sesizate).

La rândul sau, Judecătoria București a constatat ca nu este competenta din punct de vedere teritorial sa soluționeze cererea reconventionala, tocmai pe considerent ca terenurile cu privire la care se solicita constatarea nulității titlurilor de proprietate se afla pe raza județului B., motiv pentru care a declinat competenta de soluționare in favoarea acestei din urma instanțe, Judecătoria B..

Din cele arătate mai sus, rezulta ca doua instanțe, din județe diferite, au interpretat corect legea, apreciind ca instanța competenta este Judecătoria B., lucru pe care, in mod indirect, l-a recunoscut si recurenta care, dupa ce a introdus cererea reconventionala pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 a introdus, aceeași acțiune, pe cale principala, pe rolul Judecătoriei B..

In conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea judecării proceselor in materie civila, dupa articolul 159 se introduce un nou articol, articolul 159^A1, cu următorul cuprins: "Necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti ori de către judecător la prima zi de infatisare in fata primei instanțe, dar nu mai târziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului.

Art. 20 din aceeași lege arata expres ca articolul 158, alineatul 3 se modifica si va avea următorul cuprins: "Daca instanța se declara necompetenta, hotărârea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instanței competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent."

Arata ca instanțele au interpretat in mod corect dispozițiile legale, arătând ca art. 17 cod de procedura civila deroga numai de la normele anterioare, cuprinse in art. 1-16 din cod, nu si in alte acte normative.

In speța, este vorba de o competenta teritoriala exclusiva, conform legii fondului funciar (art. 53 al. 2 din legea 18/1991, art. 12 al. 6 din legea 1/2000, in care se arata ca judecătoria in raza căreia se afla terenurile este competenta sa soluționeze plângerile impotriva hotărârilor Comisiilor județene formulate de persoanele care au cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate privata), de la care părțile nu pot deroga, nici măcar daca ar exista o intelegere in acest sens.

De altfel, chiar recurenta, in pct. 3 din motivele de recurs, arata ca...nu contestam ca legea speciala - in speța legea fondului funciar -prevede o competenta speciala in favoarea instanței in raza căreia se afla terenurile, asa cum art. 13 c.pr.civila prevede o competenta teritoriala exclusiva in favoarea instanței in circumscripția căreia se afla bunurile, insa apreciază aceeași recurenta ca art. 17 c.pr.civila prevede o prorogare legala obligatorie de competenta in favoarea instanței legal sesizate cu asemenea cerere pe cale accesorie sau incidentala.

Tot recurenta recunoaște, la pag. 8 din motivele de recurs, ca Judecătoria B. ar fi competenta sa soluționeze cererea pe cale principala, intrucat in raza sa se găsesc terenurile, insa art. 17 c. pr. civila prevede o derogare de la competenta teritoriala astfel stabilita, motiv pentru care se aplica prorogarea legala de competenta; ca art. 17 c.pr.civila deroga de la regula prevăzuta in art. 13 c.pr.civila, astfel incat art. 17 c.pr.civila deroga de la normele din legile fondului funciar, deoarece acestea doar reiau regula prevăzuta de art. 13 c.pr.civila.

Prorogarea de competenta invocata de către recurenta semnifica capacitatea instanței investita cu soluționarea cererii de către reclamant de a rezolva si cereri care, obișnuit, nu aparțin competentei sale, insa aceasta nu poate opera cu incalcarea normelor de competenta teritoriala exclusiva, asa cum este in prezentul litigiu, in care exista norme speciale care reglementează in mod imperativ competenta instanțelor judecătorești, respectiv art. 53 al. 2, din Legea 18/1991, raportat la art. 13 C..

In speța, nu se aplica prevederile art. 13 c.pr.civila, ci cele ale legii speciale, respectiv legile fondului funciar (art. 53 al. 2 din legea 18/1991, art. 12 al. 6 din legea 1/2000), in care se arata ca judecătoria in raza căreia se afla terenurile este competenta sa soluționeze plângerile impotriva hotărârilor Comisiilor județene formulate de persoanele care au cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate privata.

Daca legiuitorul intenționa sa se aplice regula instituita la art. 13 c.pr.civila, nu instituia o prevedere speciala in legea fondului funciar, ci arata: competenta aparține instanței in conformitate cu prevederile art. 13 c.pr.civila, care se aplica in mod similar. Fiind o competenta speciala, chiar daca reglementarea este asemănătoare, instanța este obligata sa faca aplicarea legii speciale, codul civil fiind dreptul comun in materie, care se aplica atunci cand nu găsim prevederi exprese in legea speciala;

Chiar recurenta a apreciat competenta Judecătoria B., deoarece a introdus, pe cale principala, acțiune pe rolul acestei instanțe, ce face obiectul dosarului de fata (nr._ ).

Articolul 17 C.p.c se află situat în Cartea I - "Competența instanțelor judecătorești", Titlul III " Dispoziții speciale" din Codul de procedură civilă. In sensul art. 17 C.p.c " cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală". In literatura de specialitate, acest text al codului este încadrat drept un caz de prorogare legală a competenței instanței de judecată, și mai exact un caz de "prorogare legală indirectă". Explicația acestui fapt constă în sensul noțiunilor de prorogare, prorogare legală și prorogare legală indirectă.

Prin prorogarea competenței instanței se înțeleg: extinderea competenței instanței sesizate asupra unor cereri care, în mod normal, ar intra în atribuțiile altor instanțe, iar atunci când această extindere este permisă sau cerută de lege, ea poartă denumirea de prorogare legală. In cazul art. 17 C.p.c s-a observat că liantul competenței de a judeca o cerere incidentală cu noțiunea de prorogare legală de competență nu este una directă, ci una indirectă. Astfel, instanța sesizată cu o cerere principală, va fi competentă să judece o cerere incidentală doar în considerarea legăturii de conexitate dintre cele două cereri. Prorogarea legală de competență este justificată prin dependența care există între o cerere principală și o cerere accesorie sau incidentală.

Prin cerere accesorie se înțelege acea cerere ce reprezintă complementul unei cereri principale. In această interpretare se încadrează cazul în care reclamantul formulează mai multe capete de cerere grupate în jurul unui petit principal. In practică există o mare varietate de cereri accesorii, cum ar fi: cererea pentru pensie de întreținere formulată într-un proces de stabilire a paternității; cererea de despăgubiri formulată în cadrul unei acțiuni în revendicare sau a unei acțiuni posesorii; cererea de acordare a cheltuielilor de judecată; cererea de păstrare a numelui dobândit prin căsătorie și după desfacerea acesteia, etc. Aceste cereri nu pot fi considerate ferecate în categoria cererilor accesorii în orice situație, ci majoritatea dintre ele se pot metamorfoza apărând ca o cerere principală, atunci când ea va fi introdusă spre soluționare instanței de judecată ulterior rezolvării cererii introductive de instanță, când " reperul accesorialitățir nu mai este prezent.

Cererile incidentale sunt acele cereri ce intervin în cursul unui proces aflat pe rolul instanței în baza unei cereri anterioare numită introductivă de instanță. Pentru a se grefa pe cererea principală, cererea incidentală trebuie să prezinte o legătură concretă cu aceasta, iar prima, adică cererea principală, trebuie să fie în curs de judecată la data introducerii cererii incidentale. Cererea incidentală se poate prezenta sub diferite forme: cerere adițională (art. 132 alin.l C.p.c), cerere reconvențională (art. 119 C.p.c), cerere de intervenție voluntară ( art. 49 C.p.c), cerere de intervenție forțată, chemarea în garanție (art. 61 C.p.c), arătarea titularului dreptului (art. 64-66 C.p.c), chemarea în judecată a altor persoane (art. 57-59 C.p.c).

In cazul art. 17 C.p.c, prorogarea legală a competenței poate fi realizată doar cu respectarea normelor de competență materială și teritorială exclusivă, având in vedere următoarele argumente

Interpretarea gramaticală a sintagmei "dispoziții speciale"" nu poate fi înțeleasă drept " dispoziții derogatorii".

Nu este posibil ca regulile imperative de competență raportate la acțiunea principală să fie bulversate într-o cerere incidentală. Admițându-se opinia contrară, s-ar crea o situație privilegiată autorului cererii incidentale în raport cu autorul cererii principale, ceea ce este ilogic.

Faptul că există în practică situații când legea prin norme exprese confirmă opinia contrară la ipoteze concrete, nu poate conduce la idea că aceasta s-ar impune ca o regulă generală, deoarece menirea excepțiilor este aceea de a confirma regula, adică imposibilitatea prorogării legale cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii în materia competenței materiale și a competenței teritoriale exclusive.

Mai mult decât atat, in cauza de fata, nu poate interveni prorogarea de competenta, deoarece pentru cele doua pricini, potrivit obiectului si cauzei juridice, legea stabilește în mod imperativ competente speciale, instituie proceduri speciale diferite, în cazul Lg. 18/1991 - legea prevăzând o procedura de urgenta. Potrivit procedurilor speciale de judecata, pentru fiecare din cauze, legea stabilește cai de atac speciale, în cazul Lg. 18/1991 - nefiind prevăzuta calea de atac a apelului, ci numai recursul, iar pentru cauza având ca obiect pretenții fiind prevăzute ambele cai de atac, atât apelul, cât si recursul, raportat la valoarea pretentiilor, care depășesc 100.000 lei.

Astfel, având in vedere cele arătate mai sus, considera ca, in mod temeinic si legal, Judecătoria B. a respins excepția necompetentei sale, având in vedere prevederile legale arătate mai sus, prevederi coroborate, art. 53, al. 2, din Legea 18/1991 raportat la art. 13 C., si nu prin excluderea vreuneia dintre ele, asa cum invoca recurenta, in sprijinul acestei soluții stand inclusiv Decizia nr. 8398/24.10.2005 a înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția Civila si de Proprietate Intelectuala, in care se statuează in mod clar faptul ca dispozițiile prevederilor art. 53, al. 2 din Legea 18/1991 se aplica, prin analogie, si in situația acțiunilor in anularea titlurilor de proprietate, cum este cazul in speța, aceasta competenta fiind una absoluta de la care nu se poate deroga, in nici o modalitate.

- Un al doilea motiv de recurs il constituie faptul ca hotărârea recurata ar fi fost data cu incalcarea formelor de procedura prevăzuta sub sancțiunea nulității, conform art. 105 C., invocandu-se faptul ca, prin încheierea din data de 03.09.2012, instanța a respins cererea reclamantei de incuviintare a probei cu expertiza, invocandu-se in acest sens prevederile art. 4, al. 5 din Legea 247/2005 Titlul XII, conform căruia „expertizele extrajudiciare prezentate de către parti in cadrul proceselor funciare au aceeași forța probanta ca si expertizele ordonate de instanța de judecata"

Apreciază recurenta ca, respingând proba cu expertiza si având in vedere numai expertiza extrajudiciara efectuata ., in lipsa unora dintre parti si având alt obiect, instanța a produs o vătămare care nu poate fi inlaturata decât prin anularea si refacerea actului, astfel ca incheierile din data de 03.09.2012 si 18.02.2013 sunt lovite de nulitate.

Conform prevederilor art. 105 c.pr.civila, invocate de recurenta, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale.... se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate inlatura decât prin anularea lor.

Potrivit art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea poate fi casată dacă instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Această normă prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Motivul este de odine publică, după cum norma încălcată are caracter imperativ sau dispozitiv, nulitatea absolută putând fi invocată de oricare parte care invocă un interes sau instanță din oficiu, ținând cont și de principiul neagravării în propria cale de atac. Deși instanța are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, numai partea căreia nu i s-a soluționat cererea poate să invoce un astfel de motiv.

In speța, prin respingerea probei cu expertiza solicitata de recurenta, nu se poate susține ca instanța de fond a incalcat prevederile art. 105 c.pr.civila, textul de lege referindu-se, asa cum au arătat, la forme de procedura, nu la interpretarea probelor de către instanța de judecata.

De altfel, art. 167 al. 1 c.pr.civila arata ca dovezile se pot incuviinta numai daca instanța socotește ca ele pot sa duca la dezlegarea pricinii. Faptul ca, in speța, instanța a apreciat ca o asemenea proba nu este concludenta, pertinenta si utila cauzei, respingand-o, nu duce la aplicarea art. 105 c.pr.civila, ci tine de modul de administrare a dosarului de judecător, care este dator sa stăruie in aflarea adevărului si sa isi formeze o părere despre speța dedusa judecații.

Prin incheierea de ședința din data de 03.09.2012 instanța de fond, dupa ce a pus in discuția pârtilor prezente probele solicitate, a incuviintat proba cu inscrisuri si interogatoriu; a incuviintat proba cu expertiza extrajudiciara, in baza art. 4 al. 5 din legea 247/2005 si a respins proba cu expertiza judiciara, apreciind ca nu este utila cauzei, fata de cea depusa la dosar; a respins proba cu martori.

Considera si acest motiv de recurs ca fiind neintemeiat, având in vedere faptul ca administrarea oricărui mijloc de probă este lăsată de lege la aprecierea instanței, în sensul că aceasta este singura competentă să se pronunțe asupra necesității lămuririi unor împrejurări de fapt care sunt supuse judecății și care implică o evaluare de specialitate.

In prezenta cauza, in mod corect, instanța de judecata a considerat perfect aplicabile prevederile art. 4, al. 5 din Legea 247/2005 Titlul XIII, considerând lămuritoare expertiza extrajudiciara depusa in cauza, neputandu-se invoca faptul ca prin respectarea unei prevederi legale instanța ar fi indeplinit un act cu neobservarea unor forme legale.

In materia fondului funciar, prin instituirea unor norme speciale, legiuitorul nu a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul procedurii reglementate, ci exclusiv instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

De altfel, Inalta curte de Casație si Justiție a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Prin urmare, prevederile Legii nr. 247/2005 au în vedere soluționarea proceselor funciare cu celeritate, în scopul asigurării cât mai rapide a stabilității și securității, care trebuie să caracterizeze raporturile juridice din această materie.

Se invoca de către recurenta faptul ca nu ar fi aplicabile in prezenta cauza prevederile art. 4, al. 5 din Legea 247/2005 Titlul XIII, mentionandu-se faptul ca in lege se face vorbire de „expertizele extrajudiare prezentate de parti", iar in prezenta cauza nu sunt aceleași parti cu cele din dosarul nr._, in care s-a efectuat raportul de expertiza.

Arata faptul ca noțiunea de „depusa de parti" nu se refera la o expertiza depusa si insusita de toate părțile din dosar si nici nu implica vreo obligativitate a identității de parti in cele doua litigii ci doar, ad litteram, depusa efectiv de oricare dintre parti, recurenta incercand sa distingă acolo unde legea nu distinge.

Mai mult, din studierea atenta a obiectivelor atat a expertizei dispusa si realizata in cauza_, prin comparare cu obiectivele expertizei solicitate de reclamanta O. P., se poate lesne observa ca acestea coincid, doar modul de exprimare fiind unul diferit, finalitățile urmărite sunt același.

De asemenea, se face vorbire de faptul ca raportul de expertiza nu ar fi lămuritor.

Cu privire la conținutul raportului de expertiza depus in cauza, considera ca instanța de fond, in mod corect, a considerat ca aceasta proba, coroborata cu celelalte probe existenta la dosarul si, in raport strict cub capetele de cerere cu care a fost investita de reclamanta, este lămuritoare in soluționarea prezentei cauze.

Obiectivele propuse de către reclamanta la dosarul cauzei la momentul de incuviintare a probatoriului sunt soluționate chiar prin raportul de expertiza extrajudiciara depus de către parați, acest raport fiind intocmit de 3 experți de specialități diferite, autorizați, si, mai mult decât atâta, acest raport de expertiza fiind insusit si inregistrat in evidentele OCPI B., singura autoritate competenta in acest sens, singurul scop al recurentei fiind acela de tergiversare a soluționării prezentei cauze. Totodată, experții au răspuns obiectiunilor inaintate de parti, iar instanța Judecătoriei Sectorului 1 a luat act de ele fara a mai exista alte cereri sau discuții cu privire la acest raport de expertiza.

In ceea ce privește cea de a doua solicitare de incuviintare a unei expertize de specialitate, bazata pe invocarea prevederilor art. 138, pct. 2 C., in mod corect, aceasta solicitare a respinsa de instanța de judecata, irevocabil, prin încheierea din data de 18.02.2013, aratandu-se faptul ca, pe de o parte, nu sunt indeplinite condițiile textului de lege invocat, iar pe de alta parte, expertiza depusa in aceasta cauza este lămuritoare.

Recurenta arata, in cadrul acestui motiv de recurs, ca expertiza nu este lămuritoare, deoarece s-a efectuat in dosarul având ca obiect cererea intimatilor de stabilire a rentei anuale pentru suprafețele proprietatea acestora, ocupate cu obiectivele recurentei; ca obiectivul acelei expertize a fost stabilirea suprafeței de teren proprietatea lor, ocupata de sonde si alte construcții aflate in patrimoniul recurentei; ca nevoia dovezii a reieșit din dezbateri si nu o putea prevedea, invocând adresa nr._/AC/19.01.2013 a Direcției Silvice B. si nr. 4616/23.07.2012 a ITRSV Focșani.

Aceste susțineri nu pot fi reținute, având in vedere faptul ca expertiza a fost efectuata in cadrul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, cu nr._/299/2008, de experți specializați topografie, cadastru si geodezie, petrol si gaze si silvicultura, iar obiectivele avute in vedere au vizat:

-stabilirea suprafeței de teren, proprietatea intimatilor, ocupata de sonde, instalații petroliere de exploatare, bazine de stocare a petrolului si alte construcții aflate in patrimoniul paratei;

-stabilirea suprafeței de teren proprietatea intimatilor, afectata de conductele de transport ale țițeiului, aflate in patrimoniul paratei;

-stabilirea suprafeței de teren forestier proprietatea intimatilor, devenit neproductiv ca urmare a instalațiilor petroliere aflate in patrimoniul paratei;

-stabilirea suprafeței de teren proprietatea intimatilor, afectata de stâlpii si rețelele electrice ale paratei.

Chiar daca nu au avut decât aceste obiective, pentru a răspunde in conformitate cu prevederile legale, experții au făcut o analiza detaliata a actelor de proprietate ale pârtilor, evoluția suprafețelor respective in timp, regimul juridic, daca este vorba de suprafețe scoase temporar sau definitiv din fondul forestier, au solicitat relații de la C. locala M. de fond funciar, rezultând in mod clar ca terenurile pe care se afla sondele au fost validate prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006, modificata prin Hotărârea 363/01.06.2007; ca au fost puse la dispoziția comisiei locale M. prin procesul incheiat la data de 11.06.2007; ca au fost predate lui G. G., A. M. si A. I., conform procesului verbal de punere in posesie nr. 20/27.02.2007.

De asemenea, arata recurenta ca vătămarea nu poate fi inlaturata, deoarece, respingând proba cu expertiza si având in vedere numai expertiza extrajudiciara efectuata ., in lipsa unora din parti si având alt obiect, instanța de fond a produs recurentei o vătămare care nu poate fi inlaturata decât prin anularea si refacerea actului.

Considera ca instanța de control nu poate primi aceste susțineri, având in vedere ca părțile din dosarul nr._/299/2008 sunt aceleași ca si cele din dosarul pendinte judecații, mai puțin C. locala de fond funciar M., C. Județeană B. si Direcția S. B., din care primele doua oricum au solicitat respingerea acțiunii in constatarea nulității titlurilor de proprietate, ca neîntemeiata.

Conform prevederilor art. 105 c.pr.civila, invocate de recurenta, actele indeplinite cu neobservarea formelor legale.... se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate inlatura decât prin anularea lor.

Potrivit art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea poate fi casată dacă instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Deși instanța are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, numai partea căreia nu i s-a soluționat cererea poate să invoce un astfel de motiv.

Din redarea criticilor de către recurenta, aceasta se refera, de fapt, la vătămarea celor trei instituții, C. locala de fond funciar M., C. Județeană B. si Direcția S. B., care nu au fost parte in dosarul nr._/299/2008 si nu au avut cunoștința de expertiza, nu de propria sa vătămare, care a fost parte in acel dosar, a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si a putut sa isi faca o apărare corespunzătoare.

De asemenea, arata recurenta ca a fost in imposibilitate sa isi precizeze acțiunea, sa isi dovedească actiunea, ca nu a avut un proces echitabil, in sensul ca cererea sa fie soluționata de o instanța imparțiala, de vreme ce instanța, respingând proba cu expertiza, si-a spus părerea.

In legătura cu aceste critici, arata ca art. 6 CEDO, în partea sa relevantă, statuează că „Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta si imparțiala, instituita de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligațiilor sale cu caracter civil (...)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanta imparțialității judecătorului in cauza De Cubber c. Belgiei (hotărârea din 26.10.1984), precizând ca "imparțialitatea este, fără îndoială, una dintre cele mai importante cerințe ale art. 6 CEDO". Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea a statuat ca aceasta se definește prin "absenta prejudecăților sau a părerilor preconcepute". In acest context, s-a decis ca imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se in considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Imparțialitatea "se prezumă pana la proba contrarie, indiferent dacă este vorba despre un magistrat de profesie, despre un membru al unui juriu sau de persoane specializate în diverse domenii de activitate, care participă, alături de magistrați de profesie, la soluționarea unor categorii de litigii".

Imparțialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanția încrederii justițiabililor în magistrații si instituțiile în care se realizează actul de justiție. Esența acesteia consta în obligația magistratului de a se manifesta, in același mod, fata de toți participanții la proces si de a nu avea o atitudine unilaterala ce ar aduce atingere spiritului de obiectivitate, de nepărtinire si de echidistanta.

Deși în speța dedusă judecății, recurenta a invocat încălcarea dreptului său la un proces echitabil, se constată că motivul concret invocat - ca instanța de fond nu a admis solicitarea acesteia de administrare a probei cu expertiza judiciara, in cadrul procesului de constatare a nulității titlului de proprietate - nu are nicio legătură cu imparțialitatea instanței, astfel cum acest concept este definit în legislația internă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Principiul egalității în fața justiției semnifică faptul că toate persoanele cu o vocație egală să fie judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași dispoziții legale, fie că sunt de fond sau de procedură. Acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

Egalitatea nu înseamnă însă uniformitate, căci soluționarea fiecărei cauze presupune aplicarea unor norme de drept, general stabilite, la o situație de fapt concretă. A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă, dar și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.

Prin urmare, nu se poate reține că recurenta parata a fost supusa unei discriminări, prin aceea că prima instanța i-a respins acțiunea având ca obiect constatare nulitate absoluta parțiala a titlurilor de proprietate emise pe numele nostru.

Sub acest aspect, se impune ca instanța de control sa constate că soluția de respingere pronunțata în cadrul procedurii contencioase, de esența căreia este litigiul purtat între părți cu interese contrarii, nu constituie, prin ea însasi, o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Cum reclamantei recurente, în prima instanța, i-a fost respinsă, pentru netemeinicie, cererea prin hotărâre motivată în fapt și în drept, iar împotriva acestei soluții partea a exercitat recursul in prezentul dosar, nu echivalează de plano nici cu o eroare judiciară, nici cu o încălcare a dreptului prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (atât timp cât instanța de fond a examinat efectiv pretențiile reclamantei și probele pe care aceasta se sprijină).

De asemeni, recurenta a putut sa isi dovedească acțiunea, dovada ca a administrat probe, a pus concluzii, astfel incat susținerile sale sunt neintemeiate.

Referitor la faptul ca necesitatea efectuării unei expertize ar fi rezultat din dezbateri, arata ca, prin nota de ședința depusa in susținerea solicitării puse in discuție la termenul din 18.02.2013, se arata foarte clar faptul ca se solicita admiterea expertizei topo cu obiectivele depuse la termenul din data de 19.03.2012, deci aceleași care au fost discutate si cu ocazia primei respingeri a probei solicitate (Încheierea din data de 03.09.2012), in acesta situație neexistand incidența prevederilor art. 138, pct. 2 C., in cauza nefacandu-se altceva decât reiterarea, sub un alt temei, a aceleași solicitări de administrare a acestei probe, solicitare care fusese deja respinsa in mod temeinic.

In ceea ce privește faptul ca recurenta arata ca instanța nu a intrat in cercetarea fondului niciunuia din motivele de nulitate, deturnând cercetarea judecătoreasca de la obiectul acesteia, trebuie precizat că nepronunțarea asupra fondului, reglementată de art. 312 alin. 5 teza I din Codul de procedură civilă, pentru soluția de trimitere spre rejudecare, are în vedere situația în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Or, din dispozitivul sentinței, rezultă că judecătoria a respins pe fond cererea de chemare in judecata, iar nu în temeiul unei excepții procesuale, astfel incat nu poate fi reținut acest motiv de recurs.

In concluzie, având in vedere actele si lucrările acestei cauze, au fost administrate toate probatoriile necesare soluționării temeinice si legale a acestui litigiu, nefiind incalcata nicio norma de procedura si neproducandu-se nicio vătămare a vreunui drept al recurentei.

- In ceea ce privește solicitarea de modificare a sentinței recurate, recurenta invoca faptul ca hotărârea instanței de fond este data cu greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor legale aplicabile.

Arata ca instanța de fond s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, analizandu-le separat si arătând pentru fiecare dintre aceastea, motivele care au condus instanța de judecata la soluția adoptata.

O hotărâre este data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii atunci cand nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci cand interpretează greșit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, o instanța ar fi culpabila atunci cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecații sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o greșita interpretare.

Apreciaza ca, in speța, prima instanța a făcut o corecta aplicare a legii, nefiind incidente dispozițiile mai sus amintite, având in vedere faptul ca instanța de fond a ținut cont de obiectul cererii de chemare in judecata, prin care se solicita constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise pe numele intimatilor.

Instanța de fond a indicat textele legale, astfel că nu se poate reține că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, ceea ce contestă recurenta fiind însă aplicarea greșită a acestor norme. Pentru a verifica dacă au fost sau nu aplicate în mod greșit normele legale, revine sarcina tribunalului sa analizeze stabilirea situației de fapt de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 304¹ din Codul de procedură civilă.

Apreciaza ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre legala si temeinica, facand o corecta aplicare a dispozitiiloe legale incidente in speța, astfel incat nu pot fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 cod de procedura civila.

- In cadrul acestui motiv de recurs, apreciază recurenta ca instanța de fond nu a analizat decât superficial argumentele sale, care ar fi dus, in opinia sa, la admiterea acțiunii si constatarea nulității titlurilor de proprietate, ceea ce este incompatibil cu dreptul la un proces echitabil.

Art. 304 pct. 7 din codul de procedură civilă prevede un motiv de modificare a hotărârii pentru situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Trebuie reținut că, potrivit art. 304 pct. 7, coroborat cu art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prima ipoteză reglementată de norma citată se referă la nemotivarea hotărârii și are în vedere situația în care sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Judecătorul are obligația de a demonstra în scris soluția adoptată, motivele pentru care a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, dar și pentru ce a reținut o probă și a respins-o pe alta.

Pentru a fi întemeiat acest motiv de modificare, ar fi însemnat ca hotărârea să nu fie motivată ori să fie superficială. Judecătorul nu este însă obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de către parte, ci să motiveze soluția dată.

Raportat la conținutul acestei norme legale, apreciem ca hotărârea nu răspunde motivelor de nulitate invocate de către recurenta în acțiunea principală, instanța de fond motivând in detaliu fiecare capăt de cerere in parte.

A doua ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 7, invocată și în motivele de recurs, a fost în legătură cu motivele contradictorii, însă nu există contradicție între considerente și dispozitiv (motivarea sentinței este în sensul respingerii acțiunii principale, iar soluția a fost de respingere) și nici între considerente.

Detaliat, situația de fapt care nu a fost analizată de către instanța de fond, ar fi următoarea:

Astfel, cu privire la invocarea de catre reclamanta a motivului de nulitate prevăzut de art. III, al. 1, lit. a din Legea nr. 169/1997 raportat la art. 42 al. 3 din Legea 18/1991 si art. 4, al. 1 din Legea 1/2000 consideram ca, in mod corect, instanța de fond a apreciat faptul ca, in speța, nu este aplicabil vreun motiv de nulitate absoluta prevăzut in temeiurile de lege invocate.

In acest caz, instanța de fond pornește de la premisa ca procesul verbal de punere la dispoziție cuprinde inclusiv acele suprafețe de teren scoase temporar din fondul forestier si pe care se desfășoară operațiuni petroliere de dezvoltare explorare si de exploatare; ca adresa nr._/AC/19.01.2013 a RNP Romsilva arata ca instalațiile petroliere nu au făcut obiectul punerii la dispoziție si nici al punerii in posesie si nu sunt incluse in anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin hotărârea 355/2006 si 363/_

-Recurenta, arata ca instanța de fond a făcut o greșita apreciere a probelor administrate, acordând preferința unei expertize efectuate ., in detrimentul unor adrese oficiale, emise chiar de autorii actelor atacate.

Nu pot fi primite alegațiile recurentei, făcute în motivarea recursului, cum că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul dedus judecății, ori că instanța de fond nu ar fi analizat corespunzător probatoriul administrat în cauză și nu a dat eficiență maximă acestuia, sau că instanța de fond ar fi analizat superficial fondul cauzei.

Astfel, de relevat, în acest context, este, în primul rând, că motivul de recurs fondat pe art. 304 pct. 8 C.proc.civ., la care recurenta se referă în cuprinsul recursului, vizează faptul ca prima instanță ar fi realizat o greșită interpretare a probelor.

Or, eronata interpretare a probelor administrate nu constituie un motiv de casare ori de modificare a sentinței atacate, ci ar putea să se circumscrie controlului de temeinicie al hotărârii recurate, posibil în raport de prevederile art. 304¹ C.proc.civ.

Apoi, în al doilea rând, în mod judicios, instanța de fond a analizat probatoriul administrat și a reținut concluziile corecte în urma acestei analize, apreciind ca raportul de expertiza extrajudiciara are aceeași forța probanta cu cel judiciar, in conformitate cu prevederile art. 4 al. 5 din Legea 247/2005, Titlul XIII; ca din raportul de expertiza a rezultat clar ca pe terenul proprietatea intimatilor exista o suprafața totala de teren de 22,57 ha aflata in exploatarea petroliera a reclamantei, astfel incat, in mod corect, prima instanța a interpretat probele aflate la dosar.

- In recursul formulat se face vorbire de faptul ca hotărârea este data cu greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor art. III din legea 169/1997, in sensul ca instanța pornește de la premisa ca art. III ar prevedea expres si limitativ cauzele de nulitate absoluta, in opinia fiind o enumerare exemplificativa, nu limitativa; ca noi nu eram persoane indreptatite la reconstituire.

Făcând o interpretare sistematică recurenta urmărește lămurirea înțelesului unei norme juridice, și în mod eronat, consideră că legiuitorul a făcut doar o enumerare exemplificativa a cauzelor care aratag nulitatea absolută, fiind lăsate la aprecierea persoanelor interesate și alte situații neprevăzute de lege.

Or, dispozițiile art.III din Legea nr. 169/1997 cuprind norme imperative prohibitive, deoarece ocrotesc un interes general public care interzic în mod expres părților să aibă o anumită conduită și nicidecum nu sunt norme dispozitive.

Având în vedere principiul potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, exprimată prin adagiul - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, suntem obligați să ținem seama de faptul că unei formulări generale a textului legal, trebuie să-i corespunda o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține.

Trebuie avut in vedere ca art. III 1 din Legea nr. 169/1997, invocat de recurenta, enumera în mod limitativ cauzele de nulitate absolută a actelor emise în baza Legii nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (1) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (2) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (3) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (4) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor (5) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (6) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri, b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege; d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; f) actele de constituire a dreptului de proprietate, in condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege; g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

Procedura de soluționare a litigiului este cea reglementată de Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, fiind considerat un proces funciar (art. 1 din acest act normativ stabilește regulile pentru calificarea unui litigiu ca fiind în materia restituirilor proprietăților funciare dacă este vorba despre plângeri, contestații și alte litigii apărute în urma Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr."1/2000 și Legii nr. 169/1997).

In raport de aceste precizări, analiza nulității actului trebuie să se facă în funcție de normele speciale, pentru care legea a prevăzut o anumita cale pentru realizarea controlului de legalitate. Normele legale au fost corect reținute de instanța de fond, precum si faptul ca art. III din Legea 169/1997 enumera in mod limitativ cazurile de nulitate a actelor de proprietate, nu exemplificativ, cum încearcă sa arate recurenta.

In mod corect s-a apreciat de către instanța de fond faptul ca, în speță, nu se poate identifica niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ în art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, situație în care, prin cererea astfel formulată, nu se poate tinde la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.

De asemenea, textul de lege se refera la actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, pe cand intimatii au dovedit, prin întreaga documentație depusa la dosarul cauzei, ca sunt persoane îndreptățite la reconstituire, cererile lor fiind analizate in urma parcurgerii procedurii reglementate de legile fondului funciar, in fata comisiilor locale, cea județeană, ca urmare fiind emise hotărârile de validare in acest sens.

- Recurenta arata ca hotărârea este data cu greșita aplicare si interpretare a dispozițiilor art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 și art. 42 alin 3 din Legea 18/91.

Invocarea acestor texte nu conduce automat la nulitatea absolută a actului de reconstituire, întrucât legea nu a prevăzut expres o astfel de sancțiune.

Pentru a opera nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele intimatilor, trebuie reținută aplicabilitatea unui motiv de nulitate absolută prevăzut expres de legiuitor în cadrul art. III din Legea nr. 169/1997 (reclamanta a arătat că este vorba de art. III al. 1 lit. a Legii nr. 169/1997), astfel nu se poate admite această acțiune doar pe baza faptului că reclamanta este proprietarul sondelor petroliere. Acest fapt nu duce la concluzia că sunt persoane neîndreptățite la reconstituire (reclamanta nu a arătat, în mod expres, motivul de nulitate absolută - lit. a prevede mai multe situații).

Celelalte aserțiuni din motivele de recurs, referitoare la faptul ca extracția de petrol reprezintă o activitate strategica pentru economia naționala, ca interesul protejat este unul public, credem noi ca nu pot fi avute in vedere de tribunal, având in vedere ca ele nu reprezintă veritabile critici aduse hotărârii instanței de fond, ci eventuale prejudicii pe care le-ar putea suferi reclamanta recurenta in viitor, fara a avea legătura cu analiza pe fond a motivelor de recurs, motiv pentru care, sub aceste aspecte, recursul este neintemeiat.

-Arata recurenta ca instanța de fond nu a analizat motivul de nulitate invocat, ca pe aceste terenuri s-au efectuat investiții, altele decât imbunatatiri funciare si ca incearca sa deturneze atenția de la motivele de nulitate.

Asa cum rezulta din procesele verbale de punere in posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71/11.06.2007, din Hotărârea Comisiei Județene B. nr. 355/20.10.2006 si titlurile de proprietate emise pe numele lor, categoria de folosința a terenului reconstituit pe numele intimaților A. M. N. G., A. I., G. G. o reprezintă pădure. Faptul ca recurenta a amplasat sonde pe acel teren, fara alte investiții, nu inseamna ca s-a schimbat categoria de folosința a terenului.

Daca intelege sa se refere la prevederile art. 39 din codul silvic in susținerea acestui motiv de recurs, el nu isi găsește nicio justificare, având in vedere faptul ca acele prevederi se refera la asigurarea integrității fondului forestier național, fiind cuprinse in capitolul IV din Codul Silvic.

Art. 39 arata ca ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 (referitoare la reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoatere definitivă, pentru realizarea obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii) si la art. 37 alin. (1) lit. a), e) și f), referitoare la scoaterea definitiva din fondul forestier național, doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești, numai a terenurilor necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective: a) necesare explorării și exploatării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol și gaze naturale; e) rețele de surse de apă potabilă și canalizare, rețele și sisteme de comunicații, precum și drumuri de interes județean și local; f) repararea și întreținerea rețelelor de transport petrol, gaze naturale și energie electrică.

In primul rand, recurenta nu este proprietara terenului, ci este titulara unui contract de închiriere; in al doilea rand, art. 37 pct. f se refera la repararea și întreținerea rețelelor de transport petrol, gaze naturale și energie electrică, fiind vorba de conducte ce tranzitează un teren, pe sol sau prin subsol, nicidecum de o activitate de extracție, a cărei reglementare o găsim in legea petrolului.

De asemenea, aceste susțineri nu sunt de natura sa duca la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate si a actelor subsecvente, emise pe numele intimatilor.

Referitor la Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/2006, considera ca reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu respectarea, in totalitate, a prevederilor legilor fondului funciar aplicabile la acel moment.

In mod categoric, trebuie reținut faptul ca prevederile art. 4, al. 1 din Legea 1/2000 se refera strict la reconstituirea terenurilor agricole nu a celor forestiere, care au in fiecare din legile retrocedărilor capitole disctincte si modalități, excepții de/de la reconstituire, insa care niciuna nu afectează reconstituirea dreptului nostru de proprietate.

Daca legiuitorul ar fi dorit ca o asemenea excepție sa se aplice si reconstituirii terenurilor forestiere ar fi introdus-o in mod expres in capitolele destinate reconstituirii terenurilor forestiere. In consecința daca legiuitorul nu a făcut o astfel de precizare, noi si instanțele judecătorești nu suntem in măsura sa o facem.

In concluzie, reglementarea art.4 alin 1 se aplica doar reconstituirii terenurilor agricole.

Mai mult decât atat, la acest moment, Statul R., prin noua lege a retrocedărilor, va dispune reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie pe terenurile aflate in proprietatea sa privata sau publica fara a mai institui vreo piedica.

Cu privire la legalitatea Hotararii contestate, arata faptul ca parații G. G., A. I., A. M. N. G. aveau calitatea, necontestata niciodată, de persoane indreptatite la retrocedarea terenurilor forestiere proprietatea autorilor lor, aceștia fiind moștenitori legali ai foștilor proprietari ai terenurilor existente in discuția pârtilor, terenurile retrocedate sunt situate pe vechile amplasamente, acestea aflandu-se, inainte de retrocedare, in domeniul privat al Statului, iar reclamanta nu a adus nicio critica si nu a administrat nicio proba care sa arate vreo incalcare a vreunei norme de drept in cadrul operațiuni de retrocedare a terenurilor forestiere.

De asemenea, reclamanta nu a contestat niciodată dreptul paraților G. G., A. I., A. M. N. G. de persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta arătând doar faptul ca retrocedarea nu putea fi făcuta pe vechiul amplasament intrucat acesta este ocupat de obiective petroliere, iar atat timp cat actele primare nu au fost contestate pe calea procedurilor speciale, acestea sunt perfect valabile si produc efecte juridice.

In recursul formulat se menționează faptul ca, prin norme imperative, se interzice atribuirea in natura a terenurilor pe terenurile pe care s-au efectuat investiții, altele decât imbunatatiri funciare, respectiv pe terenurile pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare — explorare si exploatare, aratandu-se faptul ca extracția de petrol reprezintă o activitate strategica pentru economia naționala, iar interesul protejat este unul public.

Aceste terenuri sunt inchiriate reclamantei, care este o companie privata si nu o companie de stat, iar singurul avantaj pe care il are aceasta de la Statul R. este dreptul de a exploata subsolul care ii aparține. Solul le aparține intimatilor si dispun liber asupra lui.

Considera ca instanța de fond, in mod corect, a concluzionat ca invocarea prevederilor art. 4, al. 1 din Legea 1/2000 si art. 42, al. 3 din Legea 18/1991, nu poate conduce automat la nulitatea absoluta a actelor de reconstituire, iar in prezenta cauza nu exista nicio atingere adusa interesului general al comunității, operatiunile efectuate pe terenurile in cauza putând fi derulate in continuare si in cazul in care proprietarul acestui teren este o persoana fizica, prin art. 6 din Legea 234/2004 reglementandu-se clar dreptul de folosința asupra unor astfel de terenuri.

Având in vedere situația de drept invocata mai sus, considera ca in aceasta cauza nu mai exista necesitatea nici măcar a identificării suprafețelor ocupate in scopul exploatării petroliere, oricare ar fi fost aceasta situația de drept nu putea fi schimbata.

Ceea ce insa nu precizează reclamanta este faptul ca toate aceste terenuri pe care exista obiective de exploatare petroliera, au fost si inainte de naționalizare (declarata ilegala) ale paraților (reconstituirea facandu-se pe vechile amplasamente).

In cauza se discuta de o trecere legala, a acestor terenuri ocupate temporar cu obiective petroliere, in proprietatea statului dupa 1990 si nu una ilegala (naționalizarea terenurilor forestiere), prin confiscarea abuziva din anii comunismului, confiscare care a fost anulata dupa 1990 prin Constituție si legile conexe.

Ca urmare a memoriului RNP Romsilva, prin adresa nr.7313/30.08.2006 a Guvernului României - Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se recunoaște persoanelor indreptatite, dreptul de proprietate si dreptul de a primi inclusiv suprafețele ocupate temporar cu instalații petroliere, indicandu-se clar si noțiunea de "restitutio in integrum" care a stat la baza Legii 247/2005.

Astfel, având in vedere reglementările Legii 247/2005 si adresa 7313/30.08.2006 a GR-ANRP, reconstituirea si legalitatea dreptului de proprietate s-a validat conform HCJ B. 355/200, stabilirea amplasamentelor facandu-se prin HCJ B. 363/2007 si 370/2007.

- In aceea ce privește motivul de nulitate prevăzut de art. 45, al. 6 din Legea 46/2008 privind contractul de vânzare cumpărare nr. 785/10.03.2008, considera ca soluția adoptata de instanța de fond este una temeinica si legala.

Recurenta arata ca dispozițiile art. 45 al. 6 din Legea 46/2008 nu erau in vigoare la data autentificării coontractului de vânzare cumpărare atacat, insa prevederile au preluat textul art. 52 din Legea 26/1996, in vigoare anterior legii 46/2008; ca proprietarul vânzător era obligat sa instiinteze in scris unitatea silvica teritoriala in legătura cu intenția de înstrăinare, aceasta putând sa-si manifeste dreptul de opțiune in 30 de zile; ca sancțiunea pentru incalcarea obligației de a instiinta titularul dreptului de preemptiune anterior vânzării este nulitatea absoluta/nulitatea de drept.

In legătura cu aceste critici, arata ca, la data de 10.03.2008, a fost incheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 785/2008, prin care a dobândit, impreuna cu soția sa, D. M. si numitul

I. A., terenurile inscrise in titlurile de proprietate nr._/18.07.2007,_/18.07.2007,_/19.07.2007,_/19.07.2007,_/18.07.2007, de la vânzătorul G. G. (acestuia, la rândul sau, ii reveniseră in deplina proprietate si posesie in baza actuui de partaj voluntar autentificat sub nr. 641/2008).

La data incheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008, asa cum a reținut in mod corect instanța de fond si cum recunoaște si parata prin motivele de recurs, nu erau in vigoare prevederile art. 45 al. 6 din Legea 46/2008 codul silvic, ele intrând in vigoare ulterior acestei date, respectiv la 30.03.2008.

A arătat recurenta ca aceste prevederi existau si anterior acestei date si se regăseau in art. 52 din legea nr. 26/1996 si ca acest articol a supraviețuit pana la abrogarea sa prin Legea nr. 46/2008.

Astfel, in primul rand, reclamanta a investit instanța de judecata cu cercetarea motivului de nulitate rezultat din nerespectarea prevederilor art. 45, al. 5 din Legea 46/2008. Nicăieri in cererea de chemare in judecata, cererile precizatoare sau chiar prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, reclamanta nu a făcut referire la vreun alt text de lege (respectiv la prevederile art. 52 din Legea nr. 26/1996), instanța de judecata, in mod corect, constatand faptul ca la momentul incheierii actului contestat erau aplicabile prevederile art. 52 din Legea 26/1996 si nu textul de lege invocat

In aceste condiții, având in vedere faptul ca instanța nu poate da mai mult decât s-a cerut, aceasta in mod corect a soluționat acest capăt de cerere, arătând faptul ca nu poate constata nulitatea absoluta a unui act in baza unui text de lege apărut dupa incheierea sa, mai ales ca nulitatea absoluta este sancțiunea care se aplica in cazul existentei unei nerespectari, la momentul încheierii sale, a unei norme juridice care ocrotește un interes general.

Prin invocarea acestor prevederi ale codului silvic, care reprezintă dreptul comun in materie, recurenta incearca sa distraga atenția de la prevederile legilor fondului funciar, ca lege speciala, aplicabila in cazul de fata, conform principiului specialul deroga de la general. Astfel, in art. 52 din legea nr. 26/1996 (codul silvic anterior) se prevedea ca Statul, prin autoritatea publica centrala care răspunde de silvicultura, are drept de preemptiune la toate vânzările de bunăvoie sau silite, la pret si in condiții egale, pentru enclavele din fondul forestier proprietate publica si terenurile limitrofe acestuia, precum si pentru terenurile acoperite cu vegetație forestiera.

Proprietarul vânzător este obligat sa instiinteze, in scris, unitatea silvica teritoriala in raza căreia se afla terenul respectiv, in legătura cu intenția de înstrăinare. U. silvica sesizata isi va manifesta opțiunea in termen de 30 de zile, dupa care dreptul de premptiune încetează. Vânzarea făcuta cu încălcarea dispozițiilor de mai sus este nula de drept.

Prin art. 3 din OUG nr. 226/2000 privind circulația juridica a terenurilor cu destinație forestiera, s-a prevăzut ca autoritatea publica centrala care răspunde de silvicultura, prin R. Naționala a Pădurilor, are drept de preemptiune la vânzările terenurilor din fondul forestier proprietate privata, limitrofe fondului forestier proprietate publica a statului, precum si pentru enclavele din acesta.

Intrucât s-a considerat ca dreptul de preemptiune aduce atingere principiului liberei circulații a terenurilor, precum si manifestării libere a tuturor prerogativelor de proprietar, prin adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, au fost abrogate toate dispozițiile Legii nr. 54/1998, OUG nr. 226/2000, precum si cele specifice din Legea nr. 16/1994.

Nulitatea unui act juridic este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea sa valabilă. Cauza de nulitate este rezolvată de regula „tempus regit actum", adică este arătată de legea în vigoare la momentul încheierii actului. Potrivit regulii mai sus enunțate, cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente actului.

Având in vedere ca legea speciala - Legea nr. 247/2005 privind circulația juridica a terenurilor - in Titlul X, nu mai prevede dreptul de preemptiune, rezulta ca la momentul incheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008, terenurile proprietate privata, indiferent de destinația si titularul lor, pot fi instrainate si dobândite liber, prin oricare din modurile prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor prezentei legi (referitoare la incheierea actului in forma autentica).

Din cele expuse anterior rezulta in mod clar ca nu poate fi reținut motivul de nulitate al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008, încheiat de noi, in calitate de cumpărători, cu numitul G. G., in calitate de vânzător, pe considerent ca nu ar fi respectat dreptul de preemptiune.

De altfel, chiar si in situația in care, prin absurd, s-ar fi constatat nul contractul pe acest considerent (nerespectarea dreptului de preemptiune), terenul ce a făcut obiectul vânzării reintra in patrimoniul vânzătorului, respectiv al numitului G. G., nicidecum al recurentei, care nu are decât un drept de folosința temporara a terenului, cat imp se afla in funcțiune obiectivele aflate in patrimoniul acesteia.

Un asemenea motiv de nulitate sau recurs putea fi formulat de către Direcția S. B., ca unitate care ar fi putut pretinde ca are drept de preemptiune la vânzările terenurilor din fondul forestier proprietate privata, limitrofe fondului forestier proprietate publica a statului, precum si pentru enclavele din acesta.

Dupa cum se poate observa, insa, Direcția S. B. nu a formulat cerere in constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, ea fiind promovata de recurenta parata ..

De asemeni, este important de precizat faptul ca recurs a declarat numai ., pe cand Direcția S. B., prin neexercitarea caii de atac, a achiesat la concluziile instanței de fond cu privire la soluționarea prezentului dosar.

- Un alt motiv de nulitate invocat de către reclamanta a fost cel referitor la frauda la lege si cauza ilicita si imorala privind contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 785/2008, in acest scop aratandu-se ca prețul tranzacției ar fi fost derizoriu iar scopul urmărit la incheierea tranzacției ar fi fost unul speculative.

Considera ca nu poate exista un interes al reclamantei in a solicita desființarea contractului de vanzare cumpărare incheiat, indiferent de valabilitatea acestuia si de numele proprietarilor persoane fizice, situația sa nu poate fi schimbata.

In legătura cu cauza ilicita si frauda la lege, arata faptul ca noțiunea de cauza ilicită sau imorală este redată de art. 968 Cod civil (vechiul cod, în vigoare la momentul încheierii), potrivit căruia „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice". Prevederile art. 966 din Codul civil statuează asupra lipsei efectelor unei obligații fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită.

Raportat la aceste noțiuni, se poate observa că instanța de fond a redat conținutul teoretic al noțiunii de cauză (scopul actului juridic, imediat și mediat), apreciind că nu este imorală cauza convenției perfectate intre parti, întrucât nu este de natură a nesocoti normele de conviețuire socială, care pretind ca obligațiile asumate să fie respectate și ca drepturile subiective să fie exercitate cu bună credință.

In plus, una din condițiile esențiale ale actului juridic o constituie cauza, conform art. 948 C. civ., sau scopul actului juridic. Cerințele cauzei sunt: să existe, să fie reală și să fie licită și morală. în structura cauzei se regăsesc scopul imediat și scopul mediat. în ceea ce privește scopul imediat, acesta este abstract și invariabil, limitat în cazul actelor juridice numite, în funcție de caracterul acestor acte. Din punctul de vedere al actului din cauză, existența scopului imediat semnifică prefigurarea, de către părți, a prestațiilor corelative (vânzarea fiind un contract sinalagmatic). Vânzătorul prefigurează plata prețului, iar cumpărătorul, transmisiunea dreptului în patrimoniul său.

Existența și caracterul licit al cauzei (implicit al scopului imediat) se prezumă de către lege, revenind, deci, sarcina probei contrare celui care invoca lipsa sa, conform art. 967 C.civ.

In speța, nu poate fi reținuta lipsa scopului imediat, având in vedere faptul ca au achitat prețul stabilit cu vânzătorul, au intrat in stăpânirea terenurilor incepand cu data autentificării contractului de vânzare cumpărare, au intabulat dreptul de proprietate pentru a fi opozabil terțelor persoane, împrejurări de fapt din care reiese explicit că intimatii, in calitate de cumpărători, isi exercita efectiv atributele dreptului lor de proprietate.

Aceste elemente constitutive explică de ce frauda la lege se pretează numai la acele contracte care, în corelație cu existența normelor juridice favorabile, au capacitatea de a crea "situația juridică-cheie".

Din cele expuse pe larg anterior, rezulta ca sunt interesați in executarea contractului, dovada ca au achitat prețul, au intrat in stăpânirea terenului, l-au intabulat la cartea funciara, motiv pentru care recursul este neîntemeiat si sub aceste aspecte.

Mai mult decât atat, in ceea ce privește frauda la lege, conform Deciziei nr. 3577/2008 a Inaltei Curți de Casație si Justiție, se socotește fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor, in cazul de fata neexistand niciodată vreo astfel de situație.

In mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor legale arătate mai sus, precum si a art. 967 CC care arata foarte clar faptul ca valabilitatea cauzei se prezuma pana la proba contrarie, iar reclamanții nu au administrat nici o proba din care sa rezulte posibilitatea de răsturnare a acestei prezumptii legale.

In ceea ce privește presupusa lipsa a prețului serios, nici in aceasta privința nu a existat vreo proba care sa arate faptul; ca aceasta ar fi fost imfim sau atat de disproporționat incat sa nu existe pret.

In legătura cu prețul achitat de intimati, in calitate de cumpărători, arata faptul ca, potrivit art. 1294 C. civ", vinderea este o convenție prin care doua parti se obliga intre sine una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plați celei dintâi prețul lui", iar potrivt art. 1303 C. civ " prețul vânzării trebuie sa fie serios si determinat de parti".

Pentru a fi valabil exprimat, contractul de vânzare - cumpărare trebuie sa întrunească elementele legale la încheierea valabila a acestuia: consimțământul pârtilor valabil exprimat, capacitatea pârtilor, obiectul (lucrul vândut si prețul), o cauza licita.

Prețul este deci obiectul prestației cumpărătorului si trebuie sa corespunda valorii lucrului vândut, sa fie fixat in bani, determinat sau determinabil, sincer si serios.

Prin pret sincer se intelege un pret real, pe care părțile sa-1 fi dobândit, nu in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si plătit in realitate; prețul trebuie sa fie serios, adică sa nu fie derizoriu (infim) atat de disproporționat incat sa nu existe pret, sa nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului si deci o cauza suficienta a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate; seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsata la aprecierea instanței.

Daca prețul este sincer si serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul de vânzare cumpărare este in principiu valabil, chiar daca prețul este mult inferior ( sau superior) valorii reale a lucrului vândut, intrucat părțile sunt libere sa determine prețul sub (sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenta este relativa, fiind raportata nu numai la valoarea lucrului vândut, dar si la subiectivismul pârtilor.

In cauza de fata, nu au fost făcute dovezi din care sa rezulte ca prețul este derizoriu, cu toate ca sarcina probei ii revenea reclamantei, in conformitate cu prevederile art. 1169 din vechiul cod civil, aplicabil prezentei spete.

Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsata la aprecierea instanței. In speța, intanta de fond, analizând contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate absoluta se solicita, a reținut ca prețul prevăzut de intimati la momentul vânzării, 10.03.2008, nu era derizoriu fata de cel practicat pe piața imobiliara la momentul perfectării tranzacției.

Mai mult decât atat, practica de specialitate a arătat foarte clar faptul ca prețul este sincer si serios chiar daca acesta ar fi fost inferior valorii reale a bunului vândut, părțile fiind libere sa determine valoarea bunului tranzactionat.

In aceste condiții, coroborând, in mod corect, probele administrate la dosarul cauzei, instanța a soluționat legal si temeinic aceasta cauza.

Intimata C. Locala M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, avand in vedere urmatoarele aspecte: intimata a procedat legal la emiterea titlurilor de proprietate contestate, indeplinindu-si atributiile legate de parcurgerea etapelor premergatoare emiterii titlurilor de proprietate; actele premergatoare nu au fost contestate de reclamanta la momentul emiterii lor, de unde rezulta lipsa de interes si staruinta in valorificarea pretinsului drept; referitor la incalcarea competentei de ordine publica a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, arata ca terenurile ce fac obiectul litigiului se afla situate in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Buzau; art. 13 din vechiul Cod de Procedura Civila prevede ca judecarea litigiilor referitoare la bunurile imobile este de competenta exclusiva a instantei in circumscripria careia se afla imobilele; atat timp cat reclamanta nu a recurat hotararea pronuntata de Judecatoria Sectorului 1, de declarare a competentei in favoarea Judecatoriei Buzau, aceasta este definitiva, nemaiputand fi desfiintata la solicitarea vreuneia din parti.

Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept: obiectul prezentei cauze rezida in actiunea formulata de reclamanta ., astfel cum a fost precizată sub aspectul câtimii în baza art. 132 alin.(2) punctul 2 C., prin care a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută parțială a actelor premergătoare (Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006 si a Anexelor aprobate, procesul verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M., respectiv cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția S. B., procesele verbale de punere in posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați), a titlurilor de proprietate nr._ din 18.07.2007; nr._ din 18.07.2007; nr._ din 19.07.2007; nr._ din 19.07.2007 si nr._ din 19.07.2007 și a actelor subsecvente cât privește suprafața de 22,57 ha teren aferent instalațiilor petroliere aparținând reclamantei, din terenurile identificate cu numerele cadastrale 4675, 4676 și 4679 prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de experți autorizați de Ministerul Justiției M. F. – specialitatea topografie, R. V. C. – specialitatea petrol și gaze și M. V. – specialitatea silvicultură (vol. I filele 206 – 257) în dosarul nr._/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București..

Prin s.c. nr. 4041/11.03.2013, Judecatoria Buzau a luat act că pârâții G. G., A. I., A. M. N. G., D. B. și D. M. renunță la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA -DIRECȚIA SILVICĂ B.; a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G.,I. A., D. B. și D. M.; a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G., I. A., D. B. și D. M.; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006 invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G.,I. A., D. B. și D. M.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Unității A. Teritoriale M. invocată de pârâții G. G., A. I., A. M. N. G.,I. A., D. B. și D. M.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PREFECTURII JUDEȚULUI B., C. L. M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PRIMARIEI COMUNEI M., U. A. TERITORIALĂ .,R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA -DIRECȚIA SILVICĂ B. G. G., A. M. N. G. și A. I. și D. B. și D. M. I. A., astfel cum a fost completată și precizată, ca neîntemeiată și în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Impotriva sentintei este exercitat recursul de catre reclamanta ., criticile acesteia urmand a fi analizate in cele ce urmeaza.

1. . de recurs, se arata de recurenta ca hotărârea recurată este dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanțe, conform art. 304 pct. 3. art. 159 pct. 3 si art. 17 Cod proc. civ., din urmatoarele considerente:

- invocând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1, pârâtul I. A. a arătat că, potrivit art. 12 alin. 6 din Legea nr. 1/2000, art. 27 alin. 2² și art. 42 din Legea nr. 247/2005 și art. 13 alin. 1 Cod proc. civ., competența aparține Judecătoriei B., în raza teritorială a acestei instanțe fiind situate terenurile;

- solicitând respingerea excepției necompetenței teritoriale, subscrisa a arătat că, potrivit art. 17 Cod proc. civ., intervine o prorogare de competență a instanței învestite cu o cerere accesorie sau incidentală, iar cererea formulată de subscrisa reprezintă o cerere reconvențională disjunsă din dosarul având ca obiect cererea principală prin care reclamanții-pârâți, în baza actelor atacate, formulează pretenții împotriva recurentei;

- prin sentința civilă nr._/28.09.2012, Judecătoria Sectorului 1 a admis excepția necompetenței teritoriale, reținând că art. 17 Cod proc. civ. derogă de la normele anterioare cuprinse în art. 1-16 Cod proc. civ., nu și în alte acte normative;

- urmare a declinării competenței Judecătoriei Sectorului 1, cererea reclamantei recurente s-a soluționat de Judecătoria B., împreună cu cererea aflată pe rolul acesteia;

- invocând excepția necompetenței Judecătoriei B., subscrisa a arătat că Judecătoria Sectorului 1 a fost învestită cu cererea sa la data de 23.09.2011, în vreme ce Judecătoria B. a fost învestită la data de 16.11.2011, astfel încât, conform art. 17 Cod proc. civ., avea obligația declinării cauzei;

- pârâții, solicitând respingerea excepției necompetenței Judecătoriei B., au arătat că „este vorba despre o competență teritorială exclusivă (...) conform art. 13 alin. 1 Cod proc. civ. (...) prin legile de fond funciar nu s-au introdus norme derogatorii; prin încheierea din data de 30.04.2012, Judecătoria B. a respins excepția necompetenței sale, invocând prevederile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 raportat la art. 13 Cod proc. Civ;

- hotărârea pronunțată de Judecătoria B. este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a Judecătoriei Sectorului 1, fiind nelegală;

- subscrisa nu contestă că legea specială prevede o competență specială în favoarea instanței în raza căreia se află terenurile, așa cum art. 13 Cod proc. civ. prevede competența teritorială exclusivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se află bunurile, însă art. 17 Cod proc. civ. prevede o prorogare legală obligatorie de competență în favoarea instanței legal sesizate cu asemenea cerere pe cale accesorie sau incidentală;

- cererea recurentei s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 ca cerere reconvențională în cadrul unui dosar cu care această instanță fusese legal învestită, intervenind astfel prorogarea legală de competență cu privire la soluționarea cererii reconvenționale;

- Judecatoria Buzau a ignorat complet argumentul recurentei, intemeiat pe art. 17 cod de procedura civila

și prorogarea legală de competență, reținând că este competentă exclusiv, în baza dispozițiilor legii nr. 18/1991 raportat la art. 13 Cod proc. civ.;

- Judecătoria Sectorului 1 a admis excepția lipsei competenței sale teritoriale pentru singurul argument - nepus în discuția părților - în sensul că art. 17 Cod proc. civ. ar deroga numai de la art. 1-16 Cod proc. civ.

a. Argumentul Judecătoriei Sectorului 1, privind aplicabilitatea art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 12 alin. 6 din Legea nr. 1/2000, și argumentul Judecătoriei B., în sensul că este competentă conform art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, sunt nelegale; conform celor două texte, judecătoria în raza căreia se află terenurile este competentă să soluționeze plângerile împotriva hotărârilor Comisiei Județene formulate de persoanele care au cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate privată; textul nu se poate aplica prin analogie acțiunilor având ca obiect anularea actelor emise în procesul de aplicare a legilor fondului funciar (procese-verbal de punere la dispoziție, procese-verbale de punere în posesie, hotărâri de validare, titluri de proprietate), fiind evident de strictă interpretare și aplicare; dimpotrivă, conform art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, „soluționarea cererilor este de competenta instanțelor judecătorești de drept comun", astfel încât, în lipsa art. 17 Cod proc. civ., ar fi aplicabil art. 13 Cod proc. civ.; acest lucru este susținut de Judecătoria B., aceasta respingând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/2006, cu motivarea că „în cauză NU sunt incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată, întrucât (...) reclamanta NU are calitatea de persoană implicată în procedura de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate funciară, prin urmare NU este ținută de respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991". Sub acest aspect, hotărârea recurată cuprinde evident motive contradictorii.

b. Totodată, regula privind soluționarea litigiilor de fond funciar de judecătoria în raza căreia se situează imobilele nu reprezintă o regulă specială derogatorie de la normele de drept comun [cele prevăzute în art. 1-16 Cod proc. civ.], ci numai preluarea normei art. 13 Cod proc. civ., care prevede că „cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele"; in acest sens, este nelegal argumentul Judecătoriei Sectorului 1 că „ Judecătoria B. este competentă să soluționeze cauza în temeiul dispozițiilor legilor fondului funciar și nu în baza art. 13 Cod proc. civ.", de vreme ce ambele texte prevăd aceeași competență; faptul că legile speciale reiau norma din art. 13 Cod proc. civ. nu reprezintă o derogare de la normele generale, ci tocmai aplicarea acestora; pentru aceste motive, art. 17 Cod proc. civ. reprezintă norma specială, care prevede competența în favoarea instanței învestite cu o cerere principală inclusiv pentru cererile accesorii sau incidentale în materie de care, dacă sunt formulate pe cale principală, ar fi de competența instanțelor în raza căreia se află imobilul; faptul că în materie de imobile atât art. 13 Cod proc. civ., cât și alte legi speciale, prevăd aceeași regulă de competență, nu poate conduce la concluzia că prorogarea legală de competență conform art. 17 Cod proc. civ. ar opera numai în anumite cazuri, deoarece art. 17 Cod proc. civ. se găsește în titlul „Dispoziții speciale" și derogă evident de la toate regulile prevăzute de titlul „Competența teritorială", inclusiv de la aceea potrivit căreia cererile în materie de imobile se soluționează [pe cale principală] de instanța în raza căreia se află imobilele.

c. Invocarea deciziei ICCJ nr. 313/22.01.2010 de Judecătoria Sectorului 1 este fără legătură cu cauza, de vreme ce în cauza respectivă nu era vorba despre o competență teritorială, ci despre o competență unica a Tribunalului București pentru orice acțiuni având ca obiect anularea mărcilor, conform art. 48 din Legea nr. 84/1998; in cauza respectivă, norma din legea specială nu relua norme privind competența prevăzute în art. 1-16 Cod proc. civ., dimpotrivă prevăzând o competență unică nederogabilă în favoarea unei singure instanțe, motiv pentru care Inalta Curte a stabilit că nu operează prorogarea legală de competență; in cauza de fata însă, indiferent care text este aplicabil, Judecătoria B. ar fi competentă să soluționeze cererea pe cale principală, întrucât în raza sa se găsesc terenurile, însă art. 17 Cod proc. civ. prevede o derogare de la competența teritorială astfel stabilită, motiv pentru care se aplică prorogarea legală de competență în favoarea Judecătoriei Sectorului 1; avand in vedere ca art. 17 Cod proc. civ. derogă de la regula prevăzută de art. 13 Cod proc. civ. (aspect ignorat de Judecătoria B.), nu putem decât să constatăm că art. 17 Cod proc. civ. derogă și de la normele din legile fondului funciar, deoarece acestea doar reiau regula prevăzută de art. 13 Cod proc. Civ; ca, prin formularea cererii recurentei ca cerere reconvențională în cadrul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, a operat o prorogare legală de competență în favoarea acestei instanțe, care înlătură competența instanței în raza căreia se află terenurile, stabilită conform legilor fondului funciar raportate la art. 13 Cod proc. civ.; ca încheierea din data de 30.04.2012, prin care Judecătoria B. a respins excepția necompetenței sale și încheierea din data de 21.01.2013, prin care Judecătoria B. a admis excepția litispendenței, reținând ambele cereri pentru judecare, sunt nelegale, iar hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe; ca art. 17 Cod proc. civ., prevăzând că „cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", prevăd o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței legal învestite cu cererea principală, părțile neputând înlătura această competență, având în vedere și principiul continuității prevăzut de art. 99 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanței judecătorești, care face ca prorogarea de competență în cazul cererilor reconvențional disjunse să fie de ordine publică.

Pentru aceste motive, în principal solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și încheierilor premergătoare și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, conform art. 17 Cod proc. civ., respectiv Judecătoria Sectorului 1.

In legatura cu acest motiv de recurs, tribunalul retine faptul ca, ceea ce se sustine, in esenta, este faptul ca a intervenit prorogarea legala de competenta cu privire la soluționarea cererii reconventionale, astfel incat Judecătoria B. avea obligația legala sa decline competenta de soluționare in favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, ca instanța inițial investita, facand aplicarea prevederilor art. 17 cod procedura civila.

In legatura cu acest motiv de recurs, tribunalul apreciaza ca este neintemeiat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarele aspecte:

- la data de 01.10.2008, intimatii redamanți D. B., D. M. și I. A. au promovat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București o actiune in pretentii, respectiv dosarul nr._/299/2008, in contradictoriu cu recurenta parata ., prin care solicitau obligarea acesteia la plata unor sume de bani cu titlu de redeventa anuala.

- in cadrul acelui dosar, la data de 23.09.2011, recurenta a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate emise de C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. si constatarea nulității absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente si premergătoare.

- la data de 16.11.2011, recurenta a formulat o acțiune pe rolul Judecătoriei B., ce face obiectul dosarului nr._, pendinte judecatii, care are același obiect ca cererea reconventionala.

- prin s.c. nr._/28.09.2012, Judecătoria Sectorului 1, admițând excepția necompetentei teritoriale, a declinat cauza la Judecătoria B..

- prin incheierea din data de 30.04.2012, Judecătoria B. a respins excepția necompetentei sale teritoriale, invocata de recurenta si a reținut cauza spre judecare.

- prin incheierea din data de 21.01._, Judecătoria B., constatând litispendenta intre cele doua cauze, a dispus judecarea acestora impreuna.

- art. 17 C.p.c arata ca cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", fiind un caz de prorogare legală a competenței instanței de judecată, mai exact un caz de "prorogare legală indirectă"., respectiv extinderea competenței instanței sesizate asupra unor cereri care, în mod normal, ar intra în atribuțiile altor instanțe. Astfel, instanța sesizată cu o cerere principală, va fi competentă să judece o cerere incidentală doar în considerarea legăturii de conexitate dintre cele două cereri, in dependența care există între o cerere principală și o cerere accesorie sau incidentală.

- cerere accesorie este acea cerere ce reprezintă complementul unei cereri principale; cerere incidentala este acea cerere care intervine în cursul unui proces aflat pe rolul instanței în baza unei cereri anterioare, numită introductivă de instanță. Pentru a se grefa pe cererea principală, cererea incidentală trebuie să prezinte o legătură concretă cu aceasta, iar prima, adică cererea principală, trebuie să fie în curs de judecată la data introducerii cererii incidentale.

- cererea reconventionala formulata de reclamanta recurenta nu intruneste nicuna din aceste conditii, ci este o cerere principala, intemeiata pe dispozitiile legii fondului funciar. Astfel, ca dovada a acestui fapt, dosarul aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, inregistrat sub nr._/299/2008, avand ca obiect obligarea recurentei parate . la plata unor sume de bani cu titlu de redeventa anuala, este in prezent suspendat in baza prevederilor art. 244 al. 1 pct. 1 cod de procedura civila, tocmai pana la solutionarea dosarului de fata, ce are ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlurilor de proprietate si a actelor premergatoare emise pe numele intimatilor. Rezulta de aici ca este vorba despre o cerere principala, supusa analizei instantei prin prisma dispozitiilor legii fondului funciar.

- conform art. 17 C.p.c, prorogarea legală a competenței poate fi realizată doar cu respectarea normelor de competență materială și teritorială exclusiva; in cauza de fata, nu poate interveni prorogarea de competenta, deoarece pentru cele doua pricini, potrivit obiectului si cauzei juridice, legea stabilește în mod imperativ competente speciale, instituie proceduri speciale diferite, cai de atac speciale.

- in mod corect, instanta de fond a apreciat ca art. 17 cod de procedura civila deroga numai de la normele anterioare, cuprinse in art. 1-16 din cod, nu si in alte acte normative.

- in speța, este vorba de o competenta teritoriala exclusiva, conform legii fondului funciar (art. 53 al. 2 din legea 18/1991, art. 12 al. 6 din legea 1/2000, in care se arata ca judecătoria in raza căreia se afla terenurile este competenta sa soluționeze plângerile impotriva hotărârilor Comisiilor județene formulate de persoanele care au cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate privata), de la care părțile nu pot deroga, nici măcar daca ar exista o intelegere in acest sens.

- recurenta ., introducand actiunea pe cale principala la Judecatoria Buzau, inregistrata sub nr._, a apreciat ca este competenta aceasta instanta in solutionarea cererii de chemare in judecata; de altfel, din lectura motivelor de recurs, desprindem aceeasi idee, respectiv ca recunoaste ca legea speciala - in speța legea fondului funciar - prevede o competenta speciala in favoarea instanței in raza căreia se afla terenurile, asa cum art. 13 c.pr.civila prevede o competenta teritoriala exclusiva in favoarea instanței in circumscripția căreia se afla bunurile; ca Judecătoria B. este competenta sa soluționeze cererea pe cale principala, intrucat in raza sa se găsesc terenurile.

- atat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, cat si Judecatoria Buzau, si-au verificat competenta in solutionarea cererii cu care au fost investite, motivand, in incheierile de sedinta, argumentele pentru care Judecatoria Bucuresti a apreciat ca nu este competenta, din punct de vedere teritorial, sa judece cererea reconventionala, iar Judecatoria Buzau s-a considerat legal investita cu o asemenea cerere; considerentul comun, avut in vedere de cele doua instante, a fost acela ca terenurile cu privire la care se solicita constatarea nulității titlurilor de proprietate se afla pe raza județului B., fiind vorba despre o competenta teritoriala exclusiva, de la care nu se poate deroga.

- dispozitiile Deciziei nr. 8398/24.10.2005 a Inaltei Curți de Casație si Justiție - Secția Civila si de Proprietate Intelectuala, invocate in speta, isi gasesc aplicabilitatea, ele fiind obligatorii pentru instante, aratandu-se ca dispozițiile prevederilor art. 53, al. 2 din Legea 18/1991 se aplica, prin analogie, si in situația acțiunilor in anularea titlurilor de proprietate, cum este cazul in speța, aceasta competenta fiind una absoluta de la care nu se poate deroga, in nici o modalitate.

- tribunalul apreciaza ca cererea reconventionala, formulata in dosarul nr._/299/2008 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, nu reprezinta o cerere incidentala, cum incearca sa acrediteze ideea recurenta, ci este o cerere de sine statatoare, avand in vedere chiar denumirea de cerere incidentala, expusa anterior (cerere incidentala este acea cerere care intervine în cursul unui proces aflat pe rolul instanței în baza unei cereri anterioare, numită introductivă de instanță; pentru a se grefa pe cererea principală, cererea incidentală trebuie să prezinte o legătură concretă cu aceasta, iar prima, adică cererea principală, trebuie să fie în curs de judecată la data introducerii cererii incidentale) si cea de cerere reconventionala (daca paratul are pretentii in legatura cu cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala). In speta, prin formularea cererii reconventionale, reclamanta recurenta a modificat cadrul procesual (prin atragerea in proces a Comisiei Locale de fond Funciar M. si a Comisiei Judetene Buzau de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Buzau), normele aplicabile, temeiul de drept, practic tot cadrul procesual, motiv pentru care aceasta a fost disjunsa, fiind format dosar separat.

- este adevarat ca, in conformitate cu prevederile art. 99 din ROI, in forma sa aplicabila la data solutionarii procesului, in cazul disjungerii, cauza se va repartiza aceluiasi complet de judecata, pentru respectarea principiului continuitatii, insa acest lucru nu impiedica instanta, odata investita cu solutionarea acestei cereri reconventionael, sa isi verifice competenta materiala si teritoriala, ceea ce s-a intamplat in cazul de fata, iar cand apreciaza ca nu este competenta, din punct de vedere teritorial, in judecarea cererii reconventionale, sa o decline in favoarea instantei competente.

Chiar dispozitiile art. 17 C.p.c, invocate de recurenta, prevad ca prorogarea legală a competenței poate fi realizată doar cu respectarea normelor de competență materială și teritorială exclusivă, nefiind posibil ca regulile imperative de competență raportate la acțiunea principală să fie bulversate într-o cerere incidentală.

Avand in vedere cele expuse pe larg anterior, tribunalul apreciaza ca, in mod legal, prin s.c. nr._/28.09.2012, Judecătoria Sectorului 1, admițând excepția necompetentei teritoriale, a declinat cauza la Judecătoria B.; ca, prin incheierea din data de 30.04.2012, Judecătoria B. a respins excepția necompetentei sale teritoriale, invocata de recurenta si a reținut cauza spre judecare; ca, prin incheierea din data de 21.01._, Judecătoria B., constatând litispendenta intre cele doua cauze, a dispus judecarea acestora impreuna.

In consecinta, tribunalul apreciaza ca motivul de recurs invocat este neintemeiat, urmand a fi respins.

2. In al doilea motiv de recurs, critica recurenta hotărârea pronuntata, pe considerent ca este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 105 Cod proc. civ.

Astfel, arata ca:

- prin încheierea din data de 03.09.2012, instanța a respins cererea recurentei de încuviințare a probei cu expertiză, invocând prevederile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII, conform căruia „expertizele extrajudiciare prezentate de către părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și expertizele ordonate de către instanța de judecată";

- prin încheierea din data de 18.02.2013, instanța a respins cererea de încuviințare a probei cu expertiză, cu motivarea că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ. și că expertiza aflată la dosarul cauzei (voi I filele 206-257) este lămuritoare;

- prin încheierea din data de 28.02.2013, instanța a respins cererea de recuzare formulată de subscrisa în temeiul art. 27 pct. 7 Cod proc. civ., cu motivarea că „faptul că instanța a respins proba cu expertiză solicitată de reclamantă nu constituie un motiv de recuzare, întrucât nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a exprimat părerea asupra pricinii deduse judecății;

- hotărârea pronunțată și încheierile premergătoare sunt date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 Cod proc. Civ;

- conform art. 105 alin. 2 Cod proc. civ., „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale (...) se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții a vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor"; textul prevede condițiile în care operează nulitatea actelor în cazul nulităților virtuale, respectiv în ipoteza încălcării unor dispoziții legale pentru care nu este prevăzută sancțiunea nulității exprese;

- conform art. 167 alin. 1 Cod proc. civ., „dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii"; deși textul prevede numai ipoteza în care dovezile pot fi încuviințate, este aplicabil per a contrario și pentru ipoteza în care dovezile pot fi respinse, astfel încât încălcarea acestuia conduce la aplicarea sancțiunii nulității virtuale, în condițiile art. 105 alin. 2 Cod proc. civ. încheierile din datele de 03.09.2012 și 18.02.2013 sunt astfel lovite de nulitate.

a. Inaplicabilitatea art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII. In primul rând, art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII vorbește despre „expertizele extrajudiciare prezentate de părți", iar în prezenta cauză nu sunt aceleași părți cu cele din dosarul nr._/299/2008 în care s-a efectuat raportul de expertiză depus la dosar; in al doilea rând, art. 1 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII prevede expres că prevederile acestui titlu se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă, neputând fi ignorate rigorile privind principiul procesului echitabil.

b. Caracterul nelămuritor al expertizei extrajudiciare. Expertiza extrajudiciară s-a efectuat într-un dosar având ca obiect cererea reclamanților (pârâți în prezenta cauză) de stabilire a rentei anuale aferente suprafeței asupra căreia aceștia au invocat dreptul de proprietate, obiectivul expertizei fiind stabilirea suprafeței de teren, proprietatea reclamanților, ocupată de sonde și alte construcții aflate în patrimoniul subscrisei; pentru a răspunde obiectivelor respective, experții desemnați au identificat terenurile proprietatea reclamanților ca fiind cele cu numere cadastrale 4675, 4676 și4679; experții nu au avut în vedere, nefăcând obiectul dosarului, actele care au stat la baza titlului invocat de reclamanții I. A., D. B. și D. M..

c. Aplicabilitatea art. 138 pct. 2 Cod proc. civ. Nevoia dovezii a reieșit din dezbateri și subscrisa nu o putea prevedea. . nr._/AC/19.01.2013, RNP Romsilva arată că suprafețele evidențiate cu simbolurile 61 FI, 61 F2, 62 F3, 67 F2, 67 F3, 67 F4, 67 F5 nu au facut obiectul punerii la dispozitie către C. L. M. si nici al punerii în posesie către A. M. N. G., A. I. si G. G., nefiind incluse nici în anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006, modificată prin Hotărârea nr. 363/01.06.2007; dacă până la acest moment nevoia dovezii putea fi pusă la îndoială, după răspunsul RNP Romsilva, necesitatea unei expertize tehnice pentru „lămurirea unor împrejurări de fapt" conform art. 201 Cod proc. civ. este evidentă; totodată, imposibilitatea prevederii necesității dovezii rezultă - dacă nu din situația faptică, din înseși actele dosarului, conform adresei nr. 4616/23.07.2012 (voi II fila 268) emisa de ITRSV Focșani rezultând un alt amplasament al sondelor subscrisei prin raportare la unitățile amenajistice și la numerele cadastrale.

d. Vătămarea care nu poate fi înlăturată. Respingând proba cu expertiză și având în vedere numai expertiza extrajudiciară efectuată într-o altă cauză, în lipsa unora dintre părți și având alt obiect, instanța a produs subscrisei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea și refacerea actului.

i) în primul rând, subscrisa a fost în imposibilitate să isi precizeze acțiunea, formulând în acest sens o precizare în două variante, respectiv pentru ipoteza în care instanța ar avea în vedere numai raportul de expertiză extrajudiciară și pentru ipoteza în care instanța ar acorda preferință probei constând în adresa nr._/AC/19.01.2013 emisa RNP Romsilva (depusa la termenul din 21.01.2013) și adresa nr.

4616/23.07.2012 emisă de ITRSV Focșani (voi II fila 268).; ca nu este clar, din probele aflate la dosarul cauzei, dacă terenurile pe care se află sondele nr. 653, 654, 657, 658, 662, 670, 671 au fost sau nu validate prin Hotarea nr. 355/20.10.2006, modificată prin Hotărârea nr. 363/01.06.2007; au fost sau nu puse la dispoziția Comisiei Locale M. prin procesul-verbal încheiat la data de 11.06.2007; au fost sau nu predate numiților G. G., A. M. și A. I., conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 20/27.02.2007; se află pe terenurile identificate cu nr. cad. 4675, 4676 si 4679 (așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză (filele 212-214 voi I); se află pe terenul identificat cu nr. cad. 4635 (așa cum s-a stabilit prin adresele emise de RNP Romsilva și de ITRSV Focșani).

ii) In al doilea rând, subscrisa a fost în imposibilitate să isi dovedeasca actiunea, ce are ca obiect atât titlurile de proprietate emise pe numele pârâților G. G., A. M. N. G. și A. I., cât și actele anterioare acestora - procesul-verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M. și cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția Silvică B., procesele-verbale de punere în posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71 /2007, hotărârea Comisiei Județene nr. 355/2005, modificată prin hotărârea Comisiei Județene nr. 363/2007 - și actele ulterioare acestora - actele de partaj voluntar autentificate sub nr. 642/27.02.2008 și nr. 643/27.02.2008 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008; or, prin raportul de expertiză extrajudiciară, urmărindu-se stabilirea suprafețelor aflate în proprietatea reclamanților din cauza respectivă - I. A., D. B. și D. M. ocupate de sondele subscrisei, nu s-a avut în vedere niciun moment faptul că vânătorii G. G., A. M. N. G. și A. I. au transmis dreptul de proprietate, așa cum acesta s-a dobândit în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, respectiv prin actele care formeaza obiectul prezentei cauze.

iii) In al treilea rând, subscrisa nu a avut un proces echitabil, în sensul ca cererea recurentei să fie soluționată de o instanță imparțială, de vreme ce, respingând proba cu expertiză, instanța și-a spus părerea. Aceasta deoarece, în lipsa posibilității sale de a-si preciza acțiunea și în lipsa posibilității de a-si dovedi acțiunea, este evident că singura soluție pe care instanța o putea pronunța era respingerea acțiunii. Argumentul instanței care a soluționat cererea de recuzare în sensul că instanța, respingând cererea de încuviințare a expertizei tehnice „nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a spus părerea" este evident nelegal, de vreme ce art. 27 pct. 7 Cod proc. civ. se referă la „antepronunțare", nu la „pronunțare"; or, prin respingerea probei cu expertiză, în ciuda neconcordanțelor invocate între probele administrate, precum și în pofida utilității probei față de prezența altor părți, care nu au fost în cauza în care s-a întocmit expertiza extrajudiciară, instanța s-a antepronunțat în sensul respingerii acțiunii, aceasta fiind singura soluție posibilă față de probele administrate.

Prin urmare, au fost evident încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității virtuale și s-a produs evident o vătămare a dreptului la un proces echitabil, care nu se poate înlătura decât prin anularea actelor; totodată, instanța nu a intrat în cercetarea fondului niciunuia dintre motivele de nulitate invocate, deturnând cercetarea judecătorească de la obiectul acesteia, conform investirii făcute de subscrisa, în calitate de reclamantă, la alte aspecte fără legătură cu cauza; niciunul dintre motivele de nulitate nu au fost analizate pe fondul acestuia, pentru a se observa temeinicia argumentelor sale, instanța mulțumindu-se să invoce faptul că acestea nu ar fi prevăzute de lege, faptul că legea ar prevedea regimuri juridice diferite și faptul că legea prevede anumite prezumții, toate acestea fiind argumente paralele și nu contrare celor susținute de subscrisa.

Pentru toate aceste motive, în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și încheierilor premergătoare și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

1. In primul rand, se arata de catre recurenta faptul ca nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII, retinute de instanta de fond, pe considerent ca acest articol vorbește despre „expertizele extrajudiciare prezentate de părți", iar în prezenta cauză nu sunt aceleași părți cu cele din dosarul nr._/299/2008 în care s-a efectuat raportul de expertiză depus la dosar; in al doilea rând, art. 1 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII prevede expres că prevederile acestui titlu se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă, neputând fi ignorate rigorile privind principiul procesului echitabil (pct. a ) si ca expertiza extrajudiciara are un caracter nelămuritor; ca s-a efectuat într-un dosar având ca obiect cererea reclamanților (pârâți în prezenta cauză) de stabilire a rentei anuale aferente suprafeței asupra căreia aceștia au invocat dreptul de proprietate, obiectivul expertizei fiind stabilirea suprafeței de teren, proprietatea reclamanților, ocupată de sonde și alte construcții aflate în patrimoniul subscrisei; pentru a răspunde obiectivelor respective, experții desemnați au identificat terenurile proprietatea reclamanților ca fiind cele cu numere cadastrale 4675, 4676 și 4679; experții nu au avut în vedere, nefăcând obiectul dosarului, actele care au stat la baza titlului invocat de reclamanții I. A., D. B. și D. M. (pct. b).

Tribunalul apreciaza ca prima instanta a interpretat in mod corect prevederile legale aplicabile in materia fondului funciar, recursul fiind neintemeiat in privinta acestei critici, avand in vedere urmatoarele aspecte:

- art. 4 al. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII arata ca expertizele extrajudiciare prezentate de către părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și expertizele ordonate de către instanța de judecată, cu condiția ca acestea să fie efectuate de către experți autorizați de către Ministerul Justiției. Noțiunea de „depusa de parti" nu se refera la o expertiza depusa si insusita de toate părțile din dosar si nici nu implica vreo obligativitate a identității de parti in cele doua litigii ci doar, ad litteram, depusa efectiv de oricare dintre parti, ceea ce s-a intamplat in cazul de fata, fiind depusa de intimati.

- din chiar cuprinsul cererii de chemare in judecata in cele doua dosare, tribunalul observa clar ca părțile din dosarul nr._/299/2008 sunt aceleași ca si cele din dosarul nr._, in acest din urma dosar figurand, in plus, in calitate de intimati, C. locala de fond funciar M., C. Județeană B. si Direcția S. B., raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, respectiv constatare nulitate partiala totala a titlurilor de proprietate si actelor premergatoare. Pozitia procesuala a intimatelor C. locala de fond funciar M. si C. Județeană B. a fost de respingere a acțiunii in constatarea nulității titlurilor de proprietate ca neîntemeiata, fara a solicita proba cu expertiza in sustinerea argumentelor lor, expuse in cuprinsul intampinarilor aflate la dosarul de fond.

- recurenta si intimatii au figurat ca parti in ambele dosare, astfel incat nu se poate sustine de catre . faptul ca nu sunt aplicabile, in speta, prevederile art. 4 al. 5 din Legea nr. 247/2005, Titlul XIII.

- conform prevederilor art. 105 c.pr.civila, invocate de recurenta, actele indeplinite cu neobservarea formelor legale.... se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate inlatura decât prin anularea lor. Potrivit art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea poate fi casată dacă instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Deși instanța are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, numai partea căreia nu i s-a soluționat cererea poate să invoce un astfel de motiv. In speta, din detalierea motivului de recurs, reclamanta invoca vătămarea celor trei instituții, C. locala de fond funciar M., C. Județeană B. si Direcția S. B., care nu au fost parte in dosarul nr._/299/2008 si nu au avut cunoștința de expertiza, nu propria sa vătămare, care a fost parte in acel dosar, a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si a putut sa isi faca o apărare corespunzătoare. In acest context, prin încheierea din data de 03.09.2012, in mod legal instanța de fond a respins cererea recurentei de încuviințare a probei cu expertiză, invocând prevederile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XIII, fiind vorba de modul de administrare si gestionare a unui dosar de catre judecator, de incuviintare si respingere a unor probe solicitate de parti, in virtutea rolului activ, pe care il confera art. 129 al. 5 cod de procedura civila, fara ca prin aceasta sa se substituie avocatului uneia din parti. Rezulta de aici ca instanta de fond nu a incalcat o forma de procedura, pentru a fi incidente prevederile art. 105 al. 2 cod de procedura civila, raportate la prevederile art. 304 pct. 5 cod de procedura civila, care ar fi dus la casarea hotararii atacate, cu trimiterea spre rejudecare. Tribunalul retine faptul ca suntem . fond funciar, pentru care legiuitorul a stabilit in mod expres o anumita celeritate de solutionare a cauzei, o anumita modalitate de administrare a probelor, de incuviintare a acestora, acordarea unor termene scurte, in scopul asigurării cât mai rapide a stabilității și securității care trebuie să caracterizeze raporturile juridice din această materie, fara ca prin aceasta sa se restranga accesul liber la justiție, drept constituțional garantat de Constitutie, in art. 21.

- expertiza extrajudiciara are un caracter lamuritor, acest lucru fiind lesne de observat din lectura obiectivelor expertizei, asa cum au fost detaliate de recurenta reclamanta si din continutul lucrarii de specialitate, efectuata de experti autorizati, asa cum prevede textul anterior amintit (raportul de expertiza tehnica extrajudiciara a fost intocmit de d-nii experți tehnici autorizați M. F., M. V. si R. V. C., acestia au respectat procedurile instituite de Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 108/20.03.2010 publicat in M.O. 223/09.04.2010, iar Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B. a confirmat toate măsurătorile efectuale in sistem Stereografic 70, prin avizarea lucrarii); totodată, experții au răspuns obiectiunilor inaintate de parti iar instanța Judecătoriei Sectorului 1 a luat act de ele fara a mai exista alte cereri sau discuții cu privire la acest raport de expertiza.

Astfel, expertii care au efectuat expertiza extrajudiciara in cadrul dosarului nr._/299/2008, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, de care s-a prevalat instanta in prezentul dosar (_ ), au specialitatea topografie, cadastru si geodezie, petrol si gaze si silvicultura, iar obiectivele avute in vedere au vizat:

-stabilirea suprafeței de teren, proprietatea intimatilor, ocupata de sonde, instalații petroliere de exploatare, bazine de stocare a petrolului si alte construcții aflate in patrimoniul paratei;

-stabilirea suprafeței de teren proprietatea intimatilor, afectata de conductele de transport ale țițeiului, aflate in patrimoniul paratei;

-stabilirea suprafeței de teren forestier proprietatea intimatilor, devenit neproductiv ca urmare a instalațiilor petroliere aflate in patrimoniul paratei;

-stabilirea suprafeței de teren proprietatea intimatilor, afectata de stâlpii si rețelele electrice ale paratei.

Raportul de expertiza are un caracter amplu, astfel incat expertii, pentru a raspunde cat mai fidel obiectivelor expertizei, au făcut o analiza detaliata a actelor de proprietate ale pârtilor, evoluția suprafețelor respective in timp, regimul juridic, daca este vorba de suprafețe scoase temporar sau definitiv din fondul forestier, au solicitat relații de la C. locala M. de fond funciar, astfel incat, prin incheierea interlocutorie din 03.09.2012, deliberând asupra cererilor de probatorii, in mod corect instanta de fond a constatat inutilitatea efectuării unui nou raport de expertiza tehnica topografie, considerând aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005 Titlul XII.

2. Se invoca, de catre recurenta, aplicabilitatea art. 138 pct. 2 Cod proc. Civ, respectiv ca nevoia dovezii a reieșit din dezbateri și subscrisa nu o putea prevedea; ca, prin adresa nr._/AC/19.01.2013, RNP Romsilva arată că suprafețele evidențiate cu simbolurile 61 FI, 61 F2, 62 F3, 67 F2, 67 F3, 67 F4, 67 F5 nu au facut obiectul punerii la dispozitie către C. L. M. si nici al punerii în posesie către A. M. N. G., A. I. si G. G., nefiind incluse nici în anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006, modificată prin Hotărârea nr. 363/01.06.2007; dacă până la acest moment nevoia dovezii putea fi pusă la îndoială, după răspunsul RNP Romsilva, necesitatea unei expertize tehnice pentru „lămurirea unor împrejurări de fapt" conform art. 201 Cod proc. civ. este evidentă; totodată, imposibilitatea prevederii necesității dovezii rezultă - dacă nu din situația faptică, din înseși actele dosarului, conform adresei nr. 4616/23.07.2012 (voi II fila 268) emisa de ITRSV Focșani rezultând un alt amplasament al sondelor subscrisei prin raportare la unitățile amenajistice și la numerele cadastrale (II motiv de recurs, pct. c).

In ceea ce privește acest motiv de recurs, am detaliat anterior argumentele pentru care instanta de fond a apreciat, in mod corect, ca expertiza extrajudiciara este lamuritoare, ca nu se impune efectuarea unui nou raport de expertiza. In legatura cu faptul ca necesitatea unei expertize tehnice pentru „lămurirea unor împrejurări de fapt", conform art. 201 Cod proc. civ. este evidentă, ca imposibilitatea prevederii necesității dovezii rezultă - dacă nu din situația faptică, din însele actele dosarului, conform adresei nr. 4616/23.07.2012 (voi II fila 268) emisa de ITRSV Focșani rezultând un alt amplasament al sondelor subscrisei prin raportare la unitățile amenajistice și la numerele cadastrale, tribunalul retine faptul ca acea adresa este, de fapt, o reconfirmare a pozitiei procesuale a Directiei Silvice, fara a aduce vreun element de noutate fata de cele deja avute in vedere de instanta de fond sau a rasturna, in vreun fel, concluziile raportului de expertiza aflat la dosar.

In ceea ce priveste încheierea din data de 28.02.2013, prin care instanța de fond – alt complet - a respins cererea de recuzare formulată de recurenta în temeiul art. 27 pct. 7 Cod proc. civ., cu motivarea că „faptul că instanța a respins proba cu expertiză solicitată de reclamantă nu constituie un motiv de recuzare, întrucât nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a exprimat părerea asupra pricinii deduse judecății, aceasta incheiere este perfect legala, neputandu-se aprecia ca instanta de fond, prin respingerea unei probe solicitate de una din parti, si-a spus parerea cu privire la pricina care se judeca.

3. Se arata de recurenta, in cadrul aceluiasi motiv de recurs (pct. d), faptul ca, respingând proba cu expertiză și având în vedere numai expertiza extrajudiciară efectuată într-o altă cauză, în lipsa unora dintre părți și având alt obiect, instanța a produs subscrisei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea și refacerea actului.

Astfel, arata recurenta faptul ca:

- subscrisa a fost în imposibilitate să isi precizeze acțiunea, formulând în acest sens o precizare în două variante, respectiv pentru ipoteza în care instanța ar avea în vedere numai raportul de expertiză extrajudiciară și pentru ipoteza în care instanța ar acorda preferință probei constând în adresa nr._/AC/19.01.2013 emisa RNP Romsilva (depusa la termenul din 21.01.2013) și adresa nr. 4616/23.07.2012 emisă de ITRSV Focșani (voi II fila 268).; ca nu este clar, din probele aflate la dosarul cauzei, dacă terenurile pe care se află sondele nr. 653, 654, 657, 658, 662, 670, 671 au fost sau nu validate prin Hotarea nr. 355/20.10.2006, modificată prin Hotărârea nr. 363/01.06.2007; au fost sau nu puse la dispoziția Comisiei Locale M. prin procesul-verbal încheiat la data de 11.06.2007; au fost sau nu predate numiților G. G., A. M. și A. I., conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 20/27.02.2007; se află pe terenurile identificate cu nr. cad. 4675, 4676 si 4679 (așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză (filele 212-214 voi I); se află pe terenul identificat cu nr. cad. 4635 (așa cum s-a stabilit prin adresele emise de RNP Romsilva și de ITRSV Focșani).

- subscrisa a fost în imposibilitate să isi dovedeasca actiunea, ce are ca obiect atât titlurile de proprietate emise pe numele pârâților G. G., A. M. N. G. și A. I., cât și actele anterioare acestora - procesul-verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M. și cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția Silvică B., procesele-verbale de punere în posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71 /2007, hotărârea Comisiei Județene nr. 355/2005, modificată prin hotărârea Comisiei Județene nr. 363/2007 - și actele ulterioare acestora - actele de partaj voluntar autentificate sub nr. 642/27.02.2008 și nr. 643/27.02.2008 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008; or, prin raportul de expertiză extrajudiciară, urmărindu-se stabilirea suprafețelor aflate în proprietatea reclamanților din cauza respectivă - I. A., D. B. și D. M. ocupate de sondele subscrisei, nu s-a avut în vedere niciun moment faptul că vânzătorii G. G., A. M. N. G. și A. I. au transmis dreptul de proprietate, așa cum acesta s-a dobândit în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, respectiv prin actele care formeaza obiectul prezentei cauze.

- subscrisa nu a avut un proces echitabil, în sensul ca cererea recurentei să fie soluționată de o instanță imparțială, de vreme ce, respingând proba cu expertiză, instanța și-a spus părerea; în lipsa posibilității sale de a-si preciza acțiunea și în lipsa posibilității de a-si dovedi acțiunea, este evident că singura soluție pe care instanța o putea pronunța era respingerea acțiunii; argumentul instanței care a soluționat cererea de recuzare în sensul că instanța, respingând cererea de încuviințare a expertizei tehnice „nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a spus părerea" este evident nelegal, de vreme ce art. 27 pct. 7 Cod proc. civ. se referă la „antepronunțare", nu la „pronunțare"; or, prin respingerea probei cu expertiză, în ciuda neconcordanțelor invocate între probele administrate, precum și în pofida utilității probei față de prezența altor părți, care nu au fost în cauza în care s-a întocmit expertiza extrajudiciară, instanța s-a antepronunțat în sensul respingerii acțiunii, aceasta fiind singura soluție posibilă față de probele administrate.

Prin urmare, au fost evident încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității virtuale și s-a produs evident o vătămare a dreptului la un proces echitabil, care nu se poate înlătura decât prin anularea actelor; totodată, instanța nu a intrat în cercetarea fondului niciunuia dintre motivele de nulitate invocate, deturnând cercetarea judecătorească de la obiectul acesteia, conform investirii făcute de subscrisa, în calitate de reclamantă, la alte aspecte fără legătură cu cauza; niciunul dintre motivele de nulitate nu au fost analizate pe fondul acestuia, pentru a se observa temeinicia argumentelor sale, instanța mulțumindu-se să invoce faptul că acestea nu ar fi prevăzute de lege, faptul că legea ar prevedea regimuri juridice diferite și faptul că legea prevede anumite prezumții, toate acestea fiind argumente paralele și nu contrare celor susținute de subscrisa.

Pentru toate aceste motive, în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și încheierilor premergătoare și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

In legatura cu acest motiv de recurs, tribunalul retine faptul ca este neintemeiat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarele aspecte:

- reclamanta recurenta este cea care a promovat actiunea in constatarea nulitatii constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate emise de C. Judeteana pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. si, pe cale de consecința, constatarea nulitatii absolute parțiale a tuturor actelor subsecvente, in concret, dar fara a fi limitat la: contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 641/2008 de BNP R. C. si contractul de vanzare - cumparare incheiat intre G. G., in calitate de vanzator si I. A. si D. B. in calitate de cumpărători, autentificat sub numărul 785/10.03.2008 de către Biroul Notarilor Publici Asociați L. Lese, R. C., precum și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata. În detaliere, reclamanta a arătat că solicită constatarea nulitatii absolute parțiale a următoarelor acte juridice:

a. Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G., de pe urma defunctului A. C., pentru suprafața de 30 ha 5000 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 60, ., UA 49,50 cu vecinatati la Nord - Catargi E. + Drum, la Est - Drum, la Sud - A. Al -Dru, la Vest - D. E.; tarlaua 53,54, . IV, UA 68,69 cu vecinatati la Nord - Catargi E., la Est - Prop. Part, la Sud - Valimarescu E.; la Vest - Catargi E., in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

b. Titlul de Proprietate nr._ din 18.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctei Catargi E., pentru suprafața de 307 ha 5179 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 1, 59, . IV, UA 50, 51, 52, 53, 54, 55 cu vecinatati la Nord - HOT.., la Est - Drum + lzvor, la Sud - Prop. pârtie, la Vest - HOT..,6,7,58,57; ., 59, 62, 66, 68, 70, 73, 1319, 1316, UP IV, UA 60, 61, 62, 63 cu vecinatati la Nord - Drum + G. E Henrieta, la Est - Drum, la Sud - Drum; la Vest Drum + I. si tarlaua 8, 54, 55; ., 276; UP IV; UA 66, 67, 68 in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

c. Titlul de Proprietate nr._ din 18.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctului A. A., pentru suprafața de 37 ha 4200 m.p. teren cu vegetatie forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 53, ., UA 69 cu vecinatati la Nord - A. C-tin +Drum, la Est - Drum, la Sud - Valimarescu E., la Vest - A. C-tin +Drum, in sensul excluderii suprafeței de 14 ha 7100 mp din titlul de proprietate.

d. Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctului A. C., pentru suprafața de 30 ha 5000 m.p. teren cu vegetatie forestiera din fondul forestier național intravilan, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 60, ., UA 49,50 cu vecinatati la Nord - Catargi E. + Drum, la Est - Drum, la Sud - A. Al -Dru, la Vest - D. E.; tarlaua 53,54, . IV, UA 68,69 cu vecinatati la Nord - Catargi E., la Est - Prop. Part, la Sud - Valimarescu E.; la Vest - Catargi E., in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

e. Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007, emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele A. M. N. G., A. I., G. G. de pe urma defunctei Valimarescu E., pentru suprafața de 37 ha 4200 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 73, ., UA 18 cu vecinatati la Nord - A. M. C-tin +R.N.P., la Est - Prop. part., la Sud - Prop. Part., la Vest - A. M. C-tin; tarlaua 53, . IV, UA 69, 70 cu vecinatati la Nord - A. C-tin + A. A., la Est - Drum, la Sud - Sarateanu G.; la Vest - Drum + Prop. part., in sensul excluderii acestei suprafețe din titlul de proprietate.

f. Titlul de Proprietate nr._ din 19.07.2007 emis de C. Județeana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului B. pe numele G. G. de pe urma defunctei G. E. Henrieta, pentru suprafața de 37 ia 4200 m.p. teren cu vegetație forestiera din fondul forestier național, categoria teren forestier înscris in amenajamentul silvic, situat in ., având următoarele numere topografice: tarlaua 11, ., UA 78 cu vecinatati la Nord - R.N.P., la Est - R.N.P., la Sud - Drum, la Vest - R.N.P.in sensul excluderii suprafeței de 5657 mp din titlul de proprietate; tarlaua 9, ., UA 78 cu vecinatati la Nord - Drum, la Est - Drum, la Sud - R.N.P; la Vest - Drum, in sensul excluderii suprafeței de 5414 mp din titlul de proprietate, tarlaua 5, . IV, UA 60 cu vecinatati la Nord - Rest Prop + lonita V., la Est - I., la Sud - Catargi E.; la Vest - Catargi E., in sensul excluderii suprafeței de 13 ha 0723 mp din titlul de proprietate; tarlaua 3, . IV, UA 58, 59 cu vecinatati la Nord - R.N.P., la Est - Drum, la Sud - Rest Prop.; la Vest - lonita V., in sensul excluderii suprafeței de 16 ha 2406 mp din titlul de proprietate.

- la termenul de judecată din 20.02.2012, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare, in sensul indicării unor motive suplimentare privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 785/10.03.2008, reprezentate de frauda la lege si de cauza ilicita si imorala.

- la termenul de judecată din 19.03.2012, reclamanta a formulat cerere de completare a cererii principale, solicitând introducerea in cauza si a UAT ., având sediul in ., precum și constatarea nulitatii absolute parțiale (privind suprafețele de teren afectate de obiectivele petroliere ale subscrisei) si in privința tuturor actelor premergătoare emiterii titlurilor de proprietate atacate cum ar fi, dar fara a se limita la, Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006, procesele verbale de punere in posesie emise - spre exemplu, 27/11.06.2007 si 28/11.06.2007, procesele-verbale de punere la dispoziție, cu precizarea că motivele de nulitate absoluta care afectează aceste acte premergătoare sunt aceleași cu motivele de nulitate absoluta in cazul titlurilor de proprietate atacate. Totodată, a completat temeiul juridic al cererii sale și cu prevederile Legii Petrolului nr. 238/2004.

- la termenul de judecată din 30.04.2012, reclamanta a depus la dosar cerere prin care a invocat excepția de litispendență și a solicitat trimiterea prezentului dosar la dosarul nr._/299/2011, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, fiind invocate dispozițiile art. 163 C..

- la termenul de judecată din 30.04.2012, reclamanta a depus la dosar cerere prin care a invocat excepția de litispendență și a solicitat trimiterea prezentului dosar la dosarul nr._/299/2011, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, fiind invocate dispozițiile art. 163 C..

- la termenul de judecată din 20.05.2012 (vol. II fila 219), reclamanta a solicitat introducerea in cauza, in calitate de parata si a numitei D. M., cu domiciliul in București, ., ., ., sector 2, având in vedere faptul ca, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, era soția paratului D. B., terenul dobândit fiind așadar un bun comun.

- după depunerea documentației care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, reclamanta a identificat actele premergătoare emiterii titlurilor de proprietate atacate si a contractului de vânzare-cumpărare atacat, a căror nulitate absolută solicită a se constata, respectiv: Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006 si a Anexelor aprobate, cu privire la suprafețele de teren retrocedate paraților (ori autorilor acestora); procesul verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 nr. de înregistrare la Primăria M., respectiv, cu nr. 2267/07.06.2008 nr. de inregistrare la Direcția S. B.), prin care s-a procedat la punerea la dispoziție de către Ocolul Silvic B. - Direcția S. B. a suprafeței de 906,27 ha, către C. Locala de Aplicare a Legii 247/2005 a comunei M.; procesul verbal de punere in posesie nr. 20/11.06.2007 încheiat de Primaria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 21/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 22/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 23/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 27/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați; procesul verbal de punere in posesie nr. 71/11.06.2007 încheiat de Primăria M. si parați si actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 643/27.02.2008 de Biroul Notarilor Publici Asociați L. Lese, I. C., cu precizarea ca motivele de nulitate absoluta care afectează aceste acte sunt aceleași cu motivele de nulitate absoluta in cazul titlurilor de proprietate atacate.

- la termenul de judecată din 04.03.2013, reclamanta a depus cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată sub aspectul indicării câtimii cererii (vol. III filele 296 -305), prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a actelor premergătoare, a titlurilor de proprietate, a actelor subsecvente cât privește suprafața de 22,57 ha teren aferent instalațiilor petroliere aparținând reclamantei, din terenurile identificate cu numerele cadastrale 4675, 4676 și 4679 prin raportul de expertiză.

- totodată, reclamanta a solicitat ca, în condițiile în care se va acorda preferință adresei de la vol II fila 268, instanța să se pronunțe asupra nulității absolute a actelor atacate în ce privește suprafața aferentă unităților amenajistice 61, 62 și 67.

- cum, la termenul de judecată 04.03.2013, cu mult trecut de la prima zi de înfățișare, reclamanta nu mai putea modifica, completa cererea de chemare în judecată în baza art.132 alin.(1) C., fiind în termen numai să mărească sau micșoreze câtimea obiectului cererii în baza art. 132 alin.(2) punctul 2 C., instanța a luat act de precizarea cererii de chemare în judecată în privința indicării câtimii cererii (varianta I), în cealaltă variantă prezentată nefiind îndeplinite cerințele art.132 alin.(2) C...

- instanța fondului a avut in vedere apărările formulate de către recurenta in combaterea excepțiilor lipsei de interes si a lipsei calității procesuale active in raport de existenta unui contract de inchiriere nr. 841/2007, pe care il avea in derulare la momentul punerii in posesie a intimatilor, cu Direcția S. B.; din niciun alt mijloc de proba nu rezulta ca recurenta ar fi inchiriat o suprafața mai mare de 5,8859 ha.

- din continutul adresei nr. 4616/23.07.2012, emisa tot de către Ministerul Mediului si Pădurilor -Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânătoare Focșani, rezulta ca din 31.12.2008 reclamanta nu a mai primit autorizație de funcționare pentru sondele: 653, 654, 657, 658, 662, 670, 671 si 700. Aceasta adresa este susținuta, evident, si de către raportul de expertiza tehnica dispus in cauza civila nr._/299/2008, cu care ocazie s-a constatat ca pe terenul subsemnaților reclamanta desfășura la nivelul anului 2011 activitate de exploatare in domeniul petrolier la sondele de mai sus.

- din cele expuse pe larg anterior, ca si in motivul de recurs anterior, rezulta ca recurenta a putut sa isi dovedească acțiunea, dovada ca a administrat probe, a pus concluzii, astfel incat susținerile sale sunt neintemeiate. Referitor la faptul ca necesitatea efectuării unei expertize ar fi rezultat din dezbateri, tribunalul retine faptul ca, prin nota de ședința depusa in susținerea solicitării puse in discuție la termenul din 18.02.2013, se arata foarte clar faptul ca se solicita admiterea expertizei topo cu obiectivele depuse la termenul din data de 19.03.2012, deci aceleași care au fost discutate si cu ocazia primei respingeri a probei solicitate (Încheierea din data de 03.09.2012), in acesta situație neexistand incidența prevederilor art 138, pct 2 C., in cauza nefacandu-se altceva decât reiterarea, sub un alt temei, a aceleași solicitări de administrare a acestei probe, solicitare care fusese deja respinsa in mod temeinic.

- expertiza tehnică judiciară administrată în Dosarul nr._/299/2008 a stabilit, cu exactitate, după efectuarea de măsurători în teren, atat suprafețele de teren forestier atribuit in proprietate ., cat mai ales toate suprafetele de teren proprietatea exclusiva a paratilor persoane fizice din prezenta cauza ce sunt detinute/aflate in posesia efectiva a recurentei-reclamante.

- atat timp cat Isțrate A., D. B. și D. M. au avut calitatea de reclamanți în cauza în care s-a întocmit Raportul de expertiză tehnică M., Răduiesqu & M., aceștia au ținut cont de „actele ce au stat la baza titlului" acestora;

- in ceea ce privește faptul ca instanța nu a intrat in cercetarea fondului niciunuia din motivele de nulitate, deturnând cercetarea judecătoreasca de la obiectul acesteia, trebuie precizat că nepronunțarea asupra fondului, reglementată de art. 312 alin. 5 teza I din Codul de procedură civilă, pentru soluția de trimitere spre rejudecare, are în vedere situația în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Or, din dispozitivul sentinței, rezultă că judecătoria a respins pe fond cererea de chemare in judecata, iar nu în temeiul unei excepții procesuale, astfel incat nu poate fi reținut acest motiv de recurs.

- in legatura cu dreptul la un proces echitabil, tribunalul retine faptul ca recurenta invoca faptul ca nu a avut un proces echitabil, în sensul ca cererea recurentei să fie soluționată de o instanță imparțială, de vreme ce, respingând proba cu expertiză, instanța și-a spus părerea; în lipsa posibilității sale de a-si preciza acțiunea și în lipsa posibilității de a-si dovedi acțiunea, este evident că singura soluție pe care instanța o putea pronunța era respingerea acțiunii; argumentul instanței care a soluționat cererea de recuzare în sensul că instanța, respingând cererea de încuviințare a expertizei tehnice „nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a spus părerea" este evident nelegal, de vreme ce art. 27 pct. 7 Cod proc. civ. se referă la „antepronunțare", nu la „pronunțare"; or, prin respingerea probei cu expertiză, în ciuda neconcordanțelor invocate între probele administrate, precum și în pofida utilității probei față de prezența altor părți, care nu au fost în cauza în care s-a întocmit expertiza extrajudiciară, instanța s-a antepronunțat în sensul respingerii acțiunii, aceasta fiind singura soluție posibilă față de probele administrate.

Din cele expuse pe larg anterior, rezulta faptul ca reclamanta a avut posibilitatea sa isi precizeze actiunea, sa o modifice, sa precizeze cadrul procesual, actiunea fiind promovata de aceasta.

In ceea ce priveste încheierea din data de 28.02.2013, prin care instanța de fond – alt complet - a respins cererea de recuzare formulată de recurenta în temeiul art. 27 pct. 7 Cod proc. civ., cu motivarea că „faptul că instanța a respins proba cu expertiză solicitată de reclamantă nu constituie un motiv de recuzare, întrucât nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și deci nu se poate susține că și-a exprimat părerea asupra pricinii deduse judecății, aceasta incheiere este perfect legala, neputandu-se aprecia ca instanta de fond, prin respingerea unei probe solicitate de una din parti, si-a spus parerea cu privire la pricina care se judeca.

In legatura cu incalcarea dreptului la un proces echitabil, asa cum este el garantat de art. 6 CEDO, în partea sa relevantă, „Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta si imparțiala, instituita de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligațiilor sale cu caracter civil (...)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanta imparțialității judecătorului, precizând ca aceasta se definește prin "absenta prejudecăților sau a părerilor preconcepute". In acest context, s-a decis ca imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se in considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Imparțialitatea "se prezumă pana la proba contrarie, indiferent dacă este vorba despre un magistrat de profesie, despre un membru al unui juriu sau de persoane specializate în diverse domenii de activitate, care participă, alături de magistrați de profesie, la soluționarea unor categorii de litigii".

Recurenta critica incălcarea dreptului său la un proces echitabil, prin faptul ca instanta de fond nu a admis solicitarea acesteia de administrare a probei cu expertiza judiciara, in cadrul procesului de constatare a nulității titlului de proprietate, ori acest motiv nu are nicio legătură cu imparțialitatea instanței, astfel cum acest concept este definit în legislația internă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Dreptul la un proces echitabil, judecat de o instanta impartiala, presupune ca o persoana/institutie, sa aiba acces la o instanta nationala, in conformitate cu prevederile legale in vigoare; procesul sau sa fie judecat ., de regula contencioasa (cum este cazul de fata, cand litigiul este purtat intre parti cu interese contrarii); in urma examinarii pretentiilor partii, instanta sa pronunte o hotarare, de admitere sau respingere a actiunii; hotararea sa fie motivata in fapt si in drept; partea interesata sa poata exercita controlul judiciar impotriva acelei hotarari.

In speta, reclamanta recurenta a beneficiat de toate aceste garantii, respectiv a promovat actiunea pe rolul Judecatoriei Buzau, cererea sa a fost analizata in fapt si in drept, solutia de respingere a actiunii si exceptiilor invocate este temeinic argumentata de instanta, litigiul s-a desfasurat in procedura contencioasa, in care fiecare din partile antrenate in acest litigiu a avut posibilitatea sa isi faca o aparare corespunzatoare, in urma administrarii probelor, actiunea reclamantei a fost respinsa, impotriva hotararii este exercitat recursul de fata, care va fi analizat, in detaliu, de instanta de control judiciar.

Din cele expuse pe larg anterior, rezulta ca motivele invocate de recurenta nu echivalează de plano nici cu o eroare judiciară, nici cu o încălcare a dreptului prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (atât timp cât instanța de fond a examinat efectiv pretențiile reclamantei și probele pe care aceasta se sprijină).

3. Al treilea motiv de recurs vizeaza faptul ca hotărârea este dată cu greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor legale aplicabile; ca instanța nu a analizat decât superficial argumentele recurentei, ceea ce este evident incompatibil cu dreptul la un proces echitabil sub aspectul dreptului de acces la o instanță.

Aceasta ipoteza are în vedere situația în care sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Din lectura hotararii primei instante, raportat la cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta recurenta, asa cum a fost ea completata si precizata, la pozitia procesuala a paratilor, exprimata prin intampinarile depuse la dosar si exceptiile invocate, tribunalul observa ca instanta de fond a motivat in detaliu soluția adoptată, motivele pentru care a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, dar și pentru ce a reținut o probă și a respins-o pe alta si chiar a răspuns tuturor argumentelor invocate de către parti.

Prin urmare, asa cum am aratat anterior, nu se poate reține că recurenta parata nu a beneficiat de un proces echitabil, prin aceea că prima instanța i-a respins in totalitate acțiunea, asa cum a fost ea completata, avand in vedere faptul ca soluția de respingere a fost pronunțata în cadrul procedurii contencioase, de esența căreia este litigiul purtat între părți cu interese contrarii.

1. Motivul de nulitate prevăzut de art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997, raportat la art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 si art. 4 alin. din Legea nr. 1/2000

a. se arata, în primul rând, ca prima instanță pornește de la premisa că procesul-verbal de punere la dispoziție cuprinde „inclusiv acele suprafețe de teren scoase temporar din fondul forestier și pe care se desfășoară operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și de exploatare"; ca această susținere reprezintă concluzia constatării anterioare conform căreia, din raportul de expertiză extrajudiciară, reiese că „pe terenul proprietatea pârâților există o suprafață totală de teren de 22,57 ha aflată în exploatarea petrolieră a reclamantei"; ca, prin adresa nr._/AC/l9.01.2013, RNP Romsilva arată faptul că instalațiile petroliere se află situate în următoarele unități amenajistice: sonda 653 -u.a. 67 F3; sonda 654 - u.a. 62 F3; - sonda 657 - u.a. 61 F3; sonda 658 - u.a. 61 FI; sonda 662 - u.a. 67 F4; sonda 670 - u.a. 67 F5; sonda 671 - u.a. 67 F2, iar acestea nu au făcut obiectul punerii la dispoziție și nici al punerii în posesie și nu sunt incluse în anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006 și nr. 363/01.06.2007; ca instanța a făcut evident o greșită apreciere a probelor administrate, acordând preferință unei expertize efectuate într-o altă cauză, în care părți nu au fost decât subscrisa și I. A., D. B. și D. M., pârâta RNP Romsilva neavând posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, în detrimenul unor adrese oficiale emise chiar de autorii actelor atacate.

In legatura cu faptul ca instanța a făcut evident o greșită apreciere a probelor administrate, acordând preferință unei expertize efectuate într-o altă cauză, în care părți nu au fost decât subscrisa și I. A., D. B. și D. M., pârâta RNP Romsilva neavând posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, în detrimenul unor adrese oficiale emise chiar de autorii actelor atacate, asa cum am aratat anterior, conform prevederilor art. 105 c.pr.civila, actele indeplinite cu neobservarea formelor legale.... se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate inlatura decât prin anularea lor.

Insa aceasta vatamare poate fi invocata numai de partea careia nu i s-a solutionat o cerere. Astfel, in speta, numai Directia S. Buzau ar fi putut sa invoce faptul ca instanța a făcut evident o greșită apreciere a probelor administrate, acordând preferință unei expertize efectuate într-o altă cauză, în care aceasta institutie nu a fost parte, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil.

In speta dedusa judecatii, insa, Directia S. Buzau a figurat in calitate de parata in fata instantei de fond, nu a formulat o cerere in acest sens, nu a solicitat administrarea altor probatorii, achiesand la punctul de vedere al reclamantei recurente; de asemenea, ea nu a declarat recurs impotriva hotararii primei instante, astfel incat aceasta a achiesat la considerentele si dispozitivul hotararii pronuntate de Judecatoria Buzau, iar o vatamare produsa Directiei Silvice, invocata de catre recurenta, este neintemeiata.

Tribunalul are in vedere faptul ca Directia S. Buzau a fost reprezentata in instanta, a putut sa isi faca o aparare corespunzatoare, iar faptul ca nu a inteles sa solicite alte probe in propria aparare, nu o indreptateste pe recurenta sa faca acest lucru, cu atat mai mult cu cat . a fost parte in dosarul nr._/299/2008, a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si a putut sa isi faca o apărare corespunzătoare.

Referitor la motivul de nulitate prevăzut de art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997, raportat la art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 si art. 4 alin. din Legea nr. 1/2000, arata recurenta ca prima instanță pornește de la premisa că procesul-verbal de punere la dispoziție cuprinde „inclusiv acele suprafețe de teren scoase temporar din fondul forestier și pe care se desfășoară operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și de exploatare"; ca această susținere reprezintă concluzia constatării anterioare conform căreia, din raportul de expertiză extrajudiciară, reiese că „pe terenul proprietatea pârâților există o suprafață totală de teren de 22,57 ha aflată în exploatarea petrolieră a reclamantei"; ca, prin adresa nr._/AC/l9.01.2013, RNP Romsilva arată faptul că instalațiile petroliere se află situate în următoarele unități amenajistice: sonda 653 -u.a. 67 F3; sonda 654 - u.a. 62 F3; - sonda 657 - u.a. 61 F3; sonda 658 - u.a. 61 FI; sonda 662 - u.a. 67 F4; sonda 670 - u.a. 67 F5; sonda 671 - u.a. 67 F2, iar acestea nu au făcut obiectul punerii la dispoziție și nici al punerii în posesie și nu sunt incluse în anexele privind amplasamentul suprafeței validate prin Hotărârea nr. 355/20.10.2006 și nr. 363/01.06.2007.

In legatura cu aceste sustineri, tribunalul retine faptul ca recurenta invoca o gresita apreciere a probelor de catre instanta de fond, fiind incident, astfel, motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 cod de procedura civila (modificarea unei hotarari se poate cere cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia), chiar daca el nu a fost invocat, in mod expres, de recurenta, ca temei de drept al cererii de recurs.

Dupa cum s-a conturat practica in privinta acestui motiv de recurs, eronata interpretare a probelor administrate nu constituie un motiv de casare ori de modificare a sentinței atacate, ci ar putea să se circumscrie controlului de temeinicie al hotărârii recurate, posibil în raport de prevederile art. 304¹ C.proc.civ.

De altfel, tot in legatura cu aceste sustineri, am argumentat pe larg de ce am indepartat criticile aduse raportului de expertiza extrajudiciara, in analiza motivului 2 de recurs, pct. d, pe care nu le mai detaliem inca o data, ocazie cu care am aratat de ce am apreciat ca instanta de fond, in mod corect, a dat eficienta acestui raport de expertiza.

b. în al doilea rând, se arata de recurenta faptul ca hotărârea este dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997; ca instanța pornește de la premisa că art. III din Legea nr. 169/1997 ar prevedea „expres și limitativ" cauzele de nulitate absolută; ca, atât interpretarea gramaticală, cât și interpretarea sistematică, conduc la concluzia contrară, de vreme ce prevede că „sunt lovite de nulitate absolută (...) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: [urmează o enumerare]"; ca folosirea sintagmei „cum sunt" conduce evident la concluzia caracterului exemplificativ al enumerării, așa cum și sintagma „astfel de" conduce la aceeași concluzie, neputându-se susține că ar fi vorba despre o enumerare expresă și limitativă; ca, spre deosebire de art. III alin. 1 lit. b) - h) din Legea nr. 169/1997, care prevăd motive punctuale de nulitate cu referire la anumite categorii concrete de acte, art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997 prevede generic nulitatea actelor de „reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate" pentru motivul că „persoanele nu erau îndreptățite la astfel de reconstituiri sau constituiri"; ca, pentru aceste motive, este foarte clar că argumentul subscrisei, în sensul că pârâții nu erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate în natură pe terenurile pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe terenurile pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare, este un motiv de nulitate privind „acte de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite la asemenea reconstituiri"; ca susținerea instanței în sensul că subscrisa nu ar fi contestat dreptul pârâților de persoane îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate este nelegală, de vreme ce singurul aspect neconstatat privește dreptul eventual la suprafețe echivalente sau la despăgubiri bănești (care nu formează oricum obiectul cauzei), nicidecum restituirea în natură, care constituie motivul fundamental de nulitate invocat prin acțiunea formulată.

Contrar alegatiilor recurentei, tribunalul apreciaza, in consens cu sustinerea instantei de fond, faptul ca dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 cuprind norme imperative prohibitive, deoarece ocrotesc un interes general public, care interzic în mod expres părților să aibă o anumită conduită și enumera în mod limitativ cauzele de nulitate absolută a actelor emise în baza Legii nr. 18/1991, respectiv: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (1) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (2) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (3) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (4) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor (5) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (6) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri, b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege; d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; f) actele de constituire a dreptului de proprietate, in condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege; g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

In aceasta situatie, tribunalul apreciaza ca o instanta, odata ce a fost investita cu un motiv de nulitate, acesta trebuie sa fie incadrat in dispozitiile limitativ prevazute de art. III al. 1 din Legea nr. 169/1997, iar pentru analiza motivului de nulitate, instanta trebuie sa se raporteze la data emiterii actului a carui nulitate se solicita a se constata.

Instanta de fond a tinut cont de aceste dispozitii legale, de faptul ca este tinuta de textele de lege anterior amintite, de temeiul de drept al motivului de nulitate invocat chiar de catre reclamanta recurenta, respectiv art. III al. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, referitor la actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

Acest articol arata si care sunt aceste acte, la care trebuie sa se raporteze instanta, respectiv: (1) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (2) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (3) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (4) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor (5) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (6) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri, procedura de soluționare a litigiului este cea reglementată de Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, referitoare la fondul funciar, acesta de fata fiind considerat un proces funciar (art. 1 din acest act normativ stabilește regulile pentru calificarea unui litigiu ca fiind în materia restituirilor proprietăților funciare dacă este vorba despre plângeri, contestații și alte litigii apărute în urma Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 169/1997).

In raport de aceste precizări, in mod corect s-a apreciat de către instanța de fond faptul ca, în speță, nu se poate identifica niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ în art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997.

Instanta are in vedere si faptul ca textul de lege se refera la actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, pe cand intimatii au dovedit, prin întreaga documentație depusa la dosarul cauzei, ca sunt persoane îndreptățite la reconstituire, cererile lor fiind analizate in urma parcurgerii procedurii reglementate de legile fondului funciar, in fata comisiilor locale, cea județeană, ca urmare fiind emise hotărârile de validare in acest sens. De altfel, chiar recurenta, prin motivele de recurs si concluziile orale puse in fata instantei de control judiciar, a aratat ca nu contesta calitatea de persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru intimatii din prezenta cauza, insa apreciaza ca nu sunt persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile ocupate cu sonde.

Or, dispozițiile art.III din Legea nr. 169/1997 cuprind norme imperative prohibitive, nu dispozitive, iar in conformitate cu principiul potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, exprimată prin adagiul - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, tribunalul apreciaza ca nu putem adauga acestui text in sensul dorit de recurenta, pentru a obtine nulitatea unor acte de proprietate.

Referitor la aspectele legate de faptul ca nu este posibila reconstituirea dreptului de proprietate în natură pe terenurile pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe terenurile pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare; ca susținerea instanței în sensul că recurenta subscrisa nu ar fi contestat dreptul pârâților de persoane îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate este nelegală, de vreme ce singurul aspect neconstatat privește dreptul eventual la suprafețe echivalente sau la despăgubiri bănești (care nu formează oricum obiectul cauzei), nicidecum restituirea în natură, care constituie motivul fundamental de nulitate invocat prin acțiunea formulată, instanta de control le va analiza cand va examina motivul urmator de recurs, de la pct. c.

c. în al treilea rând, se arata de recurenta ca hotărârea este dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000; ca textele legale prevăd, prin norme imperative, interzicerea atribuirii în natură a terenurilor pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe terenurile pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare; ca extracția de petrol reprezintă o activitate strategică pentru economia națională, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că interesul protejat este unul public; ca art. III din Legea nr. 169/1997 a prevăzut expres că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la astfel de reconstituiri; faptul că sancțiunea nulității absolute nu este prevăzută în chiar actul care prevede interdicția încheierii anumitor acte, nu poate conduce la concluzia lipsei acestei sancțiuni, deoarece Legea nr. 169/1997 face trimitere expresă la actele emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000.

In legatura cu aceste critici, tribunalul retine urmatoarele aspecte:

- invocarea acestor texte de catre recurenta (art. 42 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000), contrar sustinerilor recurentei, nu conduce automat la nulitatea absolută a actului de reconstituire, întrucât legea nu a prevăzut expres o astfel de sancțiune, ci pentru a opera nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele intimatilor, trebuie reținută aplicabilitatea unui motiv de nulitate absolută prevăzut expres de legiuitor în cadrul art. III din Legea nr. 169/1997 (reclamanta a arătat că este vorba de art. III al. 1 lit. a Legii nr. 169/1997), astfel nu se poate admite această acțiune doar pe baza faptului că reclamanta ar fi titulara unui contract de inchiriere pentru terenul pe care se afla sondele petroliere.

- art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, invocat de recurenta, arata ca: „Pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice și juridice, care au trecut în proprietatea statului și pe care se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații, pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, acceptate de foștii proprietari. In cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii".

- din textul de lege anterior expus, rezulta ca prevederile art. 4 al. 1 din Legea 1/2000 se refera strict la reconstituirea terenurilor agricole, nu a celor forestiere, dovada ca pentru fiecare categorie de teren, legiuitorul a prevazut o anumita procedura de reconstituire, o anumita suprafata ce poate fi retrocedata, posibilitatea acordarii sau nu de despagubiri, fiind reglementate in capitole distincte; daca legiuitorul ar fi dorit ca o asemenea excepție sa se aplice si reconstituirii terenurilor forestiere, ar fi introdus-o in mod expres in capitolele destinate reconstituirii terenurilor forestiere.

- referitor la faptul ca este interzisa atribuirea în natură a terenurilor pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe terenurile pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare; ca extracția de petrol reprezintă o activitate strategică pentru economia națională, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că interesul protejat este unul public, trebuie pornit tocmai de la conceptul de investitie si imbunatatire funciara, respectiv de la faptul daca este vorba de o activitate strategica pentru economia nationala si interesul este unul public.

Aceste precizari le gasim in art. 37 si urmatoarele din Codul Silvic, aprobat prin Legea nr. 46/2008, in HG nr. 890/2005, aplicabil prezentei spete, raportat la data emiterii titlurilor de proprietate, precum si in dispozitiile Legii nr. 238/2004.

Astfel, art. 37 din Codul Silvic, aprobat prin Legea nr. 46/2008, arata ca pot fi scoase definitiv din fondul forestier național, doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective: a) necesare explorării și exploatării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol și gaze naturale; …f) repararea și întreținerea rețelelor de transport petrol, gaze naturale și energie electrică. - conform prevederilor art. 38 din Codul Silvic, terenurile scoase definitiv din fondul forestier național devin proprietatea beneficiarului în momentul efectuării operațiunii de predare - primire și dobândesc destinația pe care acesta a solicitat-o și care i-a fost aprobată.

Potrivit dispozițiilor art. 39 din Codul Silvic, ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier național este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 și la art. 37 alin. (1) lit. a), e) și f) și cu asigurarea plății anticipate a obligațiilor bănești de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier pentru obiectivul respectiv.

Ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier este posibilă doar după aprobarea procedurii de scoatere temporară a terenului din fondul forestier, procedură expres prevăzută de art. 40 și urm. din Codul Silvic, care se finalizează, în oricare dintre situații, cu emiterea unei decizii de către autoritatea competenta, dupa caz.

Aceste prevederi legale se coroboreaza cu cele ale Legii nr. 238/2004, a petrolului, invocata chiar de recurenta ca temei de drept al cererii sale de chemare in judecata, asa cum a fost precizata, in care este reglementat modul de dobândire a folosinței și accesul la terenurile pe care se efectuează operațiuni petroliere (art. 6, 7, 8 si urm. din lege), respectiv dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere se dobândește în condițiile legii, prin: vânzarea-cumpărarea terenurilor și, după caz, a construcțiilor situate pe acestea, la prețul convenit între părți; schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului afectat și de reconstrucția clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenției părților; închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părți; exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii; concesionarea terenurilor; asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de acord; alte proceduri prevăzute de lege.

Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală. Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise; durata servitutii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

In raportul de expertiza tehnica, efectuat in dosarul nr._/299/2008, au fost identificate suprafețele de teren pe care reclamanta le deține in calitate de proprietara (in total 4,3348 ha) si pentru care a făcut dovada scoaterii din Fondul Forestier N., avand drept legal de exploatare. Aceste terenuri nu se identifică cu terenurile proprietatea intimatilor, înscrise în titlurile de proprietate atacate, cu privire la care recurenta are doar contracte de închiriere încheiate cu Direcția S. B., avand calitatea de locatar, nu proprietar.

In aceste contracte de inchiriere, incheiate intre recurenta . si Directia S. Buzau, este menționata o clauza, in care se precizeaza clar ca, "in cazul in care suprafața de teren pe care se afla amplasamentul din contract va face obiectul retrocedării, locatorul - Direcția S. B. - va anunța in scris pe locatar — . maxim 15 zile de la apariția concreta a situației, părțile convenind in scris asupra cuantumului chiriei datorate pana la acel moment, iar diferentele se vor restitui locatorului. "

Rezulta din cele expuse pe larg anterior ca, pentru a desfășura operațiuni petroliere de dezvoltare - explorare și exploatare, este obligatoriu ca terenul respectiv sa fie scos din fondul forestier național. Recurenta nu a facut dovada ca, pentru aceste terenuri, ce fac obiectul prezentului litigiu, anterior emiterii titlurilor de proprietate a caror nulitate se solicita a se constata, a obținut dreptul de exploatare definitiva a acestor terenuri prin scoaterea lor din fondul silvic, parcurgand etapele expuse anterior.

O dovada in acest sens o reprezinta si adresa nr. 4616/23.07.2012, emisa de către Ministerul Mediului si Pădurilor - Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânătoare Focșani (care a comunicat faptul ca, din 31.12.2008, recurenta nu a mai primit autorizație de funcționare pentru sondele: 653, 654, 657, 658, 662, 670, 671 si 700) si concluziile raportului de expertiza tehnica dispus in cauza civila nr._/299/2008 (in baza măsurătorilor topografice, s-a constatat ca pe terenul intimatilor, recurenta desfășoară activitate de exploatare in domeniul petrolier la sondele de mai sus).

- in conformitate cu prevederile Regulamentului aprobat prin HG nr. 890/2005, art. 61 alin. 1 si 2 raportat al art. 71 alin. 2, fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere toate suprafețele de teren ce indeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt cuprinse in amenajamentele silvice (deci nu au fost scoase definitiv din fondul forestier național si nici nu au ieșit din proprietatea Statului R.); sunt terenuri forestiere (nu sunt scoase din circuitul silvic); au fost preluate abuziv de către Stat la momentul deposedării fostului proprietar, toate aceste conditii fiind indeplinite in cazul de fata.

- la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al intimatilor, in baza titlurilor a căror nulitate absoluta se invoca, terenurile in discuție nu erau scoase din circuitul silvic, ele aflandu-se in administrarea DS B. si putand face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, in raport de prevederile legii nr. 247/2005; terenurile in discuție au fost validate de C. Județeană prin Hot. nr. 360/2007; Direcția S. B., prin reprezentanții sai, a pus la dispoziție comisiilor, prin proces-verbal, suprafețele de teren in litigiu, in conformitate cu prevederile art. 39 alin. 4 coroborat cu art. 61 alin. 1 si 2 si art. 71 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005; intimatii au fost pusi in posesie, intabulandu-si dreptul de proprietate; stabilirea amplasamentelor s-a facut prin HCJ B. nr. 363/2007 si nr. 370/2007, fara a fi contestata intreaga procedura.

- in sprijinul acestei sustineri sta si adresa nr. 7313/30.08.2006, emisa de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea si Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare, la cererea intimatei Directia S. Buzau, in care se arata: "având in vedere faptul ca scoaterile terenurilor din circuitul silvic se realizează pe o perioada determinata, fara a fi schimbata destinația suprafeței in cauza, consideram ca terenurile scoase temporar din circuitul silvic pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privata asupra terenurilor. Beneficiarul acestor scoateri temporare din circuitul silvic a terenurilor are obligația de a readuce terenul in condiții apte de împădurire ". ""(...) Atâta timp cat terenurile la care va referiți in memoriu au destinație forestiera si sunt cuprinse in amenajamente silvice, pot face obiectul procesului de reconstituire a dreptului de proprietate privata, indicandu-se clar si noțiunea de "restitutio in integrum", care a stat la baza Legii 247/2005.

- aserțiunile din motivele de recurs, referitoare la faptul ca extracția de petrol reprezintă o activitate strategica pentru economia naționala, ca interesul protejat este unul public, nu reprezintă veritabile critici aduse hotărârii instanței de fond si nici nu pot influenta solutia primei instante sub aspectul legalitatii si temeiniciei sale, raportat la argumentele expuse pe larg anterior.

De altfel, in conformitate cu prevederile art. 6 si urm. din Legea nr. 238/2004, al caror continut l-am redat anterior, operatiunile efectuate pe terenurile in cauza pot avea loc in continuare, prin incheierea unor contracte de inchiriere legale, cu adevaratii proprietari ai terenurilor.

F. de toate aceste argumente, tribunalul apreciaza neintemeiat acest motiv de recurs, urmand a fi respins.

d. în al patrulea rând, se arata de recurenta ca prima instanță nu a analizat motivul de nulitate invocat de subscrisa; ca, desi din raportul de expertiză extrajudiciară, reiese că pe terenul proprietatea pârâților există o suprafață totală de teren de 22,57 ha aflată în exploatarea petrolieră a reclamantei, instanța nu dă nicio eficiență juridică acestei constatări, prin care se poate concluziona în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în natură asupra unor terenuri cu privire la care „astfel de reconstituire" este interzisă; ca instanța se limitează să analizeze interesul particular al subscrisei de a obține dreptul de folosință asupra terenurilor, în condițiile în care sancțiunea nulității absolute nu presupune niciun prejudiciu; ca, analizând acest interes, instanța nu observă însuși litigiul în care s-a întocmit raportul de expertiză extrajudiciară, care privește pretenția pârâților de plată a unor sume de bani pentru dreptul de folosință, fiind evident că concluzia că „interesul particular al reclamantei nu este afectat" este rezultatul unei analize superficiale a implicațiilor restituirii în natură a unor terenuri pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, respectiv pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare; ca hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, deoarece, analizând interesul subscrisei în soluționarea excepției lipsei de interes, instanța a reținut explicit faptul că, de vreme ce a dobândit prerogativa de a se folosi de terenurile respective, iar prin actele efectuate de pârâte se tinde la o modificare în situația juridică a terenurilor, subscrisa justifică un interes în promovarea acțiunii.

e. in al cincilea rand, arata recurenta ca instanța a constatat că actele atacate sunt „perfect legale", prin raportare la alte prevederi decât cele invocate de subscrisa; ca dreptul recurentei la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanță este încălcat, instanța analizând exclusiv aspecte privind formularea cererii de reconstituire, deținerea proprietății anterior preluării, respectarea procedurilor și competențelor legale, care nu au fost invocate și nu au fost discutate; ca deturnarea atenției de la motivele de nulitate invocate, analizarea altor motive de nulitate și concluzia că actele atacate sunt „perfect legale", reprezintă însă dovada lipsei de imparțialitate a instanței, invocată de subscrisa prin cererea de recuzare formulată ca urmare a respingerii cererii de efectuare a unei expertize tehnice, care să clarifice toate împrejurările faptice relevante.

Tribunalul, avand in vedere legatura dintre criticile formulate de recurenta la pct. d si e, le va analiza impreuna, in cele ce urmeaza, raportat si la prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, care da posibilitatea instantei de control sa examineze cauza sub toate aspectele, hotararea instantei de fond fiind supusa numai recursului.

- in primul rand, nu vom mai relua argumentele referitoare la impartialitatea instantei, dreptul la un proces echitabil si interpretarea probelor de catre instanta de fond, expuse anterior, precum si motivele pentru care apreciem aceste critici neintemeiate, ele fiind detaliate de tribunal anterior.

- in legatura cu faptul ca hotararea recurata cuprinde motive contradictorii, deoarece, analizând interesul subscrisei în soluționarea excepției lipsei de interes, instanța a reținut explicit faptul că, de vreme ce a dobândit prerogativa de a se folosi de terenurile respective, iar prin actele efectuate de pârâte se tinde la o modificare în situația juridică a terenurilor, subscrisa justifică un interes în promovarea acțiunii, tribunalul retine ca acest motiv de recurs este reglementat de art. 304 pct. 7 ipoteza a doua, in care se arata ca modificarea unei hotarari se poate cere atunci cand… hotararea cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii (chiar daca el nu a fost indicat ca temei de drept al cererii de recurs, tribunalul are posibilitatea si obligatia legala de a incadra motivele de recurs in unul din cazurile expuse de art. 304 cod de procedura civila). Din analiza hotararii recurate, tribunalul apreciaza ca nu există contradicție între considerente și dispozitiv (motivarea sentinței este în sensul respingerii acțiunii principale, iar soluția a fost de respingere) și nici între considerente, motiv pentru care aceste critici sunt neintemeiate.

- in legatura cu motivele de nulitate ale titlurilor de proprietate si actelor premergatoare, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a motivat hotararea convingator, cu referire la prevederile legale incidente in speta, sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care instanța trebuie sa o adopte atunci cand motivează o hotărâre, ci precizează ca o hotărâre trebuie sa fie transparenta, astfel incat sa se poată deduce cu ușurința ce a gândit judecătorul atunci cand a pronunțat o anumita soluție si care este temeiul de drept aplicabil fiecărei spete in parte.

Tribunalul retine faptul ca dispoziția legala prevăzuta in art. 261 pct. 5 cod de procedura civila, prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, a fost edictata in scopul de a asigura o buna administrare a justiției, spre a da posibilitatea instanței superioare de a-si exercita controlul judiciar. De aceea, judecătorii sunt obligați sa arate in cuprinsul hotărârii motivele de fapt si de drept care le-au format convingerea.

Astfel, asa cum rezulta din argumentele expuse de instanta de fond, pe larg, rezulta ca a fost pronuntata o hotarare legala si temeinica, prin raportare la probele dosarului, iar nemultumirea recurentei nu vizeaza motivarea hotararii, ci faptul ca nu a fost interpretat materialul probator administrat in cauza, in sensul dorit de aceasta.

Tribunalul apreciaza ca instanta de fond, in mod corect, a stabilit ca:

- pe numele pârâților A. M. N. G., A. I., G. G., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenuri cu vegetație forestieră din . prin titlul de proprietate nr._ din 18.07.2007 pentru suprafața de 307 ha 5179 mp; titlul de proprietate nr._ din 18.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp; titlul de proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 30 ha 5000 mp; titlul de proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp; titlul de proprietate nr._ din 19.07.2007 pentru suprafața de 37 ha 4200 mp, in urma cererilor formulate de acestia, in conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005.

- prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006, a fost aprobat referatul Comisiei Locale M. nr.7072/22.09.2006, înregistrat sub nr._/25.09.2006, cu privire la validarea anexelor întocmite conform prevederilor Legii nr. 247/2005, astfel: anexa 13 - 27 poziții cu suprafața de 13,07 ha; anexa 37 - 31 poziții cu suprafața de 892,96 ha; aceste amplasamente au fost schimbate prin HCJ nr. 363/2007 și HCJ nr. 370/2008.

- prin procesul de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M., respectiv cu nr. 2267/07.06.2007 la Direcția S. B., s-a procedat la punerea la dispoziție de către Ocolul Silvic B. - Direcția S. B. a suprafeței de 906,27 ha, către C. Locala de Aplicare a Legii 247/2005 a comunei M.; pe suprafața pusă la dispoziție de pârâta Direcția Silvică B., s-a efectuat punerea efectivă în posesie a pârâților persoane fizice prin procesele verbale de punere in posesie nr. 20, 21, 23, 27, 71/11.06.2007, încheiate între Primăria M. si pârâți.

In ceea ce priveste Hotărârea Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 355/20.10.2006, aceasta a aprobat referatul Comisiei Locale M. nr. 7072/22.09.2006, înregistrat sub nr._/25.09.2006, cu privire la validarea anexelor întocmite conform prevederilor Legii nr.247/2005, astfel: anexa 13 - 27 poziții cu suprafața de 13,07 ha; anexa 37 - 31 poziții cu suprafața de 892,96 ha, instanța a reținut ca, in baza Legii nr. 247/2005, numiții A. M. N. G., A. I., G. G., in calitate de moștenitori ai defuncților A. A., A. C., V. E., G. E. Henrieta.

La emiterea acestei hotarari, atat C. Locala M., cat si C. Judeteana Buzau de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, au avut in vedere etapele stabilite de legile fondului funciar, respectiv sa existe o cerere de reconstituire depusa la comisia locala, persoanele sa faca dovada calitatii de mostenitor, sa faca dovada faptului ca autorul lor a avut calitatea de proprietar cu privire la o anumita suprafata de teren, de care a fost deposedat in mod abuziv, motiv pentru care, neexistand nici un impediment cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate privata, a fost emisa respectiva hotarare.

De altfel, chiar recurenta a aratat ca nu contesta calitatea de persoane indreptatite la retrocedarea terenurilor forestiere proprietatea autorilor lor a intimatilor G. G., A. I., A. M. N. G., aceștia fiind moștenitori legali ai foștilor proprietari ai terenurilor existente in discuția partilor, arătând doar faptul ca retrocedarea nu putea fi făcuta pe vechiul amplasament intrucat acesta este ocupat de obiective petroliere, iar atat timp cat actele primare nu au fost contestate pe calea procedurilor speciale, acestea sunt perfect valabile si produc efecte juridice.

Tribunalul retine, de asemenea, ca terenurile retrocedate sunt situate pe vechile amplasamente, acestea aflandu-se, inainte de retrocedare, in domeniul privat al Statului, iar reclamanta nu a adus nicio critica si nu a administrat nicio proba care sa arate vreo incalcare a vreunei norme de drept in cadrul operațiuni de retrocedare a terenurilor forestiere.

Intimata Direcția S. B. a fost singura care a contestat in instanța cele doua hotărâri (nr. 355/20.10.2006 si nr. 360/09.03.2007), insa nu a invocat niciodata aspecte legate de nelegalitatea reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la terenuri ocupate cu sonde, ci a vizat cu totul alte aspecte. In instanta, au fost respinse aceste actiuni, s.c. nr. 275/13.01.2009 a Judecătoriei B., pronunțata in dos. nr._, rămasa definitiva prin d.c. nr. 369/29.04.2009 a Tribunalului B. si s.c. nr. 422/21.01.2010 a Judecătoriei B., pronunțata in dos. nr._, rămasa definitiva prin d.c. nr. 277/24.03.2010 a Tribunalului B.).

Avand in vedere ca Hotărârea Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006 a fost emisa, asa cum am aratat si cum a retinut si instanta de fond, cu respectarea prevederilor legale in materie, dupa parcurgerea procedurii prealabile reglementate de legile fondului funciar, in speta ale Legii nr. 247/2005, tribunalul constata ca nu exista vreun motiv de nulitate a acesteia.

În ceea ce priveste constatarea nulității absolute a procesului verbal de punere la dispoziție înregistrat cu nr. 6655/03.07.2007 la Primăria M., respectiv cu nr. 2267/07.06.2008 la Direcția S. B., in mod corect el a fost calificat de instanta de fond ca fiind o operatiune administrativa efectuata in temeiul prevederilor art. 24 al. 4 din Legea nr. 1/2000, ca act premergător emiterii titlurilor de proprietate pe numele pârâților.

Invocarea dispozițiilor art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 și art. 42 alin 3 din Legea 18/91 vizează actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate, nu procesul verbal de punere la dispoziție contestat, întrucât nu intră în această categorie de acte. El a fost emis numai pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârii Comisiei Județene nr. 355/20.10.2006, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al intimatilor cu privire la suprafata de teren categoria padure, ce a apartinut autorilor lor, astfel incat apreciem ca procesul verbal de punere la dispozitie nu poate face obiectul acțiunii în constatarea nulității în temeiul art. III din legea nr. 1/2000, hotararea primei instante fiind temeinica sub aceste aspecte.

În ceea ce priveste constatarea nulității absolute a proceselor verbale de punere în posesie nr. 20, 21, 22, 23, 27, 71/11.06.2007, încheiate de Primaria M. si parați, tribunalul apreciaza ca au fost respectate prevederile HG nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

- art. 5 lit. c din regulament se refera la mărimea si amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, atribute ale comisiilor locale de fond funciar, care propun, de asemenea, alte amplasamente si consemnează in scris acceptul fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia pentru punerea in posesie pe alt amplasament, cand vechiul amplasament este atribuit legal altor persoane.

- art. 5 lit. i din acelasi act normativ stabileste ca comisiile locale pun in posesie, prin delimitare in teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fisele de punere in posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, si le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin.

- art. 26 al. 2 arata ca terenurile cu vegetatie forestiera vor fi puse la dispozitie de unitatile silvice care le detin; punerea in posesie se face cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 1/2000, respectiv detinatorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedarii pune la dispozitie comisiilor locale sau judetene, dupa caz, terenurile validate, in vederea punerii in posesie a persoanelor indreptatite, in termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de catre comisia judeteana.

Raportand aceste prevederi legale la speta dedusa judecatii, tribunalul constata ca au fost respectate intru totul, respectiv Directia S. Buzau a pus la dispozitia comisiei locale Costești suprafetele evidentiate in Hotararea nr. 355/2006, fara a arata ca sunt anumite suprafete de teren forestier scoase temporar din fondul forestier, pe care se desfasoara operatiuni petroliere de dezvoltare-exploatare si exploatare, care se regasesc in cuprinsul respectivei hotarari; terenul pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate reprezinta vechiul amplasament al autorilor intimatilor; procesele verbale de punere in posesie au fost semnate inclusiv de reprezentanții pârâtei ROMSILVA, care au confirmat prin aceasta amplasamentul terenului predat din administrarea sa în posesia pârâților.

In consecința, in mod corect instanța de fond a apreciat ca, in speța, nu este aplicabil vreun motiv de nulitate absolută a acestor procese verbale de punere in posesie.

In ceea ce priveste constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate nr._ din 18.07.2007; nr._ din 18.07.2007; nr._ din 19.07.2007; nr._ din 19.07.2007 si nr._ din 19.07.2007, ca acte finale ale reconstituirii dreptului de proprietate, motivul de nulitate invocat il reprezinta, asa cum am aratat, dispozitiile art. III al. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 și art. 42 alin 3 din Legea 18/1991, raportat la faptul ca, pe terenul reconstituit, exista sonde petroliere.

Asa cum am aratat anterior, dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 enumera, în mod limitativ, cauzele de nulitate absolută a actelor emise în baza Legii nr. 18/1991, respectiv: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (1) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (2) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (3) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (4) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor (5) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (6) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri, b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege; d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; f) actele de constituire a dreptului de proprietate, in condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege; g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

In aceasta situatie, tribunalul apreciaza ca o instanta, odata ce a fost investita cu un motiv de nulitate, acesta trebuie sa fie incadrat in dispozitiile limitativ prevazute de art. III al. 1 din Legea nr. 169/1997, iar pentru analiza motivului de nulitate, instanta trebuie sa se raporteze la data emiterii actului a carui nulitate se solicita a se constata.

Instanta de fond a tinut cont de aceste dispozitii legale, de faptul ca este tinuta de textele de lege anterior amintite, de temeiul de drept al motivului de nulitate invocat chiar de catre reclamanta recurenta, respectiv art. III al. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, referitor la actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

Acest articol arata si care sunt aceste acte, la care trebuie sa se raporteze instanta, respectiv: (1) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (2) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (3) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (4) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor (5) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (6) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri, procedura de soluționare a litigiului este cea reglementată de Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, referitoare la fondul funciar, acesta de fata fiind considerat un proces funciar (art. 1 din acest act normativ stabilește regulile pentru calificarea unui litigiu ca fiind în materia restituirilor proprietăților funciare dacă este vorba despre plângeri, contestații și alte litigii apărute în urma Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 169/1997).

In raport de aceste precizări, in mod corect s-a apreciat de către instanța de fond faptul ca, în speță, nu se poate identifica niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ în art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997.

Instanta are in vedere si faptul ca textul de lege se refera la actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, pe cand intimatii au dovedit, prin întreaga documentație depusa la dosarul cauzei, ca sunt persoane îndreptățite la reconstituire, cererile lor fiind analizate in urma parcurgerii procedurii reglementate de legile fondului funciar, in fata comisiilor locale, cea județeană, ca urmare fiind emise hotărârile de validare in acest sens. De altfel, chiar recurenta, prin motivele de recurs si concluziile orale puse in fata instantei de control judiciar, a aratat ca nu contesta calitatea de persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru intimatii din prezenta cauza, insa apreciaza ca nu sunt persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile ocupate cu sonde.

Or, dispozițiile art.III din Legea nr. 169/1997 cuprind norme imperative prohibitive, nu dispozitive, iar in conformitate cu principiul potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, exprimată prin adagiul - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, tribunalul apreciaza ca nu putem adauga acestui text in sensul dorit de recurenta, pentru a obtine nulitatea unor acte de proprietate.

De asemenea, tribunalul are in vedere faptul ca ca titlurile de proprietate menționate mai sus au fost emise de. C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. cu respectarea procedurii de retrocedare a terenurilor forestiere stabilită de Cap. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, inclusiv cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. l din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost reglementata prin H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului din 04.08.2005 privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarului (publicat in M.Of nr. 732/11.08.2005).

De asemenea, invocarea dispozițiilor art. 4 alin 1 din Legea 1/2000 și art. 42 alin 3 din Legea 18/1991, raportat la faptul ca, pe terenul reconstituit, exista sonde petroliere, nu conduce automat la nulitatea absolută a actului de reconstituire, întrucât legea nu a prevăzut expres o astfel de sancțiune.

Din textul de lege anterior expus, rezulta ca prevederile art. 4 al. 1 din Legea 1/2000 se refera strict la reconstituirea terenurilor agricole, nu a celor forestiere, dovada ca pentru fiecare categorie de teren, legiuitorul a prevazut o anumita procedura de reconstituire, o anumita suprafata ce poate fi retrocedata, posibilitatea acordarii sau nu de despagubiri, fiind reglementate in capitole distincte; daca legiuitorul ar fi dorit ca o asemenea excepție sa se aplice si reconstituirii terenurilor forestiere, ar fi introdus-o in mod expres in capitolele destinate reconstituirii terenurilor forestiere.

În concluzie, pentru toate argumentele expuse pe larg anterior, tinand cont si de faptul ca actele primare nu au fost contestate pe calea procedurilor speciale reglementate de legile fondului funciar, iar în privința lor nu se poate reține niciun motiv de nulitate absolute, sunt perfect valabile și produc efecte juridice, motiv pentru care, in mod legal, instanta de fond a apreciat ca nu se poate constata nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate.

2. Motivul de nulitate prevăzut de art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008 (art. 52 din Legea nr. 26/1996) privind contractul de vânzare-cumpărare nr. 785/10.03.2008.

Arata recurenta ca instanța a respins acest motiv de nulitate, arătând că dispozițiile invocate nu erau în vigoare la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare atacat; ca, deși acest lucru este corect, așa cum chiar instanța reține, prevederile invocate au preluat textul art. 52 din Legea nr. 26/1996, în vigoare anterior Legii nr. 46/2008; ca, in conformitate cu acest text, proprietarul vânzător este obligat să înștiințeze în scris unitatea silvică teritorială în legătură cu intenția de înstrăinare, aceasta putând să-și manifeste dreptul de opțiune în 30 de zile, după care dreptul de preemțiune încetează, vânzarea făcută cu încălcarea acestor dispoziții fiind nulă de drept; ca, deși constată inaplicabilitatea Legii nr. 46/2008 față de principiul tempus regit actum, reținând însă existența unei reglementări cvasi-identice la data încheierii contractului, instanța respinge ca nefondată cererea, cu motivarea generică în sensul că „legiuitorul a lăsat în atributul legilor speciale să reglementeze dreptul de preempțiune în funcție de natura bunului"; ca, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, era în vigoare Legea nr. 26/1996, care prevedea expres existența dreptului de preemțiune în favoarea unității silvice teritoriale și nulitatea contractului de vânzare în cazul nerespectării acestuia; ca această lege s-a modificat, așa cum corect susține instanța, abia la data de 30.03.2008, prin Legea nr. 46/2008; faptul că OUG nr. 226/2000 privind circulația juridică a terenurilor cu destinație forestieră (care prevedea un drept de preempțiune în condiții similare) s-a abrogat prin Titlul X din Legea nr. 247/2005, acesta fiind el însuși abrogat prin Legea nr. 71/2011 - Codul Civil este nerelevant; art. 10 din OUG nr. 226/2000 prevedea expres că aceasta se completează cu Legea nr. 26/1996, fiind evident o lege specială față de legea generală - Codul Silvic; abrogarea legii speciale prin Titlul X din Legea nr. 247/2005 nu a produs însă niciun efect asupra legii generale, art. 52 din Legea nr. 26/1996 supraviețuind până la abrogarea sa prin Legea nr. 46/2008; in aceste condiții, reglementarea dreptului de preempțiune încauza a fost atât înainte, cât și după încheierea contractului nr. 785/10.03.2008 aceeași, respectiv prin art. 52 din Legea nr. 26/1996 și art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008; in ambele situații, sancțiunea pentru încălcarea obligației de a înștiința titularul dreptului de preempțiune anterior vânzării este nulitatea absolută/nulitatea de drept; deturnând atenția de la motivul de nulitate invocat, instanța nu a analizat fondul acestuia, respectiv faptul că pârâții (cărora le incumba sarcina probei faptului pozitiv contrar) nu au dovedit că ar fi înștiințat unitatea silvică teritorială, în vederea exercitării dreptului de preemțiune și faptul că nerespectarea acestei obligații conduce la nulitatea de drept a contractului, fara necesitatea dovedirii vreunui prejudiciu.

Avand in vedere ca se invoca nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 785/10.03.2008, prin care intimatii D. B., D. M. si numitul I. A. au dobandit terenurile inscrise in titlurile de proprietate nr._/18.07.2007,_/18.07.2007,_/19.07.2007,_/19.07.2007,_/18.07.2007, de la vânzătorul G. G., tribunalul are in vedere faptul ca nulitatea unui act juridic este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cauza de nulitate este rezolvată de regula „tempus regit actum", adică este arătată de legea în vigoare la momentul încheierii actului. Potrivit regulii mai sus enunțate, cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente actului (respectiv datei de 10.03.2008).

Raportat la aceste noțiuni, se poate observa că instanța de fond a redat conținutul teoretic al noțiunii de nulitate si a apreciat ca nu este nul contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 785/10.03.2008 pentru nerespectarea dreptului de preemptiune, in conformitate cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, invocat de recurenta reclamanta.

Aceasta sanctiune intervine in cazul nerespectarii de către vânzător a obligației de a înștiința în scris administratorul pădurilor proprietate publică a statului despre intenția de vânzare, acesta din urmă putându-și exercita dreptul de preempțiune în termen de 30 de zile de la înștiințare.

La data incheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008, asa cum a reținut in mod corect instanța de fond si cum recunoaște si parata prin motivele de recurs, nu erau in vigoare prevederile art. 45 al. 6 din Legea 46/2008 codul silvic, ele intrând in vigoare ulterior acestei date, respectiv la data de 30.03.2008.

In acest fel, in mod corect s-a raportat instanta de fond la temeiul de drept invocat chiar de recurenta in sustinerea temeiniciei acestui capat de cerere, respectiv art. 45 al. 6 din Legea nr. 46/2008, Codul Silvic.

Pentru prima data, in cererea de recurs, arata recurenta ca este vorba despre o greseala si ca temeiul de drept il reprezinta dispozitiile art. 52 din Legea nr. 26/1996, insa precizeaza ca reglementarea dreptului de preempțiune încauza a fost atât înainte, cât și după încheierea contractului nr. 785/10.03.2008 aceeași, respectiv prin art. 52 din Legea nr. 26/1996 și art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008; ca, in ambele situații, sancțiunea pentru încălcarea obligației de a înștiința titularul dreptului de preempțiune anterior vânzării este nulitatea absolută/nulitatea de drept.

Tribunalul apreciaza ca instanta de fond, in mod corect, a analiza motivul de nulitate absoluta invocat prin raportare la prevederile legale invocate de recurenta, instanta fiind tinuta de principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil si obligata sa se pronunte numai cu privire la obiectul cererii de chemare in judecata cu care a fost investita, fara a acorda ceva ce nu s-a cerut.

Tocmai avand in vedere aceste aspecte, a apreciat instanta ca nu poate constata nulitatea absoluta a unui act in baza unui text de lege apărut dupa incheierea sa, mai ales ca nulitatea absoluta este sancțiunea care se aplica in cazul existentei unei nerespectari, la momentul încheierii sale, a unei norme juridice care ocrotește un interes general.

De altfel, sustinerile recurentei, chiar prin raportare la dispozitiile art. 52 din Legea nr. 26/1996, nu au suport legal in cauza de fata, avand in vedere faptul ca, in speta, contractul de vanzare cumparare a fost incheiat la data de 10.03.2008; ca, prin adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, au fost abrogate toate dispozițiile Legii nr. 54/1998, OUG nr. 226/2000, precum si cele specifice din Legea nr. 16/1994, apreciindu-se ca dreptul de preemptiune aduce atingere principiului liberei circulații a terenurilor, precum si manifestării libere a tuturor prerogativelor dreptului de proprietate; ca, la data incheierii contractului de vanzare cumparare, Legea nr. 247/2005 privind circulația juridica a terenurilor - in Titlul X, nu mai prevede dreptul de preemptiune, astfel ca terenurile proprietate privata, indiferent de destinația si titularul lor, pot fi instrainate si dobândite liber, prin oricare din modurile prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor prezentei legi (referitoare la incheierea actului in forma autentica).

F. de cele expuse pe larg anterior, tribunalul constata ca si acest motiv de recurs este neintemeiat, urmand a fi respins.

3. Motivul de nulitate privind frauda la lege și cauza ilicită si imorală privind contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008 de Biroul Notarilor publici Asociați L. Lese, R. Coccea

Arata recurenta ca instanța a respins acest motiv de nulitate, arătând că subscrisa nu a răsturnat prezumția de valabilitate a cauzei, iar din probele administrate nu rezultă că prețul era derizoriu; ca prețul derizoriu nu a fost singurul argument invocat în susținerea motivului de nulitate, subscrisa arătând că argumentele ce susțin concluzia fraudei la lege și cauzei ilicite și imorale țin atât de prețul derizoriu achitat de cumpărători - mai mic chiar decât chiria pe care subscrisa o achită pârâtei Romsilva, cât și de diferența enormă dintre suprafața terenurilor precizată în acte și suprafața lor măsurată; ca a invocat scopul speculativ al părților, urmărit la încheierea contractului, arătând că o atare tranzacție dezavantajoasă nu a urmărit altceva decât satisfacerea unor resorturi ilicite și frauduloase: vânzătorul a urmărit transferul riscului anulării titlurilor de proprietare emise cu încălcarea prevederilor legale, iar cumpărătorul a prefigurat obligarea subscrisei la plata unor despăgubiri; ca prețul vânzării a fost de aproximativ 0,17 lei/mp - luând în considerare suprafață totală din acte de 4.199.090 mp la prețul de 749.830 lei sau de aproximativ 0,31 lei/mp – luand în considerare suprafața măsurată de 2.354.584 mp prețul de 749.830 lei; ca potrivit art. 1303 Cod civil prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie infim, astfel încât să nu existe preț, revenind reclamantului sarcina probei, însă în cauza de fata, prețul este de o (zero) lei și câțiva bani pe mp, astfel încât reprezintă în sine și în abstract un preț infim; ca, la dosarul cauzei, există dovezi privind, pe de o parte, prețul plătit de recurenta către Romsilva cu titlu de chirie pentru folosința terenurilor ocupate, care este mult superior prețului plătit de pârâții-cumpărători pârâților-vânzători pentru transferul dreptului de proprietate al întregii suprafețe de teren; pe de altă parte, sumele pretinse de pârâți de la recurenta cu titlu de redevență anuală, care sunt mult superioare prețului plătit de pârâții-cumpărători pârâților-vânzători pentru dobândirea dreptului de proprietate; ca există o diferență de 1.844.506 mp între suprafața din acte și suprafața din măsurători, ceea ce reprezintă, evident, dovada scopului speculativ urmărit la încheierea contractului; ca, diferența de suprafață, coroborată cu prețul derizoriu și cu faptul că imediat după dobândirea proprietății pârâții-cumpărători au formulat acțiune împotriva recurentei, prin care au solicitat plata rentei anuale pentru suprafețele ocupate cu sonde și cu încălcarea dreptului de preempțiune, prin omisiunea înștiințării unității silvice teritoriale despre intenția înstrăinării, constituie dovezi certe în sensul existenței fraudei la lege și inexistenței unei cauze licite.

Asa cum rezulta din acest motiv de recurs, se invoca nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 785/10.03.2008 de Biroul Notarilor publici Asociați L. Lese, R. Coccea, pentru frauda la lege, cauza ilicita si cauza imorala, aratandu-se ca ele țin de:

- prețul derizoriu achitat de cumpărători - mai mic chiar decât chiria pe care recurenta o achită pârâtei Romsilva;

- de diferența enormă dintre suprafața terenurilor precizată în acte și suprafața lor măsurată;

- de scopul speculativ al părților, urmărit la încheierea contractului, care nu au urmarit decât satisfacerea unor resorturi ilicite și frauduloase: vânzătorul a urmărit transferul riscului anulării titlurilor de proprietare emise cu încălcarea prevederilor legale, iar cumpărătorul a prefigurat obligarea subscrisei la plata unor despăgubiri;

- ca actul a fost incheiat cu încălcarea dreptului de preempțiune, prin omisiunea înștiințării unității silvice teritoriale despre intenția înstrăinării.

Aspectele legate de nerespectarea dreptului de preemptiune au fost dezbatute la pct. 2, astfel incat nu vor mai fi reluate in cadrul acestui motiv de recurs, instanta aratand de ce nu considera nul contractul pentru aceste motive.

In legatura cu frauda la lege si cauza imorala, tribunalul retine, prin raportare la criticile aduse de recurenta hotararii primei instante, faptul ca nulitatea unui act juridic este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea sa valabilă. Cauza de nulitate este rezolvată de regula „tempus regit actum”, adică este arătată de legea în vigoare la momentul încheierii actului. Potrivit regulii mai sus enunțate, cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente actului. Cauza ilicită sau imorală este redată de art. 968 Cod civil (vechiul cod, în vigoare la momentul încheierii), potrivit căruia „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”. Prevederile art. 966 din Codul civil statuează asupra lipsei efectelor unei obligații fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită.

Frauda la lege, invocată prin acțiunea principală, este acea operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic în scopul de a încălca alte dispoziții legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor, aspecte care nu isi gasesc aplicabilitatea in cazul de fata.

Raportat la aceste noțiuni, se poate observa că instanța de fond a redat conținutul teoretic al noțiunii de cauză (scopul actului juridic, imediat și mediat), apreciind, in mod corect, ca nu este imorală cauza convenției perfectate intre parti, întrucât nu este de natură a nesocoti normele de conviețuire socială, care pretind ca obligațiile asumate să fie respectate și ca drepturile subiective să fie exercitate cu bună credință.

Tribunalul retine faptul ca, din punctul de vedere al actului din cauză, existența scopului imediat semnifică prefigurarea, de către părți, a prestațiilor corelative (vânzarea fiind un contract sinalagmatic), respectiv vânzătorul prefigurează plata prețului, iar cumpărătorul, transmisiunea dreptului în patrimoniul său.

In speta, cumparatorii, respectiv intimatii I. si D. au achitat prețul stabilit cu vânzătorul, au intrat in stăpânirea terenurilor incepand cu data autentificării contractului de vânzare cumpărare, au intabulat dreptul de proprietate pentru a fi opozabil terțelor persoane, fiind interesați in executarea contractului de vanzare cumparare.

Instanta de fond a tinut cont si de prevederile 967 cod civil, in care se arata ca existența și caracterul licit al cauzei (implicit al scopului imediat) se prezumă de către lege, revenind, deci, sarcina probei contrare celui care invoca lipsa sa; ca, din probele administrate, recurenta nu a administrat nicio proba din care sa rezulte posibilitatea de răsturnare a acestei prezumtii legale.

Sustinerea recurentei ca intimatii au urmarit un scop speculativ la încheierea contractului, respectiv satisfacerea unor resorturi ilicite și frauduloase (vânzătorul a urmărit transferul riscului anulării titlurilor de proprietare emise cu încălcarea prevederilor legale, iar cumpărătorul a prefigurat obligarea subscrisei la plata unor despăgubiri) nu poate fi avuta in vedere, deoarece cauza nulitatii contractului se raporteaza, asa cum am aratat anterior, la data incheierii contractului, cand nu a putut fi dovedita o asemenea intelegere. Faptul ca, ulterior acestei date, cumparatorii au inregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti dosarul nr._/299/2008, avand ca obiect obligarea recurentei . la plata unei sume de bani cu titlu de redeventa anuala, in temeiul prevederilor Legii nr. 238/2004, Legea petrolului, nu echivaleaza cu un resort fraudulos, intimatii actionand in virtutea calitatii lor de proprietari, in conformitate cu o lege in vigoare la data formularii pretentiilor lor.

S-a invocat, de catre aceeasi recurenta, lipsa prețului serios, pe considerent ca acesta este derizoriu, infim si disproportionat.

In solutionarea acestui motiv, instanta de fond s-a raportat, in mod temeinic, la prevederile art. 1294 cod civil, aplicabile spetei deduse judecatii, raportat la data incheierii contractului de vanzare cumparare (10.03.2008), referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un contract de vanzare cumparare, pentru a fi valabil incheiat.

Textul invocat arata ca vinderea este o convenție prin care doua parti se obliga intre sine una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plați celei dintâi prețul lui", iar potrivit art. 1303 C. civ " prețul vânzării trebuie sa fie serios si determinat de parti".

Asa cum s-a aratat in mod constant in literatura si practica judiciara, prețul reprezinta obiectul prestației cumpărătorului si trebuie sa corespunda valorii lucrului vândut, sa fie fixat in bani, determinat sau determinabil, sincer si serios; prin pret sincer se intelege un pret real, pe care părțile sa-l fi dobândit, nu in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si plătit in realitate; prețul trebuie sa fie serios, adică sa nu fie derizoriu (infim) atat de disproporționat incat sa nu existe pret, sa nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului si deci o cauza suficienta a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate; seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsata la aprecierea instanței.

Daca prețul este sincer si serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul de vânzare cumpărare este in principiu valabil, chiar daca prețul este mult inferior ( sau superior) valorii reale a lucrului vândut, intrucat părțile sunt libere sa determine prețul sub (sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenta este relativa, fiind raportata nu numai la valoarea lucrului vândut, dar si la subiectivismul pârtilor.

In cauza de fata, nu au fost făcute dovezi din care sa rezulte ca prețul este derizoriu, cu toate ca sarcina probei ii revenea reclamantei, in conformitate cu prevederile art. 1169 din vechiul cod civil, aplicabil prezentei spete. Instanta de fond a analizat toate aceste aspecte, apreciind, in mod legal, ca prețul prevăzut de intimati la momentul vânzării, 10.03.2008, nu era derizoriu fata de cel practicat pe piața imobiliara la momentul perfectării tranzacției, motiv pentru care, din acest punct de vedere, contractul este valabil incheiat. In ceea ce priveste diferenta de teren intre suprafata din acte si cea din teren, recurenta este in eroare, facand o raportare gresita a suprafetei in mp, cu cea in ha, astfel incat nici aceasta critica nu va fi retinuta.

Nu in ultimul rand, tribunalul are in vedere si faptul ca nu se poate dispune anularea actelor subsecvente ( respectiv contractul de vanzare cumparare), în baza principiului de drept resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis (principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial).

F. de considerentele mai sus expuse, reținând prevederile art. 304¹ și ale art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul.

Hotărârea este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta ., cu sediul în București, P. City, ., sector 1, impotriva s.c. nr. 4041/11.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PREFECTURII JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 48, J. B., C. L. M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN C. PRIMARIEI COMUNEI M., cu sediul în ., U. A. TERITORIALĂ . – .,R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA -DIRECȚIA SILVICĂ B., cu sediul în B., .. 5, J. B., G. G., cu domiciliul în sector 1, București, Poet M., . N. G. și A. I., cu domiciliul în București și D. B. și D. M., cu domiciliul în sector 2, București, . ., ., I. A., cu domiciliul în sector 2, București, .. 2, ., .>ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Președinte, D. R.	Judecător, G. I. R.	Judecător, V. B.
	Grefier, R. - A. S.

Red. RD /Tehnored RD

2 ex/ 25.10.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Dosar fond –_/200/2012*

Judecătoria B.

← Anulare act. Hotărâre din 06-02-2013, Tribunalul BUZĂU		Fond funciar. Decizia nr. 1075/2013. Tribunalul BUZĂU →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul BUZĂU Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1906/2013. Tribunalul BUZĂU Plângere contravenţională. Decizia nr. 1241/2013. Tribunalul BUZĂU Anulare act. Hotărâre din 06-02-2013, Tribunalul BUZĂU Fond funciar. Decizia nr. 1075/2013. Tribunalul BUZĂU Plângere contravenţională. Decizia nr. 912/2013. Tribunalul BUZĂU Plângere contravenţională. Decizia nr. 914/2013. Tribunalul BUZĂU Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 197/2013. Tribunalul BUZĂU